Revision petition for unconstitutional surveillance provisions deemed inadmissible where party did not previously invoke unconstitutionality exception
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision to reject the petition for revision as inadmissible, thereby maintaining the final conviction of the defendant for influence trading who was sentenced to two and a half years’ imprisonment suspended for a five-and-a-half-year supervision period. The dispute centered on the defendant’s attempt to invoke the extraordinary remedy of revision based on the Constitutional Court’s subsequent declaration of unconstitutionality regarding technical surveillance provisions in the Code of Criminal Procedure, specifically arguing that the continued consequences of the unconstitutional norm justified reopening the case. The court held that under the revised legal framework and the interpretive ruling of the Constitutional Court, the ground for revision based on a later-declared unconstitutional law is strictly limited to parties who had themselves previously raised the unconstitutionality exception in the same proceedings; since the petitioner had not invoked such an exception during the trial, the petition was deemed inadmissible under Article 453(1)(f) and Article 459 of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 142 alin. (1) C. proc. pen, art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen, art. 3201 C. proc. pen, art. 334 C. proc. pen; Revision petition for unconstitutional surveillance provisions deemed inadmissible where party did not previously invoke unconstitutionality exception: Prin Sentinţa penală nr. 22/PI din 24 ianuarie 2014, pronunţată în Dosar nr. x/59/2013, Curtea de Apel Timişoara, a admis cererea formulată de inculpatul A. privind judecarea potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 258/A/2016
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 118/PI din 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de petentul A. împotriva a Sentinţei penale nr. 22/PI din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/59/2013.
De asemenea, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16 martie 2016, sub nr. dosar x/59/2016 petentul A. a formulat cererea de împotriva Sentinţei penale nr. 22/PI din 24 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/59/2013, solicitând admiterea în principiu a cererii, cu consecinţa rejudecării cauzei.
În motivare, a arătat că la data de 16 februarie 2016 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, caz în care, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este incidentă situaţia în care hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
În consecinţă, a solicitat înlăturarea ca nelegale a interceptărilor şi a proceselor-verbale în care acestea au fost consemnate şi depuse la dosar, din materialul probator de la dosar şi rejudecarea doar în baza probelor legal administrate.
În drept, a invocat prevederile art. 453 şi următoarele C. proc. pen.
Din actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 22/PI din 24 ianuarie 2014, pronunţată în Dosar nr. x/59/2013, Curtea de Apel Timişoara, a admis cererea formulată de inculpatul A. privind judecarea potrivit procedurii recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - trafic de influenţă în infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. - înşelăciune.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a făcut aplicarea art. 71 C. pen. în condiţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul se va conforma următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezente, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
De asemenea a dispus ca datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c) şi d) din textul art. 863 C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a stabilit că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza disp. art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 5 decembrie 2013, până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1), (35) C. proc. pen. şi art. 1451 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului A., la acel moment, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Timişoara în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 6 decembrie 2013 emis de Curtea de Apel Timişoara, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., a obligat inculpatul ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Totodată, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (22) C. proc. pen., conform cărora în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii de a nu părăsi ţara sau a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de inculpat măsura arestării preventive.
De asemenea a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3 din 6 decembrie 2013 emis de Curtea de Apel Timişoara, dacă nu este arestat în altă cauză.
Curtea a constatat că telefonul mobil a fost restituit în cursul urmăririi penale denunţătorului B. în baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, iar sumele de 500 euro şi 500 lei au fost ridicate de la inculpat de către organele de urmărire penală potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi proceselor-verbale, iar în temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen,, a obligat inculpatul A. la plata sumei de 3500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând în principiu cererea de revizuire formulată de petentul A., instanţa a constatat următoarele:
Potrivit art. 459 C. proc. pen., în etapa admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală prevăzută de lege, dacă cererea este motivată şi dacă motivul pe care se sprijină este din cele prevăzute de art. 453 C. proc. pen., dacă faptele sau mijloacele de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv, dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
Petentul a invocat motivul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., potrivit căruia: "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.". Cu privire la aceste text din C. proc. pen., prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 publicată în M. Of. nr. 185/11.03.2016 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-un dosar al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională.
Prin urmare pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impunea ca petentul să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. în dosarul în care a fost judecat.
Faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă s-a stabilit şi prin Decizia nr 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 142 C. proc. pen., publicată la data de 14 martie 2016 prin care se arată în paragraful 52: "Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale (...)."
Împotriva Sentinţei penale nr. 118/PI din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în termen legal, a formulat apel apelantul A., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate şi solicitând admiterea apelului cu consecinţa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Instanţa urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susţinerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Analizând motivul de revizuire invocat de petent, instanţa reţine că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Conform art. 453 alin. (4) din noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Astfel, apelantul a susţinut că, la data de 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică astfel încât hotărârea de condamnare, a cărei retractare se urmăreşte, s-a întemeiat pe o prevedere ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă.
Analizând apelul formulat de revizuentul A., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa fondului a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Astfel, prin decizia pronunţată în şedinţa din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă a Guvernului şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv şi irevocabil soluţionate. Curtea a mai reţinut că din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumţia de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul şi care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidenţa deciziei de admitere pronunţată de instanţa de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tune actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deşi intenţia legiuitorului a fost de a da eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În speţă, Curtea a constatat că motivul substanţial şi imperios care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de instanţa de contencios constituţional.
Instanţa constată că revizuentul nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza a cărei revizuire o solicită. Acesta şi-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României, care a declarat neconstituţional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea şi el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.
Susţinerile revizuentului sunt neîntemeiate, pentru motivul că potrivit deciziei Curţii Constituţionale a României din data de 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituţionalităţii unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control". Aşadar, potrivit acestei decizii a Curţii Constituţionale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepţie de neconstituţionalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepţie.
Prin urmare pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impunea ca petentul să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. în dosarul în care a fost judecat.
Astfel, în mod corect instanţa fondului a reţinut că faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă s-a stabilit şi prin Decizia nr 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile art. 142 C. proc. pen., publicată la data de 14 martie 2016 prin care se arată în paragraful 52: "Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale (...)".
Faţă de aceste considerente, precum şi faţă de actele dosarului, instanţa constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.
Constatând că motivul invocat de revizuent nu se circumscrie motivelor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., instanţa, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 118/PI din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 118/PI din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2016.
Procesat de GGC - GV