Material incompetence of the Supreme Court to hear a cassation appeal against a first-instance medical liability judgment
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court declined material jurisdiction and referred the pending cassation appeal to the Dragăşani District Court, rendering no substantive decision on the merits of the underlying civil dispute. The case involved a civil liability claim for 960 lei against a medical professional for alleged negligence in providing healthcare services, where the initial instance court had dismissed the claim as unfounded based on the plaintiff's failure to prove a breach of professional duty. Applying Article 319(1) of the Code of Civil Procedure in conjunction with Articles 159(2) and 1591(2) of the same code, the court determined that a cassation appeal against a decision of first instance must be filed with that same first-instance court, not the Supreme Court, which lacks material competence to hear such extraordinary appeals; consequently, the court ordered the immediate transfer of the case to the competent district court.
Legislator headnote
AI generatedart. 654 din Legea nr. 95/2006, art. 319 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 159 alin. (2) C. proc. civ; Material incompetence of the Supreme Court to hear a cassation appeal against a first-instance medical liability judgment: La termenul din 24 februarie 2015, Înalta Curte a luat în examinare excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra acestui aspect.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 610/2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani la data de 23 noiembrie 2012 sub nr. 4112/223/2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 960 lei.
Judecătoria Drăgăşani, prin Sentinţa civilă nr. 90 din 22 ianuarie 2014 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 654 din Legea nr. 95/2006, conform cărora, angajaţii unei instituţii furnizoare de servicii medicale au obligaţia acordării îngrijirilor de sănătate pacientului, potrivit reglementărilor în vigoare.
În speţă, instanţa nu a putut reţine în sarcina medicului o încălcare a obligaţiei de îngrijire, obligaţie principală ce impune acestuia sarcina de a îngriji pacientul cu atenţia şi prudenţa conferite de pregătirea sa profesională, cu respectarea criteriilor medicale de calitate, conform legii.
În acest sens, instanţa a apreciat că reclamanta nu a dovedit o neexecutare a obligaţiilor profesionale propriu-zise prin prestarea unor servicii medicale necorespunzătoare, respectiv prin prescrierea unor tratamente necorespunzătoare specificului serviciului prestat, astfel că, în raport de situaţia de fapt şi de drept reţinută, constatând că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile pentru activitatea medicală prestată de pârât, instanţa a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 26 ianuarie 2015.
La termenul din 24 februarie 2015, Înalta Curte a luat în examinare excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare asupra acestui aspect.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa prioritar asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepţia necompetenţei sale în soluţionarea prezentei cauze, invocată în temeiul prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 1591 alin. (2) din acelaşi cod, care dispun că: "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad"; şi că: "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului", Înalta Curte, văzând şi dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă, constată că nu este competentă material în soluţionarea căii extraordinare de atac de retractare pendinte.
Astfel, în considerarea evocatelor norme legale şi în raport de faptul că sentinţa atacată a fost pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind competentă material în soluţionarea prezentei cereri Judecătoria Drăgăşani.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea A. pe care o va trimite spre competentă soluţionare Judecătoriei Drăgăşani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Sentinţei civile nr. 90 din 22 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani, în favoarea Judecătoriei Drăgăşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.
Procesat de GGC - CL