Civil liability for denigratory media publications: balancing freedom of expression against the right to reputation under ECHR Article 10

Decizia nr. 2434/2015

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 424/2011 din 6 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/95/2011, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC A. SRL şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantele SC B. SRL şi SC C. SRL în contradictoriu cu pârâţii SC A. SRL şi D.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele SC B. SRL şi SC C. SRL, care a fost admis, prin Decizia nr. 84 din 12 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/95/2011 şi pe cale de consecinţă a fost schimbată sentinţa, în sensul admiterii, în parte, a acţiunii şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata sumei de 100.000 RON daune morale către reclamanţi, precum şi la plata sumei de 5.426 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs pârâţii SC A. SRL şi D.

Prin Decizia nr. 1327 din 2 aprilie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/95/2011 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC A. SRL şi a admis recursul declarat de pârâtul D., a fost casată hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se în considerentele deciziei că recursul declarat de pârâta SC A. SRL nu a fost timbrat anticipat, iar recurenta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligaţiei de timbrare pentru termenul de judecată din data de 2 aprilie 2015, când a avut termen în cunoştinţă, în raport de prevederile art. 153 C. proc. civ., situaţie în raport cu care s-au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, în sensul că a anulat recursul declarat de pârâta SC A. SRL, ca netimbrat.

Referitor la recursul declarat de pârâtul D., Înalta Curte a constatat că este fondat, întrucât acesta a invocat, prin întâmpinarea depusă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive care nu a fost pusă în discuţia părţilor, astfel că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, lipsind părţile de dreptul la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi incidenţa motivului de casare instituit de prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.

În pronunţarea soluţiei din recurs, Înalta Curte a avut în vedere şi dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că, în cauză, nu a fost respectat principiul rolului activ raportat la art. 6 parag. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Deşi recurentul a invocat mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag casarea şi altele modificarea, Înalta Curte, pentru a asigura o judecată unitară, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâtul D. împotriva Deciziei nr. 84/2012 din 12 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând ca restul criticilor să fie analizate în rejudecare, după casare.

Prin Decizia nr. 138 din 24 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul D. prin întâmpinare şi s-au admis apelurile reclamantelor împotriva Sentinţei nr. 424 din 6 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că, a admis în parte acţiunea împotriva pârâtului D., pe care l-a obligat la plata sumei de 100.000 RON daune morale către reclamante.

Prin aceeaşi decizie, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a dispus suspendarea acţiunii faţă de pârâta SC A. SRL şi a obligat pe pârâtul D. la plata sumei de 5.426 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.

În rejudecare, Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocată de intimatul-pârât D. prin Întâmpinarea depusă la data de 15 martie 2012, în respectarea dispoziţiilor deciziei de casare în temeiul art. 315 C. proc. civ. şi, pe care a respins-o pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel a apreciat-o ca fiind o cerere nouă, invocată direct în apel, în considerarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: în apel nu poate fi schimbată calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

În plus, instanţa de apel a respins această apărare, deoarece, astfel cum s-a dovedit prin declaraţia martorului E., angajat al societăţii, la momentul apariţiei articolului, autorul articolului, "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi", semnat sub pseudonimul "Prietenul nostru", este însuşi redactorul-şef D.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, la data de 27 aprilie 2011, a fost publicat articolul intitulat "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi", în cotidianul săptămânal "F.", editat de intimata pârâtă SC A. SRL, sub conducerea lui D. - redactor-şef.

Ulterior, în cotidianul "F." din perioada 17 - 23 mai 2011, a fost acordat apelantei reclamante SC B. SRL dreptul la replică, însă a fost publicat un nou articol, în aceeaşi notă ironică şi calomnioasă, fiind reluate acuzaţiile la adresa apelantei-reclamante. Din analiza depoziţiei martorului audiat E., de profesie ziarist şi fost angajat al intimatei pârâte SC A. SRL, a rezultat că autorul articolului, intimatul pârât D., care a semnat sub pseudonimul "Prietenul nostru", a adoptat "o atitudine vecină cu teribilismul".

În considerentele deciziei s-au expus, pe larg, în exercitarea profesiei de jurnalist obligaţiile acestuia, conform Codului deontologic al jurnalistului, cu privire la publicarea unui articol, sens în care a redat şi indicat jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În acest context, prin prisma obligaţiilor specifice ziaristului, prevăzute prin Codul deontologic şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că, fapta intimaţilor pârâţi SC A. SRL şi D. de a publica articolul "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi", în modul descris, fără ca, în prealabil, să verifice informaţia, reprezintă o prezentare vădit deformată a realităţii, lipsită de orice bază reală, întrucât nu au existat la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului reclamaţii privind conţinutul şi calitatea produselor, iar expertiza efectuată arată că limitele aditivilor încorporaţi respectă limitele admise în România.

Curtea a considerat că, referirile făcute în cuprinsul articolului, opinia profesorului G., are drept scop, de a crea aparenţa de verificare a sursei, însă opiniile acestuia sunt generice, legate de majoritatea mezelurilor fabricate în România, fără a avea legătură directă cu cele produse de apelanta pârâtă SC B. SRL.

S-a apreciat ca fiind nefondată, aprecierea instanţei de fond, în sensul că ziaristul a făcut verificări, înainte de publicarea informaţiei, deoarece profesorul G. nu a analizat produsele în cauză, iar verificările la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului s-au efectuat în cursul judecăţii, prin încuviinţarea acestor probe. Ziaristul putea şi avea obligaţia, anterior publicării articolului, să verifice autorizarea fabricii de mezeluri şi condiţiile în care se lucrează, prin verificarea prealabilă a sesizărilor existente la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului.

Prin publicarea articolului "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi" şi prin reluarea acuzaţiilor odată cu dreptul la replică, intimatul-pârât D. şi-a asumat eventuale consecinţe păgubitoare pentru cele două societăţi, menţionate expres în cele două două articole ca făcând parte dintr-un lanţ, ce concură la producerea mezelurilor marca "B.". Totodată, Curtea a constatat că, tonul articolului şi expresiile jignitoare depăşesc limitele oricărei conduite profesionale, oricât ar fi aceasta în intenţia de a informa cititorii şi de a le atrage atenţia asupra unor pericole, la care eventual s-ar putea expune, cu atât mai mult cu cât, autorul nu este un începător în acest domeniu, ci are o experienţă profesională de peste 20 de ani.

În considerarea obligaţiilor instituite prin Codul deontologic al profesiei de ziarist, al regulilor prevăzute de Rezoluţia 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că, fapta autorului articolului "Mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi", intimatul pârât D., întruneşte condiţiile unei fapte ilicite prejudiciabile, ceea ce dă naştere la dreptul de despăgubiri materiale şi morale, pentru prejudiciul cauzat, potrivit art. 998 C. civ., ce constituie legea civilă în vigoare aplicabilă în speţă, prin raportare la data săvârşirii faptei, adică la data publicării articolului - mai 2011.

S-a mai reţinut, în esenţă, din probele administrate în cauză, că apelantele-reclamante SC B. SRL şi SC C. SRL au făcut dovada prejudiciului moral suferit, ca urmare a publicării articolelor denigratoare, ce a avut drept urmări ruperea relaţiilor de aprovizionare cu anumiţi parteneri şi scăderea semnificativă a vânzărilor, fiind nevoie de o amplă campanie publicitară, cu învestirea unor sume importante, în vederea refacerii imaginii pierdute.

Referitor la determinarea valorii daunelor morale, Curtea, având în vedere principiul reparaţiei integrale, ce guvernează răspunderea civilă delictuală, a considerat că suma de 100.000 RON este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, reprezentând o despăgubire echitabilă şi că suma pretinsă, ca şi prejudiciu moral de apelantele reclamante, este uşor excesivă.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, a apreciat că sunt îndeplinite acest text de lege şi cum intimata SC A. SRL a intrat în procedura insolvenţei - prin Sentinţa nr. 220, pronunţată la data de 18 februarie 2014, s-a deschis procedura insolvenţei, fiind numit administrator judiciar H. SPRL - a dispus suspendarea acţiunii faţă de SC A. SRL.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâţii SC A. SRL prin lichidator H. SPRL şi D. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., fiind dezvoltate după cum urmează:

Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii învederează că, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, în argumentarea căruia arată că, a fost încălcat principiului legalităţii prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din Legea 85/2006, în sensul că textul de lege conţine o normă imperativă de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic, aşa încât, în mod greşit a suspendat judecata numai faţă de intimata SC A. SRL.

Conform textului de lege menţionat s-a soluţionat fondul cauzei faţă de intimatul D., deşi ambii intimaţi erau chemaţi în judecată în solidar, în opinia recurenţilor operează faţă de toate părţile din dosar.

În concret, pârâţii sunt nemulţumit deoarece suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul de lege invocat, a fost dispusă de instanţa de apel numai cu privire la pârâta persoană juridică.

Recurenţii conchid că, soluţionarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură referitoare la suspendarea de drept a judecăţii.

Un alt motiv de recurs - subsumat primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - formulat de recurenţii-pârâţi se referă la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. invocată în întâmpinare, în apel de către instanţa anterioară.

În susţinerea acestui motiv de recurs, pârâţii arată că, dispoziţiile art 294 C. proc. civ. sunt aplicate în mod greşit de instanţa de apel, care nu a avut în vedere că, la instanţa de fond, pârâtul D. a arătat prin întâmpinare că, nu este autorul articolului preluat de pe internet, că acest articol nu este semnat de intimat şi că acestuia nu îi revine nicio răspundere. în apel acesta a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive pentru motivele invocate şi la fond.

Deşi, instanţa de fond nu a analizat susţinerile intimatului-pârât în raport de calitatea procesuală pasivă a acestuia, acesta nu putea formula apel deoarece a avut câştig pe fondul cauzei şi nu ar mai fi justificat interes pentru a formula apel.

Din aceste motive, recurenţii-pârâţi apreciază că, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate în apel nu poate fi considerată cerere nouă, care să ducă la schimbarea calităţii părţilor, a obiectului, a cauzei cererii şi la înrăutăţirea situaţiei reclamantelor în propria cale de atac.

Mai mult reclamantele intimate prin cererea introductivă au solicitat chemarea în judecată, în solidar, a pârâţilor fără a menţiona calitatea în care intimatul pârât D. este chemat în judecată, respectiv administrator al societăţii sau redactor şef, situaţie în care se impune lămurirea acestui aspect.

În raport de motivele acţiunii, motivele apelului în care apelantele-reclamante menţionează că recurentul este redactorul-şef al ziarului "F." şi dispoziţiile art. 30 alin. (8) din Constituţia României care prevăd că răspunderea aparţine autorului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului D. se impunea a fi admisă. Materialul a fost republicat în cotidianul "F." care este editat de SC A. SRL al cărui administrator este pârâtul D., iar în motivele acţiunii şi apelului acesta este chemat în judecată în calitate de redactor-şef al ziarului "F.", funcţie pe care nu a avut-o în cadrul redacţiei ziarului "F.". Din analiza aspectelor relatate, rezultă că apelanţii-reclamanţi în mod greşit au chemat în judecată pe pârâtul D. şi nu redacţia ziarului "F."; recurenţii arată că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, ce presupune obligaţia instanţei de a motiva soluţia în raport de probele depuse la dosar.

Declaraţia martorului E. nu poate constitui probă pentru a reţine calitatea procesual pasivă a pârâtului D., deoarece acesta în declaraţia dată în faţa instanţei de apel nu şi-a menţinut aspectele menţionate în declaraţia consemnată în înscrisul sub semnătură privată. Precizează că numitul E. nu a fost angajat al SC A. SRL şi nici în cadrul ziarului "F.", activitatea acestuia la ziar rezumându-se la două - trei articole.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii-pârâţi reproşează instanţei de apel modul în care a înţeles să aprecieze declaraţia martorului audiat în cauză, E., sub toate aspectele începând de la autorul articolelor în persoana lui D. şi până la publicarea şi conţinutul articolelor publicate. Interpretarea acestei probe de instanţa de apel, în sensul că D. este autorul articolelor este contrazisă şi de fotocopiile site-urilor de pe internet şi de declaraţia martorului care precizează că "i-am atras atenţia după publicarea articolului şi că nu au existat discuţii pe plan local asupra calităţii produselor", după ce anterior afirmase că a primit răspuns că afirmaţiile sunt inspirate din constatările unor organe de specialitate.

Recurenţii-pârâţi critică modul în care instanţa de apel a apreciat că, sursa originară a materialului publicat a fost internetul şi că materialul publicat conţine modificări esenţiale şi mai ales expresii denigratoare, fără a preciza care expresie este luată de pe internet şi care aparţine ziaristului presupus autor.

Afirmaţiile reţinute denigratoare de instanţă sunt: "Reţeta de fabricaţie este următoarea se bagă 70 de kg carne macră şi rezultă cam 210 kg produs final. Restul sunt aditivi, proteina şi diverse chimicale, se injectează saramură pentru a creşte masa produsului de 2 - 3 ori, în fiecare lună vin mortăciuni din Cehia, Polonia şi Slovacia, adică vite moarte congelate, iată cum ne apropriem mai repede de groapă din cauza unor oameni fără scrupule, ce aleargă după profit", sunt atribuite recurentului D. fără a observa că acestea sunt preluate de pe internet şi autorul lor este cel care le-a publicat pe internet.

În acest context, recurenţii fac trimitere la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, privind afirmaţiile provocatoare, existenţa unui prejudiciu moral raportat la ruperea relaţiilor de colaborare şi necesitatea efectuării unei campanii de publicitate, fără a se motiva care sunt probele ce susţin acest prejudiciu. Intimatele, din bilanţul şi balanţa depusă la dosar, au încheiat anul pe profit şi nu s-a făcut dovada existenţei certe a prejudiciului. Nemulţumirea recurenţiilor este în sensul că instanţa anterioară înlătură nemotivat practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, încălcând principiul discriminării, adică nu se motivează de ce ziaristului în cauză nu îi sunt aplicabile aceste argumente ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Recurenţii sunt nemulţumiţi de faptul că s-a admis apelul reclamantelor, în condiţiile în care, în opinia lor, considerentele hotărârii se contrazic între ele şi nu s-a avut în vedere faptul că persoana juridică este o ficţiune juridică şi nu poate fi considerată că suportă durere pentru a fi acordat prejudiciul moral.

Repararea daunelor morale este şi trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie; în continuare recurenţii indică jurisprudenţa instanţei supreme (a se vedea Decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011, Decizia nr. 10211 din 17 decembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 1534 din 21 februarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 1600 din 23 februarie 2011), precum şi aspecte teoretice în materie.

Motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că, hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, deoarece instanţa de apel a analizat şi reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 998 vechiul C. civ. şi nu a sancţionat acţiunea reclamantelor întemeiată pe dispoziţiile art. 253, 257, 1357, 1381 şi 1386 din noul C. civ., dispoziţii ce nu îşi găsesc aplicarea în speţă, ele nefiind în vigoare potrivit dispoziţiilor art. 3 - 5 din Legea 7/2011.

Recurenţii-pârâţi arată că, în cauza dedusă judecăţii în mod greşit s-au acordat daune morale, temeiurile de drept invocate în acţiune nefiind în vigoare, instanţa de apel nu putea acorda daune morale în baza unei acţiuni neîntemeiate în drept.

Recurenţii-pârâţi mai susţin că, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii, respectiv dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin faptul că, deşi ziaristului nu i se poate cere să facă proba verităţii în prezenta cauză i-a fost respinsă în parte cererea de probatorii şi nu i s-a respectat principiul egalităţii armelor în cadrul procesului, intimatele neputând face dovada că cele relatate în material sunt adevărate deşi sarcina dovedirii falsităţii afirmaţiilor revenea societăţilor apelante-reclamante.

Nu au fost dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi vinovăţia. În dovedirea faptei ilicite, reaua-credinţă a intimatelor-pârâte a fost reţinută în mod greşit de instanţa de apel deoarece aceasta trebuia demonstrată şi nu prezumată.

Motivarea hotărârii cu obligaţiile jurnalistului prevăzute de Codul deontologic al jurnalistului este contrară practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, în speţă se reţine obligaţia jurnalistului de a efectua verificări rezonabile, obligaţia de a exprima opinii pe o bază factuală, de a difuza ştiri bazate pe adevăr, dar nu se reţine că jurnalistului i se permite jurnalistului să folosească expresii care pot şoca pentru a atrage atenţia publicului.

Ceea ce instanţa de apel nu a avut în vedere la pronunţarea deciziei cât şi la motivarea acesteia este că, în materialul republicat ziaristul, a exprimat o opinie bazată pe adevăr (aproape toate produsele alimentare conţin E-uri care consumate în cantităţi mari devin dăunătoare organismului uman, populaţia nu a fost instigată să nu consume produsele "B.", ci doar a fost informată că, un consum exagerat de E-uri poate fi dăunător).

De asemenea, în confirmarea argumentelor aduse, pârâţi invocă, din nou, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 27 februarie 2001, Cererea nr. 26958/95 Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut că ziaristul este liber să-şi exprime opiniile cu privire la orice problemă de interes general) arătând pe larg, aspecte privind libertatea de exprimare, libertatea presei şi rolul presei într-o societate democratică.

Mai mult, din contractul de tranzacţie însuşit de reprezentantul apelantelor, rezultă că acestea au urmărit să limiteze posibilitatea SC A. SRL de a edita ziarul "F." şi o asigurare că nu se va mai scrie despre aceste societăţi indiferent de situaţie.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel ruperea relaţiilor de aprovizionare cu anumiţi parteneri, la dosarul cauzei nefiind depuse probe în acest sens, pentru scăderea vânzărilor nu a fost dovedită legătura de cauzalitate cu materialul publicat. Scăderea vânzărilor trebuia analizată raportat la valoarea investiţiilor efectuate şi situaţia disponibilităţilor existente, dat fiind faptul că, deşi instanţa a solicitat depunerea balanţei pe şase luni anterioare publicării materialului şi şase luni ulterioare, reclamantele nu au putut depune balanţele şi bilanţurile solicitate. În această situaţie instanţa nu a avut date de comparaţie şi nu a fost în măsură să facă aprecieri contabile.

Din adresa Oficiului pentru Protecţia Consumatorului rezultă că SC B. SRL nu are puncte de lucru pe raza judeţului Gorj, dar în mod greşit instanţa reţine că s-au închis puncte de lucru. De asemenea, în mod greşit, instanţa a reţinut că sancţiunile aplicate sunt după publicarea materialului, din adresa menţionată rezultă că sunt anterior publicării materialului, respectiv 24 martie 2011, 21 aprilie 2011, aspect ce dovedeşte că în cauză s-au efectuat verificări anterior publicării materialului şi că societatea de presă a fost de bună credinţă.

Cât priveşte campania de publicitate efectuată, scopul acesteia a fost reţinut greşit de instanţă dat fiind faptul că societăţile reclamante şi-au deschis puncte de lucru în oraşele în care au efectuat publicitate şi că, pentru promovarea acestora era necesară publicitatea. Mai mult contractele de publicitate sunt încheiate şi anterior publicării materialului (Contract din 25 ianuarie 2011) fapt ce demonstrează că societăţile reclamante efectuau publicitate pentru promovare, aspect susţinut de reclamante în motivele acţiunii. Tot în mod greşit au fost acordate cheltuielile de judecată în totalitate intimatului D., deoarece acţiunea a fost admisă în pare, situaţie în care şi cheltuielile de judecată trebuiau acordate în parte.

În temeiul art 312 C. proc. civ. şi pentru considerentele expuse pârâţii solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerii hotărârii instanţei de fond.

În subsidiar, pârâţii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile de nelegalitate învederate prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază recursul declarat de pârâţi ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Se afirmă de către recurenţii-pârâţi că, prin hotărârea atacată, s-a încălcat principiul legalităţii prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 din acelaşi cod motiv pe care Înalta Curte îl apreciază ca nefondat.

Astfel, prin aceste dispoziţii speciale, legiuitorul a avut în vedere că toate acţiunile prin care creditorii falitei urmăresc realizarea creanţelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca, ulterior, creditorii să-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenţei. Măsura stabilită prin art. 36 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Soluţia legislativă a suspendării de drept reglementată de art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu vizează însă toate acţiunile, indiferent de natura lor pe care debitorul falit le are, ci doar a celor personale vizând realizarea creanţelor împotriva falitului ca o necesitate a asigurării unei egalităţi de tratament juridic dintre debitor şi alte persoane neimplicate în procedura insolvenţei, urmărindu-se astfel evitarea instituirii unui tratament juridic privilegiat debitorului aflat în insolvenţă, în afara celui prevăzut de legea specială, ceea ce ar fi contrar art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, instanţa de apel a avut în vedere că faţă de intimata-pârâtă SC A. SRL prin Sentinţa nr. 220 din 18 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 115 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, s-a deschis procedura insolvenţei, fiind numit administrator judiciar H. SPRL.

Prin urmare, suspendarea nu operează faţă de recurentul D., ci doar faţă de societatea pârâtă, cum în mod corect a stabilit instanţa de apel în considerarea dispoziţiilor legale evocate.

Nici criticile recurenţilor referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât D. invocată în întâmpinarea depusă în apel, nu sunt fondate, în condiţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., care nu îngăduie în apel schimbarea calităţii părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.

De remarcat că, în faţa instanţei de fond pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii SC A. SRL, pentru ca în faţa instanţei de apel să fie invocată, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului D.

Aşa fiind, Înalta Curte constată, că în mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D. invocată direct în apel prin întâmpinarea formulată de pârâtul D., dat fiind că, aceasta este o cerere nouă în sensul art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Pe lângă cele arătate mai sus, ce denotă aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., de către instanţa de apel, trebuie remarcat că, respingerea apărării pârâtului vizând această excepţie s-a făcut în considerarea faptului că, s-a dovedit prin declaraţia martorului E., angajat al intimatei-pârâte SC A. SRL la momentul apariţiei articolului, autorul articolului "mezeluri cu aditivi de la SC B. SRL - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi" - semnat sub pseudonimul "Prietenul nostru" - era însuşi redactorul şef al ziarului "F.", adică pârâtul D.

Pentru toate aceste considerente, vor fi înlăturate şi celelalte susţineri ale recurenţilor, care nu fac decât să readucă în discuţie situaţia de fapt deja stabilită, de lămurire în ce calitate a fost chemat pârâtul D., de redactor şef al ziarului "F." sau administratorul SC A. SRL; în atare condiţii, toate susţinerile recurenţilor vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtului, nu pot fi examinate în contextul căi de atac exercitate.

După cum se poate observa, aceste aspecte conduc la schimbarea cadrului procesual stabilit şi care nu pot constitui critici de nelegalitate şi, mai mult decât atât, dreptul la un proces echitabil invocat de recurenţi se referă, în realitate, la interpretarea probelor administrate în cauză, la declaraţia martorului E., în temeiul căreia instanţa de apel a apreciat calitatea procesual pasivă a pârâtului D.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâţi, Înalta Curte constată că, decizia atacată conţine motivele pe care se sprijină, iar acestea nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura pricinii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contrar susţinerilor recurenţilor.

Practic, prin acest motiv de recurs, recurenţii reiterează criticile din apel privind interpretarea probei dată declaraţiei martorului E., ce reprezintă o chestiune de netemeinicie, vizând restabilirea situaţiei de fapt, care nu poate fi supus controlului judiciar în recurs, întrucât cenzura în recurs se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ, respectiv în raport de exigenţele art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Criticile referitoare la articolul publicat, nu mai pot fi analizate, întrucât acestea antamează chestiuni de netemeinicie şi nu de nelegalitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanţa de apel a examinat pricina atât din punct de vedere al dispoziţiilor legale interne cât şi raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia incidentă prezentei cauze. Examinarea şi interpretarea declaraţiei martorului indicat, de asemenea, nu mai pot fi supuse controlului judiciar al recursului, deoarece acestea se referă la administrarea şi interpretarea probelor administrate în cauză, întrucât acestea sunt chestiuni de netemeinicie.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel a examinat în limitele învestirii sale cu raportarea la jurisprudenţa în materie, conform caracteristicilor impuse de speţa de faţă, în concordanţă cu exigenţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 129 din acelaşi cod.

Faptul că s-a dat o soluţie în contra pârâţilor, nu echivalează cu nemotivarea, ci, dimpotrivă, aşa cum se poate observa din lecturarea considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanţa de apel s-a raportat întocmai în analizarea obligaţiilor ziaristului înserate în Codul deontologic cu particularităţile prezentei speţe şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

În plus, faţă de analiza minuţioasă a aspectelor anterior menţionate, instanţa de apel a concluzionat motivat că, tonul articolului şi expresiile jignitoare depăşesc limitele oricărei conduite profesionale, ceea ce a condus la concluzia că fapta autorului articolului "Mezeluri cu aditivi de la SC B. - fiţi atenţi ce mâncaţi ca să nu muriţi", întruneşte condiţiile unei fapte ilicite prejudiciabile, împrejurare ce dă naştere la dreptul de despăgubiri materiale şi morale, pentru prejudiciul cauzat, în considerarea dispoziţiilor art. 998 C. civ.

Relevanţa probelor administrate pe un anumit aspect al cauzei, pe care o aduce în discuţie recurentul, este însă o chestiune ce ţine de aprecierea probatoriului, care intră în competenţa exclusivă a instanţelor de fond, neputând fi cenzurată în recurs, cale extraordinară de atac, în care pot fi valorificate numai motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

Reevaluarea probatoriului, la care se tinde prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, excede actualului cadru prevăzut de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, cadru care include numai motive de nelegalitate. Verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, nu mai este posibilă de către instanţa de recurs, în condiţiile în care pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permitea o asemenea verificare, a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât criticile formulate de recurent în acest sens nu pot fi analizate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale au fost corect aplicate în cauză şi nu numai, dar şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Invocarea recurenţilor a jurisprudenţei instanţei supreme în materia despăgubirilor morale, după cum se poate observa, nu au nicio relevanţă în cauză, în condiţiile în care instanţa anterioară a constatat existenţa faptei prejudiciale, cu repararea integrală a prejudiciului cauzat.

De adăugat că, susţinerile recurenţilor privind greşita cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată că acestea sunt motive de netemeinicie şi nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, în lumina motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi restrictiv de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Opinia recurenţilor potrivit căreia daunele morale nu pot fi acordate persoanelor juridice, cu trimitere la opinia unor doctrinari, este nefondată aşa cum s-a arătat la alineatul anterior. Cert şi fără dubiu, toate susţinerile recurenţilor referitoare la cuantificarea, evaluarea şi criteriile de apreciere a daunelor morale antamează judecata în fond, sunt motive de netemeinicie.

Şi cel de-al treilea motiv de recurs, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, deoarece în mod corect instanţa de apel a analizat şi reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 vechiul C. civ.

Instanţele de judecată puteau să recalifice cererea de chemare în judecată dacă era cazul şi nicidecum sancţionarea reclamantelor, aşa cum solicită recurentul, dat fiind că acţiunea acestora s-ar întemeia pe dispoziţiile art. 253, 257, 1357, 1381 şi 1386 din noul C. civ., dispoziţii ce nu îşi găsesc aplicarea în speţă, nefiind în vigoare potrivit dispoziţiilor art. 3 - 5 din Legea nr. 7/2011. De altfel, solicitarea recurentului sub acest aspect nu este motivată, iar pe de altă parte, instanţa de judecată nu poate îngrădi accesul liber la justiţie a reclamantelor cu sancţionarea reclamantelor pentru invocarea unor dispoziţiile legale care n-ar fi incidente în cauza dedusă judecăţii.

Nici celelalte critici formulate în temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Susţinerile recurenţilor potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nu s-a respectat principiul egalităţii armelor în cadrul procesului, sunt simple afirmaţii, în realitate recurenţii sunt nemulţumiţi de faptul că li s-a respins cererea de probatorii solicitată şi de modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză raportat la Codul deontologic al ziariştilor din perspectiva jurisprudenţei în materie.

Înalta Curte, în limitele controlului de nelegalitate, constată că instanţa anterioară în mod corect a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ., aşa încât criticile recurenţilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de ar. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, întrucât instanţa de apel a avut în vedere pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ. din 1864, caracterul defăimător al afirmaţiilor publice efectuate, dacă afirmaţiile făcute au afectat dreptul la bună reputaţie şi dreptul la imagine al reclamantelor, aspecte ce atrag incidenţa răspunderii civile delictuale şi se încadrează în limitele unor simple judecăţi de valoare, care se circumscriu libertăţii de exprimare, consacrate de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Fără a supune analizei criticile vizând interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, ce nu pot constitui motiv de analiză în recurs, se constată că în speţa supusă analizei, instanţa de apel a analizat componentele ce ţin de principiilor ce guvernează libertatea de exprimare.

În acest sens, dată fiind convingerea astfel formată a instanţei, argumentele reţinute de instanţa de apel, impuse de raţionamentul juridic, Curtea a dezvoltat, în rigorile impuse de lege, în considerentele deciziei atacate de ce a confirmat soluţia tribunalului.

Instanţa de apel s-a raportat la libertatea de exprimare, statuată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, însă dreptul garantat de art. 10 din Convenţie nu este unul absolut. Dacă parag. 1 al art. 10 consacră existenţa dreptului la libertatea de exprimare, parag. 2 al articolului menţionat permite restrângerea exercitării acestui drept în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi.

Altfel spus, libertatea de exprimare, ca drept esenţial într-o societate democratică, nu poate fi exercitată dincolo de orice limite. Ca orice altă libertate socială, ea presupune luarea în considerare a unor interese de ordin general, cum sunt siguranţa naţională, integritatea teritorială a statelor contractante, siguranţa publică, apărarea acesteia şi prevenirea săvârşirii unor infracţiuni, protecţia sănătăţii şi a moralei publice, garantarea autorităţii şi imparţialităţii puterii judiciare, precum şi a unor interese de ordin personal, anume reputaţia şi drepturile ce aparţin altor persoane, împiedicarea de a divulga informaţii confidenţiale.

Aceste limitări se concretizează în posibilitatea existenţei unor ingerinţe ale autorităţilor statale în exerciţiul dreptului la libertatea de exprimare, spre a se realiza scopurile enunţate de art. 10 parag. 2 din Convenţie. Instanţa europeană a subliniat în repetate rânduri că restricţiile la libertatea de exprimare, oricare ar fi contextul în discuţie, nu sunt compatibile cu dispoziţiile art. 10 parag. 2, decât dacă îndeplinesc condiţiile pe care textul le impune în privinţa lor.

Conform celor ce rezultă din dispoziţiile normei convenţionale evocate, exerciţiul libertăţii de exprimare presupune "îndatoriri şi responsabilităţi" şi el poate fi supus unor "formalităţi, condiţii, restricţii sau sancţiuni", ceea ce semnifică recunoaşterea posibilităţii pentru stat de a exercita anumite "ingerinţe" în exerciţiul acestei libertăţi fundamentale. Aceste ingerinţe trebuie să îndeplinească anumite condiţii, respectiv să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică, "scopul legitim" fiind dat de interesele de ordin general şi de cele individuale prevăzute de parag. 2 al art. 10.

Recunoscând fără nicio rezervă rolul esenţial ce revine presei într-o societate democratică, jurisdicţia europeană a reamintit că parag. 2 al art. 10 din Convenţie prevede limitele exerciţiului libertăţii de exprimare, urmând a se determina dacă, în circumstanţele particulare ale cauzei, interesul informării publicului poate trece înaintea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" de care sunt ţinuţi ziariştii în exercitarea activităţii lor.

De asemenea, instanţa de contencios european a statuat în jurisprudenţa sa că "dreptul la apărarea reputaţiei este un drept care, în calitate de element al vieţii private, este legat de art. 8 din Convenţie" (cauza Chauvy şi alţii împotriva Franţei, par. 70), subliniind necesitatea găsirii unui echilibru între libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, care cade sub incidenţa art. 8, echilibru care impune tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea afirmaţiilor denigratoare, dacă afirmaţiile reprezintă situaţii factuale, lipsite de suport probatoriu, efectuate în cadrul unei adevărate campanii de denigrare şi reiterate în public, prin mijloace de comunicare prin presă şi mass-media cu rea-credinţă. Curtea consideră că obligaţia pozitivă care decurge din art. 8 din Convenţie trebuie să se aplice în cazul în care afirmaţiile susceptibile să afecteze reputaţia unei persoane depăşesc limitele criticilor acceptabile din perspectiva art. 10 din Convenţie (cauza Petrina contra România, par. 39).

Instanţa europeană a reiterat principiile stabilite în jurisprudenţa sa privitoare la libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenţie (cauza Cumpăna şi Mazăre contra României) şi a făcut constant referiri la cauzele din jurisprudenţa sa privitoare la protecţia oferită jurnaliştilor care dezbat probleme de interes public, precum şi la limitele criticii acceptabile, limite care sunt mai largi în privinţa funcţionarilor publici ori politicienilor decât în privinţa persoanelor private (cauza Ieremiov c. României nr. 1, 2009, par. 38).

Pe de altă parte, Curtea a subliniat că, datorită îndatoririlor şi responsabilităţilor care le incumbă, potrivit parag. 2 al art. 10, protecţia oferită de art. 10 ziariştilor în momentul în care comunică informaţii ce privesc chestiuni de interes public este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă, pe baza unor fapte exacte şi să furnizeze informaţii fiabile şi credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

În consecinţă, elementele esenţiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertăţii de exprimare şi necesitatea respectării dreptului la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, din perspectiva jurisprudenţei instanţei de contencios european, sunt: calitatea şi funcţia persoanei criticate, forma/stilul şi contextul mesajului critic, contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza contra România), interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan contra România), buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu contra România), raportul dintre judecăţile de valoare şi situaţiile faptice, doza de exagerare a limbajului artistic (cauza Bugan contra România, cauza Dumitru contra România).

Or, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de recurs apreciază că aceste componente esenţiale au fost analizate în concret de către instanţa de apel, cu o analiză generală a principiilor care guvernează exercitarea libertăţii de exprimare din perspectiva protecţiei oferite de art. 10 parag. 1 din Convenţie, precum şi aprecierea corespunzătoare a instanţei de apel potrivit căreia, reclamantele au făcut dovada prejudiciului suferit, ca urmare a publicării articolelor denigratoare, ce a avut drept urmări ruperea relaţiilor de aprovizionare cu anumiţi parteneri ai reclamantelor, fiind nevoie de o amplă campanie publicitară, în vederea refacerii imaginii pierdute.

În atare condiţii, în mod legal şi în raport de dispoziţiile legale în materie, instanţa anterioară a avut în vedere în determinarea valorii daunelor morale, principiul reparaţiei integrale, ce guvernează răspunderea civilă delictuală şi stabilirea sumei de 100.000 RON ca o sumă suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, reprezentând o despăgubire echitabilă şi rezonabilă.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă şi celelalte susţineri ale recurenţilor (reţinerea de către instanţa anterioară privind ruperea relaţiilor de aprovizionare cu alţi parteneri, a închiderii unor puncte de lucru, etc.) care, în realitate, antamează situaţia de fapt, întrucât se referă la modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul pârâţilor este nefondat şi îl va respinge în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii A. SRL prin lichidator H. SPRL şi D. împotriva Deciziei nr. 138 din 24 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - MI