Decizia nr. 480/A/2015 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 480/A/2015

Deliberând asupra apelurilor. în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 57 din data de 31 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, printre altele:

1. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare în ce-l priveşte pe inculpatul A. din art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 193 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior în cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, art. 26 raportat la 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 193 C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (persoană vătămată B.).

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior, după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), b), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen.anterior, s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia din 22 februarie 2012 la 16 iulie 2012.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 193 C. pen. anterior (persoană vătămată C.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În baza art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. anterior, s-a încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate D. sub aspectul infracţiunii de lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. ca urmare a retragerii plângerii.

2. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare în ce-l priveşte pe inculpatul E. din art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior în cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (persoană vătămată B.).

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), b), art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia din 22 februarie 2012 la 16 iulie 2012.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

3. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare în ce-l priveşte pe inculpatul F. din art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 193 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior în cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 26 raportat la 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 193 C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (persoană vătămată B.).

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată condamnă inculpatul F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirii infracţiunii de deţinere de arme albe.

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), b), art. 34 lit. b) C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. anterior, deduce din pedeapsa aplicată prevenţia din 22 februarie 2012 la 16 iulie 2012.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, achită inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 193 C. pen. (persoană vătămată C.).

4. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare în ce-l priveşte pe inculpatul G. din cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 33 lit. a), b) C. pen. anterior în cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până Ia executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (persoană vătămată B.).

În baza art. 71 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), b), art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din 22 februarie 2012.

5. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din actul de sesizare în ce-l priveşte pe inculpatul H. din cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, art. 193 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior în cea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, art. 193 C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplic. art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 26 raportat la art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală (persoană vătămată B.).

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 33 lit. a), b), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen. anterior după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa reţinerea din 24 februarie 2012.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 193 C. pen. (parte vătămată C.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În baza art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate D. sub aspectul infracţiunii de lovire, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior ca urmare a retragerii plângerii.

6. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea ordinii publice.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, după rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. anterior a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti pentru îngrijirile medicale acordate acestei părţi vătămate.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă C.

În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 1357 şi urm. C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., E., F., G., H. la plata sumei de 20.000 euro echivalent în RON, daune morale către partea civilă B.

În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 1357 şi urm. C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., E.. F., G., H. la plata sumei de 2.890,31 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. anterior, s-a dispus restituirea către inculpatul F. a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.E. de la inculpaţii A., E., F., G., H.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii A., F., G., H. la câte 4.500 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. anterior, au fost obligaţi inculpaţii E. şi I. la câte 4.700 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit avocaţilor din oficiu al inculpaţilor E. şi I. în cuantum de câte 100 RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei

Pentru a pronunţa acesta hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 16 martie 2012, depus în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior; art. 180 alin. (2) C. pen. anterior (persoană vătămată D.); art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior (persoană vătămată B.), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior; art. 193 C. pen. anterior (persoană vătămată C.), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior;

- E. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior; art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (persoană vătămată B.) şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior;

- F. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior; art. 193 C. pen. (persoană vătămată C.), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior (persoană vătămată B.), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior;

- G., avocat stagiar în cadrul Baroului Tulcea, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior (persoană vătămată B.), ambele cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

- H. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior; art. 180 alin. (2) C. pen. anterior (persoană vătămată D.); art. 193 C. pen. anterior (persoană vătămată C.), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior; art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 C. pen. anterior (persoană vătămată B.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior.

Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior şi art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În actul de sesizare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul E., la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un separeu al Clubului K. împreună cu inculpaţii A., G., H. şi F., a lovit cu pumnii şi picioarele la nivelul capului persoana vătămată B. pe care anterior inculpaIţii au imobilizat-o şi au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o şi cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute şi care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliţie.

Inculpaţii A., H., G. şi F., în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu inculpatul E., persoana vătămată B., cu pumnii şi picioarele. Inculpaţii l-au ajutat astfel pe E. la comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi prin sprijinul moral acordat, prin diminuarea posibilităţii victimei de a se apăra prin imobilizarea şi introducerea ei în grupul sanitar şi împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin ameninţarea cu acte de violenţă atât verbale, cât şi cu corpuri contondente.

Inculpaţii A., E., G., F., H., L. şi I., în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02.36-02.55, în timp ce se aflau în Clubul K. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat şi au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare şi de panică generală în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate şi ameninţate mai multe persoane şi au fost distruse unele bunuri (scaune, sticle).

Inculpaţii A. şi H., cu aceeaşi ocazie, au agresat fizic cu pumnii şi cu picioarele, inculpatul H. şi cu un scaun în cap, pe persoana vătămată D., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 02 ianuarie 2012.

Inculpaţii A., H. şi F., în data de 01 ianuarie 2012, împreună şi cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta Clubului K. au ameninţat verbal şi cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuţite, briceag) cu acte de violenţă pe persoana vătămată C. pe care au înconjurat-o, inculpatul F. încercând să-l şi lovească cu un cuţit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor persoanei vătămate B. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere.

Inculpaţii A., H., E., F. şi I., în data de 01 ianuarie 2012 cu ocazia sărbătoririi Anului Nou, au purtat, fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului K., cuţite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la ameninţarea şi lovirea unor persoane.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: plângerea şi declaraţiile persoanelor vătămate B., D., C.; procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice; procesele-verbale pentru recunoaştere şi planşele fotografice; procesele-verbale de sesizare din oficiu; declaraţiile inculpaţilor F., E., G., A., L. şi H.; raportul de expertiză medico-legală; certificatul medico-legal din 02 ianuarie 2012; declaraţiile martorilor M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JE., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT.; rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică; procesul-verbal de percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului F.

În faza cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii [cu excepţia inculpatului G. care a invocat dispoz. art. 70 alin. (2) C. proc. pen. anterior], s-au depus acte în circumstanţiere şi au fost audiaţi martorii M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JE., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. şi TT., partea vătămată D. şi părţile civile B. şi C.

La termenul din 17 ianuarie 2014, Curtea a constatat imposibilitatea audierii martorului E., încuviinţat inculpatului E.

Persoana vătămată B. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale şi materiale.

Persoana vătămată C. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 RON, reprezentând contravaloarea contractelor pe care le-a pierdut în urma incidentului.

Persoana vătămată D. la data de 17 ianuarie 2014 a declarat că îşi retrage plângerea cu privire la infracţiunea de lovire pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi H.

Inculpaţii şi persoana vătămată B. au mai depus la dosarul cauzei acte medicale.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, Curtea a dispus efectuarea de expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei vătămate B. şi cu privire la leziunile suferite prin loviturile primite de la inculpaţi şi cu privire la urmele de sânge găsite pe extinctor. Astfel:

S-a reţinut din expertiza medico-legală psihiatrică efectuată persoanei vătămate B., de către I.N.M.L. din 21 noiembrie 2012, că „prezintă schizofrenie paranoidă cu evoluţie cronică (debut la vârsta de 21 de ani). A avut discernământul mult scăzut la momentele audierii de către organele de urmărire penală şi se recomandă măsura de siguranţă cu caracter medical, prev. de art. 113 C. pen”.

Raportul de expertiză medico-legală, examen ADN, întocmit de I.N.M.L. în aprilie 2013, a concluzionat:

„1. Analiza prin teste de identificare rapidă a microurmelor biologice a pus în evidenţă prezenţa sângelui de natură umană pe corpul extinctorului şi pe plasa acestuia.

2. Analiza genetică a urmelor de sânge de pe extinctor, precum şi de pe plasa extinctorului a pus în evidenţă câte un profil genetic unic, aparţinând aceleiaşi persoane de sex masculin, în perfectă corespondenţă cu cel al victimei B.”

Din analiza statistică şi de probabilitate rezultă că ipoteza „microurmele de sânge de pe extinctor şi plasa conţin ADN care provine de la victima B.” este de 8,79x1018 ori mai probabilă decât ipoteza „microurmele de sânge de pe extinctor şi plasă conţin ADN care provine de la un bărbat necunoscut”.

3. Analiza genetică a urmelor de pe sigiliul şi ceasul extinctorului a pus în evidenţă un profil genetic unic. aparţinând unei persoane necunoscute, notată generic P1, cel mai probabil de sex feminin.

Pentru aprecieri referitoare la atribuirea profilului feminin regăsit în aceste probe este necesară prelevarea şi analizarea unor probe de referinţă suplimentare.

4. Analiza genetică a urmelor de la capătul distal al extinctorului a pus în evidenţă un profil genetic mixt. ce provine din amestecul de material biologic de la minim două persoane, dintre care cel puţin una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al victimei B. se regăsesc in totalitate în amestec, alături de caracterele unei persoane necunoscute, cel mai probabil de sex feminin, notată P1. Caracterele genetice aparţinând persoanei P1 sunt regăsite şi în profilul genetic obţinut la nivelul probei de pe sigiliul şi ceasul extinctorului, dar în lipsa unor probe de referinţă necesare analizei comparative nu ne putem pronunţa asupra identităţii contribuitorului.

Din analiza statistică şi de probabilitate rezultă că ipoteza „microurmei de pe capătul distal al extinctorului conţin ADN care provine de la victima B. şi o persoană necunoscută cel mai probabil de sex feminin” este de 2,58x1018 ori mai probabilă decât ipoteza „microurmele de pe capătul distal al extinctorului conţin ADN care provine de la două persoane necunoscute, dintre care cel puţin una este de sex masculin”.

5. Analiza genetică a urmelor de pe furtunul şi eticheta extinctorului nu pun în evidenţă niciun profil ADN, datorită cantităţii insuficiente de material genetic în urma degradării acestuia şi/sau expunerii la factorii de mediu”.

Raportul medico-legal emis de I.N.M.L. la data de 18 septembrie 2013, privind persoana vătămată B., a concluzionat:

„A prezentat leziuni traumatice la nivel cranio-facial şi corporal ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur.

Leziunile traumatice au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Aspectul lezional constatat la nivel cranio-facial sugerează faptul că leziunile au putut fi produse de un agent traumatic aplicat cu o energie cinetică mare (posibil extinctor sau lovire cu mijloace umane de apărare/atac aplicate de persoane cu forţă fizică crescută).

Nu prezintă infirmitate fizică.”

Raportul de expertiză criminalistică din 13 ianuarie 2014, emis de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, a concluzionat:

„I. Urma papilară descoperită pe mânerul extinctorului - corp delict - nu reţine detalii caracteristice pe baza cărora să se poată stabili dacă a fost ori nu creată de vreuna dintre persoanele inculpate: A., E., F., G., H., L. şi I.

II.A. Urmele de sânge de pe părţile laterale ale extinctorului s-au format pe suprafaţa acestuia urmând modelul husei de protecţie cu ochiuri cu care a fost acoperit. Nu se poate stabili modalitatea prin care sângele a venit în contact cu suprafaţa extinctorului, astfel că ne aflăm în imposibilitatea de a formula opinii cu privire la tipul de acţiune ce a avut loc în câmpul infracţional.

B. Urmele de sânge de pe capătul superior al extinctorului s-au format prin curgerea directă, sub formă de picături, pe suprafaţa metalică, corpul delict aflându-se in poziţie orizontală.”

Au fost întocmite rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică de detectare a comportamentului simulat în privinţa inculpaţilor F., E. şi G.

La dosar s-a depus opinia extrajudiciară medico-legală întocmită de SC UU. SRL privind partea vătămată B. prin care s-a concluzionat că „a prezentat la data de 01 ianuarie 2012 leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, în momente traumatice independente, succesive, posibil aparţinând mijloacelor de apărare/atac proprii corpului uman, implicând forţe medii, specifice acestor mecanisme.

Necesită 30-35 zile îngrijiri medicale în accepţiunea medico-legală şi penală.

Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa sus-numitului şi nu au potenţial de a determina infirmitate postraumatică şi/sau sluţire prin ele însele, în absenţa complicaţiilor”.

Pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, curtea de apel a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Preliminar analizării probelor administrate, instanţa a făcut anumite precizări cu privire la valoarea probatorie a acestora. Astfel, a constatat că unul dintre mijloacele de probă invocat în susţinerea acuzării, dar şi a apărării este reprezentat de imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din clubul K., însă, după vizionarea în mod repetat a acestor înregistrări, prima instanţă a constatat că acestea oferă informaţii limitate cu privire la participanţii la infracţiuni şi cu privire la modalitatea de săvârşire a acesteia întrucât unghiul camerei de supraveghere nu acoperă zona în care s-a desfăşurat incidentul cu privire la persoana vătămată B. (camera este poziţionată diametral opus acestei zone şi nu acoperă decât o mică parte din zona de acces dinspre toaleta unde a fost săvârşită fapta), lumina din club nu permite identificarea cu o marjă de eroare limitată a persoanelor participante, calitatea înregistrării fiind nepotrivită acestui scop, iar în momentele desfăşurării incidentului au fost foarte multe persoane prezente. La momentul audierii inculpaţilor şi a părţii civile B., instanţa a solicitat părţilor să se identifice în imaginile prezentate, întocmind procese-verbale în acest sens. S-a arătat că valoarea probatorie a acestor imagini şi a proceselor-verbale a fost apreciată în raport de regulile generale aplicabile mijloacelor de probă şi declaraiţiilor părţilor, urmând a fi avute în vedere în măsura în care se coroborează cu aspecte de fapt ce rezultă din ansamblul probator administrat în cauză. De asemenea, s-a precizat că simplul fapt că unii dintre inculpaţi nu sunt identificabili în imaginile înregistrate de camerele de supraveghere pe parcursul desfăşurării incidentului sau a unei părţi a acestuia nu este de natură a-i disculpa în condiţiile în care prezenţa şi activitatea acestora la locul săvârşirii faptei rezultă din alte mijloace de probă.

Cât priveşte declaraţia părţii civile B., instanţa a luat-o în considerare cu maximă prudenţă, având în vedere atât interesul său subiectiv în cauză, dar şi modalitatea în care afecţiunile patologice atestate de expertiza dispusă de instanţă (schizofrenie paranoidă cu evoluţie cronică, debut la vârsta de 21 de ani, având discernământul mult scăzut la momentele audierii de către organele de urmărire penală) afectează reprezentarea realităţii şi procesul de fixare şi actualizare a informaţiilor memorate. De altfel, cu prilejul audierii nemijlocite a părţii civile, instanţa a precizat că a avut posibilitatea să constate caracterul incert al informaţiilor furnizate de către parte, cu privire la care a revenit de mai multe ori în cursul audierii, confruntată fiind cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere şi cu alte mijloace de probă.

Cu privire la agresarea persoanei vătămate D., având în vedere că aceasta, la termenul din 17 ianuarie 2014 a declarat că işi retrage plângerea cu privire la infracţiunea de lovire pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A. şi H., instanţa a precizat că se impune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. anterior.

Cu privire la agresarea persoanei vătămate B., prima instanţă de fond a reţinut:

La data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se aflau într-un separeu al Clubului K., pe fondul unui conflict preexistent în care fuseseră implicaţi persoana vătămată D. şi martorii HH. şi GG., inculpaţii E., A., G., H. şi F., au imobilizat-o şi au introdus-o într-un grup sanitar pe persoana vătămată B., unde inculpatul E. a lovit-o cu pumnii şi picioarele la nivelul capului.

Curtea de apel a reţinut această situaţie de fapt din declaraţia de recunoaştere parţială a inculpatului E. („Am avut o altercaţie cu partea vătămata B. (...) acesta m-a strâns de gât, m-a îmbrâncit, l-am lovit cu pumnul în zona feţei, iar apoi ne-am lovit reciproc de mai multe ori, incidentul desfaşurându-se de la intrarea în toaletă până la interiorul acestei încăperi.”), coroborată cu declaraţia părţii civile B. („În toaleta sufrageriei, în camera în care se află chiuveta, am fost împins de F. şi a mai intrat A.

şi E. Nu am văzut ca vreunul dintre aceştia să aibă supra lor vreo armă sau vreun obiect de natură a fi folosit ca armă. Am fost lovit cu pumnii de aceşti inculpaţi din ambele părţi şi din faţă, la un moment dat, i-am văzut in aceiaşi camera şi pe G. şi pe H. pentru ca inculpaţii se roteau între ei. În timpul acesta, eram lovit în continuu (...) Inculpatul F. a fost cel care m-a îmbrâncit împingându-mă în toaletă (...) Ştiu sigur că H. a fost printre cei care m-au lovit. Nu l-am văzut efectiv pe H. lovindu-mă, dar am tras concluzia că m-a lovit pentru că am fost lovit de toţi cei care s-au aflat în toaletă, iar pe acest inculpat, l-am văzut în toaletă.”), declaraţia martorului DD. („L-am văzut de B. pe care îl cunoşteam se afla în sufragerie, mergea singur, pe picioarele lui, şi cred că avea urme de lovituri pe faţă şi de sânge (...) îmi aduc aminte că l-am văzut pe A. intrând şi ieşind în baie în timpul incidentului.

După terminarea incidentului din afara toaletei am observat că pe jos era sânge în cantitate relativ mare.”), declaraţia martorului VV. („La un moment dat l-am văzut pe E. îmbrâncindu-se cu B. şi intrând amândoi în toaletă. Nu pot preciza care dintre ei a ajuns primul în toaletă. Imediat după, uşa toaletei s-a închis (...) lângă uşa de la toaletă era F., A., G. care stăteau de vorbă cu un grup de bodyguarzi (...) din toaletă a ieşit E., mai întâi, şi apoi B., care avea sânge pe faţă, era umflat şi zgâriat, dar putea merge pe picioarele lui (...).

Cât timp B. s-a aflat în toaletă (...) cei trei şi-au schimbat locul la momente diferite, grupul bodyguarzilor era în faţa celui al inculpaţilor, în partea mea dreaptă.”), declaraţia martorului V. („Nu mai reţin exact cine l-a băgat pe B. în baie, ştiu că unul din cei trei, A., E. şi H. l-a lovit cu pumnul în zona capului, iar B. s-a dezechilibrat şi a căzut în baie, apoi au intrat în baie după el 2-3 persoane, dar nu pot preciza cine anume, ori MM., H., E., posibil F. şi a intrat unul şi a ieşit altul (...). În fata uşii toaletei, s-au aşezat A.

şi G., l-am, văzut şi pe F. acolo, între noi şi uşa de la toaletă. Împreună cu mine au încercat să intre în toaletă T. şi Q. şi am fost ameninţat că dacă facem un pas înainte ne omoară, inculpaţii fluturând mâinile şi obiectele pe care le aveau in mână (...). L-am văzut pe B. ieşind din toaletă plin de sânge. Îl cunoşteam pe G. dinainte din vedere şi sunt sigur ca era in grupul celor ce mi-au blocat accesul în toaletă.”), declaraţia martorului T. („l-am văzut pe A., F. şi G. retrăgându-se spre toaleta şi am auzit dinspre toaletă urlete şi strigăte de ajutor.

Am încercat să intru în toaletă, dar mi-a fost blocat accesul de către cei trei”).

Curtea de apel a apreciat că aceeaşi situaţie de fapt vin să confirme şi declaraţiile martorilor W. („Precizez că B. era implicat într-un conflict la care participau mai multe persoane, o bătaie generală, dar nu pot preciza câte persoane erau cu B. şi câte de cealaltă parte. Arăt că la momentul la care am auzit pe cineva spunând că dacă se face un pas, iese bătaie, persoanele din faţa toaletei nu se băteau, nu pot preciza cine făcea parte din cele două grupuri, dar era o distanţă relativ mică între ele.”) şi M. („Ulterior, la ceva timp, un bodyguard, mi-a spus să venim repede întrucât A. l-a omorât în bătaie pe B. (...) întrebându-l pe A. ce s-a întâmplat şi acesta răspunzând ca a bătut doi fraieri (...) Nu îmi mai aduc aminte de la cine am aflat dintre agenţii de pază că H. este cel care l-a lovit pe B.”). Instanţa de apel a considerat că, deşi aceste declaraţii nu îi indică direct pe inculpaţi ca fiind cei care au agresat-o pe partea civilă B., respectiv martorul M. nu a văzut personal incidentul, aflând despre el ulterior, de la colegi şi auzindu-l pe inculpatul A., acestea pot fi apreciate ca probe indirecte care confirmă varianta reţinută de instanţă.

Cât priveşte imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din club, s-a arătat că acestea nu prezintă relevanţă cu privire la acest incident, camera fiind poziţionată departe de locul faptei, astfel încât ce se observă este un grup din mai multe persoane stând cu spatele la cameră, în zona culoarului de acces către uşa toaletei (probabil bodyguarzii clubului).

Curtea de apel a notat că, în actul de sesizare s-a reţinut că în cadrul incidentului, inculpatul E. a lovit-o pe partea civilă B. şi cu un extinctor în cap în mod repetat. Referitor la acest aspect, prima instanţă a reţinut că utilizarea acestui mijloc de agresiune este atestat exclusiv de declaraţia părţii civile B., fără a fi confirmată de declaraţia vreunui martor. Astfel, deşi martorul M. a observat un extinctor lângă uşa sufrageriei care ar fi prezentat urme de sânge ulterior finalizării incidentului, s-a apreciat că este imposibil ca acest agent vulnerant să nu fi fost observat de niciunul dintre martorii direcţi. De altfel, a precizat instanţa, angajaţii clubului (ospătari şi bodyguarzi) confirmă faptul că în toate sălile clubului se aflau extinctoare, fără a putea preciza unde se afla cu exactitate cel din „sufragerie” în noaptea respectivă sau care era locul său obişnuit.

În plus, instanţa a constatat că din imaginile înregistrate rezultă că la momentul preluării părţii civile B. de către SMURD la locul faptei erau prezenţi cel puţin doi agenţi de poliţie care ar fi ridicat acest corp delict. Or, în procesul-verbal încheiat la 01 ianuarie 2012 nu se menţionează nimic cu privire la acest aspect, presupusul corp delict fiind ridicat abia la data de 05 ianuarie 2012, timp în care mai multe persoane au avut acces în zona de săvârşire a faptei, toaleta fiind, de altfel, spălată de martora O. chiar în noaptea respectivă.

S-a reţinut de către instanţă că pe presupusul corp delict nu au fost identificate amprente papilare sau palmare care să permită confirmarea faptului că acesta a fost folosit de inculpatul E. sau de vreunul dintre ceilalţi inculpaţi, după cum rezultă din raportul de expertiză dispus de instanţă.

Este adevărat că pe extinctor au fost identificate urme de sânge în care s-a stabilit cu grad mare de probabilitate că există ADN-ul părţii civile B., însă, instanţa a reţinut din expertiza traseologică că urmele de sânge de pe capătul superior al extinctorului s-au format prin curgerea directă, sub formă de picături, pe suprafaţa metalică, corpul delict aflându-se în poziţie orizontală, aspect de natură a indica faptul că urmele nu s-au produs în momentul folosirii sale şi lovirii acestuia de capul părţii vătămate.

Deşi expertiza medico-Iegală asupra părţii vătămate nu exclude producerea leziunilor cu acest tip de corp delict, dar nu exclude nici varianta susţinută de inculpali (agent traumatic aplicat cu o energie cinetică mare posibil lovire cu mijloace umane de apărare/atac aplicate de persoane cu forţă fizică crescută, explicabil în condiţiile în care se reţin lovituri aplicate cu pumnii şi picioarele), iar locul săvârşirii faptei a fost contaminat între acest moment fi cel al ridicării presupusului corp delict, timp de 4 zile, neaflându-se în custodia organelor judiciare şi nefiind observat de agenţii de poliţie care au sosit la club în noaptea de 01 ianuarie 2012, instanţa a apreciat că în cauză există cel puţin dubii cu privire la folosirea acestui corp delict la agresiunea asupra părţii civile.

Totodată, s-a notat că acuzarea a mai invocat în susţinerea acestui aspect de fapt interceptările comunicărilor făcute de inculpaşi prin care aceştia îşi pregătesc o apărare comună. În privinţa acestor fragmente de convorbiri, prima instanţă a considerat că pot fi interpretate şi în sensul de a-şi pregăti o apărare comună în raport de probele pe care le anticipau întrucât la momentul interceptării fusese începută urmărirea penală şi inculpaţii aveau cunoştinţă de acuzaţiile aduse, inclusiv de faptul că B. fusese lovit cu un extinctor, şi nu indică cu certitudine faptul că inculpaţii ştiau că fusese folosit extinctorul şi plănuiau o variantă necorespunzătoare adevărului cu privire la acest aspect.

S-a arătat că, în cauză, au fost întocmite rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică de detectare a comportamentului simulat în privinţa inculpaţilor F., E. şi G., care au concluzionat că inculpaţii E.şi F. au prezentat modificări specifice comportamentului simulat atunci când au răspuns negativ Ia întrebările „Tu l-ai lovit în cap cu extinctorul pe B.?” şi „Tu l-ai lovit în cap cu extinctorul în cap pe B. în data de 01 ianuarie 2012?”, iar în cazul inculpatului F. şi la întrebarea „Tu l-ai lovit cu pumnii şi picioarele în zona capului pe B.?”.

Având în vedere caracterul incert al concluziilor unor astfel de rapoarte, determinat de existenţa unor variabile care scapă controlului expertului şi care pot influenţa rezultatele testului (starea psihică a persoanei testate, consumul de medicamente cu efecte asupra ritmului cardiac şi asupra tensiunii arteriale), dar şi faptul că la dosar s-a depus şi o expertiză susţinând concluzii contrare cu privire la inculpatul F., care nu a prezentat modificări psihofiziologice semnificative răspunzând la întrebări similare, instanţa a apreciat că poate lua în considerare aceste mijloace de probă doar în măsura în care se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Totodată, instanţa a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului F. tentativa la infracţiunea de omor în forma autoratului doar pe baza indiciului oferit de aceste rapoarte de constatare. De altfel, instanţa a considerat că acest lucru nu ar fi fost posibil decât pe calea unei extinderi a procesului penal cu privire la altă faptă, în condiţiile în care inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru că ar fi lovit partea vătămată cu pumnii şi cu picioarele şi că ar fi ajutat pe inculpatul E. prin imobilizarea victimei şi păzirea uşii de la toaletă, şi nu pe calea unei cereri de schimbare a încadrării juridice (în condiţiile în care singurul inculpat trimis în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor este E., acuzat că a lovit victima cu extinctorul în zona capului).

Prin urmare, întrucât declaraţia părţii vătămate (ce prezintă numeroase neconcordanţe şi reveniri) nu se coroborează cu alte mijloace de probă din care să rezulte că inculpatul E. sau unul dintre ceilalţi inculpaţi a folosit efectiv extinctorul în momentul agresării sale, apreciind că nu este suficientă concluzia expertizei medico-legale care să nu-I excludă ca agent vulnerant, instanţa a apreciat că acest aspect de fapt nu a fost dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă în cauză.

Prima instanţă a arătat că, în sarcina inculpaţilor A., H., G. şi F. s-a reţinut în actul de sesizare că, în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu inculpatul E., persoana vătămată B., cu pumnii şi picioarele, ajutându-l astfel pe E. la comiterea infracţiunii de tentativă de omor. Instanţa a constatat că declaraţia părţii vătămate cu privire la lovirea sa de către inculpaţii A., H., G. şi F. nu se coroborează cu declaraţiile martorilor care au arătat că ceilalţi inculpaţi s-au poziţionat în faţa uşii de la intrare şi au împiedicat accesul altor persoane care ar fi dorit să intervină. Prin urmare, instanţa a apreciat că în cauză nu s-a dovedit decât lovirea părţii civile de către inculpatul E. şi sprijinul moral acordat de ceilalţi inculpaţi, prin diminuarea posibilităţii victimei de a se apăra, prin imobilizarea şi introducerea ei în grupul sanitar şi împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin ameninţarea cu acte de violenţă atât verbale, cât şi cu corpuri contondente (martorii precizează că inculpatul A. avea o scrumieră în mână, iar inculpatul G. un pahar).

Inculpaţii A.. F., G. şi H. nu au recunoscut faptul că au participat la săvârşirea acestei fapte, însă instanţa a reţinut din declaraţiile martorilor că rezultă şi contribuţia acestora. Astfel participaţia inculpatului A. rezultă din declaraţia părţii vătămate coroborate cu cea a martorilor V., DD., VV., W., T. şi M., cea a inculpatului F şi G. din declaraţiile martorilor T., V. şi VV. şi cea a inculpatului H. din declaraţiile martorilor T., V. şi M. În raport de aceste probe, instanţa a înlăturat aceste declaraţii, apreciind că sunt făcute pro causa şi nu sunt susţinute de celelalte mijloace de probă.

Persoanele care se aflau în noaptea respectivă împreună cu inculpaţii, audiate în calitate de martori (LL., MM., KK., JJ.) au declarat că nu a avut loc nici un incident între aceştia şi partea civilă B., însă instanţa a înlăturat aceste declaraţii, apreciind că acestea sunt subiective ca urmare a relaţiilor avute cu inculpaţii (soţie, prietenă, legături similare celor de rudenie) şi întrucât nu se coroborează cu aspecte de fapt ce rezultă din ansamblul probator administrat în prezenta cauză.

3. Tulburarea ordinii şi Iiniştii publice

Prima instanţă a reţinut că, în data de 01 ianuarie 2012, inculpaţii A., E., G., F., H. şi I., între orele 02.36-02.55, în timp ce se aflau în Clubul K. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat şi au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare şi de panică în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic mai multe persoane şi s-a produs agitaţie, o parte dintre clienţi părăsind localul. Această atmosferă a fost creată atât de incidentul în care a fost implicată persoana vătămată D. (recunoscut de către inculpaţi, dar cu privire la care persoana vătămată şi-a retras plângerea penală), cât şi în cel în care a fost agresată partea civilă B.

Prin sentinţa atacată s-a menţionat că această situaţie de fapt rezultă din declaraţiile martorilor EE. („Am văzut că veniseră persoane din conducerea clubului şi bodyguarzi, nu am văzut cuţite sau castete, dar pe jos erau pahare sparte şi un scaun rupt.”), S. („conflictul luând amploare, fiind folosite scaune şi obiecte de pe bar, m-am speriat şi m-am refugiat în magazia din spatele barului cu 2 colegi (...) am auzit zgomote şi ţipete (...). Lumea era agitataă în sufragerie după incident”), QQ. („...am observat că lumea din club s-a agitat când l-a văzut pe D. plin de sânge.”), SS. („...am observat în sufragerie un conflict violent în care erau implicate mai multe persoane”), Y. („După incident, am constatat că mai mulţi clienţi erau speriaţi şi au părăsit clubul. (...) la momentul când am părăsit sufrageria, am văzut mai mulţi clienţi agitaţi care erau strânşi la uşa de acces în sufragerie”), AA. („în sufragerie mai erau şi ospătari care erau speriaţi”), NN. („M-am speriat şi am fugit în bucătărie unde am fost atins de bucăţi de sticlă spartă”).

De altfel, a precizat instanţa, din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere se observă atât agitaţia produsă în timpul incidentelor, cât şi după terminarea acestora, în urma prezentării la faţa locului a organelor de poliţie, dar şi a unui număr mare de bodyguarzi şi de persoane din conducerea clubului.

S-a reţinut că participarea inculpaţilor la incidentele care au generat tulburarea ordinii publice rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor EE., S., QQ., SS. în cazul inculpatului A., a martorului Y. în cazul inculpatului E. a martorilor AA. şi NN. în cazul inculpatului F., ale martorilor II., KK. şi AA. în cazul inculpatului G., ale martorilor Y., N., HH., QQ. în cazul inculpatului H. şi ale martorilor MM., M., DD.. HH. în cazul inculpatului I. Cu privire la acest din urmă inculpat instan a a avut în vedere în principal participarea acestuia la incidentul în care a fost implicată persoana vătămată D., în cadrul căruia inculpatul I. a participat activ până la momentul în care i-a pierdut cunoştinţa în urma unei lovituri primite. Din imaginile înregistrate, instanţa a observat că inculpatul îşi revine după ce primeişte îngrijiri pe canapeaua de lângă bar şi se deplasează de mai multe ori spre zona în care s-a desfăşurat cel de al doilea incident.

Cu privire la inculpatul L., instanţa a constatat că martorul V. a precizat că l-a văzut în noaptea respectivă în club, însă nu în grupul inculpaţilor implicaţi în incidentele respectiv, martorii U., NN., JJ., VV., AA., Y., T. au menţionat că nu l-au văzut în zona conflictelor, martorul DD. nu-şi aduce aminte să îl fi văzut, iar martora P., prietena sa, a precizat că a stat tot timpul cu ea şi că nu a participat la incidente. Prin urmare, instanţa a apreciat că în cauză nu există mijloace de probă care să dovedească implicarea inculpatului în cele două incidente şi nici măcar prezenţa acestuia în zona în care acestea au avut loc. Simpla prezenţă a acestuia într-o altă zona a clubului, a arătat instanţa de fond, nu este suficientă pentru a trage concluzia participării acestui inculpat la scandalul public provocat de persoane pe care le cunoştea şi nici a susţinerii morale a acestora câtă vreme nu poate fi dovedită existenţa unui acord de voinţă care să se fi manifestat în vreo acţiune a inculpatului AA.

4. Ameninţarea persoanei vătămate C.

Curtea de apel a arătat că în actul de sesizare s-a reţinut că inculpaţii A., H. şi F., în data de 01 ianuarie 2012, împreună şi cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta Clubului K. , au ameninţat verbal şi cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuţite, briceag) cu acte de violenţă pe persoana vătămată C. pe care au înconjurat-o, inculpatul F. încercând să-l şi lovească cu un cuţit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor persoanei vătămate B. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere.

Cu privire la această faptă, instan a de fond a constatat că declara ia persoanei vătămate C. („l-am spus lui A. cu ce mă ocup şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Acesta mi-a vorbit foarte urat şi imediat am fost înconjurat de F. care s-a poziţionat în faţă, H. în faţă dreapta, G. în dreapta faţă, iar A. în stânga. Am văzut lama unui cuţit de 10-15 cm lucind în mâna inculpatului F., acesta a făcut un gest cu acest cuţit spre mine, spunându-mi că mă omoară de mai multe ori. Nu m-a lovit pentru că a fost oprit de A. şi H. avea în mână un cuţit mai mic, dar nu a făcut nici un gest spre mine”) se coroborează în parte cu declaraţiile martorilor T. („După ce a existat un schimb de replici între grupul lui A. şi noi, i-am auzit pe F. şi pe A., pe rând spunându-i lui C. că dacă nu îşi vede de treabă îl taie şi îl omoară. Acesta din urmă a rămas pe loc şi nu a avut nicio reacţie, iar eu şi colegii mei ne-am dus lângă el”), V. („L-am auzit pe A. spunându-i lui C. ca o să îl taie, dar nu am văzut să aibă vreun cuţit în mână, dar acesta nu a avut niciun fel de reacţie, nici agresivă, nici de autoprotecţie, după care a părăsit sufrageria.”), W. („Am auzit o persoană ameninţându-l pe V., dar nu pot sa reproduc cuvintele pt. că nu mi le amintesc, ştiu că persoana este cunoscută sub numele „Africanul” sau „Francezul” identificată de mine astăzi ca fiind inculpat F.; a venit ulterior în sufragerie, nefiind de faţă de la început. L-am auzit ameninţându-l pe V.”), DD. („...l-am văzut de F. cu un cuţit in mână ameninţând pe şeful firmei de pază V. (...). Nu am auzit cum l-a ameninţat F. pe V., am văzut doar că acesta avea un cuţit în mână, fără să fi făcut vreun gest cu acel cuţit înspre V., acest incident l-a văzut de la distanţă şi V.”), însă martorii au precizat că partea vătămată nu a fost speriată şi nu a reacţionat în nici un fel la pretinsa ameninţare.

5. Portul de arme albe

Prima instanţă a arătat că, potrivit rechizitoriului, inculpaţii A., H., E., F. şi I., în data de 01 ianuarie 2012, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou, au purtat, fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului K., cuţite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la ameninţarea şi lovirea unor persoane.

Referitor la această acuzaţie, curtea de apel a notat cu privire la A., că martorii W., T. au precizat că inculpatul a avut în mână o scrumieră şi doar martorul HH. a menţionat că inculpatul a avut în mână un briceag. Instanţa a apreciat că declaraţia acestui martor este subiectivă, având în vedere că el însumi a fost implicat în incidentul violent împreună cu persoana vătămată D., al cărei prieten era, astfel încât a înlăturat-o din cauză, considerând că nu este susţinută, de altfel, de nici un alt mijloc de probă.

Cu privire la deţinerea de astfel de arme de inculpatul E., instanţa a reţinut că martorii audiaţi au precizat că nu l-au văzut pe acest inculpat folosind astfel de arme.

Din declaraţiile martorilor T. („...mi-a fost blocat accesul de către cei trei, care aveau în mână un cuţit, respectiv inc. F., o scrumieră inc. A. şi un pahar, inc. G. Aceştia m-au întrebat de ce mă bag, mi-au spus ca mă omoară, F. mi-a pus cuţitul în coaste şi am fost împins către ieşirea din sufragerie.”), DD. („Menţin declaraţia data la urmărirea penală, îmi aduc aminte că in cursul urmăririi penale am declarat că l-am văzut pe F. cu un cuţit in mână (...). Cred ca inculpatul F. avea în mână un briceag, am văzut lama acestuia, iar mânerul era acoperit de mâna inculpatului. Lama avea aproximativ 10 cm.”), V. („...pe F. l-am văzut având in mana un briceag”), dar şi părţii vătămate C. („Am văzut lama unui cuţit de 10-15 cm lucind în mâna inculpatului F.”), prima instanţă a reţinut că în cursul incidentului respectiv inculpatul F. a avut asupra sa un cuţit. S-a arătat că simplul fapt că nu a fost recuperat nici un cuţit de la locul faptei nu este de natură a indica faptul că inculpatul nu l-ar fi avut asupra sa având în vedere că cercetarea la faţa locului a fost făcută abia după 4 zile de la data faptei, după cum nici faptul că în imaginile înregistrate nu se observă că inculpatul ar fi avut în mână un cuţit nu este de natură a demonstra nevinovăţia sa cu privire la această faptă faţă de unghiul camerei de supraveghere şi numărul persoanelor care apar în imaginile respective.

Cu privire la inculpatul H., curtea de apel a constatat că doar persoana vătămată C. a susţinut că acesta ar fi avut în mână un cuţit, ceilalţi martori precizând fie că nu au văzut nici un fel de cuţit, fie că inculpatul H. nu a fost văzut având în mână o astfel de armă, astfel încât instarţa nu a avut în vedere declaraţia acestei părţi ţinând seama că are un interes subiectiv în cauză (încercând să dovedească faptul că a fost ameninţată Ii a avut motive să se teamă). Similară a fost considerată a fi şi situaţia inculpatului I. cu privire la care doar martorul GG. (implicat el însuşi în incidentul cu persoana vătămată D. al cărei prieten este) a susţinut că ar fi avut în mână un obiect, însă nu a văzut ce fel de obiect era.

Cu privire la această faptă, instanţa a avut în vedere condiţiile în care s-au petrecut incidentele, în noaptea de Revelion, după ce participanţii consumaseră băuturi alcoolice, cu implicarea unui număr de persoane şi având drept efect crearea unei stări de tensiune, astfel încât a reţinut ca fiind probată fapta doar în cazul în care se coroborau mai multe declaraţii.

În drept, curtea de apel a reţinut că fapta inculpatului E. constând în aceea ca a pricinuit persoanei vătămate B. o vătămare a integrităţii corporale provocându-i leziuni ce au avut nevoie de 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală în forma prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior.

Sub aspectul laturii obiective s-a indicat că elementul material al infracţiunii consta în acţiunea inculpatului de a lovi pe persoana vătămată cu pumnii şi picioarele în zona capului. Urmarea imediată a faptei este vătămarea integrităţii corporale a persoanei vătămate (leziunile produse au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare), iar legătura de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu este dovedita prin raportul de expertiza medico-legală (care a constatat realitatea traumatismului, mecanismul de producere, natura probabilă a agentului traumatic, data probabilă a traumatismului şi gravitatea traumatismului exprimată prin criteriul numărului de zile de îngrijire medicale necesare pentru vindecare) şi prin declaraţiile analizate anterior.

S-a precizat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, reţinându-se aplicarea unora dintre lovituri cu un extinctor în cap, natura agentului vulnerant şi zona vizată fiind două dintre criteriile avute în vedere la diferenţierea între infracţiunea de vătămare corporală şi cea de tentantivă la infracţiunea de omor. Întrucât instanţa a constatat că probele administrate nu confirmă dincolo de orice îndoială rezonabilă folosirea extinctorului, apreciind că aplicarea de către inculpat a unor lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului nu este suficientă pentru a contura o intenţie de a ucide persoana vătămată, nici măcar indirectă, instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală în urma schimbării încadrării juridice.

Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă întrucât inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, şi a urmărit sa lovească partea vătămată.

Fapta inculpaţilor A., F., G. şi H., care au imobilizat-o pe persoana vătămată B., au introdus-o cu forţa în toaletă, unde a fost lovită în mod repetat de inculpatul E., în timpul acesta inculpaţii blocând uşa de acces şi împiedicând martorii să o ajute pe victimă, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de vătămare corporală.

În cauză, a notat prima instanţă, sunt întrunite condiţiile participatiei penale sub forma complicităţii: săvârşirea de către inculpatul E. a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşirea unor acte de sprijin material şi moral care să nu realizeze elementul material al infracţiunii (inculpaţii au imobilizat persoana vătămată, au introdus-o în toaletă şi au păzit uşa de acces), săvârşirea actelor cu intenţie, acordul de voinţă (ce rezultă din modul în care inculpaţii au acţionat şi din declaraţiile martorilor).

Totodată, curtea de apel a reţinut că, în drept, faptele inculpaţilor A., E., G., F., H. şi I. care în timp ce se aflau în Clubul K. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat şi au participat la un scandal public producând o stare de indignare şi de panică în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic mai multe persoane şi s-a produs agitaţie, o parte dintre clienţi părăsind localul întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sub aspectul laturii obiective, s-a indicat că elementul material al infracţiunii constă în actele inculpaţilor de a participa în două conflicte violente pe parcursul cărora s-au folosit obiecte pentru lovirea participanţilor, s-au distrus bunuri ale clubului, au fost implicate mai multe persoane. Actele au fost săvârşite în public, în incinta unui club unde era organizată petrecerea de Revelion. Urmarea imediată a faptei este scandalul public cauzat, definit în doctrină ca fiind „zarvă, vâlvă produsă de o faptă reprobabilă, indignare revoltă care cuprinde un număr nedeterminat de persoane care au luat cunoştinţă de fapta săvârşită”, iar legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmare a fost dovedită prin probatoriul administrat şi analizat anterior de instanţă.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpaţii au săvârşit infracţiunea cu intenţie directă deoarece inculpaţii au avut reprezentarea faptei şi au urmărit rezultatul, care apare ca inevitabil din momentul săvârşirii actului material în circumstanţele precizate.

S-a arătat că inculpaţii au invocat faptul că nu sunt întrunite condiţiile de existenţă ale acestei infracţiuni întrucât în club se asculta muzică la o intensitate mare, astfel încât oamenii din club nu au auzit ce se întâmplă în „sufragerie”. Instanţa a apreciat însă că este suficient pentru existenţa infracţiunii să se revolte şi să reacţioneze persoanele prezente în zona restrânsă numită „sufragerie”, atât personal al clubului (ospătari sau bodyguarzi), cât şi clienţi, aspect confirmat de declaraţiile martorilor, de imaginile înregistrate şi de conţinutul convorbirilor înregistrate în momentul apelării numărului de urgenţă 112. De altfel, a constatat instanţa, o parte din martori au precizat că au văzut clienţi care au părăsit clubul ulterior acestor incidente, însă există şi martori care au arătat că nu au observat vreo schimbare de atmosferă în restul clubului, astfel încât Curtea a avut în vedere spaţiul restrâns în care s-au desfăşurat conflictele.

Totodată, faţă de apărarea că în club nu putea fi vorba de „linişte şi ordine publică”, fiind o locaţie în care se desfăşura o petrecere, instanţa a constatat că textul art. 321 alin. (1) C. pen. anterior prevede ca rezultat alternativ atingerea bunelor moravuri, scandal public, respectiv tulburarea liniştii şi ordinii publice. Or, în cauză, a apreciat instanţa de fond, s-a dovedit că s-a produs unul dintre rezultatele alternative, scandalul public, suficient pentru existenţa infracţiunii. De altfel, sintagma „linişte şi ordine publică” trebuie interpretată în raport de condiţiile specifice ale locului unde are loc acţiunea şi nu are semnificaţia absolută de „lipsă a oricărui sunet”.

Întrucât în cauză nu s-a dovedit că inculpatul L. a fost prezent, a participat la scandalul public în care au fost implicaţi ceilalţi inculpaţi sau i-a sprijinit în cursul activităţii infracţionale, instanţa a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, apreciind că nu se impune schimbarea încadrării juridice în complicitate la această infracţiune, aşa cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, pentru motivele arătate la analiza situaţiei de fapt.

În drept, fapta inculpatului F. de a purta fără drept în loc public un cuţit şi folosirea acestuia în cadrul conflictului desfăşurat într-un loc public, unde erau prezente mai multe persoane, împrejurare de natură a pune în pericol integritatea fizică a acestora, s-a considerat că întruneşte trasaturile infracţiunii prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Cu privire la inculpatul A., curtea de apel a reţinut din declaraţiile martorilor că acesta a fost văzut ţinând în mână o scrumieră. Întrucât art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 incriminează portul „cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”, nefiind vorba de niciunul dintre obiectele prevăzute expres şi nici de un obiect care să fi fost fabricat sau confecţionat anume în scopurile prevăzute, fiind vorba de un obiect folosit în mod obişnuit în alte scopuri şi utilizat de inculpat în cursul incidentului, instanţa a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior întrucât acţiunea inculpatului priveşte un alt tip de obiect decât cel avut în vedere de legiuitor.

În cazul inculpaţilor H. şi I., s-a apreciat că nu există dovezi din care să rezulte că aceştia au avut asupra lor astfel de obiecte, aşa cum a concluzionat instanţa cu ocazia analizei mijloacelor de probă şi a situaţiei da fapt, şi s-a dispus achitarea acestora în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare a persoanei vătămate C., instanţa a constatat că, deşi acesta a fost înconjurat de inculpaţi, iar inculpatul F. a făcut un gest spre el cu un cuţit, totuşi, această faptă nu a fost de natură să o alarmeze pe persoana vătămată având în vedere că era înconjurată de bodyguarzii clubului, subordonaţii săi, se afla în incinta localului a cărui pază o asigura, iar martorii au precizat că nu a avut nici un fel de reacţie. Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, instanţa a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

Întrucât infracţiunile de vătămare corporală şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice au fost săvârşite de mai mult de trei persoane împreună (un autor şi 4 complici concomitenţi în cazul celei dintâi, respectiv 6 autori în cazul ultimei), instanţa a reţinut circumstanţa agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen. anterior. Curtea a considerat că această circumstanţă agravantă nu se poate reţine în cazul infracţiunii de ameninţare care a fost săvârşită de fiecare inculpat în parte în raport de persoana vătămată C., astfel încât a fost înlăturată.

La stabilirea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior: dispoziţiile părţii generale a C. pen. (condiţiile răspunderii penale, formele de vinovăţie, participaţia penală şi regimul juridic aplicabil), limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a C. pen. şi în legea specială, gradul de pericol social (faptele au fost săvârşite în mod spontan, pe fondul unui conflict generat de un motiv minor, în cadrul unei petreceri organizate de Revelion, într-un spaţiu public, inculpaţii asumânu-şi sarcina de a aplica o corecţie unei persoane care a fost considerată a avea o atitudine necorespunzătoare şi nerespectuoasă), urmarea faptei (fapta a avut consecinţe grave pentru partea vătămată, provocându-i leziuni importante, dar a avut drept consecinţe şi distrugerea unor bunuri ale clubului), modul de săvârşire (cu implicarea unui număr mare de persoane), contribuţia personală a fiecăruia dintre inculpaţi, circumstanţele personale ale inculpaţilor:

- inculpatul A. este în vârstă de 43 de ani, este căsătorit, are 11 clase, asociat, nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 6 ani închisoare, condamnare în raport de care s-a împlinit termenul de reabilitare, a înţeles să aplice o corecţie unor persoane pe care le-a considerat ca fiind lipsite de respect faţă de soţia sa prin aplicarea unor lovituri şi, profitând de superioritatea fizică şi numerică a grupului de inculpaţi, dovedind o totală lipsă de respect faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală, de ordinea de drept şi o natură violentă şi agresivă, ce rezultă din maniera în care a acţionat;

- inculpatul E. are 26 de ani, studii - şcoală profesională, nu are ocupaţie, nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală oscilantă, iniţial a negat orice implicare în săvârşirea faptelor, ulterior a recunoscut lovirea părţii civile B., încercând, totodată, să înlăture/diminueze contribuţia celorlalţi inculpaţi, îngreunând, astfel, aflarea adevărului în cauză;

- inculpatul G. are 31 de ani, studii superioare, avocat, este căsătorit, nu are antecedente penale, în raport de atitudinea sa procesuală a dovedit că nu a conştientizat gravitatea faptelor sale, în special luând în considerare pregătirea sa juridică ce îi oferea elemente suplimentate pentru evaluarea propriei conduite;

- inculpatul F. are 38 de ani, studii liceale, lucrează în construcţii, nu are antecedente penale, a încercat să inducă în eroare organele judiciare susţinând faptul că a încercat să tempereze conflictul verbal şi să îl protejeze de A. cu care, însă, nu avea niciun fel de relaţie apropiată, în raport de atitudinea sa procesuală a dovedit că nu a conştientizat gravitatea faptelor sale;

- inculpatul H. are 25 de ani, studii liceale, este căsătorit, are un copil minor, este component al lotului naţional de kempo, fiind multiplu medaliat naţional şi internaţional, a folosit cunoştinţele dobândite în această calitate în afara cadrului sportiv, pentru a aplica o corecţie unor persoane care nu s-au comportat corespunzător, nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală oscilantă, negând iniţial orice implicare în vreun conflict pentru ca în faţa instanţei să recunoască doar conflictul cu persoana vătămată D.;

- inculpatul I. are 38 de ani, este necăsătorit, nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condmant anterior la 2 luni închisoare pentru furt agravat de Tribunalul Corecţional Evry-Cane (chiar dacă hotărârea nu a fost recunoscută, astfel încât nu produce efecte juridice cu privire la regimul juridic aplicabil, nu poate fi ignorată la analiza circumstanţelor personale), nu a arătat un interes deosebit faţă de soarta procesului, preferând să se prezinte personal doar în vederea audierii sale în faţa instanţei de judecată, dovedind că nu a conştientizat gravitatea faptelor sale.

Faţă de aceste criterii, instanţa a aplicat o pedeapsa cu închisoarea orientată peste minimul special, apreciind că astfel vor fi atinse scopul preventiv-educativ, dar şi coercitiv al pedepsei prevăzute în art. 52 C. pen. anterior. Totodată, în raport de gravitatea faptei, de modalitatea în care şi-a produs efectele, de atitudinea procesuală a inculpaţilor, instanţa a apreciat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, lipsa antecedentelor penale fiind avută în vedere la dozarea pedepsei în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata pedepsei ca pedeapsă accesorie.

Curtea a apreciat că, în raport de jurisprudenţa C.E.D.O. cu privire la aplicarea art. 3 parag. 1 stabilite în cauzele Hirst c. Marii Britanii şi Calmanovici c. României, nu se impune şi interzicerea dreptului de a participa la alegerile legislative şi nici a drepturilor prev. de art. 64 lit. d), e) în raport de hotărârea Sabou şi Pîrcălab c. României.

S-a notat că faptele ce fac obiectul prezentei cauzei au fost săvârşite de aceiaşi subiecţi activi înainte de rămânerea definitivă a condamnării pentru oricare dintre ele, fiind îndeplinite condiţiile de existenţă a concursului real, conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. anterior în cazul inculpaţilor A., E., F., G. şi H.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a avut în vedere că suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei este un mijloc de individualizare a executării pedepsei, o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului şi pe supunerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul cu mediul din penitenciar.

S-a arătat că, în vederea aplicării acestei instituţii, instanţa trebuie să cerceteze şi să cunoască cât mai amănunţit personalitatea infractorului şi numai dacă în urma acestei analize şi-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără executarea pedepsei, că pronunţarea pedepsei constituie un avertisment suficient de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracţionale, va putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Elementul esenţial pentru aplicarea acestor dispoziţii, a considerat instanţa, este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija, de a se elibera de mentalităţile şi deprinderile antisociale care l-au condus pe calea ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanţa de judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar şi la comportarea după săvârşirea faptei, la atitudinea faţă de muncă, faţă de regulile de convieţuire în general.

Curtea a apreciat că în condiţiile în care inculpaţii, prin atitudinea procesuală, au dovedit că nu au înţeles gravitatea faptelor şi nu şi-au asumat-o, luând în considerare şi modalitatea şi mijloacele de săvârşire a faptelor: prin implicarea în mai multe conflicte agresive, prin lovituri repetate aplicate persoanei vătămate B., coplieşită numeric şi fizic, manifestându-se în mod agresiv într-un loc public, dovedind dispreţ faţă de valorile sociale şi ordinea de drept doar pentru a aplica o corecţie persoanelor care nu s-ar fi purtat corespunzător, nu se poate afirma că simpla pronunţare a condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpaţi şi că aceştia nu vor mai săvârşi infracţiuni, chiar şi în lipsa executării pedepsei în regim închis, nefiind suficientă o libertate supravegheată.

În raport de aceste considerente, în lipsa altor elemente pozitive care să formeze instanţei convingerea că inculpaţii au înţeles şi îşi asumă fapta şi consecinţele ei, Curtea a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei, fiind necesară executarea în regim închis, astfel încât inculpaţii să înţeleagă şi să resimtă direct consecinţele actelor antisociale şi să îi determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Cu privire la latura civilă:

În privinţa persoanei vătămate C., s-a reţinut constituirea de parte civilă cu suma de 100.000 RON, reprezentând contravaloarea contractelor pe care le-a pierdut în urma incidentului. Instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă apreciind că între fapta de ameninţare (cu privire la care s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii întrucât nu a fost de natură a produce o temere reală) şi prejudiciul pretins nu există legătură de cauzalitate dovedită întrucât partea civilă nu a dovedit că în acel moment negocia contracte, că persoanele respective au fost de faţă la momentul faptei şi că în urma acestei manifestări au renunţat la încheierea contractelor.

S-a mai reţinut că persoana vătămată B. a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri morale şi materiale.

Partea civilă nu a solicitat administrarea de probe în sus inerea prejudiciului material, astfel încât în raport de dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. potrivit cărora cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, instanţa nu a acordat daune materiale.

În baza art. 1381, art. 1382, art. 1385 alin. (1), art. 1391 C. civ., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a obligat inculpaţii condamnaţi pentru vătămarea părţii civile în solidar la plata de despăgubiri civile către aceasta cu titlu de despăgubiri morale, constatând ca sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracţiunea săvârşită, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea vătămată ca urmare a încălcării dreptului subiectiv nepatrimonial ocrotit prin legea penală - dreptul la integritate corporală, prejudiciul cert (cuantumul a fost stabilit cu respectarea principiului disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă şi atunci când este alăturată acţiunii penale) şi nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre faptele ilicite şi prejudiciul produs, vinovăţia sub forma intenţiei directe.

Prejudiciul suferit de către persoana vătămată prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate şi inviolabilitate fizică) este de natură morală, astfel încât despăgubirile civile pe care instanţa le-a acordat acesteia nu reprezintă o modalitate de repunere în situaţia anterioară săvârşirii faptelor, ci o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, în raport de modalitatea în care a resimţit impactul accidentului în viaţa sa obişnuită, ţinand cont că orice durere fizică este resimţită cu ajutorul creierului, este corticalizată, astfel încât orice durere fizică presupune o suferinţă psihică, de faptul că persoana vătămată a suferit mai multe intervenţii chirurgicale şi a stat o perioadă de timp în spital şi ulterior a avut interdicţie de a consuma alimente solide în urma fracturii de ram vertical stâng mandibular. La stabilirea cuantumului, instanţa a avut în vedere şi modalitatea în care partea civilă îşi desfăşura viaţa socială şi familială anterior incidentului şi impactul pe care această situaţie l-a avut cu privire la aceste aspecte.

În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 1357 şi urm. C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., E., F., G., H. la plata sumei de 2.890,31 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, reprezentând cheltuieli cu îngrijirile medicale ale părţii civile B., de care aceasta a beneficiat în temeiul asigurărilor medicale.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen. anterior, având în vedere retragerea plângerii penale, a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti pentru îngrijirile medicale acordate acestei părţi vătămate.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. anterior, s-a dispus restituirea către inculpatul F. a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare. Instanţa a constatat că de la locuinţa inculpatului au fost ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare un castet, o bâtă de baseball, un telefon şi 7 cartuşe cu bile, care se aflau în portbagajul autoturismului. Cu privire la aceste bunuri s-a arătat că nu s-a făcut dovada că ar fi fost folosite la săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat (instanţa a reţinut ca dovedit portul unui cuţit) şi nici că ar fi fost interzisă deţinerea lor (instanţa nu a fost sesizată cu o infracţiune la regimul deţinerii de arme şi muniţii, iar acuzare nu a făcut nici un fel de probe cu privire la natura muniţiei, regimul aplicabil şi încălcarea acestuia de către inculpat). Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă B. şi inculpaţii A., E., F., G. şi H.

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut, în esenţă, prin motivele de apel scrise astfel cum au fost susţinute oral, cu prilejul dezbaterilor pe fondul apelului, următoarele:

Greşita schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu infracţiunii comise de inculpaţii A., F., G., H. şi E. din infracţiunea de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 în infracţiunea de vătămare corporală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 181 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968.

Netemeinicia aplicării unor pedepse cu închisoarea în cuantum egal şi orientat spre mediu pentru inculpaţii A., H., F. şi G.

Greşita evaluare a daunelor morale acordate părţii civile B. la suma de 20.000 euro echivalent în RON la data plăţii.

Netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului F. pentru comiterea infracţiunii de ameninţare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 din C. pen. din 1968.

Omisiunea obligării părţii civile D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat ca urmare a retragerii plângerii, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) din C. pen. din 1968.

Prin apelul formulat în scris, partea civilă B. a criticat shimbarea încadrării juridice susţinând că fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, în raport de obiectul vulnerat folosit (extinctor), intensitatea loviturilor, zona capului vizată, împrejurări determinante cu privire la poziţia subiectivă a făptuitorilor (infracţiunea putând fi comisă şi cu intenţie indirectă).

Totodată, partea civilă a criticat cuantumul redus al daunelor morale acordat de prima instanţă, solicitând majorarea acestora la suma de 100.000 euro.

Apelantul inculpat A. a solicitat, prin apărărtor ales, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond, aplicarea art. 5 C. pen. şi reţinerea, ca lege penală mai favorabilă, a dispoziţiilor noului C. pen.

În privinţa infracţiunii de vătămare corporală, indiferent de legea penală aplicabilă, s-a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen. întrucât, prin declaraţia dată în formă autentică, reprezentantul legal al persoanei vătămate B., curatorul XX., astfel cum este consacrat de încheierea din 16 aprilie 2014 a Judecătoriei Gura Humorului, şi-a retras plângerea penală şi s-a şi împăcat cu inculpatul A. Totodată, a arătat că acelaşi reprezentant al persoanei vătămate a primit cu titlu de despăgubiri civile, de la inculpatul A., suma de 4.500 RON, astfel încât în cauză operează dispoziţiile art. 16 lit. g) C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen., luând în considerare criteriile de individualizare pe baza cărora instanţa fondului a stabilit pedeapsa pentru această infracţiune, criterii asupra cărora apărarea a indicat că nu formulează critici, a solicitat ca, în noile limite de pedeapsă, să se individualizeze proporţional sancţiunea, urmând a se stabili, eventual, o pedeapsă care să echivaleze cu perioada arestului preventiv din 22 februarie 2012 până la 16 iulie 2012. S-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 83 sau ale art. 91 C. pen.

Apelantul inculpat E. a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond, aplicarea art. 5 C. pen., reţinerea, ca lege penală mai favorabilă, a dispoziţiilor noului C. pen. şi schimbarea încadrării juridice în fapta prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. şi art. 371 C. pen. ambele cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) şi art 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. s-a solicitat încetarea procesului penal faţă de inculpatul E. pentru fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în fapta prevăzută de art. 193 alin. (2) cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., ţinând cont de declaraţia autentificată în 28 aprilie 2014 de către Biroul Individual Notarial YY. din oraşul Gura Humorului jud. Suceava, din care reiese faptul că XX. - curator legal al persoanei vătămate B. îşi retrage plângerea penală depusă împotriva lui G., A., H. şi E. şi se împacă cu aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 181 din vechiul C. pen., ce face obiectul prezentului dosar. S-a arătat că declaraţia de retragere a plângerii penale şi de împăcare a părţilor a fost semnată de către XX. în calitate de curator pentru persoana vătămată B., care este şi mătuşa acestuia, numită astfel prin încheierea din data de 16 aprilie 2014 dată în şedinţa camerei de consiliu a Judecătoriei Gura Humorului, întrucât B. suferă de schizofrenie paranoidă, încadrându-se în gradul II de handicap.

De asemenea, cu privire la aceasta împăcare, s-a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 397 raportat la art. 25 C. proc. pen. în ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 371 C. pen. s-a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii deoarece art. 184 lit. c) C. pen. face referire la un loc neaccesibil publicului cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută de către public, ori, în cauză, presupusa infracţiune s-a săvârşit într-un loc neaccesibil publicului prin destinaţia sa (toaletă), nu există probe că s-au auzit zgomote din toaletă, iar din modul de reglementare a art. 184 lit. c) C. pen. rezultă necesitatea existenţei intenţiei directe, nu indirecte, avocatul ales solicitând achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., fapta nefiind comisă cu gradul de vinovăţie prevăzută de lege.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse orientate spre minimul special, cu reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., a art. 74 C. pen. şi amânarea aplicării pedepsei potrivit art. 83 C. pen. sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere având în vedere conduita bună a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că are un loc de muncă stabil, este integrat social şi a fost o perioadă de 5 luni în arest preventiv, conştientizând gravitatea faptei comise.

Apelantul inculpat F. a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor scrise de apel, concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond şi notelor scrise depuse ia dosarul cauzei, reţinerea ca lege penală mai favorabilă, a legii penale noi.

Apărătorul ales al inculpatului a solicitat încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (6) C. proc. pen. pentru complicitate la infracţiunea de loviri sau alte violenţe fapta prevăzută de art. 48 raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect s-a făcut precizarea că există înscrisuri din care rezultă că s-a realizat împăcarea părţilor.

Totodată, s-a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. a) sau lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (5) C. proc. pen. pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C. pen. În acest sens, apărarea inculpatului a invocat declaraţiile martorilor, declaraţia persoanei vătămate D., înregistrarea video. Avocatul ales al inculpatului a învederat că, la primul incident, inculpatul F. nu a participat, conform probelor administrate, precum şi că, potrivit art. 371 C. pen., teza „a produce scandal public” nu mai este incriminată, fapt pentru care a solicitat să se observe, prin reaprecierea materialului probator, că nu se conturează vreo faptă fizică/acţiune violentă comisă împotriva persoanelor sau a bunurilor care să fi dus la o tulburare a ordinii şi liniştii publice a localului ce să poată fi imputată lui F. De asemenea, a arătat că, în opinia acuzării, inculpatul a avut un comportament care a tulburat ordinea publică, însă conform art. 371 C. pen., trebuie să existe o ameninţare care să tulbure cumulativ ordinea şi liniştea publică, astfel că dacă se reţine numai tulburarea ordinii publice, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. Din această perspectivă, apărătorul ales a invocat şi dispoziţiile art. 4 C. pen. referitoare la dezincriminarea faptei.

Cu privire la această infracţiune, în subsidiar, s-a solicitat să se proporţionalizeze sancţionarea inculpatului în raport de minima implicare a sa în tabloul general al acţiunii de tulburare a liniştii şi limita maximă stabilită pentru această infracţiune prin noul C. pen., şi să se aprecieze că aplicarea unei amenzi penale ori o pedeapsa de maxim 6 luni sub condiţiile art. 83 C. pen. ar atinge scopul legii penale, având în vedere că se pot reţine în cauză şi dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen.

Referitor la portul sau folosirea tară drept de obiecte periculoase, infracţiune prev. de art. 372 alin. (1) şi (2) C. pen., apelantul inculpat F. a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 alin. (5) C. proc. pen. Sub aspectul inexistenţei faptei, inculpatul a invocat declaraţiile martorilor, declaraţiile persoanelor vătămate C. şi B., înregistrarea video.

În privinţa acestei infracţiuni, în subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei amenzi penale ori aplicarea unei pedeapse de maxim 4 luni sub condiţiile art. 83 C. pen. aspect ce ar atinge scopul legii penale, având în vedere că se pot reţine în cauză şi dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) C. pen.

Apelantul inculpat G. a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond, reţinerea ca lege penală mai favorabilă, a legii penale noi.

În principal, apărarea inculpatului a solicitat continuarea procesului penal şi achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru complicitate la infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 48 rap. la art. 193 C. pen., precum şi pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen.

Sub acest aspect apărarea a învederat că inculpatul G. nu a participat la săvârşirea infracţiunilor invocând declaraţiile martorilor DD., V., T., AA., Y., II., declaraţiile persoanei vătămate C. şi rezultatul testului poligraf. De asemenea, a solicitat să se ţină seama de faptul că pretinsa ameninţare a lui C. şi agresiunea împotriva lui B. s-au produs concomitent, iar nu alternativ, precum şi de împrejurarea că inculpatul G. nu a fost prezent în sufragerie la momentul la care a avut loc agresiunea asupra persoanei vătămate B.

În subsidiar, a solicitat încetarea procesului penal pentru complicitate la infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 48 rap. la art. 193 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. şi aplicarea unei pedepse cu amenda pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen.

Totodată, s-a solicitat să se ia act de achitarea tuturor cheltuielilor de spitalizare şi a cheltuielilor de judecată.

Apelantul inculpat H. a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor scrise de apel şi concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond, aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi reţinerea ca lege penală mai favorabilă a legii penale noi. urmând a se schimba încadrarea juridică în infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen. şi complicitate la infracţiunea de lovire şi alte violenţe prev. de art. 48 coroborat cu art. 193 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a solicitat reţinerea circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen., în loc de circumstanţa agravantă prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În privinţa complicităţii la infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 26 rap. la art. 181 cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că are un caracter abstract susţinerea că a fost încurajată agresiunea exercitată asupra persoanei vătămate simpla sa prezenţă ori poziţionare la locul faptei.

Totodată, s-a considerat că trebuia avut în vedere că a intervenit retragerea plângerii penale şi împăcarea cu persoana vătămată B., prin curatorul XX., fiind incidente în cauză şi dispoziţiile art. 16 pct. 1 lit. g) C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 371 C. pen. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. Totodată apărarea inculpatului a susţinut achitarea în temeiul art. 16 lit. d) C. proc. pen., făcând trimitere la înregistrarea video a incidentului şi procesul-verbal de vizionare, considerând că se impune reţinerea legitimei apărări prev. de art. 19 C. pen., de natură a înlătura caracterul penal al faptei, deoarece inculpatului i s-a creat o puternică stare de temere cu privire la viaţa şi integritatea corporală a naşului său, A., acesta intervenind pentru a înlătura acea stare de pericol.

Apărătorul ales al inculpatului H. a învederat că instanţa de fond era datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă îşi însuşea concluziile şi motivele acuzării, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator. S-a arătat că prima instanţă a făcut o analiză globală, neindividualizată, a atitudinii procesuale a inculpaţilor, înlăturând, fără a analiza apărările formulate de către fiecare dintre inculpaţi şi pronunţând astfel, o hotărâre nemotivată.

În subsidiar, s-a criticat aplicarea pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie motivat de faptul că inculpatul H., aflat la primul său contact cu legea penală, desfăşoară o intensă activitate sportivă şi competiţională, reprezentând România cu cinste la competiţiile sportive de profil, fiindu-i conferit Ordinul Meritul Sportiv şi titlul de Maestru Emerit al Sportului din partea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Apelantul inculpat I. a solicitat, în esenţă, potrivit motivelor scrise de apel, concluziilor orale susţinute de apărare cu prilejul dezbaterilor pe fond şi concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, aplicarea art. 5 C. pen. şi reţinerea ca lege penală mai favorabilă a noului C. pen.

De asemenea, s-a solicitat a se constata că nu este îndeplinită cerinţa pentru existenţa elementului material al infracţiunii de tulburarea liniştii şi ordinii publice prev. de art. 371 C. pen. atâta timp cât nu există o trimitere în judecată şi pentru o infracţiune componentă a concursului ideal, respectiv pentru vreuna dintre infracţiunile contra integrităţii şi sănătăţii persoanei având în vedere că, potrivit actului de acuzare, faţă de inculpat s-a reţinut prima modalitate alternativă a conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 371 C. pen., şi anume - violenţe comise împotriva persoanelor. În acest sens, s-a arătat că s-a dispus faţă de inculpatul I., scoaterea de sub urmărire penală pentru art. 180 C. pen., apreciindu-se că fapta nu a fost comisă de acesta (persoană vătămată D.), iar pentru agresarea părţii civile B. nu a fost acuzat. Apărătorul ales al inculpatului a susţinut că pentru tragerea la răspundere pentru infracţiunea prev. de art. 371 C. pen. era necesar să se realizeze şi o punere sub acuzare corelativă care la momentul trimiterii în judecată nu era cerută ca o condiţie de existenţă a infracţiunii prev. la art. 321 C. pen. anterior.

Totodată, s-a solicitat achitarea inculpatului, apreciind că se poate face aplicarea instituţiei prev. de art. 181 C. pen. anterior în raport cu participarea extrem de redusă a inculpatului, leziunile suferite de acesta în cursul acelui incident, absenţa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuală - acesta prezentându-se în faţa instanţei pentru a fi audiat, deşi risca să-şi piardă locul de muncă din Austria, faptul că nu a fost luată nicio măsură preventivă faţă de el pe parcursul procesului penal, că este angajat în Comunitatea Europeană, dar şi celelate date din care reiese un grad ridicat de inserţie socială.

Apărarea inculpatului I. a susţinut că, în ipoteza respingerii apărărilor anterior prezentate, să se aplice pedeapsa amenzii penale care este în măsură să reflecte exact necesităţiile de politică penală, pe de-o parte, precum şi gradul său de inserţie socială.

În concluzie, s-a soliciat pronunţarea unei noi hotărâri care să remedieze netemeinicia sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond, prin care să se dispună fie o soluţie de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, fie în baza art. 181 C. pen. anterior cu trimitere la art. 19 din Legea nr. 135/2010 şi art. 5 C. pen., fie o hotărâre de condamnare la pedeapsa amenzii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de apel al inculpatului H. prin care, în esenţă, a susţinut nemotivarea sentinţei apelate, este neîntemeiat.

Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de apărarea inculpatului, că sentinţa nr. 57 din data de 31 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cuprinde, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen., descrierea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii şi care constituie obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi a locului unde au fost săvârşite, precum şi încadrarea juridică dată acestora prin actul de sesizare, motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei în raport de fiecare inculpat şi faptă ce a format obiectul judecăţii, şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.

În consecinţă, sentinţa criticată este motivată, fiind indicate temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiilor de condamnare, achitare şi încetare a procesului penal, prima instanţă aplecându-se asupra apărărilor formulate de fiecare inculpat, a probelor administrate în cauză şi a cererii de schimbare a încadrării juridice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit prin cauza Boldea contra României, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, înglobează, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor deoarece Convenţia nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective.

Totodată, ca expresie a respectării aceluiaşi drept, C.E.D.O. a precizat că deşi art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acest drept nu poate fi înţeles în sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument, fiind relevant ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, să fi analizat în mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii.

Având în vedere acestea, în urma analizei apărărilor invocate de inculpaţi şi a considerentelor sentinţei, Înalta Curte constată că prima instanţă de fond a răspuns motivat apărărilor esenţiale formulate de inculpaţi.

Mai mult, Înalta Curte notează că apelul este o cale ordinară de atac care devoluează integral în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen.

Preliminar analizării motivelor de apel şi a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte notează că potrivit art. 103 C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, fiind luate în considerare la adoptarea hotărârii numai în măsura în care au format convingerea că sunt conforme cu adevărul, nicio probă neavând o valoare prioritară faţă de cele provenite din alte mijloace de probă.

Pentru a asigura o apreciere completă şi justă a probelor, C. proc. pen. a reglementat un control sistematic şi eficient al acestei operaţii probatorii, astfel că instanţa de apel verifică modul de stabilire a faptelor de prima instanţă, cu posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor.

Alături de probele administrate în faza de urmărire penală şi în primă instanţă, Înalta Curte le are în vedere şi pe cele administrate în apel unde au fost audiaţi inculpaţii F., G., persoanele vătămate D. şi C., martorii M., Y., MM., T., II., KK., O., VV., AA., şi a fost administrată proba cu înscrisuri.

Motivul de apel, susţinut de procuror, privind greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior (autorat, respectiv complicitate), este întemeiat.

Delimitarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de vătămare corporală de cel al tentativei la infracţiunea de omor şi stabilirea încadrării juridice corecte necesită o atentă decelare a tuturor datelor şi împrejurărilor comiterii faptei, precum şi a celor anterioare şi ulterioare săvârşirii ei, nuanţarea atitudinii fizice şi psihice dezvoltate de inculpat pe tot parcursul evenimentelor şi analizarea consecinţelor medico-legale ale agresiunii.

Relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau ca vătămare corporală sunt împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, numărul acestora, regiunea corpului în care au fost aplicate, consecinţele cauzate, raporturile anterioare dintre autor şi victimă. Durata îngrijirilor medicale sau împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în primejdie viaţa victimei sunt mai puţin semnificative.

În accepţiunea juridică, punerea în primejdie a vieţii persoanei, constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii acesteia şi caracterizată de intenţia specifică de omor. În accepţiunea medico-legală, ea constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, generat de natura şi gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea să poată determina moartea persoanei, indiferent de modul de îndepărtare a pericolului, respectiv prin tratament sau reactivare organică crescută. Astfel, aprecierea medico-legală în legătură cu punerea în primejdie a vieţii nu poate constitui prin ea însăşi un criteriu de încadrare a faptei în tentativă la omor, ci cel mult un element de fapt ce urmează a fi coroborat în mod obligatoriu şi cu alte circumstanţe reale şi personale, respectiv intenţie, regiune corporală vizată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.

În prezenta cauză, prin raportul de expertiză medico-legală din 15 februarie 2012, s-a concluzionat că B. prezintă leziuni traumatice care au fost produse la data de 01 ianuarie 2012 prin lovire cu corp dur, necesită 30-35 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, iar leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Prin raportul de nouă expertiză medico-legală din 18 septembrie 2013, avizat la 23 septembrie 2013 de Comisia de avizare şi control a I.N.M.L., s-a concluzionat că numitul B. a prezentat leziuni traumatice la nivelul cranio-facial şi corporal ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, fiind necesare 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a concluzionat că aspectul lezional constatat la nivelul cranio-facial sugerează faptul că leziunile au putut fi produse de un agent traumatic aplicat cu o energie cinetică mare (posibil extinctor sau lovire cu mijloace umane de apărare/atac aplicate de persoane cu forţă fizică crescută). Nu prezintă infirmitate fizică.

Din actele medicale avute în vedere la efectuarea expertizei, respectiv din F.O. nr. 8 a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Secţia chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie, unde persoana vătămată B. a fost internată în perioada 01 ianuarie 2012-06 ianuarie 2012, reiese ca diagnostic la internare:

- plagă contuză regiune suprasprâncenoasă stângă şi dreaptă, fractură închisă fără deplasare piramidă nazală, fractură unghi mandibular stâng, plagă transfixiantă comisură bucală stângă, buză inferioară şi superioară, plagă eontuză mentonieră, hematom periorbital drept, fractură proces alveolar Le Fort II contuzie nivel clavicular stâng, excoriaţii multiple corporal deformarea cr. pavilionului auricular bilateral (cauliflower). Potrivit consultului OMF ora 12.00, din 01 ianuarie 2012, persoana vătămată a prezentat un TF forte cu multiple excoriaţii, edeme, echimoze şi plăgi faciale suturate, fractură Le Fort II cu fractură relief nazal în cadrul disfuncţiei, fractură de ram vertical stâng iară deplasare, fiind efectuată imobilizare de urgenţă cu tracţiune elastică mentocefalică, investigaţiile imagistice relevând un CT masiv facial: fractură fără deplasare de ram ascendent mandibular stâng cu fragment intermediar, fractură apofiză pterigoidă dreaptă, fracturi multiple joase alveolare maxilare stângi, fracturi multiple perete anterior şi lateral sinus maxilar stâng cu lamă fină de sânge situată în sinusul maxilar bilateral, fractură sept nazal, fractură os nazal drept, fractură fără deplasare perete extern orbitar drept.

La 01 ianuarie 2012. s-a intervenit chirurgical la nivelul plăgilor suprasprâncenoasă bilateral transfixiantă comisură buză stângă, buză superioară şi inferioară, iar concomitent fixare maxilar, mandibulă şi reducere nazală. Prin cea de a doua intervenţie chirurgicală efectuată la secţia de chirurgie II a spitalului, la 04 ianuarie 2012, s-a practicat aplicarea atelei stanţate maxilar şi mandibular, fiind redusă fractura oaselor nazale şi fractura de ram vertical stâng mandibular tară deplasare şi s-au aplicat tracţiunile elastice (intermaxilar şi metocefalică).

Persoana vătămată a fost externată cu diagnosticul: plagă deschisă a altor părţi multiple ale buzei şi cavităţii bucale, plagă deschisă a pleoapei şi a regiunii peri-oculare, fractură a oaselor nazale, fractură a planşeului orbitei, fractură a osului molar şi a oaselor maxilarului, fractură a mandibulei parte nespecificată, fractură de ramus nespecificată, fractură a altor oase ale craniului şi ale feţei, fracturi multiple ale craniului şi oaselor feţei, recomandându-se: menţine tracţiunile şi imobilizare intermaxilară timp de 25 de zile, igienă bucală riguroasă, alimentaţie lichidă, revine la control ambulatoriu în fiecare miercuri.

Înalta Curte apreciază că, prin conţinutul raportului de nouă expertiză medico-legală avizat de Comisia de avizare şi control a I.N.M.L. privind persoana vătămată B. este înlăturată opinia expertală medico-legală din 26 mai 2012 întocmită de SC UU. SRL, la solicitarea inculpatului E., prin care s-a concluzionat că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur posibil aparţinând mijloacelor de apărare/atac proprii corpului uman, implicând forţe medii, specifice acestor agresiuni, fiind improbabilă lovirea cu corpul vulnerant incriminat.

Potrivit procesului verbal din 05 ianuarie 2012, cu prilejul cercetării la faţa locului, s-a ridicat un extinctor având pe suprafaţa sa urme de culoare brun roşcate. S-a notat în actul de procedură întocmit că, de regulă, acest extinctor, conform planului PSI, se afla lângă bar, în imediata apropiere a uşii de acces în toaleta bărbaţilor, şi după incident, a fost găsit în interiorul toaletei, lângă vasul de WC (având în vedere considerentele sentinţei, Înalta Curte constată că deplasarea organelor de poliţie din cadrul D.G.P.M.B., Sectorul 2 Poliţie, Secţia 7 Poliţie, B.O.P., C.S.P.P., la data de 01 ianuarie 2012. în jurul orei 02.45, la locul faptei - clubul K., ca urmare a sesizării primite în legătură cu agresarea unei persoane în acea locaţie, nu a avut drept scop cercetarea la faţa locului, după cum rezultă şi din cuprinsul şi titulatura actului întocmit cu acea ocazie, fiind explicabil de ce nu s-a observat şi ridicat, la acel moment, corpul delict reprezentat de extinctor).

Potrivit raportului de constatare telmico-ştiinţifică din 21 februarie 2012, efectuat în faza de urmărire penală, extinctorul cântăreşte 9,00 kg, are înălţimea totală de 48 cm, înălţimea corpului metalic de 39 cm (de jos până la baza gâtului metalic) şi diametrul corpului cilindric (fără bavuri sau excrescenţe) de 154 mm.

În cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, s-a efectuat raportul de expertiză medico-legală - examen ADN de către I.N.M.L., care a concluzionat că urmele de sânge de pe extinctor, precum şi de pe plasa extinctorului au pus în evidenţă câte un profil genetic unic, aparţinând aceleiaşi persoane de sex masculin, în perfectă corespondenţă cu cel al victimei B.

Raportul de expertiză criminalistică din 13 ianuarie 2014, efectuat în primă instanţă de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, a concluzionat că urmele de sânge de pe părţile laterale ale extinctorului s-au format pe suprafaţa acestuia urmând modelul husei de protecţie cu ochiuri rombice cu care a fost acoperit şi că nu se poate stabili modalitatea în care sângele a venit în contact cu suprafaţa extinctorului, astfel că expertul a opinat că se află în imposibilitate de a formula opinii cu privire la tipul de acţiune ce a avut loc în câmpul infracţional. În cuprinsul raportului de expertiză s-a mai notat, însă, că la momentul aderării materialului biologic la suprafaţa extinctorului acesta era acoperit de husa de protecţie din material plastic, că urmele de sânge nu s-au format printr-un contact direct între sânge şi suprafaţa metalică a extinctorului, precum şi că, la nivel teoretic, sângele ar fi putut ajunge pe suprafaţa extinctorului prin oricare dintre ipotezele formulate de instanţă: lovirea capului părţii vătămate cu extinctorul, lovirea capului părţii vătămate de extinctor sau rularea extinctorului de o suprafaţă pe care se afla sângele. Cu privire la urmele de sânge de pe capătul superior al extinctorului s-a concluzionat că s-au format prin curgere directă, sub formă de picături, pe suprafaţa metalică, corpul delict aflându-se în poziţie orizontală.

Din declaraţiile martorei O., angajată a Clubului K. şi care avea în întreţinere grupul sanitar de lângă încăperea numită sufragerie. depoziţii făcute la urmărirea penală, în primă instanţă şi în apel, rezultă că locul stingătorului de incendiu, în mod normal, era în sufragerie, dar că, cu aproximativ două săptămâni înainte de noaptea de Anul Nou, extinctorul a fost mutat în a doua încăpere a acelui grup sanitar, la un metru de vasul WC. Martora a explicat că, în seara de 31 decembrie 2011, când a făcut curat, extinctorul se afla în sufrageria clubului K., în afara toaletei, în partea stângă a uşii de acces în toaletă, iar patronul i-a cerut să introducă extinctorul în interiorul grupului sanitar. În mod explicit, în apel, martora a relatat că, la începutul serii de 31 decembrie 2011, extinctorul era amplasat în a doua încăpere a toaletei.

Din cuprinsul procesului-verbal de conducere în teren rezultă că, în faza de urmărire penală, martora O. a indicat locul unde se afla în mod curent extinctorul, în sufragerie, respectiv în partea stângă, în colţul dintre bar şi peretele toaletei, precum şi locul unde era amplasat extinctorul, în noaptea de 31 decembrie 2011, când a efectuat curăţenia finală înaintea petrecerii de Revelion, respectiv în încăperea toaletei unde este amplasat vasul WC, în dreapta uşii de acces.

Înalta Curte consideră că nu este de natură să combată aceste susţineri împrejurarea că martora nu a observat extinctorul, în interiorul toaletei, la momentul la care a fost chemată să facă curat în grupul sanitar, după aplanarea conflictului cu B. Este plauzibilă explicaţia martorei că nu ar fi avut cum să vadă extinctorul, în grupul sanitar, la acel moment, cât timp nu a pătruns în acea încăpere, ci s-a oprit înainte de uşa de intrare în toaletă întrucât i s-a făcut rău de la mirosul care răzbătea din interior (la urmărire penală a indicat că era un miros puternic de sânge proaspăt), observând stropi de sânge pe oglinda şi blatul chiuvetei. De asemenea, martora a indicat că în prima încăpere a grupului sanitar, în suprafaţă de circa un m.p. se afla un coleg, astfel că nu avea vizibilitate asupra celei de a doua încăperi a toaletei.

Declaraţiile martorei O. sunt confirmate prin depoziţiile martorilor SS. care a declarat, în primă instanţă, că în noaptea respectivă nu-şi aduce aminte să fi văzut extinctorul, dar înainte era plasat în exteriorul toaletei, lângă uşa de la intrare, şi AA., care a relatat, în apel, că a observat, uneori, prezenţa unui extinctor în interiorul toaletei ori lângă uşa acesteia sau în bar.

Martorul II., administrator al SC WW. SRL, în cadrul căreia funcţionează clubul K., a declarat la urmărire penală că, după terminarea scandalului, plecarea poliţiei, a SMURD-ului şi a persoanelor implicate în incident, s-a efectuat o curăţenie sumară şi a dat dispoziţie să se încuie atât uşa de acces în sufragerie, cât şi uşa grupului sanitar, astfel că, la momentul cercetării la faţa locului, a observat că extinctorul, care avea locul în sufragerie, se afla pe jos, în grupul sanitar. În apel, martorul a arătat că organele de poliţie au venit în prima zi de lucru după Revelion, când se afla la serviciu.

Declaraţia martorului II. se coroborează cu conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului în care s-a notat că martorul a predat un stingător, găsit în grupul sanitar, lângă vasul de toaletă, având urme de culoare brun roşcate.

Acest martor şi-a nuanţat depoziţia în instanţă, şi a afirmat, la curtea de apel, că a aflat despre găsirea unui extinctor cu urme de sânge de la femeia de serviciu, când poliţia cerceta locul faptei. Însă este greu de crezut că organele de poliţie comunicau cu administratorul clubului prin mijlocirea acestei persoane („Femeia de serviciu a venit la mine la birou şi mi-a spus că au găsit urme de sânge în baie şi în sufragerie, precum şi un extinctor cu urme de sânge, întrebându-mă dacă pot să îl ia. Mi-am dat acordul şi extinctorul a fost ridicat pe bază de proces- verbal.”).

Împrejurarea că declaraţia care exprimă realitatea este cea dată de martorul II., la urmărirea penală, este susţinută şi de faptul că, în mod diferit pe depoziţia din primă instanţă, în apel, acelaşi martor a afirmat că a aliat de la organele de poliţie că extinctorul prezenta urme de sânge şi că se ridică pentru acest motiv, deşi cu acelaşi prilej a afirmat: „am condus organele de poliţie la locul incidentului, unde aceştia şi-au desfăşurat activitatea”.

Martorul C. a relatat, în faţa primei instanţe: „aflându-mâ în uşa toaletei a doua sau a treia zi, atunci am văzut şi extinctorul, în timp ce era ridicat de organele de poliţie”. Afirmaţia se coroborează cu declaraţia dată în apel când a indicat că a fost martor la ridicarea extinctorului din toaleta corespunzătoare sufrageriei, de către organele de cercetare penală, moment la care a aflat de folosirea acestui obiect în altercaţia din noaptea de Revelion.

Încă de la momentul formulării plângerii penale, din data de 04 ianuarie 2012, adică dinainte de identificarea extinctorului la locul faptei de către organele de cercetare penală, persoana vătămată B. a relatat că a fost agresată fizic şi cu un obiect metalic, un stingător de incendii. În timpul audierii din 01 februarie 2012, persoana vătămată l-a recunoscut din planşele fotografice, pe inculpatul E., ca fiind persoana care a lovit-o în zona capului cu extinctorul. Ulterior, în faţa primei instanţe, la 15 iunie 2012, B. a declarat că a fost lovit în continuu, şi că la un moment dat a fost lovit, de câteva ori, şi cu un extinctor de culoare roşie, în zona frunţii, a nasului şi a maxilarului, pe partea stângă, fiind sigur că inculpatul E. se afla în încăpere, la acel moment.

Martorul HH., care a mers chiar în noaptea de Revelion la spital, unde s-a deplasat cu D., ambii agresaţi fizic în primul incident din sufragerie, a relatat că, în unitatea sanitară, s-a întâlnit cu B. de la care a aflat că „a fost închis în toaletă şi lovit în cap cu un extinctor”.

Martorul M. a declarat la urmărire penală că a aflat despre bătaia foarte gravă aplicată lui B. de către A. şi prietenii lui şi când a revenit în separeu, B. nu mai era acolo, însă a văzut „o baltă de sânge în zona WC-ului şi un extinctor de culoare roşie plin de sânge”, aspect menţinut constant în faţa instanţelor, când a susţinut, în primă instanţă: „am văzut sânge pe jos, în partea dreaptă a intrării în sufragerie şi un extinctor care avea urme de sânge pe el, lângă uşa de la toaletă dar în afara acesteia (...) extinctorul se afla la 1-2 metri de mine şi am observat mai multe pete de sânge pe acesta, nu am observat forma petelor. Cred că erau pete pe tot tubul extinctorului”, iar, în apel, că a observat urme de sânge în apropierea intrării în toaletă şi un extinctor, în afara toaletei, acesta prezentând urme de sânge. A mai susţinut martorul, cu siguranţă, că petele de pe extinctor erau de sânge, ca şi cele de pe pardoseală, şi că, întrucât a văzut extinctorul la locul incidentului prezentând urme de sânge, a presupus că B. a fost lovit cu acesta şi datorită cantităţii ridicate de sânge pe care a observat-o pe jos.

În acelaşi sens, martorul V. a afirmat în primă instanţă că a observat, pe lângă urme biologice (sânge) în grupul sanitar şi sufragerie, şi un extinctor în zona respectivă, în interiorul toaletei sau în afara acesteia, căzut pe jos, în plan orizontal, dar nu a văzut urme de sânge pentru că şi extinctorul era roşu şi se alfa la o distanţă de 4-3 metri de acesta. În apel, acelaşi martor a declarat că „sângele pe care l-a văzut pe jos ieşea din baie şi s-a prelins şi înspre sufragerie”, că nu îşi mai aminteşte dacă în acea noapte a observat un extinctor căzut pe jos, dar îşi menţine declaraţia dată în primă instanţă când nu a fost constrâns să declare într-un anume sens, precizând totodată că, după câteva zile de la agresiunea persoanei vătămate B., a aflat de la aceasta, când a vizitat-o la spital, că a fost lovită în cap cu un extinctor.

La rândul său, martorul DD., agent de pază în clubul K., a declarat, în primă instanţă că, în dimineaţa zile de 01 ianuarie 2012, a aflat de la colegii săi despre lovirea lui B. cu un extinctor; martora TT., picol, a menţionat, în primă instanţă, că a aflat despre folosirea extinctorului în agresiune din discuţiile cu colegii săi, purtate chiar în seara faptei; martora S., casieră, prezentă în clubul K., la data faptei, a relatat că a auzit de utilizarea în agresiune a extinctorului, de la colegii cu care a vorbit despre incident, în următoarea zi de lucru.

Procesul-verbal de redare a activităţilor de interceptare şi înregistrare audio, în mediul ambiental, a discuţiilor dintre inculpaţii A., E., F., G. şi L., pune în evidenţă că partea civilă a fost lovită şi cu extinctorul, precum şi faptul că inculpaţii estimau, într-un grad destul de ridicat, posibilitatea ca, în ipoteza în care nu se reţine lovirea cu acest obiect, agresiunea fizică asupra lui B. să nu mai fie încadrată juridic la tentativă la infracţiunea de omor. Astfel, au afirmat: „n-are cum să probeze cu extinctorul pentru că nu există martori în baie (...) E decât ce spui tu cu el! Nu există. Cum probează?”, „bă, dar cel mai bine umblăm la fraier... ai înţeles? Când vine la instanţă... ai înţeles?... a halit nişte caşcaval, cutare, vine şi spune: domne, într-adevăr, m-am bătut cu E. I-am dat un pumn, mi-a dat el 7-8, am căzut cu capul de chiuvetă, cutare. Şi atunci s-a terminat cu aia... şi vine o bătaie. 30 de zile, 35 de zile”, „umblat la fraier: ia mă aici!”, ,, Ce facem? Suntem toţi. Ăsta să umble şi el pe o parte, umblu şi eu pe o parte...că dacă-i dăm ceva, o să zică şi el...”, „cum am rezolvat la I.M.L. să ne dea, că a vrut să-i dea 70 şi ceva - 80 de zile”, „ca să ne creadă şi pe noi, că într-adevăr aşa a fost, să zică unul că: Da, domne, cu mine s-a prins în baie şi a căzut cu faţa în aia, nu i-am dat cu extinctorul, nu i-am dat cu pumnii, cu picioarele”, „atunci ştii ce rămâne, rămâne A. cu D. că l-a bătut pe 180 şi tu (E.) cu bătaie pe 181. Şi la amândouă mergem pe... Băgăm toţi mâna în buzunare, punem mână de le mână şi le dăm la ăia ceva”, „bătaia pe 181, care merge împăcarea părţilor”.

În raport de conţinutul acestor discuţii interceptate, precum şi a celorlalte probe, Înalta Curte nu consideră că acestea „pot fi interpretate şi în sensul de a-şi pregăti o apărare comună în raport de probele pe care le anticipau”, aşa cum a apreciat prima instanţă.

În concordanţă cu datele furnizate de această înregistrare este depoziţia matorului VV., care a declarat: „Cred că după arestarea lui E. acesta mi-a spus că era acuzat că l-ar fi lovit pe B. cu un extinctor. Mi-a spus că nu l-a lovit cu extinctorul, ci că i-a dat un pumn şi a căzut cu capul de chiuvetă sau de blat”.

Nu lipsit de relevanţă este conţinutul procesului-verbal de redare a activităţilor de interceptare şi înregistrare audio, în mediul ambiental, care pune în evidenţă grija inculpaţilor de a găsi o anume explicaţie, care să fie prezentată organelor judiciare, şi pentru situaţia în care, pe stingătorul de incendiu, s-au păstrat şi identificat amprente. Astfel, inculpatul G. îl sfătuieşte pe inculpatul E. ca, în ipoteza în care-i vor fi identificate urmele papilare pe extinctor, să declare că în timpul îmbrâncelii din grupul sanitar, când partea civilă l-a lovit, în cădere, a atins corpul delict („eventual clacă ei au cumva amprente pe extinctor. Când mi-a dat primul pumn, eu am căzut şi m-am sprijinit de extinctorul ăla”). Or, o astfel de preocupare nu ar fi putut să existe decât pentru ipoteza în care inculpatul E. a exercitat acte de violenţă, împotriva lui B., şi cu acest obiect contondent.

Aşadar, utilizarea extinctorului ca mijloc de agresiune şi existenţa sa la locul faptei anterior şi ulterior finalizării incidentului nu sunt susţinute numai de declaraţia părţii civile B. şi a martorul M., aşa cum a reţinut prima instanţă.

Totodată, Înalta Curte apreciază că urmele biologice, respectiv urmele de sânge, văzute la locul faptei de martori dovedesc că partea civilă a fost lovită cu un corp contondent, în speţă, extinctorul. În cuprinsul raportului de expertiză criminalistică din 13 ianuarie 2014 s-a indicat clasificarea urmelor de sânge în funcţie de mecanismele de formare şi s-a precizat că, de regulă, loviturile aplicate victimei cu un corp contondent generează urme de sânge sub formă de stropi cu viteză medie de impact. Or, martora O. a declarat în faţa curţii de apel că „pe o parte relativ mică din oglinda pe care am reuşit să o văd, restul fiind blocată, am observat mai mulţi stropi de sânge de dimensiuni reduse”; martorul C. a declarat în primă instanţă că a observat „sângele de pe oglindă şi de pe pereţi” aflându-se în uşa toaletei a doua sau a treia zi, atunci când a văzut şi extinctorul în timp ce era ridicat de organele de poliţie; martorul V. a relatat în primă instanţă şi în apel că a văzut pete de sânge pe chiuvetă şi pe oglinda din toaletă; martora TT. a declarat la curtea de apel că „după ce a plecat toată lumea din sufragerie, am putut observa din uşa toaletei, în oglindă, imaginea peretelui opus oglinzii care prezenta o pată de sânge. Sunt sigură că era sânge, nu putea fi un strop de apă pe perete (...) Nu m-am uitat în restul toaletei pentru că nu am vrut să ştiu mai mult”; martorul DD. a declarat la urmărire penală că „în baia respectivă era foarte mult sânge pe jos şi pe pereţi”; martorul CC. a precizat la urmărire penală că a văzut în toaleta bărbaţilor, pe pardoseală şi pe chiuvetă numeroase urme de sânge; martorul FF. a afirmat în faţa primei instanţe că a observat pete de sânge pe pereţii toaletei din sufragerie. Aceste declaraţii se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile judiciare care relevă că s-au descoperit pete de substanţă de culoare brun-roşcată, cu aspect de sânge pe peretele stâng din prima încăpere a grupului sanitar, pe peretele corespunzător vasului de toaletă din a doua încăpere a grupului sanitar, în zona adiacentă a tocului de acces în a doua încăpere din grupul sanitar, pe suportul de hârtie aflat în a doua încăpere a grupului sanitar.

Prin urmare, având în vedere întregul material probator, administrat în toate fazele procesului penal, Înalta Curte consideră că s-a demonstrat fără tăgadă că inculpatul E. a exercitat acte de violenţă fizică împotriva părţii civile B. folosind şi extinctorul identificat la locul faptei. Acest fapt este susţinut inclusiv prin probele ştiinţifice, în funcţie de leziunile suferite de B., raportul de nouă expertiză medico-legală nu exclude ea agentul vulnerant să fi fost un extinctor (mecanismul de producere fiind precizat ca putând fi cauzat prin lovire cu extinctor sau lovire cu mijloace umane de apărare/atac aplicate de persoane cu forţă fizică crescută), şi concluzionează că imposibilitatea de a preciza cu exactitate forma şi caracteristicile agentului vulnerant se datorează faptului că în copia F.O. nr. 8 de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, secţia chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie, unde persoana vătămată B. a fost internată în perioada 01 ianuarie 2012-06 ianuarie 2012, s-a menţionat existenţa unor excoriaţii corporale multiple fără precizarea locaţiei, formei, vechimii şi dimensiunilor, iar expertiza medico-legală s-a realizat după 16 zile, perioadă în care unele leziuni au dispărut, iar altele şi-au modificat caracteristicile morfologice. De asemenea, prin raportul de expertiză criminalistică din 13 ianaurie 2014 s-a arătat că, la nivel teoretic, este posibil ca mecanismul prin care sângele a ajuns pe extinctor să fie prin lovirea capului persoanei vătămate cu acest obiect. Instanţa de apel notează că formarea urmelor de sânge prin curgere directă sub formă de picături, identificate la capătul superior al extinctorului, nu exclude folosirea acestui corp contondent în acţiunea de lovire a lui B., fiind elocventă opinia expertului criminalist care nu a concluzionat că şi urmele de sânge de pe părţile laterale ale extinctorului s-au format prin curgere directă sub formă de picături, aşa cum a opinat în cazul urmelor situate la capătul superior al extinctorului.

Prin atitudinea sa procesuală, inculpatul E. a recunoscut parţial acuzaţia adusă, declarând în primă instanţă, că s-a îmbrâncit cu B., l-a lovit cu pumnul în zona feţei, apoi s-au lovit reciproc de mai multe ori, incidentul desfăşurându-se de la intrarea în toaletă până la interiorul acestei încăperi.

Probatoriul administrat în cauză, care dovedeşte, fără dubiu, că inculpatul E. a lovit victima, nu doar cu pumnii şi picioarele, ci şi cu extinctorul, este de natură a arăta realitatea indiciilor relevate prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică (testul poligraf), respectiv că inculpatul a avut un comportament simulat prin răspunsurile la întrebările ce vizau aplicarea de către inculpat a loviturilor cu extinctorul.

Înalta Curte subliniază că martorii V., VV., l-au numit pe inculpatul E. ca fiind printre inculpaţii care l-au impins pe B. în grupul sanitar, cum de altfel a declarat şi persoana vătămată; martorii T. şi V. au indicat prezenţa inculpatului în interiorul grupului sanitar unde se afla şi victima B.; martorul Y. a observat la finalul agresiunii că inculpatul era murdar de sânge pe haine.

În privinţa intensităţii loviturilor, Înalta Curte reţine tipul şi numărul leziunilor, respectiv numeroase fracturi ale oaselor feţei (stânga şi dreapta) şi ale craniului, plăgi la nivelul feţei, situaţie ce conturează tabloul violenţelor fizice crescute exercitate împotriva victimei B.

Cu datele furnizare de actele medico-legale se coroborează declaraţia martorului PP. care a arătat la urmărirea penală că „după câteva minute am observat că A. şi grupul său pleacă din zona toaletei, sosind echipajul de poliţie. M-am apropiat de toaletă, ocazie cu care l-am văzut pe B. că încearcă să se ridice de pe pardoseala grupului sanitar (...) Acesta avea urme de lovituri pe faţă şi cap, sânge”; martorul AA. a declarat în fazele procesului penal că, la ieşirea din toaletă, B. „avea mai multe plăgi deschise pe faţă şi pe cap”, „avea urme de lovituri şi de sânge pe faţă”, „avea urme de sânge care îi curgea de la nivelul feţei”; martorul V. a relatat că l-a văzut pe B. că era foarte rău bătut, plin de sânge şi nu putea vorbi; martorul Y. a susţinut la urmărire penală şi în faţa Înaltei Curţi că, prin uşa toaletei bărbaţilor, a observat pe pardoseală foarte mult sânge şi că „B. era plin de sânge pe faţă şi cap, având mai multe plăgi deschise”.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte reţine declaraţia dată în instanţă de martorul T. care a auzit strigătele de ajutor ale lui B. din interiorul grupului sanitar unde era bătut, în acelaşi mod declarând şi martorul V., în faza de urmărire penală, precum şi martorul DD. care a menţionat că a auzit din interiorul toaletei zgomote de lovituri, înjurături, strigăte de durere şi pe cineva spunând altcuiva să stea în genunchi; martora S. a declarat în primă instanţă că s-a ascuns în magazia din spatele barului cu doi colegi de unde a auzit zgomote şi ţipete realizând că vin din zona toaletei pentru că aceasta era zid în zid cu magazia.

În privinţa împrejurărilor concrete în care a fost comisă fapta, Înalta Curte reţine că, anterior agresării lui B., a avut loc un conflic fizic între inculpaţii A., H., I., şi martorii GG., HH., partea civilă D., iar la rugămintea lui B. adresată inculpatului A. să renunţe a se răzbuna pe martorul HH., pentru că îi era prieten, inculpatul A. a înţeles că să dea un exemplu pentru cei care vor mai intenţiona să atenteze la intergitatea fizică a membrilor grupului din care făcea parte.

Relevant sub aspectul analizat este şi faptul că inculpaţii au ales ca loc pentru agresarea fizică a lui B., un grup sanitar, caracterizat printr-o suprafaţă extrem de redusă, de aproximativ 4 m.p., deşi avea două încăperi, pentru a avea şanse reale de izbândă în acţiunea întreprinsă şi a împiedica intervenţia personalului care asigura ordinea şi paza în clubul K., în noaptea de Revelion 2011-2012, aşa cum se întâmplase, anterior, în cazul conflictului cu persoana vătămată D.

Agresiunea asupra lui B. nu a încetat decât după ce inculpaţii au aflat că au sosit organele de poliţie, aşa cum reiese din declaraţiile martorilor AA. (care a precizat că l-a văzut de B. ieşind din toaletă după ce inculpaţii s-au anunţat între ei că ajunseseră lucrătorii de poliţie şi SMURD-ul), Y. şi DD. Nemulţumirea inculpaţilor că s-a apelat la organele de ordine pentru aplanarea incidentului rezultă din declaraţia martorului M.

În consecinţă, având în vedere regiunea corporală unde au fost aplicate lovituri persoanei vătămate B. respectiv în zona cranio-facială, numărul loviturilor care au fost multiple, aplicate în mod repetat cu pumnii, picioarele şi cu un extinctor, cu o energie cinetică mare, care au produs numeroase fracturi (TF forte/CT masiv facial), fiind necesară internarea de urgenţă, intervenţii chirurgicale şi o perioadă lungă de refacere a victimei, în contextul în care s-a ales ca Ioc al faptei un grup sanitar de dimensiuni reduse care să împiedice intervenţia persoanelor ce asigurau paza şi pentru a se da un exemplu celor care ar intra în conflict cu membrii grupului din care făceau parte inculpaţii, violenţele fizice încetând numai datorită sosirii organelor de poliţie, Înalta Curte consideră că fapta inculpaţilor constituie o tentativă la infracţiuna de omor (inculpaţii acţionând în diverse forme de participaţie penală), iar nu infracţiunea de vătămare corporală, cum s-a schimbat încadrarea juridică prin sentinţa apelată.

Din declaraţiile martorilor şi ale persoanei vătămate B. rezultă că inculpaţii A., F., H., G. au desfăşurat acţiuni specifice complicităţii la tentativă la infracţiunea de omor comisă în calitate de autor de inculpatul E.

Astfel, martorul PP. a declarat, la urmărire penală: „eram în faţa intrării în separeu, în dreptul toaletei bărbaţilor şi l-am observat pe B. discutând cu A. şi grupul său. Atunci am auzit când cineva din grupul lui A. i-a spus lui B. să meargă la toaletă să-i dea un tricou lui A. Aceştia s-au îndreptat spre grupul sanitar, dar nu m-am mai uitat după ei. La un moment dat am auzit ţipete din toaletă, strigăte de ajutor şi m-am uitat în direcţia respectivă, ocazie cu care l-am văzut pe A. cu finul său şi unul din grupul său, cu faţă de turc-tătar care blocau uşa de acces a toaletei. Am observat cum agenţii de pază s-au îndreptat spre grupul sanitar, eu mergând în spatele lor şi l-am auzit pe finul lui A. cum ameninţa că cine intră moare. Printre cei de la uşa toaletei în grupul lui A., l-am observat pe individul înalt şi îmbrăcat în costum negru, dar acum era fără cămaşă, doar cu haina pe bustul gol. Datorită strigătelor de ajutor şi a zgomotelor de lovituri ce veneau din interiorul grupului sanitar, mi-am dat seama că acolo este cineva agresat, dar nu puteam vedea întrucât uşa era închisă şi păzită de A. şi cei din grupul său. Martorul a recunoscut din planşele fotografice pe A. care era la bustul gol, pe finul acestuia care i-a ameninţat pe agenţii de pază, în timp ce păzea intrarea în toaletă, ca fiind F., pe cel care avea înfăţişare de turc-tătar ca fiind G., pe H. care se afla în sufragerie, pe I. ca fiind bărbatul înalt cu costum negru, fără cămaşă, aflat în zona toaletei.

Martorul T. a relatat la urmărire penală că, la un moment dat, a observat uşa de la toaleta bărbaţilor închisă şi pe A., F. şi G. blocând accesul, precizând că, în grupul sanitar, au intrat câţiva dintre cei din grupul lui A. dintre care îl cunoaşte pe H., s-au auzit ţipete de ajutor şi zgomote, a încercat să intre cu colegii săi. dar A. care avea o scrumieră asupra sa, F. un briceag şi G. un pahar spart, le-au blocat accesul, F. „i-a pus cuţitul în coaste” şi, fiind neînarmat, împreună cu colegii lui au fost îndepărtaţi, el fiind scos din separeu, pe uşa din apropiere a sufrageriei. Martorul a recunoscut din planşele fotografice, pe A., pe F., G., pe H. despre care a precizat, de asemenea, că făcea parte din grupul lui A. şi care s-a aflat în grupul sanitar, pe E. în legătură cu care a arătat că a avut o atitudine agresivă ca toţi ceilalţi din grup şi care era în sufragerie, dar pe care nu l-a mai observat când conflictul s-a mutat în toaletă, aflând de la colegi, că intrase în grupul sanitar, pe I. ca fiind din grupul lui A.

Aceleaşi elemente de fapt au fost descrise de acest martor şi în faţa primei instanţe („i-am văzut pe A., F. şi G. retrăgându-se spre toaletă şi am auzit dinspre toaletă urlete şi strigăte de ajutor. Am încercat să intru în toaletă dar mi-a fost blocat accesul de către cei trei”). A mai relatat că pe E. l-a văzut în sufragerie, că nu era în grupul celor care blocau uşa, aflând ulterior de la colegi că „H. şi E. ar fi fost în toaletă cu B.”.

De asemenea, în timpul cercetării judecătoreşti, în apel, a relatat că a încercat să se apropie de toaleta sufrageriei întrucât a auzit strigăte din interior şi că accesul nu i-a fost permis de inculpaţi, dintre care a enumerat pe A. şi G., dar pentru că a fost ameninţat, a renunţat la încercarea sa de a interveni. A precizat că „faptele s-au petrecut cu mult timp în urma şi nu îmi aduc aminte cu exactitate ce s-a întâmplat în noaptea de revelion 2011-2012. În declaraţiile date anterior, am relatat efectiv ceea ce am ştiut şi am văzut eu, tară a fi influenţat într-un anume sens de către cineva”.

Martorul AA., agent de pază la clubul K. la data de referinţă, a declarat la urmărire penală că l-a văzut pe A. cu cei din grupul său stând de vorbă cu B., în faţa toaletei pentru bărbaţi aferentă sufrageriei, că la un moment dat au intrat cu B. în toaletă, vreo trei inşi, motiv pentru care împreună cu colegi de-ai săi s-a deplasat spre toaletă pentru a-l ajuta pe B. şi a preveni un conflict, dar în faţa uşii s-a aşezat A. cu încă patru din grupul său, şi nu i-au lăsat să intre, fiind ameninţaţi că dacă insistă o să fie omorâţi.

Afirmaţiile acestea sunt susţinute cu cele din primă instanţă când a precizat că, după ce B. a intrat în toaletă, a observat două persoane în dreptul lui, care s-au dus înspre el, precum şi că, în dreptul uşii de la toaletă, a rămas un grup de 4-5 persoane care se aflau în dreptul barului, la aproximativ 2 metri de uşa grupului sanitar, printre care l-a indicat pe inculpatul F. A mai arătat că martorul T., colegul său, a încercat să intre în toaletă, însă nu a reuşit acest lucru.

La cercetarea judecătorească, în apel, acelaşi martor a declarat că i-a observat în încăpere pe A., E., F. şi H., că au intrat după B. în toaletă două persoane şi în dreptul uşii erau mai multe persoane, cinci sau şase; colegul său T. s-a îndreptat spre toaletă după care a ieşit din încăpere, fără ca în această perioadă de timp să iasă sau să intre în grupul sanitar alte persoane: că în această perioadă de timp inculpaţii erau prezenţi în dreptul uşii grupului sanitar, lângă care se aflau şi alte persoane; B. a ieşit din toaletă având urme de sânge care îi curgea la nivelul feţei; agentul de pază V. a apărut pentru a-l lua şi a-l duce la salvare.

Martorul AA. a susţinut că menţiunea din primă instanţă, respectiv „că asupra mea, a lui T. şi DD. s-au exercitat ameninţări” din partea inculpaţilor, „dacă intram în toaletă”, a făcut-o la sugestia lui C., care i-a atras atenţia că dacă nu declară ceea ce trebuie îşi va pierde locul de muncă de la clubul K.

În privinţa acestei afirmaţii, Înalta Curte consideră că trebuie luată sub beneficiu de inventar deoarece, spre deosebire de audierea din primă instanţă când martorul a fost ascultat în conformitate cu art. 862 C. proc. pen. anterior rară a fi prezent fizic în sala de judecată, prin intermediul mijloacelor tehnice, în apel, audierea sa a avut loc în şedinţa de judecată, în prezenţa inculpaţilor. Totodată, se observă că, în faţa curţii de apel, martorul a menţionat că îi este teamă de inculpaţi în urma a ceea ce a văzut că s-a întâmplat în seara de Revelion. Apoi, împrejurarea că martorul AA. nu ar fi fost ameninţat de inculpaţi, nu exclude ca alţi agenţi de pază să fi fot ameninţaţi. De asemenea, nu lipsit de relevanţă este că, în primă instanţă, martorul nu a declarat numai că agenţii de pază au fost ameninţaţi, ci a şi motivat de ce nu au intervenit, în sprijinul lui B., aflat în toaletă, ceea ce demonstrează, o dată în plus, că ameninţarea celor care au încercat să intervină pentru victimă, a fost reală („una dintre cele 4-5 persoane aflate în faţa uşii de la toaletă ne-a spus mie, lui T. şi DD. că ne omoară dacă încercăm să intrăm în toaletă. Nu am crezut că poate face acest lucru, dar ne-am retras. Deşi ştiam că B. se află în toaletă şi încercasem să intrăm acolo, dar fusesem ameninţaţi, nu am mai făcut nimic (...) Ne-am retras din faţa grupului respectiv pentru că eram în inferioritate numerică şi pentru că nu aveam asupra noastră dispozitive pentru imobilizare. Ne-a fost teamă pentru că eram cu mâinile goale”).

Totodată, martorul AA. a declarat în faţa instanţei de apel că l-a observat, în încăpere, pe G. mult mai târziu, după ce s-a finalizat incidentul în care a fost implicată persoana vătămată B., deşi în primă instanţă a arătat că era şi inculpatul G. printre cei aflaţi în dreptul uşii grupului sanitar în care se afla victima B. („pe inc. F. l-am văzut în dreptul uşii împreună cu ceilalţi, dar nu am văzut să fi avut ceva în mână (...) pe G. l-am văzut în dreptul uşii dar nu am văzut să fi avut ceva în mână”).

Înalta Curte constată că inculpatul nu a dat vreo explicaţie argumentată plauzibil şi temeinic pentru modificarea declaraţiei, în privinţa acestui aspect, astfel că, în raport şi de celelalte probe administrate în cauză, se apreciază că realitatea, în legătură cu prezenţa inculpatului G. în grupul inculpaţilor care obstrucţionau accesul în grupul sanitar, este reflectată de depoziţia dată de martor în primă instanţă.

Din planşele fotografice, la urmărire penală, martorul AA. i-a recunoscut pe A., pe F. (cel despre care a spus că i-a ameninţat cu moartea când au vrut să intre în toaletă), pe G. şi pe I. îmbrăcat în costum negru şi care se afla lângă A. în acea noapte.

Martorul V. a declarat că B. a fost băgat cu forţa în grupul sanitar de A., H. şi E., de unde persoana vătămată striga după ajutor, iar când a încercat să intervină împreună cu colegul său, T., în faţa grupului sanitar s-au postat F., G. şi A., împreună cu o altă persoană, care au proferat ameninţări, renunţând să intervină pentru a nu-şi pune viaţa în primejdie întrucât erau neînarmaţi şi în inferioritate numerică, iar ceilalţi aveau asupra lor o sticlă spartă ce era ţinută de gât, un baston telescopic de fier, iar F. un briceag.

În primă instanţă, acelaşi martor şi-a menţinut declaraţia, precizând, în plus, că unul dintre inculpaţii A., H. sau E. l-a lovit pe B. cu pumnul în zona capului, iar B. s-a dezechilibrat şi a căzut în baie, apoi au intrat după el 2-3 persoane, fără a putea preciza cine, ori A., H. sau E., posibil şi F., „a intrat unul şi a ieşit altul”. A susţinut că a încercat să intre cu colegii săi T. şi Q. în toaletă, „pentru a-l salva pe B.”, dar în faţa uşii toaletei „s-au aşezat A. şi G.”, fiind şi „F. acolo, între noi şi uşă”, primind ameninţări cu moartea de la inculpaţii care le-au blocat accesul în grupul sanitar. Martorul a mai susţinut că l-a văzut pe F. făcând un gest către T., dar nu a observat să-l fi atins cu briceagul, că gestul a vizat zona toracică a martorului T. care a ridicat mâinile şi a dat un pas înapoi în semn de retragere. Martorul a arătat că, la acelaşi moment, a exercitat ameninţări asupra lui T. şi inculpatul G., fiind de faţă şi colegii săi Q. şi DD. În ce priveşte acţiunile sale, martorul V. a declarat că l-a văzut pe B. ieşind din toaletă plin de sânge, s-a dus să îl ajute şi, în timp ce îl conducea către echipajul SMURD, au intervenit A. şi F. care l-au întrebat „de ce se bagă”, ameninţându-l cu bătaia.

Fiind audiat în apel, martorul V. a relatat, în esenţă, aceleaşi împrejurări de fapt, specificând că a identificat inculpaţii care au pătruns în toaletă de cei care au rămas în afară, după planşele fotografice prezentate la poliţie, cunoscând anterior prenumele inculpaţilor.

Martorul Y., agent de pază, a declarat: „am văzut uşa de la toaleta bărbaţilor deschisă şi am văzut pe pardoseală mult sânge (...) în separeu sosiseră şi lucrătorii de poliţie. Cu acea ocazie l-am văzut pe B. că era plin de sânge pe faţă şi cap având mai multe plăgi deschise.(...) în timp ce V. îl ducea pe B. către lucrătorii SMURD (...) au început să tragă de el pentru că l-a ajutat pe B., reproşându-i de ce intervine pentru acesta. În sufragerie, în grupul lui A. mai era încă un individ al cărui nume nu-l cunosc, dar am înţeles a fi rudă cu el şi cu F.”. Din planşele fotografice, martorul i-a recunoscut pe A., F., pe G. cel despre care ştia că era rudă cu A., care, la momentul observat de martor, dădea telefoane, agitat, pe H., pe E. care era murdar de sânge pe haine şi pe I.

Declarând în legătură cu cel de-al doilea conflict din noaptea de Revelion 2011-2012, din sufrageria clubului K., martorul M. a arătat că l-a văzut pe B. apropiindu-se de A. propunându-i să-i dea un tricou sau tricoul lui, moment la care erau prezenţi H., F., E., G. („l-am întrebat pe A. ce s-a întâmplat acesta răspunzând că a bătut doi fraieri (...) în acest grup era şi H., F., E., I. şi G.... sunt sigur că l-am văzut pe G.”).

Martorul DD., agent de pază, a declarat în primă instanţă că l-a văzut pe A. intrând şi ieşind din baie în timpul incidentului, că cei care păzeau uşa de la toaletă i-au înjurat pe cei din faţa lor, dar nu reţine dacă au fost ameninţări să nu se intre în baie, că uşa grupului sanitar a fost deschisă şi închisă de mai multe ori pe timpul incidentului auzind zgomote, că, apoi, l-a văzut pe B. în sufragerie la câţiva metri de uşa toaletei, cu urme de lovituri pe faţă şi de sânge, că după terminarea incidentului, din afara toaletei a observat pe jos o cantitate relativ mare de sânge, precum şi că G. a fost prezent în grupul lui A. dar nu-şi aduce aminte ce a făcut acesta.

Persoana vătămată D. a relatat în primă instanţă că după ce a fost agresat, în primul conflict în care au fost implicaţi inculpaţii A., I. şi H., şi se afla în parcarea clubului, în maşina martorului HH., „a venit un prieten al lui B., care lucrase anterior la K., şi care ne-a spus că îl băgaseră pe B. în baie şi îl băteau”.

Martorul W., agent de pază, a declarat că a văzut în faţa toaletei mai multe persoane, existând un conflict în care era implicat şi B., şi a auzit pe cineva spunând că „dacă face cineva un pas, iese bătaie”, fiind două grupuri de persoane aflate la o distanţă relativ mică între ele.

Fiind audiat, martorul VV. a relatat, în primă instanţă: „la un moment dat, l-am văzut pe E. îmbrâncindu-se cu B. şi intrând amândoi în toaletă. Nu pot preciza care dintre ei a ajuns primul în toaletă. Imediat după, uşa toaletei s-a închis (...) Lângă uşa de la toaletă erau F., A., G. care stăteau de vorbă cu un grup de bodvguarzi (...) din toaletă a ieşit E., mai întâi, şi apoi B. care avea sânge pe faţă, era umflat şi zgâriat, dar putea merge pe picioarele lui (...) Cât timp B. s-a aflat în toaletă (...) grupul bodyguarzilor era în faţa celui al inculpaţilor, în partea mea dreaptă”. Afirmaţia din faţa Înaltei Curţi că, mai întâi a ieşit din baie B. şi apoi inculpatul E., nu se coroborează cu alte probe.

Acuzaţia de tentativă de omor adusă prin actul de sesizare inculpatului E. şi de complicitate la această infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor A., F., H. şi G., contrar celor stabilite prin considerentele sentinţei criticate, mai este dovedită cu declaraţia persoanei vătămate B. dată în primă instanţă, care se coroborează cu probele anterior expuse: „când am intrat în sufragerie, l-am văzut pe A. cu bustul gol, pe E., F., G. şi H. (...) nu ştiu dacă inculpatul I. era acolo pentru că nu ştiu cine este (...) m-am dus voluntar la baie, când am vrut să ies, am fost împins de F. care mi-a spus că avem ceva de vorbit. A. mi-a spus să-i transmit lui HH. că o să-i ia din casă (...) în toaleta sufrageriei, în camera în care se află chiuveta, am fost împins de F. şi a mai intrat A. şi E. Nu am văzut ca vreunul dintre aceştia să aibă asupra lor vreo armă sau vreun obiect de natură a fi folosit ca armă. Am fost lovit cu pumnii... din ambele părţi şi din faţă (...) eram lovit în continuu. La un moment dat am fost lovit cu un extinctor roşu în zona frunţii, a nasului şi a maxilarului, pe partea stângă. Nu ştiu cine m-a lovit, dar ştiu sigur că E. se afla în cameră când eram lovit cu extinctorul. Nu ştiu de câte ori am fost lovit cu extinctorul, cred că de câteva ori (...) Când am ieşit din toaleta de la sufragerie (...) nu vedeam decât cu un singur ochi, celălalt era umflat de la lovituri şi era închis, fiind tăiat în zona arcadei şi lăsată pleoapa peste globul ocular. Mă simţeam ameţit (...) În faţa mea până la marginea barului am văzut un lucrător de la SMURD (...) am văzut că era şi poliţia acolo (...) nu puteam vorbi pentru că eram desfigurat şi simţeam maxilarul desprins de la încheieturi (...) La ieşirea din toaletă, chiar lângă uşă am văzut un bodyguard, PP., şi mai mulţi bodyguarzi.

Elementele de fapt relatate în primă instanţă de persoana vătămată B. nu pot fi nesocotite din moment ce se coroborează cu alte probe, independent de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în timpul cercetării judecătoreşti la curtea de apel prin care s-a concluzionat că a avut discernământul mult scăzut la momentele audierii de către organele de urmărire penală.

În raport de probele anterior prezentate care se coroborează între ele şi având în vedere relaţia apropiată dintre inculpaţi şi martorii KK., JJ., LL., MM., în mod justificat, prima instanţă a înlăturat afirmaţiile acestora, din care reiese că nu ar fi avut loc un incident între inculpaţi şi persoana vătămată B.

De asemenea, declaraţiile inculpaţilor A., F., H. şi G. prin care au susţinut că nu au participat la săvârşirea faptei împotriva persoanei vătămate B., au fost în mod corect înlăturate de prima instanţă deoarece nu sunt susţinute cu alte probe.

În concluzie, fapta inculpatului E., care la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla în grupul sanitar al separeului numit sufragerie al clubului K., a lovit în mod repetat, cu pumnii, picioarele şi un extinctor persoana vătămată B., la nivelul capului, cauzându-i numeroase fracturi cranio-faciale, pentru care a fost necesară internarea de urgenţă şi intervenţii chirurgicale, agresiune care a durat aproximativ şase minute şi care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliţie, fiind ajutat de inculpaţii A., F., H. şi G., întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen. anterior cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Fapta inculpaţilor A., F., H. şi G. care, la data de 01 ianuarie 2012, aflaţi într-un separeu al clubului K., au imobilizat-o pe persoana vătămată B., au introdus-o cu forţa în grupul sanitar al separeului numit sufragerie al clubului K., unde a fost lovită la nivelul capului, în mod repetat, de inculpatul E. cu pumnii, picioarele şi cu un extinctor, în timpul acesta inculpaţii blocând uşa de acces şi împiedicând martorii să o ajute pe victimă prin ameninţări cu acte de violenţă, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la tentativă la infracţiunea de omor prev. de art. 26 coroborat cu art. 20 rap. la art. 174 C. pen. anterior cu aplic. art. 75 litt. a) C. pen. anterior.

Există tentativă la infracţiunea de omor, şi nu infracţiunea de vătămare corporală, întrucât faptele în materialitate lor demonstrează că inculpatul E. a acţionat cu intenţia manifestă de a ucide. Multitudinea loviturilor aplicate, intensitatea acestora, zona corporală vizată şi împrejurările comiterii faptei dovedesc în mod convingător, că intenţia inculpatului a fost aceea de a suprima viaţa persoanei vătămate B., şi nu doar de a-i vătăma integritatea corporală.

Sub aspectul formei de participaţie a complicităţii, se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, inculpaţii A., F., H. şi G. acordând, cu intenţie, sprijin material şi moral inculpatului E. care a săvârşit tentativa la omor cu intenţie indirectă deoarece a prevăzut rezultatul faptei sale constând în suprimarea vieţii victimei, rezultat pe care deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Instanţa de apel apreciază că forma de vinovăţie a intenţiei cu care au acţionat inculpaţii pentru suprimarea vieţii victimei B. este reliefată şi de împrejurarea că cei din grupul lui A. l-au împiedicat pe martorul V. să-l ajute pe B., după ce acesta a ieşit din grupul sanitar. Astfel, martorul AA. a arătat: „văzând poliţia, cei de la uşa toaletei i-au anunţat pe cei din interior şi au plecat toţi de acolo venind în faţa barului, după ei ieşind şi B. care era plin de sânge având mai multe plăgi deschise pe faţă şi pe cap. În acel moment colegul meu V. a intevenit să îl ajute, să meargă la ieşirea din sufragerie pentru că echipajul SMURD rămăsese acolo de frică. Când a ajuns în dreptul grupului A., acesta împreună cu cel care ne-a ameninţat cu moartea când am vrut să intrăm în toaletă, s-au repezit la el imobilizându-l şi trăgându-l de lângă B., pentru a nu-i mai acorda ajutor”.. Această împrejurare este confirmată de martorul V.

Jurisprudenţa C.E.D.O. a sancţionat situaţiile în care, fără a se administra probe, instanţa de control judiciar a pronunţat o soluţie diametral opusă celei pronunţate de instanţa ierarhic inferioară (condamnare după o soluţie de achitare), nefiind susţinută opinia apărătorilor inculpaţilor A. şi E. că este neconformă jurisprudenţei C.E.D.O. schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă când în calea de atac a apelului nu au fost administrate probe contrare celor consacrate de judecătorul fondului.

Înalta Curte constată că o astfel de opinie anihilează dreptul instanţei de apel de apreciere a probelor, apelul fiind o cale ordinară de atac care devoluează integral, mai ales în contextul în care în prezentul apel au fost readministrate mijloace de probă, fiind rolul instanţei de control judiciar să aprecieze şi asupra coroborării probelor (elementelor de fapt) relevate prin acestea cu probele deja obţinute în etapele anterioare ale procesului.

De asemenea, nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil întrucât prin motivul de apel al procurorului vizând greşita schimbare a încadrării juridice dispusă de prima instanţă se solicită menţinerea încadării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, acuzaţiile fiind cunoscute de inculpaţi, în sensul cerut de procuror prin motivele de apel, încă din faza de urmărire penală.

Faţă de considerentele anterior expuse. Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate motivele de apel ale inculpaţilor G. şi H. prin care au solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), respectiv art. 16 lit. c) C. proc. pen. (nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea), existând probe că, alături de inculpaţii A. şi F., au participat în calitate de complici la tentativa de omor săvârşită împotriva persoanei vătămate B. Acuzaţia de complicitate la tentativă de omor este dovedită, în mod relevant, în cazul inculpatului G. de declaraţiile martorilor T., AA., V., VV., PP., iar în cazul inculpatului H. de declaraţiile martorilor T., V., M., PP. După cum se va arăta şi în continuare, inculpatul G. a fost prezent în sufragerie la momentul la care a avut loc agresiunea asupra persoanei vătămate B.

Întrucât faptele săvârşite de inculpaţii E., A., F., G. şi H. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. anterior (lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 C. pen.), ci elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor (în forma participaţiei penale a autoratului sau complicităţii, după caz), iar acţiunea penală pentru această infracţiune nu se pune în mişcare la plângere prealabilă şi dispoziţiile legale nu prevăd că retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, pentru o asemenea infracţiune, nu poate fi luată în discuţie cererea inculpaţilor de a se dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit.

g) C. proc. pen. (care prevede că acţiunea penală pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată când a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii), solicitare întemeiată de inculpaţi pe declaraţiile autentificate la data de 28 aprilie 2014, la B.N.P. YY., prin care numita XX., curatorul persoanei vătămate B. (desemnată prin încheierea din 16 aprilie 2014 în Dosarul nr. x/237/2014 al Judecătoriei Gura Humorului, definitivă prin nerecurare la 25 aprilie 2014, pentru reprezentare la notarul public în vederea semnării unei declaraţii de împăcare în Dosarul nr. x/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, pentru primirea unei sume de hani, cât şi pentru deschiderea unui cont bancar, ridicarea drepturilor băneşti. reprezentarea în faţa organelor de stat şi Direcţia de Asistenţă Socială), a dat o declaraţie, fiind prezent inculpatul F., în sensul că a primit de la acesta suma de 5.000 euro şi că in schimbul primirii acestei sume.

în temeiul art. 132 alin. (1), (2) şi (3) din vechiul C. pen. raportat Ia art. 5 din noul C. pen. îşi retrage plângerea penală şi se împacă cu acesta sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 din vechiul C. pen. ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2012, aflat pe rol la secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti, cu condiţia ca acesta să achite suma ce-i revine din cheltuielile de spitalizare, precum şi o a doua declaraţie, fiind prezent inculpatul G.. arătând că a primit de la acesta suma de 5.000 euro sumă pe care acesta o datora în solidar cu A., H., E. şi I., şi că în schimbul primirii acestei sume, în temeiul art. 132 alin. (1), (2) şi (3) din vechiul C. pen. raportat la art. 5 din noul C. pen.

îşi retrage plângerea penală şi se împacă cu aceştia, pentru aceeaşi infracţiune şi în aceeaşi cauză penală, cu condiţia ca aceştia să achite următoarele sume: câte 4.500 RON fiecare dintre numiţii G., A., H. şi câte 4.700 RON fiecare dintre numiţii E. şi I., reprezentând cheltuieli de judecată precum şi cota parte ce revine fiecăruia din cheltuielile de spitalizare.

Suplimentar probelor reliefate în examinarea acuzaţiei de tentativă de omor adusă inculpaţilor A., E., F., H. şi G., Înalta Curte precizează că, prin mijloacele de probă ce vor fi enunţate în cele ce urmează, se conturează, în mod complet, activitatea infracţională a acestor inculpaţi, precum şi a inculpatului I., fapte prin care s-a tulburat ordinea şi liniştea publică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În acest sens, relevante sunt elementele de fapt şi împrejurările care reies din declaraţiile mai multor martori, care se coroborează între ele şi cu conţinutul mijloacelor de probă anterior expuse.

Astfel, martorul HH. a declarat că: „l-am văzut pe A. împingându-l pe D. ÎI ştiam pe A. din vedere şi ştiam că nu trebuie să te pui cu el, astfel că m-am dus şi l-am tras pe D. la o parte, vorbind cu A. şi liniştindu-l. La acel moment am văzut că A. era însoţit de I. şi de H. (...) La câteva minute l-am văzut pe D. flancat de cei trei care-l împingeau spre sufragerie (...) A. s-a sprijinit de mine, luându-mă cu braţele după gât. Am resimţit acea strânsoare ca pe un gest agresiv astfel încât l-am împins ca să mă eliberez. M-am dus acolo ca să liniştesc lururile. Primul care a lovit a fost I., care m-a lovit cu capul sau cu pumnul în cap, am căzut amândoi la pământ, eu deasupra lui I., moment în care A. şi H. au început să mă lovească cu picioarele în cap (...) L-am văzut pe D. pe jos cu cei doi deasupra lui, lovindu-l (...) A. m-a lovit şi pe mine în cap, ulterior, constatând că aveam în acea zonă o tăietură. În timp ce mă loveam cu I. am reuşit să mă ridic să-i dau cu picioarele în cap, iar acesta a rămas inconştient.”

Persoana vătămată a primului incident din 01 ianuarie 2012 din sufrageria clubului K., numitul D. a declarat, la curtea de apel, că: „I. m-a luat de mână şi mi-a spus să merg cu ei, s-au poziţionat toţi în jurul meu şi m-au împins spre sufragerie (...) cam la 20 de secunde a intrat şi martorul HH. în sufragerie care i-a spus lui A. că sunt cu el, s-a ameninţat reciproc cu A., după care acesta din urmă şi I. l-au lovit pe HH. cu pumnii în zona capului. În timpul acesta m-am dus Ia uşa de la sufragerie pentru a-i chema pe ceilalţi de la masă, astfel încât a venit în sufragerie martorul GG. Cred că primul pumn l-am primit de la I., astfel încât m-am apărat şi eu, lovindu-l pe I. Am primit 2-3 lovituri cu scaunul în cap de la H. (...) mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, am văzut persoane care mă loveau cu picioarele (...) la începutul conflictului am ridicat de jos un baston telescopic pe care l-am găsit în partea dreaptă a intrării în sufragerie cu care l-am lovit pe I. E posibil să fi lovit şi alte persoane dintre cele care participau la incident (...) După ce mi-am revenit, am fost ajutat să mă ridic de jos de un bodyguard care m-a condus până la uşa de la sufragerie (...) am părăsit clubul (...) când am ajuns la masă am văzut că persoane de la celelalte mese, îşi luau lucrurile şi plecau. Cred că s-a produs agitaţie în club când am ieşit din sufragerie, pentru că eram plin de sânge (...) Când m-am întâlnit cu HH. în afara clubului (...) în maşină, am observat că avea şi el capul spart şi că era tăiat la nas.Ulterior martorul HH. mi-a spus că a fost lovit cu un briceag închis la cap, dar nu era sigur dacă era briceag sau o sticlă (...) L-am văzut pe inculpatul I. lovindu-mă şi pe mine şi pe martorul HH., înjurându-ne”.

Martorul GG. a menţionat, la curtea de apel: „ mă aflam în Clubul K. împreună cu D. şi HH., l-am văzut pe HH. fugind către sufragerie. M-am dus după el şi ajungând acolo, i-am văzut pe cei doi vorbind cu A., H. şi I. (...) Primul care a venit a fost I., care l-a lovit cu capul pe HH. (...) L-am văzut pe HH. pe jos în timp ce I. îl lovea cu pumnul în care ţinea obiectul pe care nu l-am văzut. L-am trântit pe I. pe jos pentru a nu-l mai lovi pe HH. L-am văzut pe H. dând cu scaunul în cap lui D. (...) După ce au intrat bodyguarzii şi au aplanat conflictul eu am plecat din sufragerie. Am observat că D. şi HH. erau plini de sânge (...) Am plecat imediat după incident împreună cu prietena mea”.

Cu declaraţiile martorilor HH., GG. şi a persoanei vătămate D. se coroborează datele furnizate prin procesul-verbal de redare a înregistrării video surprinsă cu camera de supraveghere amplasată în incinta separeului „sufragerie” din clubul K., întocmit de organele de urmărire penală pe baza înregistrării video.

Martora QQ. a declarat în primă instanţă că, fiind la masă cu persoana vătămată D., i-a văzut pe A.. H. şi I., pe H. cum l-a tras pe D. către A. care l-a apucat violent de braţ, în timp ce mai multe persoane împingeau persoana vătămată către sufragerie, de unde, la interval de câteva minute, D. a ieşit cu cămaşa ruptă, un ochi vânăt, capul spart, plin de sânge pe faţă, sprijinit de doi bodyguarzi, martora aflând de la D. că H. i-a dat cu scaunul în cap, iar A. cu pumnul în zona feţei. Martora a mai relatat că a observat că lumea din club s-a agitat când l-a văzut pe D. plin de sânge, la scurt timp venind în afara clubului şi HH. care avea nasul spart şi era plin de sânge.

Fiind prezent la locul faptei, martorul W., agent de pază, a menţionat că a aflat de la un ospătar că se desfăşoară o bătaie în sufragerie, motiv pentru care s-a deplasat acolo şi când a intrat l-a văzut pe A. „cu un scaun în mână cu care încerca să lovească o persoană”, martorul a părăsit sufrageria şi a sunat la 112, iar când s-a întors a observat mai multe persoane printre care şi pe A. care lovea pe cineva cu o scrumieră „folosită pe post de box” în sufragerie l-a văzut şi pe H., relatând că atunci când a plecat din încăpere a constatat că în faţa sufrageriei se adunase un grup de persoane, unii clienţi plecând, renunţând la petrecere.

Relevantă sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt este şi depoziţia martorului AA., bodyguard în clubul K., care a precizat în primă instanţă că a fost chemat prin staţie de către colegi că există un incident în sufrageria clubului, iar când a ajuns a constatat că A. se bătuse cu alte persoane. A mai indicat, cu referire la al doilea conflict, având ca persoană vătămată pe B., că în timpul agresiunii. în sufragerie erau mai mulţi angajaţi ai clubului, barmani, ospătari care erau foarte speriaţi şi s-au refugiat în spatele barului, că martorul V. a încercat să îl ajute pe B. când ieşea din grupul sanitar pentru că echipajul SMURD rămăsese la intrarea din sufragerie, de frică.

De asemenea, martorul V. a declarat că a fost anunţat să se prezinte în separeul numit sufragerie unde l-a observat pe A. dezbrăcat la bustul gol, foarte nervos, având în jurul său pe E., F., H., G. şi I.; totodată, a spus că petrecerea a continuat în club pentru că lumea nu auzise ce se întâmplase în sufragerie, apreciind că poate s-a iscat zarvă când inculpaţii au ieşit din sufragerie şi au trecut prin club, spre ieşire, constatând că ospătarii erau speriaţi.

Martora MM., prietena inculpatului I., a relatat în faza de urmărire penală, în primă instanţă şi apel că s-a deplasat împreună cu acesta în sufragerie, fiind însoţiţi şi de A., soţia lui şi H., unde a izbucnit o altercaţie între I., A., H. şi alte persoane, observând că I. a încercat să intervină şi să dea cu capul, dar s-a dezechilibrat, s-a îmbrâncit cu o persoană, fiind prezent la un moment dat şi un bărbat cu un baston telescopic care se îndrepta spre A. să-l lovească, prietenul său fiind doborât la pământ în cursul incidentului, revenindu-şi după un timp.

Un alt agent de pază aflat de serviciu, în noaptea de Anul Nou în clubul K., martorul T. a declarat că a fost anunţat de un ospătar despre scandalul din sufragerie şi că, după ce a fost scos din acea încăpere sub ameninţarea cuţitului, de către inculpaţii F. şi G., a văzut că o parte dintre clienţi, cei aflaţi în apropierea uşii, erau speriaţi şi retraşi, pentru că văzuseră agitaţie, iar ceilalţi clienţi îşi continuau petrecerea, arătând că a văzut mai mulţi clienţi care au plecat din club la 5-10 minute de la incident. A mai menţionat că grupul sanitar aferent sufrageriei era accesibil publicului la data de referinţă, locaţia fiind cunoscută mai ales de clienţii vechi ai clubului, dar şi că, la momentul conflictului, în sufragerie aveau acces barmanii, ospătarii.

Martorul Y., bodyguard în clubul K., a relatat la urmărirea penală şi în primă instanţă, că a văzut un ospătar ieşind în fugă din sufragerie şi spunând că este scandal, iar când a intrat în separeul numit sufragerie a văzut mai multe persoane lovindu-se reciproc, l-a observat pe A. în mână cu un baston telescopic lovind o persoană, pe H. care lovea cu un scaun pe altcineva şi pe I. întins pe jos şi îngrijit de nişte persoane de sex feminin. A arătat că în timpul conflictului, în sufragerie, se mai aflau şi alte persoane, angajaţi ai clubului care erau refugiaţi în partea din spate a barului. A mai declarat că, după incident, a constatat că mai mulţi clienţi erau speriaţi şi au părăsit clubul, precum şi că alţii, agitaţi, erau strânşi la uşa de acces în sufragerie. Martorul a arătat că A. şi cei care îl însoţeau au fost scoşi din club de bodyguarzi, cu aceştia fiind şi lucrătorii de poliţie.

În apel, a susţinut, referitor la primul conflict, că nu se băteau toate persoanele prezente în sufragerie, fiind de faţă şi alţi clienţi sau angajaţi ai clubului („la primul incident, după pătrunderea mea în sufragerie au venit şi colegi de-ai mei bodyguarzi, precum şi clienţi ai clubului”).

Martorul M. a declarat, referindu-se la finalul primului incident în care au fost implicaţi inculpaţii A., H., I., martorii GG., HH. şi partea civilă D. că, la un moment dat a apărut acesta din urmă, în club, la masa de revelion, „bătut măr, cu capul spart, cămaşa ruptă şi plin de sânge”, apoi a venit şi HH. cu „urme de violenţă la nivelul capului, ochiul umflat şi gura spartă şi plin de sânge”, acesta fiind însoţit de o persoană de sex feminin care era foarte speriată şi plângea. Mergând în sufragerie, martorul l-a văzut pe A. la bustul gol, precum şi pe I. „agitat, părea să se fi bătut şi el, dar era conştient şi pe picioarele lui”. Cu privire la acţiunile ulterioare celui de-al doilea conflict, martorul M. a arătat că au avut loc discuţii, în club, la 5-7 m de masa de Revelion ocupată de inculpatul A., în prezenţa bodyguarzilor şi a doi poliţişti, A. şi cei din grupul lui plecând însoţiţi, până la ieşire, de bodyguarzi. A arătat că o parte din clienţii clubului au părăsit locaţia.

Martorul DD. a declarat în instanţă că a purtat un conflict verbal cu I. înainte de incidentul din toaletă, precum şi că unii clienţi, aflaţi în sufragerie, erau speriaţi, şi că după conflict au rămas goale două mese de la intrarea în sufragerie, iar la urmărire penală a făcut precizarea că „aceste evenimente s-au derulat într-o stare de învălmăşeală şi agitaţie permanentă, timp în care prin sufragerie treceau multe persoane”.

Persoana vătămată C. a declarat în primă instanţă că „lumea care stătea la mesele de lângă intrarea în sufragerie a plecat de la petrecere”.

Din declaraţiile martorilor KK. şi JJ. rezultă că, după ce au fost o perioadă în holul de la intrarea în discotecă, s-au întors la masa ocupată în noaptea de Revelion (la care stăteau cu A., G., H., I., E.) şi au constatat că erau puţini la masă, din discuţiile persoanelor din preajmă aflând că a fost un incident în sufragerie, unde martorii s-au deplasat.

Martora TT., picol în clubul K., a relatat în primă instanţă: „l-am văzut pe inculpatul H. (...) l-am auzit înjurând (...) la scurt timp am auzit o bubuitură puternică din sufragerie şi am observat că mai mulţi oameni s-au adunat lângă uşa sufrageriei. La un timp am auzit mai mulţi clienţi indignaţi, spunând că dacă ar fi ştiut că se întâmplă aşa ceva nu ar mai fi venit. I-am auzit spunând acest lucru în jurul orei 2-3 dimineaţa”.

În aceeaşi ordine de idei, martorul SS., barman în clubul K., a declarat, la curtea de apel, că în noaptea de Revelion, în timp ce era de serviciu, a observat în sufragerie un conflict violent în care erau implicate mai multe persoane şi a încercat să strângă paharele şi sticlele de pe bar pentru a nu se produce pagube, iar apoi s-a retras, şi el, înspre spatele barului, spre o magazine.

Martorul N., ospătar, a reliefat prin declaraţia dată în primă instanţă, că a intrat în sufragerie şi a constatat că erau mai multe persoane implicate într-o altercaţie, l-a văzut pe A. la bustul gol, pe H. care avea nasul spart, un alt bărbat întins pe jos în dreptul unui stâlp, fiind posibil să se fi spart sticle sau pahare în învălmăşeală, s-a speriat şi s-a retras „în camera de vase” împreună cu alţi colegi, după un timp a scos „capul puţin din camera respectivă” şi constatând că lucrurile erau calme, a ieşit şi a părăsit sufrageria.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. anterior şi a urmării periculoase socialmente a faptei de tulburare a ordinii şi liniştii publice, semnificative sunt şi elementele de fapt relevate de declaraţiile martorilor S. („conflictul luând amploare, fiind folosite scaune şi obiecte de pe bar, m-am speriat şi m-am refugiat în magazia din spatele barului cu 2 colegi (...) am auzit zgomote şi ţipete (...) pe cineva strigând să nu intre nimeni în zona toaletei (...) zgomotul venea de acolo pentru că toaleta era zid în zid cu magazia (...) Lumea era agitată în sufragerie după incident”), EE. („Am văzut că veniseră persoane din conducerea clubului şi bodyguarzi, nu am văzut cuţite sau castete, pe jos erau pahare sparte şi un scaun rupt”), NN. („M-am speriat şi am fugit în bucătărie unde am fost atins de bucăţi de sticlă spartă”).

În consecinţă, faptele săvârşite de inculpaţii A., E., F., G., H. şi I., comise în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02.36-02.55, în separeul numit sufragerie din clubul K. în care se desfăşura petrecerea de Anul Nou, constând în agresarea fizică şi ameninţarea mai multor persoane, precum şi în distrugerea unor bunuri (scaune, sticle), prin care s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice, inclusiv prin incidentul în care a fost implicată persoana vătămată D., cât şi prin cel în care a fost agresată partea civilă B., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior (legea penală veche fiind identificată ca lege penală mai favorabilă după cum se va arăta în continuare).

Având în vedere apărările formulate de apelanţii inculpaţi în legătură cu infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior, cu prioritate, Înalta Curte notează că în raport de faptele comise de inculpaţi, aşa cum sunt dovedite prin mijloacele de probă administrate în tot cursul procesului, nu au incidenţă dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., în conformitate cu care dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Se mai notează că acelaşi text legal prevede că dispoziţiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Analizând apărarea susţinută de inculpatul Nicoteseu Adrian, instanţa de apel precizează că dispoziţiile art. 321 C. pen. anterior au fost preluate parţial, cu modificări. în C. pen. care a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, cu precizarea că actuala reglementare tratează distinct ultrajul contra bunelor moravuri, în art. 375 C. pen., şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în art. 371 C. pen.

Însă, atât în vechiul, cât şi în actualul C. pen., legiuitorul a prevăzut ca urmare periculoasă socialmente a faptei, tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Liniştea şi ordinea publică, în sensul dat de textul incriminator, constituie acel atribut, acea caracteristică a vieţii sociale în care comportarea oamenilor în public are loc după reguli scrise şi nescrise, potrivit cărora întreaga viaţă socială se desfăşoară pe baza respectului reciproc, a decenţei, bunului simţ, adică al unei convieţuiri civilizate. Liniştea publică a fost caracterizată în doctrină ca fiind acel atribut al vieţii sociale în care raporturile dintre oameni, comportarea lor şi, în genere, activităţile lor, atunci când participă la forme de viaţă în comun, în public, se desfăşoară în mod paşnic, după norme de respect reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea şi faptele celorlalţi oameni.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 371 C. pen., circumscris strict unor modalităţi de realizare expres prevăzute de lege constând în acte de violenţă comise împotriva persoanelor ori bunurilor sau de ameninţare ori atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, are o sferă mai restrânsă decât elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 321 C. pen. anterior. Potrivit legii vechi, orice exteriorizare prin care se producea tulburarea ordinii şi liniştii publice putea constitui element material al infracţiunii.

Aşadar, prin dispoziţiile art. 371 din noul C. pen. a fost restrânsă sfera modalităţilor faptice prin care se tulbură ordinea şi liniştea publică, însă ori de câte ori modalităţile de realizare a elementului material al laturii obiective a infracţiunii constă în acte de violenţă (inclusiv violenţă verbală) comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori de ameninţare sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, atunci faptele pot fi calificate juridic ca infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior sau prev. de art. 371 C. pen., determinare dictată de criteriul aplicării globale a legii penale mai favorabile, cum este şi situaţia din prezenta cauză.

Prin urmare, faptele inculpatului F. care, la 01 ianuarie 2012, în sufrageria clubului K., a realizat acte de ameninţare faţă de mai multe persoane (C., V., T.) şi a participat la comiterea violenţelor fizice împotriva persoanei vătămate B., alături de inculpaţii A., E., G., H. şi I., fiind distruse şi unele bunuri, au tulburat ordinea şi liniştea publică deoarece inculpatul a avut o conduită neconformă normelor de drept şi a adus atingere desfăşurării normale a vieţii sociale, condiţiilor de linişte şi de securitate a acesteia, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Actele inculpatului au adus atingere relaţiilor sociale referitoare la ordinea şi liniştea publică, astfel încât solicitarea apărării apelantului inculpat F. de a fi achitat, în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., nu este întemeiată.

Pe cale de consecinţă, făcând trimitere şi la conţinutul mijloacelor de probă prezentat, pe larg, în cuprinsul acestei hotărâri, instanţa de apel apreciază ca fiind neîntemeiată şi solicitarea apelantului inculpat F. de a fi achitat, pentru această infracţiune, în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen. fiind dovedit dincolo de orice dubiu că fapta de care este acuzat există.

Este neîntemeiată solicitarea inculpatului I. privind achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen., motivat de faptul că, în ceea ce îl priveşte nu este îndeplinită cerinţa pentru existenţa elementului material al infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice prev. de art. 371 C. pen. atâta timp cât nu a fost trimis în judecată şi pentru o infracţiune componentă a concursului ideal, respectiv pentru vreuna dintre infracţiunile contra integrităţii fizice şi sănătăţii persoanei.

Independent de împrejurarea că acţiunile săvârşite de inculpatul I. pot fi calificate ca infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior sau prev. de art. 371 C. pen. (în raport de legea penală mai favorabilă aplicată global), deoarece se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii în ambele reglementări legale, Înalta Curte notează că numai în măsura în care modalităţile de realizare a elementului material al infracţiunii constituie prin ele însele infracţiuni, numai atunci se reţine un concurs de infracţiuni, fiind fără relevanţă din prisma întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. anterior sau prev. de art. 371 C. pen. că inculpatul I. nu a fost acuzat de comiterea vreunei infracţiuni contra vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii vreunei persoane.

Acuzaţia adusă inculpatului I. privind infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior este confirmată de probele administrate în cauză, relevante fiind declaraţiile martorilor HH., GG., M., DD., ale persoanei vătămate D., faptele inculpatului având ca urmare tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În acord cu prima instanţă, se reţine că participarea acestui inculpat a fost mai activă în incidentul cu persoana vătămată D., fiind însă alături de ceilalţi inculpaţi, de mai multe ori, în timpul celui de-al doilea conflict.

Acţiunile realizate de apelantul inculpat I. au dobândit caracter penal, aşadar, datorită rezultatului pe care l-au produs, specific infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. anterior, iar soluţia de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriu faţă de inculpatul I. pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior (persoana vătămată D.) nu este de natură a înlătura răspunderea penală a acestui inculpat pentru infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2013 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, atunci când se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a C. pen. sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 din C. pen. de la 1968, ca lege penală mai favorabilă, instanţa dispune achitarea în condiţiile C. proc. pen.

Această dispoziţie legală nu are aplicabilitate în cauză, aşa cum a susţinut apărarea inculpatului I. deoarece nu se poate aprecia că fapta acestuia a adus o atingere minimă valorii sociale apărate prin dispoziţiile art. 321 C. pen. anterior care vizează ordinea şi liniştea publică, şi nici că este lipsită de importanţă prin conţinutul ei concret. Instanţa de apel are în vedere momentul şi locul în care inculpatul a înţeles să acţioneze - într-un loc public, în timpul petrecerii din noaptea de Anul Nou, în prezenţa angajaţilor clubului şi a unora dintre clienţi; împreună cu alte persoane, inclusiv pe perioada în care a fost agresat B.; prin acte de ameninţare la adresa lui D. şi lovituri aplicate martorului HH.; pentru un motiv legat de o presupusă acţiune de împingere/punerea unei piedici în deplasare a soţiei inculpatului A., care şi reală, nu justifica riposta inculpaţilor; fiind cunoscut cu antecedente penale.

În consecinţă, este neîntemeiată cererea apelantului inculpat I. privind achitarea în temeiul art. 181 C. pen. anterior.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată solicitarea inculpatului E., de achitare în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Instanţa de apel notează că materialul probator administrat în cauză dovedeşte nu doar că inculpatul E. este autorul tentativei la infracţiunea de omor, ci şi autor al infracţiunii prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, semnificative sub aspectul implicării inculpatului E. în comiterea acestei din urmă infracţiuni fiind declaraţiile martorilor V., Y., T.

Prin acţiunile sale, inculpatul a contribuit la tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar prin violenţele fizice exercitate în grupul sanitar asupra persoanei vătămate B., inculpatul E. a comis, în concurs, şi tentativa la infracţiunea de omor. Prin activitatea infracţională, acest inculpat a produs nu numai urmarea periculoasă socialmente specifică tentativei de omor, ci a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la ordinea şi liniştea publică, inculpatul având faţă de acest din urmă rezultat poziţia psihică cerută de latura subiectivă a infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. anterior, care poate fi săvârşită atât cu intenţie directă cât şi indirectă. Deşi săvârşite în concurs, faţă de urmările lor şi împrejurările concrete în care s-au desfăşurat faptele din prezenta cauză, tentativa de omor şi infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior nu au debutat şi nici nu s-au consumat la aceleaşi momente, tulburarea ordinii şi liniştii publice fiind premergătoare şi depăşind temporal acţiunile circumscrise tentativei la infracţiunea de omor.

Din această perspectivă, nu poate fi considerată întemeiată solicitarea apărării inculpatului E. de achitare cu motivarea că grupul sanitar în care a avut loc lovirea lui B. nu este loc public prin destinaţia sa, fiind dovedit că inculpaţii au întreprins acţiunile circumscrise elementului material al laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 321 C. pen. anterior în separeul denumit sufragerie din clubul K., despre care nu s-a demonstrat că nu ar fi fost un Ioc public (clubul era deschis şi acea încăpere era accesibilă publicului la data ce interesează cauza). De altfel, martorul T. a declarat în mod expres, în timpul cercetării judecătoreşti în apel, că toaleta pentru bărbaţi aferentă sufrageriei era accesibilă publicului la data de referinţă, locaţia fiind cunoscută mai ales de clienţii vechi ai clubului, iar conform configuraţiei locului, uşa de intrarea în acea baie era dinspre interiorul sufrageriei. De asemenea, mijloacele de probă au demonstrat că, în acea seară de Revelion, în separeul „sufragerie” aveau acces barmanii, ospătarii, agenţii de pază, iar despre faptele din acea încăpere au auzit unii dintre clienţii clubului care au părăsit localul. Înalta Curte reţine, în aceeaşi ordine de idei, că martora MM., prietena inculpatului I. a declarat, în apel, că a plecat, la un moment dat, de la masa din club pe care o ocupa, spre sufragerie, pentru a mânca, „în şir indian, în următoarea ordine: A. urmat de LL., eu, I. şi H.”, or, MM. şi LL. erau cliente ale clubului. Din înregistrarea video în mediul ambiental, surprinsă cu camera de supraveghere amplasată în încinta sufrageriei clubului K., în data de referinţă, reiese, aşa cum s-a consemnat şi în procesul-verbal de redare a vizionării înregistrărilor video întocmit de organele de urmărire penală, că în timpul conflictului având ca persoana vătămată pe D., doi clienţi (bărbat şi femeie) care iniţial stătuseră pe canapeaua din planul apropiat, s-au ridicat şi s-au retras, ieşind din raza vizuală a camerei de supraveghere, ceea de dovedeşte, o dată în plus, că faptele s-au petrecut în loc public.

Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată cererea apelantului inculpat H. privind achitarea sa în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu există probe că a săvârşit infracţiunea prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior. Concluzia se bazează pe probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor N., V., Y., HH., GG. şi QQ., înregistrarea video în mediul ambiental, precum şi procesul-verbal din 01 iunie 2012 întocmit în primă instanţă, când inculpatul A. a indicat după înregistrare: „la min. 39:30 H. apucă scaunul, mă duc spre D. încercând să-l imobilizez, în acelaşi timp H. se îndreaptă spre el; la min. 39:56 HH. se luptă cu H.; la min. 40:14 eu sunt pe jos cu martorul HH. deasupra mea şi H. lângă noi, în picioare; la min. 42:14 sunt la bar, cu bustul gol, lângă mine în dreapta se află H., iar în stânga soţia mea; la min. 45:26 I. se ridică de pe canapea şi vine spre grupul de bodyguarzi, de lângă intrare, acolo mă aflam şi eu şi H. Este astfel dovedit că inculpatul H. a participat la tulburarea ordinii şi liniştii publice, atât prin participarea la incidentul în care a fost implicată persoana vătămată D., cât şi prin implicarea în cel în care a fost agresată partea civilă B.

În motivarea reţinerii legitimei apărări, apelantul inculpat H. a susţinut că cel care a provocat tot conflictul, prin faptul că a agresat-o pe soţia inculpatului A., punându-i piedică cu piciorul, a fost martorul HH., precum şi că printr-un atac direct, material, imediat şi injust al persoanei vătămate D. (înarmată cu un baston telescopic) împotriva lui A. i s-a produs o stare de puternică temere cu privire la viaţa şi integritatea corporală a naşului său, A., intervenind pentru a înlătura acea stare de pericol.

Instanţa de apel consideră că acţiunea indicată de inculpatul H. ca fiind generatoarea conflictului din data de referinţă, respectiv acţiunea martorului HH. de a pune piedică în timpul deplasării soţiei inculpatului A. nu satisface caracteristicile atacului prevăzut pentru legitima apărare, fiind evidentă şi disproporţia dintre un astfel de „atac” şi presupusa apărare invocată de inculpatul H. constând în lovirea persoanei vătămate D. cu un scaun în cap. În plus, pentru a fi în prezenţa legitimei apărări este necesar ca apărarea să fie exercitată împotriva agresorului, iar nu împotriva unei terţe persoane.

Analizând apărarea inculpatului H. şi din perspectiva susţinerii că a intervenit în apărarea inculpatului A. care era atacat de D. cu un baston telescopic, instanţa de apel consideră, de asemenea, că nu sunt incidente dispoziţiile privind legitima apărare. Înalta Curte are în vedere că, în realitate, conform probelor administrate, persoana vătămată D. a fost introdusă cu forţa în sufragerie de A., I. şi H. şi, fiind urmată de HH. şi GG. care urmăreau ca aceasta să nu fie agresată, A. s-a îmbrâncit cu HH. I. i-a aplicat acestuia din urmă lovituri cu pumnul în zona feţei, iar A. l-a lovit cu pumnii pe GG. Văzând agresiunea exercitată împotriva martorilor HH. şi GG., persoana vătămată D. l-a lovit pe A.

În raport de această desfăşurare a evenimentelor, urmate de înarmarea inculpatului H. cu un scaun şi lovirea lui D. cu acest obiect. nu se poate constata că presupusa apărare întreprinsă de H. în favoarea inculpatului A. a fost precedată de un atac material, direct, imediat şi injust, din partea lui D., fiind corectă aprecierea primei instanţe că H. a acţionat cu intenţia de a „aplica o corecţie unor persoane care nu s-au comportat corespunzător”.

Ca atare, este neîntemeiat şi motivul de apel al apelantului inculpat H. privind achitarea în temeiul art. 16 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Solicitarea apelantului inculpat G. de a fi achitat în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior este neîntemeiată având în vedere şi următoarele considerente.

În faţa curţii de apel, martorul Y., agent de pază care a pătruns în sufragerie în timpul desfăşurării primei agresiuni împotriva persoanei vătămate D., a relatat că G. a fost în sufragerie la ambele incidente.

Împrejurarea că inculpatul G. s-a dus în sufragerie cel târziu la scurt timp după finalizarea primului incident este confirmată de declaraţiile martorilor KK. şi JJ., care au declarat că, atunci când s-au deplasat spre sufragerie, aflând despre conflict: „spre intrarea în separeu m-am întâlnit şi cu G.”, „în sufragerie am intrat împreună cu G., care fusese anterior la masă şi avea în mână un pahar din care consumase”, „pe drumul spre sufragerie ne-am întâlnit cu G.”.

Totodată, cei doi martori au relatat că, intrând în sufragerie, l-au văzut pe inculpatul I. inconştient, căzut pe jos.

Or, starea de inconştienţă a inculpatului I. a încetat la min. 41,51 când LL. şi MM. l-au ajutat pe I. să se ridice de jos şi l-au aşezat pe canapeaua din sufragerie, moment care este surprins pe înregistrarea video şi recunoscut de inculpatul A., conform procesului verbal din 01 iunie 2012 întocmit în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă.

Este, astfel, nereală precizarea inculpatului G., făcută cu prilejul vizionării înregistrării video, consemnată în acelaşi proces-verbal, că a apărut în grupul lui A. la min. 46.50.

De altfel, aşa cum s-a arătat deja, potrivit declaraţiei martorului M., la momentul în care persoana vătămată B. i-a propus lui A. să-i dea un tricou sau tricoul lui, în sufragerie era prezent şi G., iar vizionând înregistrarea video, inculpatul A. a arătat că persoana vătămată B. îl ţine de braţ în timp ce se îndreaptă spre canapeaua din sufragerie, la min. 46.37.

Martorul T., l-a indicat în faza de urmărire penală pe inculpatul G. ca participant la blocarea accesului în toaletă, alături de A. şi F. În primă instanţă, a reiterat expres că G. era printre inculpaţii care nu i-au permis accesul în grupul sanitar unde se afla persoana vătămată B. şi că a fost împins în afara sufrageriei de F. şi G., iar în apel a declarat: „în seara respectivă, B. a fost agresat (...) am încercat să mă apropi de toaleta sufrageriei, însă accesul mi-a fost blocat de trei persoane, dintre care îmi amintesc de A. şi G., care rn-au şi ameninţat. M-am dus spre toaleta sufrageriei întrucât am auzit strigăte din interior. La momentul acela nu mi-am dat seama cine era persoana care striga. După cum am menţionat, în încercarea mea de a interveni, am fost ameninţat, astfel că nu am pătruns în toaletă şi am renunţat să intervin”.

Martorul V. a declarat, în esenţă, în fazele procesului penal, că G. s-a aflat printre cei din grupul lui A. care a obstrucţionat accesul în toaleta unde era imobilizat B., că a încercat să intre în toaletă cu colegii săi, T. şi Q., dar au fost ameninţaţi cu moartea de inculpaţii care le-au blocat accesul în grupul sanitar, precum şi că G. l-a sprijinit pe inculpatul F. la momentul în care acesta din urmă, l-a îndepărtat pe agentul de pază T., folosind un briceag, inculpatul G. proferând ameninţări.

Martorul PP. a recunoscut, din planşele fotografice persoana cu faţă de turc-tătar care participa la blocarea uşii de acces în toaletă, ca fiind G.

După cum s-a reţinut anterior, martorul AA. a declarat în primă instanţă că l-a observat şi pe inculpatul G. printre cei aflaţi în dreptul uşii grupului sanitar în care era victima B., recunoscându-l la urmărire penală din planşele fotografice.

Apărarea inculpatului G. că nu s-a aflat în sufragerie pe durata de timp cât a fost lovit B. pentru că plecase după sacoul lui A., la cererea acestuia, este, astfel, contrazisă de probele administrate.

În acelaşi sens, se reţine că martorul KK. a declarat în primă instanţă că „A. i-a cerut lui G. să îi aducă sacoul, iar acesta a părăsit sufrageria. Cred că la momentul la care a părăsit sufrageria agenţii de poliţie încă se aflau acolo, dar cred că lucrătorii SMURD plecaseră deja, dar nu ştiu sigur”.

Declaraţia martorului scoate în evidenţă că momentul temporal la care A. i-a cerut inculpatului G. să-i aducă sacoul este cel de la finalul agresiunii exercitate asupra lui B., când erau prezente poliţia şi SMURD-ul (poliţia intră în cadru la min. 54.44). În acest context, este combătută precizarea inculpatului G. că persoana în cămaşă roz care pleacă, la min. 56.45, de lângă lucrătorii SMURD şi iese din sufragerie, nu este el, deşi s-a recunoscut, la min. 46.50 ca fiind persoana cu cămaşă albă cu dungi roşii care se vede roz, precum şi la min. 58.16 când intră în sufragerie ţinând în mână sacoul lui A. şi la min. 58.30 când îi dă sacoul acestuia din urmă (consemnări din procesul-verbal din 01 iunie 2012 de vizionare în primă instanţă a înregistrării video din mediul ambiental).

În încercarea de a fi exonerat de răspundere penală, apelantul inculpat G. a declarat în calea de atac a apelului, pentru a justifica susţinerea că i-au trebuit 10 minute pentru a aduce sacoul inculpatului A., că de la sufragerie până la masa rezervată în club de acesta, în seara de Anul Nou, era o distanţă de 200-250 metri. Afirmaţia sa este însă infirmată de declaraţia inculpatului F. făcută în primă instanţă când a precizat: „Cred că de la masa unde stătea A. şi până la intrarea în sufragerie erau 15-20 metri”, element de fapt care se coroborează cu celelalte probe în privinţa acuzaţiei aduse inculpatului G.

Prezenţa în sufragerie a inculpatului G. nu este înlăturată nici prin depoziţia martorului II., administratorul clubului K., care a arătat la instanţa de apel că, în declaraţia anterioară, a vorbit de prezenţa lui G. pentru că aşa a considerat la acel moment al audierii, însă s-a uitat ulterior pe înregistrările video şi nu l-a observat pe acesta.

La solicitarea unor lămuriri, martorul a nuanţat afirmaţia şi a susţinut că inculpatul G. a intrat în sufragerie după el şi că nu a participat „la scandal”, inculpatul înţelegând prin scandalul la care s-a referit: „bătaia care avusese loc, la sfârşitul căreia eu am ajuns în sufragerie”.

Această din urmă menţiune nu vine în contradicţie cu acuzaţia adusă inculpatului G., căruia i se reţin fapte penale comise după incidentul cu D. (când martorul II., de altfel, a ajuns în sufragerie), şi nici cu declaraţia martorului II., dată în primă instanţă, prin care a menţionat: „A. şi G. se aflau în grupul de lângă partea vătămată C. (...) Nu-mi aduc aminte să-i fi văzut pe vreunul dintre ceilalţi inculpaţi în sufragerie sau în club. De A. şi G. îmi aduc aminte pentru că-i ştiam dinainte”.

Persoana vătămată C. a declarat în primă instanţă că „În interiorul sufrageriei, am găsit pe inc. A. A. la bustul gol, G. şi H. (...) G. nu m-a ameninţat în niciun fel dar se afla în rândul al doilea al inculpaţilor care m-au înconjurat”, iar în faţa instanţei de apel a relatat: „îl ştiam din vedere pe G. şi l-am observat şi pe acesta în sufragerie (...) nu-mi amintesc dacă G. era în sufragerie când eu am pătruns acolo, dar l-am văzut, ulterior, într-un plan secundar, în grupul celor care m-au încercuit”.

Ca atare, în mod legal şi temeinic s-a dispus condamnarea apelantului inculpat G. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 321 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Referitor la motivul de apel privind greşita achitare a inculpatului F. pentru infracţiunea de ameninţare, Înalta Curte reţine că. administratorul firmei de pază la clubul K., persoana vătămată C. a declarat, în mod constant, în faza de urmărire penală inclusiv prin declaraţia olografă şi următoarele declaraţii date în primă instanţă şi în apel, că după ce a aflat de agresiunea exercitată împotriva lui D., a intrat în sufragerie şi pornind o discuţie cu A. în scopul de a se linişti lucrurile, a fost înconjurat de cei care îl însoţeau pe inculpatul A., moment la care, inculpatul F. care s-a poziţionat în faţa sa, a făcut un gest de lovire cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, adresându-i ameninţări cu moartea („A. a reacţionat contrar celor ce îi ceream, adresându-mi injurii (...) însoţitorii lui m-au înconjurat, iar doi dintre ei au scos cuţitele îndreptându-le către mine şi amenintându-mă verbal că mă vor ucide.

Unul dintre ei a încercat chiar să-mi înfigă cuţitul în zona pieptului, însă a fost oprit de A. care l-a prins de mână (...) administratorul clubului pe nume II. văzând că sunt înconjurat a venit lângă mine şi m-a luat de mână şi m-a tras din grupul celor ce mă înconjuraseră” - urmărire penală, „l-am spus lui A. cu ce mă ocup şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. Acesta mi-a vorbit foarte urât şi imediat am fost înconjurat de F. care s-a poziţionat în faţă, H. în faţă dreapta, G. în dreapta faţă, iar A.

în stânga. Am văzut lama unui cuţit de 10-15 cm lucind în mâna lui F., acesta a făcut un gest cu acest cuţit spre mine, spunându-mi că mă omoară, de mai multe ori. Nu m-a lovit pentru că a fost oprit de A. (...) F. a îndreptat cuţitul înspre zona mea abdominală spunându-mi că mă omoară. Nu pot preciza dacă era vorba de un cuţit sau de un briceag (...) Mi-a fost teamă când am fost ameninţat de F. (...) Sunt sută la sută sigur că inculpatul F. avea în mână un cuţit” - prima instanţă, „Am încercat să-l liniştesc pe A. (...) În momentul în care am început discuţia cu A. am fost înconjurat de mai multe persoane extrem de violente, una dintre persoane m-a ameninţat cu un obiect lucios, părea a fi un cuţit.

Persoana înarmată cu acest obiect nu îmi era cunoscută, dar am identificat-o ulterior, după planşa foto şi era dl. F. (...) a executat un gest cu mâna dinspre spate înainte şi mi s-a părut că luceşte ceva în mână, vizând zona abdomenului meu. Din atitudinea lui F. am perceput un gest extrem de agresiv faţă de mine şi a spus ceva. Nu-mi amintesc, oricum, era o ameninţare” - instanţa de apel).

Martorul II. a relatat la curtea de apel că în urma intervenţiei sale, lucrurile s-au liniştit, l-a luat pe C. şi s-au retras din sufragerie, persoana vătămată părăsind prima sufrageria, iar martorul după câteva secunde.

Martorul DD., agent de pază, a declarat în primă instanţă că menţine declaraţia din faza de urmărire penală prin care a arătat că l-a văzut pe F. cu un cuţit în mână ameninţând pe şeful firmei de pază a clubului, care părea speriat şi care a plecat, precizând totodată „am observat că lama cuţitului avea înjur de 20 cm”.

În timpul cercetării judecătoreşti la curtea de apel, martorul W. a menţionat că „am auzit o persoană ameninţându-l pe V., dar nu pot să reproduc cuvintele pentru că nu mi le amintesc, ştiu că persoana este identificată de mine astăzi ca fiind inculpatul F. (...) L-am auzit ameninţându-l pe V.”'.

Martorul T. a relatat l-a urmărire penală că, după primul conflict cu D. şi plecarea unora dintre agenţii de pază chemaţi din club în sufragerie, constatând schimbarea raportului de forţe, membrii grupului lui A. au redevenit violenţi, astfel că în timp ce şeful pazei, C., avea o discuţie cu A., inculpatul F., care ţinea în mână un briceag, l-a ameninţat, spunându-i „să-şi vadă de treaba lui şi să nu se bage pentru că altfel îl taie”. În primă instanţă, acelaşi martor a meţionat că i-a auzit pe inculpaţii A. şi F., pe rând, spunându-i lui C. că dacă nu-şi vede de treabă, îl taie şi îl omoară, acesta din urmă a rămas pe loc şi nu a avut nicio reacţie, iar martorul şi colegii săi agenţi de pază s-au dus lângă el. Totodată, a precizat că a văzut lama briceagului pe care inculpatul F. îl avea în mână, lama fiind de circa 10 cm., mânerul fiind acoperit de mâna inculpatului. Faptul ameninţării lui C. a fost susţinut de martor şi în faţa instanţei de apel.

Despre ameninţarea cu moartea a persoanei vătămate C. a declarat şi martorul Y. precizând că aceasta s-a întâmplat în timp ce C. încerca să-i liniştească, şi că l-a văzut trăgându-se un pas înapoi, dar că nu a plecat de la locul respectiv.

Faţă de toate acestea, Înalta Curte consideră că persoana vătămată C. a fost ameninţată verbal şi, prin gesturi, cu un cuţit, de inculpatul F., în data de 01 ianuarie 2012, în separeul numit sufragerie din clubul K., faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. anterior, fiind întemeiat motivul de apel promovat de procuror prin care s-a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.

Instanţa de apel apreciază că nu poate constitui temei al achitării considerentele sentinţei criticate, respectiv că martorii au precizat că persoana vătămată C. nu a fost speriată şi nu a reacţionat în niciun fel la pretinsa ameninţare.

Baza factuală dovedeşte că ameninţarea verbală şi prin gesturi fizice, exercitată de inculpatul F. a transmis un mesaj de pericol legat de viaţa şi integritatea fizică a persoanei vătămate C. Totodată, ameninţarea a fost serioasă, adică a avut un potenţial intimidant, în împrejurările concrete ale cauzei, deoarece gesturile de ameninţare fizică au fost însoţite de folosirea unui cuţit, iar C. nu s-a aflat doar în preajma inculpatului F., ci înconjurat şi de alte persoane din grupul lui A., care tocmai se manifestaseră agresiv, prin violenţe fizice, faţă de alte persoane (D., HH., GG.).

Pentru existenţa infracţiunii de ameninţare nu este necesar ca persoana vătămată să se manifeste prin gesturi sau atitudini care să reflecte starea sa de alarmare, legiuitorul folosind, în dispoziţiile art. 193 C. pen. anterior, sintagma „de natură să o alarmeze”, ceea ce înseamnă că infracţiunea este prin natura sa o infracţiune de pericol, iar nu de rezultat (prin modul de regelementare a infracţiunii de ameninţare în noul C. pen. - art. 206, legiuitorul a menţinut această caracteristică, prin expresia „de natură să-i producă o stare de temere”). În speţă, cu atât mai mult nu se poate admite că fapta nu este prevăzută de legea penală, în contextul în care persoana vătămată C. a declarat că i-a fost teamă când a fost ameninţată de F., iar martorul DD. a arătat că C. părea speriat. împrejurarea că C. nu a plecat instantaneu din grupul celor din care făcea parte şi agresorul său, nu înlătură caracterul penal al faptei, relevant fiind că persoana vătămată a fost sprijinită să plece de la locul faptei de administratorul clubului, II. (care îi cunoştea pe A. şi G., în calitate de clienţi ai locaţiei respective).

În privinţa inculpaţilor A. şi H., Înalta Curte apreciază ca fiind legală şi temeinică soluţia de achitare a acestora pentru infracţiunea de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. anterior (persoană vătămată C.), probatoriul administrat dovedind dincolo de orice dubiu că numai inculpatul F. a săvârşit fapta care se circumscrie elementelor constitutive ale acestei infracţiuni.

Motivul de apel formulat de apărătorul ales al apelantului inculpat F. privind achitarea acestuia pentru infracţiunea de deţinere de arme albe prev. de art. 2 din Legea nr. 61/1991, este neîntemeiat.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că este dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul F. a purtat şi a folosit un cuţit, fără drept, într-un loc public, în data de 01 ianuarie 2012, cu ocazia sărbătorii Anului Nou.

Astfel, martorul V., agent de pază, a relatat că a încercat să intre în toaleta unde se afla B. şi l-a văzut pe F. făcând un gest, cu briceagul, către T., gestul vizând zona toracică a martorului T. care a ridicat mâinile şi a dat un pas înapoi în semn de retragere; martorul T. a menţionat că „am încercat să intru în toaletă, dar mi-a fost blocat accesul de către cei trei, care aveau în mână un cuţit, respectiv inc. F., o scrumieră inc. A. şi un pahar, inc. G. Aceştia m-au întrebat de ce mă bag, mi-au spus că mă omoară, F. mi-a pus cuţitul în coaste şi am fost împins către ieşirea din sufragerie”; martorul M. a declarat că, după ce a intrat în sufragerie, la finalul primului conflict privind persoana vătămată D., l-a văzut pe inculpatul F. având în mână un briceag nedeschis; martorul DD. a precizat „Menţin declaraţia dată la urmărire penală (...) l-am văzut pe F. cu un cuţit în mână (...) lama cuţitului avea în jur de 20 cm”.

Cu declaraţiile martorilor se coroborează declaraţia persoanei vătămate C., instanţa de apel considerând pertinente aprecierile primei instanţe de fond cu privire la motivele pentru care nu se observă în imaginile înregistrate în mediul ambiental că inculpatul F. a fost înarmat cu un cuţit.

În privinţa inculpaţilor A., E. şi H. acuzaţi de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanţa de apel apreciază ca juste soluţiile de achitare şi temeiurile de drept pe care se bazează acestea, având în vedere datele şi informaţiile oferite de mijloacele de probă administrate (soluţia de achitare a inculpatului I. pentru aceeaşi infracţiune excede analizei instanţei de apel în raport de limitele apelului promovat de procuror).

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră este rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana făptuitorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei făptuitorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Înalta Curte consideră că, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, se justifică aplicarea unor pedepse sub minimum special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise de inculpaţi, fiind incidente dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) şi alin. (2) C. pen. anterior în cazul inculpaţilor E., H., ale art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. anterior în cazul inculpatului A., ale art. 74 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior în cazul inculpaţilor F. şi G., urmând a se coborî pedeapsa sub minimum special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite de inculpaţi.

În raport de circumstanţele atenuante judiciare enunţate a căror aplicabilitate este considerată ca justificată, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpaţilor E., H., F., G. şi A. este legea penală veche, dat fiind că aceste împrejurări nu se regăsesc întru-totul în dispoziţiile art. 75 din noul C. pen.

Punctual, fără a diminua în procesul de individualizare a pedepsei. ponderea datelor ce conturează în concret faptele penale ale fiecăruia dintre inculpaţi şi gradul de pericol social al acestora, instanţa de apel are în vedere că nu există date că inculpaţii E., F., G. şi H. au mai intrat în conflict cu legea penală, fiind integraţi social, ultimul dintre aceştia desfăşurând şi înainte de data faptei, o activitate sportivă de performanţă; inculpaţii F. şi G. au manifestat interes pentru înlăturarea rezultatului tentativei la infracţiunea de omor dovedind prin actele depuse la dosar că au achitat părţii civile B. câte 5.000 euro, cu titlu de daune morale, după data pronunţării sentinţei atacate; inculpaţii E., F. şi G. au plătit sume de bani, cu titlu de despăgubiri materiale, către Spitalul Clinic de Urgenţă; inculpaţii s-au prezentat la termenele de judecată şi după ridicarea măsurii preventive a controlului judiciar, manifestând un rol activ în apărarea lor prin probele propuse spre administrare în cursul procesului; inculpaţii E., F. şi G. au plătit sume de bani cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la care au fost obligaţi prin hotărârea primei instanţe.

În procesul de individualizare sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul inculpaţilor H. şi G. este de natură a conduce la atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei în funcţie de contribuţia mai redusă la activitatea infracţională, aşa cum s-a demonstrat prin probatoriul administrat, de împrejurarea că inculpatul H. a fost, la rândul său, agresat fizic în primul incident cu D. şi de faptul că G., prin profesia sa, este în măsură să conştientizeze consecinţele faptelor de care a fost acuzat şi care au format obiectul judecăţii, pronunţarea pedepsei fiind un avertisment suficient de serios pentru a descuraja eventuale comportări infracţionale. Durata termenului de încercare, măsurile de supraveghere cărora trebuie să li se supună în acea perioadă de timp, şi posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere constituie garanţii că scopul pedepsei poate fi atins în cazul inculpaţilor H. şi G. şi fără executarea pedepsei în regim închis.

Suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor H. şi G. indică, de asemenea, că legea penală mai favorabilă acestora este vechiul C. pen., ţinând seama de momentul la care intervine reabilitarea.

În mod diferit, faţă de ponderea acţiunilor inculpaţilor E., A. şi F., în desfăşurarea evenimentelor, a faptului că E. este autorul tentativei la infracţiunea de omor, inculpatul A. apare ca lider al grupului care a mai intrat în conflict cu legea penală (conform cazierului judiciar), iar F. a săvârşit cea mai amplă activitate infracţională, după numărul de infracţiuni aflate în concurs, instanţa de apel consideră că o justă individualizare a pedepsei presupune executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.

Suplimentar, se notează că identificarea legii penale vechi ca lege penală mai favorabilă este determinată şi de regulile aplicabile în cazul stabilirii pedepsei principale pentru concursul de infracţiuni, prevăzute în mod diferit în vechiul C. pen. şi noul C. pen., fiind mai favorabile dispoziţiile reglementate prin codul din 1968.

Cât priveşte situaţia inculpatului I., Înalta Curte constată, în raport de datele ce caracterizează persoana acestuia (are antecedente penale, nu s-a prezentat în faţa organelor judiciare decât în primă instanţă pentru a fi audiat), gradul de pericol social al faptei săvârşite, contextul în care a participat ia tulburarea ordinii şi liniştii publice şi după încetarea primului conflict împotriva lui D., în timpul căruia şi el a fost agresat fizic, că se impune diminuarea cuantumului pedepsei spre minimum special de un an închisoare, prevăzut de lege pentru infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior. şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, această modalitate de executare a pedepsei fiind determinantă pentru stabilirea vechiului C. pen. ca lege penală mai favorabilă.

Sub aspectul laturii civile, cu prioritate, se menţionează că apelul declarat de partea civilă B. nu este inadmisibil, aşa cum a susţinut procurorul (cu motivarea că avocatul care a declarat calea de atac nu are împuternicire la dosarul instanţei de apel), Înalta Curte constatând că avocatul ales care a promovat apel pentru această parte civilă este cel care i~a asigurat asistenţă juridică în primă instanţă.

Pe fondul apelului, Înalta Curte consideră că motivul de apel al părţii civile B., formulat în legătură cu latura civilă a cauzei, este neîntemeiat.

Astfel, nu poate fi majorat cuantumul daunelor morale la 100.000 euro deoarece B. s-a constituit parte civilă cu această sumă, reprezentând nu doar daune morale, ci şi daune materiale (câte 50.000 euro pentru fiecare tip de despăgubire), iar acestea din urmă nu au fost dovedite în niciun mod, aşa cum a constatat şi prima instanţă.

Cât priveşte prejudiciul nepatrimonial, acesta constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general şi un factor relativ independent de declanşare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană. Prejudiciul moral nepatrimonial constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite, prin care sunt afectate valorile cu conţinut neeconomic, care definesc personalitatea umana, şi, deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere dreptului şi obligaţiei de reparare în conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabileşte, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză. în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială.

Examinând modul în care aceste criterii au fost aplicate prin sentinţa criticată, Înalta Curte consideră că suma de 20.000 euro acordată cu titlu de despăgubiri morale răspunde cerinţelor enunţate, fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă. După pronunţarea sentinţei, inculpaţii F. şi G. au plătit câte 5.000 euro către partea civilă B. conform declaraţiilor autentificate la 28 aprilie 2014 la B.N.P. YY. Susţinerea inculpatului A., din cuprinsul motivelor scrise de apel. că a achitat suma de 4.500 RON părţii civile B. cu titlu de despăgubiri civile nu este probată în nici un mod.

Persoana vătămată C. nu este îndreptăţită Ia suma cu care s-a constituit parte civilă în cauză, chiar dacă instanţa de apel a constatat întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare îndreptată împotriva sa, fiind valabilă şi în această situaţie motivarea care a stat la baza respingerii daunelor materiale de către prima instanţă, şi anume că nu există legătură de cauzalitate între fapta de ameninţare şi prejudiciul care a fost indicat ca reprezentând contravaloarea contractelor pe care partea civilă C. le-a pierdut în urma incidentului.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată că inculpaţii E. (578.06 RON), F. (578,06 RON) şi G. (578,07 RON) au achitat parte din prejudiciul de 2.890,31 RON, constatat prin sentinţă ca fiind cauzat Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, prejudiciu Ia plata căruia au fost obligaţi în solidar cu inculpaţii A. şi H.

Înalta Curte apreciază ca întemeiat motivul de apel al procurorului privind obligarea persoanei vătămate D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, ca efect al retragerii plângerii prealabile. în conformitate cu dispoziţiile art. 192 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. anterior care prevede că în caz de încetare a procesului penal cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de persoana vătămată care şi-a retras plângerea prealabilă [dispoziţie preluată prin art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.].

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul I. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 57 din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând, cu aplicarea art. 5 C. pen.:

Vor fi înlăturate dispoziţiile prev. de art. 334 C. proc. pen. anterior privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare în privinţa inculpaţilor E., A., F., H. şi G.

În temeiul art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior va fi condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului E. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior se vor contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior va fi condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a). art. 74 alin. (1) lit. c). alin. (2) şi art. 80 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului A. Ia pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, se vor contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior va fi condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului H. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, vor fi contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 coroborat cu art. 862 C. pen. anterior va fi suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, se va dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 864 C. pen. anterior, va fi atrasă atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii va fi suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior va fi condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) şi alin. (2) şi art. 80 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului F. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a). lit. c) şi alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior, va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de arme albe.

În temeiul art. 193 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior se va dispune condamnarea inculpatului F. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen, anterior vor fii contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1), alin. (2), art. 80 C. pen. anterior va fi condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) şi alin. (2) şi art. 80 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului G. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, vor fi contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 coroborat cu art. 862 C. pen. anterior va fi suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, se va dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 864 C. pen. anterior, se va atrage atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii va fi suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Va fi redusă pedeapsa aplicată inculpatului I. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni. conform art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, va fi suspendată executarea pedepsei accesorii constând în exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Se va constata că inculpatul E. a achitat suma de 578,06 RON, inculpatul F. a plătit suma de 578,06 RON, iar inculpatul G. a achitat suma de 578,07 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Se va constata că inculpatul E. a achitat suma de 4.700 RON, inculpatul F. a plătit suma de 4.500 RON, iar inculpatul G. a achitat suma de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la care au fost obligaţi prin hotărârea primei instanţe.

Se va constata că inculpaţii G. şi F. au plătit câte 5.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă B.

Va fi obligată persoana vătămată D. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin dispoziţiilor prezentei hotărâri.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., E., F., G. şi H. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi apelanţii inculpaţi A., E., F., G. şi H. la plata sumei de câte 630 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I., în cuantum de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul I. şi partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 57 din 31 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi, rejudecând, cu aplicarea art. 5 C. pen., înlătură dispoziţiile prev. de art. 334 C. proc. pen. anterior privind schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare în privinţa inculpaţilor E., A., F., H. şi G.

În temeiul art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a). art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior condamnă inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art.75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. condamnă inculpatul E. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. c). alin. (2) şi art. 80 C. pen. condamnă inculpatul A. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior condamnă inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c), alin. (2) şi art. 80 C. pen. condamnă inculpatul H. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 coroborat cu art. 862 C. pen. anterior, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate Ia Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 864 C. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

în temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1), alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior condamnă inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a). art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) şi alin. (2) şi art. 80 C. pen. condamnă inculpatul F. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) şi alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de arme albe.

În temeiul art. 193 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c). alin. (2) şi art. 80 C. pen. anterior condamnă inculpatul F. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev, de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 26 rap. la art. 20 coroborat cu art. 174 cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1), alin. (2), art. 80 C. pen. anterior condamnă inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor.

În temeiul art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (1) lit. a), lit. c) şi alin. (2) şi art. 80 C. pen. condamnă inculpatul G. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

În temeiul art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În temeiul art. 861 coroborat cu art. 862 C. pen., anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 864 C. pen. anterior, atrage atenţia inculpatului asupra posibilităţii revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului I. de la 2 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 81 C. pen. anterior, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, conform art. 82 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă executarea pedepsei accesorii constând în exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

Constată că inculpatul E. a achitat suma de 578,06 RON, inculpatul F. a plătit suma de 578,06 RON, iar inculpatul G. a achitat suma de 578,07 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Constată că inculpatul E. a achitat suma de 4700 RON, inculpatul F. a plătit suma de 4.500 RON, iar inculpatul G. a achitat suma de 4500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la care au fost obligaţi prin hotărârea primei instanţe.

Constată că inculpaţii G. şi F. au plătit câte 5.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă B.

Obligă persoana vătămată D. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin dispoziţiilor prezentei hotărâri.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., E., F., G. şi H. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I., în cuantum de 130 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelanţii inculpaţi A., E., F., G. şi H. la plata sumei de câte 630 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 RON reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 decembrie 2015.