Land Free-Use Right Survives Constitutional Ruling; Municipality's Damages Claim Rejected.

Decizia nr. 1258/2015

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar a chemat în judecată pe pârâtele A., B. şi C. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.526.048 RON reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat de către reclamant prin neîncasarea veniturilor din cedarea folosinţei terenului Stadionului D. pe perioada iulie 2009 - august 2012 şi 316.125 RON dobânda legală.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Decizia din 2012 a Camerei de Conturi Sibiu s-a stabilit în sarcina reclamantului obligativitatea calculării şi încasării chiriei datorate de pârâte pentru folosinţa imobilului înscris în CF nr. x nr. top. y cu motivarea că bunurile proprietate publică nu pot fi date în folosinţă gratuită unităţilor economice, că dat fiind caracterul executoriu al acestei decizii, Municipiul Sibiu a procedat la calcularea beneficiului nerealizat aşa cum au stabilit auditorii publici care au efectuat controlul şi solicită obligarea pârâtelor la plata acestor sume.

Prin Sentinţa civilă nr. 311/2013 Tribunalul Sibiu a respins acţiunea reclamantului, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Sibiu a reţinut în esenţă următoarele:

Imobilului înscris în CF nr. x Sibiu nr. top. y, teren de construcţii cu bază sportivă, clădire şi tribună cu 2500 locuri are ca proprietar Statul român asupra terenului şi A. asupra clădirii şi tribunei. Asupra acestui imobil are drept de folosinţă fără plată şi fără termen B. şi C., drept care a fost înscris în cartea funciară încă din anii 1967 şi respectiv 1968.

Pârâtele E. şi B. sunt succesoarele în drepturi ale C. şi B.

Pârâtele au folosit bunul imobil în litigiu în baza unui drept propriu, drept care este încă actual şi opozabil reclamantului, astfel încât nu există temei juridic pentru obligarea pârâtelor la plata contravalorii folosinţei acestuia, prevederile legale invocate de reclamant neputând justifica admiterea acţiunii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.

Prin Decizia civilă nr. 48/2013, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului, reţinând că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 123 şi 124 din Legea nr. 215/2001 şi pe art. 136 din Constituţia României.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 1408 din 8 aprilie 2014 a admis recursul, a casat Decizia nr. 48/2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea instanţei de recurs, ţinând cont de efectele Deciziei nr. 913/2009 a Curţii Constituţionale, se arată că titlul pârâtelor constituit prin Decizia nr. 472/1968 a C.P.J.P. Sibiu şi-a încetat valabilitatea, astfel că dreptul de folosinţă al intimatelor nu poate înfrânge dispoziţiile imperative ale art. 123 şi 124 din Legea 215/2001 care prevăd că bunurile ce aparţin domeniului statului nu pot fi date în folosinţă gratuită decât în condiţiile prezentei legi.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 102 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar împotriva Sentinţei civile nr. 311/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu şi a obligat apelantul să plătească intimatei B. suma de 4.000 RON, iar intimatei A. suma de 13.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Alba-Iulia a reţinut în esenţă următoarele:

În urma pronunţării Deciziei nr. 913/2009 a Curţii Constituţionale, folosirea terenurilor din domeniul statului/unităţilor administrative nu mai este obligatoriu (ope legis) gratuită, ceea ce înseamnă că rămâne la latitudinea statului/unităţii administrative proprietare, dacă folosinţa va fi gratuită sau cu plată.

Unitatea Administrativ Teritorială Sibiu abia în anul 2012 prin H.C.L. nr. 380 din 25 octombrie 2012 a înţeles să revoce folosinţa fără plată şi fără termen instituită în favoarea C. şi a B., astfel că nu există nicio îndreptăţire a reclamantului de a solicita despăgubiri, cât timp nu a înţeles să revoce anterior acestei date folosinţa gratuită stabilită în favoarea pârâtelor.

Aşadar, obligaţia legală anterior menţionată de a asigura folosinţa gratuită, ca efect al pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, devine o facultate pentru proprietar, acesta fiind singurul în măsură să decidă dacă va percepe sau nu o anumită sumă de bani reprezentând contravaloarea folosinţei terenului.

Pentru perioada iulie 2009 - august 2012 folosirea terenului a rămas cu titlu gratuit, astfel cum este menţionat acest drept şi în cartea funciară.

Reţinând că pârâtele beneficiază pe perioada în litigiu de un drept de folosinţă fără plată, drept ce a fost revocat doar în octombrie 2012, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Sibiu prin Viceprimar, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Concluzia potrivit căreia transmiterea dreptului de folosinţă gratuită sau cu plată a terenurilor din domeniul statului/unităţilor administrativ teritoriale este o obligaţie facultativă nu poate fi primită.

Prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 reglementează imperativ cerinţele care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană juridică să beneficieze de aceste dispoziţii, iar pârâtele nu au calitatea cerută de lege şi nu pot beneficiu de aceste prevederi întrucât sunt agenţi economici.

Încetarea dreptului de folosinţă gratuită constituit în favoarea pârâtelor în temeiul actelor normative invocate este consecinţa admiterii excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005.

Faţă de faptul că deciziile Curţii produc efecte numai pentru viitor, dreptul de creanţă al Municipiului Sibiu s-a născut începând cu iulie 2009, respectiv data la care a fost declarat neconstituţional art. 107 din Legea nr. 1/2005.

Sunt invocate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatele A. şi C. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În primul rând, faţă de obiectul acţiunii respectiv obligarea pârâţilor la plata sumei de 3.526.048 RON reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat prin neîncasarea veniturilor din cedarea folosinţei terenului, Înalta Curte, secţia a II-a civilă, este competentă funcţional să soluţioneze prezentul litigiu.

De altfel această cauză a fost soluţionată numai de secţii civile ale tribunalului şi curţii de apel şi, în primul ciclu procesual, recursul a fost soluţionat tot de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Prin Decizia de casare nr. 1408 din 8 aprilie 2014, Înalta Curte a reţinut că în prezent, titlul pârâtelor intimate constituit prin Decizia nr. 472 din 28 septembrie 1968 a Consiliului Popular Judeţean Provizoriu Sibiu şi-a încetat valabilitatea, ca urmare a emiterii actelor administrative evocate, astfel că dreptul de folosinţă al intimatelor nu poate înfrânge dispoziţiile imperative ale art. 123 şi 124 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, care prevăd că bunurile ce aparţin domeniului statului nu pot fi date în folosinţa gratuită decât în condiţiile prezentei legi.

Din această perspectivă se constată că există unele neconcordanţe cu privire la menţiunile existente în CF nr. x Sibiu, nr. top y referitoare la terenul situat în Sibiu, care face parte din domeniul public al Municipiului Sibiu, în măsura în care potrivit extraselor din dosar, rezultă înscrierea, în favoarea pârâtelor a unui drept de folosinţă cu titlu gratuit, apărarea pârâtelor referitoare la existenţa unui drept de folosinţă gratuită urmând a fi verificată.

În rejudecare, Curtea de apel a reţinut că pârâtele au înscris în cartea funciară un drept de folosinţă, cu titlu gratuit.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 913/2009 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care folosinţa terenurilor se face cu titlu gratuit.

Curtea a concluzionat în sensul că "prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 1/2005 aduc atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, în măsura în care folosinţa terenurilor se face cu titlu gratuit".

Dreptul de folosinţă gratuită în speţă nu a luat naştere în temeiul legii declarate neconstituţionale.

Ca efect al pronunţării deciziei Curţii Constituţionale, obligaţia legală de a asigura folosinţa gratuită devine o facultate pentru proprietar. Aceasta înseamnă că rămâne la latitudinea proprietarului dacă percepe sau nu o anumită sumă de bani reprezentând contravaloarea folosinţei terenului.

Reclamantul şi-a exercitat această prerogativă prin H.C.L. nr. 380 din 25 octombrie 2012.

Această Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Sibiu a fost anulată prin Sentinţa nr. 1973/CA de la 19 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu, sentinţă irevocabilă prin Decizia nr. 7735 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii nu se poate reţine critica potrivit căreia dreptul de folosinţă gratuită a încetat ca o consecinţă directă a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 913 din 23 iunie 2009.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale întrucât nu există un fapt ilicit al folosinţei terenului care să dea dreptul recurentei la despăgubiri pentru beneficiul nerealizat prin neîncasarea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea ori modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu - prin Viceprimar împotriva Deciziei civile nr. 102/2014 din 30 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu - prin Viceprimar să plătească intimatei-pârâte A. suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - MI