Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 374/2016 AI generated

Timeliness of appeal against European Arrest Warrant execution decision and refusal of cross-border surrender in favor of domestic enforcement of conviction

Case Number Decizia nr. 374/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as untimely the appeal filed by the requested individual against the Court of Appeal's decision to refuse the execution of a European Arrest Warrant (EAW) and instead recognize and enforce a 2-year imprisonment sentence for human trafficking within Romania, thereby upholding the lower court’s order that mandates the execution of the Hungarian conviction in a Romanian penitentiary. The dispute concerned the procedural validity of the appeal against a decision made under the EAW framework, where the lower court had determined that the individual, having been present at the appeal proceedings in Hungary, waived the right to challenge the judgment by failing to appear at the initial trial in absentia, and had subsequently consented to serving the remainder of the sentence in the executing state. The decisive legal basis was Article 108(2) of Law No. 302/2004, which prescribes a strict five-day deadline for contesting decisions on EAWs, a deadline the appellant missed by filing the appeal on March 7, 2016, against a judgment pronounced on February 24, 2016, rendering the appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 263 C. pen, art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Timeliness of appeal against European Arrest Warrant execution decision and refusal of cross-border surrender in favor of domestic enforcement of conviction: Instanţa a constatat incidenţa motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile ungare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi, în baza art. 98 alin. (3) din acelaşi act normativ, s-a solicitat autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare în vederea recunoaşterii acesteia. S-au mai solicitat informaţii cu privire la modul de încunoştinţare a persoanei solicitate A. despre data şi locul procesului, inclusiv modalitatea de comunicare a hotărârii de condamnare, precum şi cu privire la sursa informaţiei în baza căreia s-a stabilit că adresa din Budapesta, menţionată în mandat ar fi adresa de domiciliu a persoanei solicitate A.

Keywords

AI generated
European arrest warrant enforcement decision right to be arrested human trafficking procedural deadline framework decision

Cited Legislation

AI generated
art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004
Instanţa a constatat incidenţa motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile ungare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi, în baza art.
art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
în baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut sentinţa penală nr.
art. 263 C. pen
maghiar, corespondent art. 263 C. pen.
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parţial pentru avocatul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.
art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea cu privire la mandatul european de extrădare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
În baza dispoziţiior art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 374/2016

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2/ME din data de 24 februarie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, a refuzat executarea mandatului european de arestare din 2013 emis de către autorităţile judiciare ungare, Tribunalul Debrecen, privind pe persoana solicitată A., cetăţean român.

în baza art. 98 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut sentinţa penală nr. 2/B/418/2010/156 emisă de Judecătoria orăşenească Berettyoujfalu (Berettzoujfalui Varosi Birosag) la 20 iunie 2012 şi sentinţa penală nr. 18/BF/95/2013/20 a Tribunalului Debreţin (Debreceni Torvenyszek), care a devenit definitivă şi irevocabilă/executorie la data de 17 septembrie 2013 prin care s-a aplicat persoanei solicitate A. o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de fiinţe umane săvârşită în calitate de coautor, prevăzută în art. 218 alin. (1), alin. (2), lit. a), b) din Legea nr. 4 din anul 1978 privind C. pen. maghiar, corespondent art. 263 C. pen. român.

A dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de către autorităţile din Ungaria persoanei solicitate A. într-un penitenciar din România.

A dedus din pedeapsa de 2 ani închisoare perioada executată 10 iulie 2012-18 iulie 2012 şi perioada arestului provizoriu din data de 15 februarie 2016 la zi.

În baza art. 98 alin. (3), teza finală din Legea nr. 302/2004 republicată a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei.

A respins, ca lipsită de obiect, cererea de amânare a predării persoanei solicitate A. formulată de apărătorul ales al acestuia.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parţial pentru avocatul din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

A luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales începând cu termenul din data de 15 februarie 2016.

Onorariul cuvenit traducătorului autorizat s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15 februarie 2016 sub nr. x/43/2016 s-a solicitat luarea măsurii arestării şi predării persoanei solicitate A. în baza mandatului european de arestare din 2013 emis de autorităţile judiciare ungare - Tribunalul Debrecen.

În cuprinsul mandatului european de arestare s-a menţionat faptul că în cursul anului 2009, persoana solicitată A. împreună cu numiţii B., C. şi ocazional, cu participarea lui D., au obţinut foloase materiale prin trecerea frauduloasă a graniţei cu Ungaria, a mai multor persoane de cetăţenie turcă şi moldoveana, uneori aceste persoane fiind transportate în Austria, persoanele transportate neavând vizele necesare. Transportarea acestor persoane s-a realizat cu autovehicule tip dubite şi autoturisme, fiind folosiţi uneori şi antemergători pentru a evita depistarea lor, în timpul deplasărilor fiind schimbate şi autovehiculele.

S-a mai reţinut, în mandatul european că, în sensul transportării persoanelor de cetăţenia precizată anterior, s-a constituit un grup de persoane a cărui conducere era asigurată de B., C. şi, ocazional, şi de alte persoane care nu au putut fi identificate, că B. se afla în legătură cu alte reţele de trafic de persoane, că B. cu C. şi D. au organizat închirierea mijloacelor de transport, au asigurat condiţiile materiale şi tehnice; că la 05 iunie 2009 B. şi C. au organizat transportul privind 3 cetăţeni moldoveni din România în Ungaria, că B. a luat legătura cu A., iar C. l-a angajat ca şofer pe E. în vederea comiterii de infracţiuni, că anterior, B. s-a întâlnit cu C., personal, căruia i-a predat 3 cărţi de identitate maghiare pe care ulterior C. le-a predat lui E., pentru a fi folosite la trecerea frontierei, că B. i-a relatat lui C. cu ce maşină, în ce haine va fi îmbrăcată şi unde va sosi acea persoană care va transporta la faţa locului cetăţenii moldoveni, că în dimineaţa zilei de 05 iunie 2009, E. a călătorit cu maşina sa personală, trecând graniţa din Ungaria în România prin punctul de trecere Artand, de partea cealaltă fiind aşteptat de A. cu o maşină, A. fiind antemergător, conducându-l pe E. spre ..., că A. i-a spus lui E. că trebuie să se grăbească, întrucât trebuie să ajungă cu migranţii într-un anumit interval de timp, în caz contrar, urmând să aştepte încă o zi pentru trecerea graniţei, că A. în parcarea unui restaurant, a discutat cu o persoană, care nu a putut fi identificată, care a sosit în locul respectiv cu un autoturism, având numere de înmatriculare italiene, încărcând bagaje în maşina condusă de E., după care au urcat în mașină 2 bărbaţi şi o femeie de cetăţenie moldoveana, după care au pornit înspre punctul de trecere Artand, că A., cu maşina, s-a deplasat în faţa maşinii condusă de E. şi, înainte de punctul de trecere, i-a indicat lui E. pe care bandă să stea, la trecerea punctului de frontieră, nici maşina şi nici persoanele aflate în maşină, nu au fost supuse controlului, astfel încât 3 cetăţeni moldoveni, care nu aveau viză, au trecut graniţa şi au ajuns pe teritoriul Ungariei, că A. nu a trecut în Ungaria, ci a rămas în România, că, pe timpul transportului, C. a ţinut legătura constant cu E. şi A. prin intermediul telefoanelor şi cartelelor telefonice pe care anterior le primise la B.

Persoana solicitată a fost audiată de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în prezenţa unui interpret de limba maghiară şi a apărătorului ales, declarând că, în urmă cu 4 ani, s-a dispus arestarea sa de către Curtea de Apel Târgu Mureş, fiind predat apoi autorităţilor ungare, că a fost prezentat la Judecătoria Berettyoujfalu, judecătorul spunându-i că, întrucât nu s-a prezentat, deşi fusese citat, s-a emis pe seama sa un mandat european de arestare, că nu-şi aminteşte exact dacă judecătorul i-a spus sau nu pentru ce faptă a fost emis mandatul european de arestare, timpul total de arestare fiind de 10 zile.

A mai declarat persoana solicitată că nu-i cunoaşte pe E., pe C., D., cunoscând o persoană din Ungaria având prenumele Bela, dar nu ştie dacă are numele Virag şi că nu sunt adevărate faptele descrise în mandatul european de arestare.

Nu a avut obiecţiuni privitor la identitate, data naşterii şi domiciliul din România, acestea fiind menţionate în mod corect în mandatul european de arestare. Referitor la adresa din Ungaria menţionată în mandat, şi anume Budapesta, a declarat faptul că nu a locuit niciodată la această adresă şi nici nu ştiu unde este. A menţionat că a fost judecat în lipsă şi că nu i-a fost comunicată hotărârea, nefiind nici citat.

S-a observat că în mandatul european de arestare sunt înscrise următoarele menţiuni: „persoana în cauză nu a fost citată personal, dar, printr-o altă modalitate, a primit efectiv o comunicare/notificare oficială despre termenul şi locul acelei şedinţe de judecată care a condus la pronunţarea hotărârii."

La termenul din data de 15 februarie 2016, în faţa judecătorului, persoana solicitată, cetăţean român, a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul emitent, solicitând executarea restului de pedeapsă în ţară. În ceea ce priveşte procedurile din Ungaria, persoana solicitată a declarat că nu prea a avut cunoştinţă de proces, ci doar în urmă cu 4 ani îşi aminteşte că a participat la o audiere în faţa organelor de poliţie.

Instanţa a constatat incidenţa motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autorităţile ungare prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi, în baza art. 98 alin. (3) din acelaşi act normativ, s-a solicitat autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare în vederea recunoaşterii acesteia. S-au mai solicitat informaţii cu privire la modul de încunoştinţare a persoanei solicitate A. despre data şi locul procesului, inclusiv modalitatea de comunicare a hotărârii de condamnare, precum şi cu privire la sursa informaţiei în baza căreia s-a stabilit că adresa din Budapesta, menţionată în mandat ar fi adresa de domiciliu a persoanei solicitate A.

La data de 19 februarie 2016 autorităţile ungare au prezentat detaliat modul de derulare a procedurilor judiciare în cauza penală finalizată prin sentinţa penală nr. 2/B/418/2010/156 emisă de Judecătoria orăşenească Berettyoujfalu (Berettzoujfalui Varosi Birosag) la 20 iunie 2012 şi sentinţa penală nr. 18.BF/95/2013/20 a Tribunalului Debreţin (Debreceni Torvenyszek), care a devenit definitivă şi irevocabilă/executorie la data de 17 septembrie 2013. Din informaţiile transmise se constată faptul că Judecătoria oraşului Berettyoujfalu i-a trimis în data de 25 octombrie 2010 învinuitului rechizitoriul Procuraturii Oraşului Berettyoujfalu cu nr. B/1353/2009/34-1 şi avizul, la adresa din România, Gheorgheni, pe care invinuitul A. l-a preluat personal la data de 9 noiembrie2010.

La data de 12 martie 2012 Judecătoria Oraşului Berettyoujfalu a emis un mandat naţional, european şi internaţional de arestare pe numele învinuitului A.

Totodată, în baza prevederilor art. 529, alin. (1) şi (2) a înştiinţat procuratura că domiciliul învinuitului este necunoscut, procuratura propunând continuarea procedurii în lipsa învinuitului.

La termenul din data de 12 mai 2012, contrar citării procedurale, prin afişare, nu s-a prezentat, iar în data de 18 mai 2012 a trimis o adeverinţă medicală cu care s-a scutit.

La termenul din data de 15 iunie 2012, apoi la cel din data de 20 iunie 2012 a fost citat procedural pentru termenul de pronunţare a sentinţei, prin afişare, dar nu s-a prezentat, iar lipsa prezenţei nu a fost motivată.

La data de 13 iulie 2012, Inspectoratul Naţional de Poliţie, Centrul de Cooperare Internaţională în materie penală a înştiinţat judecătoria că învinuitul a fost prins în baza mandatului european de arestare în România la data de 10 iulie 2012, predarea acestuia s-a efectuat la data de 18 iulie 2012 la Vama, pentru vehicule rutiere din Artand.

Tot la această dată, judecătoria l-a audiat, nu a solicitat repetarea procesului, a înaintat apel în primul rând pentru suspendare, în subsidiar pentru diminuarea pedepsei aplicate.

Înainte de aceasta, sentinţa a fost predată învinuitului prin comunicare.

Tribunalul din Debreţin, în calitate de instanţă de recurs, a stabilit termen de judecată în şedinţă publică pentru data de 17 septembrie 2013, pentru care a citat învinuitul de două ori de la adresa din Budapesta, citaţiile s-au întors cu menţiunea „nu a căutat,, cu toate acestea învinuitul a fost prezent la toate termenele de recurs, a luat la cunoştinţă conţinutul sentinţei la pronunţare, iar sentinţa comunicată în scris a fost returnată de la adresa din Budapesta cu menţiunea ,,nu a căutat’’.

Mandatul european de arestare a fost emis de către Tribunalul din Debreţin, secţia executări penale, în baza înştiinţării „înştiinţare referitoare la aplicarea pedepsei privative de libertate, rămasă definitivă.

Judecătorul învestit cu soluţionarea prezentului mandat european de arestare a concluzionat că susţinerile inculpatului privind necunoaşterea împrejurării că împotriva sa se derulează un proces penal în Ungaria sunt nefondate.

În ceea ce priveşte recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu privire la persoana solicitată, s-a constatat că aceasta este definitivă şi executorie, fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită în România, infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 263 C. pen. român, iar persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România.

Prin urmare, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată pentru recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile ungare şi executarea pedepsei de către persoana solicitată pe teritoriul României.

Împotriva sentinţei penale nr. 2/ME din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/43/2016 a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea cu privire la mandatul european de extrădare poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Sentinţa penală nr. 2/ME din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost pronunţată la data de 24 februarie 2016.

Contestaţia a fost formulată la data de 7 martie 2016, aşa cum reiese din înscrisul aflat la fila 3 dosar al Înaltei Curţi, cu nerespectarea termenului expres prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 2/ME din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/43/2016.

În baza dispoziţiior art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul petent la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va înainta din fondurile Ministerului Justiţiei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 2/ME din data de 24 februarie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/43/2016.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va înainta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2016.