Lawyer’s fraud for unpaid legal fees and forgery of postal receipt: professional diligence failures and lack of criminal intent

Decizia nr. 24/A/2016

Deliberând asupra apelurilor, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 175 din 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi a dispus:

A condamnat inculpata A., cetăţenie română, studii superioare, necăsătorită, situaţie militară neîndeplinită, are un copil minor, avocat în cadrul Baroului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, reţinând în favoarea acesteia dispoziţiile art. 5 din C. pen. referitor la legea penală mai favorabilă şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a. c şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen. în referire la art. 76 lit. e) C. pen. (parte vătămată B.).

A condamnat aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., la o pedeapsă de 2 luni închisoare, reţinând în favoarea acesteia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. referitor la legea penală mai favorabilă şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a. c şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen. în referire la art. 76 lit. e) C. pen.

A condamnat aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, la o pedeapsă principală de 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a b) şi c) vechiul C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, reţinând în favoarea acesteia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. referitor la legea penală mai favorabilă şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., în referire la art. 76 lit. d) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 334 vechiul C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen. (parte vătămată SC C. Târgu Bujor, jud. Galaţi) în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) vechiul C. pen. şi, în baza acestei reîncadrări juridice condamnă pe inculpată la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, reţinând în favoarea acesteia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. referitor la legea penală mai favorabilă şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a. c şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., în referire la art. 76 lit. c) C. pen.

A condamnat aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) din vechiul C. pen., la o pedeapsă 2 luni închisoare, reţinând în favoarea acesteia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. referitor la legea penală mai favorabilă şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen., în referire la art. 76 lit. e) C. pen.

A condamnat aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 vechiul C. pen., la o pedeapsă 2 luni închisoare, reţinând în favoarea acesteia dispoziţiile art. 5 din noul C. pen. referitor la legea penală mai favorabilă şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a. c şi art. 74 alin. (2) vechiul C. pen. în referire la art. 76 lit. e) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b) din vechiul C. pen. în referire la art. 5 noul C. pen. a dispus ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a b) şi c) vechiul C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II. b) şi c) vechiul C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 81 - 82 vechiul C. pen. şi art. 71 alin. (5) vechiul C. pen. în referire la art. 5 noul C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare şi a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 10.550 lei şi la plata sumei de 5.100 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul Băncii Naţionale a României (BNR) din data efectuării plăţii, către partea vătămată constituită parte civilă B. cu titlul de despăgubiri civile.

Inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 14.873 lei. către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, cu titlul de despăgubiri civile.

Inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei către partea vătămată constituită parte civilă D., cu titlul de despăgubiri civile.

S-a dispus anularea înscrisurilor falsificate de către inculpata A. ca urmare a activităţii sale infracţionale, respectiv:

- Contractele de asistenţă juridică nr. 8 din 08 august 2010 (încheiat cu partea E.) şi nr. 9 din 09 august 2010 (încheiat cu partea B.);

- Împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi nr. 30 încheiate cu numiţii F. şi G.;

- Copia xerox a recipisei nr. 1641 având ca destinatar Judecătoria Galaţi şi purtând ştampila Oficiului Poştal nr. 6 din 01 iunie 2010. precum şi menţiunea "conform cu originalul", folosită de inculpată la săvârşirea faptei.

S-a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. prevăzute de:

- art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată B.);

- art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată;

- art. 215 alin. (1). (2) C. pen. (parte vătămată SC C. Târgu Bujor);

-art. 288 alin. (1) C. pen.;

- art. 291 C. pen.

În fapt, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (parte vătămată B.), Curtea a reţinut că inculpata A. este avocat în cadrul Baroului Galaţi. La data de 05 august 2010, numitul H., lucrător la Penitenciarul Galaţi, a fost reţinut, pe o durată de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, purtare abuzivă şi fals intelectual. În acest context, martorul E., care era agent şef principal în cadrul Penitenciarului Galaţi, a mers la domiciliul inculpatei A. şi a solicitat să-i asigure asistenţă juridică numitului H. Pentru această întrevedere, inculpata A. a încheiat contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010, în care s-a menţionat că obiectul contractului îl constituie studiul Dosarului cu nr. x/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi, pentru care s-a fixat un onorariu în sumă de 1.000 lei. În continuare, din proprie iniţiativă, martorul E. a plătit suma de 1.000 lei inculpatei A., iar aceasta a eliberat chitanţa din 08 august 2010.

Prima instanţă a reţinut că inculpata A. nu a înmânat martorului E. vreun exemplar al contractului de asistenţă juridică din 08 august 2010, deşi în contract s-a stipulat că s-a încheiat în două exemplare şi că ambele părţi atestă că se află în posesia unui exemplar din contract.

În ziua de 09 august 2010, după ce a fost informată de naşul de cununie E. că a angajat, în calitate de apărător ales pe inculpata A., partea vătămată B. a mers la biroul acesteia, pentru a discuta despre situaţia juridică în care se afla soţul său H. Astfel, partea vătămată B., însoţită de rudele acesteia, de I. şi J. şi de martorul E., a mers la domiciliul inculpatei A. În aceste împrejurări, inculpata A. a încheiat contractul de asistenţă juridică din 09 august 2010 cu partea vătămată B. având ca obiect recursul declarat de numitul H. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată în Dosarul cu nr. x/44/2010 al Curţii de Apel Galaţi, pentru care a stabilit ca onorariu suma de 4.000 lei şi 1.000 lei reprezentând cheltuieli. În acest sens, inculpata a emis chitanţa din 09 august 2010 în care a menţionat că a primit de la partea vătămată B. doar suma de 4.000 lei, încheindu-se contractul de asistenţă juridică din 09 august 2010.

Profitând de starea psihică în care se afla partea vătămată B. datorată arestării preventive a soţului acesteia, inculpata A. a hotărât să obţină diferite sume de bani, sub pretextul invocării unor aspecte de natură juridică, împrejurări care ar fi condus la eliberarea numitului H.

Astfel, s-a reţinut că în cursul lunii august 2010, la diferite intervale de timp, inculpata A. a solicitat şi a primit de la partea vătămată B. suma de 1.900 lei şi suma de 100 euro, în două tranşe, pentru care nu a emis nicio chitanţă, invocând diferite necesităţi pentru soluţionarea cauzei în care era angajată, fără a justifica, prin prisma activităţii desfăşurate, aceste sume de bani primite de la partea vătămată. De asemenea, înainte de a se judeca recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpata A. a solicitat şi a primit de la partea vătămată B. suma de 2.400 lei, sub pretextul că urma să organizeze o masă la restaurant, la care trebuia să participe persoane "importante" care aveau "posibilitatea să ajute"" la punerea în libertate a numitului H.

S-a reţinut că inculpata nu a indicat părţii vătămate ce funcţii deţineau persoanele respective şi nici modalitatea în care ar fi avut posibilitatea să o ajute la punerea în libertate a numitului H.

La data de 18 august 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, printre altele, şi recursul declarat de numitul H. împotriva încheierii de şedinţă din data de 06 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de acesta, pentru faptele comise.

Pentru a obţine alte sume de bani, inculpata A. a solicitat părţii vătămate B. suma de 5.000 euro, sub pretext că s-au încălcat anumite dispoziţii legale, cu ocazia judecării recursului de către magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi în acest sens va formula plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru a fi mai credibilă, în prezenţa martorului E., inculpata A. a asigurat-o pe partea vătămată B. că are trei cetăţenii, respectiv română, germană şi italiană, că a absolvit un masterat în Germania şi că este înscrisă la un Barou de Avocaţi din Germania. În acelaşi context, inculpata A. a susţinut că va depune plângerea pentru numitul H. de pe teritoriul Germaniei. Întrucât statul german ar avea mai puţine cauze pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi, în acest mod, se va judeca cu prioritate plângerea respectivă, cu finalitate în 1 - 2 luni.

Fiind convinsă de afirmaţiile şi promisiunile inculpatei, la data de 23 august 2010, partea vătămată B., împreună cu martorul E. au mers la domiciliul inculpatei A., pentru a plăti suma de 5.000 euro, bani obţinuţi din vânzarea unui autoturism de către părinţii părţii vătămate B. şi din împrumutul dat de o rudă apropiată.

Inculpata A. a primit suma de 5.000 de euro de la partea vătămată B., dar nu a încheiat niciun contract de asistenţă juridică, cu aceasta, vizând formularea vreunei plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

După ce au părăsit domiciliul inculpatei, partea vătămată a realizat că nu i s-a emis niciun înscris pentru plata sumei de 5.000 euro.

Fiindu-i teamă de reacţia membrilor familiei B. deoarece nu avea nicio dovadă că a dat suma de 5.000 euro inculpatei, partea vătămată B. l-a rugat pe martorul E. să revină la domiciliul inculpatei A. şi să-i solicite măcar o chitanţă pentru suma de bani plătită. În aceeaşi zi, martorul E. a revenit la domiciliul inculpatei A., iar aceasta din urmă a emis chitanţa din 23 august 2010, în care a menţionat că a primit de la H., suma de 21.000 lei, reprezentând onorariu avocat. După ce a primit suma de 5.000 euro, inculpata A. i-a asigurat pe partea vătămată B. şi pe martorul E. că va trimite plângerea formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

S-a mai reţinut că la sfârşitul lunii august 2010, inculpata A. a luat legătura, prin telefon, cu partea vătămată B., căreia i-a solicitat să plătească diferite sume de bani necesare pentru traducerea unor acte procedurale din Dosarul nr. x/44/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în limba franceză. Partea vătămată a plătit inculpatei, în trei tranşe, sumele de 870 lei, 1.100 lei şi 1.400 lei, de fiecare dată, inculpata asigurând-o pe partea vătămată B. că sumele de bani plătite sunt folosite pentru traducerea şi legalizarea actelor procedurale, ce urmau a fi transmise la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, inculpata A. a solicitat părţii vătămate să-i plătească eventualele cheltuieli de judecată, care i-ar fi fost comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul secretarei de la Baroul Galaţi, cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpatul H. Astfel că partea vătămată a plătit inculpatei A., la diferite intervale de timp, sumele de 1.500 lei, respectiv 1.380 lei. Pentru suma de 1.500 lei, inculpata A. a emis chitanţa din 08 octombrie 2010, în care a menţionat însă că suma respectivă reprezenta onorariu avocat.

Ulterior, inculpata A. a început să o evite pe partea vătămată B.

Bănuind că a fost înşelată în ceea ce priveşte suma de 5.000 euro pentru formularea de plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în scopul puneri în libertate a soţului său (bănuială rezultată din discuţiile ulterioare avute de partea vătămată cu naşul ei - martorul E. şi cu soţul său), partea vătămată l-a rugat pe martorul J., socrul acesteia, să o contacteze, prin telefon, pe inculpata A. pentru a-i solicita relaţii în legătură cu sumele de bani plătite.

La sfârşitul lunii noiembrie 2010, martorul J. a luat legătura, prin telefon, cu inculpata A., iar în urma discuţiilor avute a realizat că. în realitate, aceasta nu a transmis nicio plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). În final, martorul J. a solicitat inculpatei să-i restituie părţii vătămate măcar suma de 5.000 euro.

Inculpata a comunicat martorului J., că aspectele respective le va discuta doar cu partea vătămată B.

La începutul lunii decembrie 2010, partea vătămată B. a mers la un alt avocat din cadrul Baroului Galaţi, cu intenţia de a-l angaja, pentru a-i asigura asistenţa juridică necesară soţului său H.

Întrucât existau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, avocatul respectiv a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În luna decembrie 2010, data nu s-a putut stabili exact, partea vătămată B., împreună cu cumnatul său K. au mers la domiciliul inculpatei A., pentru a-i aduce la cunoştinţă că a renunţat la serviciile acesteia, întrucât a angajat un alt avocat. În acelaşi context, partea vătămată a solicitat să-i înmâneze un exemplar de pe plângerea formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de pe documentele efectuate la diferite instanţe judecătoreşti şi la organele de urmărire penală pentru soţul său H., însă inculpata A. a refuzat.

La data de 14 decembrie 2010. pentru a preîntâmpina o eventuală plângere penală, inculpata A. i-a înmânat părţii vătămate B. un exemplar de pe o plângere adresată în numele lui H. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi datată 12 decembrie 2010.

De asemenea, în ziua de 17 decembrie 2012, inculpata A. a înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numele lui H.

În realitate, după discuţia avută cu partea vătămată B., inculpata A. a completat un formular de plângere către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, formular tipizat, cu datele pe care le avea invocând pretinsa încălcare a unor dispoziţii legale, la data de 02 octombrie 2010, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul cu nr. x/44/2010, însă nu a prezentat toate informaţiile şi documentele pertinente.

S-a apreciat că aceste demersuri au fost efectuate de inculpata A. pentru a crea aparenţa legală cu privire la modul în care a încasat suma de 5.000 euro de la partea vătămată B.

În acelaşi sens, inculpata a completat contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010, căruia i-a schimbat numărul, prin ştergerea cifrei, şi astfel a rezultat contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010. În continuare, la art. 1. pct. 1.1. la rubrica "obiectul contractului", inculpata A. a adăugat "asistenţa juridică Dosar nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi", şi 23 august 2010 - redactare plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului".

În contractul de asistenţă juridică menţionat, la art. 2, inculpata A. a adăugat "23 august 2010 - Se suplimentează onorariu cu 26.000 ce va fi achitat până la 01 decembrie 2010".

Aceste menţiuni au fost efectuate de inculpata A. în contractul de asistenţă juridică încheiat cu martorul E., în condiţiile în care în Dosarul cu nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi se efectuau cercetări faţă de numitul H. De asemenea, după data de 09 august 2010, inculpata a primit bani doar de la partea vătămată B.

În legătură cu aceste adăugiri, martorul E. a precizat că nu a discutat vreodată, după data de 08 august 2010, cu inculpata A. în legătură cu inserarea acestor clauze contractuale.

Inculpata A., după ce a aflat că partea vătămată a sesizat organele de urmărire penală, a efectuat adăugirile menţionate în contractul de asistenţă juridică încheiat cu martorul E., care nu avea niciun alt exemplar în posesia sa, pentru a crea o aparenţă legală actului. Pentru a nu fi descoperită, inculpata a modificat şi numărul contractelor de asistenţă juridică din nr. 18 şi 19 în cele cu nr. 8 şi 9.

Pe parcursul cercetărilor prealabile, inculpata i-a înmânat o xerocopie de pe contractul cu nr. 18 din 08 august 2010 martorului E.

În acest context, la data de 21 martie 2011, în faza actelor premergătoare, martorul E. a depus la procuror o xerocopie de pe contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010, dar a precizat că suma de 26.000 lei stipulată în contract nu a fost plătită inculpatei A.

Fiind reaudiat, cu respectarea drepturilor procesuale, martorul E. a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a menţionat că în realitate, la data de 08 august 2010, inculpata A. nu i-a înmânat niciun exemplar de pe contractul de asistenţă juridică nr. 18. De asemenea, a confirmat împrejurările relatate de partea vătămată B. cu privire la înmânarea sumei de 5.000 euro inculpatei A.

Pe timpul urmăririi penale, inculpata care se afla în Germania a trimis un plic la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în care se afla, printre alte acte şi contractul de asistenţă juridică încheiat cu martorul E.0 în original, care este înregistrat însă cu nr. 8.

Tot pe timpul urmăririi penale, la data de 05 octombrie 2011, inculpata A. a trimis, prin poştă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, mai multe acte care ar fi fost întocmite sau primite de aceasta în perioada în care a asigurat asistenţa juridică numitului H., printre care şi un formular al unei presupuse cereri datată 06 septembrie 2010, care ar fi fost adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru persoana pe care o apăra.

Pentru a verifica dacă inculpata A., în perioada 09 august 2010 - 12 decembrie 2010, a depus vreo plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat relaţii în acest sens. Astfel, prin adresa din 26 august 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi că inculpata A. a introdus abia la data de 17 decembrie 2010 o cerere în faţa Curţii în numele lui H. Prin adresa din 16 ianuarie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că, în perioada 06 septembrie 2010 - 15 octombrie 2010, inculpata A. nu a înaintat acestei instanţe de judecată nicio cerere în numele lui H. De asemenea, s-a menţionat că, la data de 06 noiembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat şi a declarat inadmisibilă cererea introdusă la data de 17 decembrie 2010 în numele lui H. de către avocata K. Prin adresa din 06 aprilie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a trimis o comunicare inculpatei A., prin care i-a adus la cunoştinţă că plângerea transmisă la data de 17 decembrie 2010 privind pe numitul H. a fost înregistrată cu nr. 2588/11. Prin aceeaşi adresă, i s-a precizat că nu a prezentat toate informaţiile şi documentele pertinente, în conformitate cu art. 47 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Curţii iar, în aceste condiţii, cererea prezentată nu poate fi examinată de către Curte.

Situaţia de fapt menţionată anterior a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile părţii vătămate B.; declaraţiile martorului E.; declaraţiile martorului J.; declaraţia martorei K. care a avut o poziţie oscilantă pe timpul procesului penal, declaraţiile date în faza de urmărire penală fiind în contradicţie cu declaraţiile date în faza cercetării judecătoreşti, iar instanţa a avut în vedere declaraţia dată de aceasta în faza de urmărire penală, declaraţie care se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză; declaraţia martorului L.; declaraţia martorului M.; înscrisuri, respectiv contract de asistenţă juridică din 08 august 2010; chitanţă din 08 august 2010; contract de asistenţă juridică din 09 august 2010; chitanţă din 23 august 2010; chitanţa din 08 octombrie 2010; contract de asistenţă juridică din data de 08 august 2010; cerere din data de 06 septembrie 2010 care ar fi fost adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru inculpatul H. şi un formular al acestei cereri datat din 06 septembrie 2010; adresa din 26 august 2011 a Curţii Europene a Drepturilor Omului; adresa din 16 ianuarie 2013 a Curţii Europene a Drepturilor Omului; adresa din 06 aprilie 2011 a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Raportat la aceste fapte, inculpata A. a precizat că nu este vinovată, cauza fiind un litigiu civil, precizând că potrivit art. 36(1) din Legea nr. 51/1995, republicată la data de 7 februarie 2011 (M. Of. nr. 98/2011), "Contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului", iar. potrivit art. 31(1) din această lege. "Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său" - texte care reprezintă legea specială în materia contractelor de asistenţă juridică şi care prevalează oricăror reglementări legale de drept comun, inclusiv reglementărilor C. pen. În baza principiului constituţional privind accesul la justiţie. În situaţia în care clientul nu este mulţumit de soluţia decanului sau a consiliului baroului, el are la dispoziţie calea în justiţie, fie prin acţiune în răspundere civilă contractuală, fie prin acţiune civilă în răspundere civilă delictuală, în baza prevederilor art. 998 C. civ. vechi, aplicabil în cauza de faţă. În nicio situaţie nu se poate aborda plângerea penală pentru înşelăciune.

Curtea a reţinut ca veridică împrejurarea că încheierea contractului de asistenţă juridică reprezintă voinţa părţilor, iar în cazul în care clientul, respectiv partea vătămată, este nemulţumită de prestaţia avocatului ales, se poate adresa decanului Baroului sau poate acţiona în instanţă în vederea recuperării prejudiciului (onorariul de avocat). Însă prima instanţă a opinat în sensul că această situaţie este valabilă cu excepţia cazului când activitatea avocatului ales, în raport de clientul său, intră în sfera ilicitului penal, respectiv când avocatul ales cu bună ştiinţă efectuează acte şi activităţi în scopul prejudicierii acestuia şi obţinerii unor avantaje materiale ilicite şi nu rezultate din contractul încheiat cu partea vătămată.

Curtea a reţinut că probele administrate în cauză au stabilit cu certitudine că inculpata a urmărit, după ce a fost angajată de partea vătămată B., obţinerea de avantaje materiale, în afara cadrului stabilit conform contractului de asistenţă juridică încheiat cu aceasta, nr. 19/2010.

Astfel, inculpata a solicitat de la partea vătămată, în două rânduri, suma de 1.900 lei şi suma de 100 euro, invocând diferite motive şi pentru care nu a eliberat nicio chitanţă justificativă. Neeliberând nicio chitanţă justificativă pentru a dovedi serviciul prestat pentru clienta sa, B. În baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu aceasta, curtea a concluzionat că aceste sume au fost folosite de inculpată în interes personal şi, pe cale de consecinţă, dacă partea vătămată ar fi cunoscut că banii daţi nu ar fi fost folosiţi de inculpată în scopul asigurării unei bune apărări soţului ei, ci în interesul ei personal, nu ar fi dat sumele de bani menţionate mai sus.

Curtea a apreciat că activitatea desfăşurată de inculpată, de a solicita în două rânduri de la partea vătămată B. suma de 1.900 lei şi suma de 100 euro, fără a elibera vreo chitanţă justificativă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatei A., de a solicita de la partea vătămată B. suma de 2.400 lei pentru a da o masă în Bucureşti unor persoane influente înainte de judecata recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, considerând că dacă partea vătămată B. ar fi cunoscut că inculpata va folosi banii în interes personal, sau că masa la restaurant dată unor anumite persoane era pentru interesul propriu al inculpatei A. şi nu pentru buna desfăşurare a recursului pe care soţul ei îl avea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta nu ar fi dat suma de bani solicitată de inculpată.

De asemenea, curtea a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune fapta inculpatei A. de a solicita de la partea vătămată B. să-i plătească cheltuielile de judecată ce i-au fost comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul secretarei de la Baroul Galaţi, cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpatul H. Astfel, partea vătămată a plătit inculpatei A., la diferite intervale de timp. sumele de 1.500 lei, respectiv 1.380 lei, inculpata eliberând chitanţa din 08 octombrie 2010, în care a menţionat însă că suma respectivă reprezenta onorariu avocat, numai pentru suma de 1500 lei.

Dacă partea vătămată B. ar fi cunoscut faptul că cheltuielile ocazionate de judecarea recursului avut de inculpatul H., soţul ei, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu sunt cheltuieli care să fie plătite avocatului ales, neintrând în cheltuielile stabilite conform contractului de asistenţă juridică, fiind cheltuieli care urmau să fie suportate direct de către recurentul-inculpat H., partea vătămată nu ar fi dat aceste sume de bani inculpatei, fiind deci indusă în eroare de către aceasta.

În ceea priveşte suma de 5.000 euro solicitată de inculpată pentru formularea unei plângerii în numele inculpatului H. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în scopul punerii sale în libertate, activităţile desfăşurate de inculpată şi prezentate pe larg în situaţia de faţă. Curtea constată că inculpata a acţionat cu intenţie de a induce în eroare pe partea vătămată B. în scopul obţinerii pentru sine a unui venit ilicit de 5.000 euro, deoarece:

- din declaraţiile martorilor E. şi K., rezultă că inculpata profitând de lipsa de cunoştinţe juridice, de starea psihică a părţii vătămate B., al cărei soţ. H. era arestat preventiv şi dorea foarte mult punerea acestuia în libertate, rezultă că inculpata i-a adus la cunoştinţă părţii vătămate că are pe cineva în Germania care are posibilitatea să determine o judecată mai rapidă a plângerii ce urma să o facă în numele numitului H. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Au precizat martorii că suma de 5.000 euro nu i-a fost solicitată de inculpata A. ca onorariu pentru întocmirea acestei plângeri, ci a fost dată în vederea soluţionării cu celeritate a plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că inculpata A. a adus la cunoştinţa părţii vătămate B. că are o dublă naţionalitate română şi germană, şi că are studiile juridice necesare întocmirii dosarului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Chiar dacă aceste aspecte sunt adevărate, curtea a apreciat că ele au fost însă de natură de a întări convingerea părţii vătămate că inculpata A. poate ca, prin mijloace de ea ştiute, să se adreseze cu plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului invocând anumite vicii de procedură, plângere care să fie trimisă din Germania către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în scopul judecării ei cu celeritate, respectiv în două, trei luni şi, în urma căreia, prin admiterea ei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului să dispună punerea în libertate a soţului ei, H. aflat în stare de arest preventiv.

Aceste aspecte au determinat, pe plan subiectiv, pe partea vătămată B. să îi determine pe părinţii ei să îşi vândă autoturismul, pentru ca în acest fel să facă rost de banii necesari.

Dacă partea vătămată ar fi cunoscut că suma de 5.000 euro, solicitată de inculpată pentru formularea plângerii, întocmirea dosarului, traducerea actelor din dosar şi înaintarea acestora din Germania de către inculpata A. pentru ca plângerea soţului ei să se judece cu celeritate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care să dispună punerea în libertate a acestuia, nu a fost folosită de inculpată în acest scop, partea vătămată nu ar fi dat această sumă inculpatei.

De asemenea, dacă inculpata ar fi adus la cunoştinţa părţii vătămate că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este o instanţă extraordinară, care să poată dispună punerea în liberate a soţului ei pe motivul unor vicii de procedură, neavând nicio competenţă în ceea ce priveşte starea de arest preventiv a inculpatului H., partea vătămată de asemenea nu ar fi dat aceşti bani inculpatei A. În acelaşi timp, curtea a apreciat că dacă inculpata ar fi adus la cunoştinţa părţii vătămate că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu judecă pe fondul cauzei precum o instanţă de drept comun şi că, în cazul în care constată încălcări ale dreptului omului într-o cauză, pronunţă o hotărâre de condamnare a statului român, neputând dispune pe fondul cauzei (exemplu: să dispună punerea în libertate a unei persoane), partea vătămată nu ar fi dat banii inculpatei.

În concluzie, curtea a constatat că inculpata, care avea cunoştinţele juridice necesare, nu numai că nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate B. aceste aspecte, pe care le cunoştea foarte bine, dar a urmărit să o menţină în eroare, după ce a primit suma de 5.000 euro, pe partea vătămată.

S-a reţinut că la insistenţele părţii vătămate inculpata a formulat o plângere tip (care poate fi găsită de orice persoană accesând site-ul Curţii Europene a Drepturilor Omului), pe care a înaintat-o după ce organele de urmărire penală au început verificări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin intermediul martorei K., plângere respinsă ca inadmisibilă deoarece nu avea anexate toate actele necesare.

Prin adresa din 26 august 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi că inculpata A. a introdus abia la data de 17 decembrie 2010 o cerere în faţa Curţii în numele lui H., iar prin adresa din 16 ianuarie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că, în perioada 06 septembrie 2010 - 15 octombrie 2010, inculpata A. nu a înaintat acestei instanţe de judecată nicio cerere în numele lui H. De asemenea, s-a menţionat că, la data de 06 noiembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat şi a declarat inadmisibilă cererea introdusă la data de 17 decembrie 2010 în numele lui H. de către avocata K.

Toate aceste aspecte au format convingerea instanţei că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii vătămate B., de la care a solicitat şi primit suma de 5.000 euro în scopul întocmirii plângerii, a documentelor anexă la aceasta cu traducerile aferente, adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului în scopul punerii în libertate a inculpatului H. soţul părţii vătămate B.

Din modul în care inculpata a acţionat, respectiv modul în care a prezentat posibilitatea admiterii cererii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi punerea în libertate a inculpatului H., în sensul că. suma de 5.000 euro va fi folosită de inculpata A. ca. prin intermediul unor cunoştinţe din Germania, să reuşească judecata cu celeritate a cauzei şi punerea în libertate a numitului H. pe un viciu de procedură, de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (lucruri neadevărate), precum şi din activitatea ulterioară a inculpatei care şi-a preconstituit probe pentru a face dovada că a formulat plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, rezultă pe latură subiectivă, că inculpata A. a urmărit inducerea în eroare a părţii vătămate B. în scopul obţinerii unor venituri ilicite pentru sine.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prima instanţă a reţinut că pe parcursul cercetărilor şi având în vedere aspectele constatate cu privire la evidenţa contractelor de asistenţă juridică, precum şi a chitanţelor emise părţii vătămate B. şi martorului E., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi precum şi numita D. a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi să efectueze o inspecţie fiscală la Cabinetul Individual de Avocatură A. În acest sens, s-a solicitat efectuarea unor verificări vizând modul de înregistrare în evidenţa contabilă a onorariilor plătite pentru contractul de asistenţă juridică din 09 august 2010.

Din verificările efectuate de organele de inspecţie fiscală, care au vizat perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010. au rezultat următoarele:

- inculpata A. nu a înregistrat ca venit chitanţa fiscală din 16 septembrie 2008, în valoare de 1.700 lei, onorariu încasat de la numita N.;

- inculpata a anulat chitanţa din data de 20 decembrie 2008, în valoare de 4.000 lei, onorariu încasat de la martora K., chitanţă care era însă utilizată;

- inculpata a efectuat restituiri în valoare de 14.000 lei către martora K. şi numita N., fără a avea eventuale cereri de restituire din partea celor două persoane;

- în anul 2008. inculpata a înregistrat cheltuieli în sumă de 604 lei, în mod eronat, cu T.V.A.;

- în anul 2009, inculpata a înregistrat în Registrul jurnal de încasări şi plăţi, la rubrica încasări, chitanţa din 19 iulie 2009 în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul încasat de la partea vătămată D., conform contractului de asistenţă juridică din 19 iulie 2009. Chitanţa prezentată de partea vătămată D. făcea parte dintr-un chitanţier pe care inculpata A. nu îl avea înscris în fişa de magazie a formularelor cu regim special;

- inculpata nu a prezentat organelor fiscale contractul de asistenţă juridică din 02 decembrie 2009, care a fost invocat însă de partea vătămată D., iar chitanţa din 02 decembrie 2009, în sumă de 1.400 lei, şi chitanţa din 29 decembrie 2009, în sumă de 1.500 lei, nu sunt înregistrate în Registrul jurnal de încasări şi plăţi;

- în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010, Cabinetul Individual de Avocatură A. nu a colectat T.V.A. pentru veniturile înregistrate şi nu a declarat T.V.A. colectată, nedepunând niciun decont de T.V.A.

În final, organele de inspecţie Fiscală au constatat faptul că inculpata A. nu a înregistrat în evidenţa contabilă suma de 19.700 lei, iar veniturile înregistrate de aceasta au fost înregistrate cu T.V.A.

Prin adresa din 27 septembrie 2012, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma totală de 14.873 lei împotriva inculpatei A., pentru faptele comise,

Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza raportului de inspecţie fiscală din 16 mai 2011, necontestat de inculpată. Inculpata A. a solicitat în apărare să se constate că, raportat la prejudiciul cauzat, această faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 181 vechiul C. pen.

Raportat la apărările inculpatei, Curtea a constatat că vinovăţia acesteia a fost stabilită, având în vedere concluziile raportului de inspecţie fiscală din 16 mai 2011 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi şi că fapta inculpatei A. prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere numărul de acte fiscale neînregistrate sau anulate de inculpată şi perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, respectiv anii 2008 - 2010. S-a constatat că activitatea inculpatei, ce a dus la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, nu a avut un caracter izolat, întâmplător, (exemplu: omisiunea de a înregistra o chitanţă fiscală, un contract de asistenţă juridică), pentru a se putea constata că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Practic, inculpata, prin acţiuni repetate, la diferite intervale de timp, a urmărit să se sustragă de la plata impozitelor către stat şi astfel o parte din venituri, care trebuiau date statului, să îi rămână în folosinţă proprie, urmând a se respinge cererea formulată de inculpata A. de a se constata că, în concret, fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În drept, fapta inculpatei A., avocat în cadrul Baroului Galaţi, care în perioada 2008 - 2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile suma de 19.700 lei, iar veniturile obţinute de aceasta au fost înregistrate cu T.V.A. cauzând un prejudiciu părţii vătămate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi în sumă totală de 14.873 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii. În actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2205. republicată, ceea ce priveşte infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz ele fals. În legătură cu activitatea de la Penitenciarul Galaţi, curtea a reţinut că în ziua de 01 octombrie 2010, inculpata A. a mers la Penitenciarul Galaţi, pentru a acorda asistenţă juridică numitului O. Pe parcursul discuţiilor avute, inculpata (care asigura asistenţa juridică a inculpatului H., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi purtare abuzivă), a întrebat pe numitul O. dacă poate indica persoane private de libertate, care cunosc ce s-a întâmplat în noaptea de 03/04 iunie 2010 în camera 204 a Penitenciarului Galaţi, în acest context, numitul O. i-a indicat pe G. şi F.

În aceste împrejurări, inculpata A. a completat împuternicirile avocaţiale cu nr. 29 şi 30, în care a menţionat că a încheiat contractele de asistenţă juridică nr. 29 şi 30 cu numiţii F. şi G. Inculpata A. a înmânat împuternicirile avocaţiale cu nr. 29 şi 30 din 01 octombrie 2010 ofiţerului de penitenciare P., care deţinea funcţia de şef de tură la Penitenciarul Galaţi şi a solicitat să-i fie aduşi numiţii F. şi G.. pentru a le acorda consultanţă juridică.

După ce a primit de la inculpata A. împuternicirile avocaţiale, numitul P. a dispus aducerea persoanelor private de libertate F. şi G., la sectorul 1 - vizite al Penitenciarului Galaţi, pentru a discuta cu aceasta.

Ulterior, inculpata A. le-a adus la cunoştinţă persoanelor private de libertate F. şi G. că asigură asistenţa juridică lucrătorilor din penitenciar, care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor asupra victimei Q., şi le-a solicitat, fără drept, să-i dea declaraţii cu privire la aspectele pe care aceştia le cunoşteau că s-ar fi întâmplat în perioada 03 iunie - 04 iunie 2010 în Penitenciarul Galaţi.

După ce i-a audiat pe numiţii F. şi G., inculpata A. a solicitat ca aceştia să fie audiaţi ca martori în Dosarul penal cu nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În ziua de 01 octombrie 2010. împuternicirile avocaţiale emise de inculpata A. pentru persoanele private de libertate O., R., F. şi G., care erau întocmite cu nr. 19, 20, 29 şi 30, au fost ridicate de lucrătorul de penitenciare S. şi depozitate în fişetul acestuia.

Având suspiciuni că inculpata a discutat în prealabil, fără drept, cu persoanele invocate ca martori. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat Penitenciarului Galaţi să înainteze xerocopii de pe delegaţiile emise de inculpata A. la data de 01 octombrie 2010, pentru numiţii F. şi G. Lucrătorii de penitenciare din cadrul Serviciului de Evidenţă al Penitenciarului Galaţi au verificat dosarele personale ale acestora şi au constatat că împuternicirile avocaţiale nu au fost ataşate la acestea.

Deoarece împuternicirile avocaţiale lipseau din dosarele persoanelor private de libertate privind pe F. şi G., lucrătorul de penitenciare Ş. a luat legătura, prin telefon, cu inculpata A. în vederea emiterii unor duplicate de pe cele două delegaţii avocaţiale.

Deoarece împuternicirile avocaţiale emise în data de 01 octombrie 2010 conţineau date nereale şi nu erau înregistrate în evidenţa acesteia, inculpata A. a emis împuternicirile avocaţiale cu nr. 21 şi 22, în sensul că ar fi în continuarea celor emise în ziua menţionată, în care a întocmit şi delegaţiile avocaţiale cu nr. 19 şi 20, pentru persoanele private de libertate O. şi R. De această dată, inculpata nu a mai menţionat vreun contract de asistenţă juridică presupus a fi încheiat cu persoanele pe care le asista, ci doar a precizat că le-a acordat consultanţă, fără a preciza în ce a constat activitatea respectivă în orice domeniu.

Aceste presupuse împuterniciri avocaţiale au fost înmânate de inculpata A. martorului Ş., care ulterior le-a depus la Penitenciarul Galaţi.

Situaţia de fapt menţionată mai sus a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorului Ş.; înscrisurile falsificate de inculpată, respectiv împuternicirile avocaţiale cu nr. 29 şi 30, emise pe numele numiţilor F. şi G.

Inculpata A., în apărare, a cerut să se constate că nu a acţionat cu intenţia ca fapta sa să producă consecinţe juridice, solicitând să fie achitată motivat de faptul că a procedat în acest mod în virtutea contractului de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul H., pentru a-i putea face o apărare cât mai pertinentă, neacţionând deci în forma vinovăţiei prevăzută de lege.

Curtea, analizând apărările inculpatei a reţinut că inculpata a emis împuternicire avocaţiale nr. 29 şi 30 privind persoanele privative de libertate F. şi G., cu scopul de a reuşi, în virtutea calităţii de avocat pe care o avea, să ia contact cu aceştia la Penitenciarul Galaţi unde se aflau încarceraţi, cu scopul de a obţine informaţii despre evenimentele ce au avut loc, soldate cu decesul unui deţinut şi arestarea preventivă a clientului său, inculpatul H. Dar, avocatul trebuie să îşi desfăşoare activitatea în limitele prevăzute de lege. Calitatea de avocat ales al unei părţi, nu îi dă dreptul apărătorului să efectueze orice act, orice activitate pentru a susţine interesele părţii care l-a angajat, în afara cadrului stabilit de lege.

Practic, inculpata, prin inducerea în eroare a lucrătorilor de la Penitenciarul Galaţi, prin folosirea acelor două împuterniciri avocaţiale în care a menţionat date nereale, a reuşit să ia legătura cu acele persoane şi să îi audieze, substituindu-se astfel organelor de urmărire penală şi, ulterior să îi propună ca probă în Dosarul penal nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În consecinţă, din probele administrate în cauză a rezultat intenţia inculpatei de a săvârşi infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, vinovăţia acesteia fiind pe deplin dovedită.

În drept, fapta inculpatei A., avocat în cadrul Baroului Galaţi, care în perioada 10 august 2010 - 08 octombrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar la diferite intervale de timp, pentru a nu fi descoperită, a înscris date nereale în conţinutul contractului de asistenţă juridică nr. 8 din data de 08 august 2010 încheiat cu martorul E. şi la data de 01 octombrie 2010 a emis împuternicirile avocaţiale cu numerele 29 şi 30 în care a menţionat, în mod nereal, despre încheierea contractelor de asistenţă juridică nr. 29 şi nr. 30 din 2010 cu numiţii F. şi G., pentru a i se facilita întrevederea cu aceştia în incinta Penitenciarului Galaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fals şi uz de fals, în dauna părţii vătămate SC C. Târgu Bujor, judeţul Galaţi prima instanţă a reţinut că la data de 27 mai 2010, inculpata A. a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 4, în care a precizat că a primit de la partea vătămată D., reprezentantul legal al SC C. Târgu Bujor, suma de 2.000 lei, pentru a redacta "recursul" formulat împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 121 din 06 mai 2010 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi.

Astfel, în ziua de 27 mai 2010, inculpata a eliberat şi chitanţa în care a menţionat că a primit suma de 2.000 lei de la SC C. Târgu Bujor, deşi în contractul de asistenţă juridică a menţionat că părţile s-au înţeles asupra conţinutului contractului, prin telefon. După ce a primit suma de 2.000 lei de la partea vătămată D., inculpata nu a depus motivele de recurs, în termenul legal, la instanţa de judecată. Ulterior, la data de 16 iulie 2010, inculpata a depus o cerere la Tribunalul Galaţi în care a susţinut că ar fi introdus, în mod greşit, o cerere de anulare a hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/2009 al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ. Industrie şi Agricultură Galaţi, la Judecătoria Galaţi. Pentru a fi credibilă, inculpata A. a depus xerocopii de pe recipisa nr. 1641, pe care a menţionat "conform cu originalul" şi a semnat, iar la rubrica destinatar era menţionată Judecătoria Galaţi şi ştampila era a Oficiului Poştal nr. 6, fiind datată 01 iunie 2010. Această acţiune în anulare a Hotărârii Arbitrale cu nr. 121/2009 din 06 mai 2010 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi a făcut obiectul Dosarului cu nr. x/44/2011* al Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială. Pe parcursul judecăţii acestei acţiuni în anulare, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în anulare. Instanţa de judecată a efectuat verificări atât în Ecris cât şi în arhiva civilă a Judecătoriei Galaţi şi a constatat că, în perioada 01 iunie 2010 - 30 iunie 2010, nu a fost înregistrată vreo cerere din partea SC C. Târgu Bujor.

Prin Decizia nr. 1715 din 27 martie 2012, pronunţată în Dosarul cu nr. x/44/2011* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, instanţa de judecată a respins recursul declarat de SC C. Târgu Bujor împotriva Sentinţei civile cu nr. 15 din 04 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, ca fiind nefondat. Instanţa de judecată a motivat că înscrisurile invocate de SC C. Târgu Bujor în dovedirea depunerii în termen a acţiunii în anulare, identificate în copie, conformă cu originalul din Dosarul cu nr. x/121/2010 al Tribunalului Galaţi, sunt două recipise poştale în care nu apar elemente care să indice în vreun fel care este obiectul comunicării, conţinutul corespondenţei sau instanţa de destinaţie pentru a se putea stabili o relaţie cu demersul judiciar al reclamantei, acela de a fi transmis prin poştă acţiunea în anulare chiar şi unei instanţe necompetente.

Prin adresa din 15 iunie 2012, Compania Naţională Poşta Română SA - Direcţia Regională de Poştă Sud-Est - Oficiul Poştal nr. 6 Galaţi a precizat că la data de 01 iunie 2010 nu este efectuată nicio prestaţie a cărei număr de recipisa să fie 1641.

Situaţia de fapt menţionată mai sus a fost stabilită cu declaraţia martorei D., coroborate cu înscrisurile falsificate, respectiv cerere introdusă de inculpată la Tribunalul Galaţi, de anulare a hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/2009 al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi; xerocopia recipisei nr. 1641. pe care a menţionat "conform cu originalul", datată 01 iunie 2010; adresa din 15 iunie 2012 a Companiei Naţionale Poşta Română S.A. - Direcţia Regională de Poştă Sud-Est - Oficiul Poştal nr. 6 Galaţi.

Inculpata A., cu privire la infracţiunile reţinute a fi săvârşite în dauna părţii vătămate C. Târgu Bujor, a avut acelaşi punct de vedere ca şi în cazul părţii vătămate B., în sensul că litigiul este de natură civilă şi nu penală, iar probele administrate în cauză nu stabilesc cu certitudine că inculpata a falsificat recipisa poştală nr. 1641, adresa Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi neputând fi luată în considerare ca probă deoarece evidenţa poştală nu se păstrează mai mult de 6 luni de zile şi, pe cale de consecinţă, adresa mai sus menţionată nu prezintă date corespunzătoare adevărului.

Analizând cauza prin prisma apărărilor formulate, curtea a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că inculpata, după ce a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 4/2010, în care a precizat că a primit de la numita D., reprezentantul legal al părţii civile C. Târgu Bujor, suma de 2.000 lei. pentru a formula calea de atac împotriva unei hotărâri arbitrare, nu numai că nu a depus motivele de recurs aşa cum avea obligaţia conform contractului încheiat, dar nici măcar nu a redactat o astfel de cerere, inculpata acţionând cu intenţia inducerii şi menţinerii în eroare a părţii vătămate. În acest context, prima instanţă a considerat că dacă partea vătămată ar fi ştiut că după încheierea contractului de asistenţă juridică şi încasarea onorariului, inculpata nu îşi va respecta obligaţiile contractuale, ce va avea ca urmări respingerea ca tardivă a căii de atac exercitată, nu ar mai fi încheiat contractul de reprezentare juridică cu inculpata A.

Ulterior, inculpata a urmărit să menţină în eroare pe partea vătămată încercând să lase impresia că ar fi declarat şi motivat calea de atac în termenul legal, aşa cum îşi luase angajamentul, depunând la Tribunalul Galaţi o cerere prin care susţinea că ar fi introdus în mod greşit acţiunea în anulare a hotărârii arbitrare la Judecătoria Galaţi şi, de asemenea, pentru a fi mai credibilă, şi pentru a crea aparenţa că a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, a depus la instanţa de judecată o copie xerox a unei recipise cu nr. 1641 pe care era menţionat "conform cu originalul", semnând-o ca atare.

Curtea a apreciat că activitatea desfăşurată de inculpată iese din sfera relaţiilor stabilite de clauzele contractului de asistenţă juridică încheiat cu partea vătămată SC C. Târgu Bujor, fiind activităţi care intră în sfera ilicitului penal, respectiv când avocatul ales cu bună ştiinţă efectuează acte şi activităţi în scopul prejudicierii acestuia şi obţinerii unor avantaje materiale ilicite şi nu rezultate din contractul încheiat cu partea vătămată.

În consecinţă, curtea a constatat că în drept, fapta aceleiaşi inculpate, care la data de 27 mai 2010, a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 4 cu partea vătămată D., reprezentantul legal al SC C. Târgu Bujor şi a indus-o în eroare pe aceasta în sensul că va redacta recursul formulat împotriva Hotărârii Arbitrale cu nr. 121 din 06 mai 2010 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ. Industrie şi Agricultură Galaţi, pentru care a solicitat şi a primit suma de 2.000 lei, însă în realitate nu a întocmit acest înscris în termenul legal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., urmând ca să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei, din infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) vechiul C. pen.

Totodată, prima instanţă a constatat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata a acţionat cu intenţia de a menţine în eroare pe partea vătămată, că a exercitat calea de atac, respectiv lucru care nu a corespuns adevărului, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 215 alin. (3) vechiul C. pen., respectiv inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

În consecinţă, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina acesteia, din infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Fapta inculpatei A. de a falsifica recipisa nr. 1641, pretins a fi emisă la data de 01 iunie 2010 de către Oficiul Poştal nr. 6 Galaţi, pe care a xerocopiat-o şi a menţionat conform cu originalul, pentru a face dovada în faţa instanţei de judecată că a formulat, în termenul legal, acţiunea în anulare a Hotărârii Arbitrale cu nr. 121 din 06 mai 2010 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, dar că, în mod eronat, aceasta ar fi fost introdusă la Judecătoria Galaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatei A. de a depune la data de 16 iulie 2010 la Tribunalul Galaţi o xerocopie de pe recipisa din 01 iunie 2010, pe care a menţionat "conform cu originalul", deşi cunoştea faptul că, în realitate, înscrisul respectiv era fals, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

Constatând săvârşirea cu vinovăţie de către inculpata A. a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, instanţa a procedat la stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere succesiunea de legi penale în timp intervenită de la momentul săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, ţinând cont şi de considerentele Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 5 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive la stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Constatarea legi penale mai favorabile, respectiv legea nouă sau legea veche, nu înseamnă numai a ne raporta la limitele de pedeapsă, respectiv "o pedeapsă mai mare sau o pedeapsă mai mică".

În acest context, deşi raportat la limitele de pedeapsă dispoziţiile din noul C. pen. sunt mai favorabile inculpatei, raportat la întregul proces de individualizare a pedepsei, curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă o constituie dispoziţiile din vechiul C. pen. referitoare la efectele circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen., modul de stabilire a pedepsei în cadrul infracţiunilor continuate prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. precum şi regulile de stabilire a pedepsei în cadrul concursului de infracţiuni prevăzut de art. 33 lit. a) 34 lit. b) C. pen.

Curtea a apreciat că în favoarea inculpatei pot fi reţinute ca circumstanţe favorabile cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege:

a) persoana inculpatei, care este la primul impact cu legea penală;

b) conduita procesuală a acesteia, care în faza cercetării judecătoreşti s-a prezentat în faţa instanţei, a dat declaraţii chiar dacă starea de sănătate precum şi faptul că avea un copil sub un an în îngrijire, nu i-ar fi permis deplasarea din Germania în România;

În acest context, lipsa inculpatei la celelalte termene de judecată apare ca pe deplin justificată şi motivată.

c) cuantumul prejudiciilor cauzate părţilor vătămate B. şi SC C. Târgu Bujor prin reprezentantul legal D., prejudicii care nu sunt foarte mari;

d) conduita ulterioară a inculpatei, care a încercat să achite prejudiciul cauzat părţii vătămate B., prin vânzarea unui teren ce aparţinea tatălui inculpatei, activitate nefinalizată ca urmare a refuzului părţii vătămate de efectuare a acestei tranzacţii;

e) starea de sănătate a inculpatei A., dovedită cu acte medicale precum şi faptul că are un copil mic în întreţinere.

În acest context, Curtea a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei rezultante poate fi atins şi fără aplicarea unui spor de pedeapsă conform art. 33, 34 C. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată a acesteia, conform art. 81, 82 C. pen. durata termenului de încercare de 4 ani constituind o garanţie că pe viitor inculpata nu va mai săvârşi alte fapte penale.

În concluzie, Curtea a constatat că prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei şi prin aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni din vechiul C. pen. precum şi regimul sancţionator al suspendării condiţionate prevăzut de art. 81, 82 vechiul C. pen., legea penală mai favorabilă inculpatei este legea veche, dispunând condamnarea acesteia la o pedeapsă rezultantă cu suspendarea executării acesteia.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, în legătură cu solicitarea părţii civile B. de obligare a inculpatei la plata sumei de 5.100 euro şi 11.550 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând sumele de bani plătite inculpatei A. În urma activităţii ilicite a acesteia, respectiv săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată curtea a constatat că între prejudiciul cauzat părţii civile şi activitatea infracţională există o strânsă legătură de cauzalitate, activitatea inculpatei de inducere în eroare a părţii vătămate cu ocazia asigurării asistenţei juridice soţului părţii vătămate ducând la crearea unui prejudiciu material acesteia.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata A., în calitate de apărător ales al numitului H., a săvârşit pe timpul activităţii prestate mai multe acte materiale ce îndeplinesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune care a dus la prejudicierea părţii vătămate B. astfel:

a) în luna august 2010. când inculpata a solicitat şi a primit de la partea vătămată B. suma de 1.900 lei şi suma de 100 euro, în două tranşe, pentru care nu a emis nicio chitanţă şi nici nu a justificat prin activitatea desfăşurată aceste sume de bani;

b) suma de 2.400 lei solicitată de inculpată de la partea vătămată pentru a organiza o masă la un restaurant la care trebuia să participe anumite persoane ce ar fi putut să ajute la punerea în libertate a inculpatului H.;

c) suma de 5.000 euro solicitată pentru întocmirea plângerii către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numele numitului H., precum şi sumele de bani de 870 lei, 1.100 lei şi 1.400 lei solicitate de inculpată sub pretextul că vor fi folosite pentru traducerea şi legalizarea actelor procedurale ce urmau a fi transmise la Curtea Europeană a Drepturilor Omului;

d) sumele solicitate de inculpata A. de 1.500 lei şi 1.380 lei, încasate de la partea vătămată B. sub pretextul că sunt cheltuielile de judecată comunicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia judecării recursurilor declarate de inculpatul H.

Curtea a apreciat că încheierea contractului de asistenţă juridică din 08 august 2010 în care a primit de la martorul E. suma de 1.000 lei şi contractul de asistenţă juridică din 09 august 2010 din care a primit de la partea vătămată B. onorariul de 4.000 lei şi 1.000 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de judecarea recursurilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu se încadrează în sfera ilicitului penal, la dosarul cauzei neexistând nicio probă şi niciun indiciu că în momentul încheierii acestor contracte inculpata a acţionat cu intenţia de a induce în eroare partea vătămată.

Activitatea de inducere în eroare desfăşurată de inculpata A., faţă de partea vătămată B., s-a desfăşurat ulterior încheierii acestor contracte.

De asemenea, curtea a constatat că partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi s-a constituit parte civilă cu suma de 14.873 lei, reprezentând sume de bani ce trebuiau plătite de către inculpata A. către stat, ca urmare a activităţii de avocat desfăşurată de aceasta.

Din probele administrate în cauză, respectiv din Raportul de inspecţie fiscală, a rezultat legătura de cauzalitate între activitatea infracţională a inculpatei, de evaziune fiscală, şi prejudiciul cauzat statului prin neplata impozitelor aferente veniturilor impozabile.

În condiţiile în care din acest raport necontestat de inculpată s-a stabilit ca prejudiciu suma de 14.873 lei, instanţa a dispus obligarea inculpatei la plata acestei sume către partea civilă mai sus menţionată.

În ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC C. Târgu Bujor, judeţul Galaţi, prima instanţă a reţinut că aceasta a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 424.942 lei, reprezentând contravaloarea celor două imobile aparţinând părţii civile SC C. Târgu Bujor, ce au fost scoase din patrimoniul societăţii ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals. reţinute în sarcina inculpatei A.

Prin încheierea de şedinţă din data de 24 octombrie 2013 instanţa a respins cererea de introducere în cauză. în calitate de parte civilă în nume propriu, a numitei D., aceasta fiind şi rămânând în cauză în calitate de reprezentant legal al părţii vătămate SC C. Târgu Bujor.

Raportat la pretenţiile civile ale SC C. Târgu Bujor, curtea a reţinut că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) vechiul C. pen., a infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, respectiv falsificarea copiei recipisei din 01 iunie 2010 a Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi, şi uz de fals prevăzută de art. 291 vechiul C. pen., constând în folosirea la instanţa de judecată.

Activitatea infracţională a inculpatei s-a desfăşurat cu ocazia încheierii contractului de asistenţă juridică nr. 4 cu reprezentant părţii civile, respectiv numita D., pe care a indus-o în eroare în sensul că va redacta recursul formulat împotriva Hotărârii arbitrare nr. 121 din 06 mai 2010 a Curţii de Arbitraj, recurs pe care nu l-a întocmit şi nici nu l-a introdus în termenul legal.

De asemenea, în sarcina inculpatei s-a reţinut faptul că a falsificat recipisa din 01 iunie 2010 a Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi, pe care a folosit-o în faţa instanţei de judecată pentru a face dovada că a formulat în termenul legal acţiunea în anulare a hotărârii arbitrare.

Instanţa de fond a constatat că între încheierea contractului de asistenţă juridică cu reprezentantul părţii vătămate SC C. Târgu Bujor, şi activitatea infracţională a inculpatei care nu a respectat obligaţiile contractuale, există o legătură de cauzalitate şi, pe cale de consecinţă, a dispus obligarea inculpatei la plata sumei de 2.000 lei către partea vătămată D., ca reprezentant legal al SC C. Târgu Bujor.

În ce priveşte celelalte pretenţii ale SC C. Târgu Bujor, respectiv obligarea inculpatei la plata contravalorii celor două imobile ce au ieşit din patrimoniul societăţii, prin neexercitarea căii de atac de către inculpată, s-a concluzionat că exced cadrului procesual.

Ca o consecinţă a condamnării inculpatei pentru infracţiunile de fals, prima instanţă a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv contractele de asistenţă juridică din 08 august 2010 (încheiat cu partea E.) şi din 09 august 2010 (încheiat cu partea B.); împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi nr. 30 încheiate cu numiţii F. şi G.; copia xerox a recipisei nr. 1641 având ca destinatar Judecătoria Galaţi şi purtând ştampila Oficiului Poştal nr. 6 din 01 iunie 2010, precum şi menţiunea "conform cu originalul", folosită de inculpată la săvârşirea faptei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, părţile civile D. şi SC C. Târgu Bujor şi inculpata A.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelurile declarate de Ministerul Public şi inculpata A. sunt fondate, iar cele declarate de părţile civile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Ministerul Public a criticat, în esenţă, sentinţa sub aspectul nelegalităţii încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală, apreciind că ar fi trebuit reţinută forma continuată a acestei infracţiuni. Sub aspectul netemeiniciei, a criticat soluţia primei instanţe pentru greşita individualizare a pedepsei, nefiind justificată reţinerea de circumstanţe atenuante şi nici modalitatea de executare a pedepsei, apreciind că se impunea condamnarea la pedepse cu închisoarea, dar cu executare.

La termenul din data de 3 noiembrie 2015, Ministerul Public a suplimentat motivele de apel, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei vizând infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată cu privire la falsificarea contractului de asistenţă juridică cu E. şi a împuternicirilor nr. 29 şi 30 care au permis inculpatei să intre în penitenciarul Galaţi, apreciind că între cele două activităţi nu există o rezoluţie unică infracţională, fiind incidente dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.

Inculpata a criticat sentinţa sub aspectul greşitei condamnări, solicitând, în esenţă. achitarea.

Apelantele părţi civile au formulat critici cu privire la latura penală dar şi la latura civilă. Au susţinut că în mod netemeinic au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei iar cuantumul pedepselor este prea mic.

Totodată, au apreciat că în mod greşit prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la latura civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în temeiul efectului devolutiv al apelului. conform art. 417 C. proc. pen. Înalta Curte constată că probatoriul administrat în faza de urmărire penală, faza de cercetare judecătorească şi complet în apel, nu conturează întrunirea elementelor constitutive ale tuturor infracţiunilor de care este acuzată inculpata.

În legătură cu prima acuzaţie, prima instanţă a reţinut că inculpata A., în calitate de avocat în cadrul Baroului Galaţi, în perioada 10 august 2010 - 08 octombrie 2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar la diferite intervale de timp, a indus-o în eroare pe partea vătămată B., afirmând că este înscrisă şi la un barou de avocatură în Germania, de la care a solicitat şi a primit sumele de 5.000 euro şi 9.180 lei, precizând că banii respectivi sunt necesari pentru studiul Dosarului cu nr. x/44/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a formula o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numele lui H., pentru a legaliza actele administrate în Dosarul penal cu nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curte de Apel Galaţi şi a le traduce în limba franceză, precum şi pentru plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea recursurilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza privind prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de numitul H., deşi în realitate avea încheiat cu aceasta doar contractul de asistenţă juridică 09 august 2010 în care s-a stabilit ca onorariu suma de 4.000 lei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 30.180 lei, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., infracţiunea de înşelăciune presupune, sub aspectul elementului material, o acţiune de inducere în eroare, acţiune ce poate fi săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

În cazul infracţiunii de înşelăciune în convenţii, intenţia de a induce în eroare trebuie să existe la momentul încheierii convenţiei. Pentru infracţiunea de înşelăciune stabilirea inducerii în eroare la momentul încheierii convenţiei este esenţială şi pentru a proba vinovăţia. Intenţia, ca element al laturii subiective, se deduce din latura obiectivă, deoarece se prezumă că inculpatul a acţionat în conformitate cu elementul său subiectiv.

Elementul subiectiv se probează prin întreaga conduită a persoanei acuzate, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei. Caracteristic intenţiei este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei şi urmărirea sau acceptarea rezultatului.

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă. în ce priveşte această acuzaţie adusă inculpatei. Înalta Curte constată că inculpata. în calitate de avocat, a acordat asistenţă juridică numitului H., soţul persoanei vătămate B., care fusese arestat preventiv. Astfel, la data de 08 august 2010 inculpata A. a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 8 cu E., naşul de cununie al părţii vătămate. Obiectul acestui contract îl constituie studiu dosar, onorariul fixat pentru această prestaţie fiind stabilit la 1000 lei, bani pentru care inculpata a emis chitanţa din 08 august 2010.

A doua zi, în 9 august 2010, inculpata A. a încheiat un nou contract, de această dată cu partea vătămată B., obiectul acestui contract fiind susţinerea recursului declarat împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/44/2010, onorariul stabilit fiind de 4000 lei, inculpata, şi de această dată, eliberând chitanţă pentru onorariul încasat. Activităţile pe care inculpata, în calitate de avocat, urma să le desfăşoare în interesul clientului său au fost stabilite la art. 1 - Obiectul contractului, astfel cum rezultă din contractul de asistenţă juridică depus la dosar.

În vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin acest ultim contract, inculpata A. trebuia să se deplaseze din Galaţi la Bucureşti, întrucât recursul urma să fie soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, motiv pentru care partea vătămată i-a achitat inculpatei A. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu transportul, masa şi cazarea, sumă evidenţiată în contractul de asistenţă juridică la art. 3 - Cheltuieli.

Inculpata este acuzată că a solicitat şi primit suma de 2400 lei sub pretextul că urma să organizeze o masă la restaurant, sumă pentru care nu a eliberat nicio chitanţă.

Cu privire la acest aspect, partea vătămată B. a declarat că într-o seară, în ajunul recursului, "m-a sunat şi mi-a zis că a dat o masă unor persoane sus-puse şi că a cheltuit 2400 lei". Ulterior în cadrul aceleiaşi declaraţii, partea vătămată a declarat că "înainte de a pleca la Bucureşti, inculpata mi-a cerut o sumă de bani (...) şi eu i-am dat suma de 1500 lei, iar ulterior i-am completat pentru a plăti masa la restaurant". Partea vătămată a susţinut acelaşi lucru şi prin declaraţia dată la 25 februarie 2011 în faţa organului de anchetă penală, în care a afirmat că în seara de dinaintea procesului, inculpata a contactat-o telefonic şi i-a spus că masa a costat-o mai mult decât banii pe care i-a oferit (adică 1500 lei) şi trebuie să-i mai dea 860 lei. bani pe care i-a plătit din buzunarul ei.

Martorul J., audiat de instanţa de fond, a arătat că suma de 2700 lei a fost solicitată de inculpata A., pentru o masă de protocol dată de doamna avocat, nu ştiu pentru cine", dar în faţa organului de urmărire penală a afirmat că banii au fost daţi cu titlu de masă de protocol cu diverşi magistraţi din Bucureşti.

În legătură cu acelaşi aspect, în faţa primei instanţe, martorul K. a arătat că "inculpata a solicitat suma de 2500 lei pentru o anumită masă protocolară pentru nu ştiu ce profesor universitar".

M. a afirmat că "i-a dat o sumă de bani legată de o masă de protocol - 2000 şi ceva lei".

Inculpata, în schimb, a relatat că la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie 2010, a rămas în Bucureşti 2 zile pentru a rezolva problema redactării primei încheieri, partea vătămată suportând cheltuielile. Aceasta a mai declarat că au fost mese de protocol, dar la care au participat alături de partea vătămată şi rudele acesteia din urmă: "mese la care se plăteau sume de 8 -900 lei pentru că eram mulţi". Pe de altă parte, inculpata, în faţa instanţei de control judiciar, a declarat că nu a pretins suma de 2400 de lei pentru a organiza o masă la un restaurant din Bucureşti.

Instanţa de apel constată că persoanele audiate au prezentat variante diferite, chiar contradictorii privind destinaţia dar şi cuantumul acestei sume, existând un dubiu serios cu privire la vinovăţia inculpatei, respectiv la intenţia acesteia de a-şi însuşi în interes personal sume de bani de la partea vătămată.

Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpatul H. a fost respins la data de 18 august 2010.

Pentru ca inculpata A. să poată acorda asistenţă juridică soţului părţii vătămate, de comun acord cu E. şi B., la data de 23 august 2010, au convenit asupra unui onorariu de 30000 lei pentru toată urmărirea penală, care să includă şi sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, E. a menţionat în declaraţia dată la instanţa de fond că "toată lumea care a fost a avut încredere în d-na A. Pe moment, B. nu a avut această sumă, dar ulterior (...) s-a strâns suma solicitată".

J. a precizat că suma de 5000 euro a fost obţinută de la tatăl părţii vătămate care a vândut o maşină iar din preţul obţinut, 4000 euro au fost daţi fiicei sale, iar restul de 1000 euro au fost luaţi de la M., aspect care denotă clar că partea vătămată B. a fost de acord cu onorariul stabilit de inculpată.

Din aceşti bani inculpata a primit suma de 21.000 lei, echivalentul a 5000 euro la acea dată. Pentru această sumă a eliberat chitanţa din 23 august 2010. Restul sumei de bani a fost achitată în tranşe, însă inculpata nu a mai eliberat chitanţă pentru restul sumei încasate din onorariu.

Deşi, în urma acestui acord de voinţă, inculpatei i s-a acordat mandat să reprezinte, în continuare, interesele clientului său, părţile nu au încheiat un nou contract de asistenţă juridică.

Inculpata a susţinut că a convenit cu partea vătămată şi E. să suplimenteze obiectul contractului de asistenţă juridică încheiat cu E., întrucât cel încheiat cu partea vătămată în data de 09 august 2010 viza exclusiv soluţionarea căii de atac, având aşadar un obiect limitat. Astfel, în schimbul onorariului de 30000 lei, inculpata s-a angajat să reprezinte interesele lui H. pe toată urmărirea penală şi să redacteze plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Modificarea clauzelor contractuale, la data de 23 august 2010, a fost posibilă în baza acordului de voinţă al părţilor, iar achitarea onorariului, potrivit art. 121 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, constituie acceptarea contractului de către client.

Un exemplar al contractului modificat a fost înmânat părţii vătămate B., aspect ce se desprinde din declaraţia martorului E.

În opinia acuzării, suma de 5000 de euro a fost cerută de inculpata A. doar pentru formularea plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi inculpata nu a avut niciun moment intenţia de a face acest lucru, mai mult, pentru a o determina pe partea vătămată să-i plătească această sumă, ar fi afirmat că este avocat înscris într-un barou din Germania şi că va înainta plângerea din Germania pentru a fi soluţionată într-un timp mai scurt.

Un aspect important este acela că din conţinutul contractului din 08 august 2010 nu rezultă clar dacă suma de 5000 euro a fost cerută doar pentru formularea plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în contractul de asistenţă juridică, la art. 2 - Onorariu, fiind făcută menţiunea: "se suplimentează onorariul cu suma de 26000 lei ce va fi plătită până la data de 01 decembrie 2010" (în acest sens, a se vedea în cele ce urmează, analiza infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. referitor la contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010).

Ca atare, ceea ce reiese din analiza coroborată a probelor administrate este faptul că suma totală menţionată cu titlu de onorariu a fost percepută pentru toate activităţile cuprinse la art. 1 din contractul de asistenţă juridică şi nicidecum doar pentru a formula plângere la instanţa europeană. O dovadă în acest sens este şi faptul că, ulterior soluţionării recursului împotriva încheierii de arestare preventivă, o perioadă de aproximativ şase luni de zile, inculpata a desfăşurat o vastă activitate în calitate de apărător al lui H., participând la toate actele de urmărire penală, formulând şi susţinând căi de atac ordinare şi extraordinare.

Această concluzie a instanţei de control judiciar este susţinută şi de dispoziţiile legale. respectiv art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, care stipulează că pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.

În ciuda unor declaraţii contradictorii date de partea vătămată, în care a arătat că toate discuţiile cu inculpata A. au avut loc după pronunţarea încheierii din 9 august 2010 şi până la soluţionarea recursului. Din probele administrate a reieşit că discuţiile referitoare la formularea plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au avut loc după respingerea recursului la încheierea de arestare preventivă a numitului H. (18 august 2010). Cu privire la scopul formulării plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu s-a dovedit existenţa inducerii în eroare, respectiv că inculpata a afirmat că în urma formulării acestei plângeri, H. va fi pus în libertate, toate aceste aspecte reieşind din declaraţiile părţii civile B., a numiţilor E. şi K., persoane implicate şi afectate emoţional de situaţia lui B., lipsite de cunoştinţe juridice, dar cu anumite aşteptări în ce priveşte starea de libertate a lui H.

Partea vătămată a relatat că după ce a pierdut recursul, mergea foarte des la cabinetul inculpatei, care i-ar fi spus că e bine să facă plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului întrucât ea a câştigat multe cauze prin aceste plângeri. "Mi-a dat garanţii că soţul meu va câştiga şi va fi pus în libertate iar eu, neavând cunoştinţele juridice necesare, am fost de acord atât eu cât şi rudele care erau prezente la discuţie".

E. a declarat: "K. şi A. ne-au comunicat că există posibilitatea punerii în libertate a lui H. dacă se va face plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ". Martorul K. a declarat că inculpata le-a spus că sunt mari şanse să se câştige la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, banii au fost ceruţi pentru a fi trimişi prin Baroul german pentru ca plângerea să plece "prin Germania la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ".

Conform declaraţiei inculpatei din faza de urmărire penală dată la 15 martie 2011, plângerile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe care le-a formulat vizau două încheieri, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prima la data de 18 august 2010, cea de-a doua la data de 2 octombrie 2010, prima plângere a fost trimisă în septembrie 2010 şi a doua în octombrie, fiind conexate.

În faţa instanţei de fond, inculpata a susţinut că a rugat-o pe K. să se ocupe de trimiterea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a plângerii iniţiale, care viza modalitatea de arestare preventivă, respectiv încheierea din 6 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi şi încheierea din 18 august 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar ulterior s-a hotărât să completeze plângerea şi cu privire la aspecte grave în legătură cu soluţionarea recursului împotriva unei încheieri de prelungire a măsurii arestării preventive, cu referire la încheierea din 2 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Audiată de instanţa de apel la data de 28 aprilie 2015, inculpata a declarat că, "pentru a formula plângerea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului am aşteptat motivarea încheierii prin care s-a respins recursul inculpatului, motivare ce a durat destul de mult, între timp dispunându-se de două ori prelungirea arestării preventive. Cred că în cursul lunii septembrie, am intrat în posesia hotărârii şi am dat-o la tradus.

La data de 2 octombrie 2010, am asigurat asistenţa juridică a inculpatului în soluţionarea unui recurs împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive. Din complet a făcut parte şi un judecător care fusese numit recent şi care, anterior, fusese procuror în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. E. mi-a atras atenţia că acelaşi judecător fusese anterior procuror şi îl văzuse în sală la unul din termenele de judecată. Am verificat şi am constatat că domnul judecător, la momentul al care a soluţionat recursul nu fusese încă numit la Înalta Curte întrucât nu fusese publicat în M. Of. decretul de numire în funcţia de judecător. Decretul a fost publicat la data de 4 octombrie 2010. Considerând că situaţia este extrem de gravă, am luat hotărârea să completez sesizarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu această nouă împrejurare. În acest sens, am formulat cereri de redactare şi eliberare a unei copii de pe încheiere. Am făcut mai multe drumuri la Bucureşti în acest sens, am făcut şi plângere la CSM întrucât nu mi se elibera copie de pe încheiere. (...) Arăt că Înalta Curte mi-a refuzat chiar eliberarea unei copii de pe dispozitiv. În aceste condiţii, am considerat că se impune trimiterea actelor în forma pe care o aveam şi personal am sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În plângere am arătat faptul că nu mi se pun la dispoziţie hotărârile pronunţate, ataşând dovezi în acest sens. Martora K., (...) a trimis şi ea o cerere către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, despre care am aflat ulterior, a folosit un draft pe care l-a găsit în calculatorul meu şi în care se găsea situaţia până în luna octombrie".

Din declaraţia martorei K. reiese, de asemenea că, spre sfârşitul lunii octombrie, pentru a stinge conflictul dintre inculpată şi partea vătămată, a redactat şi înaintat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru B., semnată de acesta din urmă.

Prin probele administrate nu s-a dovedit că la Curtea de la Strasbourg au fost introduse două cereri în numele lui B. Aşa cum reiese din adresele Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 august 2011 şi din 6 aprilie 2011, inculpata A. a transmis plângerea formulată în numele lui H. abia la data de 17 decembrie 2010, însoţită de anexe.

Inculpata a depus la dosar copia plângerii redactate la 6 septembrie 2010, pe care nu a transmis-o către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Martora K. a confirmat că a primit de la inculpata A. o sumă de bani pentru a traduce unele hotărâri în cauza lui H. pentru a fi înaintate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, din declaraţia martorului J., reiese că inculpata A. nu a ascuns familiei numitului B. faptul că nu a formulat plângerea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest martor, audiat de organul de urmărire penală la data de 21 octombrie 2011, a declarat că i-a cerut inculpatei să restituie suma de 5000 euro întrucât din discuţia purtată cu inculpata şi-a dat seama că aceasta nu trimisese nicio "hârtie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului". O atare situaţie rezultă şi din declaraţiile martorei K., care a relatat că familia numitului B. se plângea de faptul că inculpata nu a formulat cererea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În legătură cu formularea plângerii la instanţa europeană, se reţine că sesizarea se poate face într-un termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate cu încălcarea drepturilor consfinţite de Convenţie.

Inculpata a transmis plângerea în interiorul acestui termen şi a oferit o explicaţie pentru introducerea plângerii abia la data de 17 decembrie 2010 (aspect confirmat prin adresa din 06 aprilie 2011 a Curţii Europene a Drepturilor Omului), respectiv că acest fapt se datorează împrejurării că prima încheiere a instanţei de control judiciar nu a fost redactată în termenul prevăzut de lege şi că ulterior, la 2 octombrie 2010, a intervenit o altă împrejurare care trebuia menţionată în plângerea către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar că nu a putut intra în posesia hotărârii Înaltei Curţi de la acea dată, deşi a făcut demersuri susţinute, formulând inclusiv plângere la CSM în acest sens.

Este adevărat că prin adresa din 06 aprilie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat inculpatei A., cu referire la plângerea transmisă la data de 17 decembrie 2010 privind pe numitul H. şi înregistrată cu nr. 2588/11, că nu a prezentat toate informaţiile şi documentele pertinente, în conformitate cu art. 47 alin. (1) şi (2) din Regulamentul Curţii iar, în aceste condiţii, cererea prezentată nu poate fi examinată de către Curte. Ulterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat inadmisibilă cererea introdusă la data de 17 decembrie 2010 în numele lui H.

Chiar dacă, referitor la transmiterea plângerii către Curtea Europeană a Drepturilor Omului se poate constata o insuficientă diligenţă profesională din partea inculpatei, respingerea ca inadmisibilă a plângerii nu poate constitui un motiv suficient pentru a considera că inculpata A. a acţionat în scopul inducerii în eroare a clientului cu privire la intenţia sa de a formula plângerea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În contextul general, chiar în ciuda declaraţiilor contradictorii date de inculpata A., nu poate fi omisă activitatea susţinută pe care aceasta a desfăşurat-o pentru apărarea numitului B., dar nici alte două aspecte relevante, ce reies din declaraţiile inculpatei coroborate cu declaraţia martorei K., respectiv: întârzierea formulării cererii s-a produs pe fondul instalării şi înrăutăţirii conflictului dintre inculpată şi familia numitului B. (după şedinţa din octombrie 2010 din faţa Înaltei Curţi, întrucât A. a mediatizat cazul), precum şi faptul că, între timp, familia lui B. a apelat la serviciile unui alt avocat.

Inculpata mai este acuzată că, ulterior încasării sumei de 5000 euro, a solicitat părţii vătămate diverse sume de bani pentru traducerea unor acte procedurale din Dosarul x/44/2010 al Înaltei Curţi, respectiv 870 lei, 1100 lei, 1400 lei; de asemenea, că ar fi cerut părţii vătămate să-i plătească cheltuielile de judecată prin intermediul secretarei de la Barou, B. achitând sume de 1500 lei şi 1380 lei.

Inculpata nu a negat primirea acestor bani. Aşa cum s-a arătat, martora K. a confirmat că a primit de la inculpata A. o sumă de bani pentru traducerea unor hotărâri în cauza lui H. pentru a fi înaintate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar pentru sumele încasate cu titlu de cheltuieli de transport, inculpata a şi emis chitanţă. De altfel, probatoriul administrat confirmă darea şi primirea acestor sume de bani, însă, în acelaşi timp, oferă şi variante contradictorii cu privire la destinaţia acestor sume de bani, întrucât fiecare martor a perceput în felul său realitatea informaţiei, astfel că nu se poate stabili un adevăr judiciar în legătură cu acestea.

Martorul T. a declarat că de câte ori mergeam la Înalta Curte, inculpata cerea bani clar nu cu caracter de onorariu ci pentru că trebuiau plătiţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Martorul M. a declarat că au fost daţi bani pentru traducerea unor acte, martorul J. a susţinut că s-au dat 2700 lei pentru o masă de protocol, 3000 lei pentru traduceri, 5000 euro pentru trimiterea dosarului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mici sume de bani pentru hotel, mâncare, protocol.

Pentru a putea cuantifica activitatea desfăşurată de inculpată, care a susţinut cu ocazia audierii sale că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin mandat, la solicitarea apărătorului inculpatei A., la termenul din data de 17 martie 2015, Înalta Curte a dispus ataşarea Dosarului nr. x/32/2010 al Curţii de Apel Bacău privind pe inculpatul H.

Analizând actele şi lucrările dosarului. Înalta Curte constată că, într-adevăr, inculpata a desfăşurat o activitate vastă ca şi apărător al lui H., timp de şase luni de zile, a formulat cereri de revocare a măsurii arestării preventive, l-a asistat pe inculpatul H. la propunerile de prelungire a măsurii arestării preventive, a participat la toate actele de urmărire penală, a formulat şi susţinut căi de atac ordinare şi extraordinare, astfel că se constată că inculpata nu a acţionat formal prin raportare la angajamentele luate prin contractele de asistenţă juridică.

Faptul că demersurile sale nu au avut rezultatul dorit de către partea vătămată, respectiv cercetarea în libertate a soţului acesteia, nu dovedeşte intenţia inculpatei de a înşela.

Potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, în cazul în care se angajează să asiste şi/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul îşi asumă obligaţii de diligenţă, adică îşi oferă capacitatea profesională în slujba clientului în vederea realizării unui obiectiv, fără să garanteze însă realizarea acestuia.

Chiar şi neîndeplinirea în totalitate a acestor obligaţii de mijloace, de diligenţă, nu angajează răspunderea penală în absenţa unor dovezi referitoare la întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei.

De altfel, dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prevăd procedura pe care trebuie să o urmeze orice persoană nemulţumită de prestaţia avocatului pe care şi l-a ales, respectiv să se adreseze Baroului de avocaţi din care face parte avocatul pentru restituirea onorariului. Astfel, dispoziţiile anterior enunţate statuează că reclamaţiile şi contestaţiile privind onorariile se soluţionează de consiliul baroului, iar deciziile consiliului baroului pot fi atacate cu plângere la Comisia permanentă, a cărei soluţie este definitivă.

Drept urmare, instanţa de control judiciar va dispune achitarea inculpatei A., având în vedere că, pe de o parte, lipseşte inducerea în eroare, ca element al laturii obiective, iar pe de altă parte, ca urmare a conduitei inculpatei reflectată de probele administrate, se constată că nu a existat intenţia acesteia de a induce în eroare pe partea vătămată B., lipsind astfel şi un element al laturii subiective.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, Înalta Curte reţine că inculpata a fost acuzată că a înscris date nereale în conţinutul contractului de asistenţă juridică din data de 08 august 2010 încheiat cu martorul E. şi, la data de 01 octombrie 2010, a emis împuternicirile avocaţiale cu numerele 29 şi 30 în care a menţionat, în mod nereal, despre încheierea contractelor de asistenţă juridică nr. 29 şi nr. 30 din 2010 cu numiţii F. şi G., pentru a i se facilita întrevederea cu aceştia în incinta Penitenciarului Galaţi.

La termenul din data de 3 noiembrie 2015, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, apreciind că pentru falsificarea contractului de asistenţă juridică încheiat cu E. şi pentru falsificarea împuternicirilor nr. 29 şi 30 care au permis inculpatei să intre în penitenciarul Galaţi, nu există o rezoluţie unică infracţională, fiind incidente dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni.

Comiterea unei infracţiuni continuate, din punct de vedere material, presupune mai multe acţiuni sau inacţiuni similare plasate la anumite intervale de timp, iar din punct de vedere subiectiv, este caracterizată de existenţa unei singure rezoluţii privind săvârşirea tuturor acţiunilor sau inacţiunilor. Ca atare, elementul caracterizant al infracţiunii continuate este unitatea rezoluţiei infracţionale. În absenţa acesteia, acţiunile-inacţiunile săvârşite la intervale de timp diferite, reprezintă entităţi infracţionale distincte şi independente, o pluralitate de infracţiuni autonome aflate în concurs.

În speţă, se constată că nu a existat o rezoluţie infracţională unică a inculpatei A. în ce priveşte contractul încheiat cu E. şi cele două împuterniciri avocaţiale nr. 29 şi 30. motiv pentru care în baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., instanţa de control judiciar va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în două infracţiuni: prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (contractul de asistenţă juridică nr. 8 din 08 august 2010) şi prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi 30).

Astfel, perioada de timp dintre fapte, de aproximativ 2 luni, împrejurările în care se susţine că au fost comise faptele sunt diferite şi evidenţiază luarea unor decizii distincte, astfel că nu se poate susţine existenţa unei rezoluţii unice infracţionale. Doctrina şi practica judiciară au stabilit că o rezoluţie unică semnifică o reprezentare generală de ansamblu a acţiunilor, a modului de operare, a urmărilor, fără ca prin aceasta să se înţeleagă că trebuie să existe un plan amănunţit care ar trebui respectat întocmai. Această rezoluţie infracţională unică trebuie să fie prealabilă începerii activităţii infracţionale şi să dureze tot timpul cât se desfăşoară acest gen de activitate.

Conform acuzaţiei penale, falsificarea contractului de asistenţă juridică a avut loc la data de 23 august 2010, în contextul suplimentării obiectului contractului de asistenţă juridică, pe când, falsificarea împuternicirilor la data de 1 octombrie 2010, astfel că nu se poate susţine că la momentul încheierii contractului de asistenţă juridică inculpata ar fi avut intenţia falsificării împuternicirilor avocaţiale. întrucât nu avea cum să cunoască modul în care se va desfăşura urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe H.

Astfel, în declaraţia dată la data de 21 martie 2015 în faţa organelor de urmărire penală, martorul E. a negat că ar fi indicat inculpatei A. numele unor persoane care ar cunoaşte aspecte legate de cele întâmplate în noaptea de 03/04 august 2010 în camera din Penitenciarul Galaţi. Acest aspect se coroborează cu declaraţia inculpatei A. care a susţinut că, înainte cu 3 - 4 zile de judecarea recursului la Înalta Curte, a fost în vizită la Penitenciarul Galaţi, iar la plecare un lucrător i-ar fi înmânat un înscris, care era o declaraţie dată de numitul Ţ. şi i-a spus că au fost audiate 4 persoane în legătură cu dosarul în care este cercetat H. De asemenea, inculpata a declarat în faţa instanţei de apel, că numele persoanelor care ar fi cunoscut amănunte în legătură cu fapta pentru care era cercetat H., le-a aflat de la o altă persoană.

În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (contractul de asistenţă juridică nr. 8 din 08 august 2010), Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru condamnarea inculpatei, fapta inculpatei nefiind prevăzută de legea penală, deoarece nu sunt întrunite toate elementele laturii obiective.

Potrivit art. 123 din Statutul profesiei de avocat, părţile pot modifica contractul de asistenţă juridică, cu respectarea dispoziţiilor legale, a prezentului statut şi, după caz, a condiţiilor prevăzute în contract.

Conform art. 125 din acelaşi Statut, cheltuielile efectuate de avocat în interesul procesual al clientului se estimează anticipat la momentul încheierii contractului şi se desocotesc pe măsura informării documentate a clientului cu privire la cuantumul şi destinaţia lor. Părţile pot suplimenta aceste cheltuieli, pe parcursul derulării contractului, prin acte adiţionale.

Deşi inculpata nu a respectat în totalitate aceste prevederi legale. Înalta Curte constată că fapta inculpatei nu se înscrie în sfera ilicitului penal.

Pe de o parte, modificarea numărului de înregistrare a contractului de asistenţă juridică nu este de natură a produce consecinţe juridice. Pe de altă parte, inculpata nu a atestat în conţinutul actului menţiuni necorespunzătoare adevărului, părţile contractante nu au negat încheierea acestui contract prin acordul lor de voinţă, onorariul a fost stabilit de comun acord şi plătit, la fel fiind stabilit şi obiectul contractului.

În privinţa obiectului contractului, se reţine că iniţial acesta a fost încheiat pentru studiu dosar urmărire penală. Ulterior, obiectul acestui contract a fost suplimentat pentru ca inculpata să asigure asistenţă juridică soţului părţii vătămate pe toată perioada urmăririi penale şi pentru redactarea unei plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La discuţia ce a avut ca obiect suplimentarea obiectului contractului de asistenţă juridică şi, implicit, a onorariului au participat atât partea vătămată B. cât şi E.

Această concluzie se desprinde din coroborarea probelor dosarului, respectiv declaraţiile inculpatei, ale părţii vătămate, ale martorului E., ale martorului K., precum şi cu înscrisuri.

Astfel, inculpata A. a declarat că "întrucât familia insista asupra necesităţii de a fi cercetat în stare de libertate, le-am explicat că singura soluţie posibilă este să formulăm o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului faţă de decizia din 18 august 2010. (...) Le-am propus ca onorariul pentru întreaga fază de urmărire penală să fie în cuantum de 30000 lei. acesta incluzând şi redactarea plângerii către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi deplasările mele eventuale la Bucureşti. La data de 23 august 2010 de comun acord cu părţile am menţionat în acelaşi contract că obiectul contractului era şi redactarea plângerii către Curtea Europeană a Drepturilor Omului". Martorul K. a declarat că la discuţia privind formularea plângerii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au fost prezenţi B., E., inculpata, concubinul acesteia şi el personal. Prezenţa părţii vătămate, precum şi a rudelor acesteia la discuţia despre formularea plângerii la instanţa europeană este confirmată şi de martorul M., dar şi de martorul E., care a mai declarat şi că un exemplar al contractului de asistenţă juridică, astfel cum a fost completat, a fost înmânat părţii vătămate, lui rămânându-i o copie pe care a depus-o la dosarul de urmărire penală.

De altfel, dacă dispoziţiile art. 121 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat permit încheierea, în mod excepţional, a contractului de asistenţă juridică şi în formă verbală, în acest caz, data încheierii contractului fiind data la care a intervenit acordul de voinţă între avocat şi client, per a contrario şi modificarea conţinutului contractului de asistenţă juridică este posibilă în urma acordului verbal al părţilor.

Faţă de cele reţinute, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Înalta Curte va dispune achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior şi, drept consecinţă, va înlătura din sentinţă dispoziţia de anulare a contractului de asistenţă juridică nr. 8 din 08 august 2010 (încheiat cu E.) şi a celui succesiv, nr. 9 din 09 august 2010 (încheiat cu B.).

Cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, în legătură cu activitatea de la Penitenciarul Galaţi (falsificarea împuternicirilor nr. 29 şi 30), Înalta Curte reţine că inculpata este acuzată de faptul că a indus în eroare pe lucrătorii din penitenciar prin emiterea a două împuterniciri în care a menţionat nereal despre încheierea contractelor de asistenţă juridică cu numiţii F. şi G., pentru a i se facilita întrevederea cu aceştia în incinta Penitenciarului.

Probatoriul administrat în cauză evidenţiază că în ziua de 01 octombrie 2010, inculpata A. a mers la Penitenciarul Galaţi pentru a acorda asistenţă juridică numitului O. Pe parcursul discuţiilor avute, inculpata l-a întrebat pe acesta dacă poate indica persoane private de libertate care cunosc ce s-a întâmplat în noaptea de 03/04 iunie 2010 în camera Penitenciarului Galaţi. În acest context, numitul O. i-a indicat pe G. şi F.

În aceste împrejurări, inculpata A. a completat împuternicirile avocaţiale cu nr. 29 şi 30, în care a menţionat că a încheiat contractele de asistenţă juridică nr. 29 şi 30 cu numiţii F. şi G. Inculpata A. a înmânat împuternicirile avocaţiale cu nr. 29 şi 30 din 01 octombrie 2010 ofiţerului de penitenciare P., care deţinea funcţia de şef de tură la Penitenciarul Galaţi şi a solicitat să-i fie aduşi numiţii F. şi G., pentru a le acorda consultanţă juridică.

După ce persoanele private de libertate F. şi G. au fost aduse la sectorul 1 - vizite al Penitenciarului Galaţi, inculpata A. le-a adus la cunoştinţă că asigură asistenţa juridică lucrătorilor din penitenciar, care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor asupra victimei Q., şi le-a solicitat să-i dea declaraţii cu privire la aspectele pe care le cunoşteau că s-ar fi întâmplat în perioada 03 iunie - 04 iunie 2010 în Penitenciarul Galaţi. Ulterior, inculpata a solicitat audierea acestora în calitate de martori în Dosarul penal cu nr. x/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Potrivit actelor dosarului, împuternicirile avocaţiale emise de inculpata A. pentru persoanele private de libertate O., R., F. şi G., nr. 19, 20, 29 şi 30, au fost ridicate de lucrătorul de penitenciare S. şi depozitate în fişetul acestuia.

Având suspiciuni că inculpata a discutat în prealabil, fără drept, cu persoanele invocate ca martori. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a solicitat Penitenciarului Galaţi să înainteze xerocopii de pe delegaţiile emise de inculpata A. la data de 01 octombrie 2010, pentru numiţii F. şi G. Lucrătorii de penitenciare din cadrul Serviciului de Evidenţă al Penitenciarului Galaţi au verificat dosarele personale ale acestora şi au constatat că împuternicirile avocaţiale nu au fost ataşate la acestea.

Deoarece împuternicirile avocaţiale lipseau din dosarele persoanelor private de libertate privind pe F. şi G., lucrătorul de penitenciare Ş. a luat legătura, prin telefon, cu inculpata A. în vederea emiterii unor duplicate de pe cele două delegaţii avocaţiale.

Conform declaraţiei acestui martor rezultă că acesta s-a întâlnit cu inculpata care i-a dat alte delegaţii pe care le-a înaintat în copie unităţii de parchet solicitante: "După câteva zile a venit la birou colegul meu P. care a adus alte delegaţii pentru F. şi G., fiind consemnate în registrul de predare-primire a acestor acte. Ulterior după ce s-a declanşat ancheta în legătură cu aceste delegaţii am observat că numerele erau diferite".

Prima instanţă a reţinut că inculpata a emis împuternicire avocaţiale nr. 29 şi 30 privind persoanele privative de libertate F. şi G., cu scopul de a reuşi, în virtutea calităţii de avocat pe care o avea, să ia contact cu aceştia la Penitenciarul Galaţi unde se aflau încarceraţi, cu scopul de a obţine informaţii despre evenimentele ce au avut loc, soldate cu decesul unui deţinut şi arestarea preventivă a clientului său, inculpatul H.

În legătură cu această faptă, inculpata a declarat în faţa instanţei de control judiciar: "Am asigurat asistenţă juridică pentru mai multe persoane din Penitenciarul Galaţi. Acordam asistenţă într-un dosar numitului O. şi în timp ce mă îndreptam spre penitenciar am fost contactat şi de U. Am ajuns la penitenciar, am emis delegaţii pentru cele două persoane, am discutat cu cei doi despre problemele pe care le aveau şi ulterior am aflat că aceştia cunosc date şi despre incidentul în care a fost implicat inculpatul H. În acel moment le-am spus să se oprească şi să scrie un memoriu în care să relateze împrejurările producerii incidentului respectiv pentru a le prezenta procurorului de caz. Din câte îmi amintesc am emis doar două împuterniciri avocaţiale.

Iniţial, împuternicirile le-am lăsat la penitenciar. Aceasta este procedura, nu ai cum să intri altfel. După aproximativ o lună am fost sunată de la penitenciar de către un lucrător care mi-a comunicat că au pierdut delegaţiile emise de mine. Atunci delegaţiile nu erau într-un top cum sunt în prezent ci doar nişte formulare tipizate, pe foi volante. În acel moment eu plecam la Brăila, iar lucrătorii din penitenciar au venit la tribunal şi în stradă le-am completat delegaţii pentru data la care mă prezentasem în penitenciar, cu rugămintea ca, în ipoteza în care găsesc primele exemplare, să mi le restituie pentru a le anula. Am indicat numele lucrătorului de la penitenciar în declaraţia dată în cursul urmăririi penale".

Acuzaţia vizează în realitate, nu împrejurarea că inculpata ar fi "audiat'' persoane private de libertate în legătură cu faptele de care era acuzat clientul său H., ci menţiunile din cuprinsul împuternicirilor, respectiv consultanţă în baza unor contracte de asistenţă juridică care nu au fost încheiate niciodată. Practic, ceea ce interesează nu este faptul că a luat legătura cu persoanele lipsite de libertate, ci modul în care a făcut acest lucru.

Analiza acestei infracţiuni vizează întinderea drepturilor pe care un avocat le are în realizarea unei apărări efective şi eficiente.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 90 din Statutul profesiei de avocat, părţile şi subiecţi procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înşişi sau de a fi asistaţi de avocaţi, avocatul putând întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului (art. 221 alin. (2) din Statutul profesiei).

O apărare eficientă presupune cunoaşterea de către avocat a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, precum şi a tuturor probelor care pot fi exploatate în interesul propriului client, acest din urmă fapt presupunând şi cunoaşterea implicită a conţinutului probelor ce urmează a fi propuse spre administrare organului judiciar/instanţei de judecată.

Dreptul la apărare, consacrat constituţional şi având valoare de principiu fundamental al procesului penal român, este reglementat de norme procesual penale (art. 10. art. 91 C. proc. pen.), fiind garantat inculpatului în tot cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia de a asigura părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi de a administra probele necesare în apărare. Atât doctrina, cât şi jurisprudenţa, au statuat că dreptul procesual la apărare trebuie să se manifeste în mod real, concret şi efectiv, asistenţa juridică trebuind a fi una de calitate, atâta vreme cât dreptul la apărare nu este unul iluzoriu, teoretic, ci dimpotrivă, extrem de concret, însumând drepturi şi garanţii procesuale reale.

Potrivit art. 7 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat: "În exercitarea profesiei, nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege".

Asigurarea reală a apărării este o garanţie, o premisă sigură a cercetării obiective complete a probelor, o condiţie sine qua non a aflării adevărului pe caz, a apărării drepturilor şi intereselor legale a acuzatului, creând condiţii necesare emiterii unei sentinţe legale şi temeinice.

Potrivit art. 2.7 din Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană "Prin rezerva respectării stricte a normelor legale şi deontologice, avocatul are obligaţia de a apăra întotdeauna cât mai bine interesele clientului său, chiar în valori cu propriile sale interese sau cu interesele (...)".

În realizarea acestui obiectiv, respectiv de a apăra cât mai bine interesele inculpatului H., inculpata A. a luat legătura cu F. şi G., aflaţi încarceraţi la Penitenciarul Galaţi, persoane care cunoşteau amănunte despre ceea ce s-ar fi întâmplat în perioada 03 iunie - 04 iunie 2010 în camera din Penitenciarul Galaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Ordinul nr. 3042/2007 privind durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate "persoanele private de libertate pot fi vizitate de apărătorii lor în baza împuternicirii avocaţiale înregistrate la barou şi a carnetului de avocat vizat la zi".

Este adevărat că inculpata avea posibilitatea de a încheia un contract verbal de asistenţă juridică cu cele două persoane aflate în penitenciar, dar, potrivit dispoziţiilor legale, era necesară încheierea ulterioară a unui contract în formă scrisă.

Astfel, conform art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres. întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului şi în baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. 11.

Dispoziţiile art. 121 alin. (1) şi (2) din din Statutul profesiei de avocat prevăd cerinţa încheierii contractului de asistenţă juridică în formă scrisă, formă cerută "ad probationem" şi faptul că acest contract trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenţii şi dobândeşte dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidenţă al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat.

De asemenea, potrivit art. 121 alin. (5), contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat, în mod excepţional, şi în formă verbală, caz în care contractul în formă scrisă va fi încheiat în cel mai scurt timp posibil.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că o împuternicire nu poate exista în mod valabil în absenţa unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă, însă delegaţia avocaţială este valabilă şi în cazul în care contractul se încheie în formă verbală sau la distanţă, cu condiţia încheierii în cel mai scurt timp posibil a contractului în forma scrisă.

În speţă, însă, nu se punea problema încheierii unui contract de asistenţă juridică cu numiţii F. şi G., întâlnirea cu aceştia nu avea ca obiect apărarea intereselor celor doi în propriile cauze penale, emiterea împuternicirilor având unicul scop de a crea pentru inculpată posibilitatea de a lua legătura cu F. şi G., ca persoane care ar fi putut depune mărturie în cauza penală ce-l privea pe B.

Din acest motiv, inculpata a completat cele două împuterniciri avocaţiale în care a menţionat în mod nereal despre încheierea contractelor de asistenţă juridică cu sus-numiţii.

Într-o speţă similară, instanţa supremă a statuat că fapta inculpatului de a întocmi împuternicirea avocaţială căreia, în faţa organului de poliţie, i-a înscris un număr de înregistrare, fără ca aceasta să aibă la bază un contract de asistenţă juridică, necesar, "ad probationem" potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat, avocatul nesemnând cu inculpatul un asemenea contract anterior datei de 25 septembrie 2008, împuternicirea fiind destinată accesului inculpatului la Dosarul nr. x/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, realizează infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. Instanţa a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. inculpatului fiindu-i aplicată o amendă administrativă în sumă de 500 RON (Decizia nr. 1101 din 10 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Încă de la începutul anchetei, inculpata A. a arătat că nu a acţionat cu intenţia ca fapta sa să producă consecinţe juridice, ci a procedat în acest mod în virtutea contractului de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul H., pentru a-i putea face o apărare cât mai pertinentă, neacţionând deci în forma vinovăţiei prevăzută de lege.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că avocatul trebuie să îşi desfăşoare activitatea în limitele prevăzute de lege. Calitatea de avocat ales al unei părţi nu dă dreptul apărătorului să acţioneze în afara cadrului stabilit de lege.

Prin completarea împuternicirilor cu menţiuni nereale şi folosirea acestora în faţa autorităţilor publice, fără a încheia contractele de asistenţă juridică, activitatea inculpatei A. se circumscrie ilicitului penal.

Însă, faţă de scopul în care a acţionat, chiar dacă inculpata a manifestat un exces de zel pentru a realiza o apărare efectivă şi eficientă clientului său, se constată că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unui infracţiuni, motiv pentru care instanţa de control judiciar va face aplicarea dispoziţiilor art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen şi va aplica inculpatei o amendă administrativă de 500 lei.

Cu privire la acuzaţia de evaziune fiscală, Înalta Curte constată că inculpata A. a fost trimisă în judecată reţinându-se că, în calitate de avocat în cadrul Baroului Galaţi, în perioada 2008 - 2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile suma de 19.700 lei, iar veniturile obţinute de aceasta au fost înregistrate cu T.V.A. cauzând un prejudiciu părţii vătămate Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi în sumă totală de 14.873 lei.

Prima instanţă a reţinut că din verificările efectuate de organele de inspecţie fiscală, care au vizat perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010, au rezultat următoarele:

- inculpata A. nu a înregistrat ca venit chitanţa fiscală din 16 septembrie 2008, în valoare de 1.700 lei. onorariu încasat de la numita N.;

- inculpata a anulat chitanţa din data de 20 decembrie 2008, în valoare de 4.000 lei, onorariu încasat de la martora K., chitanţă care era însă utilizată;

- inculpata a efectuat restituiri în valoare de 14.000 lei către martora K. şi numita N., fără a avea eventuale cereri de restituire din partea celor două persoane;

- în anul 2008, inculpata a înregistrat cheltuieli în sumă de 604 lei, în mod eronat, cu T.V.A.;

- în anul 2009, inculpata a înregistrat în Registrul jurnal de încasări şi plăţi, la rubrica încasări, chitanţa din 19 iulie 2009 în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul încasat de la partea vătămată D., conform contractului de asistenţă juridică din 19 iulie 2009. Chitanţa prezentată de partea vătămată D. făcea parte dintr-un chitanţier pe care inculpata A. nu îl avea înscris în fişa de magazie a formularelor cu regim special;

- inculpata nu a prezentat organelor fiscale contractul de asistenţă juridică din 02 decembrie 2009, care a fost invocat însă de partea vătămată D., iar chitanţa din 02 decembrie 2009, în sumă de 1.400 lei, şi chitanţa din 29 decembrie 2009, în sumă de 1.500 lei, nu sunt înregistrate în Registrul jurnal de încasări şi plăţi;

- în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010, Cabinetul Individual de Avocatură A. nu a colectat T.V.A. pentru veniturile înregistrate şi nu a declarat T.V.A. colectată, nedepunând niciun decont de T.V.A.

Prin adresa din 27 septembrie 2012, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi că se constituie parte civilă în cadrul procesului penal cu suma totală de 14.873 lei împotriva inculpatei A., pentru faptele comise.

Ministerul Public a invocat faptul că sentinţa este nelegală, întrucât nu s-a reţinut forma continuată a infracţiunii de evaziune fiscală.

Critica este fondată şi se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece în sarcina inculpatei se reţine săvârşirea acestei infracţiuni prin acţiuni repetate, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Cât priveşte numărul actelor materiale, instanţa de apel nu poate să aibă în vedere mai mult decât faptele indicate în mod expres în actul de sesizare, care constituie obiectul acuzaţiei penale, cu privire la care s-a desfăşurat urmărirea penală şi judecata în primă instanţă. Drept urmare, nu poate avea în vedere 43 de acte materiale circumscrise infracţiunii de evaziune fiscală (astfel cum a solicitat reprezentantul parchetului), ci strict actele materiale indicate în rechizitoriu, singurele care fac obiectul acuzaţiei penale.

Referitor la schimbarea încadrării juridice. Înalta Curte mai constată că acuzaţia vizează pe de o parte, actele inculpatei ce au avut drept rezultat neplata impozitului pe venit legal datorat (comise în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2009), iar pe de altă parte, neplata T.V.A. datorat către stat (comise în perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010).

Fiind vorba despre două taxe cu regim fiscal şi juridic diferit, de modalităţi diferite de a acţiona a inculpatei, în două intervale de timp, Înalta Curte constată că se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2004 republicată, în două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, corespunzător celor două componente ale acuzaţiei penale.

Instanţa de control judiciar reţine că infracţiunea de evaziune fiscală, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. are ca situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate sau bunuri deţinute.

Prin omisiunea evidenţierii se înţelege neînregistrarea în documentele legale cu relevanţă fiscală a anumitor operaţiuni sau venituri şi poate consta în neîntocmirea documentelor justificative pentru respectivele operaţiuni efectuate sau venituri realizate, în neînscrierea în registrele contabile obligatorii a operaţiunilor sau veniturilor conform documentelor justificative, în neîntocmirea situaţiilor financiar-contabile recapitulative, conform prevederilor legale sau în necompletarea declaraţiilor fiscale în termenele legale.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de evaziune fiscală se săvârşeşte cu intenţie directă.

În speţa de faţă, se constată că elementul material al laturii obiective a infracţiunii se realizează printr-o inacţiune, respectiv neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate.

Pentru a se reţine săvârşirea de către inculpată a acestei infracţiuni este necesar, în consecinţă, să se stabilească cu certitudine dacă acesta a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii toate operaţiunile indicate în rechizitoriu, incriminarea privind exclusiv impunerile datorate în sistem real, pentru care contribuabilul are obligaţia de a organiza evidenţe contabile, pe dimensiunea activă a patrimoniului acestuia.

În ceea ce priveşte conţinutul omisiunii, prin raportare la mecanismul de evidenţiere contabilă aplicabilă în sistemul nostru juridic, este necesar ca omisiunea să se transmită într-un lanţ de operaţiuni contabile: întocmirea documentelor justificative, înregistrarea documentelor justificative, elaborarea situaţiilor financiare recapitulative şi depunerea declaraţiilor fiscale.

Prima acuzaţie de evaziune fiscală vizează următoarele fapte:

În ce priveşte anul 2008: neînregistrarea ca venit a chitanţei fiscale din 16 septembrie 2008, în valoare de 1.700 lei, onorariu încasat de la numita N.; anularea chitanţei din data de 20 decembrie 2008, în valoare de 4.000 lei, onorariu încasat de la martora K., chitanţă care era însă utilizată; efectuarea de restituiri în valoare de 14.000 lei către martora K. şi numita N., fără a avea eventuale cereri de restituire din partea celor două persoane; înregistrarea de cheltuieli în sumă de 604 lei, în mod eronat, cu T.V.A.

În ce priveşte anul 2009: s-a reţinut că inculpata a înregistrat în Registrul jurnal de încasări şi plăţi, la rubrica încasări, chitanţa din 19 iulie 2009 în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul încasat de la partea vătămată D., conform contractului de asistenţă juridică din 19 iulie 2009, iar chitanţa prezentată de partea vătămată D. făcea parte dintr-un chitanţier pe care inculpata A. nu îl avea înscris în fişa de magazie a formularelor cu regim special; inculpata nu a prezentat organelor fiscale contractul de asistenţă juridică din 02 decembrie 2009, care a fost invocat însă de partea vătămată D., iar chitanţa din 02 decembrie 2009, în sumă de 1.400 lei, şi chitanţa din 29 decembrie 2009, în sumă de 1.500 lei, nu sunt înregistrate în Registrul jurnal de încasări şi plăţi.

Acuzaţiile sunt fundamentate pe concluziile raportului de inspecţie fiscală din 16 mai 2011 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi, care a stabilit că pentru anul 2008 nu a fost evidenţiată în contabilitate suma de 1700 lei, au fost făcute restituiri în sumă de 14000 lei, iar pentru anul 2009 inculpata nu a înregistrat în contabilitate venituri de 3900 lei.

În cauză, la solicitarea inculpatei, la termenul din data de 17 martie 2015, a fost încuviinţată şi dispusă efectuarea unei expertize contabile, având două obiective, respectiv dacă în perioada 2008 - 2010 inculpata a înregistrat toate veniturile realizate şi, în ipoteza în care există venituri neînregistrate, care este cuantumul taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Concluziile expertului au fost în sensul că pentru anul 2008 nu se pot trage concluzii. întrucât nu a avut la dispoziţie chitanţierul, iar pentru anii 2009 - 2010, inculpata nu a înregistrat venituri în sumă de 5630 RON (3930 + 1700). La obiectivul nr. 2, concluziile expertizei au fost în sensul că pentru anul 2009 impozitul pe venit a fost de 1405 RON, iar pentru anul 2010 impozitul pe venitul realizat, de 4560 RON.

Analizând punctual fiecare din faptele imputate inculpatei în legătură cu omisiunea de înregistrare în evidenţele contabile a tuturor sumelor de bani, ce a avut ca rezultat neplata impozitului pe venit (prima acuzaţie), Înalta Curte constată că numai unele din acestea au fost dovedite şi pot fi reţinute ca acte materiale ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, după cum, altele nu corespund conţinutului constitutiv, respectiv elementului material al infracţiunii de evaziune fiscală.

1) Astfel, se reţine că inculpata a anulat chitanţa din data de 20 decembrie 2008, în valoare de 4.000 lei, onorariu încasat de la martora K., chitanţă care era însă utilizată.

Potrivit probelor administrate în cauză, între martora K. şi inculpata A. a existat o relaţie de prietenie în virtutea căreia inculpata a acordat asistenţă juridică, atât martorei, cât şi familiei acesteia în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată din Constanţa. Inculpata a reprezentat interesele familiei K. fără însă a fixa o sumă de bani ca şi onorariu, aspect ce rezultă din declaraţiile martorei K., precum şi ale inculpatei A.

Astfel, martora K. a arătat că, mergând spre Constanţa pentru a susţine un "dosar civil de-al meu, inculpata mi-a emis o chitanţă de aproximativ 4000 lei, cred că aceasta era suma nu o pot preciza cu exactitate, suma mi s-a părut mare şi i-am spus că nu o să am posibilitatea să o plătesc. Inculpata mi-a comunicat că îmi voi recupera această sumă prin hotărârea judecătorească, iar eu i-am cerut să anuleze chitanţa fiind mulţumită că voi câştiga procesul".

Inculpata A., la rândul său a arătat că "am acordat asistenţă juridică fiului acesteia care era cercetat într-un dosar penal (...), începând cu anul 2004. Am făcut această activitate benevol fără a pretinde vreo sumă de bani, datorită relaţiilor de prietenie, apropiate cu martora K.".

În condiţiile în care suma nu a fost niciodată efectiv plătită şi încasată, nu pot exista nici consecinţe juridice, aşa încât această faptă nu poate fi reţinută ca făcând parte din conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

2) În ce priveşte înregistrarea de cheltuieli în sumă de 604 lei, în mod eronat, cu T.V.A. se reţine că acest act material nu corespunde tiparului de incriminare a infracţiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, nefiind vorba despre omisiunea înregistrării veniturilor, ci de o înregistrare greşită a acestora. Ca atare, nici această faptă nu poate fi reţinută ca făcând parte din conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

3) În legătură cu neînregistrarea ca venit a chitanţei fiscale din 16 septembrie 2008, în valoare de 1.700 lei, onorariu încasat de la numita N.; efectuarea de restituiri în valoare de 14.000 lei către martora K. şi numita N., fără a avea eventuale cereri de restituire din partea celor două persoane, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit raportului de inspecţie fiscală, în cursul anului 2008, inculpata A. nu a înregistrat ca venit chitanţa fiscală din 16 septembrie 2008, în valoare de 1.700 lei, onorariu încasat de la numita N.

Aceasta a precizat că suma de 1700 lei nu a fost înregistrată întrucât onorariul a fost restituit, iar în registrul jurnal de încasări şi plăţi nu există rubrică pentru restituiri de onorarii. Audiată fiind de instanţa de apel, a declarat: "în cursul anului 2008 am efectuat unele restituiri de sume de bani către clienţi şi, pe cale de consecinţă, am anulat chitanţele. Astfel, am încasat un onorariu de la numita N. pentru un dosar de executare, la Judecătoria Tecuci şi, întrucât până la data termenului s-a făcut executarea silită, contractul a rămas fără obiect, motiv pentru care am restituit banii şi am anulat chitanţa. Nu-mi amintesc suma, cred că e vorba de 2000 de lei".

Apărările inculpatei trebuie înlăturate deoarece aceasta nu a putut oferi o explicaţie convingătoare şi fundamentată pe probe a modului în care a acţionat.

În aceste condiţii, se constată că omisiunea de a înregistra în contabilitatea proprie suma de 1700 lei cu titlu de onorariu corespunde conţinutului constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, omisiunea vizând un lanţ de operaţiuni contabile, respectiv înregistrarea în registrul de încasări şi plăţi, declararea veniturilor la ANAF în vederea calculării impozitului datorat.

4) Se mai reţine că inculpata a efectuat restituiri în valoare de 14.000 lei către martora K. şi numita N., fără a avea eventuale cereri de restituire din partea celor două persoane.

Cu privire la aceste aspecte, inculpata a declarat că a luat împrumut o sumă de bani de la K. în tranşe, de aproximativ 10000 - 12000 lei. "Am vrut să restitui banii, însă martora mi-a spus că ar fi mai bine să-i opresc în contul prestaţiei făcute pe parcursul mai multor ani şi în continuare în dosarul fiului său. Iniţial am fost de acord, astfel că am întocmit nişte chitanţe din care să rezulte încasarea sumelor. Ulterior, însă pentru că nu am mai putut ajunge la toate termenele de judecată, fiind înscrisă la un master în străinătate, l-am spus că nu o pot ajuta în continuare şi i-am restituit suma şi am anulat chitanţele. O altă chitanţă pe care fiscul a considerat-o încasată se referea la o sumă primită tot de la martora K. şi care se găsea ataşată cu un bold în tocul de chitanţei. Referitor la chitanţa emisă părţii vătămate D., arăt că am emis-o din chitanţierul vechi, întrucât chitanţierul mi-a fost sustras din maşina parcată în faţa Înaltei Curţi, am refăcut chitanţierul, iar în actele contabile se află chitanţa cu care am cumpărat noul chitanţier. Restituirile nu le-am trecut în registrul de încasări şi plăţi întrucât nu exista o rubrică în acest sens. Am predat însă toate actele finanţelor. Restituirile s-au făcut pe baza unor procese-verbale de restituire".

Apărarea inculpatei în sensul că a restituit martorei K. sume de 10000 - 12000 lei, deşi susţinută de martoră, nu poate fi primită, întrucât niciuna dintre persoanele implicate nu a putut preciza cu ce titlu s-au dat acei bani şi nici care a fost temeiul legal al restituirii.

În plus, verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că nu există cerere expresă de restituire a onorariului din partea numitei N.

În ce priveşte plata impozitului pe venit datorat de inculpată pentru anul 2008, se reţine că inculpata nu a depus actele necesare efectuării expertizei, motiv pentru care instanţa va avea în vedere exclusiv concluziile raportului de inspecţie fiscală.

5) S-a mai reţinut că inculpata nu a înregistrat în Registrul jurnal de încasări şi plăţi, la rubrica încasări, chitanţa din 19 iulie 2009 în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariul încasat de la partea vătămată D., conform contractului de asistenţă juridică din 19 iulie 2009, chitanţa din 02 decembrie 2009, în sumă de 1.400 lei, şi chitanţa din 29 decembrie 2009, în sumă de 1.500 lei.

Chitanţa prezentată de partea vătămată D. făcea parte dintr-un chitanţier pe care inculpata A. nu îl avea înscris în fişa de magazie a formularelor cu regim special. Inculpata nu a prezentat organelor fiscale contractul de asistenţă juridică din 02 decembrie 2009, care a fost invocat însă de partea vătămată D.

Prin raportul de expertiză contabilă s-a stabilit că în anul 2009, inculpata nu a evidenţiat în contabilitate suma de 3930 lei, rezultată din diferenţa dintre veniturile înregistrate şi cele determinate conform expertizei. Astfel, inculpata A. a încasat venituri reale în valoare de 14.280 RON dar a înregistrat în contabilitate doar 10,350 RON, diferenţa fiind determinată de neînregistrarea a trei chitanţe, respectiv chitanţa nr. 13 din 19 iulie 2009 în sumă de 1.000 lei, chitanţa din 02 decembrie 2009, în sumă de 1.400 lei, şi chitanţa din 29 decembrie 2009, în sumă de 1.500 lei.

În acelaşi timp, instanţa de apel constată că raportul de expertiză nu a stabilit şi cuantumul impozitului pe venit aferent sumei de 3930 lei, neevidenţiată în contabilitate, ci impozitul total pentru anul 2009, în sumă de 1405 RON. În plus, expertiza nu a avut în vedere sumele deja achitate către bugetul de stat, motiv pentru care, la stabilirea prejudiciului constând în impozit pe venit neachitat pentru perioada 2008 - 2009, instanţa va avea în vedere, astfel cum a precizat în cele ce preced, raportul de inspecţie fiscală.

Astfel, pentru anul 2008, impozitul calculat de organele fiscale este de 1237 lei, în ce priveşte anul 2009, conform aceluiaşi raport, se observă că inculpata a achitat obligaţiile fiscale într-un cuantum mai mare decât cel datorat în realitate, respectiv cu 914 lei în plus. Procedând la compensarea datoriilor, rezultă că în perioada 2008 - 2009 inculpata a creat un prejudiciu minim, în valoare de 323 lei, la care se adaugă accesorii în cuantum de 507 lei şi 186 lei, respectiv 1016 lei în total.

Cu toate că, referitor la prima acuzaţie penală, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel a reţinut comiterea a 4 acte materiale ce corespund infracţiunii de evaziune fiscală (din cele 6 acte materiale expuse în rechizitoriu), se apreciază că lipseşte gradul de pericol social al infracţiunii având în vedere cuantumul redus al sumelor cu care a fost prejudiciat statul, conduita generală a inculpatei, atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală, motiv pentru care, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior şi va aplica inculpatei o sancţiune administrativă, potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

Referitor la cea de-a doua acuzaţie penală (plata T.V.A.), se are în vedere perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010 în care Cabinetul Individual de Avocatură A. nu a colectat T.V.A. pentru veniturile înregistrate şi nu a declarat T.V.A. colectată, nedepunând niciun decont de T.V.A.

Inculpata a arătat cu prilejul audierii sale: "Nu am colectat şi declarat T.V.A. pentru că eu nu eram plătitor de T.V.A.. Eu nu am depăşit niciodată plafonul de sumă pentru care deveneam plătitor de T.V.A. ".

Prima instanţă a reţinut că din verificările efectuate de organele de inspecţie fiscală, care au vizat perioada 01 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010. a rezultat că în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010. Cabinetul Individual de Avocatură A. nu a colectat T.V.A. pentru veniturile înregistrate şi nu a declarat T.V.A. colectată, nedepunând niciun decont de T.V.A.

Potrivit raportului de inspecţie fiscală din 16 mai 2011 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, inculpata era plătitoare de T.V.A., însă în perioada 01 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2010, a colectat T.V.A. în sumă de 0 lei. iar T.V.A. de plată a fost stabilit în cuantum de 10.965 lei.

Şi prin raportul de expertiză contabilă s-a concluzionat în sensul că inculpata era plătitoare de T.V.A. în perioada de referinţă, mărimea T.V.A. de plată pentru anii 2009 - 2010 fiind de 11.965 RON.

Conform practicii judiciare constante a Înaltei Curţi, în cazul veniturilor pentru care există atât obligaţia evidenţierii, cât şi obligaţia declarării, dacă veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la organul fiscal competent, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, şi anume în omisiunea evidenţierii, deoarece veniturile au fost evidenţiate, doar că acestea nu au fost declarate (Deciziile nr. 3907/2012. nr. 174/2014 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Or, în speţă, ceea ce i se impută inculpatei nu este omisiunea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale sau a veniturilor, ei omisiunea colectării, calculării şi declarării T.V.A., ceea ce nu corespunde lui "verbum regens" al infracţiunii de evaziune fiscală.

În alte cuvinte, inculpatei i se impută că a considerat că nu este plătitor de T.V.A. şi nu a încasat sume de bani corespunzător acestei taxe, pe care, mai apoi, să le verse la bugetul de stat.

Chiar în cuprinsul acuzaţiei penale se precizează că avocata A. nu a colectat T.V.A. Chiar dacă se poate accepta, că acţionând în acest fel, a prejudiciat statul român, inculpata nu poate fi condamnată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, deoarece fapta imputată nu este prevăzută de legea penală (lipseşte elementul material).

Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază întemeiate apărările inculpatei şi constată că nu a existat nici intenţia de eludare a dispoziţiilor legale, având în vedere faptul că inculpata nu a urmărit să obţină venituri şi să se sustragă în mod fraudulos, în total sau în parte, de la îndeplinirea îndatoririlor fiscale pentru ca o parte din venituri care trebuiau date statului, să îi rămână în folosinţă proprie. Dimpotrivă, inculpata nici măcar nu a colectat T.V.A., aşa încât suma de bani corespunzătoare nu a fost însuşită de inculpată.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de evaziune fiscală ce săvârşeşte cu intenţie directă, or în prezenta cauză, aşa cum reiese din probele administrate în cauză, inculpata nu a avut intenţia de a prejudicia bugetul statului, ci doar a manifestat neglijenţă faţă de propria gestiune şi obligaţiile fiscale aferente.

Înalta Curte reţine că atât timp cât organul fiscal a putut constata şi verifica operaţiunile efectuate, veniturile realizate şi sursa acestora, precum şi a stabili felul obligaţiilor fiscale şi cuantumul eventualelor taxe şi impozite datorate bugetului consolidat al statului. În lipsa existenţei vreunui element fraudulos din care să rezulte intenţia inculpatei de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, fapta nu poate constitui infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Omisiunea colectării, calculării şi declarării T.V.A.-ului, în condiţiile în care operaţiunile de încasare a onorariilor sunt înregistrate în actele contabile, respectiv registrul de încasări şi plăţi, nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, stabilirea cuantumului corect al sumelor datorate cu titlu de T.V.A. fiind de competenţa organelor fiscale, fără ca fapta să poată fi inclusă în sfera ilicitului penal (în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 174 din 20 ianuarie 2014).

Astfel, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în ce priveşte colectarea şi declararea T.V.A.

Instanţa de control judiciar va dispune achitarea inculpatei A., nefiind îndeplinite condiţiile de incriminare sub aspect obiectiv, deoarece fapta imputată nu este prevăzută de legea penală (lipseşte elementul material), dar nici condiţiile de incriminare sub aspect subiectiv, căci nu se poate reţine intenţia acesteia de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (lipsind astfel şi un element al laturii subiective).

Faţă de temeiul achitării inculpatei, în conformitate cu disp. 25 alin. (5) C. proc. pen. acţiunea civilă exercitată de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, va fi lăsată nesoluţionată.

Cu privire la acuzaţia că inculpata A. a înşelat partea civilă SC C. Târgu Bujor şi, pentru a face dovada că a formulat în termenul legal acţiunea în anulare a hotărârii arbitrare, a falsificat recipisa din 01 iunie 2010 a Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi, pe care a folosit-o în faţa instanţei de judecată. Înalta Curte reţine că între partea civilă SC C. Târgu Bujor, prin reprezentant legal D., şi inculpată s-a încheiat contractual de asistenţă juridică nr. 4 având ca obiect redactare şi susţinere recurs Dosar nr. x/2009 - Curtea de Arbitraj. Onorariul a fost stabilit la suma de 2000 lei, achitată conform chitanţei din 27 mai 2010.

Se reţine că Hotărârea arbitrală nr. 121 din 06 mai 2010 a Curţii de Arbitraj a fost comunicată SC C. Târgu Bujor la data de 17 mai 2010 şi, conform dispoziţiilor art. 365 alin. (2) C. proc. pen. calea de atac, respectiv acţiunea în anulare trebuia introdusă în termen de 30 zile de la comunicare, respectiv până la data de 17 iunie 2010 inclusiv.

Potrivit actelor dosarului, acţiunea în anulare a fost depusă iniţial la Tribunalul Galaţi la data de 14 iulie 2010. Inculpata a depus o cerere prin care a susţinut că, din greşeală, a introdus acţiunea în anulare la Judecătoria Galaţi, aspect pe care a înţeles să îl probeze cu copia recipisei nr. 1641, pe care a menţionat "conform cu originalul" şi a semnat.

Acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale din 6 mai 2010 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de comerţ, industrie şi agricultură Galaţi a făcut obiectul Dosarului nr. x/44/2011* al Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială. În urma verificărilor efectuate de Curte, atât în sistemul Ecris, cât şi în arhiva civilă a Judecătoriei Galaţi s-a constatat că, la această instanţă, nu a fost depusă şi înregistrată nicio cerere din partea SC C. Târgu Bujor în perioada 01 iunie 2010 - 30 iunie 2010. Având în vedere şi adresa din 15 iunie 2012 a C.N.P.R. SA - Direcţia Regională de Poştă Sud-Est - Oficiul poştal nr. 6 Galaţi, potrivit căreia nu a fost efectuată nicio prestaţie a cărei număr de recipisa să fie 1641, instanţa a respins ca tardivă acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale din 06 mai 2010 (Sentinţa nr. 15 din 14 noiembrie 2011).

Audiată, cu privire la această acuzaţie, inculpata A., în faţa instanţei de apel, a susţinut în continuare faptul că acţiunea în anulare a fost trimisă iniţial prin poştă, din greşeală la Judecătoria Galaţi, iar când a sesizat greşeala a trimis o cerere însoţită de acţiune şi copie de pe dovada depunerii în termen la instanţa competentă. "Atunci când am trimis actele către instanţa competentă am semnat pe copia xerox a recipisei pentru conformitate cu originalul. Eu personal am văzut recipisa în original prezentată de către D. Tot dosarul de instanţă era păstrat de către D. Am restituit suma de 2000 de lei către partea civilă, prin barou, întrucât nu am mai susţinut acest dosar."

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului.

Astfel, potrivit contractului de asistenţă juridică încheiat între inculpata A. şi SC C. prin reprezentant legal. D., inculpata trebuia să redacteze şi să depună, în termenul prevăzut de lege, motivele scrise ale acţiunii în anulare, precum şi să o susţină în faţa instanţei.

Probatoriul administrat în cauză a dovedit că inculpata nu a respectat obligaţiile contractuale, în sensul că nu a depus în termenul legal motivele acţiunii în anulare. Deşi în marea majoritate a situaţiilor, avocatul îşi asumă faţă de client, în schimbul onorariului, obligaţii de mijloace, există situaţii când avocatul îşi asumă şi obligaţii de rezultat. Astfel, nedepunerea unui recurs în termenul prevăzut de lege este imputabilă avocatului, indiferent de soluţia pe care instanţa de recurs ar fi pronunţat-o pe fondul pricinii, fiind astfel o obligaţie de rezultat, raportat doar la promovarea căii de atac. nu şi la câştigarea ei.

De altfel, analiza activităţii desfăşurate de inculpată, în calitatea sa de avocat, relevă că ne aflăm în prezenţa unei culpe profesionale, inculpata dovedind neglijenţă în gestionarea obligaţiilor asumate prin contractele de asistenţă juridică încheiate. Art. 133 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat impune acestuia diligenţă profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor şi proiectelor, cu promptitudine.

Astfel cum s-a arătat în analiza elementelor constitutive ale primei acuzaţii de înşelăciune, elementul volitiv se probează prin întreaga conduită a persoanei acuzate, făcându-se o apreciere globală a tuturor circumstanţelor de comitere a faptei. Caracteristic intenţiei este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei, reprezentarea mentală a rezultatului faptei şi urmărirea sau acceptarea rezultatului.

Pe de o parte, actele dosarului au evidenţiat faptul că inculpata a redactat motivele acţiunii în anulare, numai că nu le-a depus în termenul prevăzut de lege.

Pe de altă parte, contractul de asistenţă juridică nr. 4 având ca obiect redactare şi susţinere recurs Dosar nr. x/2009 - Curtea de Arbitraj nu este primul şi nici unicul contract de asistenţă juridică încheiat între inculpata A. şi D., inculpata acordându-i asistenţă juridică în mai multe dosare, astfel cum rezultă din declaraţiile acesteia. În acelaşi sens, reprezentantul legal al SC C. Târgu Bujor. D., audiată la data de 24 octombrie 2013 a declarat instanţei de fond că "pe inculpata A. am angajat-o în 4 dosare, două ale societăţii SC C. şi 2 personale. După ce am pierdut procesul la Curtea de Arbitraj am apelat în continuare la serviciile inculpatei, pe motiv că aveam încredere în dânsa şi o cunoşteam. Am colaborat cu dânsa în acest dosar în sensul că am depus în vederea susţinerilor din recurs toate actele pe care le aprecia d-na avocat ca fiind necesare dar de depus le depunea inculpata, fiind responsabilitatea acesteia". De asemenea, această împrejurare este confirmată prin copiile contractelor de asistenţă juridică din 19 iulie 2009, din 2 decembrie 2009, din 29 decembrie 2009, din 06 septembrie 2010.

În aceste condiţii, nu se poate susţine că inculpata a încheiat contractul de asistenţă juridică cu intenţia de a înşela partea civilă SC C. Târgu Bujor, respectiv de a obţine onorariul fără a-şi îndeplini obligaţiile, sau că a urmărit menţinerea în eroare a cocontractantului cu ocazia executării contractului de asistenţă juridică, aşa încât lipseşte atât inducerea în eroare, ca element al laturii obiective, cât şi intenţia de a induce în eroare pe partea vătămată, ca element al laturii subiective.

Relaţiile dintre inculpată şi reprezentanta SC C. Târgu Bujor evidenţiază şi faptul că falsificarea copiei recipisei poştale nu a fost făcută în scopul menţinerii în eroare cu ocazia executării contractului de asistenţă juridică, ci inculpata a urmărit să repare greşeala de a nu fi introdus calea de atac. prin care prejudiciase interesele SC C. Târgu Bujor.

Faţă de cele ce preced. în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. Înalta Curte va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii civile SC C. Târgu Bujor.

Referitor la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în sarcina inculpatei s-a reţinut faptul că a falsificat recipisa din 01 iunie 2010 a Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi, pe care a folosit-o în faţa instanţei de judecată pentru a face dovada că a formulat în termenul legal acţiunea în anulare a Hotărârii arbitrare nr. 121/2010.

Deşi inculpata a negat comiterea acestei infracţiuni, neexistând o probă directă că inculpata ar fi falsificat recipisa, totuşi instanţa constată că nicio altă persoană nu avea interesul să dovedească depunerea acelor motive în termenul legal.

De fapt, ceea ce i se impută inculpatei este plăsmuirea copiei recipisei prin menţiunea "conform cu originalul" şi semnătura ei de pe xerocopia respectivei recipise, iar A. nu neagă efectuarea menţiunii şi nu contestă semnătura sa de pe acest document.

Inculpata A., în calitate de avocat, nu putea certifica veridicitatea unui înscris decât dacă i se prezenta originalul spre verificare. Inculpata nu a putut face dovada existenţei originalului recipisei şi a precizat că a văzut originalul la D., dar aceasta din urmă nu a confirmat acest aspect.

Inexistenţa originalului a cărei veridicitate a fost atestată reiese chiar din conţinutul înscrisului falsificat, căci probele administrate dovedesc faptul că recipisa a fost plăsmuită prin fotocopierea a două înscrisuri diferite, dintre care unul cu o ştampilă cu data de 01 iunie 2010.

Autorul acestui înscris falsificat este însăşi inculpata, care a făcut menţiunea "conform cu originalul" şi a semnat, însuşindu-şi conţinutul actului, al cărui original nu a existat niciodată. Observând că a depăşit termenul de 30 zile în care trebuia depuse motivele acţiunii în anulare, inculpata A. a falsificat copia recipisei poştale din 01 iunie 2010, pe care a depus-o la dosarul cauzei pentru a dovedi că demersul judiciar a fost efectuat în termenul legal.

Potrivit literaturii de specialitate, falsul material în înscrisuri oficiale incriminat în dispoziţiile art. 288 C. pen. constă în fapta persoanei care contraface, plăsmuieşte, în tot sau în parte, ori alterează, modifică un astfel de înscris, pentru a obţine, prin aceasta, o probă scrisă, neconformă cu realitatea. Falsificarea unui astfel de înscris înseamnă alterarea adevărului, operată asupra unui lucru, asupra unei chestiuni, care are legal însuşiri probatorii.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute în art. 288 C. pen. îl constituie înscrisul oficial, contrafăcut sau alterat. înscrisul falsificat constituie. în acelaşi timp. şi produsul activităţii infracţionale.

Falsificarea unui înscris oficial nu este posibilă fără preexistenţa unei stări de fapt sau de drept, stare în detrimentul căreia se creează o probă falsă, prin plăsmuirea sau alterarea unui înscris sub semnătură privată, căci în caz contrar, un înscris fals, care nu are nicio întrebuinţare, care nu corespunde niciunei cerinţe impuse de o stare de fapt, este un fals inutil şi inofensiv, care nu cade sub incidenţa legii penale.

În cazul alterării prin adăugire, inserare, apare ca necesară o contrafacere a scrierii, fiind vorba despre acelaşi scris, de mână sau dactilografiat, tehnoredactat, existând situaţii când, pentru a nu deveni suspect, datorită unor ştersături, modificări, adăugiri, falsificatorul preferă să contrafacă înscrisul în întregime.

Totodată, contrafacerea scrierii înseamnă şi o imitare prin reproducerea conţinutului obişnuit al înscrisului falsificat, fără o astfel de reproducere a conţinutului înscrisul fals neputând avea aparenţa unui înscris adevărat.

Aşadar, contrafacerea scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute în art. 288 C. pen. este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă.

Toate cele de mai sus se regăsesc comentate în literatura juridică de specialitate. semnificativă fiind lucrarea "Explicaţii teoretice ale Codului penal român" - vol. IV pag. 378, 379, 390 - 395, unde autorii V. Dongoroz şi colaboratorii s-au exprimat în sensul celor expuse anterior.

Potrivit practicii judiciare, falsificarea unei copii constituie infracţiune chiar dacă nu există înscrisul original, din moment ce respectiva copie, dacă ar fi fost adevărată, ar fi produs consecinţe juridice (în acest sens, fostul Tribunal Suprem, Decizia penală nr. 411/1971). În acelaşi sens, s-a stabilit că există infracţiunea de fals când inculpatul a întocmit copii după două acte şcolare - inexistente - certificând că sunt conforme cu originalul (fostul Tribunal Suprem, Decizia penală nr. 1337 din 12 martie 1970).

De asemenea, în jurisprudenţa sa recentă, prin corelare cu elementul material al infracţiunii prev. de art. 288 C. pen. la care disp. art. 290 C. pen. anterior făcea trimitere, Înalta Curte a statuat că falsul în înscrisuri sub semnătură privată e realizabil şi prin falsificare intelectuală, întrucât contrafacerea scrierii include şi confecţionarea unui înscris sub semnătură privată care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului (Decizia nr. 2696/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), respectiv contrafacerea scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, având şi sensul de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, nu numai de imitare a scrierii manuscrise a conţinutului lui (Decizia nr. 1101/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Din punct de vedere al laturii obiective a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, elementul material constă în acţiunea inculpatei de a falsifica o copie a unei recipise. prin plăsmuirea conţinutului, elementul material cerut de lege pentru această infracţiune fiind urmat de comiterea unei alte fapte penale, prin acţiunea de folosire a copiei falsificate, prin depunerea ca probă în faţa unei instanţe de judecată, în cadrul procesului de la Curtea de Apel Galaţi.

Între aceste acţiuni şi urmarea imediată produsă, şi anume crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege prin realizarea unui înscris care prezintă aparent toate însuşirile unui act oficial, există legătura de cauzalitate cerută de lege.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale este întrunit şi sub aspectul laturii subiective, fapta fiind săvârşită de inculpată cu intenţie directă, copia falsificată a recipisei fiind depusă în vederea producerii unor consecinţe juridice, şi anume de a dovedi, în faţa instanţei de judecată, respectiv Curtea de Apel Galaţi învestită cu judecarea Dosarului nr. x/44/2011*, depunerea motivelor acţiunii în anulare.

Folosirea înscrisului fals a avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă înscrisurilor oficiale şi pentru aflarea adevărului, şi deci pentru justa soluţionare a acţiunii sau cererii în susţinerea căreia s-a invocat înscrisul fals.

Această urmare, implicită acţiunii incriminate, s-a produs în momentul folosirii efective a înscrisului falsificat, astfel că legătură de cauzalitate este dovedită.

Forma de vinovăţie în cazul uzului de fals este intenţia directă, latura subiectivă include şi scopul folosirii înscrisului fals în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Uzul de fals fiind o infracţiune instantanee, s-a consumat în momentul folosirii de către inculpată a înscrisului oficial fals.

Ca atare, fapta inculpatei de a falsifica copia recipisei din 01 iunie 2010 a Oficiului Poştal nr. 6 Galaţi, pe care a folosit-o în faţa instanţei de judecată pentru a face dovada că a formulat în termenul legal acţiunea în anulare a hotărârii arbitrare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, instanţa de control judiciar urmând a dispune condamnarea sa.

În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 5 C.pen, se constată că legea penală mai favorabilă o constituie Codul penal anterior, având în vedere limitele de pedeapsă, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, dar şi modalităţile de executare a pedepselor. Se observă că sub aspectul condiţiilor de incriminare nu a intervenit nicio schimbare. Din punct de vedere sancţionator, se constată o agravare a limitei minime a infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale sub imperiul legii noi.

Prin compararea legilor succesive se observă că legea veche, respectiv Codul penal anterior, care cuprinde modalităţi de individualizare a executării pedepsei care conduc la reabilitarea de drept dacă în termenul de încercare nu se săvârşesc infracţiuni, este mai favorabilă.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Codul penal anterior prevede suspendarea condiţionată, precum şi posibilitatea aplicării sancţiunilor administrative în baza dispoziţiilor art. 181, în timp ce noul cod nu mai reglementează aceste instituţii, fiind substituite de renunţarea aplicării pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei, art. 80 şi art. 83 C. pen.

Examinând prin comparaţie efectele modalităţilor de individualizare a executării ce pot fi incidente în speţă, suspendarea condiţionată din legea veche şi suspendarea sub supraveghere din legea nouă, instanţa constată că legea nouă nu are caracter mai favorabil şi nu poate retroactiva.

Astfel, spre deosebire de cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei prev. de art. 91 şi următoarele C. pen. în cazul suspendării condiţionate prev. de art. 81 C. pen. anterior, pe parcursul termenului de încercare condamnatul nu este supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii, iar potrivit art. 86 C. pen. anterior în cazul în care condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, intervine reabilitarea de drept.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză legea penală mai favorabilă inculpatei o constituie dispoziţiile în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.

Critica parchetului referitor la reţinerea circumstanţelor atenuante este fondată din perspectiva faptului că inculpata s-a folosit de calitatea sa de avocat în săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, nu a avut. în totalitate şi în mod constant, o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi anterior a mai fost sancţionată cu amendă administrativă aplicată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în cursul anului 2008, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, motiv pentru care instanţa de control judiciar va înlătura dispoziţiile art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. anterior, apreciind că o pedeapsă egală cu minimul special este suficientă pentru a realiza scopul preventiv educativ al pedepsei.

În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, se constată că Parchetul a solicitat executarea în regim de detenţie. Luând însă în considerare faptul că se dispune condamnarea pentru o singură infracţiune, natura acesteia şi cuantumul pedepsei aplicate. Înalta Curte apreciază că pronunţarea soluţiei de condamnare constituie pentru inculpată un avertisment sever şi suficient cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă orice avocat şi, totodată, că scopul acesteia poate fi atins şi în condiţiile neexecutării pedepsei, astfel că va face aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior şi va pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 C. pen., îi va interzice, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. anterior, apreciind că natura infracţiunii săvârşite impune interzicerea drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi cea de avocat, în exercitarea căreia a comis fapta.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare.

Potrivit Deciziei nr. XXXV din 6 noiembrie 2006, a Înaltei Curţi, Secţiile Unite "în cazul săvârşirii de către aceeaşi persoană a unor fapte concurente care, în accepţiunea textului de lege menţionat, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, se va aplica o singură sancţiune cu caracter administrativ, conform dispoziţiilor art. 91 C. pen.".

Întrucât infracţiunile de evaziune fiscală, pe de o parte, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, pe de altă parte, sunt concurente, raportat la dispoziţiile Deciziei în interesul legii nr. XXXV din 6 noiembrie 2006, în baza art. 181 C. pen. anterior rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, va aplica inculpatei A. o singură amendă administrativă în cuantum de 1000 lei, corespunzător soluţiilor de achitare dispuse în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior.

În ce priveşte apelurile declarate de D. şi partea civilă SC C. Târgu Bujor, Înalta Curte, constată că acestea au motive comune. Astfel, se invocă nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, întrucât a omis să se pronunţe cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa făcând confuzie între partea civilă SC C. Târgu Bujor şi D., aceasta din urmă participând, atât în calitate de parte vătămată-civilă în nume propriu, cât şi ca reprezentant legal al SC C. Târgu Bujor.

Sub aspectul laturii penale, se invocă netemeinicia sentinţei din perspectiva reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatei şi al cuantumului pedepselor aplicate.

În ce priveşte calitatea în care numita D. a participat în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că aceasta a fost menţionată în finalul rechizitoriului ca reprezentant legal al SC C. Târgu Bujor. Din cuprinsul actelor de urmărire penală rezultă că D. a formulat plângeri în numele SC C. Târgu Bujor, dar şi în nume propriu împotriva inculpatei A. În urma cercetărilor efectuate, organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la plângerea formulată în nume personal de D.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2013, instanţa de fond a respins cererea formulată de D. de introducere în cauză în calitate de parte vătămată (şi nu de parte civilă, cum eronat susţine apelanta în cuprinsul motivelor scrise), apreciind, faţă de obiectul judecăţii aşa cum este delimitat în condiţiile art. 317 C. proc. pen., că D. nu poate participa în prezenta cauză decât în calitate de reprezentant legal al SC C. Târgu Bujor.

Înalta Curte constată că, raportat la faptele descrise în actul de sesizare care vizează interesele SC C. Târgu Bujor şi pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, respectiv înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), 2 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. şi uz de fals. prev. de art. 291 C. pen., parte vătămată este SC C. Târgu Bujor, subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune, în patrimoniul căreia a fost localizat prejudiciul invocat.

Această societate s-a constituit parte civilă şi în faţa primei instanţe, la termenul din data de 24 octombrie 2013, prin reprezentantul legal D., iar instanţa s-a pronunţat în mod legal asupra acţiunii civile, aşa încât critica vizând nelegalitatea hotărârii sub acest aspect, este nefondată.

În ce priveşte criticile referitoare la netemeinicia sentinţei din perspectiva reţinerii circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatei şi al cuantumului pedepselor aplicate, se constată că sunt comune cu cele formulate de Parchet, fiind deja analizate de instanţa de control în cele ce preced.

Referitor la latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen. în situaţia pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cum este cazul în speţă cu privire la infracţiunea de înşelăciune în dauna SC C. Târgu Bujor, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, persoanele interesate putându-se adresa instanţelor civile.

Drept urmare, apelurile declarate de D. şi partea civilă SC C. Târgu Bujor vor fi respinse ca nefondate.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 175 din 18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/44/2013 şi va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II. b) şi c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior art. 5 din C. pen. art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) în referire la art. 76 lit. c) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior art. 5 C. pen. art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) în referire la art. 76 lit. e) C. pen. anterior;

- 10 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, în referire la art. 76 lit. d) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a), c şi art. 74 alin. (2) rap la art. 76 lit. c) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 lit. e) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. anterior cu aplicare art. 5 C. pen. şi art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) rap. la la art. 76 lit. e) C. pen. anterior.

Va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

1) În baza 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată B.).

2) În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior (parte vătămată SC C. Târgu Bujor).

3) În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în două infracţiuni: prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010) şi prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi 30).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi 30).

4) În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată în două infracţiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior, va achita inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 181 C. pen. anterior rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, va aplica inculpatei A. o singură amendă administrativă în cuantum de 1000 lei, corespunzător soluţiilor de achitare dispuse în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior.

5) Va condamna inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior la o pedeapsă 3 luni închisoare.

Va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

Va condamna aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior la o pedeapsă 3 luni închisoare.

Va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, va dispune ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.

Va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. anterior, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, executarea pedepselor accesorii va suspenda pe durata termenului de încercare.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionate acţiunile civile exercitate de B.. SC C. Târgu Bujor şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.

Va înlătura dispoziţia de anulare a contractelor de asistenţă juridică din 08 august 2010 (încheiat cu E.) şi din 09 august 2010 (încheiat cu B.).

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

II. Va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile D. şi SC C. Târgu Bujor împotriva aceleaşi sentinţe penale.

Va stabili onorariul definitiv pentru expertiza contabilă judiciară efectuată în apel la suma de 1770 lei şi obligă apelanta inculpată A. la plata către expertul V. la plata diferenţei de onorariu, în cuantum de 1270 lei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet şi de inculpata A. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C.proc.pen. va obliga apelantele D. şi SC C. Târgu Bujor la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta intimată inculpată A., în cuantum de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 175 din 18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/44/2013.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II. b) şi c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior art. 5 din C. pen. art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) în referire la art. 76 lit. e) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior art. 5 C. pen. art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) în referire la art. 76 lit. e) C. pen. anterior;

- 10 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, în referire la art. 76 lit. d) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) rap la art. 76 lit. c) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) din C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 lit. e) C. pen. anterior;

- 2 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. anterior cu aplicare art. 5 C. pen. şi art. 74 lit. a), c) şi art. 74 alin. (2) rap. la la art. 76 lit. e) C. pen. anterior.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:

1) În baza 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. achită inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată B.).

2) În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. achită inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. anterior (parte vătămată SC C. Târgu Bujor).

3) În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în două infracţiuni prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010) şi prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi 30).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (contractul de asistenţă juridică din 08 august 2010).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior achită inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (împuternicirile avocaţiale nr. 29 şi 30).

4) În baza dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată în două infracţiuni prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., achită inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior, achită inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 181 C. pen. anterior rap. la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, aplică inculpatei A. o singură amendă administrativă în cuantum de 1000 lei, corespunzător soluţiilor de achitare dispuse în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 19 Legea nr. 255/2013 şi art. 181 C. pen. anterior.

5) Condamnă inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior la o pedeapsă 3 luni închisoare.

Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

Condamnă aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. anterior la o pedeapsă 3 luni închisoare.

Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a. lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, dispune ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.

Aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a. lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. anterior, dispune suspendarea condiţionată a executăm pedepsei de 3 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., lasă nesoluţionate acţiunile civile exercitate de B., SC C. Târgu Bujor şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.

Înlătură dispoziţia de anulare a contractelor de asistenţă juridică din 08 august 2010 (încheiat cu E.) şi din 09 august 2010 (încheiat cu B.).

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

II. Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile D. şi SC C. Târgu Bujor împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Stabileşte onorariul definitiv pentru expertiza contabilă judiciară efectuată în apel la suma de 1770 lei şi obligă apelanta inculpată A. la plata către expertul V. la plata diferenţei de onorariu, în cuantum de 1270 lei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchet şi de inculpata A. rămân în sarcina statului.

Obligă apelantele D. şi SC C. Târgu Bujor la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta intimată inculpată A., în cuantum de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 26 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - NN