Human trafficking via forced labor: continued criminality under new Code and non-decriminalization of organized criminal group

Decizia nr. 164/RC/2015

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 33/D din 31 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a), b) din Legea nr. 678/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 22 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Moineşti, rămasă definitivă la 05 octombrie 2010 prin nerecurare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen.

S-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 100 din 20 februarie 2008 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2605 din 29 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.

S-au contopit pedepsele aplicată în cauză şi cele două pedepse pentru care s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a luat act că părţile vătămate B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

S-a dispus scoaterea din cauză a lui: L., M., N., O., P., Q., R. şi S. care nu au dorit să participe în cauză în calitate de părţi vătămate şi părţi civile.

A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către părţile civile: suma de 1.000 euro echivalentul în RON la data punerii în executare, reprezentând daune materiale către partea civilă H.; suma de 1.200 euro echivalentul în RON la data punerii în executare, reprezentând daune materiale şi suma de 1.000 euro echivalentul în RON la data punerii în executare cu titlu de daune morale către partea civilă T.; suma de 5.000 euro echivalentul în RON la data punerii în executare, reprezentând daune materiale şi suma de 2.000 euro echivalentul în RON la data punerii în executare cu titlu de daune morale către partea civilă U.; suma de 400 euro echivalentul în RON la data punerii în executare, reprezentând daune materiale către partea civilă V., şi suma de 5.000 euro echivalentul în RON la data punerii în executare, reprezentând daune materiale şi suma de 1.000 euro echivalentul în RON la data punerii în executare cu titlu de daune morale către partea civilă W.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, în sarcina inculpatului A., s-a reţinut prin actul de sesizare că, în perioada octombrie 2008 - septembrie 2009 împreună şi în înţelegere prealabilă cu inculpatul X. şi alte persoane, prin înşelăciune, a recrutat, transportat şi cazat şi exploatat prin muncă în Spania, zona oraşului Valencia, un număr de 23 de părţi vătămate, exploatarea realizându-se fără respectarea condiţiilor legale privind normele de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi în scopul de a obţine beneficii materiale.

Instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt a fost probată cu procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de identificare a părţilor vătămate, adrese către unităţi bancare, lista celor 23 de victime ale traficului de persoane prin muncă în grupul condus de A. de la începutul lunii octombrie 2009 planşa foto cu fotografiile judiciare ale celor 23 de victime ale traficului de persoane prin muncă; acte de identitate, declaraţiile şi documente depuse de numiţii: T.; U.; B.; C.; H.; D.; E.; F.; G.; H.; V.; J.; R.; W.; Q.; L.; M.; S.; N.; P.; O.; I.; K.; documente în limba spaniolă depuse de persoana vătămată K., traducerea documentelor în limba spaniolă depuse de persoana vătămată K.; tabel cu situaţia sumelor de bani realizate de inculpatul X. în Spania, conform însemnărilor olografe ale acestuia dintr-un caiet găsit cu ocazia percheziţiei la domiciliul său; lista celor 7 persoane care au plecat la muncă în Spania, în grupul condus de X. de la începutul lunii septembrie 2009; delegaţii avocaţiale, acte de identitate, declaraţiile şi documente depuse de numiţii: Y.; Z.; AA.; BB.; CC.; DD.; EE.; lista celor 11 persoane care au plecat la muncă în Spania, în grupul condus de FF. de la începutul lunii septembrie 2009; delegaţii avocaţiale, acte de identitate, declaraţiile şi documente depuse de numiţii: FF.; GG.; HH.; II.; JJ.; KK.; LL.; MM.; NN.; OO.; PP.; cereri de comisie rogatorii internaţionale formulate de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău în Dosarul nr. xD/P/2009; traduceri ale actelor judiciare întocmite de autorităţile spaniole; acte judiciare în limba spaniolă expediate în urma comisiei rogatorii a unităţii noastre; acte judiciare în limba spaniolă expediate în urma comisiei rogatorii a unităţii noastre.

În drept, tribunalul a apreciat că faptele inculpatului A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., texte de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.

Prin decizia penală nr. 634 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 33 din 31 ianuarie 2014, pronunţată în Dosar nr. x/110/2012 al Tribunalului Bacău.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că instanţa de fond, în expunerea argumentelor faptice şi juridice ce au condus la pronunţarea soluţiei criticate, a făcut o descriere amănunţită atât a situaţiei de fapt cât şi a temeiurilor de drept pe baza cărora şi-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecăţii, precum şi a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispoziţiile art. 356 C. proc. pen.

Din coroborarea materialului probator de la dosar, Curtea a reţinut că rezultă fără dubiu săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului prin care s-a solicitat achitarea faţă de dezincriminarea noţiunii de exploatare în varianta încălcării normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate, Curtea a arătat că legiuitorul, în noua reglementare, a inclus infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 în dispoziţiile art. 210 C. pen. De asemenea, art. 2 din Legea nr. 678/2001 care explică noţiunea de exploatare a fost preluat în art. 182 C. pen., însă fără a mai prelua şi varianta încălcării normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate. Insă examinând situaţia de fapt care rezultă atât din actul de sesizare al instanţei cât şi din probele administrate nemijlocit în faţa instanţei, Curtea a apreciat că, în cauză, inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane în varianta supunerii unei persoane la muncă forţată, cât şi prin ţinere în stare de lipsire de libertate ori de aservire.

S-a mai reţinut că inculpatul le-a preluat documentele de identitate româneşti şi a solicitat de la autorităţi vizele de şedere pe teritoriul spaniol, că aspectul constatării nerentabilităţii organizării „afacerii” l-a determinat pe inculpat să devină ameninţător şi agresiv cu părţile vătămate, astfel ca să dea de înţeles că nu va tolera o opoziţie la realizarea scopurilor sale. În acest sens, A. a impus părţilor vătămate ca pentru a scăpa de datoriile acumulate cu transportul şi hrana să-şi contacteze rudele din România pentru a le trimite sumele de bani în valută necesare absolvirii de pretenţiile financiare.

Condiţiile grele şi insuportabile impuse de inculpatul A., X. şi persoanele care îl ajutau, au culminat cu intenţia părţilor vătămate T. şi U. de a părăsi apartamentul unde erau cazaţi şi de a denunţa faptele autorităţilor spaniole, însă cu ocazia escaladării ferestrei, U. a căzut de la înălţime şi a suferit leziuni grave în zona craniană şi membrele inferioare, astfel încât s-a ca fiind astfel dovedite aspectele care ţin de lipsirea de libertate a părţilor vătămate care, contrar celor susţinute de către inculpat nu aveau libertate de mişcare, fiindu-le luate actele de identitate, fiind ameninţaţi, ţinuţi într-o stare de aservire faţă de datoriile pretinse de traficanţi pentru sumele avansate cu transportul părţilor vătămate, precum şi cu cazarea şi masa acestora.

Aşa fiind, Curtea a apreciat ca neîntemeiate susţinerile inculpatului cu privire la dezincriminarea infracţiunii de trafic de persoane faţă de nepreluarea de către legiuitor a varianta încălcării normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

Curtea a apreciat ca neîntemeiate susţinerile inculpatului în sensul că nu este vinovat de săvârşireainfracţiunii, întrucât a stat şi el cu părţile vătămate în aceleaşi condiţii şi nu s-a putut munci datorită vremii nefavorabile întrucât, în fapt, inculpatul, împreună cu fratele său, X. au organizat atât recrutarea părţilor vătămate, au avansat sumele necesare transportului acestora, s-au ocupat de cazarea celor 23 de persoane într-un apartament de trei camere, le-au luat actele de identitate pentru ca acestea să nu poată pleca. De asemenea, situaţia de aservire a rezultat şi din împrejurarea că inculpaţii percepeau de la angajatorii spanioli sumele de bani cuvenite drept retribuţie din care îşi opreau în mod discreţionar sumele avansate drept transport şi cazare, înmânând părţilor vătămate sume simbolice. Aşa se face că, la sfârşitul activităţii, părţile vătămate nu aveau bani să se întoarcă în ţară, fiind nevoite să se împrumute (declaraţia martorului E.). A. şi X. au continuat să-i exploateze pe cei rămaşi, în aceleaşi condiţii de teroare şi ameninţare, ceea ce a făcut ca majoritatea să plece în România după ce-şi achitau forţat sumele de bani solicitate de către sus-numiţii (câte 400 euro) sau prin ajutorul dat de reprezentanţii autorităţilor spaniole sau Crucea Roşie. Nu au putut fi reţinute nici susţinerile inculpatului în sensul că autorităţile spaniole au cercetat aceleaşi fapte prezentate de către partea vătămată U. şi au constatat că faptele nu se confirmă, instanţa din România nefiind ţinută de aceste constatări atâta vreme cât nu este incident principiul non bis in idem, iar, pe de altă parte, în prezenta cauză, instanţa a fost sesizată şi cu acte materiale săvârşite pe teritoriul României.

Împrejurarea că o parte dintre părţile vătămate în declaraţiile date la procuror ori în faţa primei instanţe şi-au nuanţat declaraţiile ori nu au dorit să participe în procesul penal ca şi părţi vătămate, a fost apreciată că nu schimbă situaţia de fapt avută în vedere de instanţă, părţile vătămate fiind consăteni cu inculpaţii, care erau, după declaraţiile unora dintre părţile vătămate nişte persoane violente.

Referitor la solicitarea de achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., în sensul că atât el cât şi fratele său au desfăşurat presupusa activitate infracţională la perioade diferite, aşa încât nu se poate reţine apartenenţa la un grup, Curtea a apreciat că nici aceste susţineri nu sunt confirmate de materialul probator întrucât activitatea iniţială de recrutare a părţilor vătămate a demarat prin acţiunea celor doi inculpaţi, după care inculpatul X. s-a deplasat în Spania unde a desfăşurat activităţi specifice infracţiunii de trafic de persoane care a făcut obiectul unui dosar penal disjuns şi fapte pentru care a şi fost trimis în judecată şi condamnat.

Deşi inculpatul a combătut existenţa acestei infracţiuni motivând că fraţii Bârsan nu au mai fost în Spania, nu au cunoscut limba, Curtea a apreciat că toate aceste aspecte nu au împiedicat pe inculpaţi să găsească cazare în Spania, locuri de muncă şi să negocieze retribuţiile care s-ar fi cuvenit părţilor vătămate.

Deşi cuantumul limitelor de pedeapsă pentru ambele infracţiuni este mai redus în noua codificare, Curtea a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este reglementarea anterioară atât sub aspectul regimului sancţionator al infracţiunii continuate şi al concursului de infracţiuni, dar şi al pedepselor accesorii.

Curtea a apreciat că sentinţa nu este criticabilă nici sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate care se situează în limitele prevăzute de ambele legi penale succesive, şi are în vedere atât gravitatea faptelor, numărul de părţi vătămate, atitudinea procesuală a inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea faptelor, durata săvârşirii faptelor, pe latura civilă constatându-se că sumele acordate de către prima instanţă au fost temeinic justificate şi argumentate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul A. a formulat recurs în casaţie, criticând-o prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 323 C. pen. (1969) a fost dezincriminată prin art. 126 din Legea nr. 187/2012, întrucât fapta determinată nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale art. 367 C. pen.

Prin prisma aceluiaşi caz de casare s-a susţinut că şi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 678/2001, pentru care a fost condamnat, a fost dezincriminată la intrarea în vigoare a noului C. pen. În susţinerea recursului promovat, s-a arătat că, în sfera de aplicare a noţiunii „în scop de exploatare”, reglementată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 678/2001 şi explicată de art. 182 C. pen., nu poate fi inclusă activitatea de transport în condiţii legale a unor persoane, desfăşurată de inculpaţi.

De asemenea, invocând acelaşi caz de recurs în casaţie, s-a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut şi modalitatea traficului de persoane dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, variantă pentru care, însă, inculpatul nu a fost trimis în judecată, că s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen., deşi nu s-a solicitat, şi a omis să se pronunţe cu privire la dezincriminarea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 323 C. pen. (1969).

Prin încheierea nr. 58/RC pronunţată la data de 12 februarie 2015 în Dosarul nr. x/2012, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen. doar în ceea ce priveşte susţinerile inculpatului A. privind dezincriminarea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 323 C. pen. (1968) şi a infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 678/2001, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu recursul în casaţie formulat împotriva deciziei penale nr. 634 din 17 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenţi, aceasta fiind înregistrată pe rolul instanţei supreme sub nr. x/1/2015.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurentul şi-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând că infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane, în variantele normative reţinute în sarcina sa, nu mai sunt prevăzute de legea penală.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, inculpatul A.a fost condamnat de instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 678/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că, în perioada octombrie 2008 - septembrie 2009, împreună şi în înţelegere prealabilă cu inculpatul X. şi alte persoane, prin înşelăciune, a recrutat, transportat şi cazat şi exploatat prin muncă în Spania, zona oraşului Valencia, un număr de 23 de părţi vătămate, exploatarea realizându-se fără respectarea condiţiilor legale privind normele de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi în scopul de a obţine beneficii materiale.

Astfel, reglementând o situaţie derogatorie de la principiul activităţii legii penale, art. 4 C. pen. stabileşte că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetând prin intrarea în vigoare a legii noi.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevederile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii. Se observă, aşadar, că ipoteza la care se referă aceste dispoziţii legale vizează situaţia când legea nouă preia, în liniile sale generice (în esenţa sau natura sa), ideea de bază pe care se edificase şi în legea anterioară o normă de incriminare, însă modifică forma sub care se prezintă aceasta, la nivelul unor elemente constitutive, iar, în concret, fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale sau pentru care s-a pronunţat deja o soluţie de condamnare nu mai întruneşte unul sau mai multe din aceste elemente ale noului conţinut constitutiv.

Prin urmare, potrivit art. 4 C. pen., aplicarea legii penale de dezincriminare se face prin aprecierea ei in concreto, în sensul că putem vorbi de o dezincriminare şi atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă săvârşită de inculpat nu mai atrage răspunderea penală.

Aşadar, dispoziţiile legale privitoare la dezincriminare sunt incidente în două situaţii: atunci când legea nouă nu mai prevede incriminarea din legea veche, fapta incriminată nemairegăsindu-se sub nicio formă în vreo incriminare din legislaţia penală în vigoare, sau când, prin prevederile legii noi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.

Raportând consideraţiile teoretice expuse mai sus la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit pct. 2 al art. 126 din Legea nr. 187/2012 , art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost abrogat, însă abrogarea normei de incriminare a faptei nu are valoarea unei dezincriminări dacă fapta continuă să existe incriminată sub o altă denumire sau este incriminată ca o modalitate a altei infracţiuni, aşa cum este cazul pentru infracţiunea sus menţionată, elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în art. 367 din noul C. pen.

Analizând conţinutul noii incriminări se constată că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din noul C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, singura modificare operată de legiuitor reprezentând-o extinderea noţiunii de grup infracţional organizat, în sensul că acesta are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni.

Prin urmare, rezultă că noua dispoziţie a art. 367 din noul C. pen. a preluat prevederile art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de acest text de lege nefiind dezincriminate.

Mai mult decât atât, Înalta Curte are în vedere şi decizia nr. 12 din 08 iulie 2014 dată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu a fost dezincriminat, singura condiţie pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen. fiind ca grupul infracţional să fie compus din mai mult de trei persoane.

În consecinţă, în raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate de noul Cod penal în art. 367 sub denumirea de „Constituirea unui grup infracţional organizat”.

Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) C. pen., devin incidente dispoziţiile sus menţionate ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, însă, raportat la speţa dedusă judecăţii, din situaţia de fapt reţinută atât prin rechizitoriu, cât şi de instanţele inferioare, grupul organizat a fost format din inculpaţii A., X. şi alte persoane, printre care QQ. (la care au fost exploatate persoanele conduse de către X.), O. (sub îndrumarea căruia unele dintre părţile vătămate s-au deplasat până în localităţile Valencia - Alzira - L Olleria Spania).

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt incidente în speţă prevederile art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, faptele pentru care s-a dispus condamnarea recurentului A. fiind, în continuare, prevăzute şi pedepsite ca infracţiune de dispoziţiile art. 367 alin. (1) din noul C. pen.

În ceea ce priveşte cea de a doua infracţiune reţinută în sarcina recurentului, Înalta Curte arată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 constituia infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”, iar, alin. (2) lit. a) şi b) al aceluiaşi text de lege prevedea că se sancţionează mai aspru traficul de persoane săvârşit de două sau mai multe persoane împreună, sau dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Examinând dispoziţiile noului Cod penal, se constată că infracţiunea de trafic de persoane nu a fost dezincriminată, însă redactarea textului este diferită.

Astfel, potrivit art. 210 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia săvârşită: a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate; b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane; c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane”.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, într-adevăr, art. 94 din Legea nr. 187/2012 a modificat art. 2 din Legea nr. 678/2001, fiind înlăturată modalitatea de săvârşire a infracţiunii prin exploatarea unei persoane cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă şi salarizare.

Examinând comparativ cele două reglementări se observă că, dacă în art. 2 din Legea nr. 678/2001 exploatarea unei persoane în una din variante era definită ca fiind „executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate”, în cuprinsul art. 182 C. pen., se prevede la lit. a) că, prin exploatarea unei persoane, se înţelege: „supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat”. Astfel, se constată că legea nouă sancţionează în continuare traficarea unei persoane în scopul exploatării, fără însă a se mai putea reţine, ca formă a exploatării, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, aşa cum se prevedea în legea veche.

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curţi modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, mai constituie infracţiune prin prisma noii legi.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, cu privire la toate actele materiale reţinute în sarcina inculpatului, că executarea muncii s-a făcut în mod forţat, prin menţinerea persoanelor vătămate în condiţiile precare de cazare, hrană şi lipsa retribuirii, în stare de lipsire de libertate şi aservire, neavând posibilitatea de mişcare, fiindu-le preluate documentele de identitate şi solicitându-se de la autorităţi vize de şedere pe teritoriul Spaniei, iar ulterior, întrucât a ajuns la concluzia că activitatea desfăşurată de aceste persoane este nerentabilă, a devenit ameninţător şi agresiv cu ele, impunându-le să-şi contacteze rudele din România pentru a le trimite sumele necesare absolvirii de pretenţiile financiare (părţile vătămate RR. şi fiica sa primind de la rudele din România peste 1.000 euro, din care A. şi-a oprit suma de 800 euro pentru aşa zisele cheltuieli efectuate pe perioada de 3 săptămâni cât au locuit pe teritoriul statului spaniol).

De asemenea, Înalta Curte constată că situaţia de aservire rezultă şi din împrejurarea că inculpatul percepea de la angajatorii spanioli sumele de bani cuvenite drept retribuţie din care îşi oprea în mod discreţionar sumele avansate drept transport şi cazare, înmânând părţilor vătămate sume simbolice, astfel încât, la sfârşitul activităţii părţile vătămate nu aveau bani să se întoarcă în ţară (declaraţiile lui E., J.), dar şi faptul că exploatarea celor rămaşi în condiţii de teroare şi ameninţare, a determinat plecarea lor în România după ce-şi achitau forţat sumele de bani solicitate de către inculpat (câte 400 euro), prin ajutorul dat de reprezentanţii autorităţilor spaniole sau Crucea Roşie.

Ca atare, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatului se regăsesc şi în noua reglementare penală, având corespondent în prevederile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu au fost dezincriminate în noua reglementare, fiind, în continuare, prevăzute de legea penală, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 634 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/110/2012 şi, având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru acesta, părţile civile şi cele vătămate urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 634 din 17 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/110/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 950 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezetând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu pentru părţile vătămate şi părţile civile se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 07 mai 2015.