Appeal dismissed: Good-faith buyer keeps shares as prior assignment annulment does not void onerous 2005 share purchase.

Decizia nr. 2221/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr de Dosar x/110/2008 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC A. SA, societate în faliment, reprezentată de lichidator judiciar SC B. SPRL, a chemat în judecată pe pârâtele C. şi D. solicitând instanţei:

1) să constate că reclamanta este titulara creanţelor în valoare de 392.355.788,6975 RON, menţionate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004, încheiat între reclamantă şi SC E. SA;

2) să constate desfiinţat parţial numai în ceea ce priveşte creanţele menţionate la punctul 1, cu efect retroactiv, contractul de cumpărare de acţiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 între pârâta C. în calitate de vânzător şi pârâta D. în calitate de cumpărător, respective, în subsidiar să pronunţe inopozabilitatea acestui contract faţă de reclamantă sub aspectul creanţelor;

3) să dispună obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procedura prezentă.

La termenul din data de 27 aprilie 2009 reclamanta şi-a precizat acţiunea solicitând:

1) desfiinţarea, parţială, numai în ceea ce priveşte creanţele în valoare de 3.923.557.886.975 ROL, respectiv 392.355.788,6975 RON, cu efect retroactiv a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 între pârâta C. şi pârâta D.;

2) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 6 iunie 2011 reclamanta a formulat alte precizări ale acţiunii, solicitând instanţei:

1) desfiinţarea parţială, cu efect retroactiv, a contractului de cumpărare de acţiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 între pârâta C. şi pârâta D., numai în ce priveşte creanţele proprietatea A. menţionate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 încheiat între reclamanta şi SC E. SA şi

2) să se constate că reclamanta este titulara creanţelor în valoare totală de 392.355.788,69 RON menţionate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 încheiat cu SC E. SA, pe care reclamanta înţelege să o denumească "creanţa".

În subsidiar, în situaţia în care constatarea calităţii de titular al creanţei nu mai este posibilă, reclamanta a solicitat:

1) obligarea pârâtei D. la plata sumei de 392.355.788,7 RON reprezentând c/v creanţei, sau

2) constatarea calităţii reclamantei de proprietar al unui număr de 156.942.315 acţiuni cu o valoare nominală totală de 392.355.788,7 RON deţinute de către pârâta D. la societatea comercială SC E. SA.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 19 septembrie 2011 au fost admise excepţiile inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea calităţii A. SA de titulară a creanţelor în valoare de 392.355.788,7 RON şi a inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect cererea de constatare a calităţii A. SA de proprietar al unui număr de 156.942.315 acţiuni emise de E. SA, şi ca atare a respins aceste două capete de cerere, ca inadmisibile.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii cererii privind obligarea D. la plata sumei de 392.355,7 RON, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

Prin Încheierea din data de 16 ianuarie 2012, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. ridicată de către aceasta.

Prin Sentinţa civilă nr. 673 din 26 martie 2012 Tribunalul Bacău a respins atât excepţia lipsei de interes a acţiunii, cât şi ambele capete de cerere ale acesteia.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond a respins excepţia lipsei de interes a SC A. SA, pentru lipsa motivării acesteia, reţinând, totodată, că reclamanta are un interes evident în recuperarea creanţei pe care a deţinut-o la SC E. SA şi că, anterior, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de D.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că între SC E. SA şi SC A. SA s-a încheiat Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 din care a rezultat că SC E. SA are de achitat către SC A. SA suma de 3.923.557.886.975 ROL, procesul-verbal fiind însoţit de o anexă în care sunt enumerate facturile neachitate de SC E. SA şi valoarea lor.

S-a constatat că tot la data de 28 iunie 2004, s-a încheiat între SC A. şi C. contractul de cesiune de creanţă prin care reclamanta a cesionat creanţa în valoare de 392.355.788,7 RON, debitor cedat fiind SC E. SA, titlul de creanţă fiind Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004. La punctul 2.3. din contract s-a prevăzut că preţul cesiunii se achită prin dare în plată cesionarului urmând a achita suma de 392.355.788,7 RON în termen de 24 luni. La punctul 6 al contractului la titlul "Intrarea în vigoare a contractului" s-a menţionat că dreptul de creanţă care face obiectul contractului este transferat din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului de la data semnării contractului, respectiv de la 28 iunie 2004. Cesiunea a fost înscrisă în A.E.G.R.M. la data de 13 iunie 2004 la descrierea opţională fiind înscris "cesiunea creanţei deţinută de SC A. SA asupra debitorului cedat SC E. SA, către cesionarul C.", fără nici o condiţie.

S-a arătat că la dosarul cauzei este depus un Protocol nenumerotat, fără dată, semnat şi ştampilat de SC A. SA, SC E. SA şi C.

Prin acest protocol se stipulează la art. 6 că în cazul în care până la data de 28 iunie 2004 sumele prevăzute în contractul de cesiune nu sunt achitate, atunci părţile revin la situaţia iniţială, Contractul din 2004 fiind desfiinţat de drept. Nu se menţionează nimic de prevederea de la art. 6 al contractului de cesiune care prevede că transferul de proprietate s-a făcut la data semnării acestui contract.

La data de 28 martie 2004 SC E. SA a intrat în procedura insolvenţei.

La data de 12 iunie 2005, C. în calitate de vânzător a încheiat un contract cu D. în care s-a prevăzut la art. 3.1. "pentru preţul prevăzut în prezentul contract, vânzătorul vinde, cesionează şi transmite cumpărătorului toate acţiunile sale în E. şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acestea."

În ceea ce priveşte preţul, acesta a fost stabilit prin art. 4 la suma 80.160.000 dolar SUA, iar la art. 5.1. s-a stabilit plata unui preţ suplimentar în sumă finală şi totală de 10.000.000 dolar SUA.

La data de 4 septembrie 2006, SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SRL a formulat o cerere de chemare în judecată, la Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău, prin care a solicitat: 1) rezoluţiunea Contractului de cesiune din 28 iunie 2004, precizând ulterior ce solicită şi a mai solicitat 2) anularea contractului de vânzare acţiuni încheiat între C. şi D.

Prin Sentinţa nr. 807 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău în Dosar x/2006 s-a dispus menţinerea procedurii de închidere a acţiunii arbitrale cu privire la pct. 2 din acţiunea principală, admiterea acţiunii cu privire la pct. 1 din principală şi în consecinţă rezoluţiunea de drept a Contractului de cesiune de creanţă din 28 iunie 2004. Pârâta C. a fost obligată la plata taxelor şi a cheltuielilor arbitrale.

La data de 2 iunie 2008 reclamanta a formulat cererea care face obiectul prezentei cauze, instanţa rămânând învestită în urma soluţionării excepţiilor inadmisibilităţii acţiunilor în anulare cu:

1) desfiinţarea parţială, cu efect retroactiv a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între cele două pârâte la data de 12 iulie 2005 numai în ceea ce priveşte creanţele proprietatea A. menţionate în Procesul-verbal de punctaj din 28 iunie 2004 încheiat cu SC E. SA Oneşti;

2) constatarea că reclamanta este titulara creanţelor în valoare de 392.355.788,7 RON, iar în subsidiar cu obligarea D. la plata sumei de 392.355.788,7 RON reprezentând c/v creanţei şi cu excepţia lipsei de interes a reclamantei.

S-a constatat că reclamanta nu a solicitat nici în prezenta acţiune, nici în acţiunea arbitrală obligarea C. la plata sumei de 392.355.788,7 RON, cu toate că motivul pentru care Contractul din 2004 a fost rezoluţionat a fost acela al neachitării preţului cesiunii. De asemenea, nu a solicitat Curţii de Arbitraj punerea părţilor în situaţia anterioară, drept pentru care Curtea nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.

S-a reţinut că reclamanta invocă în cerere principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, susţinând că prin efectul hotărârii arbitrale, care a decis rezoluţiunea Contractului din 2004 încheiat între SC A. SA şi C., se impune şi desfiinţare contractului de vânzare acţiuni încheiat între aceasta din urmă şi D. numai în ceea ce priveşte creanţele proprietatea A. menţionate în Procesul-verbal de punctaj încheiat la data de 28 iunie 2004 cu SC E. SA.

S-a arătat că acest principiu nu se aplică dacă terţul cumpărător, respectiv D. în speţă, este cumpărător de bună credinţă (art. 1909, art. 972 C. civ.).

Or, conform art. 6 din Contractul din 2004, transmiterea proprietăţii către C. a avut loc la data semnării acestui contract.

Protocolul nu are efecte juridice, aşa cum a reţinut şi instanţa arbitrală, nu este datat, nu este numerotat şi nu face nici o referire cu privire la modificarea art. 6 din Contractul din 2004 care stabileşte data de la care s-a transmis proprietatea creanţelor către cesionar. Mai mult, în înregistrarea în A.E.G.R.M. nu este trecută nicio condiţie, orice terţ aflând că la data înregistrării C. a devenit proprietarul creanţelor.

SC A. SA nu a acţionat în nici un fel pentru a preveni o vânzare a creanţei către un terţ, nu a publicat faptul că ar exista o condiţie rezolutorie a Contractului de cesiune din 2004, aşa cum susţine invocând protocolul nedatat şi nenumerotat, asumându-şi riscul ca C. să poată înstrăina creanţa, transformată în acţiuni la SC E., unui terţ.

În ceea ce priveşte reaua-credinţă invocată de către reclamantă pe motivul că vânzarea către D. s-a făcut la un preţ inferior celui cu care s-a convenit cesiunea creanţei către C. aceasta nu are relevanţă la data vânzării acţiunilor, SC E. SA era în procedura falimentului şi reorganizării judiciare din data de 28 martie 2004, capitolul 3.3 din 12 iulie 2005 stipulând că cumpărătorul (D.) îşi va asuma în locul vânzătorului (C.) întreaga responsabilitate pentru demersurile de Planul de reorganizare (a SC E. SA).

S-a apreciat că diferenţa de preţ de la 115.388.580 dolar SUA cu care a fost cesionată creanţa către SC A. SA la 80.160.000 dolar SUA cu care a cumpărat D. acţiunile prin Amendamentul nr. 1 la contract la 91.166.300 dolar SUA, nu este de natură a dovedi reaua-credinţă dacă se ţine cont că s-au cumpărat acţiuni de la o societate aflată în reorganizare judiciară. Mai mult, a fost achitat de D. şi oricum nu s-a invocat neplata preţului şi mai mult, contractul din 2004 a fost reziliat pentru neplata preţului de către C. în condiţiile în care D. şi-a achitat obligaţiile contractuale.

Pentru aceste considerente, cererea privind desfiinţarea contractului de vânzare acţiuni încheiat la data de 12 iulie 2005 în valoare de 392.355.788,7 RON, între C. în calitate de vânzător şi D. în calitate de cumpărător a fost respinsă.

În ceea ce priveşte cererea prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei D. la plata sumei 392.355.788,7 RON, instanţa a respins-o, deoarece nu există niciun titlu, nicio relaţie comercială, nicio probă care să dovedească existenţa unei creanţe, a unei datorii a pârâtei către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar a declarat apel.

În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes alăturat apelantei, SC F. SRL, cerere admisă în principiu prin Încheierea din 13 februarie 2015.

În motivarea cererii sale, intervenienta a arătat că este creditor chirografar al SC A. SA şi că recuperarea creanţei din prezentul litigiu ar avea ca efect creşterea şanselor de îndestulare a propriei creanţe.

Prin Decizia nr. 41/2015 din 13 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca nefondate apelul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL, împotriva Sentinţei civile nr. 673 din 26 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău, în contradictoriu cu intervenienta SC F. SRL prin reprezentant administrator G. şi pârâţii D. şi SC C. şi cererea de intervenţie în interes alăturat apelantei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar, a constatat că majoritatea criticilor apelantei s-au axat pe ideea că, urmare a Sentinţei arbitrale nr. 80 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Alimentară Bacău, Contractul de cesiune de creanţă din 28 iunie 2004 a fost rezoluţionat şi părţile au fost repuse în situaţia anterioară, aspect faţă de care, câtă vreme creanţa cedată către D. a revenit în patrimoniul SC A. SA transmiterea acesteia către intimata C. nu mai era posibilă.

Apelanta a descris detaliat efectele rezoluţiunii Contractului de cesiune din 28 iunie 2004 fără a intra însă în contradicţie cu considerentele instanţei de fond care a analizat efectele hotărârii arbitrale şi i-a dat eficienţă consemnând expres în motivare că rezoluţiunea a apărut ca urmare a neplăţii preţului. Argumentele apelantei nu se întâlnesc cu cele ale instanţei de fond când fac referire la repunerea părţilor în starea anterioară, care după cum rezultă din dispozitivul hotărârii nu a fost dispusă de instanţa arbitrară.

S-a mai arătat că prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe inexistenţa acestei dispoziţii, ci pe faptul că intimata C. a fost de bună-credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare de acţiuni astfel că principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis nu i se aplică. Constatările instanţei de fond sub acest aspect sunt corecte şi nu sunt răsturnate de argumentele apelantei.

Astfel, la momentul încheierii contractului de vânzare de acţiuni dreptul de creanţă se afla în patrimoniul intimatei C. el fiind transmis, încă de la momentul încheierii contractului. Condiţia rezolutorie, subînţeleasă în orice contract sinalagmatic, nu poate, prin ea însăşi, să inducă concluzia relei credinţe a intimatei D., o astfel de interpretare având ca rezultat în fapt, înlocuirea prezumţiei bunei credinţe cu cea a relei credinţe, în astfel de contracte.

Totodată, instanţa de apel a arătat că nici înscrierea garanţiei la A.E.G.R.M. cunoscută de D. nu poate duce la ideea relei credinţe a intimatei D.

Dimpotrivă, transcrierea în A.E.G.R.M. este de natură să întărească concluzia terţului dobânditor cu privire la legalitatea titlului înfăţişat de D. apărările apelantei referitoare la faptul că înscrierea garanţiei ar fi fost de natură să arate posibilitatea intervenirii rezoluţiunii neputând fi primite în condiţiile în care existenţa condiţiei rezolutorii subînţelese în contractele sinalagmatice nu este suficientă pentru dovedirea relei credinţe.

Au fost înlăturate susţinerile apelantei vizând lipsa de obiect a contractului de vânzare de acţiuni, rezoluţiunea contractului fiind dispusă, chiar dacă efectele ei sunt retroactive, după încheierea contractului dintre cele două intimate.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele evocate, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.

Cererea de intervenţie accesorie a fost respinsă ca nefondată, dată fiind soluţia adoptată în apel cât şi lipsa de motivare cu privire la fondul cauzei deduse judecăţii.

În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanta critică decizia atacată, susţinând, în esenţă, greşita reţinere de către instanţa de apel în ceea ce priveşte buna-credinţă a intimatei C. la încheierea contractului de vânzare de acţiuni şi, în consecinţă, inaplicabilitatea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Apreciază că intimata C. nu a fost niciun moment de bună-credinţă, ci din contră, în conivenţă cu intimata D. au încheiat acte juridice în vederea prejudicierii SC A. SA, în ceea ce priveşte creanţa în cuantum de 392.355.788,7 RON.

Sentinţa arbitrală nr. 80 din 25 aprilie 2007 este definitivă şi executorie, iar principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, ce ia naştere odată cu cele statuate prin sentinţa arbitrală, determină desfiinţarea contractului dintre C. şi D. în ceea ce priveşte creanţele A. ce au făcut obiectul controlului de cesiune.

Astfel, efectele nulităţii contractului dintre A. şi C. presupun: desfiinţarea actului executat (conform sentinţei arbitrale); restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat; desfiinţarea actului subsecvent.

În virtutea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, arată recurenta-reclamantă, prin desfiinţarea titlului autorului lor, se desfiinţează şi titlul prin care terţii au dobândit bunurile în cauză, ei fiind astfel obligaţi a le restitui.

În opinia recurentei, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nici înscrierea garanţiei la A.E.G.R.M., cunoscută de D., nu poate duce la ideea relei credinţe a acestei intimate.

Contractul de cesiune de creanţă din 28 iunie 2004 încheiat între A. şi C. a fost înregistrat la Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.) în 13 iulie 2004, emiţându-se Avizul iniţial.

În dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 90/1999, se prevede că "prin înscrierea garanţiei reale creditorii pentru care se înscrie ulterior o garanţie reală asupra aceluiaşi bun sunt prezumaţi că au cunoştinţă despre existenţa garanţiei reale, proba contrarie nefiind admisibilă".

În momentul încheierii contractului dintre C. şi D., în data de 12 iulie 2005, creanţa A. era înscrisă în mod valabil la A.E.R.G.M., opozabilă erga omnes, iar D. nu poate produce niciun argument care să justifice ignorarea înscrierii.

Odată cu încheierea Contractului din 28 iunie 2004, între recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă C. s-a încheiat şi un protocol care, la art. 6. aliniatul 1 condiţionează transferul dreptului de creanţă de 392.355.788,7 RON din patrimoniul reclamantei în patrimoniul lui C., sub sancţiunea condiţiei rezolutorii a plăţii preţului.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată şi ulterior precizată.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs şi susţinerile intimatei-interveniente, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care succed:

În speţă, reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL, în calitate de cedent şi pârâta C., în calitate de cesionar, au încheiat Contractul din 28 iunie 2006, având ca obiect transmiterea creanţelor pe care reclamanta le deţinea la SC E. SA la data de 28 aprilie 2004 în valoare de 3.923.557.886.975 ROL (392.355.788,7 RON), conform Procesului-verbal de punctaj din 28 iunie 2004.

La data de 12 iunie 2005 între pârâta C. în calitate de vânzător şi pârâta D., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un contract de vânzare de acţiuni, în baza acestui contract, C. transmiţând pârâtei D. printre altele şi creanţele în valoare de 3.923.557.886.975 ROL.

La data de 4 septembrie 2006 SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL a formulat o cerere de chemare în judecată, la Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău, prin care a solicitat 1) rezoluţiunea Contractului de cesiune din 28 iunie 2004, precizând ulterior că solicită şi 2) anularea Contractului de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat între C. şi D.

Prin Sentinţa nr. 80 din 25 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A. Bacău în Dosar x/2006 s-a dispus menţinerea procedurii de închidere a acţiunii arbitrale cu privire la pct. 2 din acţiunea principală, admiterea acţiunii cu privire la pct. 1 din acţiunea principală şi, în consecinţă, rezoluţiunea de drept a Contractului de cesiune de creanţă din 28 iunie 2004 pentru neachitarea preţului cesiunii.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis), invocat de recurenta-reclamantă, reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

Regula de drept menţionată nu are însă aplicabilitate în cazul în care actul subsecvent a fost încheiat cu titlu oneros, iar terţul dobânditor a fost de bună-credinţă, această excepţie fiind întemeiată pe principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi pe necesitatea asigurării stabilităţii circuitului civil.

Este de necontestat că la momentul încheierii contractului de vânzare de acţiuni, dreptul de creanţă se află în patrimoniul intimatei C. el fiind transmis, încă de la momentul încheierii contractului de cesiune de creanţă (conform art. 6 din Contractual din 2004, transmiterea proprietăţii către C. a avut loc la data semnării acestui contract).

Cum în mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar, condiţia rezolutorie, subînţeleasă în orice contract sinalagmatic, nu poate, prin ea însăşi, să inducă concluzia relei-credinţe a intimatei D., iar protocolul invocat de recurentă nu produce efecte juridice, aşa cum a reţinut şi instanţa arbitrală, deoarece nu este datat, nu este numerotat şi nu face nici o referire cu privire la modificarea art. 6 din Contractul din 2004 ce stabileşte data de la care s-a transmis proprietatea creanţelor către cesionar.

În cauză, prezumţia legală de bună-credinţă a terţului dobânditor (intimata D.) nu a fost infirmată, acesta perfectând contractul în condiţiile în care în înregistrarea la Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare nu era trecută nicio condiţie, orice terţ având certitudinea că la data înregistrării C. a devenit proprietarul creanţelor, şi, prin urmare, intimata D. nu poate fi sancţionată conform principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, astfel cum în mod greşit pretinde recurenta.

Aceasta deoarece, ne aflăm în situaţia de excepţie de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis când anularea actului juridic iniţial nu atrage şi anularea actului juridic subsecvent, ci acesta din urmă este menţinut, deşi se află în strânsă legătură cu actul juridic desfiinţat.

În altă ordine de idei, în speţă nu există niciun titlu, nicio relaţie contractuală care să dovedească existenţa unei creanţe, a unei datorii a pârâtei D. către reclamantă, pentru ca acesta din urmă să fie îndreptăţită la restituirea vreunei sume de bani.

Fără a reitera considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a dat o corectă eficienţă dispoziţiilor legale şi principiilor de drept incidente speţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. invocat de recurentă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate şi cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva Deciziei nr. 41/2015 din 13 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, menţinând decizia instanţei de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva Deciziei nr. 41/2015 din 13 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2015.

Procesat de GGC - MI