CASCO indemnity denied for fraud; insured's belated appeal rejected as unfounded.

Decizia nr. 602/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11 noiembrie 2010, sub nr. 54492/3/2010, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 37.087,2 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de asigurare conform poliţei de asigurare şi a anexelor acesteia care fac parte integrantă din poliţa de asigurare, la plata dobânzii legale calculate, conform O.G. nr. 9/2000, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 295 din 18 ianuarie 2013 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, fiind obligată reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că, probele administrate nu susţin faptul că avariile suferite de autovehiculul C. asigurat CASCO de pârâtă s-au produs în modul descris de conducătorii auto implicaţi în accident, cererea de despăgubiri fiind frauduloasă în raport de clauzele din cuprinsul poliţei de asigurare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 985 din 11 noiembrie 2014 a respins apelul formulat de apelanta A., reţinând concluziile raportului de contraexpertiză efectuată de trei experţi, precum şi răspunsul la obiecţiuni, în sensul că autoturismele implicate în accident nu prezintă avarii complementare din punct de vedere structural la nivelul zonelor deformate care să poată demonstra existenţa unui contact material între acestea produs în împrejurările declarate de părţi, aspect care nu justifică calcularea unui cuantum al despăgubirii atât timp cât, în urma constatărilor efectuate, rezultă că cele două autoturisme nu au intrat în coliziune în împrejurările declarate de părţi.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.

Criticile aduse deciziei atacate se referă la faptul că, hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii faţă de natura pricinii, având în vedere că în prima parte a considerentelor se afirmă că "reţinerea avariilor în înscrisurile întocmite de intimată şi organele de poliţie nu fac dovada faptului că acestea s-au datorat accidentului produs la data de 15 iulie 2010 ora 1 AM pe DJ nr. 107M".

În acest sens, recurenta susţine că în toate actele, atât în cele întocmite de organele de poliţie cât şi în cele întocmite de intimată rezultă că avariile sunt produse ca urmare a accidentului produs în data de 15 iulie 2010 ora 1 AM pe DJ nr. 107M, conform procesului-verbal din 15 iulie 2010, autorizaţiei de reparaţie din 15 iulie 2010 şi procesului-verbal de constatare a daunelor încheiat de intimată la data de 26 noiembrie 2010.

Mai susţine recurenta că, deşi intimata nu a făcut referire la vreun articol din contract pentru refuzul despăgubirilor, instanţa de apel a constatat că s-au încălcat dispoziţiile art. 6.15 lit. a) din condiţiile generale, în sensul că "nu se acordă despăgubiri dacă cererea de despăgubire este frauduloasă sau are la bază declaraţii false".

În acest context, recurenta consideră că pentru a fi încălcate dispoziţiile art. 6.15 din contract, trebuia să se facă dovada fraudei în sensul ca aceasta să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau în urma unei anchete judiciare finalizate.

O altă critică a recurentei vizează faptul că, hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii cu privire la reţinerile instanţei, referitoare la dinamica producerii accidentului, în sensul că deşi a fost menţinută hotărârea primei instanţe prin respingerea apelului reclamantei, Curtea de Apel Bucureşti nu a argumentat în ce măsură a luat în considerare concluziile raportului de expertiză întocmit de cei trei experţi din apel şi nu a dezvoltat motivele pentru care a ajuns la concluzia că, accidentul produs la data de 15 iulie 2010 a avut loc în alte condiţii decât cele descrise de conducătorii auto şi constatate de organele de poliţie ajunse la faţa locului.

Critica întemeiată pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se referă la faptul că, decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995 şi art. 969 C. civ., potrivit cărora, societatea de asigurări avea obligaţia să plătească despăgubiri pentru producerea riscului asigurat, refuzul acesteia reprezentând încălcarea convenţiei părţilor.

Astfel, recurenta în calitate de asigurat a solicitat îndeplinirea obligaţiei de plată a despăgubirilor în sumă de 37.087,2 euro şi a dobânzii aferente, pentru producerea evenimentului asigurat, respectiv accidentul din data de 15 iulie 2010, obligaţie asumată de intimată, în calitate de asigurător, prin poliţa CASCO încheiată între părţi, în contextul în care reclamanta A. şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale privind plata primelor de asigurare, situaţie necontestată de intimată, care a refuzat plata despăgubirilor.

În acest sens, recurenta susţine că, aşa cum a arătat prin acţiunea principală, potrivit art. 969 C. civ., care consacra principiul forţei obligatorii a convenţiilor legal făcute între părţile contractante, creditorul unei obligaţii are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, obligaţie prevăzută şi de actul normativ special - Legea nr. 136/1995, care la art. 9 prevede că, "prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o prima asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, în limitele şi la termenele convenite".

Intimata-pârâtă SC B. SA a depus la data de 19 februarie 2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de reclamanta A. să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Astfel, criticile recurentei se constată a fi nefondate, referitoare la motivele contradictorii ale deciziei în ceea ce priveşte contractul de asigurare cu privire la care recurenta susţine că, atâta vreme cât asiguratul achită prima de asigurare, asigurătorul trebuie să plătească, precum şi critica referitoare la probe, respectiv că, înscrisurile depuse la dosar fac dovada deplină a producerii evenimentului, iar nu concluziile reţinute în expertizele întocmite în cauză.

În acest sens, se reţine că, deşi în primă instanţă a fost efectuată o expertiză tehnică, instanţa de apel a dispus efectuarea unei contraexpertize, dând astfel deplină expresie dreptului la apărare al reclamantei, expertiza fiind efectuată de către trei experţi tehnici autorizaţi, concluziile acestora fiind de asemenea nefavorabile reclamantei, întrucât înscrisurile depuse au fost analizate, însă nu s-a putut reţine faptul că acestea pot constitui temei al unei prezumţii absolute în favoarea reclamantei.

În ceea ce priveşte contractul de asigurare, se reţine că reclamanta trebuia să facă proba îndeplinirii criteriilor de acordare a despăgubirilor, instanţa de apel constatând că această probă nu a fost complinită, astfel că, în mod corect s-a apreciat cazul de neacordare a despăgubirii pe motiv de "declaraţii false".

Având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză tehnică, care precizează că nu există legătură între avariile autoturismelor implicate, iar procesul-verbal încheiat de poliţie a fost întocmit doar în baza declaraţiilor părţilor şi nu imediat după producerea evenimentului, acesta fiind un document care face dovada până la proba contrară, despăgubirea nu poate fi acordată, astfel că, susţinerea recurentei, potrivit căreia, decizia atacată cuprinde motive contradictorii nu poate fi primită.

În susţinerea acestui motiv de recurs, se constată că recurenta a invocat exclusiv aspecte legate de probaţiune, respectiv concluziile expertizelor tehnice şi administrarea probei cu înscrisuri, aceasta fiind nemulţumită de concluziile expertizelor administrate în cauză, critici ce nu pot fi primite, având în vedere că aceste aspecte ţin de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Modificarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci "când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susţine că, hotărârea criticată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, în conţinutul cărora se arată că asigurătorul se obligă "la producerea riscului asigurat" să despăgubească asiguratul, iar în acest context, recurenta nu a probat existenţa şi producerea riscului asigurat, astfel că obligarea intimatei la îndeplinirea unei obligaţii nu semnifică faptul că prestaţia se va executa, în orice condiţii.

În acest sens, invocarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., se apreciază ca neavând relevanţă în prezenta cauză, atâta vreme cât instanţele nu au adus nicio atingere acestor prevederi legale, fiind demonstrată lipsa bunei credinţe a reclamantei şi încercarea acesteia de a obţine despăgubiri necuvenite, asigurătorul acoperind pe tot parcursul derulării contractului obiectul asigurat în vederea reparării prejudiciilor care pot fi obţinute legal şi contractual.

În concluzie, faţă de cele ce preced, cu sublinierea că prin motivele de recurs, în realitate s-a urmărit să se repună în discuţie mijloacele de probă şi de apărare şi că aceste chestiuni ţin de temeinicie şi nu de nelegalitate, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 985 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL