Shareholder exclusion counterclaim barred by res judicata; appeal against interlocutory ruling inadmissible, defendant's recourse dismissed as unfounded.

Decizia nr. 605/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat excluderea pârâtei din societatea A. SRL; modificarea structurii participării la capitalul social al celorlalţi asociaţi, corespunzător excluderii pârâtei B.; înregistrarea la ORC a menţiunilor privind hotărârea de excludere pronunţată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 17 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, a constatat autoritatea de lucru judecat a cererii reconvenţionale în raport cu Sentinţa comercială nr. 16572 din 22 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2010 şi a acordat termen pentru continuarea judecării cauzei, cu citarea părţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1201 C. civ. pentru a constata existenţa autorităţii de lucru judecat, reţinând că prin cererea reconvenţională formulată în prezenta cauză, pârâta B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu reclamanta SC A. SRL să se constate calitatea de asociat al acesteia pentru 100% din părţile sociale ale SC A. SRL, precizând temeiul juridic ca fiind dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., cererea având caracterul unei acţiuni în constatare, solicitând în fapt să se constate calitatea sa de unic asociat.

Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvenţională, SC A. SRL a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii, iar în susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. x/3/2010 soluţionată irevocabil, prin Sentinţa civilă nr. 16572 din 22 septembrie 2011, reclamanta B. a solicitat instanţei, printr-un capăt de cerere bine determinat să se constate că a dobândit în urma privatizării SC C. SRL - actuala SC A. SRL - toate cele 4404 acţiuni scoase la vânzare prin intermediul Asociaţiei C. PAS şi că, în acest mod are calitatea de asociat unic al societăţii.

Analizând astfel, atât conţinutul cererii reconvenţionale, cât şi cuprinsul Dosarului nr. x/3/2010 s-a constatat identitatea de obiect, părţi, cauză şi temei juridic a celor două cereri, având în vedere că cererea precizată ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2010 a fost irevocabil soluţionată de către instanţă, aşa încât, tribunalul a apreciat că nu poate reanaliza această cerere ce face obiectul cererii reconvenţionale din prezenta cauză, întrucât asupra acesteia instanţa s-a pronunţat în mod irevocabil.

Împotriva acestei soluţii, la data de 29 noiembrie 2013 a declarat apel pârâta B., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 25 iulie 2014.

Prin Decizia nr. 852 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B., fiind reţinute dispoziţiile art. 282 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi pe fond, constatarea apelului ca fiind legal şi declarat în termen, cu consecinţa soluţionării acestuia odată cu fondul, conform art. 282 C. proc. civ.

Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că, dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au în vedere posibilitatea formulării recursului în cazul în care instanţa, interpretând greşit actul dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În acest context, recurenta susţine că, în mod greşit instanţa a reţinut că aceasta a uzat de o cale procedurală ce nu i-a fost pusă la îndemână de lege, considerând că împotriva unei încheieri premergătoare nu se poate declara calea de atac în mod separat.

Astfel, prin declararea apelului, recurenta susţine că nu a urmărit să aibă loc o soluţionare separată a acestuia, ci numai să se reţină intenţia de a formula calea de atac, de a ataca încheierea premergătoare.

În acest sens, recurenta susţine că nu se impunea respingerea ca inadmisibilă a căii de atac, ci doar considerarea acesteia ca prematur declarată, instanţa având posibilitatea suspendării apelului până la soluţionarea fondului, iar prin soluţia pronunţată, aceasta consideră că instanţa i-a cenzurat abuziv drepturile legale.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta B. să fie respins, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 302 şi art. 304 C. proc. civ., în raport de examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1 - 9 din acelaşi cod.

În acest context, Înalta Curte constată că motivele de recurs indicate ca şi temei de drept pentru susţinerea căii de atac - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - nu sunt incidente în speţă, astfel că instanţa de recurs apreciază că motivele de nelegalitate astfel cum au fost dezvoltate pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca acestea să fie analizate din această perspectivă.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ., de către instanţa de apel, având în vedere că în mod greşit s-a reţinut că apelanta-pârâtă B. a uzat de o cale procedurală ce nu i-a fost pusă la îndemână de lege, considerând că împotriva unei încheieri premergătoare nu se poate declara separat calea de atac.

Această critică este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 282 alin. (1) şi 2 C. proc. civ., potrivit cărora, "hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii".

Din analiza acestui text de lege, se constată că legiuitorul a considerat că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, iar în cauza de faţă, tribunalul a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat printr-o încheiere premergătoare cu privire la care, în mod corect, a menţionat că aceasta se va ataca odată cu fondul şi prin urmare, conform cerinţelor legale evocate, nu există posibilitatea de a declara apel împotriva unei încheieri premergătoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Recunoaşterea exercitării unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste considerente, constatând că apelul declarat de pârâta B. a fost îndreptat împotriva unei încheieri premergătoare, care potrivit art. 282 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., poate fi atacată odată cu fondul, prin raportare la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează ca, Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 852 din 22 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL