Decizia nr. 42/A/2016 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Decizia nr. 42/A/2016

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, inculpaţii A., B., C. şi D., împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, privind şi pe inculpaţii E., F., G., H. şi I., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru Cauze cu Minori, prin Sentinţa penală nr. 29 din 10 iunie 2014, a dispus:

1. În baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. b), teza a doua, C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută în de art. 260 alin. (1) C. pen. 1969, art. 273 alin. (1) din noul C. pen.;

2. În baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. b), teza a doua, C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. 1969, art. 273 alin. (1) din noul C. pen.;

3. În baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. b), teza a doua, C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H. pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, art. 207 alin. (1) din noul C. pen.;

4. În baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. b), teza a doua, C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, art. 207 alin. (1) din noul C. pen.;

5. În baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. b), teza întâi, C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F. pentru infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, art. 321 din noul C. pen.;

6. În baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. b), teza întâi C. proc. pen., a achitat pe inculpatul E. pentru infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, art. 321 din noul C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 80 C. pen., a renunţat sa aplice pedeapsa inculpatului E. pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (7 acte materiale), art. 322 din noul C. pen.

În baza art. 81 din noul C. pen., a aplicat inculpatului E., sancţiunea "avertisment".

7. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 292 din noul C. pen.;

8. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 292 din noul C. pen.;

9. În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi 16 alin. (1) lit. c), C. proc. pen., a achitat pe inculpatul I. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 292 din noul C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus anularea următoarelor acte: balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, şi din 20 decembrie 2008, avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, emise în mod fictiv de către inculpatul E., în calitate de administrator al SC L. SRL.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionata acţiunea civilă formulată în procesul penal, împotriva inculpaţilor: E. şi F., de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin reprezentaţii săi legali.

În baza art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a respins acţiunea civilă formulata în procesul penal, împotriva inculpaţilor: H. şi B., de partea civilă Q.

A constatat că partea vătămată M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A constatat că D.G.F.P. Galaţi, D.G.F.P. Vrancea şi D.G.F.P. Iaşi au formulat cereri în cauză în numele şi pentru partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 13 septembrie 2010 în Dosarul nr. x/P/2009, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. R., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale), reţinându-se, în esenţă, că în perioada februarie - iulie 2009 a pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit diverse foloase nedeterminate şi determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei sale, S., de la inculpatul I., administrator al SC P. SRL Focşani, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să nu elibereze titlu de proprietate numiţilor Ş., T.

şi Ţ., moştenitorii defunctului U., cu privire la o suprafaţă de teren de 15 ha situată în T4, PI8 şi să elibereze titlul de proprietate în favoarea numitei V., al cărei procurator era I., cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren. În luna iunie 2009, a acceptat promisiunea oferirii unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), de la inculpatul A., în scopul de a determina pe Y., procuror şef Secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, să nu efectueze cercetări şi să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului Z.

în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. În perioada aprilie - iunie 2009 a pretins, a acceptat promisiunea oferirii şi a primit foloase necuvenite determinate şi nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud. Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud.

Vrancea) de la inculpatul C., promiţându-i că prin influenţa pe care o are asupra funcţionarilor competenţi (cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea) va obţine menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la M.; instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârşită în scopul de a ascunde o infracţiune de corupţie în formă continuată prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că pentru a ascunde fapta de corupţie comisă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a determinat pe inculpatul E. să emită în mod fictiv bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008; participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals în formă continuată săvârşită în scopul de a ascunde o infracţiune de corupţie, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că pentru a ascunde fapta de corupţie comisă, a determinat-o pe numita AA. să depună la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008, emise în mod fals de SC L. SRL Reghin, judeţul Vrancea, aceasta necunoscând împrejurarea că sunt false; şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., reţinându-se că în luna mai 2009, a acceptat propunerea inculpatului H., notar public, de a o constrânge pe persoana vătămată DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei inculpatului H.; fals în declaraţii informă continuată, prevăzută de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale), reţinându-se, în fapt, că nu a menţionat în declaraţiile de avere întocmite la data de 06 august 2007, 3 ianuarie 2008, 02 iunie 2008, 31 iulie 2008, 29 aprilie 2009, 10 septembrie 2009 şi depuse la Consiliul Superior al Magistraturii, că deţine imobilul din Galaţi, că are un debit de 250.000 lei către SC EE.

SRL Galaţi şi că a înstrăinat imobilul sus-menţionat în ultimele 12 luni.

2. I., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada februarie - iulie 2009 a oferit şi a dat inculpatului R. diverse foloase nedeterminate şi determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane, care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei acestuia, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să nu elibereze titlu de proprietate numiţilor Ş., T. şi Ţ., moştenitorii defunctului U., cu privire la o suprafaţă de teren de 15 ha situată în T4, PIS, ci să elibereze titlu de proprietate în favoarea numitei V., al cărei procurator era inculpatul I., cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren.

3. A., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna iunie 2009, a promis inculpatului R. oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul Y. să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului Z. în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

4. H., pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada ianuarie - decembrie 2009, i-a determinat pe inculpaţii R. şi B. să o constrângă pe persoana vătămată DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu-i va înmâna suma de 5.000 lei şi a exercitat ameninţări asupra părţii vătămate, în mod repetat, în acelaşi scop.

5. B., pentru infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de agent de poliţie şi şeful Postului de Poliţie Vânători, jud. Galaţi, în perioada aprilie - septembrie 2009, a acceptat propunerea inculpatului H. de a o constrânge pe persoana vătămata DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa repetată la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei, inculpatului H. şi a exercitat ameninţări, în mod repetat, asupra părţii vătămate, în acelaşi scop.

6. C., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că în perioada aprilie - iunie 2009, ocupând funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea, a promis oferirea şi a dat foloase necuvenite determinate şi nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud. Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud.Vrancea) inculpatului R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi (cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. preşedintele Alianţei Politice CC. Vrancea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea), să obţină menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la M.

7. G., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că inculpatul R. nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi preşedintele Alianţei Politice CC., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a inculpatului C.

8. E., pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale); fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; În fapt, s-a reţinut că în calitate de administrator al SC L. SRL, a contrafăcut balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, şi din 20 decembrie 2008, a contrafăcut avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registru de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase şi balanţa de verificare, împreună cu bonurile fiscale din 05 decembrie 2008, din 10 decembrie 2008, din 14 decembrie 2008, din 18 decembrie 2008 şi din 26 decembrie 2008 emise de SC FF. SRL Focşani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, iar unele dintre acte le-a încredinţat spre folosire inculpatului R. (bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008) şi pe altele le-a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi (balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008 şi avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008).

9. D., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. S-a reţinut, în fapt, că inculpatul, avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi, fiind audiat în calitate de martor a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că inculpatul R. nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi preşedintele Alianţei Politice CC., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a inculpatului C.

10. F., pentru infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. în fapt, s-a reţinut că în calitate de administrator al SC J. Galaţi SA, până la data de 15 octombrie 2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuinţă din Galaţi, necalculându-se şi nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90.387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei şi T.V.A. în sumă de 49 067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate şi serviciile prestate, contul de profit şi pierderi, elementele de pasiv din bilanţ privind T.V.A. de plată şi impozitul pe profit de plată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/1/2010 din 15 septembrie 2010.

Prin Sentinţa penală nr. 1509 din 31 octombrie 2011 dată în Dosarul nr. x/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dispus:

"Respinge cererea de continuare a procesului penal formulată de apărătorul inculpatului R., ca inadmisibilă.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale); art. 13 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.; art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale); art. 2 5 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 7 8/2000 combinat cu art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale); art. 31 alin. (2) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale), toate cu aplicarea art. 33 lit.a) C. pen., constatând că a intervenit decesul inculpatului.

În baza art. 38 C. proc. pen. disjunge cauza cu privire la inculpaţii I., A., B., H., C., G., D., E., F. şi, în baza art. 42 C. proc. pen., trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Galaţi."

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/1/2010, iar prin Sentinţa penală nr. 710 din 30 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a strămutat cauza de la Curtea de Apel Galaţi la Curtea de Apel Iaşi, unde a fost înregistrată sub nr. x/1/2010.

În faza urmăririi penale inculpaţii I., A., B., H., C., G., D., E. şi F. au negat comiterea faptelor.

A. Judecată în fond, la Curtea de Apel Iaşi

Inculpaţii I. şi C. au uzat de dreptul la tăcere conferit de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi nu au dat declaraţii în cauză.

Inculpaţii A., B., H., G. şi D., în declaraţiile lor, nu au recunoscut comiterea faptelor penale. Inculpatul I., la termenul din 24 aprilie 2013, a revenit asupra poziţiei iniţiale de a nu da declaraţii şi a dorit sa fie audiat, declaraţia acestuia fiind consemnata la dosar şi poziţia sa a fost de nerecunoaştere a faptei reţinuta în actul de inculpare.

Inculpatul E., s-a prelat de dreptul la tăcere conferit de disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi nu a dorit sa dea declaraţie în cauza.

Inculpatul F., fiind audiat la termenul din 05 iunie 2013, nu a recunoscut comiterea faptei penale reţinuta în actul de inculpare.

Inculpatul C., după ce în prima fază a înţeles să se prevaleze de dreptul la tăcere, la termenul din 09 octombrie 2013, a revenit asupra poziţiei iniţiale de a nu da declaraţii şi a dorit sa fie audiat, declaraţia acestuia fiind consemnată la dosar şi poziţia sa a fost de nerecunoaştere a faptei reţinută în actul de inculpare.

Au fost audiaţi martorii din lucrările dosarului: GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. şi NN., OO., PP., QQ., Y., RR..

La cererea inculpatului I. a fost audiat martorul SS., iar la cererea inculpatului A. a fost audiată martora ŞŞ. şi TT.

La termenul din data de 15 ianuarie 2014, martorii BB. şi ŢŢ., au trimis cereri la dosar arătând ca nu se pot prezenta în instanţa şi au arata ca îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală, iar procurorul a arătat ca renunţa la audierea acestora şi după punerea în discuţie a părţilor instanţa a dispus ca aceşti martori sa nu mai fie audiaţi şi s-a dat citire declaraţiilor lor în şedinţa publica la acel termen. Cu privire la martorul ŢŢ, s-a dispus prin încheierea de şedinţa din 15 ianuarie 2014 audierea prin comisie rogatorie a acestui martor declaraţia dată în faţa comisei rogatorii aflându-se la dosar.

Curtea de Apel, a precizat că prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 vechiul Cod, statuându-se ca "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă."

Art. 99 alin. (1) C. proc. pen. stipulează: În acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă.

Iar, potrivit alin. (2): "Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare."

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnitarii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte "erga omnes"; hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Potrivit art. 62 C. proc. pen. vechi, instanţa este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe baza de probe. Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. vechi, probele nu au o valoare dinainte stabilită.

S-a precizat că aprecierea fiecăreia se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Potrivit art. 396 C. proc. pen.: 1) Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. 2) Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. 3) Renunţarea la aplicarea pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 80 - 82 C. pen. 4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83 - 90 C. pen. 5) Achitarea inculpatului se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a) - d). 6) Încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j).

S-a arătat că inculpatul nu are sarcina să-şi dovedească nevinovăţia, el doar se apără. A mai precizat Curtea de Apel Iaşi că în cazul de faţă inculpaţii au susţinut pe tot parcursul procesului penal ca nu ei au comis faptele de care sunt acuzaţi.

Instanţa a constatat ca autorii rechizitoriului a ajuns la concluzia ca, inculpaţii din prezenta cauza sunt autorii faptelor descrise bazându-se în principal pe înregistrările convorbirilor telefonice purtate intre inculpaţi.

S-a arătat că pentru dovedirea unei infracţiuni şi implicit pentru pedepsirea făptuitorilor este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv. Probele directe ale infracţiunii sunt urmele materiale ale acesteia, adică obiectele cu care s-a realizat infracţiunea: arme, urme, pete, etc. care trebuiesc completate cu probele indirecte, adică mărturiile depuse de anumite persoane care au participat indirect la infracţiune, adică martorii.

Instanţa a apreciat că, în speţa de faţă probele directe lipsesc, iar probele indirecte aşa cum s-a arătat mai sus, au avut un sens în faza de urmărire penală, sens care nu se mai regăseşte în faza de judecată.

Având în vedere că, la pronunţarea unei soluţii de condamnare, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauza probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpaţilor, s-a considerat că se impune a se da eficienta regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

S-a arătat că regula în dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflecta modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea ca, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt, înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci inculpaţii trebuie achitaţi.

Pentru ca regula in dubio pro reo să fie aplicabilă se cere să existe cu adevărat o îndoială, îndoiala există atunci când, din coroborarea tuturor probelor apare posibilă atât existenţa vinovăţiei cât şi a nevinovăţiei, fără ca vreuna dintre acestea să se desemneze cu certitudine.

S-a arătat că prezumţia de nevinovăţie de care se bucura orice persoana în baza art. 52 din C. proc. pen. vechi şi art. 99 alin. (2) noul C. proc. pen., nu a putut fi răsturnată în cazul inculpaţilor, aşa incit numai pe baza unor probe care ar putea conduce şi la concluzia ca ei ar fi autorii dar şi la concluzia ca nu ei sunt autorii, nu se poate dispune tragerea la răspundere penală a acestora.

1. Inculpaţii G. şi D.

Cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 260 alin. (1) C. pen. 1969, art. 273 alin. (1) din noul C. pen.

S-a reţinut următoarea situaţie de fapt că inculpatul G., fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că, un alt inculpat din dosar R., nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi preşedintele Alianţei Politice CC., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a învinuitului C.

Inculpatul D., avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că un alt inculpat R., nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a învinuitului C.

Potrivit art. 260 alin. (1) C. pen. 1969: Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Conform art. 273 alin. (1) din noul C. pen.: Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

S-a precizat că probele pe care s-a bazat inculparea celor doi inculpaţi sunt convorbirile înregistrate de cei doi inculpaţi cu R.

În ziua de 21 mai 2009, la ora 19:08:48, R. de la postul telefonic ia legătura cu UU. aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"UU.: DA!

R.: Salut, UU.!

UU.: Alo?

R.: Salut, UU.; salut!

UU.: Te pup, R.! Ce faci?

R.: Ce să fee?! Uite, sunt la Vrancea!

UU.: O!

R.: Da! Tu unde eşti?

UU.: Eu sunt la Galaţi, R.

R.: A! La Galaţi, da! Auzi (...) Am o rugăminte la tine! Tu (...) Bine, şi eu îl cunosc pe acesta, numărul unu, dar aveam o înţelegere (...) să-l păstreze pe şeful de la Silvic şi (...) Bine! Sunt funcţii politice, dar (...)

UU.: Bine! Voi (...)

R.: Nu l-a păstrat, dar măcar adjunct să-l lase (...)

UU.: Am înţeles, R.!

R.: Eu am vorbit cu oamenii mei de acia şi (...)

UU.: Dar dacă îţi dau un număr de telefon şi-l sun şi eu să se întâlnească cu tine. E bine?

R.: Acum?

UU.: Da, bine-înţeles. Păi, da!? Dar tu eşti R, măi! Eşti prietenul meu şi poţi oricând să te vezi cu el. Dacă nu (...) eu vroiam de astăzi să plec în Vrancea.

R.: Aşa!

UU.: Dar omul meu de serviciu (...) că el nu merge că el nu aia, că are treabă (...)

R.: Bun, dar (...)

UU.: (...) am renunţat şi eu!

R.: (...) şi când te-ai duce tu? Când te (...) când vii la Vrancea ?

UU.: Dacă e imperios (...) Tu te întorci în noaptea asta la Galaţi?

R.: (...) acum! Eram pe drumul spre Galaţi. Să plec (...)

UU.: Da! Ăăă (...) Poţi să-ţi notezi un număr de telefon?

R.: Da! xxx

UU.: xxx

R.: xxx

UU.: xxx

R.: xxx

UU.: xxx

R.: xxx!

UU.: Nu! Tu îi dai numai un telefon şi îi spui: - Vă mulţumesc că v-a sunat maestrul! Da?

R.: Da, da, da, da, da!

UU.: Bine, în regulă (...)

R.: Hai că eu îl sun în două minute, da?

UU.: Bine! Nu, nu! În cinci, ca întâi să sun eu!

R.: în cinci, bine!

UU.: întâi să sun eu!

R.: Bine, bine! Bun, bun!

UU.: Bine, te pup, R.!

R.: Sănătate!

UU.: Pa, pa!

R.: Sănătate! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

În ziua de 21 mai 2009, orele 19:12:42, R. de la postul telefonic xxx este contactat de UU. aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"UU.: Alo? Ăăă (...) R., nu-mi răspunde pe niciunul dintre telefoane, dar mâine fac tot posibilul şi plec la Vrancea şi după aia te sun pe tine! Corect?

R.: Da, da, da! Mă, dacă ajungi să vorbeşti tete-a-tete cu el, măcar adjunct, mă, să-l lase, mă

UU.: Am reţinut din prima conversaţie!

R.: Hai, bine, bine! Să trăieşti!

UU.: Bine! Şi eu mă duc acolo şi văd ce fac, da?

R.: Bine, să trăieşti!

UU.: Cum îl chemă pe adjunct?

R.: C.! Pe prim! Acum e încă prim, dar e adjunct

UU.: C. (...) Am înţeles! Gata!

R.: Da, da, da, da! Da, bine!

UU.: Bine, te pup! Dar vreau să-ţi spun ceva!

R.: Da!

UU.: Din punct de vedere legal, nu-l poate schimba pe C.!

R.: Măi, ştiu, mă! Dar asta înseamnă deja (...) Ei au pregătit omul să-l înlocuiască luni cu (...)

UU.: Dacă eu îţi promit că mâine văd cum fac, că vreau să ajung până la Lepşa (...) vreau să mă duc să-mi plătesc televizor (...) am mai multe şi nu ştiu cum e, dar moşul acesta vagabond nu vrea să meargă cu mine, că eu vroiam să plec azi!

R.: Aha!

UU.: Dar o rezolv eu! Şi te sun mâine, da?

R.: Bine! Bine, UU.! Merci, mult! Să trăieşti!

UU.: Bine. Te pup, R.! Pa! Sănătate!

R.: Pa, pa, pa! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

În ziua de 22 mai 2009, orele 12:07:53, R. de la postul telefonic xxx este contactat de UU. aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"R.: Da!

UU.: Tot respectul, domnul general!

R.: O! Trăiţi, domnul (...) maestre! Iote că

UU.: Ce faci?

R.: Ce să fac? îs la muncă! Vroiam să

UU.: La muncă!

R.: (...) mănânc ceva în spate, la mine (...) mâncam nişte păstăi că (...) Fasolea are (...)

UU.: Da! Şi tot (...) E zi de post!

R.: Nu-i zi de post! Nu de asta, dar (...) Nu! Cu glicemia (...) ştii, nu îmi face probleme. Ştii? Asta e!

UU.: Dacă aş avea eu glicemie cum aveţi dumneavoastră, ar fi nemaipomenit!

R.: Deci, domnu general!

R.: Da!

UU.: Aşa!

UU.: Şi mi-a spus că va încerca să facă tot ceea ce se poate, doar că prin stilul meu personal, ori de câte ori am câte o problemă, eu întotdeauna dau telefon ultimul, după ce lucrurile sunt aproape încheiate!

R.: Aha!

UU.: Şi-am explicat doleanţa omului pe (...) vizavi să fie numărul doi (...)

R.: Da?

UU.: Şi mi-a spus că va face tot posibilul să ţină seama de chestia asta!

R.: No, bine! Mulţumesc mult!

UU.: Da! Şi trebuia să dau telefon să spun asta!

R.: Bine! Mersi, mersi mult!

UU.: Bine! Poftă bună!

R.: Când te întorci? Când te întorci?

UU.: Acum sunt (...) ies din Bârlad (...) Nu ştiu câtă treabă va fi la Vaslui şi mă întorc după-amiază!

R.: Bine, Bine UU.! Mersi mult! Să trăieşti!

UU.: Te pup! Sănătate! Toate bune!

R.: Sănătate! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

În ziua de 22 mai 2009 (10:44:08), de la telefonul cu nr. xxx R. a fost apelat de G., ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"Op. femeie 1: Alo, da, parchetul.

G.: Sărut mâna,

Op. femeie 1: Ascult?

G.: Tot eu sunt, mai daţi-mi la domnul general.

Op. femeie 1: O clipă vă rugăm! (se aude tonul intern al telefonului).

Op. femeie 2: Da?

G.: Sărut mâna!

Op. femeie 2: Bună ziua!

G.: N-a ieşit generalul?

Op. femeie2: O clipă, o clipă (se aude tonul intern al telefonului).

G.: Alo?

R.. Da. Trăiţi, domn inspector.

G.: Cu respect, v-am mai sunat eu.

R.: Da?

G.: Aşa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

R.: Da? Da.

G.: Da, da, da.

R.: No, bine, Şi (...) dar cum a recepţionat, nu ştiţi nu?

G.: Poftim?

R.: Cum a reacţionat? Nu ştiţi, nu?

G.: Ăăă, nu ştiu (...) am vorbit (...)

R.: A, bine (...) da (...) bine, da.

G.: (...) cu primul a mers bine, bine.

R.. Am înţeles, da.

G.: Bun, bun.

R.. Mulţumesc tare mult."

Fiind audiat în calitate de martor, învinuitul D. a declarat că îl cunoaşte pe procurorul general R. din perioada în care acesta funcţiona în calitate de avocat în fostul Colegiu Galaţi. Nu-şi aminteşte ca R. să-l fi sunat în cursul anului 2009.

Inculpatul a făcut precizarea că nu cunoaşte numărul de telefon al învinuitului R., nu l-a sunat niciodată şi pentru că discuţiile lor aveau loc odată sau de două ori pe an, sau uneori niciodată pe an nu poate localiza în timp ultima discuţie şi nici conţinutul acesteia. S-a arătat că fiind audiat la data de 06 ianuarie 2010, inculpatul D. a avut reprezentarea ca este audiat în faza actelor premergătoare şi nu a acordat importanta necesara unei posturi de martor în sensul exigentelor cerute de lege.

La data de 12 mai 2010, inculpatului D. i s-a arătat copia declaraţiei date în data de 06 ianuarie 2010 pe care a semnat-o şi a arătat că nici de această dată nu a fost ascultat în condiţii procedurale.

Fiind audiat la data de 20 mai 2010, inculpatul declară ca şi în faţa instanţei că, la data de 06 ianuarie 2010 nu a fost ascultat sub prestare de jurământ şi că declaraţia semnată în data de 12 mai 2010 este copia fidelă a celei din 06 ianuarie 210 şi, arată ca în perioada 21 - 24 ianuarie 2010 nu s-a simţit prea bine din cauza unei petreceri şi nu îşi aminteşte dacă a fost sunat sau nu de R. în perioada la care se face referire.

În faţa instanţei inculpatul arata ca, de Sfinţii Constantin şi Elena, în anul 2009, când este şi ziua sa de onomastică a făcut o petrecere, ocazie cu care a consumat ceva alcool şi nu îşi aminteşte dacă a vorbit sau nu la telefon în data de 21 mai 2009 la telefon cu R. S-a arătat că, aceasta apărarea a inculpatului D. a fost constantă, în sensul că nu îşi aminteşte dacă a vorbit sau nu cu R. la telefon în data de 21 mai 2009 la telefon.

Fiind audiat la urmărirea penală în data de 14 mai 2010, inculpatul G. declară că menţine în întregime declaraţia data la data de 01 aprilie 2010 care corespunde în totalitate adevărului şi susţine în continuare ca numitul R. nu l-a rugat niciodată personal sau telefonic să intervină pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea BB. în vederea menţinerii în funcţie a de director coordonator a numitului C.

În faţa instanţei de judecată inculpatul G. a susţinut aceleaşi împrejurări că nu a fost rugat de R. să intervină la BB. în vederea menţinerii lui C. în vreo funcţie şi a arătat că, într-adevăr defunctul R. i-a transmis un mesaj prin acele convorbiri telefonice, mesaj pe care el trebuia să îl transmită lui BB. în sensul de a nu se mai certa cu C. în campania electorală.

Inculpatul nu a contestat convorbirile telefonice însă a susţinut că nu a fost rugat să intervină pe lângă BB. aşa cum se susţine în rechizitoriu.

Martorul BB. în faza de urmărire penală a declarat că, îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, începând cu data de 06 iunie 2008. De asemenea, este preşedintele organizaţiei judeţene a CC. Vrancea începând cu data de 08 februarie 1990. În luna ianuarie 2009 a încheiat un protocol de colaborare cu organizaţia judeţeană. Potrivit acestui protocol M. a revenit CC. privind numirea şefilor serviciilor deconcentrate, respectiv directorii coordonatori. Organizaţia CC. a procedat la propunerea unor persoane competente pentru a ocupa aceste funcţii la M. Au fost propuşi următorii: VV. pentru funcţia de director coordonator, WW. pentru funcţia de director adjunct şi YY. pentru funcţia de director economic. Nu îşi aduce aminte ca cineva să-l fi sunat sau să fi vorbit cu el în legătură cu numirea unora sau altora pe aceste funcţii, nici pentru C., fost director al Direcţiei Silvice Vrancea. Primeşte frecvent telefoane pentru a sprijini sau a ajuta diferite persoane în ocuparea anumitor funcţii, dar niciodată nu ţine seama de ele, deoarece de fiecare dată urmează calea legală.

S-a arătat că latura subiectiva a infracţiunii de mărturie mincinoasă, constă în intenţia directă de a face o mărturie mincinoasă. La stabilirea intenţiei, organele judiciare trebuie să procedeze cu mare grijă, deoarece neconcordanţa depoziţiei martorului cu realitatea îşi poate găsi explicaţia nu în reaua-credinţă, ci în anumite erori de percepţie sau de memorie.

În cazul de faţă, s-a arătat că inculpatul D. a declarat pe tot parcursul procesului penal că nu şi aminteşte ca numitul R. să îi fi cerut să intervină pe lângă BB. să îl menţină în funcţie pe C. Chiar dacă s-a dovedit cu înregistrările convorbirilor telefonice ca inculpatul a discutat cu R. la telefon în data de 21 şi 22 mai 2009, acestea în sinea lor nu pot conduce la stabilirea vinovăţiei inculpatului, cu argumentarea de baza ca, a trecut un an de zile de la acele discuţii pian când inculpatului i s-au luat declaraţii iar acesta a arătat constant ca nu îşi aminteşte, nu că nu ar fi vorbit la telefon şi că nu i s-ar fi cerut să intervină pe lângă BB. Este de notorietate însemnătatea sărbătorii religioase a Sfinţilor Constantin şi Elena, în data de 21 mai a fiecărui an şi faţă de relatările inculpatului D. precum ca ar fi sărbătorit în acea zi numele său de botez, aşa încât pare plauzibilă apărarea aşa precum că nu îşi aminteşte dacă a fost sunat sau rugat ceva de R. Prin urmare prestarea mărturiilor sale nu a fost făcută cu vinovăţia cerută de lege adică intenţia directă. Această neconcordanţă a fost apreciată de instanţa de judecată ca o eroare de memorie în care s-a aflat inculpatul D.

Inculpatul G. după cum s-a arătat mai sus nu a negat ca a vorbit la telefon cu R. dar că nu a fost rugat să intervină pe lângă BB. aşa cum se arată în actul de inculpare.

"Aşa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

G.: Da, da, da.

R.: No, bine, Şi (...) dar cum a recepţionat, nu ştiţi nu?

G.: (...) cu primul bine, bine."

Acestea sunt convorbirile care au condus pe autorii rechizitoriului ca inculpatul G. a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Inculpatul a arătat ca a fost rugat să transmită un mesaj aşa cum rezultă şi din înregistrările indicate mai sus. Prin urmare, s-a apreciat că nici acest inculpat nu a comis infracţiunea de mărturie mincinoasă deoarece nu a acţionat cu intenţie directă de a comite această faptă penală.

Inculpatul G. a relatat doar că nu a fost rugat să intervină pentru menţinerea în funcţie a lui C., nu avut intenţia de a denatura adevărul, mărturisind că a avut discuţii cu R. doar pentru a transmite un mesaj către BB. să nu se mai certe cu C.

2. Inculpatul F.

Inculpatul F., a fost trimis în judecata pentru ca, în calitate de administrator al SC J. Galaţi SA, până la data de 15 octombrie 2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuinţă din Galaţi, necalculându-se şi nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90.387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei şi T.V.A. în sumă de 49.067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate şi serviciile prestate, contul de profit şi pierderi, elementele de pasiv din bilanţ privind T.V.A. de plată şi impozitul pe profit de plată, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că, în conformitate cu prev. art. 41 din Legea nr. 187/2012 care a intrat în vigoare la 01 februarie 2014, art. 43 din Legea nr. 82/1991 a fost abrogat. Cu alte cuvinte, norma juridică ce incrimina infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii a fost abrogat explicit, fără ca legiuitorul să prevadă o nouă lege de incriminare a acestei infracţiuni.

În conformitate cu prev. art. 4 teza 1 noul C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Verificând conţinutul din art. 3 din Legea nr. 187/2012, s-a constatat că infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii nu este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Chiar şi norma completatoare prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. a fost modificată prin intrarea în vigoare a noul C. pen.. Astfel, conf. art. 321 alin. (1) noul C. pen., subiectul activ al infracţiunii de fals intelectual este calificat, în sensul că infracţiunea poate fi săvârşită doar de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi din perspectiva acestei modificări s-a concluzionat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este în prezent dezincriminată.

3. Inculpatul E.

Inculpatul E. a fost trimis în judecată pentru că, în calitate de administrator al SC L. SRL, a contrafăcut balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, şi din 20 decembrie 2008, a contrafăcut avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase şi balanţa de verificare, împreună cu bonurile fiscale din 05 decembrie 2008, din 10 decembrie 2008, din 14 decembrie 2008, din 18 decembrie 2008 şi din 26 decembrie 2008 emise de SC FF. SRL Focşani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, iar unele dintre acte le-a încredinţat spre folosire învinuitului R. (bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008) şi pe altele le-a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi (balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008 şi avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008), aceste fapte întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a arătat că, aceeaşi motivare, ca şi în cazul inculpatului F., inculpatul E. a fost achitat în baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin 2 şi 16 alin. (1) lit. b), teza întâi, C. proc. pen., pentru infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, art. 321 din noul C. pen., intervenind dezincriminarea acestei infracţiuni aşa cum s-a arătat mai sus.

Pentru infracţiunea prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa, în baza art. 396 alin. (5), rap. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen., rap. la art. 80 C. pen., a renunţat să aplice pedeapsa inculpatului E. având în vedere următoarele aspecte:

- Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei sunt cele prevăzute de art. 80 din noul C. pen.: (1) Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. (2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani. (3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2).

- S-a arătat că inculpatul E. s-a prevalat de dreptul la tăcere şi nu a dat declaraţie în faza de judecată. În faza de urmărire penală inculpatul E. nu a recunoscut învinuirea adusă şi a menţionat că de contabilitatea firmei SC L. s-a ocupat contabila ZZ. şi AAA., şi ca, elementele care au stat la baza întocmirii balanţei de verificare şi bilanţul pentru anul 2008 şi care au fost depuse la A.F.P au fost operate de contabila ZZ. A arătat inculpatul ca el nu are cunoştinţe de contabilitate şi ca înainte de a verifica balanţa de verificare şi bilanţul a rugat pe contabila AAA. sa verifice modul în care ZZ. a efectuat înregistrările pe anul 2008 şi aceasta i-a spus că este în regulă motiv pentru care a şi semnat. A mai arătat că de contabilitatea primară în anul 2009 s-a ocupat tot contabila ZZ., care a decedat în anul 2010.

- Instanţa a apreciat ca faptele reţinute în actul de inculpare au fost comise în materialitatea lor aşa cum au fost descrise, însă a considerat ca inculpatul E. are o contribuţie redusa la înţelegerea aspectelor de natura infracţionala, având în vedere ca nu are cunoştinţe depline de contabilitate şi ca aceasta activitate de contabilitate a fost ţinută de persoana cu pregătire în domeniu ZZ. şi AAA.

Prin urmare instanţa a apreciat că infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit, ceea conduce la concluzia ca inculpatul poate fi reeducat şi fără să i se aplice o pedeapsă penală. Faţă de conduita inculpatului care, deşi are antecedente penale dar nu este recidivist, s-a apreciat ca acesta are posibilităţi reale de îndreptare, aşa încât aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. În baza art. 81 din noul C. pen., s-a aplicat inculpatului E., sancţiunea "avertisment".

4. Inculpaţii H. şi B.

În rechizitoriu s-a reţinut ca, în perioada aprilie 2009 - septembrie 2009, inculpatul B., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a exercitat acte de ameninţare asupra persoanei vătămate DD., pentru ca aceasta să-i remită învinuitului H. suma de 5.000 lei şi, ca, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2009, inculpatul H., în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a exercitat acte de ameninţare asupra părţii vătămate DD., pentru ca aceasta să-i remită suma de 5.000 lei.

Probele care au fundamentat trimiterea acestor inculpaţi în judecată sunt convorbirile telefonice redate mai jos.

La data de 20 mai 2009, (14:06:48), R., de la postul telefonic xxx a fost apelat de H., aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

"R.: Da!

H.: Să trăiţi! Domn R.?

R.: Da!

H.: Multă sănătate şi să dea Dumnezeu numai bucurii să ai!

R.: O! Să trăiţi, domn notar! Să trăiţi!

H.: Auzi, am şi eu o rugăminte la matale, domnule! E. .e. .e. .e..

R.: Alo?

H.: Alo!

R.: Da!

H.: Ăăă (...) Dacă nu vă deranjez pe dumneavoastră (...) poate îl pui pe (...)! Vorbea cineva cu şeful de post de la Vânători

R.: Aşa (...)

H.: îl cheamă B.! Vă dau şi numărul de mobil! Şi cheamă până la postul de poliţie pe cineva, de acolo, din Vânători! M-am încurcat pe 40 de ani, ca notar, ca un fraier, că am vrut să iau nişte teren (...) 500 metri (...) cu băiatul meu, ştii? Şi i-am dat un avans de 50 de milioane (...) asta în decembrie, înainte de Crăciun. I-am dat avans, i-a dat o chitanţă. Când să întocmim actul (...) contractul de vânzare la doamna BBB., a mai cerut în plus 20 de milioane şi n-am mai luat! Şi (...)

R.: Aha! Şi nu ţi-a mai dat

H.: Şi am făcut o cerere lui domnu B., ăsta, şeful de post, cică: Băi nea H.! Fă o cerere şi ţi-l chem eu la post, aicia şi (...) Şi trebuia să-l cheme azi şi cică a fost chemat la dumneavoastră, acesta (...) B., de la postul de poliţie, că a avut la o doamnă procuror, nu ştiu la cine şi l-o stabilit mâine la ora 10 să-i cheme! Un individ, aici, cum intri în Vânători, îl cheamă CCC.

R.: Să-mi dai mâine că sunt în maşină acum, spre Vrancea! Să-mi dai mâine dimineaţă un telefon, da?

H.: Eşti la serviciu mâine dimineaţă (...)

R.: Mâine dimineaţă, la 9, da?

H.: Pe la 9, ştii de ce? Ca să-i dau un telefon lui ăsta (...) că tot o amână şi şeful de post şi îi chem azi, îi chem mâine. Că (...) să-i ia oleacă la rost, domnule, ca să nu fac proces, să mă fac de ruşine.

R.: Da, bine, bine!

R.: E vorba de 50 de milioane pentru un notar mare! Ce înseamnă asta?

H.: Nu vezi că n-avem bani să plătesc salariaţii acuma!

R.: Lasă! Nu te plânge, nu te plânge! Lasă, lasă!

H.: N-avem (...) Nu ştiu cum fata mea (...) Merge bine fata mea?

R.: Ei, dar ea nu trebuie să meargă bine, că ea e începătoare, dar la matale se discută că eşti nehotărât că nu ştii ce să faci cu (...) să lungeşti salteaua sau să iei altă saltea în care să-ţi pui banii.

H.: Slab! Nu mai avem nici la (...), nici la bancă! S-a terminat!

R.: Bine!

H.: Ei, hai, poate dai o mână de ajutor (...) Dacă nu (...) Nu poate să-l cheme cu o citaţie (...) sau dumneavoastră pe individul acesta, că, dacă se (...) (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

La data de 21 mai 2009, (10:29:05), R., de la postul telefonic xxx a fost apelat de H., aflat la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

R.: Da!

H.: Domnu R.!

R.: Da!

H.: Hai să trăieşti! Am încercat de la nouă, nouă şi ceva (...) Domnule, ce rugăminte am, domnule! Dă-i un telefon lu şefu postului de poliţie de la Vânători, că-l cheamă B. Am şi numărul de telefon, dacă (...) Mâine, la ora 10, cheamă pe cineva din Vânători în care băiatul meu s-a încurcat (...) da eu am făcut chitanţa. S-a încurcat cu un individ şi când să (...)

R.: Cum îl cheamă domnule pe acesta?

H.: Pe ăla de la Vânători?

R.: Da!

H.: îl cheamă DD.!

R.: Cum?

H.: DD.!

R.: DD.!

H.: Şi (...) eu am făcut o cerere să-l reclam (...) adică, prin bună-voie (...) să nu ajung la proces. Treaba e de la sfârşitul lui decembrie, dinainte de Crăciun. Eu am făcut o chitanţă de 50 de milioane (...)

R.: Am înţeles, am înţeles, bine (...) gata! O să vedem ce facem!

H.: I-a dat (...) i-a dat bani şi când îţi dau bani (...) mâine (...) poimâine (...) şi de trei luni nu-i dă! 50 de milioane!

R.: Am înţeles, am înţeles! Gata! Gat, bine! Hai, gata!

H.: Şi mâine, la zece, îl cheamă B., acesta (...)

R.: Bine! Bine, bine, bine (...)

H. Şi eu, mă duc eu, că chitanţa e pe numele meu (...)

R.: Bine, bine (...)

H.: Bine, mulţumesc! Te rog frumos!

R.: Sănătate!

H.: Dă-i un telefon lu acesta! Şi să-l ia (...) să-l ia la rost să dea banii (...)

R.: Sigur, domnule! Gata! (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice)."

De la postul telefonic xxx al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a apelat postul telefonic xxx al Postului de Poliţie Vânători jud.Galaţi, rezultatul fiind următorul:

Operator: Alo, Postul de Poliţie Vânători?

Bărbat: Da.

Operator: Cu domnul B.

Bărbat: Eu sunt.

Operator: A dumneavoastră (...) rămâneţi pentru procuror DDD.

DDD.: Alo.

B.: Sărut mâna.

DDD.: Bună ziua ce mai faceţi ?

B.: Ajung la parchet cu dosarele alea, că nu le-a primit atunci că nu erau legate, şi le-am legat şi acum trebuie să ajung.

DDD.: Aoleo şi când ajungeţi ?

B.: Ajung în jumătate de oră.

DDD.: În jumătate de oră?

B.: Da.

DDD.: Aveţi un dosar cu un făptuitor DD., o plângere făcută de domnul notar H. ?

B.: Da.

DDD.: Păi nu e trecut pe lista mea.

B.: Păi nu, că acum a făcut-o, sunt chemaţi pentru mâine la ora 10.00, e cu nişte bani

DDD.: Dar când a făcut plângerea ?

B.: Ieri a fost pe la mine şi i-am chemat pentru mâine, vor să stea de vorbă, în fine, ajung la dvs. şi vă explic

DDD.: Aşa, dar dosarul nu înregistrat ?

B.: Nu, nu (...)

DDD.: Am înţeles, haideţi veniţi atunci să discutăm, veniţi că m-a rugat domnul general să discutăm ceva acolo e (...)

B.: Da, da păi ştiu că mi-a zis că ajunge la domnul R. (...)

DDD.: Da, păi discutăm când veniţi atunci (...)

B.: Da, da" (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice).

B.: Hai, nea H., vă plimb pe drumuri dar nu am încotro (...) văd că nu prea există înţelegere, vă da o parte din bani

H.: Da şi a zis că până pe 20 îmi dă restul, şi a zis să te uiţi la bec şi dumneata şi domnul B.

B.: Gata bre, cu acuzaţiile astea.

H.: Păi dacă aşa a spus.

B.: M-ai terminat cu telefoanele

H.: Şi aseară (...) nu mă mai (...) la cap. Acesta e om să zică aşa ceva unui notar. Nu l-am jignit cu nimic. Îl dau pentru calomnie în judecată.

H.: Şi mata şi B. ţi-am furat 50 milioane? Da?

DD.: Eu nici nu ascult ce spuneţi.

H.: Cum să nu asculţi domnule ce spun, poate dacă nu era fata să asculte la telefon şi să te uiţi la bec şi tu şi B.

Q.: Staţi puţin, noi nu am venit să ne certăm.

H.: Nu ne certăm, dar nu are cuvânt şi să se poarte urât, eu nu l-am dat pentru calomnie în judecată, o să-l dau (...)

Q.: Taci domnule (...) haideţi să ne spuneţi exact pentru ce suntem aici, ce trebuie să facem?

H.: Ştie tata pentru ce.

Q.: Nu, vreau să ştiu şi eu.

B.: Este o reclamaţie depusă la parchet, uite aicea numărul x.

Q.: Daţi-mi şi mie o hârtie să îmi notez şi eu numărul (...)

B.: Dânsul a depus pentru înşelăciune, v-a dat nişte bani, în urma unei înţelegeri nu v-aţi înţeles

H.: Păi da să ne înţelegem să nu mai ajungem la judecătorie (...)

Q: Deci domnul ce număr are?

B.: Acesta e numărul de la Curtea de Apel x/P/2009, uitaţi aici.

Q.: deci x/P/2009 de la (...)

B.: De la Curtea de Apel Galaţi.

Q.: Deci la Curtea de Apel Galaţi.

B.: Da la parchet, la procuratură.

Q.: Deci la procuratură (...).

B.: H. (...) pentru 215, înşelăciune (...)

Q.: Deci suntem acuzaţi de înşelăciune, da?

H.: Păi v-am dat 50 milioane (...)

Q.: Vă rog să nu mai ţipaţi. Dar vă rog eu l-am întrebat pe dânsul (B.) că domnul ne-a chemat aici (...)

B.: E o chitanţă (...) Deci dumneavoastră i-aţi dat 20 milioane, nu? S-o văd.

H.: Da, da, asta e (...)

B.: (citeşte chitanţa) (...) 30 milioane vor fi restituiţi astfel: 20 milioane până pe 20 iunie 2009, e trecută data aia, iar restul de 10 milioane vor fi reţinuţi de DD. pentru cheltuieli efectuate cu actele de vânzare. Deci mata mai ai să-i dai 20 milioane, îi dai banii ăştia?

DD.: Nu mai am domnul

Q.: Nu putem să vă plătim, nu avem nicio posibilitate să vă dăm banii (...)

DD.: De unde să-i dau d-lui H. 20 milioane, şi să-i ia maşina lui fiică-mea care a plătit 4 ani de zile

B.: Atunci o să mergeţi cu el în judecată

DD.: Da domnule dacă aşa vrea el să mă duc acolo (...)

H.: Nu că vreau eu, i-am spus fetei ceva acum două seri, renunţ la 10 milioane, dar să-ţi dea banii astăzi, mâine (...) îmi dai banii până diseară şi îţi dau scris că am primit 50 milioane, uite acum dau scris (...)

B.: Domule eu nu pot să spun (..)

Q.: Domnule H. noi nu avem aceşti bani, nu avem nicio posibilitate

H.: Aţi vândut terenul din spate

Q.: Care teren din spate?

H.: Nu ştiu care, vreo 500 m.

DD.: Dar nu are nicio legătură domnule.

H.: Aţi luat acte de la primărie, d-na primar mi-a spus dacă vindeţi (...) unde sunt banii?

DD.: Domnule H. eu vorbesc de banii mei (...)

H.: Şi eu de ce bani vorbesc faceţi rost de bani, doamnă, v-am dat 50 milioane.

B.: Deci ce mai e de (...) dolari SUA declaraţie că nu aveţi de unde să-i daţi, că i-aţi dat 20 milioane şi restul

DD.: Nu dau astăzi (...) O să consult şi eu un avocat (...)

B.: Da eu vă aştept, îmi spuneţi o dată, veniţi cu avocatul (...)

Q.: Pentru că de abia acum am aflat (...)

H.: Tata ştie de o lună

Q.: (...) dacă are o reclamaţie scrisă (...)

B.: Da, este înregistrată la parchet (...)

Q.: Când este înregistrată la parchet?

B.: Pe 21 mai 2009.

Q.: Pe 21 mai 2009, reclamaţie la parchet. Dar aicea la poliţie are o reclamaţie?

B.: Asta e.

B.: Deci parchetul (...) se înregistrează la parchet la Galaţi, ei dau număr de înregistrare, ei coordonează activitatea de cercetare penală, înţelegeţi, noi facem audierile, veniţi cu avocat, cu ce vrei dumneavoastră ce dispune procurorul aia facem.

H.: Am spus să nu mai ajungem la parchet poate ne înţelegem, ne împăcăm. Am spus de acum o lună să ne împăcăm

B.: Atunci vă aştept cu avocat.

DD.: Să-i dăm aceşti bani (...) să scap de omul acesta (...) că am ajuns să nu mai dorm noaptea din cauza omului acesta.

Q.: Eu aceste documente le văd astăzi, eu când am venit prima dată, nu ne-aţi dat decât chitanţa aceea (...) domnul B. dumneavoastră nu ne-aţi arătat atunci

B.: Păi nu era atunci, după aia a făcut reclamaţie (...) a văzut că nu v-aţi înţeles

Q.: Păi nu ne-aţi arătat, v-am întrebat dacă are ceva scris şi dumneavoastră ne-aţi arătat chitanţa aia

H.: Deci faceţi rost de bani

Q.: Da.

B.: Deci vă aştept

H.: Dacă nu facem proces şi vă cer penalităţi

Q.: Domnul H., te rog nu mai ameninţa că nu are rost să mă ameninţi acum

H.: Păi nu vă ameninţ fac o acţiune şi vă cer penalităţi (...)

Q.: Domnule faceţi ceea ce credeţi (...)

H.: I-aţi zis lui tata ca să-mi dea 10 milioane că dacă face rost azi, mâine, nu mai facem nimic.

Q.: Nu înţelegeţi că aceşti bani nu-i am

H.: Păi eu de unde să am, sunt banii băiatului, veniţi la proces, plătesc avocatul, că eu nu merg la proces, plătesc avocatul.

Q.: Bine domnule H. (procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental)."

La data de 29 iulie 2009, persoana vătămată şi martora Q. s-au deplasat la sediul Postului de Poliţie Vânători. Cu acea ocazie, persoana vătămată DD. a dat o declaraţie în faţa învinuitului B.. Cele trei persoane au purtat următorul dialog:

"Q.: Bună dimineaţa.

B.: Sărut mâna.

Q.: Ţi-ai luat ochelarii?

B.: Păi cum faceţi dvs. vreţi să mergeţi cu el în judecată?

DD.: Da, da. Eu nu am ştiut de atunci, că nu-i dădeam banii ăia.

B.: Păi atunci de ce i-ai dat banii ăia?

DD.: Păi am zis să se termine cu el (...) El mi-a făcut dosar (...) El mi-a făcut dosar (...) să îţi arăt eu ce e cu el.

B.: Neinteligibil.

DD.: Vreau să văd şi eu ce mă

B.: Şi mata ai fost acolo când s-a

DD.: Da

B.: Cu asta, cu plata, cu banii, cu înţelegerea (...)

DD.: Sigur.

Q.: Cu înţelegerea? înţelegerea s-a făcut aicea la dvs.

B.: Nu, cu terenul (...)

Q.: Da, păi suntem trei proprietari acolo la teren şi la casă.

B.: Ai buletin?

DD.: Nu-l am, dar am datele la mine (...)

B.: A.

DD.: Păi n-o citiţi să-mi spuneţi şi mie despre ce e vorba, ce mă acuză omul ?

B.: El spune aşa (dă citire sesizării): "Subsemnatul H., cu domiciliul (...) Vă aduc la cunoştinţă următoarele: În luna decembrie 2008, conform înţelegerii între mine şi numitul DD. cu domiciliul în comuna Vânători, acesta trebuia să-mi vândă un teren în suprafaţă de 500 mp., teren intravilan cu suma de 1.500.000.000 ROL din care i-am dat un avans de 50.000 lei, întocmind în acest sens un act, o chitanţă, sub semnătură privată, semnată.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare la doamna notar public BBB. nu ne-am înţeles la preţ întrucât numitul DD. mi-a cerut cu 200 milioane în plus iar subsemnatul în calitate de cumpărător nu am fost de acord cu acesta, în acest sens cerându-i avansul de 50 milioane înapoi.

De atunci, din decembrie 2008 şi până în prezent la solicitarea mea în repetate rânduri amână fără motiv restituirea sumei de bani, consider că am fost înşelat de numitul DD. care mi-a promis cu titlu de vânzare terenul menţionat mai sus dar a schimbat preţul însuşindu-şi avansul primit astfel de faptă ce face obiectul infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. alin. (1), (2), (3) şi altele. Mă constitui parte civilă cu suma de 50 milioane lei, plus cheltuieli ocazionate de proces inclusiv plata apărătorului, avocat. Şi atât."

DD.: Da domnu când am venit în prima zi vă mai aduceţi aminte ce mi-aţi spus despre cazul ăsta?

B.: Da.

DD.: Că el m-a împrumutat pe mine cu 50 milioane lei iar eu nu îi dau aceşti bani. Nu mi-aţi spus aşa dvs.?

B.: Da, şi chiar dacă îi împrumutaţi nea DD. e abuz de încredere

DD.: Staţi puţin, el mi-a spus mie, că mi-a împrumutat aceşti bani

B.: Da.

DD.: Iar eu v-am spus domnu, nu sunt împrumutaţi sunt daţi avans pentru vânzarea terenului. Nu am spus aşa?

B.: Da.

DD.: De aici porneşte cu minciunile, s-a dus şi a spus că mi-a împrumutat şi la doamna primar tot aşa a zis, că mi-a împrumutat

B.: Nu ştiu ce a zis la doamna primar, ai zis că discuţi cu un avocat, ai discutat ?

DD.: Da,

B.: Ce ţi-a zis ?

DD.: Să dau declaraţie (...)

B.: Da.

Q.: Auziţi dar, în notificarea asta, el omite să mai spună chestia aia ştiţi, că noi am cerut 200 milioane în plus (...)

B.: Dar ce a făcut la domnul (...)?

Q.: Păi staţi aşa că acum vă citim o altă minciună, pe care v-o zice domnu

B.: Cum alta? Aia nu e

Q.: Păi da, aia e o minciună de început. Vă spun minciuna nr. 2 acuma. Zice "În ziua când trebuia să semnăm contractul de vânzare-cumpărare la doamna notar public BBB. s-au ivit discuţii de ambele părţi, situaţie care a culminat cu nerespectarea contractului de vânzare-cumpărare", dar nu specifică că noi am mai cerut încă 200, 500 milioane în plus sau mai ştiu eu ce

DD.: Nu rezultă.

B.: Păi nu.

Q.: înţelegeţi?

DD.: Acum eu, domnu, vreau să dau declaraţie şi ceea ce vă spun dumneavoastră pun şi pe hârtie în susţinerea celor ce vorbesc eu.

B.: Da.

DD.: El cu ce a venit acolo, nu a venit decât cu vorbe, un act justificativ, nu a găsit.

Q.: Iar chitanţa, scrie foarte clar că preţul este de atâta şi (...) înţelegeţi?

DD.: Acuma, eu am fost la el acasă, el număra banii, nu avea 150 milioane.

B.: Eu am înţeles care a fost vrăjeala, a vrut să rupă din preţ.

DD.: A vrut să mă fure domnule.

Q.: Să nu ne dea banii cu care ne-am înţeles.

DD.: ..la el acasă, domnule ăştia sunt banii pe care îi am, dacă vrei facem, dacă nu facem. Deci aşa a fost discuţia. Nu că eu am mărit preţul. Am probe prin care am să demonstrez, mai târziu, nu acum, şi despre acest lucru, domnule. Asta a fost situaţia. Nu sunt un escroc, atât am avut bani, atât vi-i i-am dat, aţi înţeles?

B.: îhî (...)

Q.: În două rânduri spune, nu am avut bani, nu am vrut să cumpăr.

DD.: Asta eu o probez cu martori, el cu nevastă-sa (...)

B.: Mata nu crezi că asta e o cale lungă şi că banii ăştia o să-i dai înapoi?

DD.: Nu-i problemă!

Q.: O să-i dăm banii înapoi în momentul când o să fim vinovaţi, deci o justiţie îşi va spune cuvântul dacă noi suntem sau nu vinovaţi.

DD.: Dar ştiţi de ce nu îi dau banii înapoi?

B.: Nu?

DD.: Pentru că în cazul în care, făceam precontract cu el era obligat să facă precontract în care să pună 50 milioane aşa şi în cazul în care nu se ţinea de cuvânt se dubla preţul.

B.: Păi da, dar nu aţi făcut nicio hârtie!

Q.: Dar atunci când şi dumneavoastră şi tata şi domnul H. v-aţi întâlnit, v-aţi întâlnit pe 22 (22 mai 2009). Dânsul de ce nu a spus atunci?

Haideţi să ajungem la o înţelegere, să-mi dai aceşti bani pe care ţi i-am dat, pentru că în caz contrar eu te dau în judecată, pentru că iată, pe 21, adică ieri eu ţi-am înaintat dosar penal, de ce nu a spus? Sau mai bine prima întrebare ar fi de ce nu v-a informat? În cazul în care pe 22, când vă întâlneaţi aicea nu aţi fost informat, domnule uite eu am făcut dosar penal ieri, i-am înaintat (...)

B.: Dosarul penal se poate stinge, înţelegi? Dar se stinge când (...) problema

Q.: Dar în momentul în care noi, hai să ne întâlnim să vedem ce facem, dumneavoastră, de ce cu o zi înainte se duce şi dă drumul la dosar? Face plângere penală, face nu ştiu ce?

B.: Nu ştiu, dânsul a fost şi cu agricultura

Q.: Domnule, dar de ce e atât de agitat? Şi încearcă pe nu ştiu câte căi să obţină aceşti bani.

DD.: Domnu, când a fost la executor

B.: Pentru că sunt banii lui pe care şi merită (...)

DD.: Ca să arate că are bani şi cât ţine la bănuţul lui. Domnu, are bani vă spun eu!

B.: Nu ştiu câţi bani are

Q.: Dar pentru faptul că încurcă lumea, pentru faptul că se joacă cum vrea el, adică credeţi că el nu trebuie să plătească pentru jocurile astea mincinoase pe care le face.

B.: Vă cred, am înţeles, şi el la rândul lui are dosare.

Q.: Adică nu trebuie să plătească?

Q.: Şi are atâtea dosare, de ce pentru că e un om corect?

B.: Nu ştiu e problema lui!

Q.: Dar noi discutăm pe documente, fiecare are, noi am început să adunăm documente, hârţoage, înţelegeţi, astea sunt nişte probe care nu pot fi date la o parte şi lăsat numai domnul H. pentru că dânsu e notar şi că lui i se pot ierta absolut tot şi el trebuie să aibă dreptate. Deci el trebuie să probeze acuma

DD.: Haideţi să-i dăm drumul acum la scris, ca să nu mai pierdem timpul de pomană. Eu am făcut o declaraţie pentru că nu ştiam ce puncte sunt acolo.

B.: Da!

B.: Păi şi asta nu înţeleg, dacă nu vroiai să îi dai niciun ban de ce i-ai dat ăia 20?

DD.: Ca să scap domnule de

B.: Şi atunci de ce vă întindeţi?

Q.: Pentru că acum ne-a terfelit prea mult, să te trezeşti că ai şi dosar penal

B.: Eu că zic că pentru 20 de milioane o să vă judecaţi, să vă plimbaţi, nu se merită, nu se merită!

Q.: Nu se merită domnu dar ne-a jignit

DD.: Dar de ce dumneavoastră susţineţi să-i dau lui banii?

B.: Nu, nu susţineam, eşti om bătrân, te târâi pe scările Parchetului, la Judecătorie şi nu se merită, pentru 20 milioane se merită chestii de astea?

DD.: Dar pentru că şi-a bătut joc de mine?

B.: Cum consideri mata, dar din partea mea, eu nu aş face chestia asta, să mă duc pe la judecătorie, pe la parchet să mă plimb.

DD.: Domnu, păi ăsta, nu e penal?

B.: Da?

DD.: Păi are o declaraţie dată la procuratură, ceva?

B.: Păi, asta e!

DD.: Că eu mă gândesc, că e alta unde zice că m-a împrumutat cu bani!

B.: Nu, asta e!

DD.: Mă gândesc să nu fi lăsat acolo declaraţia lui, unde a zis că mă împrumută.

B.: Nu o ţine nimeni la nesfârşit, o înregistrează, îi dă drumul

Q.: Pe 21 mai se înregistrează la parchet (...)

Q.: Are chitanţa asta, şi asta (...) notificarea, declaraţie pe 28, asta e declaraţie făcută ieri?

DD.: Asta e declaraţia lui?

B.: Da, păi nu trebuia să iau declaraţie şi lui (...) a primit banii (procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental).

La data de 14 august 2009, ora 18.58,35 B. de la postul telefonic xxx a fost contactat de Q. aflată la postul telefonic xxx, ocazie cu care au purtat următorul dialog:

Q.: Alo?

B.: Da.

Q.: Ăă, alo, domnu B.?

B.: Da.

Q.: Q. vă deranjează. Putem să vorbim puţin?

B.: Spuneţi!

Q.: Ăă, domnu B., ăă, H. a venit acum, nu ieri, alaltăieri, a venit şi a început să facă panaramă la noi în curte. Şi a început să-l ameninţe pe tata şi a zis că îl trimite pe fecior-su ca să rezolve el problema şi că o să vină acela şi o să-i facă nu ştiu ce lui tata. Iar acum câteva minute, pe telefonul lui un mesaj: "Să-ţi pui banii pe suflet, săracule şi tu" (...) Eu l-am memorat "şi tu şi fiică-ta, mânca-v-ar canceru"(conversaţia se întrerupe fără a fi preluată) (procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice).

Fiind audiat în faţa instanţei inculpatul H. a declarat că nu se consideră vinovat şi că el doar a făcut o înţelegere cu DD. cu care a şi avut o înţelegere de a cumpăra un teren, căruia i-a dat în avans suma de 5.000 RON, iar când au dorit sa perfecteze actele la notariat numitul DD. s-a răzgândit şi i-a mai cerut încă 2.500 RON aşa încât el s-a răzgândit şi i-a cerut banii înapoi. Aşa se face ca a făcut plângere la organele de urmărire penală cauza ajungând la agentul de politie B. de la Postul de poliţie Vânători dar nu a făcut nicio presiune sau vreo ameninţare la adresa lui DD. spre a-l şantaja în vreun fel.

A considerat că singura greşeală care a făcut-o este aceea ca atunci când a fost înregistrată plângerea la parchet a sunat la parchet şi a vorbit cu defunctul R. dorind să meargă în audienţă.

Inculpatul B. a declarat în faţa instanţei de fond că nu a şantajat pe nimeni şi nici alte persoane nu i-au cerut sa şantajeze sau sa favorizeze pe cineva. A susţinut că prima dată DD. a făcut plângere împotriva lui H. pe motiv că acesta îi agresa la domiciliu vorbindu-i urât în legătura cu solicitarea unei sume de bani. Inculpatul în calitate de şef de post a sancţionat cu avertisment pe H. şi în aceste împrejurări acesta i-a făcut cunoscut că DD. îi datorează 5000 RON şi a întrebat dacă nu poate face şi el plângere împotriva lui DD., inculpatul răspunzându-i ca are dreptul şi el sa facă plângere.

După înregistrarea plângerii lui H., el a căutat să împace ambele părţi pe cale amiabilă, în sensul ca le-a propus se împace să îşi dea datoria unul altuia mai ales că au fost şi prieteni şi să nu se mai certe.

Când a văzut că DD. îi returnase lui H. suma de 2.000 RON a făcut un proces-verbal în care propunea procurorului de caz neînceperea urmăririi penale dar procurorul nu a fost de acord. El nu a făcut nicio ameninţare sau vreun şantaj la adresa lui DD. sau a fiicei acestuia.

S-a arătat că infracţiunea de şantaj consta în constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Potrivit art. 207 alin. (1) din noul C. pen.: Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani

S-a precizat că, la o analiză atentă a infracţiunii de şantaj, se poate observa că aceasta este condiţionată de existenţa dobândirii în mod injust a unui folos, chiar şi nepatrimonial pentru sine ori pentru altul.

Instanţa de fond a avut în vedere că trebuie analizată atent situaţia de fapt şi anume că între DD. şi H. a existat o chitanţă care consfinţea o convenţie de vânzare între H. şi DD., pentru un teren în baza căreia s-a dat suma de 50.000 lei avans. Acea convenţie nu cuprinde nicio clauză şi atunci, era o plată datorată, în măsura în care nu s-a mai materializat vânzarea cumpărarea terenului respectiv.

Fiind nemulţumiţi şi unul şi altul au făcut plângeri la politie însă nici inculpatul H. şi nici B. nu au făcut niciun fel de presiuni care sa le insufle teama lui DD. sau fiicei acestuia. S-a apreciat că nu au constrâns în niciun fel pe nimeni. Dimpotrivă H. îşi cerea banii înapoi, iar B. a dat curs plângerii şi se consulta cu procurorul de caz.

S-a arătat că la dosar există susţinerile numitei Q. care a confirmat cele susţinute de B., în sensul că situaţia celor doi împricinaţi era cunoscută şi de cei de la primărie, şi, de asemenea familia DD. nu neagă existenţa acelei datorii.

B. primind telefon şi de la primar i-a chemat şi le-a spus să facă o sesizare, pe care înregistrat, l-a chemat pe H., i-a dat avertisment, reacţia acestuia fiind aceea de a face plângere penală. S-a apreciat că inculpatul B. şi-a respectat toate obligaţiile sale şi nu a acţionat în afara legii.

5. Inculpaţii I., A. şi C.

În sarcina inculpatului I., care este administrator al unei societăţi comerciale s-a reţinut ca, în perioada februarie - iulie 2009, a oferit şi a dat învinuitului R. diverse foloase nedeterminate şi determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane, care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei acestuia, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să nu elibereze titlu de proprietate numiţilor Ş., T. şi Ţ., moştenitorii defunctului U., cu privire la o suprafaţă de teren de 15 ha situată în T4, PI8, ci să elibereze titlu de proprietate în favoarea numitei V., al cărei procurator era învinuitul I., cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren.

În sarcina inculpatului A., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale s-a reţinut ca, în luna iunie 2009, a promis învinuitului R. oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul Y. să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului Z. în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

În sarcina inculpatului C., în calitate de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea s-a reţinut ca, în perioada aprilie - iunie 2009, a promis oferirea şi a dat foloase necuvenite determinate şi nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud.Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud. Vrancea) învinuitului R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi (cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. preşedintele Alianţei Politice CC. + Vrancea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea), să obţină menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la M., fapte care pentru toţi cei trei inculpaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În opinia parchetului aşa cum se menţionează în rechizitoriu vinovăţia inculpaţilor I., A. şi C. rezultă din interceptările convorbirilor telefonice din care reiese faptul că au promis, oferit diverse foloase nedeterminate şi determinate, din cele amintite mai sus defunctului R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra unor funcţionari competenţi sa intervină la rândul sau pentru a le rezolva unele probleme pe care le aveau.

Au fost redate în rezumat interceptările telefonice cu discuţiile purtate de inculpaţi pe baza cărora s-a fundamentat inculparea celor trei inculpaţi.

I.: Noi avem un miel (...)

R.: Aşa!

I.: Aşa, făcut elegant!

R.: I-auzi!

I.: (...) şi (...) Aşa! Şi spune, cică (...) îmi spune mie, cică, când veniţi la un miel făcut, aşa, adevărat, la tavă?

R.: Nu! Să inaugurez biroul lui (...)!

I.: Da, da, da (...)

R.: (...) biroul notarial (...) şi (...)

I.: Ştiu, ştiu, ştiu! Mi-aţi povestit de atunci!

I.: Trebuie făcute acte acolo, domnule! Trebuie să facem acte acolo, domnule! Vreau să vin acolo să facem nişte documente!

R.: Cum? Da, păi, da! Da!

I.: A! Faceţi inaugurarea acolo, nu?

R.: Da! Miercuri, da!

I.: A, mâine (...) mâine e marţi! Păi, dăm o fugă atuncea, nu?

R.: Păi, poate domnu' ne pregăteşte un rasol de ăla făcut cum l-aţi făcut, numai să-l aduceţi, ştii?

I.: Miercuri (...) la ce oră?

R.: Păi, pe la patru, aşa!

I.: Cât să fie (...) de câte persoane o să fie acolo?

R.: Ei (...) sunt vreo 40 şi (...)

R.: Da, poate mai găseşte ceva pe acolo, aşa deosebit (...)

R.: (...) o friptură, o asta (...)

I.: Pe la două să fim acolo noi! Da?

R.: Bine! Bun, bun!

"I.: Trebuie făcute acte acolo, domnule! Trebuie să facem acte acolo, domnule! Vreau să vin acolo să facem nişte documente!

R.: Cum? Da, păi, da! Da!

II.: Păi, să (...) bine am vorbit cu (...), dacă n-ai răspuns tu, l-am sunat să-mi ia vreo 7 - 8 (...)

I.: Şi decontez (...) păi (...) mâine pe la prânz, pe la 12.

II.: Parcă numai rasol le-am promis, nu?

I.: Da, lasă să-i facem şi fripturi, trimit eu pe ăsta să ia, 40 de fripturi, să le taie direct din piaţă.

II.: Tu ştii, hai bine.

I.: Vreau să vă las o (...) Unde sunteţi? Sus?

I.: Da, da, da! Să las o hârtie!

R.: Hai că ajung şi eu în (...) juma de oră acolo (...) Sunt în (...)

I.: Am înţeles! Vă aştept!

R.: Şi (...) un păstrăv mâncăm (...) putem mânca acolo?

I.: îl trimit acum!

R.: Da?

I.: Da, da! Să dau (...) să mă duc până în piaţă să văd!

R.: Ei, vedeţi dacă găsiţi aşa un păstrăv să mâncăm (...)

I.: Vă aştept, domnu1 general!

R.: Da, da! Sunt pe drum şi ajung.

Cetăţean: Ăăă (...) Vine băiatul ăla cu patru păstrăvi, dar nu ştiu ce fel o luat (...) cât îs de mici, dar (...)

I.: Ajută-mă şi pe mine cu o chestie că (...)

I.: (...) am depăşit linia continuă şi (...)

R: Unde eşti?

I.: Sunt aici, la intrarea în Galaţi (...) cum dracu' se cheamă?! E un băiat brunet, aşa.

I.: l-am zis că merg la domnul general, ştii?

R.: Da, da! Ia, dă (...) dă-l un pic la telefon, dacă vrea să vorbească cu mine!

I.: E unu' brunet, aşa (...) da!

R: Spuneţi că-l rog eu frumos!

I.: Măi, nene, mare boier, mare caracter!

R: De ăştia (...) eram şi eu curios, să văd dacă (...) Da, bine! înseamnă că băieţii au înţeles care e treaba!

I.: Ne auzim (...) Ne auzim! Am dat nişte marfă (...) am descărcat nişte marfă la (...)

R.: Păi, asta este! Bine că s-a rezolvat că ştii cum e!

I.: Eu sunt într-o mare întârziere acum! Abia ies din Galaţi! Hai, ajutaţi-mă până la capăt acum (...) Mergem aşa (...) să trimiteţi un băiat (...)

R.: Da, bun! Dar o sticlă de whisky bun (...) a uitat de asta (...) ăştia au (...) ştiu că şi rândul trecut mi-o dat nişte de acesta (...) ăăă (...) ţuică afumată, nu (...) eu ştiu un whisky (...)

Cetăţean: Văd pe unde găsesc, dacă găsesc (...) deci eu nu am! Dacă găsesc pe undeva, plătesc, dacă nu, un (...) cred că-i mai bine!

Cetăţean: Dar nu acesta îl puneţi primul (...) Pot să vin peste o oră jumătate să plec în altă parte?

R.: Da! Dar whisky-ul se bea primul! Asta-i nu?

R.: Acolo, la popas (...) deci, popasul de la Dumbrăviţa (...)

"R.: - Păi nu, să rezolve, nu?

A.: - Pozitiv!

R.: - Adică să rămână aici?

A.: - Adică să nu mai aibă treabă (...)

R.: - Aha.

A.: - înţelegeţi?

R.: - Da".

R.: Ă (...) la Dumbrăviţa, aicea, spre noi, spre Hanul Conachi, e (...) avem un canton acolo (...) aranjat silvic.

R.: Da cu şoferul, da (...) şi băiatul, nu vine şi băiatul?

Bărbat: Păi să-l chem şi pe el?

R.: Păi da de ce nu să vină şi el, sigur, da.

Bărbat: Da?

R.: Păi, da cum, sigur, da, da.

Bărbat: Bine, îi spun atunci.

Cetăţean: Cum se numeşte?

R.: El e cape-maestro (...)

Cetăţean: Da, da!

R.: E prietenul nostru acolo, directorul de la (...) nu-i nicio problemă (...)

R.: Asta-i foarte bine! Auziţi (...) cu prietenul nostru n-ai rezolvat nimic. Am înţeles că deja are pe trăgaci. Luni se face schimbarea, am înţeles!

UU.: Nu! Tu îi dai numai un telefon şi îi spui: - Vă mulţumesc că v-a sunat maestrul! Da?

R.: Da, da, da, da, da!"

"UU.: Alo? Ăăă (...), nu-mi răspunde pe niciunul dintre telefoane, dar mâine fac tot posibilul şi plec la Vrancea şi după aia te sun pe tine! Corect?

R.: Da, da, da! Mă, dacă ajungi să vorbeşti tete-a-tete cu el, măcar adjunct, mă, să-l lase, mă

UU.: Am reţinut din prima conversaţie!

UU.: Din punct de vedere legal, nu-l poate schimba pe C.!

R.: Măi, ştiu, mă! Dar asta înseamnă deja ei au pregătit omul să-l înlocuiască luni cu (...)

R.: Le avem servite oare? Hă?

E.: Da, da! O să vă spun înainte de!

E.: N-aţi văzut că lui (...) se uita ce vă dau eu! El nici nu ştia de (râde)

R.: Da, bine! El nu ştie! Da, da, da! Deşi mi-a promis că-mi dă el atunci! Dar (...) în sfârşit!

G.: Aşa. Am transmis mesajul la cine trebuie, da?

G.: Da, da, da.

R.: No, bine, Şi (...) dar cum a recepţionat, nu ştiţi nu?

G.: (...) cu primul bine, bine.

UU.: Şi mi-a spus că va încerca să facă tot ceea ce se poate, doar că prin stilul meu personal, ori de câte ori am câte o problemă, eu întotdeauna dau telefon ultimul, după ce lucrurile sunt aproape încheiate!

UU.: Şi i-am explicat doleanţa omului pe (...) vizavi să fie numărul doi (...)

UU.: Şi mi-a spus că va face tot posibilul să ţină seama de chestia asta!

R.: Am avut la doctorat astăzi examen, trebuia să trecem lucrarea, am lăsat lucrarea şi îmi era frică să nu facă scandal profesoara, dar

R.: - La pregătire, eu am ţinut pregătirea în spate, ştii?

Criminologie aplicată (...) habar nu aveam

I.: - Vrei un peşte, ceva?

R.: - Un peşte ca lumea, dar îngheţat..

R.: - Trebuie să dau la unul puternic. Nu la (...) eu un coleg de-al meu la doctorat, dar m-a ajutat că el mi-a dus (...) că eu n-aveam timp măi, mi-a dus lucrările, s-a dus pe la profesori să mi le aprobe, e o chestie, ştii?

R.: Ă (...) am vorbit cu domnul (...)

R.: Eu, am intrat în Lepşa.

I.: Da, haideţi că eu sunt undeva în drum, aproape de dumneavoastră stau în şosea.

I.: Ne întâlnim (...) ne vedem acolo, la gard."

S-a arătat că, din această sinteză a materialului probator, făcută de către organul de urmărire penală, reiese că întreaga învinuire ce li se aduce celor trei inculpaţi are la bază un singur mijloc de probă, respectiv interceptarea şi înregistrarea diferitelor convorbiri telefonice, ce au fost interpretate, analizate şi redate, în cuprinsul rechizitoriului, iar din conţinutul acestora, organul de urmărire penală a realizat deducţii şi presupuneri referitoare la aşa-zisa activitatea infracţională a inculpaţilor. De altfel, s-a arătat că, autorii rechizitoriului au şi arătat că: "(...) înregistrările convorbirile telefonice fiind singurele mijloace de probă din care rezultă realitatea faptelor''.

S-a arătat că, aşa cum rezultă din interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental, învinuitul A. i-a făcut promisiunea oferirii unor bunuri învinuitului R.

Inculpatul I. în faţa instanţei de fond a declarat că i-a dat defunctului R. 40 de fripturi cu ocazia inaugurării notariatului fiicei sale însă acestea au fost plătite, de faţă fiind şi martorul II. Martorul II. în declaraţia data în faza de urmărire penală, a confirmat susţinerile inculpatului I., precum că el i-a dat defunctului R. unele produse alimentare, iar acesta din urmă i-a înmânat suma de 500 ori 600 lei ron, bani pe care nu a vrut să-i ia, însă învinuitul R. a insistat. La rândul sau defunctul R. a declarat, că a primit produs alimentare de la martorul II., pentru care i-a plătit 5-6 milioane de lei vechi .

Inculpatul C. a declarat în faza de urmărire penală ca, nu a solicitat nimănui să intervină pe lângă factorii decizionali sau alte persoane cu funcţii de decizie pentru a-l menţine în funcţia de director sau pentru a ocupa funcţia de director coordonator adjunct ori vreo altă funcţie în cadrul Direcţiei Silvice. Nu are cunoştinţă ca vreo persoană să fi făcut acest lucru şi nu i s-a cerut de către nimeni vreo sumă de bani, bunuri sau alte foloase pentru aşa ceva. Nu crede că vreo persoană a intervenit la preşedintele Consiliului judeţean Vrancea, BB., pentru a-l menţine în funcţia de conducere sau pentru a i se acorda o altă funcţie de conducere.

Inculpatul A. a declarat ca era într-o relaţie de prietenie veche cu defunctul R. şi în această calitate deseori cumpărau amândoi pui pentru creştere uneori el procura pentru amândoi alteori procura chiar defunctul R. şi îi creşteau fiecare separat.

S-a arătat de către instanţa de fond că probatoriul administrat în cauză (bazat aşa cum am arătat, exclusiv pe interceptări ale convorbirilor telefonice) nu relevă suficiente elemente factuale certe care să justifice, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii C. şi A. au promis, oferit diverse foloase nedeterminate şi determinate, defunctului R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra unor funcţionari sa intervină la aceştia.

Este adevărat că în procesul coroborării şi evaluării probelor, judecătorul poate să stabilească situaţia de fapt inclusiv prin recurgerea la silogisme (raţionamente constând din trei judecăţi majoră, minoră şi conclusiva - concluzia fiind dedusă din judecata majoră prin intermediul cele minore), însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe două elemente certe şi trebuie să conducă la o concluzie rezonabilă.

Adevărul judiciar nu se poate stabili în mod exclusiv numai pe baza interpretărilor conţinutului convorbirilor telefonice, întrucât elementele de fapt conţinute în convorbirile telefonice conţin relatări ale unor fapte, iar cuvintele, ca mijloc de transmitere ale unor gânduri sau idei nu pot prin ele însele conduce la ideea că faptele au fost în mod obiectiv transpuse în practică. Necoroborarea acestora cu alte probe duce la concluzia că relatarea verbală a unei împrejurări nu poate fi verificată dacă a fost sau nu urmată de derularea faptelor.

Instanţa de judecata de la fond a considerat ca probatoriul administrat în cauză nu este în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor, în cauză probele analizate anterior nefiind în măsură să facă dovada existenţei faptelor descrise în rechizitoriu, în sensul că nu există probe care sa dovedească vinovăţia lor.

II. Împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, inculpaţii A., B., C. şi D.

1. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

1.1. În motivarea apelului declarat s-a arătat că inculpatul I. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (cumpărare de influenţă).

În esenţă a fost reţinut faptul că I., administrator al unei societăţi comerciale, în perioada februarie - iulie 2009, a oferit şi a dat numitului R. diverse foloase nedeterminate şi determinate, cum ar fi mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane, care au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei acestuia, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să nu elibereze titlu de proprietate numiţilor Ş., T. şi Ţ., moştenitorii defunctului U., cu privire la o suprafaţă de teren de 15 ha situată în T4, PIS, ci să elibereze titlu de proprietate în favoarea numitei V., al cărei procurator era inculpatul I., cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren.

S-a apreciat că realitatea acestei situaţii de fapt rezultă din probele administrate în cauză, respectiv unele din înregistrările convorbirilor telefonice care au fost evidenţiate prin motivele de apel.

S-a mai menţionat că numitul R., aflat în maşina aparţinând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, condusă de conducătorul auto ŢŢ., s-a deplasat în locul stabilit din mun. Galaţi. Când a ajuns în dreptului maşinii în care se afla inculpatul I., i-a făcut semn să-l urmeze, plecând către restaurantul din Ţiglina I, în parcarea de la club. Când au ajuns acolo, inculpatul I. i-a spus că a adus produse alimentare pentru 40 de persoane, adică 40 de porţii. R. i-a spus conducătorului auto, ŢŢ., să ia din produsele respective două bidoane cu vin a câte 5 litri fiecare şi o cutie de carton cu mai multe sticle de şampanie şi să le pună în maşina de serviciu, după care să le dea procurorului EEE. În continuare, R. a chemat chelnerii din restaurant şi le-a cerut să transporte în restaurant celelalte produse aduse de către inculpatul I. A doua zi, la sfârşitul programului, conducătorul auto ŢŢ. a dat o parte din bunurile respective procurorului EEE., adică cutia cu şampanie, deoarece bidoanele cu vin au fost oprite de R. (proces-verbal de efectuare acte premergătoare, declaraţie martor).

S-a menţionat că restaurantul respectiv aparţine SC FFF. SRL Galaţi, al cărei administrator este martorul GG., ce a declarat că toate produsele necesare sărbătoririi evenimentului au fost aduse de către R.

Cu adresa nr. 22 din 08 martie 2010, SC FFF. SRL Galaţi a comunicat că în luna martie 2009 valoarea unui meniu a fost cuprinsă între minim 80 lei şi maxim 140 lei/persoană.

S-a arătat că R. a continuat să-l sprijine pe inculpatul I. în obţinerea titlului de proprietate cu privire la suprafaţa de teren menţionată mai sus, prin folosirea influenţei sale.

Cu adresa din 30 octombrie 2009, semnată de R., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi că în perioada 2008 - 2009 nu au existat înregistrate lucrări privind pe I. Ca atare, "hârtia" respectivă nu se referea la vreo lucrare aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ci la folosirea influenţei în scopul obţinerii titlului de proprietate pentru inculpatul I.

Se mai arată că R. i-a pretins în continuare inculpatului I. produse alimentare. Între aceştia erau relaţii de ajutor reciproc, în virtutea cărora vânzătorul de influenţă, adică numitul R. acţiona, ştiind că, cumpărătorul de influenţă, adică I. îl va recompensa ulterior sau când îi va cere ajutorul. Inculpatul I. a declarat că îşi menţine declaraţia dată la 25 septembrie 2009 şi a arătat că la acel moment nu realiza cine este procurorul general R., pentru că el ştia că era procuror în Galaţi şi i se spunea pe un alt nume. Nu a apelat niciodată la numitul R. pentru a-l ajuta în vreun litigiu penal sau civil, respectiv la reconstituirea dreptului de proprietate a lui V., al cărei procurator este. Procurorul general R. nu l-a sunat niciodată pentru a-i spune că a intervenit la Prefectura Vrancea sau la alte instituţii pentru a-l ajuta în obţinerea titlului de proprietate.

La data de 25 septembrie 2009, avocatul i-a întocmit o plângere penală împotriva Consiliului Judeţean Vrancea pentru abuz în serviciu şi s-a deplasat la Parchetul Galaţi pentru a o depune la procurorul general R. Când a ajuns la intrarea în sediul parchetului l-a întrebat pe jandarm dacă poate să meargă la procurorul general R., iar acesta după ce s-a interesat i-a spus că nu este, motiv pentru care după 20 de minute a plecat.

În fine, inculpatul I. a mai declarat că nu-l cunoaşte pe numitul EEE., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Nu a apelat la acesta niciodată pentru a-i rezolva anumite probleme ori pentru a interveni la alte persoane în rezolvarea problemelor sale personale. Nu cunoaşte numărul de telefon mobil al acestuia şi nu a vorbit niciodată cu acesta. Numitul EEE. nu a venit niciodată în restaurantul Unirea Focşani şi nici nu i-a dat vreodată bani sau alte bunuri.

Martorul II. a confirmat susţinerile inculpatului I., declarând că el i-a dat numitului R. produsele respective, iar acesta din urmă i-a înmânat suma de 500 ori 600 lei, bani pe care nu a vrut să-i ia, însă numitul R. a insistat. Îi este cunoscut numele procurorului EEE. şi personal sau la rugămintea unei alte persoane nu a furnizat bunuri sau bani acestuia şi nu a vorbit cu acesta niciodată. În cursul lunii mai 2009 nu s-a întâlnit cu numitul R. la Popasul Dumbrăviţa sau la Pepiniera Dumbrăviţa şi nici nu i-a dat acestuia produse sau bani.

S-a arătat că susţinerile inculpaţilor sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Dacă era reală împrejurarea că la data de 25 martie 2009 martorul II. i-a dat produse alimentare numitului R., atunci trebuiau să declare acest aspect încă din faza actelor premergătoare. Este evident că după ce li s-a adus la cunoştinţă învinuirea, inculpaţii s-au pus de acord şi au declarat în scopul de a fi exoneraţi de răspundere penală.

Aşa cum rezultă din înregistrările convorbirilor telefonice, inculpaţii se cunoşteau foarte bine, neexistând niciun dubiu în privinţa relaţiilor sale de ajutor reciproc; bineînţeles, numitul R. îl ajuta cu intervenţiile, având în vedere funcţia sa, iar inculpatul I. cu foloase necuvenite. Ca atare, susţinerea inculpatului I. că nu-l cunoştea după nume, ci după o poreclă, nu corespunde adevărului, deoarece în toate convorbirile se adresează numitului R. cu "domnule procuror general" sau "domnul general". De altfel, din declaraţiile numitului R. rezultă că se cunoşteau de mult timp.

Aşa cum rezultă din convorbirile telefonice înregistrate şi redate mai sus, inculpatul I. îl cunoaşte foarte bine şi pe procurorul EEE., deşi a negat acest lucru.

Deşi numitul R. nu a recunoscut că a făcut intervenţii la Prefectura Vrancea în favoarea inculpatului I., din discuţia purtată la data de 05 februarie 2009 rezultă contrariul. Acelaşi considerent arată că şi declaraţia inculpatului I. este mincinoasă.

Din discuţia purtată la data de 23 martie 2009 nu rezultă că numitul R. i-ar fi cerut inculpatului I. produse alimentare contra cost, ci dimpotrivă, cu titlu gratuit.

Din declaraţia martorului ŢŢ. rezultă că inculpatul I. a venit la întâlnirea cu numitul R. cu o maşină de culoare argintie şi nu de culoare neagră, aşa cum declară inculpatul I. şi martorul R. Martorul ŢŢ. nu a confirmat că numitul R. i-a plătit martorului II., declarând doar că a auzit că discutau despre nişte bani, dar nu a văzut dacă numitul R. i-a înmânat vreo sumă de bani.

- Din convorbirea purtată la data de 24 martie 2009 rezultă că într-adevăr martorul II. a făcut rost de carne pentru "rasol", dar inculpatul I. a plătit-o. De asemenea, mai rezultă că inculpatul I. a cumpărat 40 de porţii de carne pentru friptură din Piaţa Mun. Focşani şi i le-a dus numitului R.

- Inculpatul I. nu a recunoscut că la data de 30 aprilie 2009 s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi i-a lăsat o "hârtie" numitului R., aşa cum rezultă din convorbirea telefonică redată mai sus.

Martorul II. a declarat, contrar realităţii, că nu i-a dat bunuri numitului R. la data de 21 mai 2009, deşi din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate la aceeaşi dată rezultă contrariul.

Atâta timp cât în privinţa anumitor aspecte, nu s-a prezentat realitatea, este clar că declaraţiile inculpaţilor R., I. şi ale martorului II. sunt nereale şi urmează a fi înlăturate, înregistrările convorbirilor telefonice fiind mijloace de probă cele mai edificatoare cu privire la realitatea faptelor.

Neconcordanţele dintre susţinerile inculpatului I. sunt relevate în plus şi de declaraţia pe care acesta a dat-o la 24 aprilie 2013, la Curtea de Apel Iaşi, în desfăşurarea cercetării judecătoreşti. De această dată inculpatul a susţinut faptul că atunci când fiica numitului R. a inaugurat notariatul, i-a dus 40 de fripturi dar i le-a plătit. A dus fripturile şi vinul împreună cu cel care a condus autoturismul.

Neconcordanţe există şi între declaraţiile date în faţa instanţei de judecată de către inculpat şi martorul propus de acesta, SS., fapt ce determină concluzia că acestea nu reflectă adevărul şi trebuie înlăturate în aprecierea probatoriului administrat în cauză.

S-a apreciat de către Ministerul Public faptul că probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurată la instanţa de fond, nu schimbă cu nimic situaţia de fapt ce rezultă cu certitudine din probele administrate în cursul urmăririi penale şi care a fost reţinută în rechizitoriu.

1.2. Cu privire la inculpatul A. s-a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (cumpărare de influenţă) fiind reţinut în esenţă, că în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în luna iunie 2009, a promis numitului R. oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul Y. să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a numitului Z., în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

S-a apreciat că probele administrate în cauză dovedesc săvârşirea acestei fapte de către inculpat. S-au amintit cele mai relevante constând în dialogul purtat de inculpatul A. cu R. în data de 17 iunie 2009. Se susţine că, în timpul dialogului inculpatul A. îi prezintă situaţia dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi privind pe Z., aflat în supravegherea numitei Y., procuror şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi îi cere numitului R. să intervină şi să o determine pe sus-numita să dea o soluţie de netrimitere în judecată.

S-a considerat că această influenţă a numitului R. nu era gratuită, ci în schimbul unor foloase necuvenite, care au fost acceptate de el, confirmate prin dialogul purtat telefonic între cei doi în data de 19 iunie 2009, (18:24:25 - 18:25:44), apreciindu-se că cei doi se refereau la aceleaşi foloase necuvenite, pentru care au amânat darea şi, respectiv, primirea lor respectiv aceea că prin Ordonanţa nr. x/P/2009 din 26 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, procurorul şef secţie Y. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Z. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 249, 11 pct. l lit. b) şi 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul GGG. S-a menţionat că numita Y. i-a cerut inspectorului de poliţie HHH. să înainteze dosarul cauzei cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală, fără să efectueze cercetările necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.

În declaraţiile date în faţa instanţei de fond, martorii LL. şi JJ. au precizat că îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală.

S-a menţionat faptul că la data de 07 iulie 2009, înainte de a se întâlni cu A., JJ. şi LL. au declarat că în perioada iunie-iulie 2009, prin societatea lor, SC EE. SRL Tecuci, nu au livrat păsări sau ouă vreunei persoane fizice sau juridice din mun. Galaţi. A. nu i-a rugat să vândă pui procurorului R. A doua zi, 08 iulie 2009, după o discuţie avută cu A., JJ. şi LL. s-au prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi au declarat că nu au spus adevărul la data de 07 iulie 2009, când au fost audiaţi, deoarece le-a fost teamă de mama lor că ar putea afla că au încălcat regula stabilită, în sensul că unica maşină a societăţii era folosită pentru ouă şi nu pentru pui. Cei doi şi-au revenit brusc şi fără a le mai fi teamă de mama lor, au declarat că în perioada 01 - 12 iunie 2009, când mama lor a lipsit de la fermă şi a fost internată în spital, au transportat pui la Galaţi.

S-a considerat că susţinerile martorilor JJ. şi LL. sunt parţial neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Numai la data de 07 iulie 2009, când au dat declaraţii, în sensul că nu au livrat pui în mun. Galaţi, au relatat adevărul, deoarece acest aspect rezultă din faptul că au dat declaraţii de bună voie, iar motivul invocat ulterior, şi anume temerea faţă de mama lor, nu poate fi luat în considerare, având în vedere vârsta lor şi faptul că nu au păţit nimic după ce i-au spus şi mamei despre încălcarea aşa-ziselor "reguli".

Pentru a putea fi luată în considerare revenirea lor asupra declaraţiilor date anterior este necesar ca aceasta să fie temeinic motivată cu date, elemente şi împrejurări de natură să formeze convingerea că exprimă adevărul şi că, deci, relatările anterioare nu reprezintă realitatea. S-a apreciat că în speţă, JJ. şi LL. nu au motivat temeinic şi convingător de ce au revenit asupra declaraţiilor date anterior. S-a apreciat că au revenit asupra declaraţiilor date iniţial, fiind îndemnaţi de inculpatul A. să declare în favoarea sa şi a numitului R. Aşa cum s-a arătat, după luarea declaraţiilor de către ofiţerii anticorupţie, JJ. a mers la domiciliul inculpatului A. şi s-au pus de acord.

Aşa cum rezultă din interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental, inculpatul A. i-a făcut promisiunea oferirii unor bunuri numitului R. în perioada 17 - 27 iunie 2009 şi nu în perioada 01 - 12 iunie 2009. Martorul LL. a recunoscut după fotografii o altă persoană, aleasă aleatoriu din baza de date, ca fiind cea care a primit puii, nerecunoscându-l pe numitul R. Acest aspect arată că el a minţit; trebuia să nu recunoască nicio persoană dintre cele alese aleatoriu din baza de date şi care nu aveau nicio legătură cu cauza. De altfel, din declaraţia numitului R. rezultă că el a preluat puii de la LL., astfel că dacă erau adevărate susţinerile lor, atunci trebuia să-l recunoască cu uşurinţă pe numitul R., mai ales că nu trecuse mult timp de la aşa-zisa întâlnire.

Împrejurarea că numitul LL. a condus în teren organele de urmărire penală şi le-a indicat locuinţa numitului R. ca fiind cea în care a dus puii nu poate fi luată în considerare, deoarece această locuinţă putea fi cunoscută şi din alte împrejurări.

1.3. Cu privire la apelul formulat s-a mai arătat că prin rechizitoriul amintit, au fost trimişi în judecată şi inculpaţii B. şi H., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.

În esenţă s-a reţinut faptul că inculpatul H., notar public, în perioada ianuarie - decembrie 2009, i-a determinat pe numiţii R. şi B. să o constrângă pe persoana vătămată DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu-i va înmâna suma de 5.000 lei şi a exercitat ameninţări asupra părţii vătămate, în mod repetat, în acelaşi scop. În sarcina inculpatului H. s-a reţinut o singură infracţiune, deoarece actele de instigare se absorb în acelea de autorat.

S-a reţinut şi faptul că inculpatul B., agent de poliţie şi şeful Postului de Poliţie Vânători, jud.Galaţi, în perioada aprilie - septembrie 2009, a acceptat propunerea inculpatului H. de a o constrânge pe persoana vătămată DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa repetată la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi pedepsită, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei inculpatului H. şi a exercitat ameninţări, în mod repetat, asupra părţii vătămate, în acelaşi scop.

S-a arătat că în urma convorbirii telefonice, numitul R. a luat măsuri pentru satisfacerea cererii inculpatului H., notar public pe raza mun. Galaţi, printr-o modalitate ilegală şi inedită de "presare" a părţii vătămate DD., şi anume înregistrarea unui dosar penal şi crearea în acest fel a unei ameninţări indirecte a părţii vătămate să restituie banii primiţi ca avans de la inculpatul H.

În aceeaşi zi, numitul R. i-a dat dispoziţie procurorului DDD., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de pe Apel Galaţi, să ia legătura cu inculpatul B. şi să ia "măsuri" faţă de partea vătămată DD.

Conformându-se dispoziţiilor numitului R., în aceeaşi zi (21 mai 2009), orele 10.36.02, DDD. a cerut operatorului de la centrala telefonică să-i facă legătura cu inculpatul B., şeful Postului de Poliţie Vânători. Astfel, de la postul telefonic al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a apelat postul telefonic al Postului de Poliţie Vânători jud. Galaţi.

S-a arătat că la data de 21 mai 2009, nu figura înregistrat la poliţie sau parchet niciun dosar sau plângere; din acel moment, al dispoziţiei numitului R., s-au luat măsuri de înregistrare şi de "presare" a părţii vătămate DD. prin atribuirea calităţii de făptuitor şi efectuarea de cercetări faţă de aceasta pentru o acuzaţie "închipuită" de inculpaţi.

În discuţia avută cu procurorul DDD., inculpatul B., şeful Postului de Poliţie Vânători, a precizat că în acea zi inculpatul H. a întocmit o aşa-zisă plângere.

La data de 21 mai 2009, inculpatul B. a înaintat plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru a primi număr unic. La acest parchet, a fost înregistrată sub nr. x/P/2009, după care în aceeaşi zi a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de pe Apel Galaţi, în baza dispoziţiei numitului R., nr. x/II/6/2009 din 06 aprilie 2009 de preluare a cauzelor de la posturile de poliţie.

La data de 25 mai 2009, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sub nr. x/P/2009 şi repartizat procurorului DDD., prin rezoluţia procurorului general adjunct. La data de 28 mai 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a trimis dosarul la Postul de Poliţie Vânători în vederea efectuării de cercetări; adresa respectivă a fost semnată de către numitul R.

S-a precizat că din acel moment, a început "presarea" persoanei vătămate să restituie banii inculpatului H. Astfel, a fost chemat la postul de poliţie şi "obligat" să facă acest lucru. Concret, la mijlocul lunii mai 2009, persoana vătămată a fost căutată la locuinţa din Vânători de inculpatul B., şef de post, care venise cu maşina poliţiei. I-a spus că trebuie să meargă la post pentru a lămuri reclamaţia depusă de inculpatul H., lăsându-i o invitaţie pentru a doua zi.

Persoana vătămată s-a deplasat în ziua indicată la postul de poliţie, unde inculpatul B., în mod direct, i-a precizat să facă într-un fel şi să lămurească problema cu inculpatul H. şi să-i dea banii. Poliţistul nu i-a arătat nicio reclamaţie scrisă, dar avea în mână o chitanţă scrisă de partea vătămată şi semnată de către inculpatul H. prin care acesta îi dădea suma de 50.000.000 ROL cu titlu de avans pentru cumpărarea terenului.

Persoana vătămată i-a explicat inculpatului B. toată situaţia aşa cum s-a întâmplat, dar acesta nu a consemnat nicio declaraţie. Inculpatul a insistat în sensul de a o determina să-i dea banii lui H. şi chiar i-a spus că o s-o păţească ca o femeie din sat care are dosar penal şi va face puşcărie pentru că a luat un astfel de avans ca în cazul său.

După circa o săptămână la domiciliul fiicei persoanei vătămate din Vânători a venit iar maşina de poliţie cu un alt poliţist şi i-a înmânat o altă invitaţie pentru a se prezenta la postul de poliţie.

Persoana vătămată a perceput că este constrânsă în acest mod, prin venirea maşinii de poliţie la poarta locuinţei sale, permanent, mai ales că nu avusese niciodată probleme cu poliţia.

A doua zi, persoana vătămată s-a dus la postul de poliţie, unde a constatat că era şi H. Persoana vătămată DD. a intrat prima în postul de poliţie, ocazie cu care inculpatul B. i-a zis că l-a chemat şi pe H. şi că e bine să se înţeleagă şi să-i dea banii. Inculpatul B. a mai precizat că el nu are nicio legătură cu această reclamaţie şi că poate să devină chiar un dosar penal, că va înainta dosarul la procuratură, pentru a se stabili cine este vinovatul. Nici de această dată, persoana vătămată nu a scris vreo declaraţie.

L-a chemat şi pe inculpatul H. în birou, ocazie cu care a afirmat că nu are alte pretenţii împotriva sa, ci doar să-i dea înapoi suma 40.000.000 ROL, deoarece restul de 10.000.000 ROL reprezintă cheltuielile sale cu actele pe care le-a făcut pentru vânzarea terenului.

În discuţii intervenea şi şeful de post B., spunând-i că trebuie să-i dea banii odată şi să termine această problemă. În final, persoana vătămată a acceptat să-i dea banii la data de 01 iunie 2009 (declaraţii persoană vătămată; declaraţii martoră Q.).

Urmare a acestor presiuni, la data de 01 iunie 2009, persoana vătămată DD. a înmânat inculpatului H. suma de 2.000 lei şi şi-a luat angajamentul că va restitui la data de 20 iunie 2009 şi diferenţa de 2.000 lei, iar cu acea ocazie s-a întocmit o chitanţă.

Ulterior, au intervenit procurorii anticorupţie şi persoana vătămată nu i-a mai dat inculpatului H. diferenţa de bani.

La data de 17 iunie 2009, inculpatul B. a lăsat dosarul cauzei la procurorul DDD. cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, făcând menţiune în registrul de lucrări penale cu A.C.

La data de 3 iulie 2009, persoana vătămată a fost din nou chemată la Postul de Poliţie Vânători pentru data de 06 iulie 2009, lăsându-i-se o invitaţie, dar fără să se precizeze pentru ce este chemată şi în ce calitate.

La data de 06 iulie 2009, persoana vătămată şi martora Q. s-au deplasat la sediul Postului de Poliţie Vânători şi au constatat că se afla şi inculpatul H., care în timpul discuţiilor a avut un ton agresiv şi a ameninţat-o că o va "trimite în judecată".

Cu acea ocazie, martora a întrebat dacă este vreo reclamaţie pe numele tatălui său, iar inculpatul B. i-a răspuns că există un dosar penal la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu nr. x/P/2009, tatăl său fiind reclamat pentru înşelăciune de către H. şi li s-a precizat faptul că reclamaţia era înregistrată la parchet din data de 21 mai 2009.

Inculpatul B. a solicitat să dea o declaraţie scrisă, însă persoana vătămată a refuzat acest lucru, spunând că se va prezenta altădată cu un avocat. Totodată, inculpatul le-a precizat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi supraveghează cercetările şi că el va trimite declaraţiile pe care le va lua, la procuratură (declaraţii persoană vătămată; declaraţii martoră Q.).

S-a considerat că relevante în acest sens, sunt şi discuţiile purtate în mediu ambiental, în sediul Postului Poliţie Vânători între orele 08:25 - 08:40, interceptate şi înregistrate din care se observă, inculpatul B. a insistat ca persoana vătămată să-i dea banii inculpatului H., pentru că, în caz contrar, va fi trimisă în judecată.

Inculpatul B. a recunoscut că a chemat-o la poliţie pe persoana vătămată fără să aibă înregistrată vreo plângere; bineînţeles, ne referim la perioada anterioară datei de 21 mai 2009.

La data de 29 iulie 2009, persoana vătămată şi martora Q. s-au deplasat la sediul Postului de Poliţie Vânători. Cu acea ocazie, persoana vătămată DD. a dat o declaraţie în faţa inculpatului B.

La data de 17 septembrie 2009, ofiţerii anticorupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Galaţi au ridicat de la Postul de Poliţie Vânători mai multe acte necesare soluţionării cauzei, ocazie cu care inculpatul B. a luat cunoştinţă despre obiectul dosarului în care este cercetat.

Imediat a luat măsuri pentru soluţionarea dosarului privind pe persoana vătămată DD., întocmind un referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală şi predând dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 21 septembrie 2009.

După cum s-a menţionat mai sus, la data de 17 iunie 2009, inculpatul B. a lăsat dosarul cauzei la procurorul DDD. cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, făcând menţiune în registrul de lucrări penale cu A.C. şi nu mai figurează intrat ulterior la Postul Poliţie Vânători, în schimb, la data de 21 septembrie 2009, l-a predat din nou la parchet.

Cert este că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. x/P/2009 din 24 septembrie 2009, procurorul DDD. a dispus confirmarea propunerii de a nu se începe urmărirea penală faţă de DD. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Martora Q. a declarat că, în mod repetat H., cu autoturismul personal s-a deplasat în comuna Vânători, unde a proferat ameninţări pentru ca persoana vătămată să-i dea suma de 50.000.000 ROL. A fost nevoită în această situaţie, să reclame cele întâmplate la Postul de Poliţie Vânători.

În luna mai 2009, şeful postului de poliţie Vânători a venit cu maşina de poliţie la sediul magazinului şi a lăsat o adresă fără număr, prin care tatăl său era invitat la data de 01 mai 2009 la postul de poliţie Vânători pentru a fi audiat în calitate de făptuitor iar dacă nu se va prezenta, va fi sancţionat cu amendă. Fiind foarte bolnav, s-a deplasat împreună cu acesta la postul de poliţie, ocazie cu care au constatat că şeful postului de poliţie îi chemase pentru a lămuri situaţia legată de suma de 50.000.000 lei ROL, care le fusese plătită drept avans de H. A constatat că poliţistul avea o atitudine agresivă şi practic a încercat să-i învinovăţească de faptul că au luat bani de la H., şi că trebuie să-i dea înapoi. Mai mult, poliţistul le-a dat exemplu un alt caz pe care l-a avut cu o femeie, care ar fi primit un avans ca şi în cazul lor şi care se judecă, urmând să facă şi puşcărie.

I-a solicitat direct poliţistului, să le arate o reclamaţie, dacă exista, împotriva tatălui său şi acesta i-a spus că nu are, arătându-le doar chitanţa prin care tatăl său primise suma de 50.000.000 ROL drept avans. Mai mult poliţistul a motivat că a fost nevoit să înainteze hârtiile la procuratură, şi că acum, el trebuie sa audieze părţile, iar situaţia lor se judecă mult mai repede şi că nu este civilă.

Înainte de a se despărţi poliţistul le-a atras atenţia să facă în aşa fel încât să-i dea banii lui H.

La câteva zile la magazin a venit din nou maşina de poliţie, un poliţist aducând o altă invitaţie pentru tatăl său, care era chemat a doua zi, din nou, la postul de poliţie. A precizat că nu se pot prezenta la data stabilită, deoarece luase legătura cu un avocat, dar vor veni în ziua următoare. Ea nu mai ştie ce s-a întâmplat la postul de poliţie, deoarece l-a dus pe tatăl său cu maşina şi a rămas în faţa postului pentru a-l aştepta. Când a ieşit tatăl său din post, i-a spus că într-un final a decis să-i înapoieze 40.000.000 ROL, iar cei 10.000.000 ROL rămaşi să-i păstreze în contul cheltuielilor prilejuite de întocmirea actelor.

La data de 01 iunie 2009 în baza unei chitanţe de mână a înmânat inculpatului H., la domiciliul lor, suma de 20.000.000 ROL, iar restul urma să-i dea la data de 20 iunie 2009.

Această situaţie legată de manifestările lui H. şi faptul că reprezentanţii poliţiei s-au prezentat în mod repetat la magazinul pe care îl deţinea persoana vătămată în comuna Vânători au nemulţumit-o şi i-au creat un sentiment de nelinişte şi teamă, întrucât nu a mai avut niciodată probleme cu poliţia.

Începând cu data de 20 iunie 2009 inculpatul H. le telefona săptămânal la locuinţa din Vânători pentru a le cere banii respectivi iar când a auzit că nu aveau posibilitatea să-i dea, în mod direct le-a spus că poliţistului nu-i va place acest lucru, referindu-se la lucrătorul de poliţie B. de la Postul de poliţie Vânători.

La data de 3 iulie 2009 au fost din nou invitaţi la Postul de poliţie Vânători, fără ca pe această invitaţie să se precizeze pentru ce erau chemaţi şi în ce calitate. Tatăl său nu s-a putut prezenta la poliţie până la data de 06 iulie 2009, orele 08.30, când i s-a cerut să dea o declaraţie scrisă, însă tatăl său a refuzat acest lucru, spunând că se va prezenta în altă zi cu un avocat.

La data de 29 iulie 2009, tatăl său DD. s-a deplasat însoţit de ea la Postul de Poliţie Vânători, întrucât fusese invitat încă din data de 22 iulie 2009 pentru a da declaraţie în dosarul penal în care era reclamat de către H. pentru înşelăciune. Cu acea ocazie, poliţistul B. l-a întrebat pe tatăl său dacă i-a dat învinuitului H. suma de 20.000.000 ROL şi de ce nu-i dă şi restul banilor.

La un moment dat, poliţistul a afirmat către tatăl său că trebuie să-i dea banii rămaşi lui H., spunând că este om bătrân şi că nu este bine să umble pe la parchete şi judecată. Poliţistul i-a solicitat tatălui său să dea o declaraţie cu privire la cele întâmplate, declaraţie pe care tatăl său a consemnat-o şi apoi poliţistul a preluat-o, introducând-o în dosar. Poliţistul a afirmat apoi că va trimite dosarul la procuratură cu toate documentele, fără însă a preciza când anume.

Până la data de 29 iulie 2009 inclusiv, s-au deplasat la postul de poliţie de cinci ori, şi abia la 29 iulie 2009 li s-a adus la cunoştinţă în concret pentru ce anume sunt reclamaţi. În cursul anului 2009, data exactă nu o mai reţine, tatăl său a primit o rezoluţie de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, din care rezulta că faţa de el s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale în Dosarul nr. x/P/2009.

Ulterior, H. a introdus la Judecătoria Galaţi o acţiune, motivând că nu au dat curs unei somaţii de plată pe care le-o trimisese şi prin care le solicitase să-i mai dea 2.000 lei.

Dosarul a avut nr. x/233/2009, iar la data de 18 decembrie 2009 s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 11886, prin care instanţa a respins ca inadmisibilă solicitarea inculpatului H., hotărârea fiind irevocabilă.

În perioada de timp cuprinsă între data de 29 iulie 2009 şi 18 decembrie 2009 tatăl său, pe numărul de telefon a primit mai multe mesaje de ameninţare, conţinând cuvinte de genul "din banii rămaşi să-ţi cumperi flori de pus pe piept" şi altele asemănătoare. L-a anunţat despre acest lucru pe şeful postului de poliţie, B., sunându-l pe telefonul mobil.

Mai mult, tot în perioada mai sus precizată, în două rânduri H., împreună cu fiul său, iar a doua oară fiul său singur, au pătruns fără drept în curtea locuinţei lor din comuna Vânători, fiind necesară intervenţia poliţiei pentru ca persoanele să părăsească locuinţa. Martora a solicitat sprijinul poliţiei, apelând sistemul de urgenţă 112.

Tatălui său i s-a agravat o afecţiune medicală mai veche, fiind internat de mai multe ori în spital. Această agravare a bolii s-a datorat stresului creat de chemările repetate la poliţie şi întocmirea unui dosar penal, provocându-i tatălui său temerea că va ajunge în puşcărie.

Una din internările la spital a fost la circa două săptămâni, după ce fiul lui H. a pătruns fără drept în curtea locuinţei lor, iar martora a solicitat ajutor la 112, atunci venind şi salvarea. La data de 12 februarie 2010, tatăl său a decedat.

La data de 14 martie 2010, nefiind la locuinţa sa din Vânători, a fost anunţată de către vânzătoarea de la magazin asupra faptului că a fost căutată de către H., care a precizat vânzătoarei că o caută pentru a-i prezenta condoleanţe ca urmare a decesului tatălui său. În aceeaşi zi, respectiv 14 martie 2010 în jurul orelor 14.00 - 14.30 la domiciliul său din comuna Vânători a venit şi inculpatul B., şeful Postului de Poliţie Vânători. Acesta era în uniformă de poliţist şi iniţial i-a cerut amănunte fiicei sale despre implicarea într-un eveniment rutier a unui vecin. Cu acea ocazie, B. a întrebat-o dacă a luat legătura cu reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Aceleaşi aspecte au fost relevate şi de persoana vătămată DD., cu ocazia audierii în etapa actelor premergătoare. După începerea urmăririi penale în cauză, persoana vătămată a decedat.

S-a arătat că procurorul DDD. a confirmat faptul că a primit dispoziţie de la numitul R. ca să-i ceară lucrătorului de poliţie să-şi facă "treaba" în dosarul respectiv.

1.4. Ministerul Public a mai precizat în apelul declarat că în cauză au mai fost trimişi în judecată: inculpatul C., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpaţii G. şi D. pentru infracţiunea prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. şi E. pentru infracţiunile prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) şi art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce priveşte aceste infracţiuni, în rechizitoriu s-a reţinut faptul că inculpatul C., director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea, în perioada aprilie - iunie 2009, a promis oferirea şi a dat foloase necuvenite determinate şi nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud. Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în localitatea Lepşa, comuna Tulnici, jud. Vrancea) numitului R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi (cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. - Vrancea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea), să obţină menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la M.

Inculpatul E., în calitate de administrator al SC L. SRL, a contrafăcut balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008 şi din 20 decembrie 2008, a contrafăcut avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registrul de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase şi balanţa de verificare, împreună cu bonurile fiscale din 05 decembrie 2008, din 10 decembrie 2008, din 14 decembrie 2008, din 18 decembrie 2008 şi din 26 decembrie 2008 emise de SC FF. SRL Focşani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, iar unele dintre acte le-a încredinţat spre folosire numitului R. (bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008) şi pe altele le-a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi - balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008 şi avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008.

Inculpatul G., fost procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea care, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că numitul R. nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a inculpatului C.

Inculpatul D., avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că numitul R. nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a inculpatului C.

În acest sens, s-au considerat relevante următoarele convorbiri telefonice din data de 07 aprilie 2009 (11:43:13 - 11:46:39), când R., de la postul telefonic xxx a fost apelat de C., aflat la postul telefonic xxx, apreciindu-se că inculpatul C. i-a oferit numitului R. pomi silvici şi şi-a luat angajamentul de a-l ajuta la construirea vilei din localitatea Lepşa, jud.Vrancea. în acest sens, numitul R. l-a întrebat pe celălalt dacă subordonatul lui C., s-a apucat de gard şi îi cere să se apuce de treabă. În continuare, inculpatul C. îşi ia angajamentul să se ocupe de documentaţie şi îl invită la masă când va veni în zonă. În timp ce numitul R. îşi exprimă nemulţumirea faţă de NN., precizând că se va orienta spre Buzău şi va aduce el scândura, inculpatul C. îl asigură că va rezolva.

S-a observat că numitul R. i-a pretins inculpatului C. construirea gardului şi a vilei pe un ton impunător şi ironic, fiind relevant următorul dialog: "O tărăgănează şi mi-i bine, e cald acuma şi numai bine să termine, că o să fie prea cald şi o să transpire după aia".

S-a menţionat că numitului III., ca moştenitor al defunctului JJJ., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1.500 ha teren cu destinaţie forestieră pe raza com. Tulnici, jud.Vrancea, emiţându-se titlul de proprietate din 13 decembrie 2007. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 05 aprilie 2008 la Biroul Notarului Public din Odobeşti, jud. Vrancea, III. a vândut lui KKK. mai multe suprafeţe de teren pe raza com. Tulnici, jud. Vrancea.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 iunie 2008 la Biroul Notarului Public din Odobeşti, jud. Vrancea, KKK. şi LLL. au vândut lui AA., în vârstă de 72 ani, domiciliată în Brăila, mătuşa numitului R., suprafaţa de 1.000 mp teren pădure, situat în extravilanul com. Tulnici, jud. Vrancea, staţiunea Lepşa, în imediata apropriere a Schitului Lepşa. Preţul acestei vânzări a fost unul incredibil de modic: 1.000 lei, adică 1 leu/mp.

În perioada 15 - 16 mai 1996, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti a plantat pe suprafaţa de teren sus-menţionată o cultură experimentală: cultură comparativă de descendenţe biparentale de molid cu coroană îngustă (P. Abies f. pendula (Lawson) Sylven) încrucişat cu molid cu coroană normală şi largă (P. abies (L.) Karst).

La data de 9 octombrie 1996, ing. MMM., cercetător principal 111 în cadrul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, a predat ing. VV., şeful Ocolului Silvic Lepşa din Filiala Silvică Focşani, suprafaţa experimentală menţionată mai sus, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal nr. 1046, având în vedere prevederile normativului-cadru privind proiectarea, amplasarea, întreţinerea şi evidenţa suprafeţelor şi instalaţiilor experimentale de durată, aprobat prin Ordinul Ministrului Silviculturii nr. 229 din 07 iulie 1984. În acest document s-a menţionat că suprafaţa respectivă face obiectul temei de cercetare A22/1996 din Programul naţional de cercetare în domeniul geneticii forestiere. De asemenea, s-a menţionat că până la data de 01 aprilie 2007 ocolul silvic va executa revizuirea împrejmuirii (45 x 20 x 20 cm) şi bornarea suprafeţei cu 6 borne de piatră (beton), iar suprafaţa experimentală va fi marcată cu un panou de identificare, pe care vor fi înscrise cu vopsea galbenă pe fond verde, cele specificate în anexa 2. Totodată, s-a menţionat că s-a luat cunoştinţă de toate obligaţiile privind amplasarea, întreţinerea, paza şi evidenţa suprafeţei experimentale.

Având în vedere adresa din 22 februarie 2010 a Regiei Naţionale a Pădurilor, Direcţia Silvică Focşani, semnată de inculpatul C.; adresa din 05 martie 2010 a I.T.R.S.V. Focşani şi adresa din 16 martie 2010 a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, s-a apreciat că inculpatul C. nu a pus la dispoziţia DNA - Serviciul Teritorial Galaţi toate datele de care dispunea pentru a îngreuna urmărirea penală şi a indicat o altă instituţie (I.T.R.S.V. Focşani) care nu avea nicio obligaţie cu privire la cultura experimentală. Mai mult, această cultură experimentală s-a aflat şi se află şi în prezent în gestiunea şi supravegherea Direcţiei Silvice Vrancea. S-a considerat că din modul cum a pus problema, este clar că inculpatul C. urmărea să scoată acea suprafaţă din evidenţa celor protejate şi să-i înlesnească astfel folosinţa neîngrădită a numitului R. De altfel, s-a observat din adresa semnată de inculpatul C. că suprafaţa respectivă nici nu figura în evidenţele Direcţiei Silvice Vrancea, aşa cum era legal.

S-a considerat că inculpatul C. urmărea să scoată acea suprafaţă din evidenţa celor protejate şi să-i înlesnească astfel folosinţa neîngrădită numitului R., iar inculpatul C. i-a promis numitului R. că va întocmi şi aproba documentaţia privind scoaterea din evidenţă a suprafeţei experimentale de durată sau mutarea plantaţiei respective (deci promisiunea unui folos), pentru ca acesta din urmă să poată construi vila.

Din convorbirea telefonică din 05 mai 2009, la ora 14:31:27, s-a apreciat că inculpatul C. i-a spus numitului R. că s-a stabilit ca propunerea pentru numirea în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea să fie făcută de alianţa CC. Cei doi se referă la protocolul încheiat între CC. şi NNN. la începutul anului 2009 privind împărţirea funcţiilor de conducere în instituţiile publice deconcentrate. Numitul R. i-a promis inculpatului C. că îşi va folosi influenţa pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi preşedintele Alianţei Politice CC., pentru a-l menţine în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea. Totodată, i-a pretins inculpatului C. să-i întocmească documentaţia privind scoaterea din evidenţă a suprafeţei experimentale de durată sau mutarea plantaţiei respective (deci promisiunea unui folos) de pe terenul deţinut de mătuşa sa în Lepşa, jud. Vrancea, pentru a putea să-şi construiască vilă. Inculpatul C. i-a spus că au început construcţia gardului şi l-a invitat la o masă (saramură), lucru acceptat de numitul R.

La câteva minute, numitul R. l-a contactat pe G., persoana care avea influenţă asupra lui BB., apreciindu-se ca relevantă convorbirea telefonică din 05 mai 2009, la ora 14:39:23.

S-a menţionat că G. a îndeplinit funcţia de procuror inspector la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, iar în momentul convorbirii era membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea.

S-a apreciat că numitul R. i-a promis că îşi va folosi influenţa pe lângă judecători pentru a pronunţa o soluţie favorabilă lui G., în schimbul intervenţiei pe care acesta o va face pe lângă BB., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea.

S-a menţionat că prin Sentinţa civilă nr. 11 din 24 septembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. x/44/2008 al Curţii de Apel Galaţi, a respins acţiunea având ca obiect despăgubiri băneşti formulată de G. împotriva Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. G. a declarat recurs, iar dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această instanţă a considerat că, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Galaţi, motiv pentru care a trimis dosarul la Curtea de Apel Galaţi.

Prin Decizia civilă nr. 465/R din 30 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/44/2009 Curtea de Apel Galaţi, a dispus declinarea competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi şi a trimis dosarul acestei instanţe. Prin Decizia civilă nr. 864/R din 28 septembrie 2009, s-a dispus respingerea recursului declarat de G., ca nefondat.

Fiind audiat ca martor, inculpatul G. a declarat că începând cu luna iunie 2000 a fost delegat ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, iar începând din anul 2002 şi până la 01 martie 2005 când s-a pensionat, a îndeplinit funcţia de procuror inspector la acelaşi parchet.

La data de 12 martie 2008 conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a introdus acţiune civilă la Tribunalul Galaţi pentru calcularea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, conform art. 47 din Legea nr. 50/1996, unde au fost trecuţi toţi procurorii în activitate şi pensionari care îndeplineau condiţiile conform deciziei din 10 martie 2008. În acţiunea introdusă a fost singurul procuror care a fost omis cu toate că îndeplinea condiţiile prevăzute de lege. Din această cauză a introdus acţiune civilă la Curtea de Apel Galaţi, care în primă instanţă i-a respins-o, ca nefondată. A atacat acţiunea cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Recursul nu a fost soluţionat de această instanţă, ci a trimis cauza din nou la Curtea de Apel Galaţi, care în final, cu toate că judecase cauza pe fond, a dat aceeaşi soluţie.

Conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cu adresa din 25 septembrie 2008, a comunicat la Curtea de Apel Galaţi că în mod eronat nu a fost introdus în acţiunea din 12 martie 2008. Procurorul general R. în afară de semnătura de pe adresă nu i-a promis şi nici el nu i-a cerut să intervină la completul de judecată de la Curtea de Apel Galaţi pentru a pronunţa o soluţie în favoarea sa.

Procurorul general R. nu i-a cerut în cursul anului 2009 să intervină la preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, BB., pentru a fi menţinut pe funcţie directorul C. la M. De asemenea, nu i-a cerut să intervină la Consiliul Judeţean Vrancea sau la Prefectura Vrancea pentru eliberarea titlului de proprietate unor persoane. în prezent este membru al Autorităţii de Ordine Publică Vrancea, al cărui preşedinte este consilierul judeţean OOO.

S-a apreciat că această declaraţie este mincinoasă pentru următoarele considerente:

Din înregistrarea convorbirii telefonice redată mai sus rezultă că numitul R. i-a confirmat că a vorbit cu judecătorii, dar nu a reuşit să obţină o soluţie favorabilă, şi i-a cerut să intervină la BB. pentru a-l menţine pe funcţie pe inculpatul C.

S-a mai apreciat ca relevant dialogul purtat în ziua de 21 mai 2009, la ora 19:05:08, dintre R. şi G., precum şi cel dintre R. şi UU. din 21 mai 2009, la ora 19:08:48, acesta din urmă fiind identificat în persoana lui D., avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi. S-a apreciat că numitul R. i-a comunicat că avea o înţelegere să-l menţină pe inculpatul C. pe funcţia de director coordonator la M., fiind o funcţie politică şi că nu l-a menţinut, dar măcar director adjunct să-l lase. În continuare, numitul R. a acceptat ca D. să-i intermedieze o întâlnire sau o discuţie telefonică. Numărul de telefon aparţinea martorului BB., ceea ce s-a considerat că denotă că numiţii R. şi D. se refereau la acesta şi nu la altă persoană.

Din convorbirea dintre 21 mai 2009, orele 19:12:42, dintre R. şi UU. rezultă că numitul R. i-a cerut să vorbească cu BB., Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi lider al CC. Vrancea şi să-l lase măcar adjunct pe inculpatul C. Totodată, R. i-a comunicat şi numele, fiind vorba de C., director al Direcţiei Silvice Vrancea şi care urma să fie schimbat din funcţie. S-a arătat că G. i-a spus numitului R. că a vorbit cu "primul", adică cu BB. şi i-a transmis mesajul în legătură cu menţinerea pe funcţie a inculpatului C.

În ziua de 22 mai 2009, orele 12:07:53, R. de la postul telefonic xxx este contactat de UU. aflat la postul telefonic xxx, din convorbire apreciindu-se că acesta din urmă i-a transmis numitului R. că a vorbit cu BB., iar acesta i-a promis că va face tot posibilul pentru ca C. să ocupe funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea. Numitul R. s-a adresat cu "maestre" şi i-a mulţumit pentru intervenţia făcută.

Din convorbirea din 22 mai 2009, orele 14:28 purtată de R. cu C. s-a apreciat că numitul R. i-a transmis inculpatului C. faptul că avocatul D. a vorbit cu BB., iar acesta i-a promis că va face tot posibilul ca C. să ocupe funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea. Acelaşi lucru l-a făcut şi G., fost procuror inspector.

Fiind audiat în calitate de martor, inculpatul D. a declarat că îl cunoaşte pe procurorul general R. din perioada în care acesta funcţiona în calitate de avocat în fostul Colegiu Galaţi. Nu-şi aminteşte ca R. să-l fi sunat în cursul anului 2009. Inculpatul a făcut precizarea că nu cunoaşte numărul de telefon al numitului R., nu l-a sunat niciodată şi pentru că discuţiile lor aveau loc odată sau de doua ori pe an, sau uneori niciodată pe an nu poate localiza în timp ultima discuţie şi nici conţinutul acesteia. În acest context nu-şi aminteşte ca, R. să-l fi rugat să intervină pe lângă BB., care este clientul său, pentru ca acesta să îl numească în funcţia de conducere la M. pe un anume C. Nu cunoaşte nicio persoană cu acest nume, nu a discutat cu acesta şi nu a intervenit în niciun mod pe lângă vreo persoană pentru rezolvarea vreunei probleme. Nu a avut nicio discuţie cu BB., în scopul despre care a fost întrebat.

S-a apreciat că afirmaţiile inculpatului D. sunt mincinoase, deoarece din conţinutul convorbirilor interceptate şi înregistrate rezultă exact contrariul, şi anume că numitul R. l-a rugat să intervină la BB. pentru a-l accepta pe C. în funcţia de director coordonator la M., lucru cu care D. a fost de acord şi pe care l-a şi realizat ulterior, confirmându-i ulterior numitului R.. Martorul cunoştea numărul de telefon al acestuia din urmă şi l-a sunat în zilele de 21 şi 22 mai 2009, discutând pe tema funcţiei lui C.

Fiind audiat, martorul NN. a declarat că în anul 2008 a lucrat la Ocolul Silvic Soveja ca tehnician silvic, iar începând cu data 19 august 2009 lucrează la Ocolul Silvic Nereju. În toamna anului 2008, directorul C. de la Direcţia Silvică Vrancea i-a solicitat găsirea unei echipe de muncitori pentru construirea unei împrejmuiri la un teren în zona Lepşa. A căutat echipa şi când a găsit-o i-a comunicat aceasta directorului. După puţin timp a venit la Lepşa directorul C., ocazie cu care l-a pus în legătură cu şeful echipei pe nume MM., împreună cu C., la faţa locului a sosit şi proprietarul terenului, respectiv procurorul general R. de la Galaţi. În toamna anului 2008, într-o seară, a fost sunat de procurorul general R. şi i-a spus că o să ajungă maşina cu materiale şi să o dirijeze către MM. A aşteptat-o la intrare în localitatea Lepşa, com. Tulnici, jud. Vrancea şi când a ajuns a dirijat-o către domiciliul lui MM. din aceeaşi localitate. Acea maşină era condusă de un bărbat, fiind însoţit de una sau două persoane. Cu acea ocazie, au fost aduse toate materialele necesare construcţiei gardului, respectiv ţevi pentru stâlpii gardului, cuie, şuruburi, scândură (cherestea). Tot atunci, una dintre persoane a lăsat nişte bani lui MM. pentru a cumpăra cimentul necesar construcţiei gardului. La finalizarea gardului, directorul C. i-a solicitat să anunţe echipa care construise gardul pentru că va veni într-o zi procurorul general R. În ziua stabilită a anunţat echipa, care s-a întâlnit cu procurorul la terenul respectiv. Martorul NN. a mai declarat că el nu a plătit echipa care a lucrat la gard şi nu cunoaşte cine a făcut plata. Martorului i s-au prezentat fotografiile a două persoane, ocazie cu care a recunoscut o persoană ca fiind procurorul R.

S-a menţionat că fotografia celeilalte persoane aparţine lui RR., care, după susţinerea sa, a transportat cheresteaua în localitatea Lepşa. La rândul său, martorul MM. a declarat că în anul 2008, în luna septembrie, NN. i-a zis că are de construit un gard, vizavi de schitul Lepşa. Nu i-a dat informaţii cine este proprietarul terenului unde trebuie să facă gard şi nici cine l-a rugat să-l construiască. S-au înţeles ca plata să fie de 10.000.000 lei vechi pentru construcţia gardului. În toamna anului 2008, într-o zi pe seară, fiind întuneric, a venit la domiciliul său din satul Lepşa, com. Tulnici, jud. Vrancea, NN. cu o dubiţă care era condusă de un bărbat şi i-a adus nişte ţevi din fier pentru stâlpii gardului şi ciment pentru construirea soclului gardului, în partea de jos. În primăvara anului 2009 prin luna aprilie sau mai, NN. i-a adus în mai multe rânduri la domiciliul său scândură de circa 2 cm grosime, pentru a o folosi la construcţia gardului. Prima dată, NN. a venit cu o maşină mare tip platformă, fără obloane, care era condusă de un bărbat. A doua oară i-a adus în completare scândură tăiată gata în lungime de 1,30 m, transportând-o cu o maşină de culoare albă, condusă chiar de NN., maşina aparţinându-i acestuia. Toate transporturile cu scândură au venit la domiciliul său pe timp de zi. Tot NN. i-a adus cuie şi şuruburi. Nu a primit nicio sumă de bani de la NN. sau alte persoane pentru a cumpăra ciment balast sau materiale necesare construcţiei gardului. Construcţia gardului a durat între septembrie 2008 şi primăvara anului 2009. Nu a cunoscut nicio altă persoană care să inspecteze lucrarea sau să vorbească cu el, referitor la gard, discuţiile purtându-se numai cu NN. Când a finalizat gardul, NN. i-a dat doar suma de 6.000.000 ROL pentru construcţia gardului, iar restul nu i-a primit nici în prezent.

S-a arătat că din declaraţiile martorului MM. rezultă că toate tratativele privitoare la construcţia gardului au fost purtate numai de NN.; acesta a adus toate materialele necesare şi tot acesta a plătit parţial şi contravaloarea construcţiei gardului. Susţinerea sa că şoferul maşinii camionetă, cu care fusese aduse materialele, i-ar fi lăsat lui MM. bani pentru achiziţionarea cimentului, este infirmată atât de acesta din urmă, cât şi de RR., cel care susţine că ar fi transportat materialele respective şi despre care vom vorbi mai jos. AA. a declarat că în timpul vieţii, ea împreună cu soţul său, în prezent decedat, a economisit suma de 150 milioane lei vechi, bani care i-a dat spre păstrare nepoatei sale şi soţului ei, R. Deoarece ţine foarte mult la ea a decis ca prin testament să le lase şi casa în care locuieşte în prezent. Urmând exemplul unei prietene al cărui fiu a cumpărat un teren şi a construit o casă în localitatea Lepşa, i-a propus lui R. să caute un teren în aceeaşi zonă, iar cu banii care îi avea la ei şi cu banii pe care îi primea pentru vânzarea casei unde locuia, să construiască o casă în Lepşa, pentru vacanţă. în anul 2008, R. a găsit un teren în suprafaţă de 1.000 mp în localitatea Lepşa, ocazie cu care l-a cumpărat cu suma totală de 1.000 lei. La încheierea actelor a fost împreună cu R. Fiind întrebată de R. dacă nu e bine să împrejmuiască terenul, i-a spus că este de acord şi să ia din banii daţi pentru construirea gardului. Ulterior, R. i-a adus chitanţe pentru materiale. Cu privire la materialele folosite la construcţia gardului, AA. a prezentat un bon fiscal de vânzare din 19 decembrie 2008 şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008 emise de SC L. SRL Reghin, judeţul Vrancea, pe care i le înmânase anterior numitul R.

S-a mai arătat că, în etapa actelor premergătoare, E. a declarat că este administratorul SC L. SRL Reghin, judeţul Vrancea. În luna decembrie 2008, a fost informat de către un angajat de-al său pe nume RR. despre faptul că s-au prezentat la sediul firmei din comuna Broşteni, judeţul Vrancea, două persoane, un bărbat şi o femeie care au solicitat achiziţionarea de cherestea. A dispus să fie servite cele 2 persoane şi apoi a închis. El nu era la sediul societăţii, aşa că nu-i cunoaşte pe cei doi. Nu-i este cunoscut numele de R.

Nu cunoaşte nicio persoană cu numele de MM. sau NN. Martorul RR. a declarat că este angajat la SC L. SRL Reghin, judeţul Vrancea din anul 2003, în calitate de conducător auto. A deţinut în proprietate un camion, pe care însă l-a înstrăinat către PPP. în anul 2009 în luna iunie - iulie, fără să perfecteze actele de vânzare-cumpărare. în cursul lunii decembrie 2008, la sediul firmei din localitatea Broşteni -Vrancea s-au prezentat o femeie şi un bărbat mai în vârstă care au solicitat achiziţionarea de cherestea. L-a informat pe administratorul firmei E. despre acest lucru şi a dat dispoziţie să-i servească.

Reţine că deja afară se înserase. A încărcat în camion, folosind ifronul, 7,5 mp cherestea brad, după care, în urma discuţiei cu bărbatul, a acceptat să efectueze transportul până în localitatea Tulnici. A urmat traseul Broşteni - Jariştea - Boloteşti - Vidra - Tulnici, distanţa fiind de aproximativ 70 km. La intrare în Tulnici a fost aşteptat de către bărbatul respectiv, care i-a spus că trebuie să meargă în localitatea Lepşa ca să descarce. De această dată bărbatul era singur şi a mers înainte cu maşina sa. În Lepşa, imediat după ce a intrat a fost condus pe o alee şi a descărcat singur.

Nu-i poate recunoaşte nici pe bărbat şi nici pe femeia care au cumpărat cherestea în acea seară. Datele de identificare ale cumpărătorului le-a consemnat pe aviz şi în bonul fiscal de pe o carte de identitate sau buletin oferit de către bărbat. Nu-şi explică de ce pe niciunul din cele două acte nu apare semnătura cumpărătorului. Suma de 2241,06 lei, reprezentând contravaloarea cherestelei, a încasat-o personal, însă nu mai reţine ce s-a întâmplat cu plata transportului, distanţa dus-întors între Broşteni şi Lepşa fiind de aproximativ 170 km.

După efectuarea transportului în localitatea Tulnici, nici bărbatul şi nici femeia nu i-au mai dat vreo sumă de bani ca să o lase cuiva sau să le cumpere alte produse ori materiale. Numele de R., NN. şi MM. nu îi spun nimic. Scrisul depus pe bonul fiscal de vânzare din 19 decembrie 2008 şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008 emise de SC L. SRL Reghin îi aparţine, acestea fiind completate de către el. S-a arătat că RR. nu a confirmat susţinerea lui NN. potrivit căreia i-ar fi lăsat lui MM. bani pentru achiziţionarea cimentului.

S-a apreciat că susţinerile lui E. şi RR. sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente: Deşi ambii susţin că la sediul societăţii s-au prezentat un bărbat şi o femeie, AA. afirmă contrariul: ea nu a participat la achiziţionarea cherestelei. Deşi, RR. susţine că a fost condus de bărbatul care cumpărase cherestea în localitatea Lepşa, din declaraţia numitului R. rezultă contrariul, şi anume că acesta s-a deplasat singur. Aşa cum se va arăta mai departe, nu a avut loc operaţiunea de vânzare-cumpărare la care fac referire inculpaţii. S-a menţionat că şi susţinerile lui AA. sunt neîntemeiate (deşi ar fi putut fi indusă în eroare de R.). Pentru a disimula fapta de corupţie, numitul R. a prezentat, prin mătuşa sa AA., bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008 emise în mod fals de SC L. SRL Reghin, judeţul Vrancea, prin administratorul E.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialistul Serviciului Teritorial Galaţi - Direcţia Naţională Anticorupţie, ocazie cu care s-a stabilit următoarele:

În evidenţa SC L. SRL se află bonul de vânzare fiscal din 19 decembrie 2008 în valoare totală inclusiv T.V.A. de 2.241,06 lei. Din acest document reiese că societatea a comercializat către persoana fizică AA. cantitatea de 7,50 mc cherestea de brad.

În baza acestui bon de vânzare fiscal s-a emis avizul de însoţire din 19 decembrie 2008. Bonul de vânzare fiscal prezentat mai sus este înregistrat în jurnalul pentru vânzări din luna decembrie 2008.

În acest jurnal mai sunt înregistrate 2 bonuri de vânzare fiscale din acelaşi carnet şi anume: bonul de vânzare fiscal din 19 decembrie 2008, prin care societatea a vândut persoanei fizice PPP. 15 mc lemne de foc, în valoare totală inclusiv T.V.A. de 981,75 lei; bonul de vânzare fiscal din 20 decembrie 2008, prin care societatea a vândut persoanei fizice QQ. 11 mc lemne de foc, în valoare totală inclusiv T.V.A. de 719,95 lei.

Din analiza acestora s-a apreciat că concluzia nu poate fi decât una singură: toate bonurile fiscale şi avizele de însoţire prezentate nu sunt reale, iar înregistrarea lor este fictivă, fiind făcută pentru a ascunde fapta de corupţie comisă de numitul R. S-a menţionat şi faptul că martorul PPP. a declarat că semnătura de pe bonul de vânzare fiscal din 19 decembrie 2008 nu-i aparţine. În schimb, martorul QQ. a declarat că semnătura de pe bonul fiscal de vânzare din 20 decembrie 2008 îi aparţine. Faţă de cele prezentate mai sus, se impune concluzia că semnătura a fost executată în momentul în care inculpatul E. a falsificat actele sus-menţionate. S-a apreciat că la data de 19 decembrie 2008, numitul R. nu a achiziţionat niciun fel de scândură, deoarece la data de 07 aprilie 2009 i-a pretins un astfel de bun inculpatului C.

S-a menţionat şi faptul că prin Ordonanţa nr. x/P/2009 din 08 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, jud. Vrancea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului E. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

S-a arătat că în cadrul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii AAA., NN., MM., PPP., QQ. şi RR., persoane audiate şi în cursul urmăririi penale. S-a apreciat că declaraţiile acestora date în faţa instanţei de judecată nu sunt în măsură să determine concluzia existenţei situaţiei de fapt altfel decât cum a fost reţinută în actul de inculpare.

La termenul din 09 octombrie 2013, apărătorul inculpatului C. a depus la dosar înscrisurile: adresa din 24 martie 2011 emisă de M. către Cabinet avocat, adresa din 22 martie 2011 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Focşani şi adresa din 19 aprilie 2011 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia Management Resurse Umane - ambele către acelaşi Cabinet de avocat. În prima adresa se precizează: "1. în cadrul anului 2009, la M. nu au fost înregistrate solicitări având ca obiect scoaterea din fondul forestier a unor suprafeţe proprietate privată. 2. Mai mult decât atât (...) competenţa de aprobare a solicitărilor de scoatere a terenurilor din fondul forestier aparţine I.T.R.S.V. sau după caz, autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură."

În al doilea înscris menţionat se precizează: "La adresa dumneavoastră din data de 17 martie 2011 prin care doriţi să vă transmitem situaţia solicitărilor înregistrate la instituţia noastră în anul 2009 având ca scop scoaterea definitivă sau ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional a unor suprafeţe aflate în proprietate privată amplasate în zona satului Lepşa, com. Tulnici, judeţul Vrancea, vă comunicăm faptul că nu am avut astfel de cereri."

După aducerea la cunoştinţă a învinuirii, în cursul urmăririi penale, numitul R. a declarat că terenul respectiv este în extravilanul localităţii într-o zonă nu prea solicitată iar condiţiile pentru a construi sunt drastice conform Codului silvic. A discutat cu C. despre acest teren şi i-a spus că este necesară o documentaţie care trebuie să ajungă la ministerul de resort, unde urma să se hotărască scoaterea terenului din fondul forestier. În această situaţie, C. nu avea nicio atribuţie decât să-i primească cererea şi actele de proprietate şi să le înainteze la organul competent. S-a apreciat că rezultă intenţia schimbării destinaţiei terenului forestier, faptul că cei doi au discutat despre acest lucru. S-a avut în vedere şi faptul că în ceea ce priveşte infracţiunea de "cumpărare de influenţă", inculpatului C. i se reţine faptul că a promis numitului R. oferirea de foloase necuvenite, între care şi înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa ultimului menţionat, AA., în numele său.

Deci înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului nu impunea ca inculpatul să aibă o anumită competenţă de aprobare a solicitării, fiind vorba de un ajutor ce urma să fie dat şi acesta constituind un folos promis numitului R. pentru ca acesta din urmă să-şi exercite influenţa pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi să obţină menţinerea inculpatului în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la M.

S-a mai considerat că nici al treilea înscris dintre cele menţionate mai sus ca fiind depuse de apărătorul inculpatului C., nu are relevanţă în soluţionarea cauzei. S-a apreciat că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., pentru infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, instanţa de fond, în mod nelegal a dispus achitarea acestuia reţinând că fapta a fost dezincriminată.

S-a arătat că abrogarea art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 nu echivalează cu dezincriminarea. În cazul în care instanţa de judecată apreciază în cazul acestui inculpat că legea mai favorabilă este legea nouă, în ceea ce priveşte această faptă încadrarea juridică trebuie schimbată în art. 322 C. pen. (Falsul în înscrisuri sub semnătură privată). Abrogarea unei norme de incriminare nu echivalează în toate cazurile cu dezincriminarea, fapta putând fi prevăzută de o altă lege cu dispoziţii penale.

1.5. S-a mai susţinut prin motivele de apel că în cauză, a fost trimis în judecată şi inculpatul F. pentru infracţiunea prev. de art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. în rechizitoriu, în esenţă s-a reţinut faptul că inculpatul F., în calitate de administrator al SC J. Galaţi SA, până la data de 15 octombrie 2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuinţă, necalculându-se şi nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90.387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei şi T.V.A. în sumă de 49.067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate şi serviciile prestate, contul de profit şi pierderi, elementele de pasiv din bilanţ privind T.V.A. de plată şi impozitul pe profit de plată. SC J. SA Galaţi este administrată de F., patronul ziarului local K.

S-a arătat că potrivit constatării tehnico-ştiinţifice de către specialistul Serviciului Teritorial Galaţi - Direcţia Naţională Anticorupţie, rezultă următoarele:

Persoana fizică R. a contractat cu SC EE. SRL Galaţi, în data de 06 decembrie 2006, construirea unui imobil cu regim de locuinţă P + E + M, pe terenul în suprafaţă de 199,6 mp, concesionat de persoana fizică de la Primăria Galaţi, în data de 05 noiembrie 1996.

La rândul său, SC EE. SRL Galaţi a subcontractat construirea acestei locuinţe firmei J. Galaţi SA, la data de 12 ianuarie 2007. S-a făcut precizarea că SC J. Galaţi SA nu avea în obiectul de activitate "construcţia de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale", aşa cum este definită această activitate în codul CAEN. Din documentele prezentate cu adresa din 11 februarie 2010 de această societate privind aprovizionarea cu materiale de construcţie pentru acest imobil, s-a considerat că facturile au fost înregistrate în gestiunea SC J. Galaţi SA şi în conturile de cheltuieli, aşa cum rezultă din documentele înaintate de societate Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.

Referitor la cheltuielile privind manopera, în declaraţia dată în data de 03 februarie 2010, directorul executiv al societăţii, precizează că societatea nu avea angajaţi lucrători calificaţi în domeniul construcţiilor de clădiri, însă pentru construcţia acestei locuinţe s-au utilizat angajaţii unităţii, apelându-se la altă firmă numai pentru montarea şi executarea acoperişului. Rezultă astfel că cheltuielile privind manopera au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC J. Galaţi SA, clădirea fiind executată de salariaţii firmei. SC J. Galaţi SA a întocmit o Situaţie de lucrări pentru "Lucrări de construcţii" datată 01 octombrie 2008, care conţine articole de cheltuieli directe şi valorile acestora, valoarea totală fiind 224.565 lei.

În baza acestei situaţii de lucrări, societatea a întocmit şi un Deviz, nedatat. În acest deviz, valorii cheltuielilor directe din situaţia de lucrări li s-au adăugat: cheltuieli indirecte 12 % - 26 947,80 lei, profit 3% - 6.736,95 lei.

Totalul devizului este de 258.250 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 49.067,50 astfel încât valoarea totală a imobilului este de 307.317,50 lei. S-a apreciat că luând în considerare data situaţiei de lucrări rezultă că, construcţia imobilului era terminată la data de 01 octombrie 2008.

Din documentele prezentate de SC J. Galaţi SA, existente la dosarul cauzei, nu rezultă că ar exista vreun document, care să ateste predarea lucrărilor şi recepţia acestora de către antreprenor, SC EE. SRL Galaţi, respectiv, factură, proces-verbal de recepţie, etc.

Nici în declaraţia martorei QQQ., director executiv al SC J. Galaţi SA, nu se face vreo referire la modul de predare şi facturare a lucrărilor (a locuinţei construite) către persoana juridică care a comandat construcţia locuinţei. În declaraţia administratorului SC EE. SRL Galaţi, dată în 02 februarie 2010, acesta precizează "reţin că cei de la J. SA Galaţi au vrut să elibereze o factură care să cuprindă această sumă (o calculaţie preliminară în valoare de 250.000 lei, n.n.) dar la rugămintea mea nu au eliberat-o, eu rugându-i să mă păsuiască puţin pentru a purta o discuţie şi cu beneficiarul". În continuare mai declară "Deoarece nu aveam o valoare reală înserată într-un document remis de către SC J. SA s-a solicitat emiterea unui astfel de document. Şi ca urmare în data de 01 octombrie 2008 mi s-a înaintat o situaţie de lucrări. RRR., director economic al SC EE. SRL Galaţi, în declaraţia sa din 01 februarie 2010, menţionează că "Precizez că SC J. Galaţi SA nu mi-a înaintat nicio factură, reprezentanţii acestei unităţi motivându-ne că nu ne emit factură pentru că unitatea noastră le-a spus că nu poate plăti valoarea lucrării. Din câte cunosc, în baza dispoziţiilor legale, reprezentanţii J., la terminarea lucrărilor ar fi trebuit să emită o factură care să însoţească devizul şi situaţia de lucrări şi prin care societatea executantă să certifice valoarea prestaţiei către beneficiar. Înclin să cred că SC J. SA Galaţi nu a emis factura către unitatea noastră deoarece ar fi trebuit să achite contravaloarea T.V.A.-ului care era destul de mare iar unitatea noastră nu avea bani să achite lucrările". Nu s-a constatat, de asemenea, nici existenţa unui document legal care să ateste facturarea lucrărilor şi predarea clădirii de la SC EE. SRL Galaţi la persoana fizică R.

Astfel, în contabilitatea SC J. Galaţi SA nu a fost înregistrată facturarea lucrărilor către SC EE. SRL Galaţi şi obligaţia de plată a acesteia din urmă faţă de subantreprenor; în mod implicit şi drept consecinţă celei de mai sus, în contabilitatea SC EE. SRL Galaţi nu s-a înregistrat: contravaloarea lucrărilor efectuate de SC J. SA şi obligaţia de plată faţă de aceasta; facturarea lucrărilor către persoana fizică R. şi obligaţia de plată a acestei persoane fizice faţă de antreprenor. Dacă pe traseul J. - EE. - persoana fizică R. nu s-au regăsit documente de facturare a lucrărilor şi de predare a construcţiei, pe traseul invers, respectiv, persoana fizică R. - EE. - J., asemenea documente există, astfel: în data de 01 octombrie 2008, persoanele fizice R. şi R1. vând dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţie de locuinţă, firmei EE. Cu ocazia acestei operaţiuni, SC EE. SRL a întocmit şi înregistrat în contabilitate, nota contabilă din 01 octombrie 2008. Prin această notă s-a înregistrat, "în baza contract din 01 octombrie 2008, contract din 06 decembrie 2005 şi contract din 04 ianuarie 2006", valoarea de 250.000 lei (valoarea convenită în contractul din 01 octombrie 2008) în contul de activ 2125 reprezentând clădiri proprii ale societăţii şi în contul de pasiv 473 care ţine evidenţa operaţiunilor în curs de lămurire.

Această înregistrare contabilă se regăseşte în registrul jurnal pe luna octombrie 2008 al SC EE. SRL unde, la rubrica "partener" este înscrisă persoana fizică R. În balanţa de verificare pe luna octombrie 2008 a acestei societăţi se regăseşte intrarea acestei clădiri în contul 2125, dar la valoarea de 258 250 lei, fără T.V.A.. Această valoare figurează în contul 2125, în toate balanţele de verificare până la luna octombrie 2009, lună în care figurează ieşirea clădiri la valoarea de 258 250 lei fără T.V.A. În data de 12 octombrie 2009, SC EE. SRL vinde dreptul de proprietate asupra locuinţei, firmei J. SA Galaţi. Cesionarea dreptului de proprietate asupra clădirii pe traseul descris mai sus a fost însoţită şi de cesionarea contractului de concesionare a terenului pe acelaşi traseu, aşa cum a fost descris în prezentare.

Referitor la înregistrarea în contabilitatea SC J. Galaţi SA a operaţiunilor de executare şi predare a clădirii, s-a concluzionat că: a) Cheltuielile privind materialele şi manopera au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii; b) Nu s-au întocmit documentele legale privind predarea clădirii şi facturarea lucrărilor către SC EE. SRL Galaţi, astfel încât această operaţiune nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă a societăţii.

S-a arătat că nu se regăseşte niciun document privind predarea clădirii şi facturarea lucrărilor de la constructor, subantreprenor, respectiv SC J. Galaţi SA la SC EE. SRL Galaţi (şi de aici mai departe, la persoana fizică R.).

Se regăseşte însă documentul prin care beneficiarul clădirii, persoana fizică R. hotărăşte să remită dreptul de proprietate asupra clădirii firmei EE. SRL Galaţi, pentru a stinge debitul său faţă de acest antreprenor în valoare de 250.000 lei, respectiv Convenţia - Tranzacţie privind compensarea şi stingerea creanţelor nr. 10 din 22 septembrie 2008. Remiterea dreptului de proprietate asupra clădirii s-a făcut prin Contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2008.

În această situaţie este evident că SC J. Galaţi SA a predat clădirea la SC EE. SRL, cel mai târziu în data de 22 septembrie 2008, data convenţiei prezentate mai sus.

S-a precizat că subantreprenorul, SC J. Galaţi SA, trebuia ca până la data de 15 octombrie 2008 să emită factură antreprenorului, SC EE. SRL, cu suma reprezentând preţul prestaţiei, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în speţă faptul generator a rezultat a fi luat naştere cel mai târziu în data convenţiei, 22 septembrie 2008.

SC J. Galaţi SA, în calitate de subantreprenor, a facturat aceste lucrări antreprenorului SC EE. SRL Galaţi, cu o întârziere de un an de zile, emiţând astfel factura din 08 octombrie 2009, în valoare totală de 307.317,50 lei, din care T.V.A. 49.067,50 lei, valoarea fără T.V.A. fiind de 258.250,00 lei. Explicaţia înscrisă pe factură este "Lucrări construcţii conf. Deviz". Factura a fost înregistrată în jurnalul de vânzări şi în registrul jurnal al lunii octombrie 2009.

Operaţiunea înscrisă în factură a fost înregistrată în evidenţa contabilă în contul de activ 411.1 şi în contul de pasiv 704 "Venituri din lucrări executate şi servicii prestate". Totodată s-a înregistrat şi taxa pe valoarea adăugată colectată în cont 4427, în vederea virării la bugetul de stat.

S-a precizat că neemiterea facturii de către SC J. Galaţi SA, conform prevederilor legale prezentate mai sus, până la data de 15 octombrie 2008, a avut următoarele consecinţe fiscale: nu s-a colectat T.V.A. în vederea virării la bugetul de stat, în valoare de 49.067,50 lei, din totalul general al prestaţiei, 307.317,50 lei, valoare ce rezultă din devizul întocmit de societate, nu s-a calculat şi înregistrat un impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei, impozit pe profit ce rezultă din veniturile neînregistrate în evidenţa contabilă în valoare de 258.250 lei. Suma totală care nu a fost calculată, înregistrată şi virată la bugetul de stat la termenul stabilit de lege de către SC J. Galaţi SA a fost de 90.387,50 lei.

Această situaţie a dăinuit până în luna octombrie 2009 (cu termen scadent în 25 noiembrie 2009), când societatea a emis şi înregistrat factura prezentată mai sus. La acest moment, cele 2 obligaţii de plată la bugetul de stat, respectiv T.V.A. - 49.067,50 lei şi impozit pe profit - 41.320,00 lei, s-au regularizat, fiind înregistrate în evidenţa contabilă.

SC EE. SRL a emis pentru SC J. Galaţi SA factura în valoare totală de 307.317,50 lei, din care T.V.A. 49.067,50 lei, valoare fără T.V.A. 258.250,00 lei. Explicaţia înscrisă pe factură este "Construcţie cu destinaţia locuinţă în regim P + E + M". SC J. Galaţi SA a înregistrat această factură în registrul de cumpărări şi în registrul jurnal al lunii octombrie 2009. Clădirea a fost înregistrată în contul 212 "Construcţii", care ţine evidenţa construcţiilor din activul societăţii, achiziţionate sau construite în regie proprie.

S-a apreciat că s-au încălcat prevederile legale în vigoare: 1. SC J. SA Galaţi nu a emis documentele justificative legale pentru facturarea lucrărilor şi predarea clădirii cu destinaţie de locuinţă, către subantreprenorul SC EE. SRL Galaţi. Ca efect, nu s-a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiunea economică descrisă. Nu s-au respectat astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, unde se precizează: "Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ".

La art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 se prevedea că: "Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii". Sunt răspunzătoare pentru această faptă, persoanele care aveau obligaţia întocmirii şi perfectării acestor documente justificative privind predarea clădirii şi facturarea lucrărilor. Prin neînregistrarea facturii, au fost denaturate: veniturile privind lucrările executate şi serviciile prestate; contul de profit şi pierderi. De asemenea au fost denaturate elementele de pasiv din bilanţ privind T.V.A. de plată şi impozitul pe profit de plată.

Nu s-au înregistrat în evidenţa contabilă veniturile aferente operaţiunii economice de facturare a lucrărilor către antreprenor, SC EE. SRL Galaţi la data producerii acestei operaţiuni, potrivit prevederilor legale prezentate mai sus. Situaţia a fost remediată după un an de zile, prin emiterea şi înregistrarea facturii din 08 octombrie 2009.

Prin neînregistrarea veniturilor din construirea clădirii cu regim de locuinţă, nu s-a calculat şi înregistrat un impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei. De asemenea, nu s-a colectat T.V.A. în vederea virării la bugetul de stat în sumă de 49.067,50 lei. Totalul obligaţiilor la bugetul de stat care n-au fost înregistrate în evidenţa contabilă la termenul prevăzut de lege a fost de 90.387,50 lei.

S-a apreciat că responsabilă pentru această abatere este persoana care avea obligaţia emiterii facturii la termenul prevăzut de lege, adică inculpatul F., administratorul societăţii (raport de constatare tehnico-ştiinţifică). Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul F. s-a ocupat personal de construcţia imobilului şi tot el avea obligaţia să emită actele respective şi să efectueze înregistrările în contabilitate. S-a considerat că în mod nelegal s-a dispus achitarea acestuia reţinându-se că fapta a fost dezincriminată.

2. Prin apelul formulat inculpatul D. a solicitat admiterea lui, desfiinţarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă incriminată de art. 260 din vechiul C. pen. respectiv art. 273 din C. pen.

În motivarea apelului s-a arătat că, în speţă, este dovedit că examenul pentru postul de director al DS Vrancea a avut loc la data de 20 mai 2009, că discuţia telefonică cu domnul R. a avut loc la data de 21 mai 2009, după orele 19.00, când se afla la o petrecere organizată de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, la care a consumat băuturi alcoolice, că C. nu s-a prezentat la examen în ziua de 20 mai 2009 şi că nu a vorbit cu preşedintele CJ Vrancea în ziua de 21 mai 2009.

S-a arătat că potrivit rechizitoriului şi a actelor din dosar, la 04 februarie 2009, s-ar fi înregistrat la DNA Serviciul Teritorial Galaţi, Dosarul penal nr. x/P/2009 şi că în această cauză, domnul procuror a dispus interceptarea şi înregistrarea cu titlu provizoriu, pentru 48 de ore a convorbirilor telefonice a făptuitorilor. Interceptarea s-a dispus pentru 48 de ore, respectiv, pentru perioada cuprinsă între 04 februarie 2009, ora 16,00 şi 06 februarie 2009, ora 16,00.

La data de 05 februarie 2009, prin ordonanţa aceluiaşi procuror s-a dispus, de asemenea, interceptarea şi înregistrarea audio video, cu titlu provizoriu, pentru 48 de ore, în perioada 05 februarie 2009, ora 14,00 - 07 februarie 2009, ora 14,00, în mediu ambiental al convorbirilor, comunicaţiilor, imaginilor, localizării şi urmăririi prin GPS ori prin alte mijloace. S-a precizat că cele două ordonanţe sunt date în temeiul art. 911, art. 912 alin. (2) şi art. 914 şi art. 915 C. proc. pen. din 1968.

În temeiul textelor de lege menţionate, interceptarea, înregistrarea, localizarea sau urmărirea prin GPS se putea dispune prin ordonanţă pentru o perioadă de 48 de ore. Durata acestor măsuri era limitată de lege la 48 de ore, neputând fi prelungită în niciun fel, nici prin procedeul dispunerii unor astfel de măsuri prin ordonanţe date pe diversele tipuri de interceptări, înregistrări, localizări sau urmăriri posibile.

S-a arătat că în speţă, durata totală a măsurilor luate prin ordonanţele din 04 februarie 2009 şi 05 februarie 2009 (care se suprapun pentru ziua de 05 februarie 2009) este de 72 de ore. Conform dovezilor existente în dosar, procurorul a solicitat doar confirmarea ordonanţei din 04 februarie 2009, iar nu şi a celei din 05 februarie 2009.

Prin încheierea din 07 februarie 2009, Curtea de Apel Galaţi a respins ca nefondată cererea de confirmare a ordonanţei din 04 februarie 2009 şi de autorizare a interceptării convorbirilor persoanelor la care se referea ordonanţa, respectiv cererea. Prin aceeaşi încheiere s-a mai dispus "încetarea de îndată a interceptărilor şi înregistrărilor telefonice (...) pentru persoanele menţionate (..), iar cele efectuate vor fi şterse, distruse de către procuror". S-a mai arătat că din dispoziţiile art. 912 alin. (3), teza ultimă, C. proc. pen. rezultă că ştergerea/distrugerea înregistrărilor implică faptul că acestea nu pot fi niciodată şi nicăieri folosite.

Inculpatul D. a precizat că la data de 13 martie 2009 DNA - Serviciul Teritorial Galaţi, pe baza probelor ce trebuiau distruse, a întocmit "proces-verbal de sesizare din oficiu " în care, după ce face referire la Ordonanţa parchetului din 04 februarie 2009 şi la cea din 05 februarie 2009, precum şi la încheierea de şedinţă din 07 februarie 2009 şi la măsura dispusă de instanţă de distrugere a înregistrărilor efectuate reţine că: "verificând înregistrările convorbirilor telefonice, efectuate la data de 05 februarie 2009 de către făptuitorul I. (...) am constatat (...) că acesta a fost apelat de la nr. de telefon xxx (aparţinând Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi - n.n.), este redat apoi conţinutul convorbirii şi făcându-se referire la convorbirea redată şi la identificarea persoanei cu care s-a purtat convorbirea, prin surse informative", în persoana domnului R., precum şi la faptul că tot "din surse informative" ar mai rezulta faptul că R. este implicat în afaceri imobiliare şi intervine în dosare aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, în favoarea făptuitorului I. şi a altor persoane implicate în aceste cauze" concluzionând că există indicii privind comiterea faptelor prevăzute de art. 254 C. pen. şi art. 257 C. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi - R.". Procesul-verbal a fost înregistrat sub nr. 45/P/2009, acesta fiind numărul dosarului în care s-a efectuat apoi urmărirea penală, în care s-a dat şi rechizitoriul prin care am fost trimis în judecată.

A mai precizat că, la data de 06 ianuarie 2010, în timp ce cauza se afla în faza actelor premergătoare a fost audiat (fără prestare de jurământ), declarând cu acea ocazie că nu îşi aminteşte ca domnul R. să îl fi sunat în cursul anului 2009 şi că "nu îmi amintesc ca domnul R. să mă fi rugat să intervin pe lângă domnul BB., care este clientul meu, pentru ca acesta să-l numească în funcţia de conducere la M. pe un anume C., nume pe care astăzi 06 ianuarie 2009 îl aud pentru prima dată".

S-a arătat că aceasta nu poate fi o declaraţie de martor. De altfel, menţionata declaraţie (olografă) nu este pe formular de declaraţie de martor, iar la data de 06 ianuarie 2010 nici nu putea fi martor pentru că nu era începută urmărirea penală împotriva domnului R., conform actelor dosarului urmărirea penală împotriva acestuia începând la data de 11 martie 2010.

S-a mai precizat că la data de 12 mai 2010, ora 9,00 - 9,25, a fost "reaudiat" pe aceleaşi aspecte, aparent audierea făcându-se în calitate de martor. În realitate, la această dată nu a avut loc o audiere reală în calitate de martor, pentru că procurorul anchetator, cu care relaţiile erau afectate de vechi dispute profesionale, a pus în faţă copia tehnoredactată a declaraţiei olografe din 06 ianuarie 2010, ataşată formularului de declaraţie de martor, dovadă în acest sens fiind conţinutul identic al celor două declaraţii, respectiv al declaraţiei olografe din 06 ianuarie 2010 şi al declaraţiei tehnoredactate din 12 mai 2010.

S-a arătat că declaraţia martorului constituie mijloc de probă, dar "declaraţia" din 12 mai 2010 a fost obţinută nelegal pentru că nu a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 86 din vechiul C. proc. pen., astfel că, menţionata declaraţie nu poate fi folosită în procesul penal în niciun fel, deci nici ca probă care să susţină acuzarea împotriva mea (art. 64 alin. (2) din vechiul C. proc. pen. şi art. 102 alin. (2) din C. proc. pen.).

În continuare, inculpatul D. a menţionat că, la aceeaşi dată, 12 mai 2010, la orele 11, s-a emis o Ordonanţă de extindere a cercetărilor în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2009 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

În ordonanţa motivată în drept pe dispoziţiile art. 238 C. proc. pen., s-a reţinut că "fiind audiat la data de 12 mai 2010, ca martor, D. (..) a făcut declaraţii mincinoase, în sensul că învinuitul R. nu i-a cerut în cursul anului 2009 să intervină la BB. (..) pentru a-l menţine de învinuitul C. pe funcţia de director (...)", arătând apoi că pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu art. 238 C. proc. pen. dispune extinderea cercetărilor în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2009 cu privire la infracţiunea prevăzută în art. 260 alin. (1) C. pen. asupra făptuitorului D.".

S-a arătat că, în realitate în declaraţia din 12 mai 2010, ca şi în precedenta eu a declarat că "personal nu îmi amintesc ca domnul R. să mă fi sunat în cursul anului 2009 (...)". Aşadar, afirmaţia ce se face în ordonanţă şi care se regăseşte şi în rechizitoriu nu este conformă cu ceea ce s-a afirmat. Tot la 12 mai 2010, orele 12, s-a dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

La 13 mai 2010, ora 13,10, s-a întocmit proces-verbal de aducere la cunoştinţă că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. vechi. A mai precizat că la data de 20 mai 2010, audiat în calitate de învinuit, a arătat, din nou, că "nu-mi amintesc dacă am fost sunat de R. pentru a interveni la BB. pentru numirea în funcţie a numitului C., precum şi că nu îl cunosc pe C.". A mai arătat, că la 21 mai 2009 fiind sărbătoare (Sf. Constantin şi Elena), a consumat alcool, că din cauza stării sănătăţii a avut apoi trei zile dificile şi că nu îşi aminteşte să fi vorbit cu BB. pe această temă.

În continuare, în susţinerea motivelor de apel, inculpatul D. a solicitat analizarea declaraţiilor prin care se pretinde săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. S-a precizat că "declaraţia" din 12 mai 2010, adică mijlocul prin care se pretinde că s-a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă este produsul unei provocări, a încălcării principiului loialităţii şi a interpretării răuvoitoare a declaraţiei de organele de urmărire penală în sensul art. 68 C. proc. pen. 1968, respectiv art. 101 alin. (3) C. proc. pen. nou.

Potrivit rechizitoriului, "fapta învinuitului D. (...) care fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că învinuitul (R.) nu i-a cerut să intervină pe lângă BB. (..) pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a învinuitului C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen." (art. 273 din noul C. pen.).

S-a arătat că această concluzie a rechizitoriului nu se regăseşte în vreo afirmaţie a inculpatului. Nu am declarat la 6 ianuarie 2010 în sensul celor reţinute în rechizitoriu, iar în "declaraţia " din 12 mai 2014 nici nu avea cum să se regăsească o astfel de afirmaţie, pentru că nu a fost audiat. Declaraţia din 12 mai 2010 nu face decât să reproducă declaraţia din 6 ianuarie 2010, dar reproducerea ei este opera organului de cercetare penală.

A mai precizat că la data de 12 mai 2010 a semnat doar o "declaraţie" ce i-a fost pusă în faţă de organul de urmărire penală şi care reproducea declaraţia din 6 ianuarie 2010, când nu a fost audiat ca martor, fără ca la data de 12 mai 2010, să fi fost efectiv audiat conform art. 86 alin. (2) C. proc. pen. vechi. Că aşa stau lucrurile rezultă din conţinutul identic al declaraţiilor.

S-a mai precizat că dacă aflarea adevărului, iar nu incriminare, ar fi fost scopul urmărit de organul de cercetare penală, atunci audierea s-ar fi desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968, iar nu aşa cum s-a desfăşurat. Dacă organul de cercetare penală ar fi fost cu adevărat interesat de o declaraţie care să sprijine acuzaţia în contra domnului R., atunci, aceasta trebuia să fie luată în conformitate cu legea. Aceasta presupunea ca după ce organul de cercetare i-ar fi cerut şi l-ar fi lăsat să declare ceea ce ştie şi ar fi consemnat susţinerile sale făcute în calitate de martor, dacă nu era lămurit, i-ar fi pus întrebări. Faptul că organul de cercetare penală nu a procedat în acest mod, demonstrează că scopul urmărit a fost doar de a produce o declaraţie acuzatoare.

A solicitat să se constatate, în raport de modul în care s-a procedat pentru obţinerea "declaraţiei" din 12 mai 2010, care reprezintă potrivi legii, mijlocul prin care se săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, reprezintă, în cel mai bun caz pentru organul de urmărire penală, un act de provocare, un procedeu neloial de obţinere de probe. S-a mai precizat că la data de 12 mai 2010 nu a fost audiat în condiţii de legalitate, aşadar declaraţia din 12 mai 2010 nu constituie mijloc de probă legal, nu are valoarea unei declaraţii de martor şi în conformitate cu art. 64 alin. (2) C. proc. pen. din 1968 şi art. 102 alin. (2) C. pen., nu poate fi folosită în procesul penal. S-a mai arătat că independent de orice consideraţii cu privire la provocare şi/sau lipsa de loialitate, la data de 12 mai 2010 nu a fost audiat în condiţii de legalitate ca martor, astfel că menţionata "declaraţie" nu poate fi folosită în procesul penal.

La data de 12 mai 2010. nu i s-a adus la cunoştinţă obiectul cauzei şi faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora urma să fie audiat ca martor şi nu a făcut o declaraţie în conformitate cu dispoziţiile art. 86 alin. (2) C. proc. pen. 1968, pentru că: nu i s-a cerut să fac o declaraţie, nu i s-a cerut să declare tot ce ştie şi nu s-a consemnat o declaraţie făcută la data de 12 mai 2010; nu s-au pus întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care interesau organul de urmărire penală.

S-a mai precizat că la data de 12 mai 2010, după ce a fost completat formularul de declaraţie de martor, s-a pus în faţă copia tehnoredactată şi printată a declaraţiei din 06 ianuarie 2010 pe care a semnat-o, fără a se pune vreo întrebare, fără a se adăuga ceva la ceea ce era deja tehnoredactat şi printat.

S-a mai invocat că fapta de mărturie mincinoasă nu există întrucât criteriul după care se stabileşte dacă o afirmaţie este sau nu mincinoasă nu este acela al raportului în care se află cele declarate de martor faţă de realitate, deoarece martorului i se cere să spună ce ştie, iar nu care este adevărul. Criteriul raportului între cele declarate şi cele petrecute în realitate nu poate fi folosit şi pentru că ar presupune verificarea adevărului celor afirmate, or, acest lucru se realizează ulterior momentului consumării infracţiunii. Desigur, dacă organul de urmărire penală cunoaşte adevărul atunci el nu trebuie verificat ulterior, acesta având însă posibilitatea de a-şi consolida probatoriul şi prin audierea de martori. Dar în acest caz, organul de urmărire penală cunoscând împrejurările şi faptele avea, cu atât mai mult, obligaţia de a se comporta loial în activitatea de administrare a probatoriului, iar acest lucru presupunea ca inculpatul să fie informat nu că este audiat în legătură cu o faptă care s-ar fi petrecut în anul 2009, ci în legătură cu împrejurări şi fapte concrete, aceea a discuţiilor cu R., petrecute cu un an în urmă, într-o zi de sărbătoare şi în care a consumat băuturi alcoolice.

Simpla contradicţie între ceea ce spune martorul şi ceea ce a avut loc în realitate, nu este însă un indiciu că martorul a depus mărturie mincinoasă, fiindcă martorii pot percepe uneori realitatea în mod deformat sau pentru că deformarea se datorează faptului că martorul a uitat aspecte care sunt esenţiale pentru redarea în mod fidel a realităţii. Martorul săvârşeşte fapte de mărturie mincinoasă, numai dacă, ştiind realitatea o denaturează în aşa el încât relatările sale duc la o altă concluzie.

Sub acest aspect,. inculpatul D. a precizat că nu a declarat ceva contrar adevărului, eu nu am declarat ceea ce se reţine la rechizitoriu, respectiv, nu a declarat că învinuitul R. nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a lui C. De asemenea, a mai invocat faptul că nu sunt îndeplinite nici alte condiţii cerute de lege pentru existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă. Pentru a exista infracţiunea de mărturie mincinoasă afirmaţia mincinoasă sau omisiunea de a spune tot trebuie să privească "împrejurări esenţiale".

În speţă audierea nici nu era de natură a lămuri împrejurările esenţiale ale pricinii, aceasta pentru că organele de urmărire penală erau în posesia înregistrării discuţiilor cu defunctul R., dar şi în posesia înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre el şi C., adică a discuţiilor dintre cele două persoane cercetate în Dosarul nr. x/P/2009.

S-a apreciat că împrejurările asupra cărora a fost audiat nu erau esenţiale pentru pricină este demonstrat de împrejurarea că defunctul R. şi C. au fost trimişi în judecată pentru faptele de corupţie pentru care au fost cercetaţi, fără ca "declaraţia" din 12 mai 2010 să fi influenţat în vreun fel soluţia parchetului cu privire la faptele celor doi.

A mai arătat că o altă cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă este ca martorul "să fi fost întrebat asupra acelor împrejurări esenţiale". A precizat că, în speţă, împrejurările cu privire la care se pretinde că a fost necesară audierea nu erau esenţiale şi nu a fost întrebat nimic pentru bunul şi simplul motiv că la data de 12 mai 2010 nu i s-a cerut să dea o declaraţie, nu s-a consemnat o declaraţie, la data de 12 mai 2010, semnând doar reproducerea declaraţiei olografe din 06 ianuarie 2010, când nu a fost audiat în calitate de martor, declaraţie care a fost tehnoredactată, printată şi înmânată pentru a fi semnată.

A mai susţinut că martorul nu săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă decât atunci când ambele cerinţe esenţiale sunt îndeplinite. Or, în speţă niciuna dintre cerinţe nu este îndeplinită. În speţă, nu există nici urmare imediată, respectiv crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de justiţie, pentru că defunctul R. şi C. au fost trimişi în judecată pentru faptele pentru care au fost cercetaţi, fără ca pentru aceasta să fi fost nevoie de o declaraţie din partea sa în sensul celor susţinute de procuror.

3. Inculpatul C. a solicitat admiterea apelului desfiinţarea sentinţei penale apelate, iar în rejudecare, să se dispună schimbarea temeiului achitării în art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În susţinerea apelului, s-a precizat că din motivarea sentinţei apelate, se constată că prima instanţă a reţinut că probele existente la dosar (în cvasitotalitatea acestora constând în interceptări ale unor convorbiri telefonice) nu sunt în măsură să facă dovada existenţei faptelor descrise în rechizitoriu. Această motivare trimite către incidenţa temeiului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) (fapta nu există) şi nu a temeiului de achitare menţionat în sentinţa apelată - art. 16 alin. (1) lit. c) (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea). Dacă, în primul caz (art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) fapta nu există în materialitatea sa (în sensul că acţiunea sau inacţiunea descrisă in verbum regens nu a existat niciodată), temeiul de achitare valorificat de prima instanţă (art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea) presupune existenţa unei fapte, în materialitatea sa, însă aceasta a fost săvârşită de o altă persoană decât inculpatul iar probele din care să rezulte că inculpatul însuşi a săvârşit fapta lipsesc).

S-a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 78/2000 în forma în vigoare la data sesizării instanţei de judecată, "(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani. (2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.(4)Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)".

La data de 1 februarie 2014, prin art. 79, punctul 3 din titlul II din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a dispus abrogarea art. 61 din Legea nr. 78/2000. Prin noul C. pen. al României, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, prin art. 292 infracţiunea de cumpărare de influenţă este incriminată după cum urmează: "(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi "(la data 01 februarie 2014 Art. 292 alin. (1) din partea II, titlul V, capitolul I modificat de Art. 245, punctul 26 din titlul III, capitolul II din Legea nr. 187/2012). (2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. (3) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2). (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent".

S-a mai precizat că din analiza celor două norme de incriminare, se constată că: noua reglementare elimină din sfera obiectului material al infracţiunii darurile, referindu-se doar la bani sau alte foloase; noua reglementare adaugă posibilitatea ca obiectul material să revină şi unei alte persoane decât traficantul de influenţă ("pentru sine sau pentru altul"), în timp ce vechea reglementare impunea ca acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să vizeze doar traficantul de influenţă; scopul cumpărării influenţei a fost lărgit, prin noua reglementare prevăzându-se că acesta poate consta şi în urgentarea îndeplinirii unui act, întârzierea îndeplinirii unui act ori îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Vechea reglementare avea în vedere doar îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu a funcţionarului; noua incriminare prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, în timp ce, în vechea reglementare, pedeapsa prevăzută de lege era închisoarea de la 2 la 10 ani. Strict din perspectiva cuantumului pedepsei, s-a apreciat că noua incriminare a faptei, realizată prin art. 292 din noul C. pen., constituie mitior lex prezenta cauză, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.

S-a mai arătat că elementul material al infracţiunii constă în acţiunea sau inacţiunea descrisă prin verbum regens, căruia îi pot fi alăturate anumite condiţii-cerinţă esenţiale, privind un anumit loc, un anumit tip sau un anumit mod de săvârşire ori cu anumite mijloace. Elementul material descris de verbum regens al infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 292 din noul C. pen. constă în "promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase", căruia legiuitorul i-a alăturat condiţia-cerinţă de a fi adresate unei persoane determinate prin aceea că "are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public". Cum condiţiile-cerinţă sunt strâns legate de elementul material, existenţa acestuia este strâns legată de existenţa condiţiilor-cerinţă, în caz contrar conţinutul constitutiv al infracţiunii nefiind realizat (e.g. cazul în care acţiunea descrisă de verbum regens este realizată faţă de o persoană care nu are şi nici nu lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public).

De remarcat este şi faptul că acţiunile descrise de verbum regens reprezintă modalităţi alternative de săvârşire a infracţiunii. Infracţiunea există chiar dacă făptuitorul a îndeplinit numai una din modalităţile prevăzute de lege, iar faptul că au fost îndeplinite două sau mai multe din modalităţile alternative nu conduce la reţinerea mai multor infracţiuni distincte.

Conform actului de sesizare a instanţei, elementul material prevăzut de norma de incriminare ("promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase") constă în aceea că "în perioada aprilie - iunie 2009, a promis oferirea şi a dat foloase necuvenite determinate şi nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa, în numele său, în localitatea Lepşa, com. Tulnici, jud. Vrancea, plata contravalorii gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241.06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în localitate) învinuitului R.".

Conform rechizitoriului, proba elementului material constă în înregistrările convorbirilor telefonice dintre C. şi R. Este vorba despre trei convorbiri telefonice, din datele de 7 aprilie 2009, 5 mai 2009, respectiv 22 mai 2009. Potrivit tezei susţinute de acuzare, la data de 7 aprilie 2009 inculpatul C. a promis oferirea de pomi silvici inculpatului R. iar scopul oferirii acestora este cel care rezultă din convorbirea din data de 5 mai 2009, anume ca R. să îşi folosească influenţa pe care o lăsa să se creadă că o are asupra lui BB. (preşedintele Alianţei Politice CC. preşedintele Alianţei Politice CC. Vrancea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea) pentru a se obţine menţinerea lui C. în funcţia de director coordonator sau cel puţin director coordonator adjunct la M.

În raport de conţinutul convorbirilor telefonice, dar şi de ansamblul probelor administrate în cauză, apărarea a apreciat ca acuzaţia adusă inculpatului C. este nefondată, iar fapta pentru care a fost trimis în judecată nu există.

S-a arătat că prima convorbire datează din 7 aprilie 2009 şi este cea prin care, conform acuzării, inculpatul C. ar fi promis oferirea către R. de pomi silvici, construirea gardului împrejmuitor al terenului pe care mătuşa acestuia, AA., îl deţinea în jud. Vrancea, respectiv înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei în vederea schimbării destinaţiei acestui teren. în cuprinsul primei convorbiri nu există nicio discuţie care să privească efectuarea de către R. a unor demersuri pe lângă funcţionarii publici referitor la îndeplinirea, neîndeplinirea de către aceşti a unui act în legătură cu atribuţiile lor de serviciu.

S-a arătat că, în mod artificial, DNA - ST Galaţi pretinde că între această convorbire din data de 7 aprilie 2009 şi cea din data de 5 mai 2009 ar exista o legătură strânsă, în sensul că la data de 7 aprilie 2009 inculpatul C. ar fi promis şi oferit lui R. foloasele în schimbul cărora acesta ar fi promis să-şi folosească influenţa pe care o lăsa să se creadă că o are asupra lui BB. pentru a se obţine menţinerea lui C. în funcţia de director coordonator sau cel puţin director coordonator adjunct la M. Teza acuzării este infirmată de împrejurarea că între cele două convorbiri este o distanţă în timp de aproape o lună (7 aprilie - 5 mai 2009) iar la data primei convorbiri inculpatul C. nu avea niciun motiv să promită sau să ofere lui R. foloasele indicate deoarece, la acea dată nu se ştia că la nivelul direcţiilor silvice vor fi operate schimbări ale conducerii executive.

Aceste schimbări au fost generate de publicarea în M. Of. nr. 264/22.04.2009 a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice. S-a apreciat că având în vedere data primei convorbiri telefonice (7 aprilie 2009), este evident că inculpatul C. nu avea niciun motiv să promită sau să ofere lui R. foloase materiale pentru simplul motiv că la acea dată nu ştia că, în viitor, guvernul va emite o ordonanţă de urgenţă prin care să înfiinţeze noi funcţii de conducere în cadrul direcţiei silvice Vrancea şi să organizeze selecţie pentru ocuparea acestora.

Între data primei convorbiri telefonice (7 aprilie 2009) şi data celei de a doua convorbiri (5 mai 2009) este o distanţă în timp de aproape o lună. Publicarea O.U.G. în M. Of. al României a avut loc la data de 22 aprilie 2009 iar intrarea în vigoare a acestui act normativ a avut loc la 3 zile de la publicare, pe 25 aprilie 2009. Deci la aproape 3 săptămâni de la prima convorbire telefonică din data de 7 aprilie 2009 când se susţine că C. i-ar fi promis lui R. foloase.

Că la data primei convorbiri telefonice nu se cunoştea despre viitoarea modificare a L. 188/1999 adusă prin O.U.G. nr. 37/2009 rezultă şi din adresa din data de 19 aprilie 2011 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin care, răspunzându-se unei solicitări de informaţii cu caracter public, se precizează: "concursul din luna mai 2009 pentru ocuparea funcţiei de director coordonator pentru Direcţia Silvică Vrancea a fost anunţat în data de 27 aprilie 2009 pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale".

Conţinutul adresei din data de 19 aprilie 2011 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (redat mai sus) confirmă teza apărării, în sensul că discuţia telefonică din data de 7 aprilie 2009 nu a avut şi nu putea să aibă nicio legătură cu efectele generate de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, implicit, cu eventuala numire a inculpatului C. în funcţia publică de conducere de director coordonator sau director coordonator adjunct al Direcţiei Silvice Vrancea.

S-a precizat că acuzarea, în mod tendenţios, a folosit această convorbire în scopul construirii unei acuzaţii nedrepte faţă de C. DNA - ST Galaţi a speculat faptul că, deşi în prima parte a convorbirii sensul este clar şi fără echivoc - anume R. era întrebat dacă nu-şi plantează arbori, cu ocazia sezonului de primăvară ("E primăvară acum, a venit, dumneavoastră nu puneţi o tuia, un brăduleţ, un molid, pe acolo pe unde aveţi dumneavoastră.") iar verbul este folosit la persoana a doua plural, în cea de a doua parte a convorbirii este folosit accidental acelaşi verb la persoana întâi plural ("puneam la Galaţi, la dumneavoastră"), după care C. revine la forma iniţială de adresare şi clarifică problema discutată ("nu acolo sus să puneţi"). DNA - ST Galaţi a considerat, fără temei, că folosirea accidentală de către C., o singură dată în convorbire, a verbului a pune la persoana întâi plural, modul imperfect ("puneam") - în opoziţie cu celelalte două momente când verbul a fost folosit la persoana a III-a plural, modurile interogativ forma negativă ("nu puneţi"), respectiv modul conjunctiv ("să puneţi"), ar avea semnificaţia că inculpatul C. se oferă să-i planteze el pomii lui R., iar aceasta ar constitui oferirea unui folos material. Dincolo de faptul că folosirea singulară a acestei forma a avut un caracter accidental (motiv pentru care C. s-a şi corectat imediat), o astfel de folosire a unui verb la plural este specifică situaţiei în care dialogul are loc între persoane care au o relaţie amicală.

S-a precizat că, deşi verbul este folosit la plural, acţiunea nu semnifică că ambele persoane implicate în discuţie vor acţiona în sensul indicat, fiind evident pentru participanţii la dialog că doar una dintre ele va îndeplini acţiunea descrisă de verb. S-a mai susţinut că o altă acuzaţie nereală adusă inculpatului C. este aceea că i-ar fi oferit lui R. mese gratuite. Această acuzaţie îşi are izvorul într-o serie de convorbiri telefonice purtate între R., pe de o parte şi terţe persoane. Din conţinutul acestor convorbiri, rezultă că în data de 21 mai 2009, în jurul orelor 14 - 14:30, aceştia urmau să se întâlnească la pepiniera Dumbrăviţa aparţinând de Ocolul Silvic Focşani.

S-a arătat că DNA - ST Galaţi susţine faptul că protocolul şi costul închirierii locaţiei ar reprezenta foloase necuvenite pe care inculpatul C. i le-ar fi oferit lui R., în scopul cumpărării influenţei pe care acesta pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi (cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. preşedintele Alianţei Politice CC. Vrancea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea) să obţină menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin director coordonator adjunct la M. S-a precizat că probele administrate în cauză infirmă învinuirea. În raport de toate probele administrate, s-a considerat că nici această învinuire nu subzistă, neputându-se reţine că inculpatul C. i-a promis sau oferit lui R. "mese gratuite".

S-a mai arătat că o altă acuzaţie nereală adusă inculpatului C. este aceea că ar fi înlesnit întocmirea şi aprobarea documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa lui R., AA., în numele său, în localitatea Lepşa, com. Tulnici, jud.Vrancea. Această teză a acuzării rezidă tot în convorbirile telefonice înregistrate de DNA - ST Galaţi, însă s-a apreciat că conţinutul acestor convorbiri telefonice este interpretat, în mod artificial, că ar constitui promisiunea/oferirea de către C. de foloase lui R.

S-a precizat că din materialul probatoriu administrat în cauză, se constată cu certitudine că singura promisiune făcută de C. este aceea de a-l pune în legătură pe R. cu una sau mai multe persoane de specialitate care să-i întocmească acestuia documentaţia necesară schimbării destinaţiei terenului aflat în proprietatea mătuşii sale.

Această acţiune asumată în mod liber şi fără vreo implicare bănească (de a pune în legătură două persoane) nu poate fi considerată de natură a crea un folos (de orice natură) inculpatului R., ea neavând nicio componentă financiară. Nu rezultă de nicăieri că lui R. i s-ar fi promis realizarea acestei documentaţii în mod gratuit (costul acesteia fiind, de altfel, o chestiune pe care cei doi nu o discută, fapt ce denotă că ea privea exclusiv pe R. şi persoana ce urma să întocmească documentaţia).

În plus, s-a apreciat că şi conţinutul corespondenţei purtată cu ITRSV Vrancea, respectiv M. infirmă acuzaţia, neputându-se reţine că inculpatul C. i-a promis lui R. "înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în localitatea Lepşa, com. Tulnici, jud, Vrancea".

S-a mai invocat faptul că o a patra învinuire nereală adusă inculpatului C. constă în aceea că ar fi plătit contravaloarea gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241.06 lei.

S-a apreciat că din materialul probatoriu administrat, rezultă că acţiunea descrisă de textul de incriminare nu există. C. nu a promis, nu a dat şi nici nu a oferit bani sau alte foloase inculpatului R., nici direct şi nici indirect şi singura sa implicare în chestiunea realizării gardului a fost punerea în legătură a lui R. cu NN., fapt ce nu constituie obiectul material al infracţiunii de cumpărare de influenţă.

S-a mai susţinut că a cincea învinuire nereală adusă inculpatului C. - că ar fi înlesnit inculpatului R. construcţia unei vile în jud. Vrancea. S-a apreciat că nu există probe administrate în faza urmăririi penale sau judecăţii care să confere - cel puţin - indicii cu privire la pretinsa faptă, învinuirea este pur gratuită, fără corespondent în materialul probatoriu. S-a arătat că, din perspectiva laturii obiective, acţiunea descrisă de verbam regens suportă şi o anumită condiţie - cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii, constând în aceea ca promisiunea, oferirea sau darea de bani, daruri sau alte foloase, direct sau indirect, să se raporteze la o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina pe acesta să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În optica acuzării, acest funcţionar este martorul BB., preşedintele Alianţei Politice CC., preşedintele Alianţei Politice CC. Vrancea şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, iar actul ce ar fi trebuit îndeplinit de acesta ar fi constat în menţinerea inculpatului C. în funcţia de director coordonator sau cel puţin director coordonator adjunct la M. Or, martorul BB., indiferent de calitatea prezentată în actul de sesizare (preşedintele Alianţei Politice CC., preşedintele Alianţei Politice CC. Vrancea sau preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea) nu avea ca atribuţii de serviciu numirea în funcţii de conducere sau de execuţie la nivelul Direcţiei Silvice Vrancea.

Atribuţiile preşedintelui Consiliului judeţean Vrancea sunt cele prevăzute de art. 104 din Legea nr. 215/2001 (în forma în vigoare a actului normativ la data de 31 mai 2009. S-a susţinut că singurele atribuţii legate de numirea în funcţii publice sunt cele menţionate la art. 104 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 215/2001, şi anume "numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean". M. nu era la acea dată şi nu este nici în prezent o structură aflată în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vrancea, iar, în consecinţă, M. nu este o structură aflată în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vrancea ci este o unitate cu personalitate juridică din structura RNP - Romsilva care, în perioada martie - aprilie 2009 la care se referă rechizitoriul, se afla la rândul său în subordinea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. S-a considerat că preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea nu avea nicio atribuţie de serviciu în ceea ce priveşte numirea unei persoane în funcţia de director coordonator sau director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei Silvice Vrancea.

4. Prin apelul formulat inculpatului A. a solicitat schimbarea temeiului juridic în baza căruia s-a dispus achitarea, apreciind că trebuia achitat în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5), raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. b), deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală.

În susţinerea apelului a arătat că, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, dar mai ales în cea de judecată, rezultă cu certitudine că între defunctul R. şi inculpatul A. existau relaţii de prietenie, de circa 20 de ani. În baza acestor relaţii, cei doi se întâlneau frecvent, atât în zona municipiului Tecuci, cât şi în Galaţi, uneori chiar în biroul procurorului general, ocazie cu care discutau diverse probleme, uneori inculpatul R. întrebându-l şi despre modul în care era percepută în comunitate instituţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Totodată, cei doi, în baza unei înţelegeri vechi, spre sfârşitul primăverii, în fiecare an, discutau despre modul în care urmau să se aprovizioneze cu pui de găină pe care urma să-i crească fiecare dintre ei. În baza acestei înţelegeri (aşa cum rezultă de altfel şi din declaraţiile inculpatului SS., ale soţiei defunctului R., numita R1. şi ale martorului TT.), fiecare dintre ei se preocupa să găsească pui de găină, după care cumpărau din locul unde erau mai ieftini şi mai mari. Aşa se face că uneori făcea rost de pui defunctul R., iar alteori inculpatul SS., ambii plătindu-şi individual puii.

De fiecare dată, când cei doi se întâlneau în biroul defunctului R., sau în alte locuri, discutau fel de fel de probleme, uneori chiar unele care nu trebuiau discutate în biroul unui procuror general, care în esenţa lor vizau activitatea parchetului sau a unor cadre ale acestei instituţii, ce nu trebuia făcute publice. Aşa cum rezultă şi din interceptările efectuate în biroul procurorului general, inculpatul SS. i-a adus la cunoştinţă inculpatului R. despre existenţa unui dosar mai vechi a cărui rezolvare este tergiversată de câţiva ani, fără a avea vreun interes în cauză, şi, mai mult, fără a promite sau da ceva procurorului R.

Deoarece inculpatul SS. găsise pui, la familia KK. din Tecuci, iar R. ocupat cu alte probleme amâna luarea lor (între timp intervenind şi o boală care putea provoca moartea acestora), inculpatul SS. a insistat de mai multe ori în convorbirile telefonice, precum şi cu ocazia întâlnirilor din biroul procurorului, ca acesta să ia puii; la un moment dat, i-a propus inculpatului R. să-i taie şi să-i trimită, dar R. a refuzat spunând că vrea să-i crească la mama (soacra) sa la Buzău. Existând aceste discuţii atât telefonice cât şi în biroul procurorului, respectiv cele legate de pui şi cele referitoare la acel dosar, organul de urmărire penală în mod greşit le-a asociat, scopul fiind acela de a rezulta comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă pentru inculpatul SS., respectiv trafic de influenţă pentru procurorul R.

S-a arătat că, în realitate sunt două acte materiale diferite, săvârşite şi recunoscute de către inculpatul SS., între care nu au nicio legătură. S-a mai precizat că, din mijloacele de probă administrate la dosarul cauzei rezultă că acei pui au fost primiţi, iar valoarea acestora a fost achitată de către defunctul R., însă procurorul nu a reţinut această situaţie de fapt, reţinând doar că inculpatul SS. a promis defunctului R. "oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul Y. să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului Z. în Dosarul nr. X/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi".

S-a precizat că procurorul a reţinut în rechizitoriul său pentru inculpatul SS. doar promisiunea, iar pentru defunctul R. acceptarea, deşi din probele administrate rezultă că puii au fost daţi şi respectiv primiţi, deoarece, dacă reţinea situaţia de fapt reală, nu mai subzista elementul material al infracţiunii, deoarece puii au fost plătiţi, iar transportul lor la Galaţi s-a făcut în situaţia în care, martorul s-a deplasat cu autoturismul pentru rezolvarea altor probleme, nu în mod special pentru transportul puilor. în acest sens apărarea a considerat că fapta comisă de inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală.

Din prezentarea succintă a acţiunii realizate de către inculpatul A., s-a considerat că lipseşte un element esenţial al infracţiunii, respectiv tipicitatea. S-a considerat că în această cauză lipseşte latura obiectivă, întrucât, puii primiţi de către defunctul R. au fost plătiţi de către acesta, şi, mai mult, nu a beneficiat de niciun folos, deoarece deplasarea la Galaţi a martorului s-a realizat în contextul în care acesta rezolvă unele probleme ale societăţii comerciale al cărui angajat era şi nu în mod special pentru a aduce puii.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, s-a considerat că aceasta nu există întrucât din conţinutul constitutiv al infracţiunii, rezultă că cel puţin una din acţiunile alternative prevăzute, trebuie să se realizeze, pentru a-l determina pe traficantul de influenţă, care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Pentru existenţa infracţiunii reţinute, sub aspect subiectiv, era necesar a se constata că puii de găină, au fost daţi de către inculpatul SS. pentru a-l determina pe defunctul procuror general R., ca la rândul său, să determine pe procurorul KKK. să adopte o soluţie favorabilă învinuitului cercetat în dosarul la care am făcut anterior referire.

S-a arătat că din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă două elemente care conduc la concluzia inexistenţei laturii subiective, respectiv puii de găină au fost plătiţi de defunctul R., iar transportul acestora la Galaţi nu s-a realizat special pentru a-i oferi un folos acestuia; puii de găină nu au fost daţi pentru ca defunctul R. să intervină la procurorul KKK., pentru a dispune o anumită soluţie în dosarul respectiv, ci în baza unei înţelegeri anterioare existente între cei doi. Rezultă aşadar, că între cele două acţiuni, respectiv cea de dare a puilor şi cea prin care inculpatul SSS. l-a informat pe defunctul R. în legătură cu situaţia dosarului în cauză nu există nicio legătură, fiind acţiuni distincte, realizate în condiţii diferite şi scopuri diferite.

S-a apreciat că sub aspectul laturii subiective, nu există intenţia directă calificată de legiuitor prin scop, deoarece acţiunea de dare a puilor de găină nu a fost realizată de inculpat în scopul de a cumpăra influenţa defunctului R., ci în cu totul al scop, care nu are nicio legătură cu dosarul penal la care face referire parchetul. S-a arătat că în acest context, nu există nici legătura de cauzalitate dintre acţiunea de dare a puilor realizată de către inculpat şi urmarea socialmente periculoasă, deoarece, în această cauză, nu s-a produs nicio urmarea (ne referim la urmarea cerută de legiuitor).

Inculpatul A. a considerat că, din mijloacele de probă administrate în cauza supusă judecăţii (atât în faza de urmărire penală cât şi în cea de judecată), rezultă că, fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, sub aspectul laturii obiective şi subiective.

5. În apelul său, inculpatul B. a vizat temeiul juridic reţinut de instanţa de fond în pronunţarea achitării, faţă de inculpat, respectiv aplicarea disp. art. 16 alin. (1) lit. b), teza a doua - privind, neexercitarea acţiunii pe când fapta nu a fost săvârşita cu vinovăţia prevăzută de lege, referitor la infracţiunea de şantaj, astfel cum este prevăzuta de art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost dedus judecăţii.

S-a precizat că suma de 5.000 lei, avansul plătit de H., urmare unei convenţii de vânzare, executare, convenţie, care astfel cum apare în înscrisul numit: chitanţa - reprezenta "avansul plătit de cumpărătorul H., vânzătorului DD., preţul convenit de 150.000 lei, pentru terenul în suprafaţă de 500 mp situat în comuna Vânători jud. Galaţi.

S-a apreciat că, din simpla lectură, a acestui înscris, se constată că nu cuprinde, nicio clauză penală, convenită de părţi, care să poată duce la concluzia că,aşa-zisa parte vătămată DD., nu ar fi datorat restituirea sumei de 5.000 lei, încasată drept avans al vânzării, numitului H.

Potrivit, definiţiei dată de codul civil actual, în art. 1538, cât şi de Dicţionarul de Drept privat, clauza penală - este o convenţie accesorie prin care părţile contractante stabilesc prin apreciere anticipate, cuantumul daunelor interese - compensatorii sau moratorii, care vor fi datorate de partea în culpa, în caz de neexecutare a obligaţiei contractuale. S-a arătat că, instanţa de fond, deşi analizează situaţia de fapt, concret, atât prin prisma inexistentei unei clauze penale, precum şi a definiţiei infracţiunii de şantaj, care face referire la acţiunea frauduloasă ce are ca scop obţinerea pentru sine ori pentru altul, a unor bunuri ori foloase necuvenite, pronunţă achitarea, dar pe temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua C. proc. pen.

În realitate, faţă de situaţia de fapt reală şi însăşi motivarea instanţei, a susţinut că în mod corect, în cauză sunt incidente disp. art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) litera a) din C. proc. pen.

Astfel cum reţine şi instanţa de fond, inculpatul, în virtutea calităţii sale cât şi aceea de poliţist de proximitate, avea obligaţia legală să încerce a media conflictul între cei doi - DD. şi H. - persoane care anterior convenţiei de vânzare, erau prieteni, iar acum se certau permanent, s-au dus şi la Primarul comunei, unde de asemeni s-au certat, context în care şi acesta l-a rugat pe B. să realizeze o mediere, pentru a înceta conflictul. Sub acest aspect, instanţa de fond (la pagina 25 a hotărârii), retine textual, faptul că inculpatul B. şi-a respectat toate obligaţiile sale şi nu a acţionat în afara legii

Faţă de susţinerile instanţei de fond, în justificarea soluţiei de achitare, justificat de toate lucrările dosarului, care confirmă neimplicarea în afara legii, a lui B. a apreciat că se impune admiterea apelului, iar în rejudecarea cauzei modificarea temeiului hotărârii de achitare.

B. În faza apelului, în faţa înaltei curţi, cauza a avut următoarele termene:

Prealabil, Înalta Curte reiterează faptul că în faza apelului au fost readministrate probele solicitate de către procuror, probele cu înscrisuri solicitate de inculpaţii, au fost audiaţi inculpaţii, martorii şi au fost ascultate în şedinţă publică înregistrările ambientale şi cele ale convorbirilor telefonice, iar inculpaţii au depus la dosar concluzii scrise şi memorii.

1. 10 decembrie 2014, când s-au admis cererile de amânare a cauzei formulate de inculpaţi în vederea angajării apărătorilor aleşi şi pentru pregătirea apărării;

2. 11 februarie 2015, când s-au admis probele solicitate de către Ministerul Public, probele cu martori şi cu înscrisuri solicitate de inculpatul D.;

3. 25 martie 2015, a fost audiat inculpatul B.;

4. 8 aprilie 2015, când a fost audiat inculpatul D.;

5. 22 aprilie 2015, când a fost audiat inculpatul I.;

6. 6 mai 2015, când a fost audiat inculpatul C.;

7. 20 mai 2015, când a fost audiat inculpatul G.;

8. 3 iunie 2015, când au fost audiaţi inculpaţii A. şi E.;

9. 17 iunie 2015, când au fost audiaţi inculpatul F. şi martora SSS.;

10. 02 septembrie 2015, când a fost audiată martora Y.;

11. 16 septembrie 2015, când a fost audiată martora HHH.;

12. 30 septembrie 2015, când au fost audiaţi martorii KK., LL. şi JJ.;

13. 14 octombrie 2015, când a fost audiat martora DDD.;

14. 28 octombrie 2015, când au fost audiaţi martorii NN şi MM.;

15. 11 noiembrie 2015, când au fost audiaţi martorii OO., II. şi ŢŢ. şi au fost ascultate în şedinţă publică înregistrările convorbirilor telefonice admise ca probă;

16. 25 noiembrie 2015, când s-a procedat la ascultarea înregistrărilor ambientale admise ca probă;

17. 20 ianuarie 2016, când s-a dat citire declaraţiei intimatei părţi civile Q. şi au avut loc dezbaterile.

III. Examinând apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, inculpaţii A., B., C. şi D., din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

1. Cu privire la inculpatul I., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada februarie - iulie 2009 a oferit şi a dat inculpatului R. diverse foloase - mese gratuite la restaurant şi produse alimentare în valoare de 3.200 lei pentru un număr de 40 persoane, ce au participat la inaugurarea biroului notarial al fiicei acestuia, în scopul de a determina pe funcţionarii Prefecturii Vrancea să nu elibereze titlu de proprietate numiţilor Ş., T. şi Ţ., moştenitorii defunctului U., cu privire la o suprafaţă de teren de 15 ha situată în T4, PIS, ci să elibereze titlu de proprietate în favoarea numitei V., al cărei procurator era inculpatul I., cu privire la aceeaşi suprafaţă de teren.

Raportat la această acuzaţie Înalta Curte reţine că procurorul a invocat în susţinerea acuzaţiilor conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, respectiv cele din 05 februarie 2009, 23 martie 2009, 24 martie 2009, 25 martie 2009, 30 aprilie 2009 şi 26 iunie 2009, toate aflate în dosar.

Conţinutul concret al acestor convorbiri şi al celorlalte ce se vor arăta, a fost detaliat în hotărârea instanţei de fond ale cărei considerente au fost precizate mai sus, aşa încât nu vor mai fi reluate.

Prealabil, cu privire la întreaga cauză, Înalta Curte reţine că probatorii le obţinute ca urmare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnică nu pot conduce, în mod singular, la stabilirea vinovăţia unei persoane. Ca orice alte probe, acestea trebuie să se coroboreze cu alte probe şi să formeze "un tot unitar", care să contureze vinovăţia unei persoane.

Înalta Curte, reaminteşte jurisprudenţa sa constantă - Deciziile nr. 948 din 12 martie 2010, nr. 364 din 24 ianuarie 2014, nr. 347/A din 29 octombrie 2014 - prin care a statuat că într-adevăr nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări telefonice, că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul de urmărire penală este obligat să le administreze la momentul formulării acuzaţiei pentru a demonstra vinovăţia unei persoane, pentru a nu face loc abuzului.

Faţă de motivele de apel, aşa cum au fost formulate şi susţinute, în raport de probele dosarului Înalta Curte reţine că procurorul îşi fundamentează acuzaţiile formulate împotriva inculpatului I., atât în momentul emiteri rechizitoriului cât şi ulterior, exclusiv pe interpretarea convorbirilor telefonice la care s-a făcut referire mai sus, solicitând îndepărtarea celorlalte probe administrate, respectiv a declaraţiilor inculpatului şi ale martorilor.

Înalta Curte constată că sub acest aspect, probele readministrate la solicitarea Ministerului Public cu privire la acuzaţiile formulate, nu pot conduce la schimbarea soluţiei de achitare pronunţate de către instanţa de fond.

Astfel, în faţa Înaltei Curţi au fost readministrate următoarele probe:

Martorul II. a arătat, printre altele: "Este adevărat că am fost cercetat în acest dosar fiind formulate acuzaţii în materie penală împotriva mea, pentru mărturie mincinoasă. Pentru acestea am fost sancţionat administrativ cu amendă, soluţia fiind pronunţată de către procuror. Aşa cum am arătat şi cu ocazia declaraţiilor mele neînţelegerea s-a datorat unei afirmaţii făcute cu ocazia cercetărilor potrivit cărora s-a înţeles că nu aş vrea să spun adevărul referitor la un domn fost procuror pe nume EEE. îmi menţin declaraţiile pe care le-am dat pe parcursul acelor cercetări, ocazie cu care am spus tot ceea ce ştiam referitor la aspectele întrebate. De asemenea, menţin şi declaraţiile date în faţa instanţei de judecată.

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. Îl cunoaşteţi pe inculpatul I. şi în ce context l-aţi cunoscut?

R: Da îl cunosc, suntem consăteni din aceeaşi zonă, şi de aceeaşi meserie -administratori de restaurant.

3. La sfârşitul lunii martie 2009 - I. v-a solicitat să-i faceţi rost de 40 porţii de carne pentru rasol?

R: Da. Împreună le-am dus la Galaţi într-o locaţie, cred că o cantină. Nu ştiu ce era acolo noi le-am dus şi lăsat într-o parcare, într-o maşină. Ne-am întâlnit la un sens giratoriu unde am înţeles că era vorba despre un eveniment referitor la deschiderea unui birou notarial al fiicei dl R. De acolo ne-am deplasat în acea parcare unde am lăsat carnea dl R. care din câte îmi amintesc era însoţit de încă o persoană.

7. Aţi fost apelat telefonic în 21 mai 2009 de procurorul R. pentru a-i duce o sticlă de whisky "bun "?

R: Nu îmi aduc aminte exact data, însă este adevărat că într-o zi am fost sunat de dl R. care se deplasa la o petrecere la care eu nu am participat şi nu au avut timp să cumpere o sticlă ce băutură, motiv pentru care m-au rugat pe mine să-i ajut.

Am cumpărat sticla de la magazin dar neavând timp să mă deplasez l-am rugat pe fiul meu să-i ducă sticla. Am primit înapoi banii pentru sticla cu băutură cumpărată. Nu pot afirma că dl. R. apela în mod frecvent cu asemenea solicitări la mine. În toată perioada cât l-am cunoscut nu ştiu dacă ne-am întâlnit de două sau trei ori, însă de apelat cu solicitări asemănătoare cred că a fost unica dată. Şi pentru cantitatea de carne am primit o sumă de bani, banii fiind primiţi efectiv de către I., care mi-a remis suma cheltuită de mine la acea dată.

Întrebări formulate pentru inculpatul D.:

Vi s-au prezentat înregistrările vreunor convorbiri telefonice cu ocazia declaraţiilor pe care le-aţi dat la procuror?

R: Da, mi-au fost prezentate înregistrări audio.

I.C.C.J.: Ce înregistrări v-au fost prezentate?

R: Mi s-a pus să ascult înregistrarea unei discuţii telefonice purtate între mine şi dl EEE., din care rezulta clar că îl servesc cu o cantitate de lucernă. Este adevărat că acea discuţie a mea a fost purtată de pe telefonul lui I."

Martorul ŢŢ. a arătat printre altele: "întrebări formulate de Ministerul Public: (...)

4. În acea parcare era aşteptat de o maşină de culoare argintie?

R: Nu în parcare a fost întâlnirea. La inelul principal de rocadă din oraş, dl. R. mi-a indicat o maşină de culoare neagră, cu numere străine şi mi-a spus să merg înainte, făcându-le semn să vină după noi, aşa am ajuns în parcarea restaurantului. Din maşină au coborât doi bărbaţi.

5. Îi cunoaşteţi pe II. şi I.?

R: Eu nu-i cunosc însă după ce mi-au fost prezentaţi astăzi în sală pot afirma că aceştia au fost cei doi bărbaţi care au coborât din acea maşină.

6. Aţi fost de faţă când dl. RR. a chemat doi chelneri din restaurant pentru a transporta produsele în maşină?

R: Da.

8. L-aţi auzit pe I. spunându-i lui R. că a dus 40 de porţii?

R: Nu sunt foarte sigur, dar ceva s-a discutat despre numărul de porţii descărcate din maşină. Este posibil să fi fost vorba de 40 de porţii.

9. Aţi auzit discuţii despre bani purtate între dl R. şi cele două persoane, dacă a plătit carnea şi celelalte produse?

R: Ceva s-a discutat însă eu nu am asistat la discuţii întrucât nu obişnuiesc în preajma şefilor când discută cu altcineva. Nu pot afirma cu certitudine dacă s-a achitat sau nu contravaloarea produselor despre care am făcut vorbire, însă din câte îl cunoşteam pe dl. R. obişnuia să achite ceea ce achiziţiona. Ce pot afirma este aceea că textual mi-a spus "nu ştiu ce bani mai am la mine să-ţi dau să-mi cumperi nişte fructe din piaţă pe care să le duc la restaurant". Fructele le-am cumpărat personal din piaţă, după ce am primit banii de la dl R. şi le-am dus la restaurant.

Nu au fost preluate de la locuinţa dl. R. şi duse la restaurant. Nu cunoşteam la acel moment motivul de organizare de la acel restaurant, însă ulterior am aflat că era vorba de o masă organizată cu ocazia deschiderii biroului notarial al fiicei dumnealui (...)"

Inculpatul I. a arătat printre altele: "Menţin declaraţiile date în faţa Curţii de Apel Iaşi, apreciind că soluţia dată de această instanţă este corectă. În anul 2007 am obţinut o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă considerând că a fost legală şi nimeni nu ar fi trebuit să mă ajute cu nimic. După cea 2 ani de zile, respectiv prin anul 2009, l-am cunoscut pe dl R., fost procuror general, în prezent decedat. L-am cunoscut la hotel, eu fiind proprietarul acestui hotel. Dl R. nu m-a ajutat în niciun fel cu privire la intrarea în posesie a terenului de 15 ha. Nu a vorbit cu Comisia Judeţului Vrancea. Ştiu că au fost audiaţi Prefectul şi Subprefectul jud. Vrancea dacă dl R. a luat legătura cu vreun salariat al prefecturii. Am văzut din dosar că dl R. ar fi intervenit la comisia de punere în posesie a terenului conform Legii nr. 247/2005. În ianuarie - februarie 2009 m-am întâlnit cu numitul SS. la un magazin la intrarea în Galaţi, între timp în magazin a apărut dl. R. cu soţia, cu care am început o discuţie în cadrul căreia dl SS. l-a recunoscut pe dl R. şi i-a spus acestuia că are o plângere vizavi de numărarea unor voturi. Deşi am asistat la discuţie nu am înţeles despre ce era vorba. Ulterior am vorbit cu dl SS. şi mi-a spus că are o plângere formulată cu privire la numărarea unor voturi, de când a candidat la funcţia de primar. Dl. R. i-a spus dl. SS. că o să primească un răspuns oficial în urma sesizării sale, dacă nu o să i-a legătura dl R. cu mine, iar eu la rândul meu să-i comunic dl. SS. A fost o înţelegere amiabilă pentru a urgenta comunicarea.

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. Aţi livrat servicii de catering către dl R. sau fiica acestuia?

R: Da. Am făcut aceasta pentru fiica sa la deschiderea notariatului. Am cumpărat cu 5 kg carne şi vin şi şampanie şi le-am dus la Galaţi cu maşina condusă de un prieten. M-am întâlnit cu dl. R., ne-am deplasat la restaurantul unde se desfăşura petrecerea, iar acesta mi-a plătit cele cumpărate, respectiv mi-a remis 600 lei.

2. De ce aţi declarat iniţial că nu îl cunoaşteţi pe dl. R.?

R: Când am ajuns prima oară la DNA am fost consternat şi nu am ştiut exact cine est dl. R. La mine la restaurant există o cutumă în sensul că nu spun ce clienţi vin, am avut o dilemă să spun sau să nu spun.

3. Au existat discuţii telefonice cu defunctul R. despre Comisia de la prefectură sau despre comisia de fond funciar?

R: Da, a existat o discuţie despre comisia de la prefectură vizavi de numărarea voturilor. O altă discuţie nu am avut, niciodată.

4. Aveaţi la nivelul anului 2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, plângeri sau afaceri judiciare care justificau prezenţa dvs. acolo?

R: Nu (...)

6. Care a fost scopul vizitelor dvs. la dl R. la birou, respectiv la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, şi dacă aţi discutat telefonic despre lăsarea unui înscris în cadrul unei astfel de audienţe, dl. R.?

R: Am fost o singură dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Însă am vorbit la telefon cu dl. R. despre formularea unei sesizări pe care să o depun la parchet, o plângere referitoare la punerea mea în posesie cu un teren (...)".

Martora OO. a arătat printre altele: "Menţin declaraţiile date anterior atât în faţa organelor de urmărire penală, cât şi în faza de judecată.

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. Aţi fost numită în funcţia de Prefect a jud. Vrancea la 24 ianuarie 2009?

R: Da.

3. În februarie 2009 numita HH. v-a solicitat să nu declaraţi o cale de atac într-un dosar aflat pe rolul jud. Focşani privindu-l pe ŞŞŞ.?

R: Îmi amintesc când mi-a sugerat să nu declar o cale de atac, însă nu îmi aduc aminte cu exactitate detaliile.

4. V-a solicitat să nu eliberaţi titlul de proprietate pe numele solicitantului U. deşi existau hotărâri judecătoreşti dar şi hotărâri ale CJ Vrancea care îl îndreptăţeau la dreptul de proprietate?

R: Nu îmi aduc aminte cu exactitate dar din câte ştiu am dat toate detaliile cu privire la acest caz procurorului, aşa încât îmi menţin toate acele precizări.

5. Cu acea ocazie numita HH. v-a comunicat că mai sunt persoane care vă roagă să nu declaraţi calea de atac în dosarul privindu-l pe ŞŞŞ. şi să nu se semneze titlul de proprietate pentru U.?

R: Îmi amintesc că a fost o discuţie referitoare la nedeclararea unei căi de atac, însă nu îmi amintesc toate detaliile.

6. Pe inculpatul I. îl cunoaşteţi?

R: Îl ştiu doar din vedere.

7. A fost în audienţă la dvs. în 2009 când eraţi prefect?

R: Dacă ar fi fost la mine în audienţă mi-aş fi adus aminte, aşa cum am precizat îl ştiu doar din vedere. Este puţin probabil să fi fost în audienţă, indiferent de dată. După ce mi s-a dat citire unui pasaj din declaraţie potrivit căreia aş fi arătat că acesta a fost la mine în audienţă şi a solicitat atribuirea unui alt teren decât pe care se emisese titlul de proprietate pe numele U., arăt că suntem o comunitate mică şi ne ştim din vedere, însă este puţin probabil ca acest domn să fi fost în audienţă la mine pentru că nu-l ştiu decât din vedere. Menţionez că audienţele erau ţinute atât de către mine în calitate de Prefect, dar şi de către consilieri.

Întrebări formulate de apărătorul inculpatului I.:

1. A intervenit inculpatul I. în vreun fel direct sau indirect prin intermediul defunctului R. pentru emiterea vreunui act ce intră în atribuţiile dvs de serviciu?

R: Nu. Precizez că nu ştiu cine este defunctul R. "

Faţă de probele administrate în faţa sa, Înalta Curte constată că nu există schimbări în declaraţiilor date de către martori ori inculpat, care să conducă la o reapreciere a acestora şi care prin coroborare cu conţinutul discuţiilor telefonice să conducă spre interpretarea pe care procurorul o face dialogului purtat între persoanele supuse măsurilor de supraveghere tehnică.

În acest context, prin coroborare probelor dosarului, Înalta Curte constată că nu se confirmă acuzaţia în materie penală în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I. şi reţine că nu există cel puţin un indiciu că defunctul R. ar fi avut vreun "ascendent" asupra unuia dintre funcţionarii Prefecturii Vrancea însărcinaţi cu eliberarea titlurilor de proprietate.

Aşadar, Înalta Curte constată că soluţia de achitare dispusă de către instanţa de fond este pe deplin justificată, întrucât nu există niciun argument care să conducă la reformarea ei.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că susţinerile inculpatului I. cu privire la modalitatea de sesizare a procurorului sunt întemeiate, însă având în vedere motivul de achitare acestea nu au o influenţă asupra temeiul achitării.

Cu privire la chestiunea de drept invocată de către inculpat Înalta Curte va sublinia incidenţa principiilor loialităţii administrării probelor subsumat celui al echitabilităţii procedurilor - consacrat prin dreptul la un proces echitabil, impus de către Codul de procedură penală, de Constituţie şi nu în ultimul rând de Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului.

"Echitatea" este corespunzătoare ideii de dreptate, corectitudine, respectare a drepturilor celorlalţi, egalitate a tuturor în faţa justiţiei şi de soluţionare fără părtinire. Această noţiune are evident, din punct de vedere al dreptului, şi o componentă procedurală, ce ţine de modalitatea în care o cauză este soluţionată, deci de dreptul la un proces echitabil. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin intrarea în vigoare a Anexei la Protocolul nr. 11 adiţional, a inserat ca titlu al art. 6 "Dreptul la un proces echitabil".

Cu privire la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte face trimitere la standardele acestui drept, reevocate în cauza Niţulescu vs. România, în care se arată că este necesar a se stabili dacă procedura în ansamblul ei, inclusiv în modul de obţinere a probelor, a fost una echitabilă.

De aceea, Înalta Curte constată că procedura sub acest aspect nu a fost una echitabilă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I., deoarece deşi acuzarea era în posesia unor probe ce indicau suspiciuni rezonabile că o persoană este implicată într-o activitate infracţională, nu a adus la cunoştinţa persoanei aceste aspecte şi a "ales" modalităţi alternative de ascultare a sa (declaraţie olografă, declaraţie de martor), pentru ca ulterior să le considere probe şi să le folosească împotriva aceleaşi persoane, ce are în dosar calitatea de suspect.

Aceste considerente, Înalta Curte le va detalia, la analiza situaţiei inculpaţilor G. şi D.

Asemănător, Înalta Curte constată că procedura nu a fost una echitabilă deoarece procurorul a utilizat împotriva unei persoane probe cu privire la care un judecător a dispus distrugerea lor. Aşadar, procurorul nu poate susţine că a aflat despre comiterea unei fapte penale dintr-o interceptare cu privire la care un judecător a dispus anterior ca acea interceptare să fie distrusă, deoarece se înfrânge însăşi fundamentul procesului penal ce este guvernat de legalitate. Or, câtă vreme s-a analizat legalitatea unei măsuri intruzive dispusă vremelnic de către procuror, iar judecătorul a infirmat măsura dispusă de către procuror şi a dispus distrugerea înregistrărilor, acestea nu mai există, deci nu pot produce consecinţe juridice.

2. Cu privire la inculpatul A., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată este cea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în luna iunie 2009, a promis inculpatului R. oferirea unor foloase nedeterminate, cum ar fi păsări (pui), în scopul de a determina pe procurorul Y. să adopte o soluţie de netrimitere în judecată a învinuitului Z. în Dosarul nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Raportat şi la această acuzaţie se constată că procurorul şi-a fundamentat-o pe conţinutul convorbirilor telefonice interceptate, respectiv cele din 17 iunie 2009, discuţie ambientală; 19 iunie 2009.

Printre altele, Ministerul Public susţine că în timpul dialogului ambiental inculpatul A. prezintă situaţia Dosarului nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi privind pe Z., aflat în supravegherea numitei Y., procuror şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi îi cere numitului R. să intervină şi să o determine să dea o soluţie de netrimitere în judecată. Se susţine că această influenţă a numitului R. nu era gratuită, ci în schimbul unor foloase necuvenite, care au fost acceptate şi confirmate prin dialogul purtat telefonic între cei doi în data de 19 iunie 2009, apreciindu-se că cei doi se refereau la aceleaşi foloase necuvenite, pentru care au amânat darea şi, respectiv, primirea lor.

Cu privire la această acuzaţie, ca urmare a probatoriului solicitat de către Ministerul Public, inculpatul A. - audiat de către Înalta Curte a arătat: "Nu menţin declaraţia dată la urmărirea penală, deoarece nu mi s-a respectat dreptul la apărare. Îl cunosc pe dl R. Prietenia cu acesta a început în octombrie 2006 şi s-a încheiat în 2011 la decesul acestuia. Acesta era avocat în Baroul Tecuci. Ne vizitam reciproc. Părinţii mei la ţară au un loc unde se ocupă de agricultură şi creşterea puilor. Dl R. a apreciat această activitate şi a dorit să desfăşoare o activitate similară prin intermediul socrilor la Buzău, susţinând că are la Avicola Galaţi un prieten de la care puteam cumpăra pui mai mari. De la acel moment am început în fiecare primăvară să-i dau răsaduri dar şi pui.

Am preluat din spaţiul public o discuţie pe care i-am prezentat-o lui R., în sensul că există un dosar vechi de 4 - 5 ani, care se plimbă Bucureşti - Galaţi - Tecuci, dar nu în sensul traficării influenţei sau obţinerii unui folos. Precizez că ne cunoşteam de 20 - 25 de ani în acel moment. Dl R. a fost de două ori procuror general. La Parchetul Galaţi a fost un incident, din cauza unor dosare mai vechi unii colegi de-ai săi s-au transferat în avocatură, iar şefii au fost destituiţi. La aceste discuţii au fost prezenţi şi martorul TT.

I-am spus că dosarul care se plimba trebuie soluţionat, pentru a nu păţi ca foştii şefi. Nu cunosc pe cine privea acel dosar. Dialogul a fost unul firesc, m-a întrebat ce?, cum? unde?, iar eu i-am răspuns.

Datele le deţineam din spaţiul public. Informaţiile despre acel dosar le-am preluat din discuţiile purtate la o spălătorie auto. Eu la acel moment administram o societate, ca şi în prezent. Nu am cunoştinţe juridice. La întâlnirile pe care le-am avut cu dl. R. ştiind că eu am relaţii în oraş, acesta m-a rugat să-i comunic dacă am cunoştinţă de vreo legătură între poliţişti, procurori, care vor să facă ceva, "sunt în cârdăşie". Cunosc persoane din Tecuci, Galaţi care sunt poliţişti sau procurori.

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. După ce s-a dat citire unui pasaj din transcrierea convorbirilor telefonice din 17 iunie 2009, aflată în dosarul de urmărire penală, a fost întrebat la ce s-a referit această discuţie? Z. era prieten comun al dvs şi al defunctului R.?

R: Sintagma prieten o folosesc foarte des, fără să-l cunosc pe Z. I-am spus să rezolve problema ştie R. cum, fără să beneficiez de ceva de pe urma aceasta.

2. Cum explicaţi că în cadrul aceleaşi convorbiri, s-a adus în discuţie imediat după acel schimb de replici citat anterior, acei pui care ar fi trebuit să-i fie daţi lui R.

R: Nu există nicio legătură între situaţia dosarului şi remiterea acelor pui. Sunt două lucruri diferite, respectiv aprovizionarea cu pui, care se făcea de ambele părţi, când cumpăram eu pui pentru amândoi, când R. cumpăra pui pentru amândoi. Este diferită situaţia referitoare la creşterea puilor de cea a dosarului, pentru care informaţiile le-am preluat din spaţiul public. Referitor la discuţia despre dosar, şi apoi despre pui, explic faptul că le-am cumulat pentru că în ultima perioadă nu reuşisem să vorbesc cu acesta întrucât era înscris la Academia de Poliţie pentru susţinerea unui doctorat. Îl tot căutasem la telefon, iar discuţia a fost pur întâmplătoare.

3. Cui i-a aparţinut iniţiativa furnizării de pui de către dvs. ?

R: A fost o decizie spontană, care ne-a aparţinut amândurora.

4. După ce i s-au citit ultimele două fraze de pe prima pagină a declaraţiei date în 27 februarie 2013 în faţa Curţii de Apel Iaşi, a fost întrebat când a declarat adevărul: în faţa Curţii de Apel Iaşi, sau astăzi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când a afirmat că l-a informat pe R. pentru a nu păţi ca foştii şefi.

R: Nu îmi amintesc ceea ce am declarat în faţa Curţii de Apel Galaţi, chiar dacă mi-a fost citit astăzi.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul inculpatului A.

1. În dialogul citit astăzi de reprezentantul Ministerului Public apare o insistenţă a dvs faţă de R. pentru a prelua acei pui. De ce aţi insistat?

R: Am insistat pentru că puii erau mari, iar din cauza unei epidemii aceştia mureau şi mă presa patronul fermei, l-am propus eventual să-i tăiem, să-i pun în pungi şi să-i congelăm. Era vorba de cca 30 în valoare totală de cca 300 lei.

2. Cum au ajuns puii la R.?

R: L-am rugat pe patronul JJ., dacă are drum la Galaţi în interesul fermei sale, să facă şi acest serviciu dl. R., respectiv să-i livreze puii la Galaţi (25 - 30 pui vii).

3. V-a comunicat JJ. dacă R. l-a plătit sau nu?

R: L-a plătit. Fratele lui JJ., respectiv numitul LL. a luat legătura telefonică cu mine şi l-am condus la locuinţa dl R., prin telefon. A ajuns acolo, a descărcat, a primit banii, iar când s-a întors acasă mi-a povestit acest episod. Nu s-a întâmplat niciodată să luăm pui fără să plătim."

Martora KK. - audiată de către Înalta Curte nu a relatat împrejurări utile cauzei.

Martorul JJ. - audiat de către Înalta Curte a arătat: "menţin declaraţiile pe care le-am dat în faţa procurorului şi a judecătorilor. Chiar dacă a existat o presiune la D.N.A. Galaţi, prin care mi s-a sugerat să declar că nu aş fi încasat bani pentru livrarea puilor, după o discuţie contradictorie, eu am explicat că nu pot afirma decât adevărul. La acestea m-am referit atunci când am declarat în faţa judecătorului de la fond aspectele referitoare la presiunea exercitată asupra mea. Nu am de făcut completări ori precizări faţă de cele relatate organelor de urmărire şi judecătorului de la fond.

Ministerul Public:

I: Cum a ajuns firma SC FF. SRL să livreze pui defunctului R.?

R: Livrarea a fost făcută în condiţiile în care am fost rugat de un prieten. domnul A. pentru a face această livrare unui prieten de-al său. Doar ulterior am aflat despre cine este vorba, deoarece la acel moment nu mi s-a spus numele. Am acceptat rugămintea şi am dispus livrarea.

I: Vă amintiţi suma de bani pentru care s-au vândut puii şi dacă s-a emis bon fiscal?

R: Suma nu mi-o amintesc exact, fiind derizorie, cca. 1.000.000 lei vechi. Pentru această sumă nu a fost eliberată chitanţă sau factură fiscală, la ora plecării fiind foarte devreme, cred că era 4 dimineaţa, nu m-am gândit la acest aspect. De altfel, pe parcursul timpului s-a dovedit că nu a existat un asemenea document. Am făcut afirmaţia că suma este derizorie în raport de comparaţia cu celelalte livrări de pui care priveau cantităţi de sute de capete la fiecare client, pentru care încasam sume importante.

I: Maşina avea autorizaţie de transport pui?

R: exclus acest lucru, de aceea au şi existat certuri în familie. Nu avea o asemenea autorizaţie, putând transporta doar ouă, medicamente, vaccinuri. Pentru acel transport eu mi-am asumat responsabilitatea.

I: Care este motivul pentru care a făcut această excepţie?

R: Eu am condiţionat acest transport de două lucruri: unu - să am un drum la Galaţi pentru că nu se justifica să fac o deplasare Tecuci - Galaţi cu doar 20 de pui: doi - administratorul să nu fie în fermă, pentru că nu ar fi permis o asemenea livrare. Am făcut acest lucru ca urmare a rugăminţii ce mi-a fost adresată de amicul meu, căruia doar i-am cerut răbdare până se vor îndeplinii condiţiile puse.

Mi s-a explicat că fratele meu a relatat în faţa instanţei de apel că ar fi existat un bon aşezat în cutiile cu pui, însă eu nu îmi aduc aminte un asemenea aspect."

Martorul LL. - audiat de către Înalta Curte a arătat: "menţin declaraţiile pe care le-am dat în faţa procurorului şi a judecătorilor. La momentul audierii mele am spus tot ceea ce am ştiut cu privire la aspectele la care am fost întrebat, aşa încât la acest moment nu am de făcut nicio precizare suplimentară.

Ministerul Public:

I: Îl cunoaşteţi pe defunctul R.?

R: Nu.

I: Cum aţi ajuns să livraţi pui defunctului R.?

R: Eu mergeam frecvent la Galaţi cu anumite probleme şi cu o zi înainte, seara, fratele meu JJ., m-a rugat să trec pe la fermă dimineaţa pentru a lua ceva. Dimineaţa am constatat că este vorba de câteva lădiţe cu pui pe care le-am încărcat în maşina cu care mă deplasam şi le-am dus la Galaţi. Aveam un bileţel cu un număr de telefon al dl. SS. pe care l-am apelat şi astfel practic am fost dirijat cum să ajung la adresa la care am lăsat puii. Acolo m-a întâmpinat un domn care mi-a arătat unde să descarc lădiţele cu pui. Am parcat maşina cu spatele, iar după ce am descărcat lădiţele cu pui, acelaşi domn care m-a întâmpinat mi-a achitata contravaloarea acestora. Acest domn era îmbrăcat cu pantaloni scurţi şi avea o şapcă pe cap, dar nu ştiu cine era.

I: Aţi emis un bon fiscal pentru această livrare?

R: Cunosc doar faptul că fratele meu mi-a spus că există un bon fiscal într-una din lădiţele cu pui, însă nu pot să afirm sau să infirm existenţa acestuia, pentru că nu m-am uitat în acele lădiţe la plecare. Doar mi-a spus că este pus, iar la destinaţie nu m-am uitat datorită a ceea ce au făcut puii în lăzi pe parcursul transportului de la Tecuci.

I: Era o practică ca bonul fiscal să nu fie pus în altă parte, ci în lădiţele cu pui? Ce fel de lădiţe erau cele folosite la transportul puilor?

R: Această livrare a fost una oarecum excepţională, pe care am făcut-o la rugămintea fratelui meu, deoarece în mod normal puii se achiziţionează numai de la firma noastră din Tecuci. De aceea, la acel moment aşa s-au petrecut lucrurile. Livrarea s-a efectuat în lădiţe de plastic în care am aşezat, din câte îmi amintesc, cinci sau şase pui.

Ministerul Public: Care este perioada în care aţi făcut această livrare?

R: Nu îmi aduc aminte, iar la acea adresă am fost pentru prima şi unica dată.

Avocat pentru inculpatul SS.:

I: Câţi pui aţi livrat?

R: Nu îmi aduc aminte cu exactitate, dar cred că au fost patru sau cinci lădiţe, deci un total de aproximativ de 20 - 25 de pui.

I: Câţi bani aţi primit de la defunctul R. pe aceşti pui?

R: Nu îmi aduc aminte câţi bani am primit la acel moment.

La întrebarea clarificatoare a instanţei de judecată menţionez că nu ştiu dacă acea persoană de la care am primit banii era sau nu defunctul R.

I: Suma primită era suma corectă pentru livrarea acelei cantităţi?

R: Da, era suma corectă.

La întrebarea clarificatoare a instanţei de judecată menţionez că prin sumă corectă eu înţeleg valoarea puilor şi nu a transportului."

Martora Y. - audiată de către Înalta Curte a arătat: "Sunt procuror şef secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. Menţin în totalitate declaraţiile date la D.N.A. - ST Galaţi şi la data de 15 ianuarie 2014 la instanţa de fond a CA Iaşi. Încă o dată susţin că nu am fost influenţată în niciun fel de către defunctul inculpat R. (la data faptelor imputate procuror general al Parchetului de pe lângă C.A. Galaţi) să dispun în contra legii soluţia procedurală de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 10 lit. d) fostul C. proc. pen. faţă de învinuitul la acea dată Z. în Dosarul cu nr. x/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Menţionez că în acea cauză se exercita urmărirea penală faţă de acel învinuit sub aspectul infracţiunii de înşelăciune în formă continuată imputată şi pe de altă parte dosarul în discuţie era extrem de vechi. Mai precizez că soluţia procedurală dispusă a fost controlată în procedura prevăzută de fostele disp. ale art. 2781 C. proc. pen. anterior, fiind exercitată plângerea de către o unică persoană vătămată, iar prin hotărârea judecătorească definitivă a C.A. Galaţi soluţia a rămas aceeaşi.

Întrebări formulate de procuror:

I: Cine repartiza dosarele de urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi?

R: Menţionez că în anul 2009 după o declinare anterioară la Parchetul de pe lângă Trib. Bucureşti, urmată de o nouă declinare la unitatea noastră de parchet, în condiţiile legii, dosarul mi-a fost repartizat mie spre rezolvare de către fostul prim-procuror, iar la data dării soluţiei era în funcţie doamna procuror; dar nu îmi aduc aminte care dintre aceşti prim-procurori nominalizaţi mi-au repartizat dosarul în lucru.

I: În practica Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi exista o practică în sensul de a nu se exercita urmărirea penală împotriva persoanelor care emiteau file cec sau bilete la ordin fără provizioane în cont?

R: Eu susţin că soluţia procedura de scoatere de sub urmărire penală a fost dată, deşi într-adevăr persoanele pretins vătămate nu au primit sumele de bani indicate în plângerile ce le-au formulat - datorat celorlalte probe ale dosarului de urmărire penală care au atestat caracterul exclusiv comercial desfăşurate între acestea şi fostul învinuit Z. şi în condiţiile în care nu s-a putut proba existenţa intenţiei infracţionale în faptele imputate acestuia.

I: La data când aţi emis soluţia cunoşteaţi că Z. a fost condamnat definitiv pentru acelaşi gen de infracţiune?

R: Da, evident, pentru că i-am văzut fişa operativă de cazier judiciar din care rezulta că fusese condamnat (nu îmi amintesc modalitatea de executare) pentru acelaşi gen de infracţiuni de înşelăciune şi suplimentar, într-adevăr, avea mai multe puneri în mişcare de acţiuni penale, fiind inculpat pentru acelaşi tip de infracţiuni.

I: Aţi apreciat la acel moment că soluţia dată i-a fost favorabilă învinuitului?

R: Niciun moment nu m-am gândit să creez o situaţie favorabilă învinuitului nominalizat, ci am văzut-o ca fiind o soluţie conformă cu probele din dosarul de urmărire penală.

Întrebări puse de instanţă:

I: În perioada când aţi adoptat această soluţie s-au efectuat controale tematice referitoare la dosarele vechi de către parchetul ierarhic superior?

R: Da, erau indicatori de performanţă, însă nu pot afirma că vreun procuror de la acest parchet a solicitat expres soluţionarea acestor dosare. Reiterez afirmaţia mea că niciun procuror ierarhic nu mi-a solicitat să soluţionez în vreun fel dosarul în discuţie."

Înalta Curte constată că şi în privinţa acestui inculpat, procurorul şi-a întemeiat acuzaţia "strict" pe conţinutul convorbirilor telefonice şi ambientale, care au fost interpretate în raport de propria sa convingere, fără a lua în considerare declaraţiile martorilor audiaţi, deoarece sunt considerate că nu ar fi veridice.

Or, probele readministrate în faţa Înaltei Curţi coroborate cu celelalte probe ale dosarului, nu schimbă cu nimic situaţia de fapt şi concluziile la care a ajuns judecătorul de la fond, nu confirmă supoziţiile de interpretare ale procurorului, deci nu confirmă acuzaţia.

Astfel, se reţine că încă din timpul urmăririi penale probele relevau indubitabil că asupra martorei Y. nu s-a exercitat nicio influenţă, însă Înalta Curte reaminteşte că realizarea efectivă a influenţei nu este o condiţie sine qua non pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă şi implicit ale celei de cumpărare de influenţă, chestiune de drept, faţă de care, în raport de conţinutul discuţiei ambientale din 17 iunie 2009, necontestată de către inculpatul A., reţine că acesta a manifestat un interes făţiş faţă de situaţia juridică a lui TTT. - împrejurare de altfel recunoscută de către inculpat cu ocazia reaudierii în faţa Înaltei Curţi.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că în cadrul acestei discuţii nu există niciun element faptic - chiar şi de interpretare literară - care să indice o înţelegere mediată şi care să susţină acuzaţia în materie penală aşa cum a fost formulată, în sensul de a se fi promis un folos pentru soluţionarea favorabilă a dosarului.

Această acuzaţie nu este susţinută de probe, chiar şi dacă raportarea analizei de fapt s-ar realiza din perspectiva datei la care s-a adoptat soluţia de neurmărire penală de către martora Y. - 26 octombrie 2009, deoarece interpretarea procurorului nu ţine cont de celelalte probe, administrate în faza de urmărire penală, în faţa instanţei de fond şi în faţa instanţei de apel.

De aceea soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de fond cu privire la inculpatul A. este corectă.

3. Cu privire la inculpatul G., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, fiind audiat în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că inculpatul R. i-a cerut să intervină pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi preşedintele Alianţei Politice CC., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a inculpatului C.

4. Cu privire la inculpatul D., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. S-a reţinut, în fapt, că inculpatul, avocat în cadrul Baroului de Avocaţi Galaţi, fiind audiat în calitate de martor a făcut afirmaţii mincinoase, în sensul că inculpatul R. nu i-a cerut să intervină pe lângă BB., preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea şi preşedintele Alianţei Politice CC., pentru a-l menţine pe C. în funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea şi că nu a vorbit cu BB., transmiţându-i mesajul în legătură cu menţinerea în funcţie a inculpatului C.

Prealabil, Înalta Curte reţine că dreptul la un proces echitabil este înfrânt atunci când, deşi acuzarea este în posesia unor suspiciuni rezonabile că o persoană este implicată într-o activitate infracţională, nu aduce la cunoştinţa persoanei aceste aspecte şi "alege" modalităţi alternative de ascultare a sa, pentru ca ulterior să le considere probe şi să valorifice aceste probe împotriva aceleaşi persoane.

Aşadar, Înalta Curte constată că în privinţa inculpaţilor G. şi D., la momentul citării acestora pentru a fi audiaţi în calitate de martori, procurorul cunoştea că sunt implicaţi în activităţi de natură infracţională, mai precis că au purtat diferite discuţii telefonice cu defunctul R. referitor la situaţia funcţiei deţinute de inculpatul C., conţinutul convorbirilor fiind de altfel unicele probe invocate în acuzare.

Înalta Curte nu va cenzura modalitatea în care procurorul a ales să-şi fundamenteze acuzaţia în materie penală formulată împotriva inculpaţilor G. şi D., dar constată că această acuzaţie a fost realizată cu încălcarea principiului instituit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece deşi procurorul cunoştea că cei doi inculpaţi au discutat cu defunctul R., inculpaţii fiind şi persoanele prin care defunctul urmărea sprijinirea inculpatului C. şi astfel realizarea traficului de influenţă. Cu toate acestea procurorul nu a adus la cunoştinţă celor doi inculpaţi aceste aspecte mai înainte de a-i audia în calitate de martori şi nici nu le-a făcut cunoscut dreptul de a nu se autoincrimina prin declaraţiile date, cu atât mai puţin faptul că ceea ce vor declara poate fi folosit împotriva lor.

Este dincolo de orice îndoială că audierea unei persoane în calitate de martor, deşi se cunoaşte că este implicată într-o activitate infracţională în legătură cu care este audiat, este contrară dispoziţiilor legale şi pe cale de consecinţă o asemenea declaraţie nu poate fi folosită împotriva sa, după convertirea calităţii de martor în cea de inculpat.

Astfel, încă de la începutul audierii celor doi inculpaţi procurorul văzând implicarea acestora în lanţul infracţional ce făcea obiectul audierii ar fi trebuit să le aducă la cunoştinţă conţinutul dreptului la tăcere. Numai în aceste condiţii declaraţiile date puteau fi folosite în cauza în care au fost audiaţi. Construcţia juridică sau strategia acuzării constând în folosirea participanţilor în calitate de martori în dosarul penal, generează recunoaşterea dreptului acestora de a nu se autoincrimina, chiar de la primele audieri şi independent de conţinutul declaraţiei.

De aceea, remediul unei asemenea încălcări a principiului instituit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este soluţia adoptată de către instanţa de fond şi anume achitarea.

5. Cu privire la inculpatul C., Înalta Curte reţine că procurorul şi-a fundamentat acuzaţia exclusiv pe baza propriei interpretări dată convorbirilor telefonice interceptate, prin înlăturarea celorlalte probe - declaraţiile inculpatului, ale martorilor pe care le-a apreciat ca fiind neveridice, dar şi prin ignorarea unor dispoziţii legale invocate în apărare de către inculpat încă din timpul urmăririi penale.

În privinţa acuzaţiilor aduse inculpatului C., Înalta Curte a readministrat la solicitarea Ministerului Public următorul probatoriu:

Inculpatul C. a arătat: "Menţin declaraţiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală şi în faţa curţii de apel.

Consider că faptele care au fost reţinute în sarcina mea, respectiv cumpărare de influenţă prin oferirea de bonuri sau foloase necuvenite determinate sau nedeterminate defunctului R. pentru menţinerea mea în funcţia de director sau director adjunct nu există.

Aducând în atenţia instanţei data concursului desfăşurat pentru ocuparea funcţiei de director coordonator, director coordonator adjunct, care a fost în 20 mai 2009, concurs la care nu am participat. Menţionez acest lucru întrucât dacă aş fi participat la concurs era singura posibilitate de a fi menţinut pe funcţia de director sau director adjunct.

În raport de acestea mă întreb retoric pentru ce aş fi mai promis pomi, mese gratuite sau alte foloase defunctului R. dacă eu nici măcar nu am participat la concursul din 20 mai. De altfel, masa de la Dumbrăviţa care se afirmă că ar fi fost oferită şi care este prezentată în rechizitoriu a avut loc în data de 21 mai, ulterior concursului la care eu nu am participat.

Referitor la alte acuzaţii care sunt în sarcina mea, cum ar fi oferirea de pomi silvici, arăt că discuţia telefonică din care parchetul constată acest lucru a avut loc pe data de 7 aprilie 2009, cu o lună şi ceva înainte de data desfăşurării concursului, mai exact de data înscrierilor, care a fost pe 27 aprilie 2009.

Discuţia referitoare la pomii silvici a venit pe fondul unei recomandări pe care o făceam defunctului R. în plin sezon de primăvară, când se desfăşoară acţiunea Luna plantării arborilor- 15 martie - 15 aprilie, de a planta, să pună un arbore, cum am recomandat de altfel tuturor amicilor şi prietenilor mei în acea perioadă.

Referitor la acuzaţia de înlesnire, întocmire şi aprobare de scoatere din fond forestier declar că această discuţie a venit pe fondul unei recomandări iniţiale pe care am făcut-o defunctului R., prin care acesta mă informa că vrea să realizeze o împrejmuire la o anumită suprafaţă pe care dânsul sau o mătuşă a acestuia o deţinea în jud. Vrancea, întrucât legislaţia în vigoare Lege nr. 46/2008 Codul silvic arată că orice împrejmuire sau acces într-o suprafaţă de pădure necesită documentaţie de scoatere din fond forestier. Pe fondul acestei recomandări, dânsul mi-a solicitat sprijinul din punct de vedere tehnic, de a-i recomanda pe cineva care se ocupă de întocmirea unei astfel de documentaţii, singurul sprijin pe care i l-am dat a fost de a culege datele pur tehnice, exemplu tipul de arboret, iar competenţa de avizare şi aprobare a acestei documentaţii revenind exclusiv a Inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare Focşani, respectiv în funcţie de suprafaţa şi a ministerului de resort sau a Guvernului României.

În ceea ce priveşte masa gratuită de la Dumbrăviţa declar că am fost solicitat de către prim-procurorul de pe lângă Parchetul Tribunalului Vrancea pentru a le pune la dispoziţie sala mare de la Pepiniera Dumbrăviţa, sală în care se desfăşurau de obicei astfel de reuniuni, nefiind nici prima dată şi nici ultima dată când colegii domnului prim procuror au participat la astfel de reuniuni.

Menţionez că toate produsele care au fost consumate la acea reuniune au fost aduse de dl. prim-procuror sau de invitaţii acestuia, eu fiind invitat de dl. prim-procuror şi am fost prezent aproximativ o 1/2 oră la acea întâlnire.

Referitor la zvonurile politice care existau în convorbirile telefonice, doresc să se constate că ultimele 2 convorbiri din luna mai sunt iniţiate de către defunctul R., acesta interesându-se efectiv de situaţia mea profesională de la acel moment, iar eu îi relatam despre zvonurile politice pe care le auzisem în localitate şi îi ceream dânsului o părere, un sfat, ţinând cont de faptul că dânsul era un amic al meu, un prieten.

Doresc să arăt că relaţia mea cu dl. R. a debutat iniţial profesional, pe fondul unor iniţiative comune pe care le aveam, iar în urma acestor iniţiative s-a conturat o relaţie de prietenie. Ca urmare acestui fapt, discuţiile pe care le purtam cu dânsul referitor la funcţia mea erau discuţii prieteneşti, eu cerându-i o părere pentru situaţia în care mă aflam. în niciun caz nu i-am cerut să intervină pentru mine pentru menţinerea mea în funcţia de director sau director adjunct.

Referitor la acuzaţia din rechizitoriu că aş fi înlesnit defunctului R. construirea unui gard în localitatea Lepşa declar că nu este adevărată, singura mea implicare a fost de a-i solicita unui coleg al meu, martorului NN., identificarea unei echipe de muncitori care să se ocupe de construirea gardului respectiv, iar materialele necesare construirii gardului şi toate cheltuielile ulterioare au fost în responsabilitatea defunctului R. Nu cunosc ce s-a petrecut ulterior. Dintr-o convorbire telefonică chiar reiese faptul că de acea lucrare şi de stadiul lucrărilor se ocupa NN., cu care de altfel dânsul cred că ţinea legătura.

Mai sunt acuzat că la solicitarea D.N.A. - ST Galaţi privind punerea la dispoziţie a unor informaţii privind cultura experimentală aflată în discuţie, în zona Lepşa, fiind director la data solicitării respective, i-aş fi îndrumat greşit către o altă instituţie, respectiv I.T.R.S.V. Declar că se poate constata uşor că din adresa formulată de M., răspunsul identificat clar, unde se afla suprafaţa şi amplasamentul ei, rolul arboretului, ca şi cultură experimentală, chiar şi anul înfiinţării, şi că nu am intenţionat niciun moment de a scoate din evidenţă suprafaţa respectivă, aşa cum se face menţiune de către parchet în rechizitoriu.

De altfel, competenţa de scoatere din evidenţă sau de desfiinţare a unor astfel de culturi aparţine Institutului de cercetări şi amenajări silvice I.C.A.S. Bucureşti. Nu am solicitat I.C.A.S.-ului şi nu am făcut o astfel de propunere de a scoate din evidenţă o astfel de cultură experimentală şi dacă este necesar pot solicita înscrisuri în acest sens I.C.A.S.-ului.

În concluzie, consider că nu sunt vinovat pentru faptele pentru care am fost trimis în judecată, nu am oferit bunuri sau foloase necuvenite defunctului R. pentru a fi menţinut în funcţia de director sau director adjunct.

Răspunsuri la întrebările puse de Ministerul Public:

I. Raportat la convorbirea telefonică dintre inculpat şi R. din 5 mai a solicitat numitului R. să vorbească cu BB. pentru menţinerea sa în funcţie?

R: Nu. Nu i-am solicitat. În primul rând dl. BB. nu avea nicio competenţă de a mă menţine pe mine în funcţie. Singura posibilitate de a fi menţinut în funcţie ar fi fost să particip la concursul din 20 mai, lucru pe care nu l-am făcut, iar în convorbirea la care face referire procurorul solicită să se constate că discuţia a fost iniţiată de defunct, iar eu îi solicitam numai un sfat, o părere, nu să intervină la cineva pentru ca eu să fiu menţinut în funcţie.

I: Dacă a discutat cu numitul R., dacă acesta l-a sunat referitor la faptul că acesta ar fi discutat atât cu D., cât şi cu G. legat de menţinerea sa în această funcţie sau, eventual, numirea sa ca director adjunct?

R: În convorbirea la care face referire procurorul arăt că este iniţiată de dl. R., aşa cum am mai arătat, şi a avut loc la data de 22 mai 2009, când concursul era desfăşurat deja şi dacă dl. R. mă informa, era firesc să ascult ceea ce îmi spunea, eu nu i-am solicitat nimic dlui. R.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul ales al inculpatului C.:

I: Ce cunoaşte inculpatul în legătură cu acuzaţia referitoare la construcţia unei vile pentru defunctul R. în zona Lepşa?

R: Din nicio convorbire telefonică sau din rechizitoriu nu reiese că s-a discutat vreodată despre construcţia unei vile pentru dl. R. Existau molizi pe suprafaţa respectivă, exista o împrejmuire de către cei care au înfiinţat cultura. În niciun moment nu am discutat cu dânsul despre construcţia unei vile în acea locaţie.

Răspunsuri la întrebările puse de apărătorul inculpatului D.

I: Când l-a cunoscut inculpatul în persoană pe avocatul D.?

R: Prima dată l-am văzut pe distinsul avocat D. la primul termen pe care l-am avut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în anul 2010.

I: Dacă i-a cerut vreodată defunctului R. să îi ceară avocatului D. să intervină pe lângă BB. în favoarea acestuia?

R: Am arătat deja că nu i-am solicitat în primul rând nimic, pentru că domnul BB. nu avea atribuţia sau competenţa de a mă menţine pe mine în funcţie.

I: Având în vedere faptul că nu s-a prezentat la examen, exista vreun for, vreo instituţie care să îl poată menţine în funcţie?

R: Am declarat şi acest lucru mai sus. Singura posibilitate de a ocupa funcţia de director coordonator sau director coordonator adjunct era de a participa la concursul din data de 20 mai.

Întrebări puse de instanţă:

I: De ce nu i-aţi spus dlui R. că nu vă interesează funcţia, şi nici dl. BB., fiind şi prieteni?

R: Am considerat că interesul acestuia pentru mine, ca şi prieten, a fost de a nu-l jigni pe acesta. Nici în convorbirile telefonice, după cum se poate observa, eu nu am făcut presiune asupra dânsului, el era cel care mă suna şi făcea acele afirmaţii.

Inculpatul G. a arătat: Menţin în totalitate declaraţiile date în cursul procesului penal pornit, respect cea olografă datată 14 mai 2010 şi cea pe formular tipizat din 14 mai 2010, precum şi pe cea dată la 27 februarie 2013, la instanţa de fond a Curţii de Apel Iaşi. Am mai dat o declaraţie olografă şi tipizată la 01 aprilie 2010, în faţa procurorului ST Galaţi, pe care o menţin. Cunosc învinuirile care mi se aduc şi arăt cu fermitate că nu sunt vinovat de săvârşirea faptei imputate.

Arăt că nu am participat la petrecerea organizată la cantonul Dumbrăviţa aparţinând Direcţiei Silvice Vrancea, şi într-adevăr am primit la 21 mai 2009 un apel telefonic de la fostul procuror generala al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi - R., cu care am lucrat, eu funcţionând pe o durată de 5 ani ca inspector la aceeaşi unitate de parchet, prin care mi s-a spus: "eşti toată ziua la ATOP Vrancea (având în vedere că funcţionam şi la aceeaşi dată ca membru al acestei structuri), dacă te întâlneşti cu BB. (la acea dată şi în prezent preşedinte C.J. Vrancea) spune-i să aplaneze conflictul cu C. (la acea dată director Direcţiei Silvice Vrancea)." Pretind că cele ce mi-au fost arătate la telefon de defunctul R., nu aveau semnificaţia unui trafic de influenţă, ci erau o rugăminte colegială, având în vedere că R. aflase că la o manifestare electorală din anul 2008, cu ocazia alegerilor locale C. l-a criticat pe preşedintele CJ Vrancea BB. Ori, ceea ce vreau să arăt este că potrivit legii, pentru numirea şefilor de Autorităţi deconcentrate la nivel local, cum era şi cazul Direcţiei Silvice Vrancea, într-adevăr se formula o propunere de tip politic a organizaţiilor de bază a partidelor politice având reprezentare în Consiliul Judeţean. deşi la concursul organizat în condiţiile legii de RN Romsilva se puteau prezenta candidaţi şi alţii decât cei ce deţineau o propunere de tip politic. În consecinţă, arăt că C. nu putea fi revocat decât în condiţiile legii, conform disp. art. 106 din Legea nr. 188 privind statutul funcţiilor publice.

De altfel, arăt că neconformându-se la textul legii funcţiei publice, într-adevăr în mai multe judeţe, inclusiv Vrancea se procedase la revocare din funcţie a unor directori din direcţii deconcentrate, incluzând M. (sau cum era cazul APIA Vrancea, Inspectoratul de învăţământ Vrancea, Direcţia Cultură Vrancea) ceea ce genera consecinţa numirii într-un post unic a doi directori, fiind cazul pentru jud. Vrancea - Direcţia Silvică a numirii alăturate la cea deja existentă (C.) pentru o altă persoană, VV.

Încă o dată susţin că prin conţinutul convorbirii telefonice dintre mine şi defunctul R., acesta, care m-a şi apelat "dl Inspector" (referinţă la fosta mea funcţie de procuror - inspector la PCA Galaţi) acesta nu şi-a traficat influenţa în favoare directorului C. către preşedintele C.J. Vrancea BB.

Mai arăt că la data apelului telefonic în discuţie eu nu aveam ştiinţă ca C. de la M. să-i fi asigurat anumite foloase materiale fostului procuror general R., iar aspecte precum darea unor arbuşti (molid, tuia) de către primul - secundului, le-am aflat abia cu ocazia dezbaterilor în fond.

Întrebări Ministerul Public:

1. Aţi avut alte discuţii cu R. despre schimbarea conducerii la Direcţia Silvică Vrancea?

R: mai arăt că eu cu directorul de la Direcţia Silvică C. nu am discutat niciodată pană la declanşarea procesului penal. într-adevăr cu două săptămâni mai înainte de discuţia telefonică purtată cu R., procuror la PCA Galaţi, mergând la sediul unităţii de parchet pentru plata unor drepturi salariale restante, acesta a avut o discuţie directă cu mine, spunându-mi cu identitate aceeaşi chestiune, în sensul că dacă mă văd cu BB., să-i spun să aplaneze conflictul cu directorul Direcţiei Silvice Vrancea?

2. La ce se referea R. în convorbire telefonică "măcar ajunsă?!"

R: Încă o dată arăt că acea convorbire telefonică a fost purtată la finalizarea unei petreceri ocazionată de sărbătoarea SF Constantin şi Elena la locaţia cantonului silvic Dumbrăviţa, când deja se ştia că fusese numit un nou director la M. şi anume VV., iar explicaţia mea, pentru sintagma folosită de R. este aceea că prin ea eram întrebat dacă ştiu la ce ocol silvic subordonat Direcţiei Silvice Vrancea urma să ajungă C."

Inculpatul D. a arătat: "Menţin declaraţia de inculpat dată la data de 27 februarie 2013 la judecătorul instanţei de fond de la C.A. Iaşi, precum şi declaraţia de învinuit din data de 20 mai 2010 la D.N.A. - ST Galaţi. Menţin cu referire la conţinutul său declaraţia olografă dată de mine la data de 6 ianuarie 2010 la aceeaşi unitate de parchet cu menţiunea că aceasta nu a fost dată în prezenţa vreunui apărător şi nici nu am fost încunoştinţat de către procurorul D.N.A. G. în ce calitate procesuală am fost invitat spre a declara în consecinţă. Pe de altă parte, mai arăt că la data de 12 mai 2010 din nou la sediul D.N.A. - ST Galaţi am fost invitat de un ofiţer de poliţie judiciară delegat, care m-a condus la procurorul şef serviciu; acesta m-a chestionat despre datele de stare civilă pe care le-a trecut în formularul tipizat, iar ulterior a imprimat o declaraţie a subsemnatului, în condiţiile în care eu nu am declarat nimic la acea dată.

Mai arăt că, pentru motivul că mă grăbeam să ajung la o instanţă locală unde asiguram acte de asistenţă juridică, am lecturat fugar conţinutul declaraţiei în discuţie şi pentru motivul că am văzut că sunt incluse aceleaşi fragmente ca în conţinutul declaraţiei datată 6 ianuarie 2010 am procedat la semnarea acesteia.

Cu referire la obiectul acuzaţiei ce mă vizează, pretinsa infracţiune de mărturie mincinoasă, arăt că la data dării acelei prime declaraţii la D.N.A. - ST Galaţi, data de 6 ianuarie 2010, precum şi la declaraţia dată la data de 20 mai 2010, pe formular tipizat, în calitate de învinuit, datorită faptului că de circa 20 de ani sunt insulino dependent.

10. Marfa transportată a fost însoţită de documentele legale?

R: Da.

11. Vă amintiţi dacă era trecut vreun nume de cumpărător pe documentele de însoţire?

R: Nu îmi aduc aminte ce nume era pe avizul de însoţire. În mod normal pe aceste documente este trecut numele persoanei beneficiare a cantităţii de material lemnos.

12. Vă amintiţi dacă aţi încasat suma de 2.241.06 lei de la acel bărbat?

R: Îmi aduc aminte că mi-a dat o sumă de bani, dar nu pot preciza cu exactitate cuantumul acesteia.

13. Aţi încasat vreo sumă de bani pentru transport?

R: Da. Am primit două sume de bani, una reprezentând contravaloarea cherestelei şi una reprezentând transportul.

Mi s-a dat citire pasajului din declaraţia dată în faţa procurorului potrivit căreia am arătat că nu aş fi primit contravaloarea transportului. În legătură cu acest aspect nu pot să dau o clarificare exactă însă din câte îmi amintesc am primit o anumită sumă de bani ce reprezenta şi contravaloarea transportului cherestelei.

Martorul MM. a arătat: "menţin declaraţiile date anterior, întrucât corespund adevărului. Nu am de făcut completări la cele declarate anterior, eu am construit gardul şi nu am nimic de completate la cele declarate anterior".

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. Aţi fost contactat de NN. pentru construirea unui gard în Lepşa?

R: Da.

2. Vi s-au dat relaţii despre proprietarul terenului cu acea ocazie?

R: Nu. Era schiţat terenul unde trebuia să fac gardul. Nu cunoşteam cine era proprietarul terenului pe care trebuia să-l împrejmuiesc.

3. V-a adus NN. ţevi şi ciment şi scândură pentru construirea soclului?

R: Da. Îmi amintesc de ţevi, dar nu şi de ciment. Mi-a adus şi scândură.

4. La ce sumă de bani v-aţi înţeles pentru construirea gardului?

R: Nu îmi amintesc. Am stabilit preţul la metru. Dacă la urmărirea penală am declarat că am primit 10 milioane, cam aşa este, nu mai reţin exact.

5. Aţi primit vreo sumă de bani la finalizarea lucrării de la NN.?

R: La finalizare am primit cca 6 milioane, a rămas o sumă pe care nu mi-a mai dat-o.

6. Construcţia gardului s-a finalizat în primăvara anului 2009?

R: Da, cam aşa.

7. La finalizarea lucrării, a venit proprietarul terenului sau numai NN.?

R: Numai NN. a fost, nimeni altcineva.

Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva inculpatul C. este cea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că în perioada aprilie - iunie 2009, ocupând funcţia de director coordonator al Direcţiei Silvice Vrancea, a promis oferirea şi a dat foloase necuvenite determinate şi nedeterminate (mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în jud. Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în jud. Vrancea) inculpatului R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi (cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea), să obţină menţinerea sa în funcţia de director coordonator sau cel puţin de director coordonator adjunct la M.

În speţă, premisa este aceea ca inculpatul C. să se fi preocupat de ocuparea funcţiei ce se pretinde de acuzare că şi-ar fi dorit-o şi deci să se înscrie eventual în procedura de concurs necesara ocupării funcţiei pentru care ar fi fost necesară o cumpărare de influenţă.

Aşadar, întrucât acuzaţia susţine că activitatea de cumpărare de influenţă a avut loc în intervalul aprilie - iunie 2009 ar fi fost esenţial ca pentru această perioadă să existe o probă care să indice intenţia inculpatului C. de a se prezenta la concursul ce a avut loc la data de 20 mai 2009, însă se constată că probele administrate încă din timpul urmăririi penale relevă faptul că inculpatul nu a intenţionat să se înscrie, nu s-a înscris şi nu a participat la un asemenea concurs.

În speţă este vorba de prevederile din O.U.G. nr. 37/2009 de modificare şi completarea a Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, publicată în M. Of., Partea I, la 22 aprilie 2009 care, deşi au fost invocate de către inculpat în apărarea sa - au fost ignorate de către procuror, deşi astfel apărea ca fiind evident că inculpatul C. nu avea niciun motiv să promită sau să ofere cuiva foloase materiale pentru ceva ce nu intenţiona să devină.

Ignorarea acestor prevederi legale, lasă fără conţinut toate celelalte aspecte invocate de către procuror în acuzaţia formulata împotriva inculpatului C., chiar şi în situaţia în care aceste aspecte ar fi fost confirmate de probe, întrucât şi această ultimă privinţă, respectiv cu privire la promisiunea oferirii şi a darii de foloase necuvenite: mese gratuite, pomi silvici, înlesnirea întocmirii şi aprobării documentaţiei pentru schimbarea destinaţiei terenului forestier deţinut de mătuşa sa AA., în numele său, în jud. Vrancea, plata contravalorii construcţiei gardului împrejmuitor la acest teren, în sumă de 1.000 lei şi materialele necesare construcţiei acestuia în valoare de 2.241,06 lei, înlesnirea construcţiei unei vile în jud. Vrancea către defunctul R., pentru ca acesta, prin influenţa pe care pretindea că o are asupra funcţionarilor competenţi - cum ar fi, de pildă, BB., preşedintele Alianţei Politice CC. şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, probatoriul administrat este neconvingător, aşa după cum a explicat şi instanţa de fond, şi nu poate fundamenta schimbarea soluţiei pronunţate. De aceea, consecinţa evidentă este soluţia de achitare, aşa cum de altfel, în mod corect a dispus instanţa de fond.

6. Cu privire la inculpatul E., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută în art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (7 acte materiale) şi fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator al SC L. SRL, a contrafăcut balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, a emis în mod fictiv bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, şi din 20 decembrie 2008, a contrafăcut avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008, acte pe care le-a înregistrat fictiv în registrul jurnal pentru vânzări, registrul jurnal pentru cumpărări, registrul de casă, registru de evidenţă a intrărilor-ieşirilor de materiale lemnoase şi balanţa de verificare, împreună cu bonurile fiscale din 05 decembrie 2008, din 10 decembrie 2008, din 14 decembrie 2008, din 18 decembrie 2008 şi din 26 decembrie 2008 emise de SC FF. SRL Focşani, acestea din urmă neexistând, dar au fost înregistrate fictiv pentru a putea să le justifice pe cele dintâi din punct de financiar-contabil, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, iar unele dintre acte le-a încredinţat spre folosire inculpatului R. (bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008) şi pe altele le-a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi (balanţa de verificare anexă la bilanţul pe anul 2008, bonurile de vânzare fiscale din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008 şi avizele de însoţire din 19 decembrie 2008, din 20 decembrie 2008.

Acuzaţia adusă acestui inculpat, este circumscrisă acuzaţiei aduse inculpatului C., faptele reţinute în sarcina inculpatului E. fiind în legătură cu presupusele foloase pe care inculpatul C. le-ar fi promis pentru exercitarea influenţei.

Inculpatul E. - audiat de către Înalta Curte a arătat: "menţin toate declaraţiile date anterior în cauză, întrucât corespund adevărului. Am fost trimis în judecată pentru săvârşirea faptei de evaziune fiscală, pentru cherestea vândută. Nu eu am vândut cheresteaua, ci un maistru ce lucrează la mine, iar eu nu îl cunosc pe numitul R. Bonul de vânzare fiscală a fost emis de către maistrul care a dat cheresteaua, respectiv numitul RR. În continuare acesta lucrează la mine. Menţin afirmaţia că nu îl cunosc şi nu l-am văzut pe numitul R. Eu nu am declarat că am fost instigat de numitul R. pentru a contraface balanţe de verificare şi a emite bonuri de vânzare false".

Întrebări formulate de Ministerul Public:

1. V-au solicitat reprezentanţii DNA să predaţi cinci bonuri fiscale? Ce puteţi relata despre înscrierea în contabilitate a acestora?

R: Da mi-au fost solicitate cinci bonuri fiscale şi următoarele, pe care le-am predat. Au fost înregistrate în contabilitate de către contabilă. În acea perioadă, a decedat contabila şi am lucrat jumătate de an să refac contabilitatea. În final am găsit toate actele contabile, inclusiv cele ce se aflau la aceasta. Acele bonuri solicitate de D.N.A. reprezentau tranzacţii reale, respectiv masă lemnoasă vândută la diverse persoane. Acele persoane, respectiv cumpărătorii au fost audiate şi au relatat că au cumpărat şi au plătit masa lemnoasă.

2. Cum îşi explică faptul că în cele două exemplare de balanţă, care au fost întocmite pentru anul 2008 nu au coincis?

R: Angajând altă contabilă, din cele două înregistrări a rezultat o neconcordanţă.

3. Aţi informat AFP Focşani de faptul că aţi modificat înregistrările contabile pentru luna decembrie 2008?

R: nu îmi amintesc.

Înalta Curte reţine că acuzaţia formulată de către procuror la adresa inculpatului E. nu are la bază existenţa unor probe, ci presupunerea procurorului în sensul că, deşi, RR. susţine că a fost condus de bărbatul care cumpărase cherestea în localitatea Lepşa, din declaraţia numitului R. rezultă contrariul, şi anume că acesta s-a deplasat singur (...) nu a avut loc operaţiunea de vânzare-cumpărare la care fac referire inculpaţii. S-a menţionat că şi susţinerile lui AA. sunt neîntemeiate (deşi ar fi putut fi indusă în eroare de R.). Pentru a disimula fapta de corupţie, numitul R. a prezentat, prin mătuşa sa AA., bonul de vânzare fiscală şi avizul de însoţire din 19 decembrie 2008 emise în mod fals de SC L. SRL Reghin, judeţul Vrancea, prin administratorul E..

Înalta Curte reţine că din declaraţiile martorilor audiaţi încă din timpul urmăririi penale, confirmate şi în timpul cercetării judecătoreşti, rezultă că pentru cheresteaua furnizată de către E. a fost achitată contravaloarea produselor livrate, deci nu se poate afirma că ar exista un fals, însă evident înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli efectuate într-un an fiscal, deşi ele au avut loc în alt an fiscal poate genera consecinţe fiscale specifice evaziunii fiscale pentru care a şi fost sancţionat cu amendă administrativă.

Cu privire la temeiul de drept al achitării, Înalta Curte menţionează că faţă de probele readministrate în faţa sa, coroborate cu celelalte probe ale dosarului nu poate ajunge la concluzia ca acestea dovedesc vinovăţia inculpatului E.

De aceea, întrucât nu există probe care să dovedească vinovăţia inculpatului E. se va da întâietate acestui temei legal de achitare şi nu temeiului impus de incidenţa principiului ne bis in idem - art. 16 lit. i) C. proc. pen. - la care vom face referire, deoarece aceasta este ordinea de preferinţă legală a temeiurilor de achitare prevăzute de art. 16 C. proc. pen.

Aşadar, Înalta Curte constată că în actul de acuzare, la descrierea situaţiei de fapt reţinută în sarcina acestui inculpat, este menţionat că prin Ordonanţa nr. x/P/2009 din 08 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului E. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

În aceste împrejurări, se constată că în privinţa inculpatului E. este incident şi principiul ne bis in idem, deoarece pentru aceeaşi stare de fapt a fost deferit justiţiei de două ori.

Din punct de vedere juridic, situaţia de fapt, aşa cum este prezentată de către procuror în actul de acuzare se prezintă ca fiind evaziune fiscală, doar că în drept a primit a caracterizare diferită. Potrivit Codului de procedură penală, procurorul este titularul acţiunii penale, aşa încât instanţa nu poate cenzura modul în care procurorul înţelege să-şi formuleze acuzaţia, ci în baza probelor va putea doar stabili dacă acea infracţiune, aşa cum a fost caracterizată în drept, a fost comisă. De altfel, nici nu se poate altfel, întrucât ar fi afectat fundamental dreptul la un proces echitabil, deoarece inculpatul nu ar mai fi în măsură să-şi formulează apărarea. Oricum, câtă vreme pentru aceeaşi situaţie de fapt, inculpatul E. a fost cercetat anterior şi s-a dispus sancţionarea sa cu amendă administrativă, chiar dacă ea a fost dispusă de către procuror, aceeaşi situaţie de fapt nu poate constitui temeiul punerii din nou sub acuzare a inculpatului pentru o altă caracterizare în drept, fiind incident principiul ne bis in idem.

Înalta Curte consideră că nu se impune a dezvolta prevederile legale ce fundamentează acest principiu - art. 6 C. proc. pen., dar face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, ce a tranşat această chestiune de drept şi limitele aplicabilităţii principiului ne bis in idem, fiind astfel suficient pentru a explica concluzia la care a ajuns.

Curte de Justiţie Europeană - Hotărârea Curţii din 22 decembrie 2008 - Procedură penală împotriva lui Vladimir Turansky (Cauza C-491/07) - Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen - Articolul 54 - Principiul ne bis in idem - Domeniu de aplicare - Noţiunea "hotărâre definitivă" Principiul ne bis in idem consacrat de articolul 54 din Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania şi Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, semnată la Schengen (Luxemburg) la 19 iunie 1990 nu este aplicabil unei decizii prin care, după examinarea pe fond a cauzei cu care este sesizat, un organ al unui stat contractant dispune încetarea urmăririi penale, într-un stadiu prealabil punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane bănuite că ar fi comis o infracţiune, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului naţional al acestui stat, nu stinge definitiv acţiunea penală şi nu constituie astfel un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleaşi fapte, în acest stat.

Deci, câtă vreme împotriva aceluiaşi inculpat, pentru aceeaşi stare de fapt, s-a adoptat o soluţiei de scoatere de sub urmărire penală şi s-a aplicat o sancţiune pecuniară, soluţia instanţei de fond, de amânare a aplicării pedepsei şi de sancţionare cu avertisment a inculpatului, apare ca nelegală şi pe cale de consecinţă v-a fi desfiinţată, iar inculpatul E. urmează să fie achitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

7. Cu privire la inculpatul F., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că în calitate de administrator al SC J. Galaţi SA, până la data de 15 octombrie 2008, nu a înregistrat veniturile din construirea clădirii cu regim de locuinţă din Galaţi, Aleea Democraţiei nr. 4.

Inculpatul F. - audiat de către Înalta Curte a arătat: "Menţin declaraţiile pe parcursul cercetărilor, aşa cum de altfel am făcut şi în faţa instanţei de fond, respectiv Curtea de Apel Iaşi.

Mă consider nevinovat şi am solicitat pentru o bună edificare o expertiză financiar-contabilă care să lămurească o eronată interpretare a actelor existente în dosar. Eu consider că este o eroare de interpretare a actelor din dosarul de urmărire penală întrucât factura fiscală a fost emisă în 2009 şi nu aveam de ce să o emit, aşa cum mi se reproşează, în anul 2008.

Din punctul meu de vedere documentul fiscal a fost emis în aceeaşi lună în care a fost şi înregistrat, respectiv în luna în care am terminat lucrarea şi astfel s-a făcut şi tranzacţia. Odată cu înregistrarea lui în contabilitate s-au plătit şi obligaţiile fiscale, după cum rezultă şi din documentele existente la dosarul penal. Alte precizări nu am de făcut."

Înalta Curte reţine că procurorul a caracterizat fapta de a nu înregistra veniturile din construirea clădirii necalculându-se şi nevirându-se la bugetul de stat suma totală de 90.387,50 lei, din care impozit pe profit în sumă de 41.320,00 lei şi T.V.A. în sumă de 49 067,50 lei, denaturând astfel veniturile privind lucrările executate şi serviciile prestate, contul de profit şi pierderi, elementele de pasiv din bilanţ privind T.V.A. de plată şi impozitul pe profit de plată ca fiind infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.

Dată fiind voinţa procurorul de a da această caracterizare în drept faptelor inculpatului F., Înalta Curte reţine că soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de fond este cea corectă, deoarece infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii prevăzută în art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. a fost abrogată, cum de altfel în mod corect a constatat şi instanţa de fond.

Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 187/2012, la data de 01 februarie 2014, infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991 a fost abrogată, iar acest tip de infracţiune nu mai este incriminat în Codul penal chiar şi sub o altă denumire, deci pe cale de consecinţă nu se mai poate proceda la o analiză a elementelor de convergenţă în noua legislaţie penală, infracţiunea fiind specifică legii contabilităţii.

Pe de altă parte, cu privire la faptele inculpatului F., Înalta Curte reaminteşte soluţia pronunţată în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008, când s-a stabilit că: "Fapta de omisiune în tot sau în parte ori evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente dispoziţiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilităţii, raportat la art. 289 C. pen., aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală", decizie obligatorie ce implică în speţă aplicabilitatea principiului ne bis în idem.

8. Cu privire la inculpatul H., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în perioada ianuarie - decembrie 2009, i-a determinat pe inculpaţii R. şi B. să o constrângă pe persoana vătămată DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi sancţionată, dacă nu-i va înmâna suma de 5.000 lei şi a exercitat ameninţări asupra părţii vătămate, în mod repetat, în acelaşi scop.

9. Cu privire la inculpatul B., Înalta Curte reţine că acuzaţia în materie penală formulată împotriva acestuia este cea de şantaj, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de agent de poliţie şi şeful Postului de Poliţie Vânători, jud. Galaţi, în perioada aprilie - septembrie 2009, a acceptat propunerea inculpatului H. de a o constrânge pe persoana vătămata DD., prin înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa repetată la organele de urmărire penală, creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi sancţionată, dacă nu va înmâna suma de 5.000 lei, inculpatului H. şi a exercitat ameninţări, în mod repetat, asupra părţii vătămate, în acelaşi scop.

Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că în vechea reglementare - art. 194 C. pen. anterior - infracţiunea de şantaj consta în constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă. să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Prin noua reglementare - art. 207 C. pen. - şantajul constă în constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul.

Deci se poate observa că legiuitorul a exclus referirile redundante şi de altfel inutile din cuprinsul definiţiei acestei infracţiuni prin raportare la violenţă sau ameninţare, ce sunt nimic altceva decât elementele definitorii ale constrângerii, ce poate fi fizică ori morală.

Prin raportarea acestor chestiuni de drept la acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor H. şi B., Înalta Curte constată că deşi a reţinut o corectă stare de fapt, reconfirmată urmare a probatoriului administrat în faţa sa, instanţa de fond a ignorat caracterul ilicit penal şi practica judiciară în materia şantajului şi a dispus în mod greşit o soluţiei de achitare.

Cu privire la situaţia de fapt, martora DDD., a arătat, printre altele: " (...) Susţin cu fermitate că niciodată fostul procuror general al Parchetului Curţii de Apel Galaţi (...) nu a intervenit în afara legii pentru a dispune ca subsemnata, în calitatea mea de procuror la Secţia de Urmărire Penală a unităţii de parchet indicate, nici vreo soluţie de trimitere în judecată, nici vreo alta de neurmărire penală pentru vreo persoană şi nici nu m-a presionat în niciun fel în vreun dosar de urmărire penală pe care îl instrumentam (...) încă o dată susţin că fostul procuror general R. nu a intervenit în favoarea persoanei vizate în acea lucrare de urmărire penală, iar eu, în calitate de procuror, am dat soluţia de netrimitere în judecată pe baza probelor ce au fost administrate în acel dosar de urmărire penală într-adevăr, am primit un apel telefonic, pe telefonul fix de la birou, de la fostul procuror general R.: nu ştiu dacă acesta se afla în clădire sau în exteriorul unităţii de parchet, chestionându-mă dacă am la supraveghere un posibil dosar care avea ca obiect o infracţiune de înşelăciune la plângerea notarului H. şi despre care cunoştea că se află la Postul de Poliţie Vânători. Am arătat că trebuie să verific la rândul meu despre existenţa acelei lucrări de urmărire penală la unitatea de poliţie menţionată, iar faptul apelului telefonic l-am legat de aspectul că şi alte daţi fostul procuror general R.. cu ocazia prezentării în audienţă a unor persoane, obişnuia să contacteze la telefon procurorii ce aveau în lucru acele dosare pentru a se interesa de situaţia lor. Mai arăt că practica verificării cu ocazia primirii în audienţă la procurorii care aveau în lucru diferite dosare de urmărire penală era comună şi pentru alţi procurori ce exercitau funcţii de conducere la PCA Galaţi.

Este real că în cursul acelei discuţii telefonice, şi această chestiune am iterat-o şi în depoziţia dată la procurorul D.N.A, că întrucât fostul procuror general R. m-a întrebat despre existenţa acelei lucrări, eu în consecinţă, am verificat la Postul de poliţie sunându-l la telefon pe şeful de post, inculpatul B., care mi-a confirmat despre existenţa acelei lucrări. La circa o zi, două, şeful de post B. s-a deplasat cu mai multe lucrări de urmărire penală ale postului de poliţie (fără a-mi atrage atenţia, în mod special, conduita lucrătorului de poliţie cu referire la acel dosar) şi am discutat pe fiecare dintre acestea, fără a-mi aduce aminte dacă în dosarul în discuţie am dat vreo notă scrisă cu dispoziţii pentru lucrătorul de poliţie în vederea efectuării unor anumite acte procedurale. Acest dosar de urmărire penală a fost finalizat relativ rapid, la câteva luni după preluarea lucrării de la Parchetul Judecătoriei Galaţi, prin rezoluţia de N.U.P.

Întrebări formulate de apărarea inculpatului B.:

I: B. v-a spus că notarul H., care a formulat plângerea, a ameninţat că va merge la procurorul general R.?

R: Este posibil ca pe traseul urmăririi penale, după ce am preluat supravegherea acelui dosar, şeful de post B. să îmi făcut cunoscut acel fapt, dar nu îmi aduc aminte cu ce ocazie şi nu reţin ca această notificare să-mi fi fost prezentată în cursul convorbirii telefonice pe care eu, din proprie iniţiativă, am avut-o cu el pentru a verifica realitatea existenţei acelei lucrări de urmărire penală, după ce am primit apelul telefonic de la fostul procuror general R.

I: Este posibil ca o plângere penală având ca obiect infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează de organele de poliţie şi nu în mod obligatoriu de către procuror să fie soluţionată în condiţiile legii pe loc de lucrătorii de poliţie.

R: Nu, întrucât o plângere în condiţiile vechii legi de procedură penală se înregistra cu număr unic la Parchet, supravegherea actelor de urmărire penală ce se efectuau era realizată de către procuror, şi tot acesta dispunea exclusiv prin soluţie la finalul urmăririi penale.

În faţa instanţei de apel, datorită stării de sănătate nu a fost posibilă audierea inculpatului H., iar audierea martorei Q. nu a fost posibilă datorită plecării sale din ţară, fără a se cunoaşte actualul domiciliu, motive pentru care s-a dat citire declaraţiilor sale, iar partea vătămată DD. a decedat încă din timpul cercetărilor efectuate de către procuror.

Cu privire la acuzaţiile aduse, distinct, dar convergent celor susţinute încă timpul urmăririi penale, Înalta Curte reţine că poziţia inculpaţilor a fost următoarea:

- Inculpatul H. a declarat că nu se considera vinovat, că doar a făcut o convenţie cu DD., cu care a şi avut o înţelegere de a cumpăra un teren, căruia i-a dat în avans suma de 5.000 lei, iar când au dorit să perfecteze actele la notariat, numitul DD. s-a răzgândit şi i-a mai cerut încă 2.500 lei aşa încât s-a răzgândit şi i-a cerut banii înapoi. Aşa se face că a făcut plângere la organele de urmărire penală cauza ajungând la agentul de poliţie B. de la Postul de poliţie Vânători, dar nu a făcut nicio presiune sau vreo ameninţare la adresa lui DD. spre a-l şantaja în vreun fel. A considerat ca singura greşeala care a făcut-o este aceea ca atunci când a fost înregistrată plângerea la parchet, a sunat la parchet şi a vorbit cu defunctul R. dorind să meargă în audienţă (declaraţie instanţă fond).

-Inculpatul B. a arătat: "Menţin declaraţiile date anterior în cauză. Nu sunt vinovat de faptele ce mi se impută şi apreciez că nu am comis nicio faptă de natură penală. (...) am declarat faptul că omeneşte am îndrumat fam. DD. şi pe H. să-şi rezolve problema fără ceartă şi să restituie suma ce o datorau fam. H., pe care nu o mai aveau la momentul respectiv, neputând astfel să o restituie. Nu am făcut nicio presiune verbală, nu am adresat ameninţări fam.DD., nu i-am obligat să restituie suma datorată lui H., ci numai i-am îndrumat omeneşte, spunându-i fam. DD. că este o sumă care nu li se datora şi pe care legal trebuia să o restituie. Prima solicitare a fost a fam. DD., care mi s-au adresat verbal şi mi-au spus că sunt agresaţi, ameninţaţi de H., care era notar cu notariatul în Galaţi, dar locuia în comună.

Eu le-am propus fam. DD. dacă se simt ameninţaţi, având în vedere faptul că cele două familii au avut un conflict în cadrul primăriei, aspect aflat de la primar. le-am propus să vină cu reclamaţie, să fie invitate ambele părţi şi să soluţionăm starea conflictuală. Dl. H. nu mi-a spus nimic decât atunci când a venit la postul de poliţie cu reclamaţia formulată de fam. DD., ocazie cu care mi-a prezentat un înscris potrivit căruia a dat suma de 5.000 lei acestei familii pentru vânzarea unui teren, însă vânzarea nu a avut loc, iar H. dorea restituirea sumei de bani mai repede, însă fam. DD. nu avea atunci bani, deşi era de acord cu restituirea sumei. Atitudinea fam. DD. îl deranja pe H. L-am avertizat pe H. în scris să nu se mai ducă la fam. DD. să nu îi mai deranjeze, măsură contravenţională luată ca urmare a sesizării fam. DD., fapt ce l-a supărat pe H., spunând că o să depună şi el reclamaţie, o să se adreseze la organe superioare pentru că aprecia că el era cel păgubit şi tot el era cel sancţionat.

Despre acest lucru am adus la cunoştinţă şi fam. DD., că a fost sancţionat H. cu amendă. În esenţă, acest conflict între fam. DD. (oameni în vârstă de 80 ani, DD. decedând între timp), s-a petrecut astfel: iniţial fam. DD. m-a sesizat că este ameninţată de H. Ca urmare a celor discutate am luat măsura contravenţională împotriva lui H., atrăgându-i atenţia să nu se mai deplaseze acasă la fam. DD. Ulterior acesta a depus o reclamaţie pentru înşelăciune, motive pentru care am invitat cele două părţi la sediul poliţiei pentru ca aceştia să discute asupra conflictului iscat datorat nerestituirii sumei de 5000 lei, invitaţie realizată ca urmare a solicitării fam.

DD. În faţa sediului postului de poliţie H. şi fam. DD. au discutat şi au ajuns la o înţelegere amiabilă cu privire la modalitatea de restituire a banilor. Între timp plângerea lui H. şi-a urmat parcursul procedural de la acea vreme, fiind înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi preluată datorită volumului de muncă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Cunoscând litigiul în momentul în care am primit la post o chitanţă din care rezulta că fam. DD. a restituit suma de 2000 lei lui H., fără a mai proceda la audierea acestora am întocmit referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, invocând art. 10 lit.

a) din vechiul C. proc. pen. referitor la aspectul că fapta nu există. Dosarul a ajuns la dna. procuror DDD., care nu a fost de acord cu soluţia propusă şi mi-a solicitat să audiez părţile. iar temeiul juridic al neînceperii să fie cel prevăzut de litera b, referitor la faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală. Ulterior, dorind să aduc la îndeplinire dispoziţia procurorului am chemat fam. DD., însă aceştia au solicitat ca audierea lor să aibă loc în aceeaşi zi cu a lui H. Am considerat că este bine să se facă acest lucru şi i-am chemat la post în aceeaşi zi, la ore diferite, dar fam.

DD. a întârziat şi practic aceştia s-au întâlnit în incinta postului de poliţie, unde au început să se acuze reciproc, astfel că la un moment dat fam. DD. a spus că nu va da declaraţie decât după ce se vor consulta cu un avocat, nici dl. H. nu a mai vrut să dea declaraţie, aşa încât audierea a fost amânată. La o dată ulterioară a venit la post fam. DD., care avea nişte notiţe pe baza cărora şi-au consemnat declaraţia, iar dl. H. a venit cu o declaraţie pregătită, pe care a lăsat-o la post. Ulterior eu am întocmit referatul cu propunere de neîncepere, potrivit îndrumărilor primite, soluţia fiind confirmată.

Menţionez că deşi fam. DD. mă sesizase cu privire la ameninţările lui H. eu cunoşteam că aceste familii se cunosc şi cum s-a mai petrecut în comună s-au certat din cauza pământului, a cărui valoare creştea în acea perioadă, localitatea fiind în apropierea Galaţiului. Au mai fost sesizări la postul de poliţie privind împrumuturi nerestituite, unul dintre cazuri fiind cunoscut şi de fam. DD., întrucât în post era persoana care formulase sesizarea, iar aceştia au luat parte la discuţia pe care am avut-o cu acea persoană. Era vorba despre o cauză în care s-a dat o sumă de bani pe un teren, însă proprietarul a vândut terenul altei persoane şi nu a restituit banii primiţi celei cu care s-a înţeles prima dată. Eu am explicat acelei persoane că dosarul se află la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi cu propunere de trimitere în judecată. Situaţia relatată nu era similară cu cea a fam. DD. O situaţie similară cu cea a conflictului dintre DD. şi H. a mai existat în comună, însă nu s-a ajuns la formarea unui dosar penal, oamenii s-au certat, dar apoi şi-au rezolvat diferendul, intervenţia noastră fiind în unele situaţii ca cea din DD. şi H. de aplicare a unui avertisment.

Răspunsuri la întrebările puse de procuror:

I: A insistat ulterior restituirii dosarului de la parchet faţa de fam. DD. să plătească şi restul de bani?

R: Nu, din contră, am spus fam. DD. că dacă vor să meargă în continuare, să se judece cu H., nu înţeleg de ce au restituit suma de 2000 lei.

Pe parcursului procesului penal martora Q. a relatat în esenţă următoarele: " (...) notarul H., s-a deplasat cu autoturismul personal în comuna Vânători, unde a proferat ameninţări pentru ca persoana vătămată să-i dea suma de 5.000 lei. A fost nevoită în această situaţie, să reclame cele întâmplate la Postul de Poliţie Vânători. (...) A constatat că poliţistul avea o atitudine agresivă şi practic a încercat să-i învinovăţească de faptul că au luat bani de la H., şi că trebuie să-i dea înapoi. Mai mult, poliţistul le-a dat exemplu un alt caz pe care l-a avut cu o femeie, care ar fi primit un avans ca şi în cazul lor şi care se judecă, urmând să facă şi puşcărie. Mai mult poliţistul a motivat că a fost nevoit să înainteze hârtiile la procuratură, şi că acum, el trebuie sa audieze părţile, iar situaţia lor se judecă mult mai repede şi că nu este civilă. înainte de a se despărţi poliţistul le-a atras atenţia să facă în aşa fel încât să-i dea banii lui H.

La câteva zile, la magazin a venit din nou maşina de poliţie, un poliţist aducând o altă invitaţie pentru tatăl său, care era chemat a doua zi, din nou, la postul de poliţie. Când a ieşit tatăl său din post, i-a spus că într-un final a decis să-i înapoieze 4.000 lei, iar cei 1.000 lei rămaşi să-i păstreze în contul cheltuielilor prilejuite de întocmirea actelor.

La data de 01 iunie 2009 în baza unei chitanţe de mână a înmânat lui H., la domiciliul lor, suma de 2.000 lei, iar restul urma să-i dea la data de 20 iunie 2009. începând cu data de 20 iunie 2009 H. le telefona săptămânal la locuinţa din Vânători pentru a le cere banii respectivi, iar când a auzit că nu aveau posibilitatea să-i dea, în mod direct le-a spus că poliţistului nu-i va place acest lucru. La data de 3 iulie 2009 au fost din nou invitaţi la Postul de poliţie Vânători, fără ca pe această invitaţie să se precizeze pentru ce erau chemaţi şi în ce calitate.

La data de 29 iulie 2009, tatăl său DD. s-a deplasat însoţit de ea la Postul de Poliţie Vânători, întrucât fusese invitat încă din data de 22 iulie 2009 pentru a da declaraţie în dosarul penal în care era reclamat de către H. pentru înşelăciune. Cu acea ocazie, poliţistul B. l-a întrebat pe tatăl său dacă i-a dat lui H. suma de 2.000 lei şi de ce nu-i dă şi restul banilor. La un moment dat, poliţistul a afirmat către tatăl său că trebuie să-i dea banii rămaşi lui H., spunând că este om bătrân şi că nu este bine să umble pe la parchete şi judecată. Poliţistul i-a solicitat tatălui său să dea o declaraţie cu privire la cele întâmplate, declaraţie pe care tatăl său a consemnat-o şi apoi poliţistul a preluat-o, introducând-o în dosar.

Ulterior, H. a introdus la Judecătoria Galaţi o acţiune, motivând că nu au dat curs unei somaţii de plată pe care le-o trimisese şi prin care le solicitase să-i mai dea 2.000 lei. Dosarul a avut nr. x/233/2009, iar la data de 18 decembrie 2009 s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 11886, prin care instanţa a respins ca inadmisibilă solicitarea inculpatului H. hotărârea fiind irevocabilă.

Aceleaşi aspecte au fost relevate şi de către persoana vătămată DD., cu ocazia audierii în etapa actelor premergătoare, care însă a decedat după începerea urmăririi penale.

Înalta Curte mai reţine în analiza sa conţinutul următoarelor discuţii ambientale - realizate cu sprijinul martorei Q.:

- procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental:

" B.: Hai, nea H., vă plimb pe drumuri dar nu am încotro (...) văd că nu prea există înţelegere va da o parte din bani.

H.: Da şi a zis că până pe 20 îmi dă restul, şi a zis să te uiţi la bec şi dumneata şi domnul B.

B.: Gata bre, cu acuzaţiile astea.

H.: Păi dacă aşa a spus (...)

Q.: Staţi puţin, noi nu am venit să ne certăm.

H.: Nu ne certăm, dar nu are cuvânt şi să se poarte urât, eu nu l-am dat pentru calomnie în judecată, o să-l dau

Q.: Taci domnule (...) haideţi să ne spuneţi exact pentru ce suntem aici, ce trebuie să facem?

H.: Ştie tata pentru ce.

Q.: Nu, vreau să ştiu şi eu.

B.: Este o reclamaţie depusă la parchet, uite aicea numărul (...)

Q.: Daţi-mi şi mie o hârtie să îmi notez şi eu numărul (...)

B.: Dânsul a depus pentru înşelăciune, v-a dat nişte bani, în urma unei înţelegeri nu v-aţi înţeles

H.: Păi da să ne înţelegem să nu mai ajungem la judecătorie (...)

Q.: Deci domnul ce număr are?

Q.: Deci suntem acuzaţi de înşelăciune, da?

H.: Păi v-am dat 50 milioane (...)

Q.: Vă rog să nu mai ţipaţi. Dar vă rog eu l-am întrebat pe dânsul (B.) că domnul ne-a chemat aici (...)

B.: E o chitanţă (...) Deci dumneavoastră i-aţi dat 20 milioane, nu? S-o văd.

H.: Da, da, asta e (...)

B.: (citeşte chitanţa) (...) 30 milioane vor fi restituiţi astfel: 20 milioane până pe 20 iunie 2009, e trecuta data aia, iar restul de 10 milioane vor fi reţinuţi de DD. pentru cheltuieli efectuate cu actele de vânzare. Deci mata mai ai să-i dai 20 milioane, îi dai banii ăştia?

DD.: Nu mai am domnul.

Q.: Nu putem să vă plătim, nu avem nicio posibilitate să vă dăm banii (...)

DD.: De unde să-i dau d-lui H. 20 milioane, şi să-i ia maşina lui fiică-mea care a plătit 4 ani de zile.

B.: Atunci o să mergeţi cu el în judecată (...)

DD.: Da domnule dacă aşa vrea el să mă duc acolo (...)

H.: Nu că vreau eu, i-am spus fetei ceva acum două seri, renunţ la 10 milioane, dar să-ţi dea banii astăzi, mâine (...) îmi dai banii până diseară şi îţi dau scris că am primit 50 milioane, uite acum dau scris (...)

B.: Domule eu nu pot să spun.

Q.: Domnule H. noi nu avem aceşti bani, nu avem nicio posibilitate.

H.: Aţi vândut terenul din spate.

Q.: Care teren din spate?

H.: Nu ştiu care, vreo 500 m.

DD.: Dar nu are nicio legătură domnule.

H.: Aţi luat acte de la primărie, d-na primar mi-a spus dacă vindeţi (...) unde sunt banii?

DD.: Domnule H. eu vorbesc de banii mei (...)

H.: Şi eu de ce bani vorbesc (...) faceţi rost de bani, doamnă, v-am dat 50 milioane.

B.: Deci ce mai e de spus (...) Declaraţi că nu aveţi de unde să-i daţi, că i-aţi dat 20 milioane şi restul.

DD.: Nu dau astăzi (...) O să consult şi eu un avocat (...)

B.: Da eu vă aştept, îmi spuneţi o dată, veniţi cu avocatul (...)

Q.: Pentru că de abia acum am aflat.

B.: Asta e. Deci parchetul (...) se înregistrează la parchet la Galaţi, ei dau număr de înregistrare, ei coordonează activitatea de cercetare penală, înţelegeţi, noi facem audierile, veniţi cu avocat, cu ce vrei dumneavoastră ce dispune procurorul aia facem.

H.: Am spus să nu mai ajungem la parchet poate ne înţelegem, ne împăcăm. Am spus de acum o lună să ne împăcăm.

B.: Atunci vă aştept cu avocat domnul DD.

DD.: Să-i dăm aceşti bani (...) să scap de omul acesta (...) că am ajuns să nu mai dorm noaptea din cauza omului acesta.

Q.: Eu aceste documente le văd astăzi, eu când am venit prima dată, nu ne-aţi dat decât chitanţa aceea..domnul B. dumneavoastră nu ne-aţi arătat atunci.

B.: Păi nu era atunci, după aia a făcut reclamatie, a văzut că nu v-aţi înţeles

DD.: Păi nu ne-aţi arătat, v-am întrebat dacă are ceva scris şi dumneavoastră ne-aţi arătat chitanţa aia.

H.: Deci faceţi rost de bani.

Q.: Da.

B.: Deci vă aştept.

H.: Dacă nu facem proces şi vă cer penalităţi.

Q.: Domnul H., te rog nu mai ameninţa că nu are rost să mă ameninţi acum.

H.: Păi nu vă ameninţ fac o acţiune şi vă cer penalităţi (...)

Q.: Domnule faceţi ceea ce credeţi (...)

H.: I-aţi zis lui tata ca să-mi dea 10 milioane că dacă face rost azi, mâine, nu mai facem nimic.

Q.: Nu înţelegeţi că aceşti bani nu-i am.

H.. Păi eu de unde să am, sunt banii băiatului, veniţi la proces, plătesc avocatul, că eu nu merg la proces, plătesc avocatul.

Q.: Bine domnule H.

Procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental din data de 29 iulie 2009, când Q. s-a deplasat la sediul Postului de Poliţie Vânători

B.: Păi cum faceţi dvs. vreţi să mergeţi cu el în judecată?

DD.: Da, da. Eu nu am ştiut de atunci, că nu-i dădeam banii ăia.

B.: Păi atunci de ce i-ai dat banii ăia?

DD.: Păi am zis să se termine cu el (...) El mi-a făcut dosar (...) El mi-a făcut dosar (...) să îţi arăt eu ce e cu el.

B.: (...)

DD.: Vreau să văd şi eu ce mă (...)

B.: Şi mata ai fost acolo când s-a (...)

DD.: Da.

B.: Cu asta, cu plata, cu banii, cu înţelegerea (...)

DD.: Sigur.

Q.: Cu înţelegerea? Înţelegerea s-a făcut aicea la dvs.

B.: Nu, cu terenul (...)

Q.: Da, păi suntem trei proprietari acolo la teren şi la casă.

B.: Ai buletin?

DD.: Nu-l am, dar am datele la mine (...)

B.: A.

DD.: Păi n-o citiţi să-mi spuneţi şi mie despre ce e vorba, ce mă acuză omul?

B.: El spune aşa (dă citire sesizării): "Subsemnatul H., cu domiciliu! (...) Vă aduc la cunoştinţă următoarele: în luna decembrie 2008, conform înţelegerii între mine şi numitul DD. cu domiciliul în comuna Vânători, jud. Galaţi acesta trebuia să-mi vândă un teren în suprafaţă de 500 mp, teren intravilan cu suma de 1.500.000.000 ROL din care i-am dat un avans de 50.000.000 ROL, întocmind în acest sens un act, o chitanţă, sub semnătură privată, semnată.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare la doamna notar public BBB. nu ne-am înţeles la preţ, întrucât numitul DD. mi-a cerut cu 200 milioane în plus, iar subsemnatul în calitate de cumpărător nu am fost de acord cu acesta, în acest sens cerându-i avansul de 50 milioane înapoi.

De atunci, din decembrie 2008 şi până în prezent la solicitarea mea în repetate rânduri amână fără motiv restituirea sumei de bani, consider că am fost înşelat de numitul DD. care mi-a promis cu titlu de vânzare terenul menţionat mai sus, dar a schimbat preţul însuşindu-şi avansul primit astfel de faptă ce face obiectul infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. alin. (1), (2), (3) şi altele. Mă constitui parte civilă cu suma de 50 milioane lei, plus cheltuieli ocazionate de proces inclusiv plata apărătorului, avocat. Şi atât.

DD.: Da domnii când am venit în prima zi vă mai aduceţi aminte ce mi-aţi spus despre cazul ăsta ?

B.: Da.

DD.: Că el m-a împrumutat pe mine cu 50 milioane lei, iar eu nu îi dau aceşti bani. Nu mi-aţi spus aşa dvs.?

B.: Da, şi chiar dacă îi împrumutaţi nea DD. e abuz de încredere.

DD.: Staţi puţin, el mi-a spus mie, că mi-a împrumutat aceşti bani.

B.: Da.

DD.: Iar eu v-am spus domnii, nu sunt împrumutaţi sunt daţi avans pentru vânzarea terenului. Nu am spus aşa?

B.: Da.

DD.: De aici porneşte cu minciunile, s-a dus şi a spus că mi-a împrumutat şi la doamna primar tot aşa a zis, că mi-a împrumutat.

B.: Nu ştiu ce a zis la doamna primar, ai zis că discuţi cu un avocat, ai discutat ?

DD.: Da.

B.: Ce ţi-a zis?

DD.: Să dau declaraţie (...)

B.: Da.

DD.: Auziţi dar, în notificarea asta (...), el omite să mai spună chestia aia ştiţi, că noi am cerut 200 milioane în plus (...)

B.: Dar ce a făcut la domnul (...)?

Q.: Păi staţi aşa că acum vă citim o altă minciună, pe care v-o zice domnul.

B.: Cum alta? Aia nu e (...)

Q.: Păi da, aia e o minciună de început. Vă spun minciuna nr. 2 acuma. Zice "În ziua când trebuia să semnăm contractul de vânzare-cumpărare la doamna notar public BBB. s-au ivit discuţii de ambele părţi, situaţie care a culminat cu nerespectarea contractului de vânzare-cumpărare", dar nu specifică că noi am mai cerut încă 200, 500 milioane în plus sau mai ştiu eu ce.

DD.: Nu rezultă.

B.: Păi nu.

Q.: Înţelegeţi?

DD.: Acum eu, domnii, vreau să dau declaraţie şi ceea ce vă spun dumneavoastră pun şi pe hârtie în susţinerea celor ce vorbesc eu.

B.: Da.

DD.: El cu ce a venit acolo, nu a venit decât cu vorbe, un act justificativ, nu a găsit.

Q.: Iar chitanţa, scrie foarte clar că preţul este de atâta şi (...) înţelegeţi?

DD.: Acuma, eu am fost la el acasă, el număra banii, nu avea 150 milioane.

B.: Eu am înţeles care a fost vrăjeala, a vrut să rupă din preţ.

DD.: A vrut să mă fure domnule.

Q.: Să nu ne dea banii cu care ne-am înţeles.

DD.: (...) la el acasă, domnule ăştia sunt banii pe care îi am, dacă vrei facem, dacă nu facem. Deci aşa a fost discuţia. Nu că eu am mărit preţul. Am probe prin care am să demonstrez, mai târziu, nu acum, şi despre acest lucru, domnule. Asta a fost situaţia. Nu sunt un escroc, atât am avut bani, atât vi-i i-am dat, aţi înţeles?

B.: Îhî (...)

Q.: În două rânduri spune, nu am avut bani, nu am vrut să cumpăr.

DD.: Asta eu o probez cu martori, el cu nevastă-sa (...)

B.: Mata nu crezi că asta e o cale lungă şi că banii ăştia o să-i dai înapoi?

DD.: Nu-i problemă!

Q.: O să-i dăm banii înapoi în momentul când o să fim vinovaţi, deci o justiţie îşi va spune cuvântul dacă noi suntem sau nu vinovaţi.

DD.: Dar ştiţi de ce nu îi dau banii înapoi?

B.: Nu?

DD.: Pentru că în cazul în care, făceam precontract cu el era obligat să facă precontract în care să pună 50 milioane aşa şi în cazul în care nu se ţinea de cuvânt se dubla preţul.

B.: Păi da, dar nu aţi făcut nicio hârtie!

Q.: Dar atunci când şi dumneavoastră şi tata şi domnul H. v-aţi întâlnit pe 22 (22 mai 2009). Dânsul de ce nu a spus atunci?

Haideţi să ajungem la o înţelegere, să-mi dai aceşti bani pe care ţi i-am dat, pentru că în caz contrar eu te dau în judecată, pentru că iată, pe 21, adică ieri eu ţi-am înaintat dosar penal, de ce nu a spus? Sau mai bine prima întrebare ar fi de ce nu v-a informat? În cazul în care pe 22, când vă întâlneaţi aicea nu aţi fost informat, domnule uite eu am făcut dosar penal ieri, i-am înaintat (...)

B.: Dosarul penal se poate stinse, înţeleşi? Dar se stinse când (...) problema.

DD.: Dar în momentul în care noi, hai să ne întâlnim să vedem ce facem, dumneavoastră, de ce cu o zi înainte se duce şi dă drumul la dosar? Face plângere penală, face nu ştiu ce?

B.: Nu ştiu, dânsul a fost şi cu agricultura.

Q.: Domnule, dar de ce e atât de agitat? Şi încearcă pe nu ştiu câte căi să obţină aceşti bani.

DD.: Dom nu, când a fost la executor.

B.: Pentru că sunt banii lui pe care şi merită.

DD.: Haideţi să-i dăm drumul acum la scris, ca să nu mai pierdem timpul de pomană. Eu am făcut o declaraţie pentru că nu ştiam ce puncte sunt acolo.

B.: Da!

B.: Păi şi asta nu înţeleg, dacă nu vroiai să îi dai niciun ban de ce i-ai dat ăia 20?

DD.: Ca să scap domnule de (...)

B.: Şi atunci de ce vă întindeţi?

Q.: Pentru că acum ne-a terfelit prea mult, să te trezeşti că ai şi dosar penal.

B.: Eu vă zic că pentru 20 de milioane o să vă judecaţi, să vă plimbaţi, nu se merită, nu se merită!

Q.: Nu se merită domnu dar ne-a jignit.

DD.: Dar de ce dumneavoastră susţineţi să-i dau lui banii?

B.: Nu, nu susţineam nea DD., eşti om bătrân, te târâi pe scările Parchetului, la Judecătorie şi nu se merită, pentru 20 milioane se merită chestii de astea?

DD.: Dar pentru că şi-a bătut joc de mine?

B.: Cum consideri mata, dar din partea mea, eu nu aş face chestia asta, să mă duc pe la judecătorie, pe la parchet să mă plimb (...)

Având în vedere probele, în fapt, Înalta Curte reţine că între defunctul DD. şi inculpatul H. a avut loc o înţelegere de precontract de vânzare-cumpărare nematerializat în forma juridică consacrată (antecontract de vânzare-cumpărare sau promisiune de vânzare), deşi inculpatul H. - notar public, avea toate cunoştinţele juridice necesare, forma aleasă de către părţi fiind întocmirea doar a unei chitanţe cu privire la achitarea unui avans de 5.000 lei. Ulterior, la momentul prezentării în faţă unui alt notar public pentru întocmirea actelor translative de proprietate, între cele două părţi au apărut neînţelegeri asupra preţului vânzării, împrejurare ce a condus la luarea rezoluţiei infracţionale de către inculpatul H. pentru a-l determina pe defunctul DD. să-i restituie suma dată în avans prin mijloace nelegale.

În acest scop, iniţial inculpatul H. a încercat să-l determine personal pe defunct să-i restituie banii, însă contextul discuţiilor a generat reclamarea sa la poliţie, astfel că inculpatul B., şeful de post al localităţii Vânători a luat cunoştinţă de neînţelegerile dintre părţi.

Acestea au fost împrejurările în care, inculpatului H. a insistat pe lângă inculpatul B. - agent de poliţie judiciară şi şef al Postului de Poliţie Vânători - să rezolve neînţelegerea în afara cadrului procesual legal.

În acest context, inculpatul B. a dat curs solicitărilor verbale venite din partea coinculpatului H. şi a început activitatea infracţională, constând în încercarea de a determina pe defunctul DD., prin presiuni morale, să remită suma menţionată în chitanţa, în lipsa unor înţelegeri anterioare cu privire la aceasta şi în încercarea de evitare a unui proces civil.

Astfel, Înalta Curte reţine că încă de la data de 21 mai 2009, inculpatul B. a înaintat plângerea formulată de către inculpatul H. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi unde a fost înregistrată sub nr. x/P/2009, după care, în aceeaşi zi, a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de pe Apel Galaţi, unde la data de 25 mai 2009 a fost înregistrată sub nr. x/P/2009 şi repartizată martorei DDD. La data de 28 mai 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a trimis dosarul la Postul de Poliţie Vânători în vederea efectuării de cercetări, în baza adresei semnată de către defunctul R.

Cu toate acestea, inculpatul B. s-a deplasat la mijlocul lunii mai 2009 la locuinţa defunctului DD., pe care l-a citat cu o "invitaţie" pentru ziua următoare la sediul Postului de Poliţie, pentru a lămuri "reclamaţia" depusă de inculpatul H.

Aşadar, deşi înregistrase dosarul penal, inculpatul B. a folosit un mijloc neprevăzut de C. proc. pen. - "invitaţia" - pentru a chema defunctul la sediul Postul de Poliţie.

Defunctul DD. s-a deplasat în ziua indicată la Postul de Poliţie, unde inculpatul B., i-a solicitat "să facă într-un fel şi să lămurească problema cu inculpatul H. şi să-i dea bani. Cu această ocazie, deşi era vorba de o persoană în etate, fără pregătire, inculpatul nu a respectat dispoziţiile procedurale şi nu a prezentat defunctului "reclamaţia" ori la ce anume faptă se referă, dar a dat de înţeles defunctului că este vorba de pretenţii pecuniare şi i-a arătat chitanţă încheiată între defunct şi inculpatul H.

Mai mult, deşi defunctul DD. i-a explicat inculpatului B. toată situaţia, aşa cum s-a întâmplat din punctul său de vedere: la el acasă, domnule ăştia sunt banii pe care îi am. Dacă vrei facem, dacă nu facem. Deci aşa a fost discuţia. Nu că eu am mărit preţul. Am probe prin care am să demonstrez, mai târziu, nu acum, şi despre acest lucru, domnule. Asta a fost situaţia. Nu sunt un escroc, atât am avut bani, atât vi-i i-am dat, aţi înţeles?

Inculpatul B., care ştia scopul urmărit de către inculpatul H.: "Eu am înţeles care a fost vrăjeala, a vrut să rupă din preţ" nu a consemnat nicio declaraţie şi nu a întocmit niciun proces-verbal, însă a insistat "să restituie banii inculpatului H." şi i-a atras atenţia "că o s-o păţească ca o femeie din sat care are dosar penal şi va face puşcărie pentru că a luat un astfel de avans ca în cazul său".

După circa o săptămână, inculpatul B. a dispus din nou chemarea nelegală a defunctului la Postul de Poliţie şi pentru a realiza a presiune suficientă a trimis un alt poliţist cu maşina de poliţie, la domiciliul fiicei defunctului DD. pentru a înmâna "invitaţia" la Postul de Poliţie.

Când s-a prezentat, defunctul DD. a constatat că de faţă era şi inculpatul H., iar inculpatul B. a motivat chemarea sa la sediul Postului de Poliţie "pentru a discuta" cu inculpatul H. că "e bine să se înţeleagă şi să-i dea banii".

Şi de această dată, deşi exista un dosar penal, inculpatul B. a făcut referire doar la o "reclamaţie" lăsând doar să se înţeleagă că poate să devină un dosar penal, care ar urma să fie "înaintat la procuratură, pentru a se stabili cine este vinovatul" şi nu a întocmit niciun act procedural cu privire la ceea ce s-a petrecut în sediul Postului de Poliţie şi nu a luat declaraţie vreuneia dintre persoanele prezente.

Totuşi, deşi era mai mult decât evident că defunctul considera că inculpatul H. este cel ce ar trebui să-l despăgubească ca urmare a neperfectării actelor translative de proprietate, inculpatul B., profitând de autoritatea funcţiei de poliţist, în conivenţă cu inculpatul H., au reuşit să determine pe defunctul DD. să accepte să remită inculpatului H. suma 4.000 lei.

Acestea au fost împrejurările în care la data de 01 iunie 2009, defunctul DD. a remis inculpatului H. suma de 2.000 lei şi şi-a luat angajamentul că la data de 20 iunie 2009 va remite şi diferenţa de 2.000 lei, aspecte consemnate într-o chitanţă.

Ulterior, deşi de la data de 17 iunie 2009 a prezentat dosarul martorei DDD. cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală, totuşi la data de 03 iulie 2009, inculpatul B. a dispus chemarea defunctul DD. la Postul de Poliţie pentru data de 06 iulie 2009, prin aceeaşi modalitate nelegală a "invitaţiei", în care nu este precizat că ar fi vorba de un dosar penal, motivul chemării şi calitatea.

În aceste împrejurări, la data de 06 iulie 2009, când a fost prezentă şi martora Q., au constatat că îi aştepta inculpatul H. şi au aflat că scopul "invitaţiei" era acela de a-l determina pe defunct să remită întreaga sumă.

Astfel, deşi înaintase dosarul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, numai cu această ocazie, inculpatul B. a făcut cunoscut defunctului că împotriva sa inculpatul H. a depus o plângere penală pentru înşelăciune, dar nici de această dată nu i-a făcut cunoscut că există deja un dosar penal înregistrat, invocând doar parcursul legal al unei plângeri penale, pentru ca apoi, în aceeaşi conivenţă cu inculpatul H. să continue presiunile asupra defunctului pentru a-l convinge să remită banii sub motivaţia unei împăcării, deşi ambii inculpaţi cunoşteau că prevederilor legale nu permit împăcarea în cazul infracţiunii de înşelăciune: "B.: Asta e. Deci parchetul (...) se înregistrează la parchet la Galaţi, ei dau număr de înregistrare, ei coordonează activitatea de cercetare penală, înţelegeţi, noi facem audierile, veniţi cu avocat, cu ce vrei dumneavoastră ce dispune procurorul aia facem; H.: Am spus să nu mai ajungem la parchet poate ne înţelegem, ne împăcăm. Am spus de acum o lună să ne împăcăm (...)".

La data de 29 iulie 2009, defunctul DD. s-a deplasat din nou la sediul Postului de Poliţie însoţit de martora Q., întrucât fusese invitat încă din data de 22 iulie 2009 pentru a da declaraţie în dosarul penal în care era reclamat de către inculpatul H. pentru înşelăciune, ocazie cu care inculpatul B. a continuat presiunile asupra defunctului atrăgându-i atenţia asupra condiţiilor de închidere a dosarului penal: "Dosarul penal se poate stinge, înţelegi? Dar se stinge când (...) problema (...)"

La data de 17 septembrie 2009, după ce a aflat despre cercetările efectuate de către procurorii anticorupţie, inculpatul B. a reîntocmit un nou referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală şi la data de 21 septembrie 2009 a predat dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. x/P/2009 din 24 septembrie 2009, martora DDD. a dispus confirmarea propunerii de a nu se începe urmărirea penală faţă de defunctul DD. pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) şi 3 C. pen. anterior, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. anterior, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În contextul acestei stări de fapt reţinute prin coroborarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, cu declaraţiilor inculpaţilor H. şi B., ale defunctului DD., ale martorei Q. şi ale martorei DDD., precum şi al conţinutului discuţiilor ambientale reţinute în analiza sa, Înalta Curte ajunge la concluzia indubitabilă că în cauză a fost săvârşită infracţiunea de şantaj, că această infracţiune a fost comisă în forma auto râtului de către inculpaţii H. şi B., ce au acţionat cu intenţie directă, în sensul constrângerii morale a defunctului DD. să remită sumele de bani solicitate de către inculpatul H.

De aceea, în drept, Înalta Curte reţine că fapta inculpatul H. - notar public, care în perioada mai - septembrie 2009 împreună cu inculpatul B. - agent de poliţie judiciară au constrâns pe defunctul DD., prin formularea unei plângeri penale, înregistrarea unui dosar penal şi chemarea sa repetată la organele de urmărire penală, unde s-au exercitat în mod repetat constrângeri morale creându-i temerea că i se va putea produce un rău, în sensul că va fi sancţionată dacă nu va remite suma de 5.000 lei, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte subliniază că inculpaţii H. şi B. s-au folosit de dosarul penal ca mijloc de presiune morală pentru reglementarea diferendului civil dintre promitentul vânzător şi promitentul cumpărător. Eventualul litigiu ce se putea naşte între părţi era de natură civilă fiind generat de neexecutarea reciprocă a obligaţiilor ce le reveneau din promisiunea de vânzare cumpărare. Această reprezentare era accesibilă inculpatul H. datorită pregătirii sale juridice de specialitate însă presupunea un timp îndelungat de finalizare, cât şi plata unor taxe de timbru.

Sub acest aspect, reţine că faţă de pregătirea juridică specifică a celor doi inculpaţi - inculpatul H. este notar public, iar inculpatul B. este agent de poliţie judiciară - aceştia cunoşteau că în cazul infracţiunii de înşelăciune - art. 215 C. pen. anterior, aşa cum era reglementată la data comiterii faptelor, nu permitea împăcarea părţilor şi deci acţiunile concertate ale lor reprezentau acţiuni de constrângere morală asupra defunctului DD.

La evaluarea presiunii morale exercitate de inculpaţii H. şi B., dar şi a consecinţelor acesteia, Înalta Curte are în vedere faptul că defunctului DD. era o persoană în etate, fără vreo pregătire specifică, de natură juridică, cu o stare precară de sănătate, care în final a şi generat decesul său, la scurt timp după săvârşirea faptelor, provenea şi locuia în mediul rural, unde percepţia comunităţii este negativă faţă de cei cercetaţi de poliţie.

În acest sens, imediat după ce inculpatul H. a formulat plângerea penală, inculpatul B., a chemat în repetate rânduri defunctul la sediul Postului de Poliţie contrar normelor procedurale, unde împreună cu inculpatul H. au exercitate presiuni morale pentru a-şi atinge scopul urmărit, anume acela de a fi remişi banii.

Înalta Curte reţine că doar ca urmare a presiunilor repetate exercitate la sediul Postului de Poliţiei, defunctul DD. a cedat constrângerilor morale exercitate la care a fost supus de inculpaţii H. şi B. şi astfel a remis suma de 4.000 lei inculpatului H.

În privinţa apărărilor inculpaţilor H. şi B., în sensul că nu au urmărit şantajarea defunctului, Înalta Curte arată că acestea sunt lipsite de orice fundament faptic, probatoriu dar şi juridic, deoarece probele dovedesc că acţiunile lor a fost unitare, concertate, persuasive şi determinate de un unic scop, acela de a constrânge moral pe defunctul DD. să remită sumele de bani solicitate, acest deziderat şi caracteristicile acţiunilor rezultând fără tăgadă din conţinutul concret al probelor indicate ce au conturat desfăşurarea faptică temporală expusă.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte reţine că inculpaţii H. şi B. au acţionat cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe, dedusă din modalitatea prin care au conceput şi pus în practică hotărârea infracţională, respectiv din multitudinea actelor de executare îndreptate împotriva defunctului DD., din durata în timp a acestora şi din conivenţa infracţională, inculpaţii conlucrând pentru producerea rezultatul urmărit.

Sub acest aspect, în evaluarea sa, faţă de momentul comiterii faptei şi al condiţiilor favorizante în care acesta a fost posibilă să fie comisă (este vorba despre implicarea tangenţială pe care conducătorul unităţii Ministerului Public - defunctul R., a avut-o ca urmare a solicitării formulate de inculpatul H., ceea ce a generat un ascendent suplimentar inculpatului B.), Înalta Curte apreciază că reeducarea inculpaţilor H. - notar public şi B. - agent de poliţiei judiciară se poate realiza prin aplicarea unor pedepse a căror executare să fie suspendată sub supraveghere.

Această modalitatea de executare este considerată ca fiind cea mai justă pentru a răspunde ferm şi echilibrat faptelor penale comise de către inculpaţii H. şi B., prin termenul de supraveghere al cărui cuantum se va orienta spre maximul perioadei asigurându-se reeducarea eficientă a inculpaţilor. În acelaşi timp, consideră că prin condamnarea inculpaţilor şi prin modalitatea de executare aleasă, se da un just remediu pretenţiilor civile formulate, nemaifiind nevoie de o compensare materială a suferinţelor pricinuite prin faptele comise de către inculpaţi.

În ce priveşte legea penală mai favorabilă, Înalta Curte va reţine că legea veche este legea penală mai favorabilă, deoarece în raport de modalitatea de executare a pedepsei aleasă, aceasta este mai favorabilă în ansamblu ca prevederi, deoarece permite reţinerea în favoarea inculpaţilor a unor circumstanţe judiciare - neprevăzute de legea actuală, ce conduc la diminuarea pedepselor, iar în privinţă modalităţilor de supraveghere din timpul suspendării condiţionate nu se impune prestarea unei munci în folosul comunităţii - cum este cazul legii penale actuale, ce ar fi imposibil de aplicat inculpatului H. datorită afecţiunilor medicale de care suferă, iar o diferenţiere de tratament între cei doi inculpaţi, sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor, nu ar fi echitabilă deoarece au acţionat în autorat.

În aceste condiţii, evaluând situaţia concretă a inculpaţilor H. - notar public şi B. - agent de poliţiei judiciară, vârsta acestora, prestaţia profesională şi prestanţa socială avută până la comiterea faptelor, dar şi ulterior, Înalta Curte va reţine în sarcina acestora circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi pe cale de consecinţă, dând efect acestor circumstanţe potrivit art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, urmează să aplice acestora câte o pedeapsă ce se va orienta în apropierea jumătăţii cuantumul dintre minimul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă şi minimul la care se poate ajunge ca efect al circumstanţelor atenuante reţinute.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte va dispune condamnarea inculpaţilor H. şi B. la o pedeapsă de câte 2 ani şi 6 luni închisoare a cărei executare o va suspenda sub supraveghere pentru un termen de încercare de 5 ani.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii H. şi B., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând în fond:

În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. va condamna pe inculpaţii H. şi B. la o pedeapsă de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.

Va face aplicarea art. 71 C. pen. anterior şi va interzice inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 862 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaţilor pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. anterior, va obligă inculpaţii H. şi B., ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, în a cărui rază teritorială domiciliază;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Va face aplicarea art. 864 C. pen. anterior şi atrage atenţia ambilor inculpaţi asupra condiţiilor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.

În baza art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va achita pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (7 acte materiale).

Va menţine restul dispoziţiilor care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., D. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Va obligă apelanţii inculpaţi A., B., C. şi D. la plata sumei de câte 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga apelantul partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H. în cuantum de 400 lei se vor suporta din fondul Ministerului Public. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, pentru inculpaţii F. şi I. în cuantum de câte 130 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii H. şi B.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecând în fond:

1) În baza art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpaţii H. şi B. la o pedeapsă de câte 2 ani şi 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 C. pen. anterior şi interzice inculpaţilor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 862 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaţilor pe un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 C. pen. anterior, obligă inculpaţii H. şi B., pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, în a cărui rază teritorială domiciliază;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Face aplicarea art. 864 C. pen. anterior şi atrage atenţia ambilor inculpaţi asupra condiţiilor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.

2) În baza art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (7 acte materiale).

Menţine restul dispoziţiilor care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., D. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Obligă apelanţii inculpaţi A., B., C. şi D. la plata sumei de câte 550 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă apelantul partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H. în cuantum de 400 lei se suportă din fondul Ministerului Public.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, pentru inculpaţii F. şi I. în cuantum de câte 130 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN