Tort liability of lessee in insurer’s subrogation action: fault for breach of fire safety regulations and lack of required safety permits.

Decizia nr. 599/2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4104 din 19 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. x/100/2009 al Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Bucureşti, prin Sucursala Baia Mare, împotriva pârâtei SC B. SRL cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 121.583 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă calculată de la data pronunţării sentinţei până la data achitării sumei şi 10.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă. S-a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor SC C. SRL şi D., reclamanta fiind obligată să plătească suma de 10.000 lei pârâtei SC C. SRL Baia Mare şi 3.000 lei pârâtului D., cheltuieli de judecată. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematele în garanţie I.S.U. şi SC E. SRL şi în consecinţă s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC B. SRL împotriva chemaţilor în garanţie SC C. SRL Baia Mare şi D.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă, că reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâţilor D., SC C. SRL Baia Mare şi SC B. SRL la plata sumei de 726.412 lei reprezentând indemnizaţia de asigurare achitată asiguratului său SC E. SRL.

Invocând dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind dreptul de regres împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciului a cărui recuperare s-a solicitat şi prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. referitoare la răspunderea comitentului faţă de prepus, reclamanta a arătat în motivarea acţiunii că prin contractul de asigurare din 3 martie 2008 încheiat cu SC E. SRL s-a asigurat imobilul situat administrativ în jud. Maramureş, pentru suma de 848.000 lei.

Ca urmare a producerii riscului asigurat, respectiv incendiul care a afectat bunul asigurat, reclamanta a achitat chematei în garanţie SC E. SRL suma asigurată de 848.000 lei, parţial benevol, iar o altă parte în conformitate cu Sentinţa civilă nr. 5237 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Maramureş, irevocabilă.

Prima instanţă reţine că în Dosarul nr. x/100/2009 al Tribunalului Maramureş, reclamanta SC E. SRL în calitate de asigurat a chemat în judecată pârâta SC A. SA Bucureşti, pentru a fi obligată, în calitate de asigurător la plata despăgubirilor în cuantum de 848.000 lei şi a dobânzilor legale având în vedere producerea daunei totale a bunului asigurat. Întrucât asigurătorul a achitat asiguratului suma de 726.412 lei pentru diferenţa de 125.588 lei a fost obligat prin sentinţa anterior menţionată, rămasă irevocabilă prin nerecurare, astfel încât exercitându-şi dreptul de regres a promovat acţiune împotriva persoanei vinovate de producerea incendiului solicitând obligarea pârâţilor din prezenta cauză la plata sumei, reprezentând indemnizaţia de asigurare achitată asiguratului SC E. SRL.

În acest context, analizând probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că imobilul distrus în incendiul din data de 10 septembrie 2008 se afla în proprietatea chematei în garanţie SC E. SRL, spaţiu pentru care a încheiat cu pârâta SC B. SRL Luduş la data de 14 noiembrie 2006, un contract de locaţiune valabil până la data de 1 decembrie 2008.

Conform înscrisurilor, declaraţiilor martorilor şi expertizei efectuate în cauză s-a stabilit că incendiul s-a produs în spaţiile deţinute de pârâta SC B. SRL Luduş, care se află în culpă pentru nerespectarea dispoziţiilor H.G. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării sau autorizării pentru securitatea la incendiu, în sensul că nu au obţinut avizele de securitate pentru hala în care îşi desfăşura activitatea, hala nefiind protejată conform normelor tehnice, de cele învecinate împrejurare care a favorizat şi propagat incendiul.

Prima instanţă a arătat că potrivit expertizei, mijlocul care a produs arderea a fost o ţigară aruncată întâmplător, însă incendiul a fost favorizat şi propagat din lipsa instalaţiei speciale de detectare şi stingere, nesepararea spaţiilor de depozitare prin elemente de compartimentare antifoc faţă de alte destinaţii, aceste din urmă obligaţii - neîndeplinite - revenind pârâtei SC B. SRL, care, prin urmare este vinovată pentru producerea incendiului.

În consecinţă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtei, faţă de care s-a admis în parte acţiunea.

Cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC B. SRL împotriva SC C. SRL Baia Mare şi a angajatului acesteia D. a fost respinsă cu motivarea că expertiza şi declaraţiile martorilor nu confirmă susţinerea pârâtei conform căreia incendiul a fost provocat ca urmare a activităţilor desfăşurate de chematul în garanţie D., astfel că nu există dovezi pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acestora.

În privinţa cererii de chemare în garanţie a I.S.U., tribunalul a arătat că nu există niciun raport de drept material între chematul în garanţie şi părţile din proces, astfel încât nu se poate lega valabil un raport de drept procesual, motiv pentru care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de chematul în garanţie.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost admisă şi faţă de chemata în garanţie SC E. SRL, tribunalul argumentând că prin încheierea contractului de închiriere din 14 noiembrie 2006, pârâta SC B. SRL a dobândit paza juridică a halei în care a izbucnit incendiul. Prin urmare, exercitând independent contractul şi supravegherea depozitului închiriat, avea şi obligaţia obţinerii autorizaţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice.

Prin Decizia civilă nr. 523 din 27 octombrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC A. SA cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtei SC B. SRL la plata întregii sume de 848.000 lei, cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă. Au fost menţinute dispoziţiile privind respingerea acţiunii faţă de pârâţii SC C. SRL şi D. şi cele privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii faţă de chemaţii în garanţie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi SC E. SRL Baia Mare, precum şi respingerea ca nefondată a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC B. SRL împotriva chemaţilor în garanţie SC C. SRL şi D. A fost modificat cuantumul cheltuielilor de judecată în sensul obligării reclamantei SC A. SA la plata sumei de 5.000 lei către pârâta SC C. SRL şi 1.500 lei către pârâtul D. şi a pârâtei SC B. SRL la plata aceloraşi sume către aceeaşi pârâţi, precum, şi la plata sumei de 18.375 lei cheltuieli de judecată la fond către reclamanta SC A. SA şi 8.895,5 lei cheltuieli în apel. S-a respins apelul pârâtei SC B. SRL, care a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată parţiale în apel către SC C. SRL şi D., fiind respinsă cererea pârâtului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş pentru acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

În argumentarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a arătat că în mod corect tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a pârâtei SC B. SRL, culpa acesteia constând în nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau potrivit art. 5 - 19 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, fiind favorizată producerea şi propagarea rapidă a incendiului şi implicit a pagubelor materiale. Totodată pârâta şi-a neglijat şi obligaţiile derivate din contractul de închiriere în sensul amenajării spaţiului conform destinaţiei sale şi a obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, astfel că desfăşurând o activitate neconformă a determinat producerea incendiului din 10 septembrie 2008 şi implicit a prejudiciului cauzat reclamantei.

În legătură cu întinderea prejudiciului, s-a motivat că potrivit expertizei, bunul obiect al contractului de asigurare a fost distrus în întregime, astfel că suma plătită de reclamantă asiguratului său, trebuie achitată de persoana vinovată, respectiv pârâta SC B. SRL.

Referitor la modul de soluţionare a cererilor de chemare în garanţie, s-a reţinut că tribunalul a statuat corect pe baza expertizei şi a probelor testimoniale că nu există dovezi pentru atragerea răspunderii civile delictuale a chemaţilor în garanţie SC C. SRL şi D. şi respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş în privinţa cărora s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Instanţa de apel a reţinut greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cu motivarea că reclamanta SC A. SA a cărei acţiune a fost admisă în parte doar faţă de pârâta SC B. SRL, trebuia obligată doar la suportarea în parte a cheltuielilor de judecată ocazionate pârâţilor SC C. SRL şi D., pentru că aceştia au avut şi calitatea de chemaţi în garanţie în cererea formulată de pârâta SC B. SRL, care a fost respinsă, situaţie în care culpa revine deopotrivă reclamantei şi pârâtei, sens în care a fost modificată hotărârea primei instanţe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC B. SRL invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat efectiv şi distinct fiecare dintre condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. privind angajarea răspunderii civile delictuale, apreciind eronat că nu a respectat obligaţiile legale pentru apărarea împotriva incendiilor, fapt ce a determinat producerea riscului asigurat. Deşi se reţine culpa sa în producerea şi propagarea incendiului, motivarea se bazează doar pe expertiza efectuată în prima instanţă, probă din care rezultă că incendiul a fost determinat de un factor extern şi probabil, străin de activitatea SC B. SRL.

Pe de altă parte, deşi se admite că incendiul a fost provocat de un factor extern, instanţa de apel reţine că declanşarea acestui eveniment este imputabilă pârâtei SC B. SRL, ca urmare a nerespectării normelor legale de apărare împotriva incendiilor, ceea ce denotă o motivare contradictorie a deciziei recurate în ceea ce priveşte imputarea culpei în producerea faptei ilicite.

De asemenea, arată recurenta, instanţa de apel nu a motivat înlăturarea criticii fundamentate pe procesul-verbal de intervenţie din 10 septembrie 2008 întocmit la momentul producerii incendiului, înscris care coroborat cu declaraţiile asociatului SC C. SRL demonstra faptul că incendiul a fost declanşat ca urmare a lucrărilor desfăşurate de chematul în garanţie D.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susţine că în mod greşit prin decizia recurată s-a stabilit culpa sa constând în nerespectarea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de chiriaş, în condiţiile în care potrivit art. 4.3 din contract, proprietarul, respectiv SC E. SRL, avea obligaţia de a compartimenta spaţiul închiriat, de a-l asigura inclusiv împotriva riscului de incendiu.

Potrivit art. 4.4, din convenţia părţilor, proprietarul trebuia să obţină toate avizele şi autorizaţiile, astfel că în conformitate cu art. 1435 C. civ., locatarul, nu este răspunzător pentru incendiul provocat ca urmare a unui defect de construcţie, respectiv necompartimentarea corectă.

În acelaşi sens, arată recurenta, conform art. 1420 - 1421 C. civ. şi art. 6.3 din contractul de locaţiune, proprietarul, respectiv chemata în garanţie SC E. SRL avea obligaţia de a-i asigura folosinţa liniştită şi utilă a spaţiului închiriat şi de a-l preda în starea corespunzătoare destinaţiei în vederea căreia a fost închiriat, situaţie în care, contrar celor reţinute prin decizia recurată, de îndeplinirea acestor obligaţii era ţinută chemata în garanţie şi nu pârâta SC B. SRL, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, fiind greşit respinsă.

În privinţa nelegalităţii deciziei din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat concluziile expertizei efectuate în apel cu motivarea că acestea nu se coroborează cu alte probe, pe care nu le-a indicat în mod concret. Pe de altă parte, expertizele efectuate în cauză confirmă susţinerea referitoare la intervenţia defectuoasă a chematului în garanţie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, sens în care sunt citate concluziile experţilor, situaţie în care în mod greşit a fost respinsă cererea de chemare în garanţie.

În privinţa cuantumului prejudiciului, arată recurenta că, este eronată concluzia instanţei de apel, care a modificat sentinţa, cu consecinţa obligării la plata sumei de 848.000 lei, în condiţiile în care reclamanta SC A. SA nu şi-a valorificat dreptul procesual de a ataca Sentinţa civilă nr. 5237 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Maramureş în baza căreia a fost obligată la plata sumei de 125.588 lei către SC E. SRL.

Decizia este nelegală şi în privinţa modului de soluţionare a petitului privind cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată către pârâţii SC C. SRL şi D., faţă de care acţiunea reclamantei a fost respinsă, astfel încât aceasta trebuia să suporte în întregime cheltuielile de judecată ale acestor părţi.

Prin întâmpinările depuse, intimata-reclamantă SC A. SA şi intimaţii-pârâţi şi respectiv chemaţi în garanţie au solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulată prin prisma motivelor şi dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, cu precizarea că vor fi avute în vedere doar criticile ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Examinarea modului de interpretare a probelor, respectiv a concluziilor expertizelor efectuate în cauză şi a probelor testimoniale, nefiind însă posibilă din perspectiva specificului acestei căi de atac ce vizează exclusiv motivele de nelegalitate şi nu de netemeinicie ale hotărârii recurate.

Totodată, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, observă că în privinţa primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pot fi avute în vedere criticile referitoare la nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu şi cele privind nelegalitatea deciziei derivând din aplicarea greşită a unor dispoziţii legale sau convenţionale, care se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu pct. 7 ale aceluiaşi articol, cum greşit au fost încadrate de recurentă.

În acest context, contrar susţinerilor recurentei, considerentele deciziei supuse controlului judiciar, prezintă argumentele şi raţionamentul logico-juridic, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce a determinat adoptarea soluţiei pronunţate, prin analizarea elementelor răspunderii civile delictuale, raportate la probele administrate în cauză a căror examinare a configurat concluzia că dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. au fost corect aplicate de prima instanţă.

În egală măsură, nu se verifică existenţa unei motivări contradictorii, deoarece instanţa de apel a argumentat că pârâta este în culpă pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale şi a celor prevăzute de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor şi a desfăşurat o activitate neconformă ce a determinat producerea incendiului. Astfel, s-a argumentat că chiar dacă incendiul a fost provocat de un factor extern, pârâta SC B. SRL, în calitate de chiriaş al spaţiului în litigiu, care a dobândit şi paza juridică a acestuia, nu poate fi exonerată de răspundere pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru amenajarea spaţiului conform destinaţiei şi ulterior obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, desfăşurându-se activitatea în condiţii neconforme normelor legale privind apărarea împotriva incendiilor.

De asemenea, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondată, în condiţiile în care instanţa de apel a stabilit pe baza probelor administrate - a căror cenzură este exclusă în recurs - că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei SC B. SRL.

Astfel, în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată că prin contractul de închiriere din 14 noiembrie 2006, încheiat cu chemata în garanţie SC E. SRL, pârâta SC B. SRL a dobândit paza juridică a halei de depozitare unde a izbucnit şi de unde s-a propagat incendiul ce a constituit riscul asigurat suportat de reclamantă care a promovat acţiune împotriva pârâtei în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 şi art. 998 - 999 C. civ.

Potrivit art. 4.4 alin. (1) - (3) din contractul de închiriere, pârâta SC B. SRL în calitate de locatar a fost autorizată să efectueze orice lucrări de întreţinere sau modificări de structură şi să întreprindă demersurile necesare desfăşurării activităţii specifice obiectului său de activitate, iar în conformitate cu clauza prevăzută la art. 6.1 din convenţie, părţile au convenit ca locatarul, în speţă pârâta, are drept exclusiv de folosire al proprietăţii pe durata contractului.

Pe de altă parte, potrivit H.G. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajare care se supun avizării şi autorizării privind securitatea la incendiu, pârâta SC B. SRL a obţinut avizul de securitate la incendiu şi a început desfăşurarea activităţii specifice, deşi nu deţinea autorizaţia de securitate prevăzută de acelaşi act normativ.

Prin urmare, dispoziţiile contractuale şi legale menţionate au fost corect interpretate prin decizia recurată, care a avut în vedere şi dispoziţiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 307/2006, concluzionând că prin nerespectarea acestor dispoziţii, pârâta a desfăşurat o activitate neconformă obligaţiilor contractuale, normelor legale privind securitatea împotriva incendiilor, cu consecinţă că este în culpă pentru producerea incendiului şi implicit a pagubelor materiale cauzate asiguratului.

În consecinţă, elementele răspunderii civile delictuale, dispoziţiile legale în materia incendiilor precum şi cele convenţionale, au fost corect aplicate, motiv pentru care se vor înlătura criticile formulate de recurentă în această privinţă.

De asemenea este nefondată susţinerea recurentei conform căreia au fost ignorate dispoziţiile art. 1453 C. civ., aceste dispoziţii legale nu sunt incidente speţei, pentru că incendiul nu s-a produs ca urmare a unor defecte ale construcţiei închiriate ci din cauza riscului pe care şi l-a asumat pârâta SC B. SRL de a desfăşura activitatea într-un spaţiu impropriu şi în absenţa tuturor avizelor şi autorizaţiile de securitate la incendiu pe care avea obligaţia să le deţină.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit corect că pârâta SC B. SRL este persoana vinovată de producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantei, fapta ilicită şi raportul de cauzalitate fiind dovedite, motiv pentru care justificat au fost înlăturate criticile privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celorlalţi pârâţi şi respectiv a chemaţilor în garanţie.

În privinţa cuantumului prejudiciului, cu precizarea că acesta reprezintă un aspect de netemeinicie şi nu de nelegalitate, Înalta Curte observă că, de altfel, recurenta nu a formulat critici concrete susceptibile a fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Referitor la ultimul motiv de recurs constând în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se va reţine că în mod corect, prin decizia recurată s-a argumentat că pentru stabilirea culpei procesuale este relevant faptul că pârâţii SC C. SRL şi D. au avut atât calitatea de pârâţi în acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, precum şi pe aceea de chemaţi în garanţie ca urmare a cererii formulate împotriva lor de pârâta SC B. SRL. Prin urmare având în vedere faptul că acţiunea principală a fost admisă în parte, iar cererea de chemare în garanţie s-a respins, rezultă că reclamanta justificat a fost obligată doar la suportare în parte a cheltuielilor de judecată ocazionate pârâţilor-chemaţi în garanţie, deoarece culpa procesuală pentru aceste cheltuieli revine deopotrivă reclamantei SC A. SA şi pârâtei SC B. SRL.

În concluzie, recursul pârâtei este nefondat şi va fi respins ca atare, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC B. SRL fiind obligată, potrivit art. 274 C. proc. civ. şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 lei, onorariu avocaţial, către intimatul D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B. SRL Luduş împotriva Deciziei civile nr. 523 din 27 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apei Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenta-pârâta SC B. SRL Luduş să-i achite intimatului-pârât D. suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL