Insurer's appeals dismissed; tort damages upheld for family of fatal accident victim

Decizia nr. 1286/2015

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 februarie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/3/2012, reclamanţii A., în nume propriu şi în calitate de reprezentant al minorului B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâta SC F. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului soţului, tatălui, fiului respectiv fratelui acestora G., actualizate cu 0,1%/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea efectivă a debitului:

- 350.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta A., în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului;

- 350.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta C., în calitate de mamă a defunctului G.;

- 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamantul minor B., în calitate de fiu al defunctului;

- câte 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre reclamanţii D. ţi E., în calitate de fraţi ai defunctului;

- 300 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, pentru minorul B., de la data naşterii acestuia până la majorat şi,

- 10.000 RON, daune materiale pentru reclamanţii A., C., D. şi E., (2.500 RON pentru fiecare).

Prin Sentinţa civilă nr. 1509 din 22 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâta la plata de daune materiale către reclamanţii A., C., D. şi E. în sumă de 10.000 RON, respectiv 2.500 RON pentru fiecare; a obligat pârâta către reclamantul minor B., reprezentat legal de A., la plata sumei de 300 RON/lună cu titlu de prestaţie periodică, începând de la data naşterii, respectiv 3 noiembrie 2011 şi până la majoratul acestuia; a obligat pârâta la plata sumei totale de 360.000 euro, în echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plăţii, cu titlu de daune morale către reclamanţii A., B., reprezentat legal de A., C., D. şi E. după cum urmează: 180.000 euro pentru A.; 40.000 euro pentru C.; 100.000 euro pentru minorul B. şi câte 20.000 euro pentru D. şi E.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în urma evenimentului rutier produs la 22 iulie 2011 pe raza localităţii H. au decedat ambii şoferi implicaţi în accidentul auto, respectiv atât conducătorul auto I., vinovat de producerea evenimentului, aşa cum rezultă din actele întocmite în Dosarul penal nr. x/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, cât şi şoferul autoturismului condus regulamentar, G.

Tribunalul a mai reţinut că reclamanţii sunt rude apropiate ale victimei accidentului, defunctul G., respectiv soţia, fiul, mama şi fraţii acestuia, care prin decesul acestuia au suferit un prejudiciu material şi moral efectiv, direct şi însemnat, fiindu-le lezate sentimentele de afecţiune familială şi sprijinul moral şi material.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere că autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului era asigurat la data produceri accidentului - 22 iulie 2011, cu poliţa R.C.A. seria X, nr. Y, emisă de pârâta SC F. SA, perioada de valabilitate a poliţei fiind cuprinsă între 25 ianuarie 2011 - 24 iulie 2011.

Din analiza coroborată a probelor administrate şi în considerarea dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, potrivit căruia despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare persoanelor păgubite prin vătămarea corporală sau deces, tribunalul a apreciat că se impune acordarea de daune morale către reclamanţi, după cum urmează : pentru A., soţia defunctului, 180.000 de euro; către C., mama victimei, 40.000 de euro, pentru D. şi E., fraţii defunctului, câte 20.000 de euro pentru fiecare.

În ceea ce îl priveşte pe B., fiul minor al defunctului, conceput la momentul producerii accidentului rutier şi născut după decesul tatălui său, prima instanţă a reţinut că are dreptul la despăgubiri civile din partea asigurătorului, conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, copilul conceput fiind considerat ca şi născut când este vorba de drepturile sale şi se bucură toate drepturile legale pe care le-ar fi avut dacă ar fi fost născut la momentul producerii evenimentului rutier.

De asemenea, a apreciat că acordarea de daune morale minorului în cuantum de 100.000 euro este justificată de faptul că acesta va fi lipsit pentru totdeauna de prezenţa şi ocrotirea tatălui său, neexistând vreo posibilitate de remediere a acestei pierderi.

Reţinând că victima beneficia de un venit lunar de 1.382 RON, tribunalul a apreciat că acesta ar fi putut aloca exclusiv întreţineri minorului circa 300 RON lunar şi, având în vedere prezumţia că descendentul cât timp este minor se află în nevoie, a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 300 RON, cu titlu de prestaţie lunară periodică, începând de la data producerii accidentului şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Totodată, prima instanţă a considerat că se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum de 10.000 de RON, reprezentând cheltuielile legate de înmormântarea şi pomenile ulterioare, deşi nu au fost dovedite cu înscrisuri în totalitatea lor, reţinând că natura acestor cheltuieli şi cauza efectuării acestora sunt de notorietate ca şi imposibilitatea de a preconstitui dovezi în vederea probării tuturor cheltuielilor efectuate cu ocazia înmormântării şi cuvenitelor obiceiuri, cuantumul total solicitat de reclamanţi fiind unul rezonabil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtă SC F. SA şi reclamanţii C., D. şi E.

Prin Decizia civilă nr. 804 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi C., D. şi E., împotriva Sentinţei civile nr. 1509 din 22 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă pârâta SC F. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5.096 RON către reclamanţii A., C., D. şi E., respectiv 1.274, fiecare şi la plata sumei de 100.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanta A., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele.

Referitor la apelul reclamanţilor, a apreciat că majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă este excesivă şi nejustificată, precum şi că sumele stabilite de tribunal corespund nevoii acestora de compensare a suferinţei pricinuite de decesul fiului, respectiv fratelui lor, evitându-se o îmbogăţire fără justă cauză.

De asemenea, Curtea a avut în vedere răspunsul reclamantului E., care la întrebarea nr. 15 din interogatoriu administrat a precizat suma de 20.000 euro, adică atât cât i-a acordat prima instanţă, ca fiind suma pe care ar trebui să o primească cu titlu de daune morale, pentru egalitate de tratament a reţinut că se impune acordarea cu acest titlu a aceleiaşi sume şi celuilalt frate.

În ceea ce priveşte apelul pârâtei, Curtea a apreciat ca fiind fondate criticile asupra cuantumului daunelor materiale acordate de prima instanţă reclamanţilor, astfel că a redus cuantumul acestora la suma efectiv dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi criticile vizând cuantumul daunelor morale acordate soţiei supravieţuitoare, reclamanta A., referitor la care a apreciat că sunt disproporţionat de mari, tinzând să rupă echilibru dintre compensarea suferinţei suferite şi o îmbogăţire fără justă cauză, aspect în considerarea căruia a diminuat cuantumul despăgubirilor acordate acestei părţi, de la 180.000 euro la 100.000 euro, echivalentul în RON al sumei la cursul BNR din data plăţii.

Restul dispoziţiilor sentinţei apelate au fost menţinute, instanţa de control înlăturând celelalte critici formulate de pârâtă ca nefondate şi reţinând că tribunalul a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente la situaţia de fapt riguros stabilită ca urmare a interpretării judicioase a probatoriilor administrate.

Împotriva Încheierii din 17 iunie 2014 şi a Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declarat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtă SC F. SA, solicitând modificarea în tot a Încheierii din 17 iunie 2014, în sensul admiterii excepţiei netimbrării apelului declarat de reclamanţi şi modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de acordare a daunelor morale şi a prestaţiei periodice pentru minorul B., reprezentat legal de A. şi reducerii sumelor acordate cu titlu de daune morale şi materiale către intimaţii-reclamanţi A., C., D. şi E., la un cuantum rezonabil, conform criteriilor şi practicii judiciare consacrate, respectiv în limita dovedirii acestora. De asemenea, a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea litigiului.

În susţinerea căii extraordinare de atac formulate, recurenta a dezvoltat următoarele critici:

1. Referitor la Încheierea din 17 iunie 2014. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. x/3/2012, a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia netimbrării apelului reclamanţilor, reţinând că în speţă operează scutirea de la plata taxei judiciare de timbru instituită de dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997.

În acest sens, autoarea căii de atac a susţinut că în speţă nu erau îndeplinite condiţiile statuate de evocata normă legală, deoarece legiuitorul a condiţionat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru de existenţa pe rol a unei cauze penale.

În opinia sa, această cerinţă nu a fost îndeplinită, întrucât, sintagma anterior menţionată presupunea punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier, nu doar simpla constituire a unui dosar de urmărire penală pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, aşa cum s-a întâmplat în speţă.

În considerarea celor anterior expuse, apreciind acţiunea în daune morale dedusă judecăţii ca fiind o acţiune patrimonială, evaluabilă în bani, în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997, a solicitat admiterea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, prin care, în mod nelegal, instanţa de apel a respins excepţia de netimbrare a apelului formulat de apelanţii-reclamanţi C., D. şi E.

2. Împotriva Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta a formulat următoarele critici:

A susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, menţinând soluţia primei instanţe cu privire la obligarea sa la plata de daune morale în cuantum de 40.000 euro pentru intimata-reclamantă C. şi în valoare de câte 20.000 euro pentru intimaţii-reclamanţi D. şi E.

Din acesta perspectivă, autoarea căii de atac a criticat decizia atacată pentru că în stabilirea cuantumului daunelor nu au fost avute în vedere criteriile subiective şi obiective, instituite de legiuitor în vederea îndeplinirii actului de justiţie în speţe similare şi a fost încălcat principiul proporţionalităţii daunei/prejudiciului cu despăgubirea.

A mai susţinut că menţinerea sentinţei tribunalului are caracterul unei pedepse, iar nu a unei juste despăgubiri, suma totală de 280.000 euro, acordată reclamanţilor cu titlu de daune morale, depăşind, în opinia recurentei, graniţa unor despăgubiri rezonabile, fiind o reală îmbogăţire fără justă cauză a acestora.

Aceleaşi critici a dezvoltat recurenta şi referitor la cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A., soţia supravieţuitoare a victimei accidentului, susţinând că suma de 100.000 euro este excesivă în raport cu probatoriul administrat care nu a relevat nici intensitatea şi nici durata în timp a suferinţei acesteia.

În acest sens, a arătat că daunele morale nu reprezintă un echivalent al vieţii pierdute, ci o reparaţie a prejudiciului suferit, dar care nu poate depăşi limitele echităţii pentru a nu constitui îmbogăţire fără just temei.

Autoarea căii de atac a criticat decizia recurată şi sub aspectul menţinerii soluţiei de acordare a daunelor morale şi a prestaţiei periodice către minorul B., susţinând că legea specială în vigoare nu prevede posibilitatea acordării de daune copilului nenăscut la data producerii accidentului.

Ca argument în susţinerea acestei critici, recurenta a invocat şi faptul că minorul B. nu a suferit nici psihic, nici fizic, atâta timp cât nu era născut.

Astfel, recurenta a arătat că, deşi conform art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 drepturile copilului sunt protejate de la momentul concepţiei, în litigiul pendinte - acţiune în daune morale, norma nu este aplicabilă, întrucât prejudiciul, respectiv suferinţa psihică intervenită în urma accidentului, nu există, fiind imposibil de cuantificat un prejudiciu moral pentru cazul intimatului-reclamant minor, care practic nu va putea cunoaşte situaţia familiei biparentale (excepţie făcând posibilitatea în care mama se va recăsători).

În concluzie, autoarea căii de atac a precizat că prejudiciul pretins suferit de minorul B. este incert (copilul, nenăscut la data evenimentului rutier, nu suferise o traumă psihică, deci nu se produsese prejudiciul ce se cere a fi reparat) şi nesusceptibil de evaluare.

Referitor la nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva acordării prestaţiei periodice, a invocat nesocotirea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în vigoare la data săvârşirii evenimentului rutier, care prevăd expres şi limitativ categoriile de daune pe care asigurătorul le acordă în cazul decesului intervenit ca urmare a unui accident rutier, între acestea nefiind inclusă prestaţia periodică.

O altă critică formulată de recurentă vizează acordarea daunelor morale către reclamanţi fără ca vreunul dintre aceştia să fi făcut dovada tratamentului psihologic urmat ulterior producerii evenimentului rutier şi respingerea probei cu expertiza medico-legală psihologică pentru intimaţii-reclamanţi A., C., D., E.

În acelaşi sens, autoarea căii de atac a criticat decizia atacată pentru a se fi fondat în principal pe raportul de expertiză extrajudiciară, referitor la care a invocat o serie de neregularităţi.

A mai susţinut că instanţa de apel a încălcat legea reţinând că lipsa culpei autorului intimaţilor-reclamanţi în producerea evenimentului rutier în care şi-a pierdut viaţa, deşi alcoolemia acestuia a fost de 0,5 g la mie, ignorând astfel un aspect esenţial în cauză.

O altă critică adusă hotărârii recurate a vizat reţinerea nereală a concluziilor referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale în sensul că vinovat exclusiv de producerea accidentului a fost numitul I., deşi din cuprinsul acestui act nu rezultă că organele de cercetare penală ar fi conchis asupra vinovăţiei producerii evenimentului rutier.

Ultima dintre criticile formulate de recurentă vizează înlăturarea de către instanţa de apel a criticilor sale cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, ceea ce a avut drept consecinţă încălcarea principiului proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Pentru aceste motive, autoarea căii de atac a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei pronunţate de instanţa de prim-control judiciar, în sensul admiterii în tot a apelului său.

Intimaţii-reclamanţi au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

I. Analizând cu prioritate, în baza art. 137 alin. (1), cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a autoarei căii de atac în promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, invocată din oficiu, în şedinţă publică, la termenul din 8 mai 2015, Înalta Curte urmează să o admită în considerarea următoarelor argumente:

Prin încheierea atacată, instanţa de apel a respins excepţia de netimbrare a apelului declarat de apelanţii-reclamanţi C., D. şi E. împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, excepţie ce a fost invocată de apelanta-pârâtă SC F. SA.

Aşa cum s-a arătat anterior, prin Decizia civilă nr. 804 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi.

Înţeles ca una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, interesul este folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin declanşarea procedurii judiciare.

El trebuie să fie legitim, născut, direct şi actual.

Or, în speţă, prin respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanţii-reclamanţi C., D. şi E., nu subzistă interesul recurentei-pârâte SC F. SA de anulare ca netimbrat a apelului acestora.

Astfel, nu se poate reţine că SC F. SA ar justifica vreun interes în promovarea recursului împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă excepţia netimbrării căii de atac exercitate de părţile adverse, câtă vreme aceasta a fost respinsă pe fond, iar eventuala admitere a recursului şi modificarea încheierii în sensul admiterii excepţiei de netimbrare, cu consecinţa respingerii apelului pe excepţie nu poate profita în niciun fel recurentei.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi, în consecinţă va respinge recursul împotriva acestei hotărâri ca lipsit de interes.

II. Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor dosarului, susţinerilor părţilor şi a normelor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text de lege potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea ori aplicarea greşită a legii.

În ce priveşte criticile recurentei referitoare la greşita acordare a daunelor morale către intimaţii-reclamanţi A., C. şi D. şi E., soţia supravieţuitoare, mama şi fraţii defunctului G., victima accidentului rutier, Înalta Curte apreciază că, prin stabilirea cuantumului acestor despăgubiri la nivelul celor reţinute în precedent, nu se poate vorbi nici despre o îmbogăţire fără justă cauză şi nici despre depăşirea nivelului de trai care poate fi atins în actualele circumstanţe economico-sociale.

De asemenea, instanţa supremă reţine că în mod corect instanţele de fond au stabilit întinderea obligaţiilor de reparare a prejudiciului în funcţie de dispoziţiile legale incidente (art. 998 - 999 C. civ., dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi ale Ordinului C.S.A. nr. 5/2010 al C.S.A.) şi de probele administrate în cauză şi, raportându-se la temeiurile de fapt şi de drept ale cererii de chemare în judecată şi la circumstanţele cauzei, au acordat despăgubirile pentru daunele morale în cuantum rezonabil.

Aceasta întrucât s-a avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al despăgubirilor pentru daune morale, care sunt destinate ca prin crearea unor condiţii de viaţă mai favorabile, să facă posibilă o estompare a pierderii afective suferite şi să permită celor afectaţi de dispariţia unui membru apropiat al familiei să îşi găsească alinare şi echilibru în alte activităţi sau chiar în alte condiţii de trai.

Criticile referitoare la interpretarea probelor - expertiza psihologică extrajudiciară administrată, respingerea efectuării unei expertize medico-legale în aceeaşi materie şi interpretarea referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a decesului autorului I., vor fi înlăturate întrucât vizează aspecte de eventuală netemeinicie a deciziei recurate, iar nu de nelegalitate a acesteia, astfel că nu pot forma obiectul cenzurii instanţei de recurs în reglementarea actuală a acestei faze procesuale.

Referitor la critica vizând acordarea daunelor morale către minorul B., nenăscut la data producerii accidentului soldat cu decesul autorului său, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele de fond au făcut aplicarea art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 50 din Legea nr. 136/1995, reţinând că asigurătorul datorează despăgubiri minorului, în condiţiile în care drepturile copilului sunt protejate de la momentul concepţiei.

De asemenea, se apreciază ca fiind făcute pur formal şi pro causa susţinerile recurentei în sensul că minorul nu a suferit niciun prejudiciu şi că acesta este incert şi neevaluabil, având în vedere că acest copil va creşte fără să-şi cunoască tatăl natural, fără suportul material şi moral al acestuia, lipsit de încrederea şi afecţiunea părintelui, prejudiciul moral constând în chiar această traumă de natură să îi afecteze întreaga evoluţie.

Nefondată este şi critica privind nesocotirea dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 5/2010 prin acordarea prestaţiei periodice motivat de faptul că nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 49 alin. (2) lit. a) - d) din Legea nr. 136/1995, având în vedere principiului prevalenţei legii în raport cu celelalte acte normative. Astfel, prevederile art. 998 - 999 C. civ. au prioritate faţă de dispoziţiile unui ordin al unei autorităţi care are caracter de normă terţiară în ierarhia actelor normative.

În ceea ce priveşte critica purtând asupra prestaţiei periodice acordate minorului, Înalta Curte reţine că, faţă de obligaţia de întreţinere a părintelui faţă de copilul minor consfinţită de prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 4/1953 şi de obligaţia asigurătorului de reparare a prejudiciului produs de asiguratul său, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 coroborate cu art. 998 - 999 C. civ., în mod corect instanţele de fond au stabilit în sarcina pârâtei această obligaţie la nivelul cuantumului legal al obligaţiei de întreţinere care ar fi revenit victimei în calitate de părinte raportat la venitul lunar net pe care victima îl realiza.

Nefondate sunt şi criticile recurentei cu privire la pretinsa eronată înlăturare a dispoziţiilor legale care reglementează instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, acţiune de răspundere civilă specială, în raport cu care evocatele norme legale, neprecizate de altfel, nu-şi găsesc aplicabilitatea.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivul invocat de recurentă nu justifică modificarea sa, aşa încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Încheierii din 17 iunie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F. SA împotriva Deciziei civile nr. 804 din 14 octombrie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - MI