Recovery of overpaid credit sums: Ex officio assessment of abusive clauses limited to contract modifications and prohibition of *ne ultra petita* regarding unchallenged administrative commissions.

Decizia nr. 2508/2015

Analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 36/C din 7 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta SC A. SA (fosta SC B. SA). A fost admisă în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii C. şi D. în contradictoriu cu pârâtele SC A. SA (fosta SC B. SA) şi SC E. SRL şi a obligat pârâta SC A. SA (fosta SC B. SA) să plătească reclamanţilor suma de 5.925,61 euro. A fost compensată suma mai sus-menţionată cu sumele ce se restituie de reclamanţi în temeiul Contractelor de credit din 2008 şi au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor. Reclamanţii au fost obligaţi să plătească suma de 5.430 RON reprezentând diferenţă onorariu expertiză, în contul Biroului local de expertiză din cadrul Tribunalului Braşov, pentru expertiza efectuată în cauză de doamna expert F. concretizată în Raportul de expertiză din 2013 şi pârâta SC A. SA (fostă SC B. SA) a fost obligată să plătească reclamanţilor suma de 14.668 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivare, prima instanţă a reţinut că între părţi s-au încheiat două contracte de credit, garantate prin constituirea ipotecii de rang I asupra imobilului situat în G., iar faţă de faptul că reclamanţii au înregistrat întârzieri în plata ratelor lunare, dobânzilor şi comisioanelor, pârâta SC A. SA (fosta SC B. SA) a procedat, la data de 16 iulie 2010, la declararea scadenţei anticipată a creditelor nerambursate împreună cu toate dobânzile şi comisioanele acumulate aferente acestora, reclamanţii fiind notificaţi în acest sens.

Ulterior, la data de 23 iulie 2010, pârâtele au încheiat Contractul de cesiune de creanţă prin care SC A. SA (fostă SC B. SA), în calitate de cedent, a cesionat SC E. SRL, în calitate de cesionar, creanţa pe care o avea împotriva reclamanţilor, contractul de cesiune fiind modificat prin Actul adiţional din 29 iulie 2010.

Ca urmare a sesizărilor formulate de reclamanţi la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, acesta, la rândul său, a înaintat instanţei spre competentă soluţionare două procese-verbale de constatare a contravenţiei.

Prin Sentinţa civilă nr. 13789 din 2 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Braşov s-a constatat că dispoziţiile art. 3 pct. 3.1. lit. a) şi lit. d), art. 4 pct. 4.1 lit. h), art. 6 pct. 6.1 liniuţa a IV-a, art. 10 pct. 10.2 din Contractul de credit din 28 mai 2008 reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi s-a dispus modificarea contractului în sensul înlăturării acestor clauze, iar în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a dobânzii variabile, stabilirea procentului de dobândă în baza unei formule în funcţie de un indicator de referinţă cuantificabil public, obiectiv şi precis.

Totodată, prin Sentinţa civilă nr. 13725 din 21 noiembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Braşov s-a constatat că dispoziţiile art. 3 pct. 3.1. lit. a) şi lit. d), art. 4 pct. 4.1 lit. h), art. 6 pct. 6.1 liniuţa a IV-a, art. 10 pct. 10.2 din Contractul de credit din 7 februarie 2008 reprezintă clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi s-a dispus modificarea contractului în sensul înlăturării acestor clauze, iar, în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a dobânzii variabile, stabilirea procentului de dobândă în baza unei formule în funcţie de un indicator de referinţă cuantificabil public, obiectiv şi precis.

Ca o consecinţă a pronunţării hotărârilor mai sus-menţionate, pârâtele au încheiat Actul adiţional din 13 decembrie 2011, prin care creanţa deţinută împotriva reclamanţilor a fost restituită cedentului de către cesionar, iar reclamanţii au fost notificaţi la data de 29 decembrie 2012 cu privire la revenirea creditelor în patrimoniul pârâtei SC A. SA (fostă SC B. SA).

Având în vedere aceleaşi hotărâri judecătoreşti, reclamanţii au încheiat cu pârâta SC A. SA (fostă SC B. SA) acte adiţionale la contractele de credit iniţiale, iar, prin Încheierea acestora, petitele nr. 1 şi nr. 2 ale acţiunii reclamanţilor, modificată la termenul de judecată din data de 23 februarie 2011, au rămas fără obiect.

Excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta SC A. SA (fostă SC B. SA) a fost respinsă, de asemenea, ca rămasă fără obiect, pe de o parte, ca urmare a precizării cererii de chemare în judecată iar, pe de altă parte, ca şi consecinţă a încheierii Actului adiţional din 13 decembrie 2011.

În ce priveşte cel de-al treilea petit, acesta a fost precizat la termenul de judecată din 13 noiembrie 2013 ca urmare a finalizării raportului de expertiză contabilă dispusă în cauză, din concluziile acestuia şi răspunsul la obiecţiuni reţinându-se că reclamanţii au achitat în plus, până la data de 16 iulie 2010, suma de 5.925,61 euro compusă din 301,53 euro - dobândă variabilă anuală, 760,78 euro - penalităţi şi dobânzi penalizatoare, 4.863,30 euro - comision de risc şi de administrare.

Referitor la cererea de compensare a sumei mai sus-menţionată cu sumele ce vor fi restituite reclamanţilor în temeiul Contractelor de credit din 2008 modificate prin actele adiţionale încheiate, instanţa a constatat că este fondată şi, având în vedere dispoziţiile art. 1143 C. civ., a dispus admiterea acesteia.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC A. SA a declarat apel.

Prin Decizia nr. 364/Ap de la 11 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost admis în parte apelul formulat de pârâta SC A. SA, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii C. şi D. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA. Pârâta a fost obligată să plătească reclamanţilor C. şi D. suma de 1.884,96 euro în loc de 5.925,61 euro. A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţi în contradictoriu cu SC E. SRL şi au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei, cu cheltuieli de judecată reduse proporţional cu pretenţiile admise în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că suma de 4.863,30 euro reprezintă comisionul de administrare plătit deja de intimaţii-debitori în temeiul contractului de creditare iniţial, până la 16 iulie 2010, fără ca asupra clauzei de la art. 3.1 lit. b) din Contractele din 2008 să se fi pronunţat instanţele, prin Sentinţele civile nr. 13725/2011 şi nr. 13789/2010, ca fiind clauze abuzive.

Prin urmare, suma plătită cu titlu de comision de administrare, în lipsa calificării ca abuzivă a clauzei contractuale, este o sumă legal plătită faţă de care nu există temei legal pentru restituirea ei, în integralitate, debitorului, iar dispoziţiile sentinţelor civile anterior menţionate nu pot fi extinse şi asupra art. 3.1 lit. b) din contractele de creditare.

În consecinţă, acest motiv de apel a fost admis, iar sentinţa schimbată în parte sub acest aspect, în sensul diminuării sumei pe care banca trebuie să o restituie debitorilor săi, cu titlu de sume percepute în plus, ca urmare a implementării dispoziţiilor Sentinţelor civile nr. 13789/2010 şi nr. 13725/2011 ale Judecătoriei Braşov, cu suma de 4.863,30 euro reprezentând comision de administrare, în schimb, banca fiind obligată la restituirea sumei de 822,65 euro, identificată de expertul contabil ca fiind achitată în plus cu titlu de comision de administrare, ca efect al diminuării ratelor prin scăderea dobânzii percepute iniţial.

În ceea ce priveşte restul motivelor de apel invocate de pârâtă, instanţa de apel a constatat că acestea sunt nefondate, raportat la probatoriul administrat, concluziile raportului de expertiză şi răspunsul la obiecţiunile formulate de banca creditoare, faţă de efectele celor două sentinţe prin care s-au declarat abuzive clauzele de la art. 3 pct. 3.1 lit. a) şi d), art. 4 pct. 4.1 lit. k), art. 6 pct. 6.1 linia 4, art. 10 pct. 10.2 din contractele de împrumut.

Referitor la plata sumei de 14.668 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond, instanţa de apel a constatat că suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, de bancă, în favoarea reclamanţilor se diminuează proporţional cu pretenţiile admise, astfel cum au fost schimbate în urma admiterii în parte a apelului.

În baza dispoziţiilor art. 274 şi art. 275 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat intimaţii-reclamanţi să achite apelantei-pârâte suma de 593 RON cheltuieli de judecată în apel, proporţional cu pretenţiile admise în apel, referitor la comisionul de administrare.

Restul pretenţiilor reclamanţilor au fost respinse ca nefondate, iar pretenţiile în contradictoriu cu SC E. SRL au fost respinse, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, conform Încheierii din 26 februarie 2015 şi faţă de efectele Actului adiţional nr. 2 la Contractul de cesiune creanţă din 23 iulie 2010.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii C. şi D. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, în principal, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, recurenţii au învederat că, relativ la cuantumul comisionului de administrare, instanţa de apel a dispus în sarcina pârâtei SC A. SA suma de 822,65 euro "mai mult decât s-a cerut", fiind astfel, incidente prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, instanţa de apel nu a ţinut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul F., prin care se stabileşte corect cuantumul comisionului de administrare.

Reîntoarcerea în bancă, prin înlocuirea portofoliului de debitori, nu o exonerează pe intimată de la plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă aceste petite au rămas fără obiect, situaţia litigioasă rezolvându-se după un an şi cinci luni de procese şi nu la primul termen de judecată.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că prima instanţă a obligat pârâta la restituirea sumei de 4.863,30 euro cu titlu de comision de administrare, deşi nu a fost învestită cu un petit prin care să se invoce aspecte ce ţin de caracterul abuziv al clauzei contractuale, ce permitea băncii perceperea comisionului de administrare.

Instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că instanţa naţională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

În concluzie, recurenţii au susţinut că toate aceste aspecte subsumate motivelor de recurs nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor de către instanţa de apel, neavând astfel posibilitatea de a se apăra şi de a explica situaţiile din speţa dedusă judecăţii, aşa cum rezultă din regulile desfăşurării procesului în materie comercială, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reţine că, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi cu privire la înscrisul de care se prevalează, în această etapă procesuală, ca fiind o achiesare a pârâtei la pretenţiile reclamanţilor, nu întruneşte condiţiile impuse de normele procedurale sub aspectul manifestării unui act de voinţă.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC E. SRL se reţine că, aceasta nu reprezintă o veritabilă excepţie, ci o apărare de fond asupra căreia instanţa de apel s-a pronunţat prin Încheierea de la data de 26 februarie 2015, în sensul admiterii acesteia.

Totodată, prealabil examinării recursului, se constată că recurenţii deşi au indicat în sprijinul cererii de recurs motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticile invocate nu respectă întocmai exigenţele impuse în prezenta cale de atac, în sensul că recursul presupune evocarea cauzelor de nelegalitate şi dezvoltarea lor, printr-o argumentare, în fapt şi în drept, a greşelilor pretins a fi fost săvârşite prin hotărârea atacată.

Astfel, din expunerea motivelor de recurs rezultă cu evidenţă că motivele de recurs indicate - art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. - au fost invocate în mod formal, nefiind respectată condiţia legală a dezvoltării motivelor prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va examina criticile fără a se substitui părţilor, în ideea de a păstra un echilibru procesual specific acestei căi extraordinare de atac în următoarea ordine:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Prin prisma acestui motiv de recurs se invocă faptul că în cadrul apelului pârâta SC A. SA a solicitat să fie obligată la plata sumei de 610,22 euro reprezentând comision de administrare către reclamanţi, iar instanţa a dispus în sarcina acesteia o altă sumă, respectiv 822,65 euro, acordând astfel mai mult decât s-a cerul.

Acest motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu putea fi invocat decât în măsura în care instanţa de apel, găsind întemeiat apelul, ar fi schimbat soluţia primei instanţe şi pronunţându-se asupra fondului pretenţiilor ar fi acordat mai mult decât ar fi constituit obiectul cererii deduse judecăţii, depăşind astfel cadrul procesual.

Insă, în cauză, apelul a fost admis, iar sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul diminuării sumei pe care pârâta SC A. SA trebuie să o restituie reclamanţilor C. şi D., respectiv 1.884,96 euro - compusă din: 301,53 euro - dobânda variabilă, 760,78 euro - penalităţi şi dobânzi penalizatoare şi 822,65 euro - comision de administrare - în loc de 5.925,61 euro.

Prin urmare, critica recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut în raport cu soluţia pronunţată de instanţa de apel are caracter superfluu, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Nu pot fi reţinute nici argumentele referitoare la greşita soluţionare a cererii de compensare cu privire la suma de 4.863,30 euro reprezentând comision de administrare.

Astfel, se constată că instanţa de apel a făcut o judicioasă analiză a cauzei şi a normelor legale incidente în raport cu probatoriul administrat, reţinând în mod corect că dispoziţiile Sentinţelor nr. 13789 din 2 decembrie 2010 şi nr. 13725 din 21 noiembrie 2011 pronunţate de Judecătoria Braşov nu pot fi extinse şi asupra art. 3.1 lit. b) din contractele de creditare.

În stabilirea cuantumului sumei ce revine reclamanţilor cu titlu de comision de administrare achitat în plus, instanţa de apel a constatat că această clauză privitoare la comisionul de administrare - art. 3.1 lit. b) din contractele de credit - nu a fost calificată ca fiind abuzivă prin hotărârile mai sus-menţionate, precum şi faptul că reclamanţii nu au învestit instanţa cu un petit în acest sens, de constatare a caracterului abuziv a clauzei evocate, neexistând astfel un temei legal pentru restituirea ei în integralitate.

Se observă că, prin recursul formulat, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa naţională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în raport cu jurisprudenţa Comisiei Juridice a Uniunii Europene.

Această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât instanţei nu îi este permis să schimbe petitul acţiunii, respectiv să convertească obiectul acţiunii reclamanţii învestind instanţa de judecată cu o acţiune în realizare şi nu cu o acţiune în constatare.

În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare cât şi la principiul contradictorialităţii în procesul civil, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinerile recurenţilor sub acest aspect fiind respinse de plano.

Nu poate fi reţinută nici critica vizând greşita reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.

Poziţia juridică de parte câştigătoare în proces este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a litigiului.

Prin urmare, atunci când pretenţiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parţial, instanţa urmează să acorde celui care a câştigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporţional cu pretenţiile admise.

În cauză, se constată că instanţa de apel a dat eficienţă în mod corect dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. diminuând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanţă proporţional cu pretenţiile admise, faţă de soluţia adoptată constând în admiterea în parte a cererii de chemare în judecată a reclamanţilor C. şi D., motiv pentru care argumentele recurenţilor sub aspectul duratei litigiului se vor respinge.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de reclamanţii C. şi D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C. şi D. împotriva Deciziei civile nr. 364/Ap din 11 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2015.

Procesat de GGC - MI