Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 592/2015 AI generated

Conflict of jurisdiction over challenge to criminal sequestration enforcement under Penal Code

Case Number Decizia nr. 592/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Bucharest Court of Appeal, Criminal Division, has exclusive competence to hear the case, thereby rejecting the lower court's declination to the civil jurisdiction. The dispute concerned a challenge against a preservation sequestration measure applied to an immovable property in the context of a criminal proceeding, with the claimant specifically arguing the illegality of the measure's enforcement and identification errors while explicitly invoking penal procedural law and refusing to recharacterize the claim as a civil execution objection. Relying on the principle of party disposition and the specific election of legal grounds by the represented claimant under Article 250(6) of the Code of Criminal Procedure, the Court determined that the competent authority is the criminal court that originally ordered the measure, clarifying that the civil procedural rules regarding execution objections under Article 600(3) of the Code of Criminal Procedure do not apply when the party insists on a penal procedural framework for challenging the mode of implementation.

Legislator headnote

AI generated

art. 249 alin. (4) C. proc. pen, art. 250 alin. (6) C. proc. pen, art. 4251 C. proc. pen, art. 250 alin. (8) C. proc. pen, art. 600 alin. (3) C. proc. pen, art. 713 alin. (1) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over challenge to criminal sequestration enforcement under Penal Code: The dispute concerned a challenge against a preservation sequestration measure applied to an immovable property in the context of a criminal proceeding, with the claimant specifically arguing the illegality of the measure's enforcement and identification errors while explicitly invoking penal procedural law and refusing to recharacterize the claim as a civil execution objection. Relying on the principle of party disposition and the specific election of legal grounds by the represented claimant under Article 250(6) of the Code of Criminal Procedure, the Court determined that the competent authority is the criminal court that originally ordered the measure, clarifying that the civil procedural rules regarding execution objections under Article 600(3) of the Code of Criminal Procedure do not apply when the party insists on a penal procedural framework for challenging the mode of implementation.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction code of criminal procedure immovable property enforcement division of property grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 249 alin. (4) C. proc. pen
(2) raportat la art. 249 alin.
art. 250 alin. (6) C. proc. pen
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen.
art. 4251 C. proc. pen
raportat la art. 4251 C. proc. pen.
art. 250 alin. (8) C. proc. pen
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut prin considerente că în speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen., coroborat cu cele ale art.
art. 600 alin. (3) C. proc. pen
pen., coroborat cu cele ale art. 600 alin. (3) C. proc. pen., întrucât contestatoarea a înţeles să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia penală nr.
art. 713 alin. (1) C. proc. civ
Raportând aceste dispoziţii la cele ale art. 713 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
art. 250 C. proc. pen
De asemenea, instanţa a reţinut că prin art. 250 C. proc. pen.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
Legal basis cited in the operative order to establish the competence of the Court of Appeal to resolve the negative conflict of jurisdiction.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 888/2014
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the operative order to establish the competence of the Court of Appeal to resolve the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 592/2015

Asupra conflictului negativ de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 18 august 2014 sub număr Dosar nr. x/2/2014, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de aplicare a sechestrului asigurător din data de 13 august 2014 încheiat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că prin decizia penală din data de 8 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen., instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 4.184,41 mp şi construcţie în suprafaţă de 3.140 mp edificată pe acesta cu suprafaţă construită la sol de 1986,25 mp, înscrisă în CF a localităţii Bucureşti. Contestatoarea a învederat că măsura dispusă este nelegală pentru că priveşte bunuri dobândite înainte de intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., fiind dispusă în mod nelegal printr-o decizie definitivă, fără să fie pusă în discuţia părţilor. De asemenea, s-a precizat că măsura este nelegală pentru că a fost dispusă prima dată în apel, a fost adusă la îndeplinire de un organ necompetent, iar datele de identificare a imobilului sunt diferite de datele imobilului cu privire la care s-a dispus măsura sechestrului asigurător de instanţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 4251 C. proc. pen.

La termenul de judecată din 19 august 2014, Ministerul Public a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin Sentinţa penală nr. 302/F din data de 19 august 2014, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 28 august 2014 sub nr. x/299/2014.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut prin considerente că în speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen., coroborat cu cele ale art. 600 alin. (3) C. proc. pen., întrucât contestatoarea a înţeles să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia penală nr. 888 din 8 august 2014.

Raportând aceste dispoziţii la cele ale art. 713 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. de dosar x/299/2014.

Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2014, contestatoarea a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, precizând că înţelege să întemeieze în continuare contestaţia la executare pe dispoziţiile art. 250 alin. (6) raportat la art. 4251 C. proc. pen.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 22251 din 11 decembrie 2014 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală; a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală; a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Analizând excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, invocată de contestatoare, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2012, în temeiul art. 397 alin. (2) raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului situat în şoseaua Bucureşti - Ploieşti, compus din teren în suprafaţă de 4.184,41 mp şi construcţia în suprafaţă 3.140 mp edificată pe acesta cu suprafaţa construită la sol de 1.986,25 mp, înscrisă în CF a localităţii Bucureşti.

Prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 13 august 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a procedat la punerea în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în şoseaua Bucureşti - Ploieşti, Bucureşti.

Potrivit art. 250 alin. (6) C. proc. pen., "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.

Or, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată priveşte procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 13 august 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv modalitatea în care s-a dispus măsura asiguratorie, precum şi modalitatea de aducere la îndeplinire a acesteia.

De asemenea, instanţa a reţinut că prin art. 250 C. proc. pen. se reglementează procedura în cazul contestării măsurilor asigurătorii.

Astfel, la alin. (7) se prevede că această contestaţie nu suspendă executarea contestaţia şi că se soluţionează, în şedinţă publică, prin încheiere motivată, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia, participarea procurorului fiind obligatorie. Totodată, la alineatul 8 al aceluiaşi articol se stipulează că după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.

Mai mult, instanţa a subliniat că atât prin cererea formulată la data de 14 octombrie 2014, cât şi prin concluziile orale expuse la termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, contestatoarea a susţinut că nu înţelege să formuleze contestaţie la executare în materie civilă şi nu înţelege să precizeze niciun temei de drept C. proc. civ., fiind menţinut temeiul juridic reprezentat de art. 250 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 4251 C. proc. pen.

De asemenea, contestatoarea a învederat că în privinţa procesului-verbal de sechestru contestat în prezenta cauză a formulat şi contestaţie la executare în materie civilă, întemeiată pe dispoziţiile C. proc. civ., cerere care se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia civilă.

Prin urmare, având în vedere că instanţa care a dispus măsura asiguratorie este Curtea de Apel Bucureşti, precum şi faţă de precizarea cererii de chemare în judecată de către contestatoare, instanţa a apreciat că, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, este competentă să soluţioneze contestaţie la executare şi să aprecieze asupra eventualei admisibilităţi a prezentei cereri formulate în materie penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată priveşte procesul-verbal de aplicare a sechestrului asigurător încheiat la data de 13 august 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Având în vedere motivele invocate de contestatoarea A. prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care a susţinut că înţelege să îşi menţină temeiul juridic reprezentat de art. 250 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 4251 C. proc. pen., subliniind că nu înţelege să formuleze contestaţie la executare în materie civilă, se constată că obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de contestarea modalităţii în care s-a dispus măsura asiguratorie, precum şi a modalităţii de aducere la îndeplinire a acesteia, urmare încheierii procesului verbal de aplicare a sechestrului asigurător la data de 13 august 2014.

Dispoziţiile art. 250 C. proc. pen. prevăd posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii sau a modului de îndeplinire a acestora.

Chestiunea de drept necesar a fi rezolvată de către instanţă, se referă la incidenţa dispoziţiilor legii procesual civile în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale, din perspectiva stabilirii legii aplicabile.

Din acest punct de vedere se constată că potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţiile penale în materia măsurilor asigurătorii se completează cu cele din materia procesual civilă. Cu alte cuvinte, în ipoteza în care anumite aspecte procesuale ridicate în procesul penal nu au o reglementare în C. proc. pen., fiind însă cuprinse în C. proc. civ., dispoziţiile procesual civile devin izvor de drept în penal.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, considerentele instanţei penale au pornit de la reţinerea obiectului cererii ca fiind reprezentat de contestarea modalităţii de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia penală nr. 888/2014, ceea ce în opinia instanţei atrage incidenţa dispoziţiilor art. 600 alin. (3) C. proc. pen., care dispun în sensul că "Contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de instanţa civilă, potrivit legii civile".

Însă raportat la particularitatea speţei, dispoziţiile sus evocate trebuie coroborate cu precizarea cererii formulată de către contestatoare, în sensul că aceasta este întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 250 alin. (6) C. proc. pen. coroborat cu art. 4251 C. proc. civ.

În consecinţă, raportat la demersul judiciar al contestatoarei circumscris dispoziţiilor legale arătate, instanţa de judecată nu avea abilitatea legală de a reîncadra juridic cererea părţii, cu încălcarea principiului disponibilităţii.

În acest context, având în vedere precizarea expresă a contestatoarei, ce beneficiază de asistenţă juridică de specialitate, a dispoziţiilor legale pe baza cărora înţelege să îi fie soluţionată cererea, instanţa supremă apreciază că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia este Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei de faţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL