Nullity of state property sales and procedural validity of modifying party framework for pre-deceased defendants

Decizia nr. 606/2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 7 noiembrie 2012, sub nr. 42815/3/2012, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (în continuare, RA-APPS) a chemat în judecată pe pârâţii SC A. SRL, B. şi C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută, pentru cauză ilicită, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 20 august 1999 la B.N.P. D. şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 5 martie 2009 la B.N.P. E., ambele privind imobilul - teren în suprafaţă de 680 m.p. situat în Bucureşti şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii celor două acte juridice.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul din Bucureşti se află în proprietatea privată a Statului Român şi i-a fost dat în administrare încă din anul 1993, în baza H.G. nr. 567/1993, dreptul de administrare fiind exercitat în prezent în conformitate cu H.G. nr. 60/2005.

În anul 1999, numita F. a formulat acţiune în revendicare a imobilului în litigiu, chemând în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, acţiune admisă prin Sentinţa civilă nr. 9995/1999, deşi Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu deţinea imobilul şi nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că a rezultat o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, în baza căreia Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 1443 din 12 iulie 1999.

Întrucât hotărârea judecătorească astfel obţinută nu era opozabilă RA-APPS, instituţie ce administra imobilul în numele Statului, prin Sentinţa civilă nr. 20543 din 29 noiembrie 1999, pronunţată în Dosar nr. x/1999, instanţa a respins acţiunea în evacuare formulată de reclamanta F., reţinând că nu are un titlu legal. Apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 20543 din 29 noiembrie 1999 a fost anulat ca netimbrat, prin Decizia civilă nr. 779/A din 15 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

La data de 20 august 1999, în baza Sentinţei civile nr. 9995/1999, s-a încheiat primul contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, între F. şi pârâţii B. şi C. Ulterior, cumpărătorii au sesizat instanţa de judecată cu o cerere de desfiinţare a barăcilor existente pe terenul cumpărat şi care se aflau în proprietatea RA-APPS. Acţiunea a făcut obiectul Dosarului nr. x/2000 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a fost admisă prin Sentinţa civilă nr. 10099 din 29 mai 2000. Apelul declarat de RA-APPS a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 3590/A din 6 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosar nr. y/2000, însă Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de regie şi prin Decizia civilă nr. 615 din 6 martie 2001, pronunţată în Dosar nr. x/2001 al secţiei a IV-a civilă, a casat decizia din apel şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

În anul 2008, pârâţii B. şi C. au formulat acţiune în revendicare împotriva RA-APPS, anulată, ca netimbrată prin Sentinţa civilă nr. 4879 din 14 aprilie 2008, irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, iar la data de 5 martie 2009, prin contractul autentificat în 5 martie 2009 la B.N.P. E., imobilul a fost vândut către SC A. SRL.

În argumentarea susţinerilor privind faptul că actele de vânzare-cumpărare a căror anulare o solicită au cauză ilicită, reclamantul arată că ambele contracte au avut drept obiect un imobil care se afla în proprietatea Statului Român şi în administrarea RA-APPS, toate părţile fiind de rea-credinţă deoarece au cunoscut că prima vânzătoare nu are un titlu valabil şi că pretinsul drept de proprietate al acesteia a fost dobândit în baza unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în contradictoriu cu CGMB, care nu a avut niciodată vreun drept de proprietate sau de administrare asupra terenului vândut.

Printr-o cerere modificatoare depusă la dosar în data de 16 aprilie 2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitei F., iar la 21 mai 2013, faţă de împrejurarea că demersurile întreprinse de reclamantă au relevat că această persoană era decedată, a solicitat o nouă modificare a cadrului procesual, respectiv, introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtei, neindicaţi.

Pârâta SC A. SRL, prin întâmpinarea formulată în termen legal a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei interesului RA-APPS în promovarea acţiunii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Excepţiile invocate au fost respinse de Tribunal respinse pentru considerentele reţinute în încheierea de dezbateri, de la termenul din 15 octombrie 2013.

Aceeaşi pârâtă a formulat şi cerere de chemare în garanţie a pârâţilor B. şi C., solicitând, în ipoteza admiterii acţiunii, obligarea acestora la plata sumei de 1.245.886 euro, reprezentând preţul plătit pentru imobil.

Întrucât taxa judiciară de timbru aferentă chemării în garanţie nu a fost achitată, la 15 octombrie 2013, tribunalul a admis excepţia netimbrării acesteia.

1.2. Prin Sentinţa civilă nr. 1818 din 22 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 20 august 1999 şi în consecinţă a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 20 august 1999 la B.N.P. D., încheiat între F. - decedată - în calitate de vânzător şi pârâţii B. şi C., în calitate de cumpărători. A respins, fiind neîntemeiată, cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 5 martie 2009 la B.N.P. E., încheiat între pârâţii B. şi C., în calitate de vânzători şi pârâta SC A. SRL. A anulat, fiind netimbrată, cererea de chemare în garanţie formulată de SC A. SRL împotriva pârâţilor B. şi C.. A luat act că pârâta SC A. SRL înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că în şedinţa publică de la 16 aprilie 2013, a fost admisă cererea de întregire a cadrului procesual, formulată de reclamantă, care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, şi primului vânzător, F., dispunându-se citarea acesteia şi comunicarea cererii introductive de instanţă şi a cererii completatoare. Întrucât demersurile întreprinse de reclamantă pentru aflarea domiciliului acestei pârâte au evidenţiat că a decedat la data de 14 iunie 2006, anterior sesizării instanţei de judecată, prin încheierea de şedinţă de la 21 mai 2013 a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei F..

Pentru că pârâta SC A. SRL s-a opus solicitării reclamantei de a modifica din nou cadrul procesual, prin introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtei, încă neidentificaţi, şi a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1999, tribunalul a admis această excepţie, dat fiind obiectul cauzei. Astfel, raportul procesual în acţiunea în anularea actului bilateral se poate lega valabil numai cu respectarea regulii unanimităţii, ce impunea chemarea în judecată, în calitate de pârâţi, a tuturor persoanelor între care s-a născut raportul juridic litigios (raportul de drept material) - litisconsorţiu procesual pasiv.

În consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1999 la B.N.P. D.

Faţă de materialul probator administrat în cauză în ceea ce priveşte condiţiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 5 martie 2009 la B.N.P. E., Tribunalul a apreciat că, deşi din probele administrate nu rezultă că B. a participat la activitatea infracţională desfăşurată în scopul dobândirii de către F., a imobilului din Bucureşti, nu se poate reţine buna sa credinţă dincolo de orice culpă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care, în anul 1999, a dobândit acest imobil şi, pe cale de consecinţă, nici la momentul vânzării către pârâta A. SRL. Aceasta deoarece, astfel cum s-a reţinut din ordonanţa din data de 29 aprilie 2008 a PCAB, B. a fost în relaţii apropiate cu numitul G., acela care împreună cu H., s-a ocupat de falsificarea actelor care au fost folosite în acţiunile de revendicare ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/1999 şi y/1999 ale Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, finalizate cu pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să retrocedeze terenurile din Bucureşti, către numiţii I. şi, respectiv, F., ambele terenuri fiind cumpărate de B.. Nu s-a probat, însă, reaua-credinţă a cumpărătoarei, în sensul că, în cunoştinţă de cauză, aceasta a convenit cu vânzătorul transmiterea dreptului de proprietate asupra bunul altuia, situaţie în care s-ar fi putut reţine ilicitatea cauzei. Astfel, în timp ce reclamanta nu a probat existenţa conivenţei frauduloase între părţile actului şi nici măcar existenţa vreunei relaţii între vânzător şi cumpărătoare, pârâta a făcut dovada lipsei de diligentă a RA-APPS care nu a luat nici o măsură pentru a împiedica o nouă vânzare.

2.2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei de fond.

O primă critică asupra sentinţei de fonda vizat greşita aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii RA-APPS de introducere în cauză a moştenitorilor defunctei F..

Aşa cum şi instanţa de fond a reţinut în considerentele Sentinţei civile nr. 1818 din 22 octombrie 2013, în şedinţa publică de la 16 aprilie 2013, a fost admisă cererea de întregire a cadrului procesual, formulată de RA-APPS, prin care reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitei F. - parte la încheierea primului contract de vânzare-cumpărare, respectiv vânzător. În urma demersurilor efectuate de RA-APPS în vederea obţinerii adresei de domiciliu pentru citarea acesteia în cauză, prin adresa din 17 mai 2013 înregistrată la RA-APPS în 23 mai 2013, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor a încunoştinţat reclamanta că pârâta F. era decedată conform actului de deces din 14 iunie 2006. Având în vedere relaţiile obţinute de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor precum că pârâta F. este decedată, reclamanta a solicitat instanţei introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei. Instanţa a respins cererea formulată de RA-APPS motivat de faptul că pârâta F. nu are capacitate procesuală de folosinţă, grăbindu-se să admită excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

A considerat apelanta-reclamantă că instanţa greşit a respins cererea de introducere în cauză a moştenitorilor, întrucât RA-APPS nu a cunoscut la momentul formulării cererii de chemare în judecată faptul că pârâta F. este decedată şi era o rezolvare necesară din punct de vedere procesual ca moştenitorii pârâtei defuncte să fie introduşi în cauză.

Mai mult decât atât, ca o "consecinţă" a refuzului instanţei de introducere în cauză a moştenitorilor, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1999, invocată de pârâta SC A. SRL.

O altă critică se referă la soluţia greşită a instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii de probatorii solicitată de RA-APPS şi la greşita soluţie cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 5 martie 2009.

Intimata-pârâtă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

3. Prin Decizia civilă nr. 329A din 2 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admis apelul reclamantei, anulată sentinţa apelată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare tribunalului.

Pentru a pronunţa această decizie curtea de apel a reţinut că potrivit art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfăţişare este aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii şi că norma procedurală instituie două condiţii cumulative pentru calificarea unui termen de judecată, ca prima zi de înfăţişare şi anume, ca la acel termen, părţile să fie legal citate şi să poată pune concluzii. Până la acest moment procesual, atât pârâtul, cât şi reclamantul pot să săvârşească anumite acte de procedură, sub sancţiunea decăderii.

Astfel, potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului, un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.

Plecând de la aceste premise curtea de apel a constatat, în acord cu tribunalul, că prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe de judecată competente, a fost termenul din data de 16 aprilie 2013. Aşadar, având în vedere împrejurarea că prima zi de înfăţişare a părţilor, a fost la data de 16 aprilie 2013, modificarea acţiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv, în temeiul art. 132 C. proc. civ., solicitată la acea dată, de reclamanta apelantă, în sensul introducerii în cauză şi a celeilalte părţi contractuale F., s-a realizat cu respectarea termenului procedural evocat, fiind în consecinţă, în mod legal, admisă de către instanţa de fond. La termenul următor de judecată, din data de 21 mai 2013, în urma relaţiilor sosite de la INEP în sensul că numita F. este decedată, reclamanta a precizat că efectuează demersuri pentru identificarea moştenitorilor acesteia, în vederea introducerii lor în cauză.

Din punctul de vedere al instanţei de apel, această ultimă cerere a reclamantei a fost, de asemenea, formulată în limita primei zile de înfăţişare, întrucât, cererea de introducere în cauză a moştenitorilor pârâtei predecedate în cauză nu putea fi evaluată ca reprezentând o cerere individuală de modificare a acţiunii, distinctă de cererea de introducere în cauză a numitei F.. Chiar dacă cererea pârâtei a fost intitulată cerere de introducere în cauză a moştenitorilor, evaluarea acestei cereri prin incidenţa art. 243 C. proc. civ. a fost greşită.

Diferenţa de tratament procesual între situaţia persoanei decedate înainte de declanşarea procesului şi cea a părţii decedate pe parcursul acestuia, o constituie incidenţa excepţiei lipsei de capacitate procesuală de folosinţă, însă situaţia cauzei este una atipică, circumstanţiată atât de particularitatea împrejurării aflării decesului anterior şi a moştenitorilor, de-abia pe parcursul procesului, cât şi de existenţa diligentelor realizate de către reclamanta apelantă în acest sens, căreia astfel, nu îi poate fi reproşată pasivitatea procesuală.

De aceea, curtea de apel a constatat, în temeiul argumentului de analogie (ubi eadem este ratio, ibi eadem solutio esse debet), că moştenitorii numitei F. (identificaţi în apel, de către apelantă, ca fiind doar numitul J.) beneficiază de actele procesuale realizate în favoarea autoarei lor, respectiv de atragerea acesteia în proces în termen legal.

Sub un al doilea element, instanţa de apel a apreciat că soluţia prezentă de respingere ca tardivă a cererii de introducere în cauză a moştenitorului, contravine exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dezvoltând pe larg în considerente argumentele prezentate în susţinerea acestei concluzii.

Raportând la circumstanţele concrete ale speţei soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă pentru nerespectarea principiului unanimităţii, curtea de apel a apreciat că această limitare afectează dreptul în discuţie, în substanţa sa, neexistând de asemenea, un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.

4.1. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SRL solicitând modificarea deciziei cu consecinţa respingerii apelului declarat de reclamanta Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a apreciat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fiind astfel lipsită de temei legal.

Se arată că întreaga interpretare dată de instanţa de apel problemei introducerii în cauză a moştenitorilor numitei F. este în contradicţie flagrantă cu întreaga doctrină şi jurisprudenţă care consacră unanim soluţia opusă celei la care s-a oprit instanţa de apel.

Astfel, este fără echivoc că art. 243 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care partea a decedat ulterior sesizării instanţei de judecată, legiuitorul admiţând introducerea în cauză a moştenitorilor. În caz contrar, dacă pârâtul era predecedat la momentul sesizării reclamantul nu avea aceasta posibilitate, soluţia legală fiind aceea a respingerii acţiunii pentru lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtului.

Recurenta a considerat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că situaţia din cauză este atipică, faţă de împrejurarea în care reclamanta RA-APPS a aflat despre decesul numitei F.. Această concluzie este contrară evidenţelor faptice care corespund realităţii. Astfel, RA-APPS a avut cunoştinţă despre Ordonanţa dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 29 aprilie 2008 în care se menţiona că F. a decedat, astfel încât încă de la acel moment reclamanta trebuie şi putea să cunoască pretinsul fapt necunoscut. Singurul demers făcut de RA-APPS a fost adresa din 15 mai 2013 cu mult mai târziu de data la care aceste evenimente îi puteau fi cunoscute.

Astfel, recurenta consideră că apelanta a uzat de drepturile sale litigioase cu rea-credinţă, această întârziere fiindu-i deplin imputabilă, iar pasivitatea procesuală este sancţionată prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a susţinut şi că sunt greşite considerentele instanţei de apel prin care se arată că respingerea acţiunii în temeiul excepţiei de inadmisibilitate reprezintă o limitate a dreptului de acces la o instanţă, anticipând în mod nepermis soluţia unui viitor litigiu cu acelaşi obiect în raport cu hotărârea ce avea să fie adoptată în cererea de anulare a actului de vânzare subsecvent.

Astfel, în ceea ce priveşte o potenţială lipsă de interes a unei acţiuni viitoare, instanţa de apel a ignorat particularităţile cauzei, respectiv, existenţa a două contracte de vânzare succesive, buna-credinţă a părţilor contractante, aspecte care produc consecinţe juridice în mod independent. Astfel, situaţia contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 5 martie 2009 a fost analizată în mod corect, iar în această situaţie, SC A. SRL este subdobânditor de bună-credinţă cu titlu oneros al imobilului în discuţie. Principiul ocrotirii bunei-credinţe reprezintă regula fundamentală ce se desprinde pe cale de interpretare din ansamblul normelor de drept civil, iar aceasta garantează şi protejează raporturile juridice generate prin bună-credinţă.

Prin urmare, în ipoteza anulării contractului primordial, recurenta pretinde că se află în situaţia de excepţie a protejării actului subsecvent încheiat prin bună-credinţă. Chiar în această ipoteză fiind, reclamanta îşi menţine interesul anulării contractului primordial.

Totodată, recurenta arată că instanţa de apel nu a apreciat corect asupra interdependenţei acţiunii de anulare simultană a celor două contracte de vânzare, atunci când a considerat că anularea primului contract ar atrage automat anularea actului secund.

Mai mult, consideră reclamanta, instanţa de apel a apreciat greşit că respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă a intervenit într-un stadiu avansat al procesului şi că astfel s-a produs o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Recurenta reiterează obligaţiile stabilite prin art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi arată că durata procesului se datorează sesizării, de către reclamantă, a unei instanţe material necompetente, în timp ce în faţa Tribunalului, acţiunea a fost soluţionată în 11 luni, ceea nu poate fi apreciat ca o durată excesivă a procesului.

Împotriva acestui recurs a formulat întâmpinare RA-APPS, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că toate considerentele instanţei de apel corespund unei corecte aplicări a legii şi că pe parcursul întregului proces reclamanta a dat dovadă de interes în soluţionarea corectă a cauzei, formulând cererile contestate în limitele cadrului stabilit de legea procesuală, astfel încât nu i se poate reproşa pasivitatea şi aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

4.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul promovat de către pârâta SC A. SRL, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Deşi este adevărat că distincţia între instituţia procesuală a modificării acţiunii prin modificarea cadrului procesual subiectiv -respectiv, a introducerii în cauză a unui nou pârât - şi cea a introducerii în cauză a moştenitorilor unei părţi decedate impune soluţii diferite în planul acţiunii civile, aceasta nu a fost ignorată de către instanţa de apel prin rezolvarea dată în considerente soluţiei adoptate.

Dacă formularea unei cereri de chemare în judecată a unei persoane predecedate la data sesizării, impune soluţia dată de art. 41 C. proc. civ., a admiterii excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a părţii pentru neîndeplinirea unei condiţii de promovare a acţiunii civile, incidenţa instituţiei introducerii în cauză a moştenitorilor, reglementată de art. 243 C. proc. civ., pleacă de la premisa că cerinţa capacităţii civile a părţii a fost îndeplinită la data sesizării, dar partea a decedat pe parcursul soluţionării litigiului.

Înalta Curte confirmă astfel punctul de vedere pe larg exprimat de recurentă în expunerea motivelor de recurs, reflectat constant în doctrină şi jurisprundenţă.

Este, de asemenea, confirmată şi soluţia preluată de recurentă din doctrina citată, potrivit căreia, remediul unei acţiuni promovate împotriva pârâtului predecedat la data introducerii cererii de chemare în judecată constă în formularea de către reclamant a unei cereri modificatoare a cadrului procesual prin chemarea în judecată a moştenitorului, numai în condiţiile procedurii reglementate de dispoziţiile art. 132 ale C. proc. civ. de la 1865. Aceasta semnifică, mai precis, că reclamantul poate formula aceasta cerere numai până la prima zi de înfăţişare, aşa cum este aceasta definită în art. 134 din acelaşi cod, nefiind incidente dispoziţiile art. 243 C. proc. civ. De la această distincţie a plecat, însă şi curtea de apel în considerentele prezentate, neinfirmând soluţiile arătate.

Din punctul de vedere al instanţei de apel, pe care Înalta Curte îl confirmă, RA-APPS a uzat tocmai de procedura modificării cererii de chemare în judecată, iar nu de instituţia introducerii în cauză a moştenitorilor, chiar dacă cererea reclamantei a fost altfel intitulată.

Înalta Curte arată că potrivit art. 84 şi art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a clarifica şi califica cererile părţilor în funcţie de conţinutul acestora şi intenţia lămurită a părţilor, şi de aceea, în contextul evoluţiei litigiului în faţa primei instanţe, actul RA-APPS, intitulat cerere de chemare în judecată a moştenitorilor numitei F. a avut, de fapt, semnificaţia unei noi modificări a cererii de chemare în judecată. Această modificare a fost succesivă celei dintâi şi cauzată imediat de împrejurarea că reclamanta a sesizat, urmare răspunsului Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din 17 mai 2013, că F. decedase încă din anul 2006.

Este, în acest context, lipsit de relevanţă, în plan procesual, dacă RA-APPS putea şi trebuia să cunoască împrejurarea că numita F. decedase cu mult înainte momentului la care cererea modificatoare a fost formulată, deoarece, sub aspectul incidenţei modificării acţiunii, instanţa trebuia să verifice doar dacă actul a fost făcut în limitele temporale permise de legea de procedură.

Or, la 16 aprilie 2013, când RA-APPS a solicitat modificarea acţiunii prin introducerea în cauză ca pârât a numitei F., prima instanţă a considerat că procesul se află la prima zi de înfăţişare, iar o astfel de cerere îi era permisă reclamantei.

Prin simpla formulare a acestei cereri modificatoare, momentul procesual al primei zile de înfăţişare nu s-a epuizat atâta vreme cât după citarea noului pârât în proces s-a demonstrat imediat, până la următorul termen de judecată acordat că persoana indicată era predecedată, astfel încât introducerea sa în cauză era lipsită de semnificaţie în planul raportului de drept procesual.

Semnificaţia primei zile de înfăţişare în dinamica procesului civil în lumina C. proc. civ. de la 1865 era aceea că litigiul se caracterizează deplin la acel moment sub aspectul elementelor sale: părţi, obiect şi cauză.

Prin introducerea ca pârâtă în cauză a unei persoane predecedate, scopul primei zile de înfăţişare, ca moment cu semnificaţie procesuală, nu fusese atins, iar acest moment s-a permutat la un termen următor de judecată (respectiv, 21 mai 2013, când instanţa a soluţionat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a numitei F. şi, consecutiv, la 18 iunie 2013, când cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură pentru 15 octombrie 2013), când reclamanta a formulat o nouă cerere de modificare a acţiunii, determinată tocmai de acest incident.

Subliniind că aceasta a fost şi dezlegarea dată de instanţa de apel problemei de drept deduse judecăţii prin motivele de apel, Înalta Curte arată că nu poate fi vorba despre o confuzie a normelor de drept procesual şi de greşita lor aplicare în apel. Astfel, instanţa de apel a subliniat că "moştenitorii au fost chemaţi în judecată în numele lor propriu", ca pârâţi principali, în locul părţii contractante care ar fi stat în proces şi care a fost omisă la momentul formulării cererii de chemare în judecată şi că, "din acest unghi de vedere cererea de introducere a dumnealor în cauză nu poate fi evaluată decât ca o cerere individuală de modificare a acţiunii, distinctă de cererea de introducere în cauză a numitei F.".

Se poate reţine că sub acest aspect, al modului de prorogare al momentului procesual "prima zi de înfăţişare", situaţia din cauză este una atipică, iar aplicarea normelor de drept procesual a plecat de la ideea eficienţei lor efective şi unei bune administrări a procesului în contextul evoluţiei sale, iar de aceea, respingerea ca tardivă a ultimei cereri modificatoare a fost greşită.

De aceea, aceste critici de recurs ale recurentei SC A. SRL, sunt nefondate, instanţa de recurs arătând că raţionamentul instanţei de apel a avut la bază o corecta aplicare a legii.

Cu privire la restul considerentelor curţii de apel referitoare la încălcarea exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin respingerea cererii modificatoare ca tardivă, care a dus, pe cale de consecinţă, la respingerea cererii de chemare în judecată în privinţa primului capăt de cerere ca inadmisibilă, Înalta Curte arată că acestea au caracter complementar şi nu reprezintă suportul direct al deciziei de anulare a sentinţei primei instanţe sau a dispoziţiei de trimitere a cauzei pentru rejudecare la tribunal.

Prin dezlegările de circumstanţă potrivit cărora respingerea primului capăt de cerere al acţiunii ca inadmisibil pentru încălcarea regulii unanimităţii ar putea pune problema, în viitor, a incertitudinii promovării altei cereri cu acelaşi obiect, instanţa de apel nu a dezlegat problema soluţionării pe fond a întregului litigiu.

Consecinţa anulării totale a sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea întregului proces nu a avut în vedere eludarea importanţei bunei-credinţe a părţilor în dinamica şi succesiunea contractelor atacate, ci a avut ca temei strânsa legătură între capetele de cerere vizând anularea contractelor de vânzare succesive.

Prin urmare, este lipsită de relevanţă în acest stadiu al procesului afirmaţia recurentei SC A. SRL referitoare la lipsa probei relei-credinţe a acestei părţi la perfectarea contractului autentificat în 5 martie 2009, deoarece argumentele instanţei de apel nu au urmărit evaluarea valabilităţii contractului din această direcţie. De altfel, instanţa de apel nu a realizat o evaluare proprie a fondului pretenţiei deduse judecăţii, ci a impus soluţia de anulare integrală a sentinţei primei instanţe dată fiind strânsa legătură existentă între capetele de cerere ale acţiunii.

Prin urmare, vor fi respinse şi criticile recurentei referitoare la ignorarea, prin decizia criticată a instanţei de apel, a principiului bunei credinţe ca şi cauză de salvgardare a actului sinalagmatic succesiv sau ca fundament al excepţiei de la principiul anulării actului subsecvent actului principal anulat.

Pentru acelaşi raţiuni vor fi respinse şi criticile recurentei referitoare la aprecierile instanţei de apel prin care s-a arătat că admiterea excepţiei inadmisibilităţii primului capăt de cerere într-un stadiu avansat al procedurii a produs o încălcare a garanţiilor statuate prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece acestea sunt considerente cu caracter circumstanţial şi nu reprezintă suportul dispozitivului deciziei atacate care, aşa cum s-a arătat, a avut ca fundament greşita soluţionare a tardivităţii cererii modificatoare de natură a implica o serie de consecinţe.

De aceea, pentru toate argumentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva deciziei pronunţate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 329A din 2 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL