Final conviction stands; appeal against annulment ruling inadmissible for lack of statutory remedy

Decizia penală nr. 277/A/2016

Deliberând asupra apelului declarat de condamnatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 339 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/42/2015 a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1257 din 10 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

Prin contestaţia în anulare înregistrată la data de 05 noiembrie 2015, condamnatul A. a solicitat anularea Deciziei penale nr. 1257 din data 10 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Invocându-se în cererea scrisă şi în susţinerea orală a acesteia cazurile de contestaţie în anulare prev. de art. 431 lit. a), b) (în baza înscrisului nou depus la data de 27 ianuarie 2016), f) şi h) C. proc. pen., s-a susţinut că pronunţarea deciziei contestate a fost dispusă în condiţiile în care condamnatul nu a fost în mod legal citat la judecata apelului, întrucât nu a locuit niciodată la adresa la care a fost citat, că partea civilă, de asemenea, nu a fost în mod legal citată şi că, pe parcursul judecăţii căii de atac, condamnatul a lipsit din cauza agravării stării sănătăţii, care a impus aplicarea unui tratament medical la Moscova, iar judecata apelului a avut loc în absenţa apărătorului său ales, care nu a participat la judecată, condamnatul nefiind ascultat la judecata apelului.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi rejudecarea apelului.

Prin Decizia penală nr. 1257 din data 10 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, împotriva căreia s-a exercitat calea extraordinară de atac, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A - Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii: B., C., D., E. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 441, pronunţată la data de 11 iunie 2013 de Judecătoria Târgovişte, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi civilă, pronunţându-se o nouă hotărâre după cum urmează:

În aplicarea art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă tuturor inculpaţilor apelanţi şi intimaţi este C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu referire la art. 12 teza a II-a şi teza a III-a din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C. pen. anterior, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 286 din 12 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, în baza art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare .

Cu aplic. art. 71 şi 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior conform art. 12 din Legea nr. 187/2012.

Conform art. 65 C. pen. anterior, inculpatului i s-a interzis dreptul de a fi administrator într-o societate comercială prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei, în temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior.

Au fost înlăturate dispoziţiile art. 861 - art. 864 şi cele ale art. 71 alin. (5) C. pen. anterior privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale şi suspendarea pedepsei accesorii.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Prin încheierea pronunţată la data de 27 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploieşti a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1257 din 10 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi a fixat termen pentru judecarea contestaţiei în anulare pe fond la 25 februarie 2016, cu citarea condamnatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente.

Prin aceeaşi încheiere, a fost respinsă cererea condamnatului de suspendare a executării deciziei penale contestate.

Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut că au fost invocate motivele de contestaţie în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. a), b), f) şi h) C. proc. pen., că această cale extraordinară de atac a fost exercitată în termenul prevăzut de lege şi că au fost depuse înscrisuri şi se invocă dovezi care sunt la dosar.

La termenul la care a avut loc soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare, au fost susţinute şi invocate numai cazurile de contestaţie în anulare prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. f) şi h) C. proc. pen.

Examinându-se pe fond contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile depuse de contestator şi de actele şi lucrările dosarului de fond ce a fost ataşat, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că această cale extraordinară de atac este nefondată, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte primul motiv de contestaţie în anulare, prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care se referă la cazul în care "Judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii", Curtea de Apel Ploieşti a arătat că contestatorul a fost legal reprezentat de avocatul desemnat din oficiu, aşa cum reiese din încheierea de amânare a pronunţării, iar desemnarea apărătorului din oficiu a avut loc în condiţiile în care asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie în cursul judecăţii, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii.

Analizând cel de-al doilea caz de contestaţie în anulare invocat, cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., Curtea de Apel Ploieşti a constatat că acesta se referă la situaţia când "instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă".

Sub acest aspect, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că la cele trei termene de judecată la care inculpatul a fost prezent, pe parcursul desfăşurării judecăţii cauzei în apel, care a înregistrat mai multe termene de judecată, din cauza complexităţii problemelor puse în discuţie şi asupra cărora instanţa de control judiciar a apreciat ca necesar a se pronunţa, audierea acestuia nu a fost în mod legal posibilă datorită unor impedimente legale, de ordin procedural, în special cele ce vizează legala îndeplinire a procedurii de citare, ca o condiţie esenţială a desfăşurării judecăţii, precum şi dezbaterile şi deliberarea asupra probaţiunii solicitate a fi completate în calea de atac.

Aşa fiind, cum inculpatul a înţeles să absenteze de la cele mai multe din termenele de judecată acordate pentru soluţionarea căilor de atac, s-a constatat că audierea sa nu a fost legal posibilă nici la termenul din 21 noiembrie 2014, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor, deoarece inculpatul a lipsit.

În aceste coordonate, Curtea de Apel Ploieşti a constatat pe de o parte că, inculpatul nu poate invoca propria sa absenţă pentru a atrage retractarea hotărârii definitive prin formularea căii extraordinare de atac, iar, pe de altă parte, în condiţiile neîndeplinirii legale a procedurii de citare, instanţa de apel nu putea păşi în mod legal la ascultarea inculpatului, chiar dacă acesta fusese prezent la trei dintre termenele de judecată ale cauzei.

În consecinţă, nefiind incident niciunul dintre cazurile de contestaţiile în anulare invocate de contestatorul condamnat, calea extraordinară de atac a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva Deciziei penale nr. 339 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/42/2015, a formulat apel condamnatul A., motivele acestuia fiind expuse în partea introductivă a deciziei.

Cu ocazia dezbaterilor apelului, apărătorul ales al apelantului condamnat a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., motivele avute în vedere fiind, de asemenea, expuse, în partea introductivă a deciziei.

Examinând calea de atac promovată, Înalta Curte apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel; conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen., "sentinţele" sunt hotărârile judecătoreşti prin care cauzele sunt soluţionate de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza, iar decizia este hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului în casaţie şi recursului în interesul legii.

Per a contrario, deciziile nu pot fi atacate cu apel, iar calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţa de apel şi, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanţa de apel finalizează o cale extraordinară de atac, aşa cum este contestaţia în anulare.

În speţă, contestaţia în anulare a fost soluţionată, pe fond, de o instanţă de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac şi care este definitivă.

Înalta Curte precizează că numai sentinţele pronunţate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare sunt supuse apelului, iar deciziile date sunt definitive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată nu a existat o rejudecare a procesului deschis ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare, iar hotărârea atacată cu apel, care face obiectul prezentei cauze, nu este o sentinţă pronunţată cu ocazia rejudecării, ci este o decizie definitivă prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de contestaţie în anulare formulată de condamnatul A.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 339 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/42/2015.

Cu privire la solicitarea de a fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte constată, pe de o parte, că, ordinea de soluţionare a excepţiilor impune analizarea excepţiei de inadmisibilitate a căii de atac şi doar în situaţia respingerii unei astfel de excepţii este posibilă analizarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale.

Această ordine de soluţionare este impusă de necesitatea existenţei unui cadru procesual în care să poată fi analizată o cerere ulterioară. În cauză, contestaţia în anulare este inadmisibilă, ceea ce conduce la inexistenţa cadrului procesual care să îi confere posibilitatea apelantului condamnat de a invoca excepţia de neconstituţionalitate.

Pe de altă parte, apelantul condamnat a promovat o cale de atac inadmisibilă, şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitatea invocată nu are cum să întrunească condiţiile de legalitate necesare, astfel că, fiind accesorie formulării unei căi de atac neprevăzute de lege, "sancţiunea" aplicată va fi aceeaşi ca şi pentru calea de atac promovată, respectiv inadmisibilitatea.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 70 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 339 din 15 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/42/2015.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Cu drept de apel în termen de 48 ore de la pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 70 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV