Execution appeal rejected: no *non bis in idem* application to suspended community service offset by preventive detention

Decizia nr. 252/2016

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28 aprilie 2016 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/1/2016, condamnatul A., prin apărător ales, a formulat, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) C. proc. pen., contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr 131/A din 1 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 5 din data de 5 februarie 2015 şi a încheierii din data de 17 februarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 91, 92, 93 C. pen., având termen de încercare de 2 ani, fiind obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în condiţiile art. 93 alin. (5) C. pen.

În susţinerea cererii formulate, condamnatul a arătat că analiza celor două hotărâri judecătoreşti (Sentinţa penală nr. 5 din 5 februarie 2015 şi Decizia penală nr. 131/A din 01 aprilie 2016) duce la concluzia existenţei unor contradicţii şi a unor aspecte de nelegalitate care trebuie soluţionate.

Cu privire la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., condamnatul a precizat că există nelămuriri ce se răsfrâng asupra executării pedepsei, în sensul că acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de complicitate la furt şi, individualizându-se pedeapsa, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere deoarece s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 C. pen., aplicându-se o pedeapsă spre minimul special prevăzut de art. 228 C. pen.

În opinia condamnatului, menţinându-se restul pedepselor din Sentinţa penală nr. 5 din 5 februarie 2015, conform art. 93 alin. (4) C. pen., trebuie să presteze maximul de muncă neremunerată în folosul comunităţii - 120 de zile, astfel că există un dezacord vădit raportat la cuantumul pedepselor aplicare, respectiv la minim de pedeapsă (1 an) se dispune aplicarea maximum obligaţiei de prestare a muncii în folosul comunităţii (120 de zile).

S-a mai arătat că, potrivit actelor dosarului şi Sentinţei penale nr. 5 din 5 februarie 2015, pronunţară de prima instanţă, condamnatul A. a fost arestat preventiv în Dosarul nr. x/42/2012 în perioada 21 martie 2012 - 09 octombrie 2012 (timp de 204 zile).

S-a susţinut că obligarea la prestarea unei munci în folosul comunităţii reprezintă o formă subsecventă de executare a pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat şi pe cale de consecinţă instanţa de judecată trebuie să constate că, din pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare sub supraveghere, conform art, 71 C. pen., trebuie deduse cele 204 zile, respectiv să se constate că obligaţia prestării muncii în favoarea comunităţii (120 de zile), elementele intrinseci ale suspendării supravegheate este executată în totalitate, deoarece contestatorul a fost arestat preventiv 204 zile.

În acest sens, s-a considerat că deducerea arestării preventive este obligatorie, deoarece în contextul în care s-au executat 204 zile, din cele 365 de zile (1 an) ale pedepsei, se presupune ca s-au executat şi cele 120 de zile ale obligaţiei de muncă în folosul comunităţii, conform principiului non bis in idem, respectiv nimeni nu poate fi obligat sa execute de 2 ori aceeaşi pedeapsă.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a arătat că, în subsidiar, instanţa trebuie să constate că subzistă o cauză de micşorare a pedepsei aplicate, respectiv cele 120 de zile de obligare la prestarea muncii în folosul comunităţii nu poate fi executată într-o modalitate mai dură, respectiv arest preventiv.

Faţă de motivele invocate, condamnatul A. a solicitat admiterea contestaţiei şi constatarea că executată a obligaţiei de prestare a muncii în folosul comunităţii în cuantum de 120 de zile, deoarece, din pedeapsa de i an închisoare, condamnatul A. a executat 204 zile.

Prin Sentinţa penală nr. 5 din 05 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/42/2012, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

În aplicarea art. 5 C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Noul C. pen. şi în consecinţă:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de complicitate la furt calificat şi cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. a), e) şi alin. (4) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior în infracţiunea de complicitate la furt prev. şi ped. de art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) cu aplic. art. 36 şi art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 48 rap. la art. 228 alin. (1) cu aplic. art. 36 şi art. 77 lit. a), art. 78 C. pen., l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea unei infracţiuni de furt în formă continuată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 C. pen.

Potrivit art. 93 C. pen., l-a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., l-a obligat pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile în condiţiile art. 93 alin. (5) din acelaşi Cod.

În temeiul art. 93 alin. (4) C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit conţinutul obligaţiei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru perioada de 120 zile la una din următoarele două entităţi din comunitate: SC B. SRL - asigurarea curăţeniei pe drumurile publice precum şi pe aleile de acces pietonal şi auto sau C. - curăţenie şi igienizare parc - conform listei instituţiilor din comunitate aferentă judeţului Prahova.

A impus inculpatului obligaţia prev. de art. 93 lit. b) C. pen. aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţiile din comunitate.

A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 72 C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 21 martie 2012 la 9 octombrie 2012.

Prin Decizia penală nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/42/2012, printre altele, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A., de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare, precum şi durata termenului de supraveghere de la 4 ani la 2 ani, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 5 din data de 5 februarie 2015 şi a încheierii din data de 17 februarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Examinând contestaţia la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/42/2012, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată de contestatorul condamnat A., întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., acesta a criticat, în esenţă, că a fost obligat să execute de două ori aceeaşi pedeapsă, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea principiului dublei incriminări, întrucât la condamnarea sa, instanţa nu a avut în vedere cele 204 zile de arest preventiv din pedeapsa aplicată, ce ar atrage executarea de plano a celor 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, dispuse în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al contestatorului condamnat a solicitat să se constate executarea efectivă astfel că nu se mai impune prestarea celor 120 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Cu privire la primul motiv invocat, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat A. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, în lipsa unei neclarităţi care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidenţa niciunui motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen., întrucât acestea reprezintă, în realitate, nemulţumiri ale contestatorului privind pedeapsa aplicată prin hotărârea penală de condamnare rămasă definitivă.

În aceste condiţii, instanţa constată că, în situaţia în care pe calea contestaţiei la executare ar putea fi modificate hotărâri definitive, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

Pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie aspecte privind procesul de individualizare a pedepsei ce a fost avut în vedere de către instanţa de judecată la momentul stabilirii modalităţii de executare a pedepsei aplicate contestatorului cu titlu definitiv.

În acest sens, Înalta Curte notează că obligaţiile ce decurg din aplicarea dispoziţiilor art. 93 C. pen., respectiv obligarea contestatorului condamnat de a presta muncă în folosul comunităţii, nu pot fi asimilate cu măsura arestului preventiv, acestea fiind instituţii cu o natură juridică distinctă, inclusiv în ceea ce priveşte efectele produse de acestea prin aplicarea lor.

Aşadar, a accepta o soluţie contrară decât cea enunţată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situaţie, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera şi în spiritul legii atunci când au fost edictate dispoziţiile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul condamnat A., în sensul că Hotărârea nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost pronunţată cu încălcarea principiul dublei incriminări sunt nefondate şi nu constituie nelămuriri cu privire la hotărârea penală care se execută sau vreo împiedicare la executare, în sensul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, în raport de situaţia anterior expusă, nici solicitarea apărării de a se constata că subzistă o cauză de micşorare a pedepsei aplicate, cu referire la dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu poate fi primită în cauză, având în vedere împrejurarea invocată, respectiv că cele 120 de zile de muncă în folosul comunităţii la care a fost obligat contestatorul ar reprezenta o modalitate mai dură de executare a pedepsei, întrucât acest argument nu reprezintă, în realitate o cauză de micşorare a pedepsei, ci doar un mod de interpretare dat de către apărare.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că, în cauză nu sunt incidente niciunul din cazurile de contestaţie la executare prevăzute de dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., apreciază ca nefondate criticile invocate de către contestatorul condamnat A.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 599 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/42/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 01 aprilie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/42/2012.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2016.

Procesat de GGC - GV