Prescription of shareholder reinstatement bars subsequent declaration of ownership over corporate shares

Decizia nr. 1270/2015

Asupra recursului de faţă,

Prin cererea înregistrată sub nr. x/302/2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând instanţei să constate că exercită un drept de proprietate asupra unui număr de 40 de părţi sociale ale pârâtei.

Prin cerere precizatoare, înregistrată la 15 februarie 2011, reclamanta a învederat că obiectul cererii îl reprezintă constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra unui nr. de 40 de părţi sociale, temeiul de drept fiind art. 480 C. civ.

Prin Întâmpinarea formulată la 17 decembrie 2010, pârâta a solicitat suspendarea acţiunii, ca informă, raportat la art. 112 C. proc. civ., coroborat cu art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., pentru neindicarea temeiului de drept al cererii, pentru neindicarea domiciliului reclamantei.

Prin Sentinţa civilă nr. 1300 din 18 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/3/2011.

Prin Încheierea de la 13 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a încuviinţat, pentru reclamantă, proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei, pentru pârâtă proba cu înscrisuri, a prorogat discutarea utilităţii probei testimoniale ulterior administrării probelor cu înscrisuri şi interogatoriu.

Prin cererea, înregistrată la 11 decembrie 2012, reclamanta A. a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale potrivit art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin Încheierea de la 11 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a procedat la cenzurarea interogatoriului şi l-a comunicat pârâtei cu menţiunile impuse de art. 225 C. proc. civ., a prorogat discutarea cererii de suspendare a soluţionării cauzei, formulată de reclamantă, ulterior depunerii răspunsului la interogatoriu.

Prin Încheierea de la 8 ianuarie 2013, Tribunalul a încuviinţat cererea de amânare formulată de reclamantă, a solicitat depunerea la dosarul cauzei a sentinţei civile pronunţate în Dosarul nr. x/2006 cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, precum şi decizia pronunţată în Dosarul nr. x/1/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a amânat discutarea cererii de suspendare a judecăţii cauzei pentru termenul următor.

La termenul din 19 februarie 2013, pârâta a invocat excepţia puterii de lucru judecat alternativ cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin Încheierea de la 19 februarie 2013, Tribunalul a respins excepţia puterii de lucru judecat apreciind că în cauză nu a fost probată întrunirea cerinţei triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi.

Prin Încheierea de la 19 martie 2013, Tribunalul a respins cererea de suspendare, a dispus unirea cu fondul a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a respins, ca neconcludentă, proba testimonială solicitată de reclamantă; a încuviinţat cererea de amânare formulată de reclamantă, a pus în vedere pârâtei să facă dovada transformării societăţii din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată, urmând să probeze modalitatea de transformare a acţiunilor în părţi sociale.

Prin Sentinţa civilă nr. 2649 din 2 aprilie 2013, Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active că identitatea între persoana reclamantei şi cel care este titularul dreptului pretins există, însuşi obiectul cererii purtând asupra stabilirii calităţii de acţionar a acesteia, calitate de a formula cerere în constatarea unui drept având cel care pretinde a fi titularul dreptului contestat, în caz contrar, cererea fiind lipsită de interes.

Cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, prima instanţă a apreciat că acţiunea în constatarea dreptului de proprietate nu este supusă prescrierii extinctive.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut cele dispuse prin Decizia comercială nr. 507 din 28 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/3/2006 prin care s-a reţinut faptul că reclamanta a cunoscut structura acţionariatului încă din iunie 1991, cererea sa de repunere în drepturile ce i se cuvin în calitate de acţionar fiind respinsă.

A apreciat prima instanţă că, în condiţiile în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat că dreptul reclamantei de a fi repusă în calitatea de acţionar este prescris, nu se mai poate dispune constatarea calităţii sale de acţionar, acesta în considerarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statuate în mod irevocabil în procesul anterior opunându-se cu puterea unei prezumţii absolute în prezenta cauză.

Împotriva aceste sentinţe a formulat apel reclamanta A. pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

S-a susţinut că, în mod greşit, cu toate că a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, prima instanţă a dat eficienţă, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, unei hotărâri care a presupus soluţionarea cauzei în temeiul unei excepţii, respectiv a prescrierii dreptului material la acţiune, fără ca fondul dreptului să fi fost cercetat.

S-a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a apreciat că reclamanta nu mai poate obţine concursul justiţiei în recunoaşterea calităţii sale de acţionar, cu atât mai mult nu se poate prevala de această calitate pentru a obţine recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra acţiunilor.

Au fost reiterate argumentele circumscrise dispoziţiilor art. 474 C. civ.; de asemenea s-a susţinut că nu poate fi opus reclamantei faptul că nu a fost menţionată în actul constitutiv, întrucât o atare dispoziţie legală nu există, iar faptul refacerii Registrului acţionarilor, cu excluderea reclamantei nu îi poate fi opus acesteia.

Prin Decizia nr. 302 din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva Sentinţei civile nr. 2649 din 2 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL, ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Referitor la primul motiv de apel, prin care s-a criticat soluţia primei instanţe, de respingere a cererii în constatare, în condiţiile în care a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la Decizia civilă nr. 9259 din 31 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, pe de o parte, în cuprinsul considerentelor dând eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, de care s-a apreciat că se bucură această decizie, pe de altă parte, s-au constatat următoarele:

Prima instanţă, în mod greşit a reţinut puterea de lucru judecat a unei hotărâri prin care acţiunea a fost respinsă în temeiul unei excepţii procesuale, fără a fi examinat fondul cauzei şi temeinicia motivelor invocate.

Efectul substanţial al hotărârilor judecătoreşti implică faptul că nu pot fi judecate aceleaşi chestiuni de fond deja soluţionate printr-o hotărâre definitivă.

Ceea ce este relevant pentru această cauză, însă, este faptul că reclamanta nu mai poate obţine rectificarea registrului acţionarilor întocmit la data subscrierii, respectiv anul 1991, ca urmare a prescrierii dreptului material la acţiune, aşa cum s-a constatat prin decizia civilă menţionată.

Din cuprinsul înscrisurilor administrate, respectiv statutul societăţii, contractul de societate, precum Sentinţa civilă nr. 423 din 7 iunie 1991, rezultă că SC B. SA s-a constituit prin reorganizarea întreprinderii cooperatiste, în temeiul Deciziei C. din 1991.

Referitor la subscrierea acţiunilor s-a convenit emiterea de acţiuni nominative, în condiţiile asigurării protecţiei capitalului social.

Prin art. 7 alin. (3) din statut s-a recunoscut un drept de preemţiune în subscrierea de acţiuni pentru salariaţii C. şi B., acţiuni cu care să participe la constituirea societăţii, cu respectarea termenelor legale privind vânzarea capitalului astfel subscris.

De asemenea, prin art. 12 din statut, s-a stipulat că acţiunile sunt nominative, cu menţiunile prevăzute de lege, urmând ca înmânarea acţiunilor să se facă după achitarea integrală a valorii acestora.

Potrivit art. 13 din statut acţiunile trebuiau să poarte timbrul sec al societăţii şi semnăturile celor autorizaţi de Adunarea Generală a Acţionarilor, societatea urmând a ţine evidenţa acţionarilor într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele Consiliului de Administraţie.

Cu chitanţele din 18 aprilie 1991, 18 noiembrie 1991 şi 6 aprilie 1995 reclamanta A. a achitat contravaloarea a 40 de acţiuni.

Susţinerile reclamantei, potrivit cărora între anii 1991 - 1993 a încasat dividende, nu sunt susţinute probator, din cuprinsul Adresei din 6 octombrie 2010 rezultând că în această perioada societatea a distribuit dividende acţionarilor, fără a fi identificat nominal reclamanta.

Din probele dosarului a mai rezultat faptul că în registrele acţionarilor întocmite pentru anii 1991, 1992 ţinute la ORCTB şi, ulterior anului 2004, ţinut la societate, reclamanta nu a fost înscrisă ca acţionar.

Refacerea registrelor, în condiţiile în care reclamanta avea dreptul, posibilitatea şi obligaţia de diligenţă de a proceda la verificarea lor, nu a fost solicitată în termen legal, astfel că aceste sunt prezumate a reflecta adevărul.

Refacerea registrelor în condiţiile art. 48 din Legea nr. 31/1990, prin acţiunea în regularizare nu a fost solicitată în termenul special de prescripţie, cererea fiind respinsă, ca prescrisă, prin Decizia civilă nr. 507 din 28 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/3/2006.

Din interpretarea art. 7 alin. (3) din statut, prin care s-a recunoscut dreptul salariaţilor de a subscrie prioritar acţiuni, raportat la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data înfiinţării societăţii, rezultă că s-a optat pentru constituirea societăţii pe acţiuni prin subscripţie publică, fapt ce a implicat, aşa cum de altfel a rezultat, subscrierea integrală şi simultană a părţii de capital de către membrii fondatori, ulterior având loc şi subscripţia capitalului prin acceptarea de către publicul subscriitor a ofertei publice de acţiuni, cu prioritate a salariaţilor.

Subscrierea publică, raportat la art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data constituirii societăţii, implică întocmirea unui prospect de emisiune, cu menţiunea datelor prevăzute de lege, inclusiv data închiderii subscripţiei, subscrierile de acţiuni urmând a se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului, vizate de judecătorul delegat la ORCTB, cu menţionarea numelui, prenumelui şi a domiciliului subscriitorului.

În condiţiile legii, pentru lipsa menţiunilor legale se poate invoca nulitatea prospectului de emisiune.

Din probatoriul administrat nu a rezultat că, participând la subscriere, reclamanta a parcurs procedura impusă de lege şi că, în caz contrar, a ridicat obiecţiuni cu privire la nelegalitatea modalităţii de subscriere publică.

Nici în conformitate cu art. 12 teza a II-a şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acţiunile emise sunt nominative, ceea ce presupune identificarea titularului, cu menţionarea în titlu a numelui, prenumelui şi domiciliului acţionarului, reclamanta nu a probat că în urma achitării contravalorii a 40 de acţiuni a dobândit dreptul de proprietate, prin remitere titlurilor.

Pentru situaţia în care societatea pe acţiuni nu ar fi emis titluri, adică înscrisurile în care dreptul acţionarului este încorporat, emiterea acestora, în forma materializată, nefiind obligatorie, cel care şi-a manifestat intenţia de a subscrie era îndreptăţit a solicita emiterea materială a titlurilor, societatea fiind obligată să predea titlurile la cerere, în cazul unui refuz, cel interesat, având posibilitatea a se adresa instanţei de judecată.

Or, nici această cale procesuală nu a fost urmată de reclamantă.

Prin urmare, în nici una dintre modalităţile prevăzute de lege, respectiv, prospect de emisiune pentru subscripţia publică, încheiat în formă autentică cu menţionarea numelui reclamantei, cu acţiuni nominative, în formă materializată, în care să fie înscris numele reclamantei sau cu extras din Registrul Acţionarilor, a cărui verificare şi rectificare nu s-a efectuat în termen legal, în condiţiile în care pentru anii 1991 şi 1992, anii în care s-a realizat subscripţia publică, acesta s-a aflat la ORCTB, reclamanta nu a probat că, achitând contravaloarea a 40 de acţiuni, a devenit şi acţionar.

În consecinţă, s-a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a procedat la respingerea, ca neîntemeiată, a cererii, reţinând că reclamanta nu a probat că, achitând, cu chitanţele menţionate, contravaloarea a 40 de acţiuni, a dobândit, în condiţiile legi, dreptul de proprietate asupra acestora, chiar dacă analiza sa s-a rezumat numai la faptul neînscrierii în Registrul Acţionarilor a reclamantei, atâta timp cât aceasta se coroborează cu celelalte argumente supuse analizei, în apel. în considerarea caracterului devolutiv al căii de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. aducându-i următoarele critici:

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a analizat într-un mod greşit cererea sa, apreciind că reclamanta avea obligaţia să solicite emiterea materială a titlurilor, pe motiv că numai aşa putea face dovada calităţii sale de acţionar.

S-a apreciat că instanţa de apel a schimbat natura cererii de chemare în judecată, deoarece s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile incorporale, generice, nesolicitându-se constatarea calităţii de acţionar.

Prin hotărârea pronunţată, se susţine de către recurenta-reclamantă, i-a fost îngrădit dreptul de a formula o acţiune în justiţie.

Cât timp a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, nu putea exista un temei care să conducă la respingerea acţiunii.

Argumentul adus de instanţa de apel, acela constând în faptul că prescripţia dreptului de a cere repunerea în drepturile de acţionar, potrivit Deciziei nr. 1363 din 30 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar atrage pierderea dreptului de a cere recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acţiunilor (convertite în părţi sociale), nu poate fi corect, deoarece acest drept fusese dobândit încă din anul 1991.

S-a mai susţinut că Decizia nr. 1363/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are nicio legătură cu cauza de faţă, prin acea decizie stabilindu-se doar că este prescris dreptul de a cere repunerea în drepturile de acţionar, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, nicidecum nu a stabilit inexistenţa dreptului de proprietate.

În opinia recurentei-reclamante instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a refuzat să analizeze dreptul de proprietate, susţinând că a devenit proprietara a 40 de acţiuni emise de intimată, prin faptul plăţii, respectiv încasării preţului acestora.

A existat o transformare atipică a unei întreprinderi cooperatiste într-o societate comercială cooperatistă, însă, conducerea societăţii intimate a urmărit scoaterea din rândul acţionarilor a unor persoane incomode, cum este şi cazul recurentei-reclamante, prin distrugerea Registrului Acţionarilor, urmată de aşa-zisa refacere a acestuia.

Prin hotărârea recurată se aplică un tratament discriminatoriu reclamantei, în comparaţie cu ceilalţi asociaţi, deoarece pentru niciunul dintre ei nu s-a emis titluri în formă materială, în acelaşi timp dându-se legitimitate unui act fals, Registrul Acţionarilor, pe care societatea intimată l-a refăcut după bunul plac.

S-a susţinut că prima instanţă, a refuzat reclamantei dreptul de a-şi dovedi susţinerile prin proba testimonială solicitată, aceasta fiind necesară, cât timp intimata a distrus Registrul Acţionarilor şi l-a refăcut după voia sa.

Actul constitutiv cât şi menţiunile făcute la Oficiul Registrului Comerţului nu cuprind menţiuni referitoare la ceilalţi acţionari, alţii decât fondatorii, iar art. 6 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nici nu cere acest lucru.

În soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acţiunea prin care s-a solicitat repunerea în drepturile de acţionar este supusă termenului de prescripţie, deoarece a calificat această cerere ca având caracter patrimonial, însă, acţiunea în constatarea unui drept, cum este cea din cauza de faţă este imprescriptibilă.

S-a subliniat faptul că modificarea formei juridice a societăţii intimate pe parcursul judecării cauzei nu poate aduce nicio modificare dreptului reclamantei, decât sub aspect formal, în sensul că dreptul de proprietate se referă la părţi sociale, ci nu la acţiuni.

Prin Încheierea din 29 mai 2014, instanţa de recurs a dispus, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal nr. x/302/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La dosarul cauzei intimata-pârâtă a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Analiza efectuată de către instanţa de apel nu este greşită, ci este corectă, constatarea dreptului de proprietate asupra acţiunilor sau părţilor sociale, neputându-se face în alt mod decât prin constatarea calităţii de acţionar sau de deţinător al părţilor sociale.

Prin urmare, nu s-a schimbat natura cererii de chemare în judecată.

Respingerea excepţiilor invocate nu atrage, ca o consecinţă automată, admiterea cererii pe fondul acesteia.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că dreptul de proprietate fusese dobândit încă din anul 1991, iar Decizia nr. 1363/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu ar avea nicio influenţă în ce priveşte recunoaşterea dreptului de proprietate, nu poate fi reţinută, deoarece aceste probleme sunt indisolubil legate, constarea dreptului de proprietate neputându-se face decât prin recunoaşterea calităţii de acţionar, or, aşa cum s-a stabilit prin decizia mai sus amintită, a fost constatat prescris dreptul de a cere repunerea în drepturile de acţionar, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Susţinerile recurentei-reclamante privind modul de transformare a fostei unităţi cooperatiste în societate comercială precum şi cele privind dobândirea a 40 de acţiuni, vizează starea de fapt, recurenta-reclamantă criticând mai mult hotărârea primei instanţe decât hotărârea instanţei de apel, însă, în calea de atac, extraordinară, a recursului, criticile vizând temeinicia hotărârilor anterioare nu mai pot fi analizate, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, instanţa de recurs putând analiza doar legalitatea deciziei recurate.

De asemenea, criticile vizând modul în care intimata-pârâtă a ţinut Registrul Acţionarilor, vizează tot netemeinicia deciziei recurate.

Singura critică ce vizează nelegalitatea deciziei recurate poate fi considerată doar aceea vizând natura cererii formulate, respectiv constatarea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile necorporale, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în privinţa acţiunilor sau părţilor sociale ale unei societăţi comerciale, constatarea dreptului de proprietate asupra acestora nu se poate face decât prin constatarea calităţii de deţinător al acestor acţiuni sau părţi sociale, însă, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, recurentei-reclamante i s-a prescris dreptul de a cere repunerea în drepturile de acţionar.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 302/2013 din 30 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI