Negative jurisdictional conflict: Territorial competence for annulment of abusive credit clauses prioritizing consumer's domicile under Article 113 NCPCC

Decizia nr. 1250/2015

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data de 23 iunie 2014 sub nr. x/299/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C., constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse în Contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1, art. 4, la art. 2.1.1, art. 6, art. 9 şi art. 10.2.6, restituirea sumelor încasate începând cu 30 aprilie 2012 reprezentând comision de administrare şi diferenţa între dobânda stabilită în mod unilateral de către bancă şi dobânda actualizată în funcţie de Euribor, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele încasate nelegal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanţii au invocat Legea nr. 193/2000.

La data de 14 august 2014 pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 16263 din 3 octombrie 2014 instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a dispus declinarea de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, considerând că sunt incidente prevederile art. 113 punctul 8 din Noul C. proc. civ., instanţa de la domiciliul consumatorului şi art. 107 Noul C. proc. civ. instanţa de la sediul pârâtului, sediul sucursalei pârâtei fiind la Craiova.

La data de 6 noiembrie 2014 cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub acelaşi număr de dosar, iar la termenul de judecată din data de 6 martie 2015 instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova.

Prin Sentinţa civilă nr. 2980 din 6 martie 2015 Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi pe cale de consecinţa a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

S-a reţinut că în art. 18.4 din contract s-a stabilit că "litigiile privind interpretarea şi executarea prezentului contract, precum şi cererile care au ca obiect învestirea cu formulă executorie a acestuia, sunt de competenţa instanţei în raza căreia se află sediul grupului băncii, indicat în prezentul contract".

Prin sediul grupului băncii se înţelege sediul central al băncii situat în Bucureşti, sector 1, deoarece nu se face referire la sediul sucursalei Craiova, sau sediul grupului Craiova.

Prin încheierea şi semnarea Contractului de credit nr. x din 3 decembrie 2010 reclamanţii au fost de acord ca litigiile în legătură cu contractul să fie soluţionate de instanţele din Bucureşti şi nu numai că au fost de acord la momentul semnării contractului ca litigiile să se judece de aceste instanţe, dar şi la momentul formulării cererii de chemare în judecată au înţeles să se adreseze Judecătoriei Sectorului 1, în raza căreia se află sediul grupului băncii, sediul central al băncii pârâte, au înţeles ulterior să se opună la excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă, să insiste în a susţine competenţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin răspunsul la întâmpinare şi prin concluziile orale puse în faţa instanţei în şedinţa publică din 3 octombrie 2014, consemnate în preambulul Sentinţei 16263/2014, dar şi în faţa Judecătoriei Craiova, în concluziile puse în şedinţa publică din 6 martie 2015.

Prin voinţa lor reclamanţii au înţeles să dea eficienţă prevederilor contractului dintre părţi care are putere de lege pentru acestea, dar şi prevederilor art. 107 din Noul C. proc. civ., aşa încât această instanţă a considerat că reclamanţii au renunţat la beneficiul conferit de dispoziţiile art. 113 punctul 8 din Noul C. proc. civ. potrivit cărora "în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Aceste prevederi legale instituie o competenţă teritorială alternativă la domiciliul consumatorului, ca o măsură menită să vină în sprijinul consumatorului, un beneficiu pentru acesta că nu trebuie să facă cheltuieli suplimentare cu deplasarea la instanţa de la sediul pârâtei.

Dreptul de a alege în situaţiile în care lege stabileşte o competenţă teritorială alternativă aparţine reclamanţilor şi trebuie să răspundă în mod real nevoilor acestora, dorinţei acestora, intereselor acestora.

În condiţiile în care reclamanţii din prezenta cauză au ales Judecătoria Sectorului 1 din Bucureşti şi au insistat în susţinerea competenţei acestei instanţe este evident că şi-au exercitat în cunoştinţă de cauză dreptul de a alege între instanţele deopotrivă competente şi nu poate instanţa interveni în alegerea făcută. Nu se poate transforma dreptul de a alege al reclamanţilor într-un drept de a alege al instanţei.

În plus, examinând copiile cărţilor de identitate ale reclamanţilor instanţa constată că aceştia nu au domiciliul în Craiova, ci în Caracal, iar din adeverinţa din 27 februarie 2015 eliberată de Asociaţia de proprietari rezultă că reclamanţii locuiesc efectiv în Caracal, judeţul Olt, unde de altfel îşi desfăşoară şi activitatea, aşa cum rezultă din adeverinţa emisă de unitatea şcolară la care lucrează.

Faţă de raţiunile înfăţişate, această instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că, Judecătoria Craiova nu este instanţa de la domiciliul consumatorilor, aşa cum în mod greşit a stabilit Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi nu sunt incidente prevederile art. 113 punctul 8 din Noul C. proc. civ.

De asemenea, aceeaşi instanţă a infirmat considerentele sentinţei Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în sensul că sediul pârâtei ar fi la Craiova, unde aceasta are o sucursală, cea cu care s-a încheiat contractul şi că în acest fel ar fi incidente prevederile art. 107 din Noul C. proc. civ. Reclamanţii au chemat în judecată societatea mamă, care are sediul în Bucureşti, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar nu sucursala Craiova, iar stabilirea cadrului procesual este la dispoziţia reclamanţilor, nu a instanţei, conform art. 9 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Craiova competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În primul rând trebuie evidenţiat obiectul cauzei dedus judecăţii, respectiv reclamanţii au învestit Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu o cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta C. prin care au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale incluse în Contractul de credit, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1, art. 4, la art. 2.1.1, art. 6, art. 9 şi art. 10.2.6, restituirea sumelor încasate începând cu 30 aprilie 2012 reprezentând comision de administrare şi diferenţa între dobânda stabilită în mod unilateral de către bancă şi dobânda actualizată în funcţie de Euribor, obligarea la plata dobânzii legale pentru sumele încasate nelegal, cu cheltuieli de judecată, invocând ca temei de drept Legea nr. 193/2000.

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea în constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit formulată de reclamanţii - consumatori A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta C.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din Noul C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor''.

Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 Noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 Noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din Noul C. proc. civ. "în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (A), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Este de reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa (Costa vs. Enel din 15 iulie 1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.

Din jurisprudenţa Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero), instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În speţă, reclamanţii au calitatea de consumatori în relaţia cu banca, ceea ce atrage competenţa instanţei de la domiciliul reclamanţilor - acesta fiind în Craiova - cât şi la sediul pârâtei C. - sucursala Craiova, respectiv Judecătoria Craiova.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii A. şi B. în favoarea Judecătoriei Craiova, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2015.

Procesat de GGC - MI