Negative competence conflict regarding civil review of criminal enforcement measures and application of civil enforcement jurisdiction rules.

Decizia nr. 1316/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea la data de 28 aprilie 2014, sub nr. de Dosar x/288/2014, contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii D.G.R.F.P. Craiova şi A.J.F.P. Vâlcea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea şi ridicarea măsurii sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii luate în baza Sentinţei penale nr. 568 din 4 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi încetarea executării silite a măsurilor asigurătorii luate faţă de contestator.

În motivare, contestatorul a arătat, în esenţă, faptul că prin Sentinţa penală nr. 568 din 4 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus luarea măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător în vederea confiscării speciale a echivalentului în RON de la data punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare a sumei de 7.860.651, 79 dolar SUA, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând persoanei fizice A. în baza art. 353, 163 C. proc. pen. şi art. 998 C. pen. Contestatorul a învederat că din coroborarea textelor de lege indicate de către instanţa penală, respectiv art. 163 şi 353 C. proc. pen., rezultă că măsura sechestrului nu a fost dispusă în vederea reparării pagubei, ci în vederea confiscării speciale, or, cum faţă de el nu s-a dispus măsura confiscării speciale, înseamnă că nu mai subzistă, la acest moment, condiţiile pentru menţinerea măsurii sechestrului, mai ales că aceste măsuri s-au dispus faţă de el, ca terţ neparticipant la procesul penal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 168, alin. (3) C. proc. pen., art. 250, alin. (8) şi 600, alin. (3) Noul C. proc. pen.

La termenul din data de 21 mai 2014, la interpelarea instanţei, contestatorul a învederat faptul că cererea sa este întemeiată pe dispoziţiile art. 598, alin. (1), lit. b) şi 600, alin. (3) Noul C. proc. pen.

Prin Încheierea pronunţată la data de 23 mai 2014, secţia penală a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea a dispus transpunerea dosarului către secţia civilă a aceleiaşi instanţe, în baza art. 99, alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 3773/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivare, instanţa a reţinut că, în raport de temeiul juridic invocat de către contestator, respectiv art. 600, alin. (1) C. proc. pen., care face trimitere la instanţa de executare prevăzută de art. 597 C. proc. pen., rezultă că nu se poate interpreta că instanţa din materia executării civile de drept comun ar avea competenţă în această materie, ci doar instanţa care a pronunţat hotărârea penală. Judecătoria a apreciat că referirea din alin. (3) al art. 600 C. proc. pen. la soluţionarea unei astfel de cauze de către instanţa civilă, potrivit legii civile, vizează doar faptul că o asemenea contestaţie va fi soluţionată de un complet al secţiei civile, dacă există şi conform C. proc. civ., însă competenţa materială şi teritorială de soluţionare a fost apreciată ca reglementată doar de alin. (1).

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată la data de 7 octombrie 2014, sub nr. de Dosar x/3/2014.

La primul termen de judecată, din data de 28 noiembrie 2014, tribunalul a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale materiale, pe care o apreciat-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform art. 600, alin. (3) C. proc. pen., "contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile".

Prin urmare, în conformitate cu trimiterea făcută prin textul de lege menţionat, tribunalul constată că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 650 C. proc. civ., respectiv: "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul/sediul debitorului". Cum domiciliul debitorului, în speţă contestatorul, se află în raza teritorială a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, rezultă că acesteia din urmă îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Tribunalul mai subliniază în susţinere, faptul că, la indicarea temeiului juridic al cererii sale, contestatorul a menţionat şi prevederile art. 373, 399 C. proc. civ., şi art. 172 şi 173 C. proc. fisc., texte de lege care stabilesc în mod expres competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de executare potrivit legii civile.

Prin urmare, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în acord cu prevederile art. 133, pct. 2 C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia. Conform art. 134 C. proc. civ., a dispus şi suspendarea din oficiu a judecăţii.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.

În cauză instanţa a fost învestită cu o contestaţie la executare împotriva unor acte de executare derivând dintr-o hotărârea penală.

Înalta Curte, reţine că în acest caz sunt aplicabile dispoziţiile art. 600, alin. (3) C. proc. pen, în conformitate cu care, contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile.

Potrivit art. 651 Noul C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor n care legea dispune altfel.

În atari condiţii, Înalta Curte, constată că, în lipsă de dispoziţii contrare, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este judecătoria, în speţă, Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2015.

Procesat de GGC - MI