Public sector salary revision: Contestație în anulare inadmissible for lacking grounds of material error or omission

Decizia nr. 6905/2013

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contextul procesual. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea contestaţiei

Prin Decizia nr. 343 din 24 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 460 din 19 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că în cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă a participat la examenul organizat în luna mai 2011 pentru promovare în grad profesional, promovând din funcţia de consilier, grad profesional asistent, în funcţia de consilier, grad profesional principal, fiind emisă Decizia nr. X din 24 mai 2011, stabilindu-se un salariu de 1.978 RON, cu ignorarea Ordinului comun nr. 42/77/2011 publicat în M. Of. nr. 48/19.01.2011.

Astfel, a fost emisă Decizia nr. Y din 4 ianuarie 2012 prin care salariul recurentei-reclamante a fost stabilit la suma de 1.754 RON.

Această din urmă decizie a fost atacată de recurenta-reclamantă în Dosarul nr. x/84/2012 de la Curtea de Apel Cluj, în cadrul căruia a fost invocată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor pct. III lit. b) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Într-adevăr, potrivit art. III lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul comun nr. 72/77/2011 al M.M.F.P.S. şi M.F.P., lit. b) "În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat. În mod similar se va proceda şi pentru persoanele care s-au aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului, precum şi pentru personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, luându-se în considerare funcţia, clasa, gradul, treapta de salarizare deţinute anterior suspendării din funcţie. În cazul funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător trepte 3 de salarizare utilizate în anul 2010. Pentru funcţionarii publici care se transferă în cursul anului 2011, la stabilirea salariului va fi avută în vedere treapta de salarizare deţinută anterior".

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile de mai sus sunt nelegale deoarece fac referire la treapta 3 de salarizare, fără ca Legea nr. 285/2010 să conţină o astfel de prevedere, susţinere neîntemeiată.

Astfel, din interpretarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/ 2010 rezultă că legiuitorul a urmărit ca pentru anul 2011 salarizarea personalului nou-încadrat, precum şi a celui promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea să se facă la un singur nivel de salarizare în plată pentru funcţii similare.

Deci, art. 2 din Legea nr. 285/2010 nu exclude raportarea la trepte de salarizare, care se regăseşte şi la pct. II art. 13 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, unde se prevede în mod expres că "În cazul funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi, nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 pentru funcţiile similare este cel corespunzător treptei 3 de salarizare utilizate în anul 2010".

Deci, legiuitorul a menţinut acelaşi principiu/aceeaşi regulă de calcul inclusiv pentru anul 2012, treapta 3 de salarizare utilizată în anul 2010, aşa cum s-a procedat şi în anul 2011, în cazul funcţionarilor publici nou-încadraţi sau promovaţi.

Or, în cauză, dispoziţiile pct. III lit. b), penultima frază din Metodologia aprobată prin Ordinul comun nr. 42/77/2011 nu face altceva decât să transpună acest principiu/această regulă instituită de legiuitor.

În ceea ce priveşte argumentul recurentei-reclamante, că prin Decizia nr. 108/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de nelegalitate a aceloraşi dispoziţii - pct. III lit. b), rezultă că este vorba de o soluţie singulară, având în vedere soluţii date prin Decizia nr. 3035/2012 şi Decizia nr. 4201/2012 referitoare la legalitatea pct. II lit. a), b), c), d), e) din aceeaşi Metodologie aprobată prin Ordinul comun nr. 42/77/ 2011.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 343 din 24 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă A., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 317 - 318 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea susţine că aceeaşi instanţa în ziua de 15 ianuarie 2013 prin Decizia civila nr. 108, pronunţata în Dosar nr. x/84/2012/a1 (speţă identică cu a sa, aceeaşi intimaţi-pârâţi: Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, Ministerul Finanţelor Publice, M.M.F.P.S. ), a admis excepţia de nelegalitate şi a constatat nelegalitatea pct. III lit. b) din Ordinul nr. 77/2011, ca mai târziu, în 24 ianuarie 2013, să constate ca acelaşi text din acelaşi ordin este legal.

Aceasta soluţie o afectează în mod direct, în sensul ca Decizia de revizuire a drepturilor salariale, după promovarea sa în grad profesional în luna mai 2011, nr. Y din 4 ianuarie 2012 emisa de C.J.P. Sălaj potrivit dispoziţiilor pct. NI lit. b) din Ordinul nr. 77/2011 se prezumă ca legală, pe când o alta decizie emisă de acelaşi angajator, de revizuire a drepturilor salariale după susţinerea examenului de promovare în grad profesional în luna mai 2011, posibil să fie anulată de instanţa de judecata conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare: "în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată".

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia a cărei anulare se solicită prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a art. 318 alin. (1) C. proc. civ. există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, întrucât între ele există o legătură logică, le-a examinat împreună, nefiind necesară examinarea punctuală a tuturor motivelor invocate.

Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus-menţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.

În realitate, Înalta Curte constată că nu este vorba de greşeli materiale sau de omisiuni în sensul art. 318 C. proc. civ., contestatoarea fiind nemulţumită de modul în care instanţa de recurs a procedat la analizarea normelor legale incidente cauzei, în contestaţia în anulare fiind dezvoltate, de fapt, critici la adresa modului în care instanţa de recurs a soluţionat cauza, critici care nu pot fi primite în această cale extraordinară de atac, deoarece s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

În plus, Înalta Curte remarcă faptul că se invocă speţe similare şi soluţiile pronunţate în acestea, însă existenţa unei practici judiciare conturate într-o anumită materie nu poate reprezenta un motiv de contestaţia în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta-reclamantă A., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 343 din 24 ianuarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - MI