Cassation appeal against copyright infringement conviction and civil liability dismissed as unfounded, upholding suspended sentence and damages

Decizia nr. 226/RC/2016

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 862 din 03 Iunie 2015, Judecătoria Bacău, secţia penală, în baza art. 396, alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe şi art. 1411 alin. (2), alin. (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunile.

În baza art. 397, alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în prezenta cauză de SC B. SA.

Hotărârea primei instanţe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin decizia penală nr. 2 din 05 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău şi, în consecinţă, a fost desfiinţată sentinţa penală nr. 862/2015 a Judecătoria Bacău şi în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 1411 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

I s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

A fost suspendată condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatului, termenul de încercare fiind de 2 ani şi 3 luni, stabilit potrivit art. 82 din C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. comb. cu art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 140 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă intentată de persoana vătămată SC B. SA şi în consecinţă, a fost obligat inculpatul şi partea responsabilă civilmente SC C. SRL Bucureşti, în solidar, la plata către partea civilă SC B. SA a sumei 7.802 euro în lei la cursul B.N.R. din data executării, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale.

A obligat inculpatul şi partea responsabilă civilmente, în solidar, la plata sumei de 1.000 RON către stat, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanţă şi urmărire penală.

Cheltuielile judiciare din apel au fost reţinute în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casaţie inculpatul a criticat decizia instanţei de apel sub două aspecte:

- Curtea de apel Bacău i-a aplicat inculpatului o pedeapsă complementară în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior prevede că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este de cel puţin doi ani, iar inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare.

- În mod greşit instanţa de apel a soluţionat latura civilă a cauzei, în lipsa apelului părţii civile şi al Ministerului Public vizând acest aspect, precum şi „în lipsa unor motive de apel decelabile din oficiu în lumina caracterului total devolutiv al căii de atac”.

Prin încheierea nr. 157/RC din 03 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/180/2013, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 2 din 05 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Însă, această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept, nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 Convenţie), atâta timp cât inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia şi-au putut susţine apărările. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Înalta Curte reţine că aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, tocmai datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, aşa cum s-a menţionat anterior.

O pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de Codul penal pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Acestea împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

Totodată, pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i se pot aplica, potrivit Codului penal anterior, în anumite condiţii şi pedepse accesorii şi complementare constând în interzicerea unui sau mai multor drepturi prevăzute de art. 64 din C. pen. anterior, al căror cuantum poate fi cenzurat pe calea cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 1411 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, necontestată de acesta sub aspectul legalităţii limitelor de pedeapsă. Totodată, inculpatului i-a fost interzis şi exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Contrar susţinerilor inculpatului, se reţine că acestuia i s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie, nu complementară, aspect ce rezultă evident din lipsa menţionării perioadei de timp pentru care a fost dispusă, din faptul că pedeapsa închisorii aplicată inculpatului este mai mică de 2 ani, precum şi din considerentele hotărârii recurate.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate reţine că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere că durata acesteia se determină cu exactitate din dispoziţiile legale aplicabile, chiar dacă nu este menţionată în mod expres, respectiv aceasta se execută de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la momentul executării integrale a pedepsei principale ori până când aceasta este considerată ca executată, cu menţiunea că executarea pedepsei accesorii se suspendă de drept pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii, cum este şi cazul recurentului inculpat A.

În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului referitoare la soluţionarea acţiunii civile, se constată că aceste critici nu se încadrează nici în cazul de casare indicat [art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.], nici în vreun alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 05 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 75 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iunie 2016.