Enforcement validity of agricultural land concession contracts for investment penalties under Law 190/2004

Decizia nr. 1261/2015

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 56 din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu Agenţia B., a anulat Ordinul de poprire nr. x din 27 august 2013; a respins excepţia prematurităţii invocată de intimată (faţă de cererea de repunere în situaţia anterioară); a repus părţile în situaţia anterioară acestuia în sensul că a obligat intimata Agenţia B. la restituirea către contestator a sumei de 4.648,82 RON; a obligat intimata la plata către contestator a dobânzii legale raportat la suma de restituit calculată de la 26 septembrie 2013 şi până la data plăţii efective; a respins capătul de cerere privitor la indexarea sumelor de mai sus cu indicele de inflaţie ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, contestatorul A. în contradictoriu cu intimatele Agenţia B. şi C. SA a solicitat anularea Ordinului de poprire nr. x din 27 august 2013 emis de Preşedintele Agenţiei B. şi întoarcerea executării în sensul obligării intimatei Agenţia B. la restituirea sumei de 4.648,82 RON, la plata dobânzii legale aferente de la data contestaţiei şi până la data plăţii, la actualizarea sumei totale rezultate din însumarea debitului şi dobânzii legale cu indicele de inflaţie la data plăţii.

În motivarea acestei contestaţii se arată că la data de 10 septembrie 2013, C. a comunicat ordinul de poprire emis de Agenţia B. pentru suma de 4.648,82 RON reprezentând majorări de întârziere investiţii pentru anul 2005 - 2006 potrivit titlului executoriu constituit din Contractul de concesiune din 25 noiembrie 2004.

Ordinul de poprire este lovit de nulitate pentru că nu există un titlu executoriu valabil pentru majorările de întârziere la investiţii, contractul de concesiune în discuţie fiind încheiat cu 1 an anterior O.U.G. nr. 64/2005 care prevede caracterul executoriu al contractului de concesiune, lege care nu poate retroactiva, iar art. 3 din Legea nr. 190/2004 prevede caracterul executoriu doar pentru plata redevenţei. Agenţia B. nu avea competenţa de a emite ordinul de poprire, ci A.N.A.F. Nu există dreptul la majorările de întârziere pretinse deoarece nu a fost îndeplinită obligaţia de predare a terenului concesionat aşa cum a fost stabilită prin Actul adiţional din 14 ianuarie 2005.

Prin Sentinţa nr. 7519 din 30 aprilie 2014 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Încheierea din 26 septembrie 2014, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei C. şi a respins contestaţia faţă de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Legea aplicabilă este C. proc. civ., iar nu Noul C. proc. civ. având în vedere că executarea a fost începută printr-o somaţie de executare din 2012, deci anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.

Contractul de concesiune încheiat între părţi la 25 noiembrie 2004 şi Actul adiţional din 14 ianuarie 2005 reprezintă titlurile executorii invocate de intimata Agenţia B. ca fundament al executării silite efectuate contra contestatorului. Aceste acte juridice sunt cârmuite de Legea nr. 190/2004 care prin art. 3 acordă valoare de titlu executoriu doar pentru obţinerea plăţii redevenţei, iar nu şi pentru majorările de întârziere.

Nu poate fi aplicat art. 2 O.U.G. nr. 64 din 29 iunie 2005 deoarece acest text prevede că sunt titluri executorii doar contractele de vânzare-cumpărare, iar în cauză este vorba despre un contract de concesiune.

Nu se poate reţine aplicarea Legii nr. 64/2010 deoarece această normă are un caracter general, în timp ce norma prevăzută de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 are un caracter special.

Faptul că legiuitorul nu a intenţionat să se aplice O.U.G. nr. 64/2005 la contractele de concesiune anterioare rezultă clar şi din art. 3 al acestui act normativ care prevede că procedurile cuprinse în dispoziţiile legale menţionate la art. 1 alin. (2) se aplică şi în cazul contractelor încheiate de Agenţia B. cu partenerii contractuali, având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă. Deci doar procedurile de la art. 1 se aplică, nu şi prevederile art. 2.

Legea de aprobare nr. 94/2010 nu modifică acest text.

Având în vedere lipsa unui titlu executoriu vizavi de majorările pretinse din actul de executare rezultă că actul de executare - ordinul de poprire este nelegal, nefiind fundamentat pe un titlu executoriu. Aşadar, este lovit de nulitate.

Restabilirea situaţiei anterioare este un efect al nulităţii şi constă, în cazul de faţă, în restituirea de către intimata Agenţia B. a sumei executate silit prin poprire în mod nelegal.

Dat fiind că intimata se află în întârziere de la data prezentei contestaţii, rezultă că ea datorează dobândă legală pentru suma ce trebuie să o restituie de la data acţiunii, 26 septembrie 2013 şi până la data plăţii debitului.

Capătul de cerere privitor la indexarea sumelor cu indicele de inflaţie este neîntemeiat şi va fi respins ca atare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema caracterului de titlu executoriu al Contractului de concesiune din 2004 a fost tranşată irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin Decizia de casare nr. 2834 din 29 mai 2012, drept pentru care se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la calitatea de titlu executoriu al Contractului de concesiune din 2004.

La art. 2 din Legea nr. 94/2010 se dispune: "toate contractele încheiate de Agenţia B. constituie titluri executorii".

Din interpretarea acestor prevederi legale se poate constata că nu se restrânge sfera de aplicare a acestora la anumite contracte în funcţie de data când acestea au fost încheiate sau cu privire la anumite obligaţii contractuale, ci, dimpotrivă, aceste dispoziţii sunt aplicabile tuturor contractelor încheiate de Agenţia B., cu partenerii contractuali, care au ca obiect exploatarea eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, în această situaţie aflându-se şi Contractul de concesiune din 2004.

Instanţa de fond, cu aplicarea greşită a legii a dispus întoarcerea executării silite.

În conformitate cu disp. art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, "executarea silită începută (...) continuă şi pe parcursul soluţionării contestaţiilor formulate de debitori, aceştia având dreptul întoarcerii executării numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile".

Instanţa de fond nu indică temeiul de drept în baza căruia a dispus obligarea Agenţiei B. la plata dobânzii pentru suma indicată a fi restituită.

Intimatul A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată şi nu poate fi primită.

În Dosarul nr. x/2/2011 a fost soluţionată în mod irevocabil problema caracterului executoriu al Contractului de concesiune din 2004 însă raportat la caracterul obligaţiei pretinse prin actele de executare având ca titlu executoriu contractul de concesiune şi anume plata redevenţei raportat la prevederile legale aplicabile, respectiv O.U.G. nr. 64/2005 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 94/2010, disp. Legii nr. 190/2004 şi disp. O.U.G. nr. 51/1998.

Art. 3 din Legea nr. 190/2004 dispune: "Contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate cu Agenţia B. constituie titlu executoriu numai pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contract".

Art. 2 din Legea nr. 94/2010 dispune: "toate contractele încheiate de Agenţia B. constituie titluri executorii".

Art. 2 din Legea nr. 94/2010 nu modifică disp. art. 3 din Legea nr. 190/2004. Această concluzie reiese din referirea făcută de art. 2 din Legea nr. 94/2010 la toate contractele şi din cea făcută de art. 3 din Legea nr. 190/2004 doar la contractele de concesiune cu destinaţie agricolă.

Prevederile Legii 190/2004 se referă la caracterul executoriu al contractului de concesiune a terenului cu destinaţie agricolă numai pentru plata redevenţei.

Cu privire la alte obligaţii ce decurg dintr-un contract de concesiune, cum sunt cele pentru realizarea investiţiilor obiect al prezentului dosar, contractul de concesiune nu mai are caracter executoriu, aceste obligaţii neîncadrându-se în limitele stabilite prin Legea nr. 190/2004.

Aşa fiind, excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte întoarcerea executării, Curtea a reţinut în mod corect faptul că restabilirea situaţiei anterioare este un efect al nulităţii şi constă în restituirea de către Agenţia B. a sumei executate silit prin poprire în mod nelegal.

În cauză nu sunt aplicabile disp. art. 82 alin. (2) din O.U.G. 51/1998.

"Dispoziţiile O.U.G. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi Agenţiei B. în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare".

Legea delimitează clar atribuţiile Agenţiei B. în materia privatizării şi în materia concesionării.

Dispoziţiile O.U.G. 51/1998 se aplică numai pentru atribuţiile Agenţiei B. în ceea ce priveşte privatizarea. În privinţa concesionării terenurilor nu sunt aplicabile disp. O.U.G. 51/1998.

În mod legal s-a dispus restituirea sumei poprite nefiind necesară obţinerea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea ordinului de poprire şi abia apoi contestatorul să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată pentru restabilirea situaţiei anterioare.

În ceea ce priveşte obligarea la plata dobânzii, Înalta Curte reţine că prin poprirea în mod nelegal a sumei de bani, contestatorului i s-a adus un prejudiciu, care poate fi acoperit prin această dobândă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta Agenţia B. împotriva Sentinţei civile nr. 56 din 2 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI