Revizuirea pentru comiterea unei infracțiuni de către organul de anchetă; neîncadrarea viciilor probatorii în art. 453 alin. 1 lit. d C. proc. pen.

Decizia nr. 257/A/2016

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire a Sentinţei penale nr. 1 din 18 decembrie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/1997, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, dată în Dosarul nr. x/1998, formulată de revizuentul A.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Oradea, a reţinut următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub Dosar nr. x/35/2016, la data de 27 ianuarie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 1/P/1997 din 18 decembrie 1997, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul penal nr. x/1997, prin care a fost achitat, modificată prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, faptă prevăzută de art. 256 C. pen.

În motivarea cererii revizuentul a arătat că în calitate de judecător la Tribunalul Caraş-Severin, la data de 18 noiembrie 1996 a fost surprins în biroul propriu, având asupra sa suma de 500 DM, constatare prin flagrant la infracţiunea de primire de foloase necuvenite, şi prin declaraţie olografă a recunoscut că suma nominalizată provine de la un cetăţean necunoscut, care i-a lăsat-o pe birou cu puţine clipe înaintea pătrunderii în birou a organelor de anchetă.

Revizuentul A. a arătat că suma i-a fost remisă de denunţătorul B., care sub pretextul interesării de soluţia unei cauze civile rămase în pronunţare, a avut acceptul să intre în birou. A mai arătat că aceasta s-a petrecut după pregătirea corespunzătoare a acţiunii de către organul de urmărire penală şi cu ajutorul organelor de poliţie din localitate. Astfel, s-a arătat că, după cum reiese din imaginile filmate pe caseta video, denunţătorul B. a fost instruit în prezenţa procurorului care a efectuat urmărirea, despre modul în care să predea suma de bani inculpatului, stabilind şi anumite consemne referitoare la reuşita acţiunii, după ieşirea acestuia din birou.

Revizuentul a mai arătat că toate aceste activităţi ale organului de urmărire penală au fost efectuate în dispreţul total al legii care interzice categoric ca organele de urmărire penală "să determine o persoană să săvârşească sau să accepte săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe".

Revizuentul a menţionat că aceleaşi organe de urmărire penală, împreună cu procurorul de anchetă au încălcat grav dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 97/1992 pentru organizarea judecătorească modificată prin Legea nr. 89/1996. A arătat că potrivit acestui text, "magistraţii" nu pot fi cercetaţi, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată fără avizul Ministerului Justiţiei. A mai arătat că aşa cum rezultă din actele de la dosar, acest aviz, absolut necesar oricărei activităţi de genul celor arătate mai sus îndreptate împotriva unui judecător în funcţie la data de 18 noiembrie 1996, a fost cerut şi obţinut ulterior desfăşurării aşa-zisului flagrant şi demarării cercetărilor.

Revizuentul a menţionat că această împrejurare, care dovedeşte încălcarea gravă a legii de către organul de anchetă a fost confirmată prin adresa Ministerului Justiţiei, solicitată de instanţă şi aflată la Dosarul nr. x/1997 al Curţii de Apel Oradea. S-a menţionat că din adresa respectivă rezultă cu certitudine că atât solicitarea avizului, cât şi obţinerea acestuia au avut loc pe data de 19 noiembrie 1996, la o zi după aşa-zisul flagrant, cu toate că procurorul de anchetă a dat asigurarea că are acest aviz, absolut obligatoriu, deşi nu fusese solicitat.

Revizuentul a arătat că în cauză nu s-a putut dovedi, deşi s-a încercat, inclusiv prin înregistrări audio, o înţelegere prealabilă între cercetat şi denunţătorul B., astfel că s-a ajuns la concluzia că suma de 500 DM a fost remisă prin vicleşug, cu scopul discreditării corpului judecătoresc, dar în special al celui cercetat spre a nu putea accede la Curtea de Apel Timişoara în sensul promovării. S-a mai arătat că cele expuse rezultă fără tăgadă din dosarul de fond şi au constituit temeiul achitării.

S-a învederat că, Curtea Supremă a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare, ignorând şi înlăturând în totalitate aspectele invocate mai sus şi care au stat la baza hotărârii Curţii de Apel Oradea. S-a arătat că fără niciun temei legal s-a nesocotit încălcările evidente ale legii de către procuror şi organele de poliţie, aspect care s-a repercutat cu grave consecinţe asupra situaţiei cercetatului şi a familiei sale.

În concluzie, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire în principiu şi în fond, să se anuleze cele două hotărâri, să se pronunţe o nouă hotărâre şi să se dispună refacerea situaţiei anterioare.

Din actele şi lucrările dosarului curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/1997, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută şi pedepsită de art. 256 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, dată în Dosarul nr. x/1998 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a fost casată Sentinţa penală nr. 1 din 18 decembrie 1997 a Curţii de Apel prin care inculpatul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută şi pedepsită de art. 256 C. pen., inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiţionată a acesteia în baza art. 81 C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 72 din 02 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 403 alin. (1) şi art. 406 C. proc. pen. a fost admisă în principiu şi în fond cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/P din 18 decembrie 2007 iar în rejudecare a fost anulată hotărârea penală definitivă sus-menţionată dispunându-se achitarea condamnatului revizuent în baza art. 394 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în legătură cu săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 4314 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dată în Dosar nr. x1/35/2006 s-a admis recursul declarat de procuror casându-se Sentinţa penală nr. 72 din 02 octombrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală, iar în rejudecare a fost schimbată soluţia de anulare a sentinţei penale sus-menţionate şi achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu aceea de respingere a cererii de revizuire ca nefondată cu motivarea că "probele noi administrate în cauză nu au reprezentat decât o prelungire a probatoriului din dosarul de fond, aspectele rezultate din declaraţiile martorilor audiaţi referindu-se la împrejurări colaterale stării de fapt ce au stat la baza condamnării şi care nu sunt în măsură să conducă la o soluţie diametral opusă."

Curtea, examinând cererea de revizuire, prin prisma motivelor invocate de către revizuent, a constatat că aceasta este inadmisibilă, în speţă motivele invocate de către acesta nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală, poate fi cerută când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză.

Acest caz de revizuire invocat presupune săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, de către procuror sau de către persoana care a efectuat acte de urmărire alta decât procurorul.

S-a constatat că în cauza de faţă, revizuentul condamnat A. a solicitat revizuirea, invocând în esenţă greşita reţinere a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei sale, criticând modul de administrare a mijloacelor de probă pe parcursul urmăririi penale şi aprecierea probelor în procesul penal din cauza în care s-a dispus condamnarea sa.

Susţinerile invocate nu se circumscriu cazului de revizuire invocat de către revizuent, astfel cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, simplul fapt că revizuentul a arătat că organele de anchetă au încălcat legea în administrarea probaţiunii în dosarul în care s-a dispus condamnarea acestuia nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

De altfel, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuentul A., a rezultat că acesta nu a învederat nicio împrejurare care să facă admisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 1 din 18 decembrie 1997 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/1997, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1246 din 12 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, dată în Dosarul nr. x/1998.

S-a reţinut că împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire au mai fost invocate şi în cuprinsul altei cereri de revizuire, cerere întemeiată însă pe un alt temei de revizuire, dar care au făcut obiectul analizei Curţii de Apel Oradea care, prin Sentinţa penală nr. 161/2013, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

Împotriva Sentinţei penale nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 11 aprilie 2016, a formulat apel revizuentul A.

A susţinut în cererea declarativă de apel că va formula şi depune motivele de apel, după motivarea hotărârii atacate, fapt ce nu a fost realizat de către apelant.

Cauza a fost amânată la primul termen de judecată, constatându-se întemeiată cererea de amânare formulată de apelantul revizuent, pentru a da posibilitatea acestuia să-şi angajeze apărător.

La termenul de astăzi, 17 iunie 2016, apelantul revizuent nu s-a prezentat, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Instanţa urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susţinerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Analizând motivul de revizuire invocat de petent, instanţa reţine că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (4) din noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., trebuie ca instanţa sau organele de urmărire penală să fi săvârşit, în exercitarea sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor judiciare, o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, iar infracţiunea comisă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Înalta Curte constată că în cauza de faţă, revizuentul condamnat A. a solicitat revizuirea, invocând în esenţă greşita reţinere a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei sale, criticând modul de administrare a mijloacelor de probă pe parcursul urmăririi penale şi aprecierea probelor în procesul penal din cauza în care s-a dispus condamnarea sa.

Astfel, susţinerile apelantului nu se circumscriu cazului de revizuire invocat, aşa cum acesta este reglementat de către art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, simplul fapt că revizuentul arată că organele de anchetă au încălcat legea în administrarea probaţiunii în dosarul în care s-a dispus condamnarea acestuia nu se încadrează în cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

De altfel, din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea de revizuire formulată de revizuentul A., nu rezultă niciun element care să se încadreze în dispoziţiile invocate de apelantul revizuent, respectiv cele prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire au mai fost invocate şi în cuprinsul altei cereri de revizuire, cerere întemeiată însă pe un alt temei de revizuire, dar care au făcut obiectul analizei Curţii de Apel Oradea care, prin Sentinţa penală nr. 161/2013, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

În concluzie, Înalta Curte constată că prezenta cerere nu reprezintă decât o nouă încercare de reformare a hotărârii atacate prin invocarea aceloraşi elemente faptice analizate anterior, însă întemeiată pe un alt temei de revizuire, ceea ce nu poate conduce la o soluţie contrară.

Faţă de aceste considerente, precum şi faţă de actele dosarului, instanţa constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

Constatând că motivul invocat de revizuent nu se circumscrie motivelor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., instanţa, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 36/PI din 07 aprilie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV