Abusive jurisdiction clause in consumer credit contract barred forum selection

Decizia nr. 593/2015

Asupra conflictului negativ de faţă; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 25 februarie 2014 sub nr. x/828/2014, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C.C. S.A. - Sucursala Piteşti, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3.2, art. 3.3, art. 3.4, art. 5 şi art. 6 din contractul de credit din 8 iunie 2007 şi implicit nulitatea acestora; să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanta A. a sumelor încasate în baza acestor clauze precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data încheierii convenţiei şi până la momentul plăţii; să fie obligată pârâta să modifice contractul de credit menţionat, în sensul eliminării clauzelor abuzive indicate în primul petit al cererii şi să elibereze un nou grafic de rambursare, sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

La data de 2 aprilie 2014, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Topoloveni în soluţionarea litigiului, întrucât art. 13.5 din contractul de împrumut din 8 iunie 2007, în considerarea prevederilor art. 19 C. proc. civ. (corespondent al art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ.) părţile la data încheierii contractului de credit au stabilit o competenţă teritorială convenţională în favoarea instanţelor de judecată competente din Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 897 din 15 septembrie 2014 Judecătoria Topoloveni a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31 octombrie 2014 sub nr. 52871/299/2014.

La termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, instanţa a reţinut cauza spre soluţionare asupra excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu.

Analizând excepţia necompetenţei teritoriale, din această perspectivă, instanţa a constatat că reclamanţii au sesizat în mod corect Judecătoria Topoloveni, conform regulilor de competenţă alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 şi pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Instanţa a mai reţinut că, atunci când competenţa este alternativă, alegerea instanţei competente din punct de vedere teritorial aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., şi că în urma introducerii acţiunii la Judecătoria Topoloveni, competenţa a fost stabilită în favoarea acestei instanţe, nemaiputând fi declinată către o altă instanţă.

Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă", legiuitorul stabilind astfel caracterul nelegal al convenţiilor atributive de competenţă încheiate înainte de naşterea litigiului, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Instanţa a subliniat că se impune, în continuare, analizarea clauzei art. 13.5 din contractul de credit prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 193/2000, precum şi prin raportare la reglementările şi jurisprudenţa comunitară.

Astfel, stabilirea competenţei teritoriale pentru soluţionarea acţiunii având ca obiect constatarea unor clauze abuzive din contractul de credit din 8 iunie 2007 nu se poate face prin raportare la clauza atributivă de competenţă prevăzută la art. 13.5 din acelaşi contract, care are un vădit caracter abuziv, motiv pentru care nu produce efecte juridice, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.

În mod similar cu situaţia din cele două cauze ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, introducerea în contractul de credit încheiat cu reclamantul a clauzei de la art. 13.5 creează, cu încălcarea bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul pârâtului între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante.

Pentru toate aceste motive, instanţa a constatat că este abuzivă clauza atributivă de competenţă cuprinsă la art. 13.5 din contractul de credit din 8 iunie 2007, contravenind art. 1 lit. q) din Directiva nr. 93/13/CEE, astfel încât aceasta nu va produce efecte asupra consumatorului, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Pentru aceste considerente, judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin Sentinţa civilă nr. 22260 din 11 decembrie 2014 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat în favoarea Judecătoriei Topoloveni competenţa de soluţionare a cauzei; constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat Dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Topoloveni, pentru următoarele considerente:

În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Topoloveni, ambele instanţe declarându-se necompetente teritorial să soluţioneze cauza, după cum au dat sau nu efecte constatării caracterului abuziv al clauzei atributivă de competenţă, inserată în contractul de credit din 8 iunie 2007 încheiat cu SC C. SA - Sucursala Piteşti de consumatorii A. şi B.

Mai este de reţinut că ambele instanţe au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, fiind un litigiu comercial privind constatarea nulităţii absolute a unor clauze abuzive şi plata unor sume de bani ce derivă din executarea unui contract de credit.

Înalta Curte constată că prin art. 13.5 din contractul de credit, a fost inserată clauza potrivit căreia, în cazul în care soluţionarea pe cale amiabilă a neînţelegerii rezultând din interpretarea şi/sau executarea contractului nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti din Bucureşti.

Această clauză care conţine prorogarea voluntară de competenţă în favoarea instanţei de la sediul social al băncii, întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanţă o analiză specifică unei cercetări judecătoreşti.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere faptul că domiciliul reclamanţilor se află în localitatea Topoloveni, judeţul Argeş, contractul de credit bancar fiind încheiat de asemenea în această localitate.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa a procedat la aplicarea unei prezumţii de nulitate, prin simpla constatare a existenţei unei clauze atributive de competentă într-un contract încheiat cu un consumator.

Din acest punct de vedere sunt justificate considerentele Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care a reţinut în funcţie de jurisprudenţa evocată a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, cauza C-240/98 şi C-244/98 Hotărârea Oceano Grupo Editorial şi Slavat Editores), obligaţia instanţei naţionale de a determina din oficiu dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor şi un consumator şi poate crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

În aceste condiţii clauza atributivă de competenţă nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (1) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Topoloveni, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL