Inadmissibility of revision for lack of identity of parties in conflicting judgments regarding judicial fines

Decizia nr. 6907/2013

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contextul procesual. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea revizuirii

Prin Decizia nr. 209 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu de instanţă şi a respins ca inadmisibil recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1154 din data 16 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că recurentul a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 1154 din 16 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, decizie irevocabilă, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestator împotriva Deciziei nr. 64 din 20 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul Statul român prin Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Prin aceeaşi Decizie - 1154 din 16 septembrie 2011, în baza dispoziţiilor art. 1081 C. proc. civ., alin. (1) lit. a), s-a dispus amendarea contestatorului A. cu suma de 500 RON, în ceea ce priveşte amenda contestatorul având drept de reexaminare.

Prin Încheierea din data de 16 decembrie 2011 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare, hotărâre irevocabilă.

Prin Decizia nr. 655 din 18 mai 2012 Tribunalul Prahova a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi a respins cererea de completare a Deciziei civile nr. 64 din 20 ianuarie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. x/259/2008, formulată de contestator, ca tardiv formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a constatat Curtea de Apel, recurentul critică măsura amenzii judiciare la care a fost obligat prin hotărâre irevocabilă, recurentul considerând că neacordarea dreptului la recurs constituie o încălcare a drepturilor garantate de Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motivat de soluţionarea cererii de reexaminare de instanţa care a aplicat amenda.

În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a examinat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu.

Sub acest aspect, Curtea a reţinut că, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, hotărârea judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege.

În consecinţă, recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile, deci care nu mai poate fi supusă acestei căi de atac, apare ca inadmisibil.

Reexaminarea reprezintă calea de atac la dispoziţia participantului la proces amendat sau obligat la despăgubiri, conform dispoziţiilor art. 1085 C. proc. civ., fiind o cale de atac de retractare.

În această privinţă Curtea Constituţională s-a pronunţat în numeroase decizii cu privire la caracterul constituţional al prevederilor art. 1085 alin. (3) C. proc. civ., arătând că legiuitorul, prin reglementarea art. 1085 C. proc. civ., a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică drept o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiţi cu acţiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanţa care a dispus sancţiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond.

Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancţiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziţii legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă, în situaţia în care se apreciază ca fiind disproporţionat cuantumul amenzii aplicate în raport cu abaterea săvârşită.

Prin urmare, în atare situaţie, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. (Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012 a Curţii Constituţionale).

În acelaşi sens au fost pronunţate Deciziile nr. 836 din 8 iulie 2008, 848 din 23 iunie 2011, 308 din 3 martie 2011.

De asemenea, în Decizia nr. 1419 din 20 octombrie 2011 a Curţii Constituţionale se reţine că faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, în temeiul art. 85 C. proc. civ. şi se soluţionează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control pe fond propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de reexaminare nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

Distinct de cele mai sus-arătate, Curtea Constituţională a reţinut că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei; or, aşa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens a se vedea Decizia de admisibilitate din 6 iulie 2000, pronunţată în cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.

De asemenea, nu a putut fi primită nici critica autorului excepţiei potrivit căreia modul de soluţionare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii şi ale elementelor necunoscute la momentul aplicării acesteia.

Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia întâlnită în practică, în care judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare, Curtea Constituţională a reţinut că modul de aplicare de către instanţe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

Curtea a apreciat că soluţionarea cererii de reexaminare de către aceeaşi instanţă care a aplicat amenda şi care a fost învestită cu soluţionarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este de natură a susţine critica de neconstituţionalitate; legiuitorul prin aceasta nu a înţeles să limiteze accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiţii egale a acestor drepturi constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii. (Decizia nr. 1419 din 20 octombrie 2011 a Curţii Constituţionale).

Pentru considerentele expuse, susţinerile recurentului privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi la un recurs efectiv neputând fi reţinute, raportat la deciziile mai sus-menţionate, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi a respins recursul declarat de contestator ca inadmisibil, admiterea excepţiei inadmisibilităţii făcând inutilă examinarea criticilor formulate de recurent cu privire la legalitatea şi temeinicia deciziei atacate .

2. Revizuirea exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 209 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire revizuentul A., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul arată că, prin Decizia nr. 1154 din 16 septembrie 2011, data de Tribunalul Prahova, s-a respins acţiunea, cu menţiunea irevocabilă, dar tot prin aceasta decizie a fost amendat în baza art. 1081 C. proc. civ., cu drept de reexaminare pe acest aspect. Împotriva amenzii judiciare a făcut cerere de reexaminare, cu menţiunea că motivarea o va face după redactarea deciziei. Deoarece instanţa nu se pronunţase asupra tuturor aspectelor, a făcut cerere de completare în baza art. 2812a, pentru care s-a dat termen pentru data de 17 februarie 2012. Pe data de 16 noiembrie 2011, deci înainte de 17 februarie 2012, data la care a fost citat pentru judecarea cererii de completare, s-a judecat cererea de reexaminare, în camera de consiliu fără a fi citat, şi fără a putea să facă motivarea.

Revizuentul mai arată că cererea de reexaminare a fost făcută de un complet din care făceau parte şi doi judecători din completul care a aplicat amenda judiciară.

Faţă de cele arătate anterior, consideră ca nu a beneficiat de un proces echitabil şi eficace, motiv pentru care a formulat recurs privind amenda judiciară, motivarea făcând-o pe dispoziţiile, art. 21 alin. (3) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României coroborat cu art. 13 şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nelegal, recursul a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 209 din 17 ianuarie 2013, data de Curtea de Apel Ploieşti, având în vedere că, într-o cauză similară, având aceeaşi pricină, în fapt amenda judiciară, dată în baza art. 1081 C. proc. civ., s-a admis recursul, de Tribunalul Buzău, conform Deciziei nr. 557 din 22 iunie 2009, definitivă dată în Dosarul nr. x/200/2009, motivarea fiind făcută prin invocarea aceloraşi articole pe care le-a invocat şi revizuentul, în fapt art. 21 şi 20 din Constituţia României, art. 13 şi 6, din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând cererea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentul A.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aplicabil în cauză, "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs".

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, "este necesar ca hotărârile să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanţei de recurs şi celelalte hotărâri invocate de revizuentă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat" (G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul de procedură civilă, adnotat, ediţia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.735).

În cauză, Înalta Curte constată că:

- în Dosarul nr. x/259/2008/a1, prin Decizia nr. 209 din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu de instanţă şi a respins ca inadmisibil recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1154 din data 16 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Justiţiei.

- în Dosarul nr. x/200/2009, prin Decizia nr. 557 din 22 iunie 2009, Tribunalul Buzău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a modificat încheierile din 6 aprilie 2009, în sensul admiterii cererii de reexaminare formulată de intimat şi reprezentantul său, dispunând anularea celor două amenzi judiciare în sumă de câte 500 RON aplicate acestora prin Încheierea din 27 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/200/2009 şi a respins ca neîntemeiat recursul declarat de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău împotriva Sentinţei civile nr. 2971 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. x/200/2009 în contradictoriu cu petentul B. şi intimaţii SC C. SA prin Sucursala Buzău şi D.

Este evident, aşadar, că în privinţa acestor două hotărâri judecătoreşti nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 209 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 209 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI