Environmental fund contribution liability for radioactive substances under the 2% hazardous goods tax.

Decizia nr. 4838/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1713 din 27 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională a Uraniului SA, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, astfel cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Reclamanta Compania Naţională a Uraniului SA solicită anularea deciziei de impunere nr. 387 din 04 octombrie 2012 şi a deciziei nr. 184 din 04 decembrie 2012 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, prin acest din urmă act stabilindu-se:

- o obligaţie fiscală principală - substanţe chimice periculoase conform art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 - perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 în valoare de 6.754.378 RON stabilită cu titlu de contribuţie stabilită suplimentar de plată;

- dobânzi de întârziere - perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 3.992.099,25 RON;

- penalităţi de întârziere - perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 1.013.156,70 RON.

S-a apreciat că H.G. nr. 1408/2008 este un act normativ emis pentru a reglementa clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase. Împrejurarea că substanţele radioactive beneficiază de o reglementare distinctă, Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, şi de Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante, cu completările ulterioare, nu le face substanţe nepericuloase ori mai puţin periculoase pentru mediu.

Calificarea substanţelor în discuţie ca fiind periculoase este făcută şi de H.G. nr. 1408/2008 (invocată de reclamantă) - Anexa nr. 2 Lista substanţelor periculoase, dar şi în Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările şi completările ulterioare - Anexa nr. VI Clasificarea şi etichetarea armonizate ale anumitor substanţe periculoase (se regăseşte uraniul şi compuşii de uraniu, dioxidul de uraniu fiind un compus al acestei substanţe, respectiv nr. index 092-001-00-8 şi 092-002-0-3).

Cu alte cuvinte, înlăturarea expresă a substanţelor radioactive de la aplicarea prevederilor H.G. nr. 1408/2008 nu s-a făcut întrucât respectivele substanţe nu ar fi periculoase pentru mediu, iar dispoziţia nici nu poate primi o astfel de semnificaţie, ci doar că beneficiază de o reglementare distinctă.

S-a constatat că este îndeplinită atât cerinţa ca substanţele să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, cât şi cerinţa introducerii substanţelor pe piaţa naţională de către operatori economici. Astfel, reclamanta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu fiind comercializat pe bază de factură către S.N. Nuclearelectrica. În acest mod, societatea introduce pe piaţa naţională produsul dioxid de uraniu, acţiune ce corespunde prev. pct. 11 din Anexa nr. 1 la Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 în conformitate cu care prin introducere pe piaţa naţională a unui produs se înţelege: „acţiunea de a face disponibil pe piaţa naţională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu”.

S-a reţinut că faptul potrivit căruia clasificarea, ambalarea şi etichetarea nu sunt incidente în cazul substanţelor radioactive prevederile H.G. nr. 1408/2008, acestea beneficiind de o reglementare distinctă sub acest aspect, respectiv Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, şi de Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante, cu completările ulterioare, nu înseamnă că aceste substanţe nu sunt substanţe periculoase pentru mediu, în sensul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005.

Prin urmare, s-a constatat că sunt lipsite de relevanţă susţinerile reclamantei în sensul că transportul compuşilor de uraniu este strict supravegheat, conform Legii nr. 111/1996, ori că dioxidul de uraniu este încadrat în categoria substanţelor reglementate de Ordinul Preşedintelui C.N.C.A.N. nr. 14/2000, potrivit adresei nr. 4754 din 28 mai 2012 şi adresei nr. 3433 din 28 mai 2012.

De asemenea, s-a reţinut că reclamanta însăşi admite faptul că Regulamentul nr. 1272/2008 califică uraniul şi compuşii acestuia ca fiind periculoşi pentru mediu, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că legiuitorul român a supus aceste substanţe unor proceduri speciale de circulaţie şi evidenţă, fiind vorba de transferuri strict supravegheate, cu circuit închis, constatându-se că atât timp substanţele sunt calificate prin acte interne şi internaţionale ca fiind periculoase pentru mediu, iar reclamanta realizează o operaţiune de livrare către un utilizator (S.N. Nuclearelectrica - F.C.N. Piteşti) sunt întrunite condiţiile cumulative prev. de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, astfel că reclamanta datorează contribuţia contestată.

Nu a fost reţinut nici argumentul final al reclamantei în sensul că însăşi pârâta ar fi admis faptul că reclamanta nu datorează contribuţia prin emiterea Certificatelor de atestare privind obligaţiile la Fondul de Mediu nr. 552 din 09 februarie 2007, nr. 5472 din 02 mai 2007 şi nr. 2026 din 12 februarie 2008, certificate din care rezultă că reclamanta nu are obligaţii de plată la Fondul pentru Mediu, aceasta întrucât, aşa cum susţine şi pârâta în Decizia nr. 184/2012 contestată, la eliberarea respectivelor certificate în mod corect au fost avute în vedere declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu depuse de contribuabil şi documentele de plată întocmite, potrivit pct. 3 din Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 594/2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu, iar nu în urma unei activităţi de inspecţie fiscală.

În fine, s-a reţinut că eliberarea respectivelor certificate nu înlătură dreptul instituţiei pârâte de a efectua inspecţia fiscală la reclamantă pentru a verifica legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Compania Naţională a Uraniului SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

I. Reclamanta a invocat, în primul rând, nelegalitatea sentinţei recurate pentru aplicarea greşită şi contradictorie a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 şi a H.G. nr. 1408/2008, considerându-se astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.

Motivul de recurs a vizat reţinerea greşită în considerentele hotărârii atacate a datorării de către reclamantă a contribuţiei de 2% din valoarea substanţelor radioactive livrate către S.N. Nuclearelectrica cu motivarea că este îndeplinită condiţia ca aceste substanţe să fie clasificate, prin acte normative, ca fiind periculoase pentru mediu.

A solicitat recurenta a se constata că textul art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 nu era aplicabil reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008 şi ale Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, şi că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut în sentinţa atacată că acest aspect nu ar avea relevanţă.

De asemenea, s-a susţinut că sentinţa recurată este motivată nu numai în mod greşit ci şi în manieră contradictorie, întrucât deşi se reţine că actul normativ care reglementează clasificarea substanţelor periculoase pentru mediu este H.G. nr. 1408/2008 şi că acesta nu este aplicabil substanţelor radioactive livrate de recurentă totuşi se reţine în acelaşi timp că este îndeplinită condiţia ca substanţele livrate de recurentă să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu.

De aceea, dat fiind că instanţa de fond era obligată a arăta care sunt raţiunile care au determinat respingerea cererii reclamantei, fiind prezentate raţiuni contradictorii, a considerat recurenta că hotărârea nu este clară, fluentă şi inteligibilă, sub aspectul motivării, şi că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, reclamanta a apreciat că instanţa de recurs ar urma să observe că sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident astfel şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că, raportat la prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, art. 1 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 4 din Capitolul II intitulat „Clasificarea substanţelor periculoase” din H.G. nr. 1408/2008, instanţa de fond era obligată să reţină că nu era îndeplinită una dintre condiţiile pentru ca reclamanta să datoreze sume cu titlu de contribuţii suplimentare la Fondul de Mediu, respectiv condiţia ca substanţele radioactive livrate de către recurentă să fie clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu.

Această din urmă interpretare a fost apreciată de către recurentă ca singura corectă, întrucât lista substanţelor clasificate ca fiind periculoase face parte din H.G. nr. 1408/2008 şi este identificată ca fiind anexa nr. 2 la acest act normativ, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 1408/2008 arată că acest din urmă act normativ - deci implicit şi lista identificată ca fiind anexa nr. 2 - nu se aplică substanţelor radioactive, reglementate de Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, şi în fine substanţele pentru care s-au calculat prin actele contestate contribuţii suplimentare la Fondul pentru Mediu sunt substanţe radioactive şi sunt reglementate de Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000.

Instanţa de fond a calificat greşit situaţia de fapt, în raport de exigenţele impuse de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, care impunea condiţia ca substanţa în cauză să fie clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu prin acte normative specifice. Cum prin aceste acte normative (H.G. nr. 1408/2008) substanţa nu era clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu, mai mult aceasta fiind exclusă în mod expres de la clasificare, instanţa de fond înseamnă că a aplicat o altă lege decât cea care era aplicabilă raportului juridic, pronunţând prin urmare sentinţa recurată cu aplicarea greşită a legii.

Ca atare, s-a relevat că în mod greşit instanţa de fond a menţinut, prin soluţia de respingere a acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamantă, actele administrative contestate, deşi acestea erau emise cu încălcarea art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, prin stabilirea unor contribuţii la Fondul de Mediu pentru substanţe care nu sunt clasificate prin H.G. nr. 1408/2008 ca fiind periculoase, cu încălcarea uneia dintre condiţiile esenţiale în ceea ce priveşte datorarea sumelor la Fondul pentru Mediu.

S-a mai arătat că deşi este corectă afirmaţia că în lista prevăzută la Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1408/2008 este cuprins atât dioxidul de uraniu, cât şi octoxidul de uraniu, acest fapt nu presupune automat că tuturor acestor substanţe le sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, respectiv indiferent de condiţii se datorează contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu. Or, voinţa legiuitorului a fost de a nu clasifica, şi deci de a exclude în mod expres de la contribuţia la Fondul pentru Mediu substanţele radioactive, reglementate de Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, ordin care face trimitere la substanţe care sunt „surse naturale, în cazul în care radionuclizii sunt sau au fost procesaţi în vederea folosirii proprietăţilor lor de substanţe radioactive, fisionabile sau fertile”.

S-a susţinut că pentru stabilirea situaţiei de fapt şi analiza legalităţii şi temeiniciei actelor administrative contestate era relevant, în contra susţinerilor judecătorului fondului, faptul că substanţele livrate de către recurentă sunt substanţe prevăzute de Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000, împrejurare faţă de care concluzia care se impunea logic era aceea a nedatorării de contribuţii la Fondul de Mediu.

Reclamanta a mai menţionat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut şi că substanţa livrată era clasificată ca fiind periculoasă prin acte normative europene, respectiv prin Regulamentul nr. 1292/2008, fiind în mod evident ignorate prevederile art. 1 alin. (2) din regulamentul menţionat, potrivit cărora substanţele radioactive utilizate în producerea de energia electrică nu pot fi clasificate ca fiind periculoase pentru mediu.

II. Reclamanta a invocat, în al doilea rând, nelegalitatea sentinţei recurate pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, a Ordinului M.M.G.A. nr. 578/2006 şi a Legii nr. 111/1996, motivându-se că s-a reţinut greşit în considerentele hotărârii atacate datorarea de către reclamantă a contribuţiei de 2% din valoarea substanţelor radioactive livrate către S.N. Nuclearelectrica, argumentat de îndeplinirea condiţiei introducerii pe piaţa naţională a unor substanţe periculoase pentru mediu.

A arătat recurenta că în ceea ce priveşte substanţele radioactive nu se poate considera că acestea pot fi disponibile pe piaţa naţională, şi deci că ar fi putut fi clasificate ca fiind introduse pe piaţa naţională. Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 1, 8, 19 şi 23 din Legea nr. 111/1996, s-a opinat că nu se poate considera că substanţele radioactive produse de reclamantă pot fi disponibile pe piaţa naţională, în condiţiile în care pentru ca o substanţă să fie disponibilă ar fi necesar ca aceasta să poată fi achiziţionată sau pusă la dispoziţie, ceea ce nu este cazul substanţelor radioactive şi cu atât mai puţin a substanţelor radioactive produse de Compania Naţională a Uraniului.

S-a mai învederat de către reclamantă că aceasta acţionează exclusiv pentru a asigura combustibilul nuclear necesar Centralei Nucleare de la Cernavodă, în conformitate cu strategia naţională, aceasta din urmă stabilind exact şi cantităţile care urmează a fi extrase, astfel că substanţele radioactive livrate de recurentă către Centrala de la Cernavodă nu pot fi considerate ca fiind disponibile pe piaţa naţională, fiind încă de la început destinate exclusiv Centralei.

III. Reclamanta a mai invocat nelegalitatea sentinţei recurate şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 196/2005 şi a principiului „poluatorul plăteşte”, nefiind îndeplinite în litigiu nici condiţia ca reclamanta să fie un poluator şi nici condiţia ca Administraţia Fondului pentru mediu să fie în măsură să asigure controlul privind gestionarea deşeurilor radioactive.

S-a precizat că doar activitatea generată de Centrala Nucleară de la Cernavodă este cea care generează deşeuri radioactive şi că aceste deşeuri nu sunt generate ca efect al livrărilor reclamantei, ci ca efect al alimentării cu combustibil nuclear care nu este preparat de recurentă, ci de S.N. Nuclearelectrica la Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti.

Drept urmare, Compania Naţională a Uraniului SA nu poate fi considerată ca fiind poluator, şi impusă la plata unor contribuţii la Fondul pentru Mediu, pentru livrarea pulberii sinterizabile de uraniu către Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti, deoarece prin această tranzacţie nu se produc deşeuri radioactive, deşeurile fiind produse ca efect al producerii combustibilului nuclear, şi folosirea acestuia în reactoarele centralei de la Cernavodă, activităţi care sunt efectuate de către Societatea Naţională Nuclearelectrica SA şi nu de către reclamantă.

În sensul celor de mai sus, faţă de prevederile generale care sunt cuprinse în O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, a solicitat recurenta ca instanţa de recurs să observe că există prevederi speciale derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în O.G. nr. 11/2003 [art. 5 şi art. 6 lit. i)], care de fapt sunt aplicabile speţei, ignorate de instanţa de fond, şi care confirmă faptul că Compania Naţională a Uraniului SA nu poate fi considerat nici din acest punct de vedere ca fiind poluator.

S-a mai arătat, de către recurentă, că Administraţia Fondului pentru Mediu nu are competenţe să asigure controlul privind gestionarea deşeurilor radioactive, rezultând din coroborarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005 că în măsura în care deşeurile radioactive nu pot face obiectul gestionării Administraţiei pentru Mediu pentru aceste deşeuri nu pot fi încasate sume cu titlu de contribuţii în caz contrar gestiunea fiind făcută cu încălcarea prevederilor legale.

S-a subliniat că pentru gestionarea deşeurilor substanţelor radioactive utilizate în producerea de energie electrică Administraţia Fondului pentru Mediu nu are nicio competenţă legală, acest aspect rezultând din faptul că chiar dacă deşeurile de materiale radioactive pot fi periculoase, pentru acestea există o reglementare derogatorie de la prevederile O.U.G. nr. 196/2005 (dreptul comun), respectiv prevederile cuprinse în Legea nr. 111/1996 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi în O.G. nr. 11 din 30 ianuarie 2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive.

S-a arătat, de asemenea, că pentru deşeurile radioactive competenţa exclusivă aparţine A.N.D.R.A.D., în calitate de autoritate naţională în domeniul coordonării la nivel naţional a activităţilor de gospodărire în siguranţă a deşeurilor radioactive, astfel că pentru gestionarea deşeurilor radioactive nu se pot solicita contribuţii la Fondul de Mediu, din moment ce este constituit un sistem distinct pentru gestiunea acestora prin contribuţii ale titularilor de autorizaţii radioactive, care este gestionat de A.N.D.R.A.D.

Recurenta reclamantă a făcut trimitere şi la expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 320/2003 care a aprobat O.G. nr. 11/2003, care exprimă în mod clar voinţa legiuitorului de a institui un sistem distinct de protecţie cu privire la aceste substanţe şi astfel de a nu supune substanţele radioactive utilizate în producerea de energie electrică prevederilor generale privind protecţia mediului, respectiv de a nu fi gestionate de Administraţia Fondului pentru Mediu. De asemenea, a susţinut reclamanta că se poate observa intenţia legiuitorului de a constitui şi organiza sistemul distinct de resurse financiare pentru susţinerea activităţilor privind gestionarea deşeurilor nucleare, şi astfel de a exclude aceste deşeuri de la plata unor contribuţii la Fondul pentru Mediu.

Raportat la împrejurările mai sus menţionare reclamanta a considerat că în mod greşit instanţa de fond a menţinut acte administrative care au fost emise cu exercitarea greşită a dreptului de apreciere a organelor Administraţiei Fondului pentru Mediu, deci cu încălcarea art. 6 C. proc. fisc., impunându-se în consecinţă admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acţiunii formulate de Compania Naţională a Uraniului SA, cu consecinţa anulării actelor administrative prin care s-au stabilit obligaţii nedatorate la Fondul pentru Mediu.

IV. Reclamanta Compania Naţională a Uraniului SA a invocat şi nelegalitatea hotărârii atacate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. proc. fisc., motivul de recurs vizând considerentele sentinţei în care în mod greşit nu s-a reţinut faptul că Administraţia pentru Mediu, anterior emiterii actelor administrative contestate, şi-a exprimat poziţia în sensul nedatorării de către recurentă a contribuţiilor la Fondul pentru Mediu.

Or, o interpretare ulterioară contrară primeia a intimatei pârâte nu putea fi primită de către instanţa de fond, care era obligată să anuleze actele administrative contestate, având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) C. proc. fisc. potrivit cărora organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.

A opinat recurenta reclamantă că certificatele de atestare a obligaţiilor la Fondul pentru Mediu pe care instanţa de fond le-a reţinut în mod eronat ca fiind fără relevanţă în litigiu trebuiau interpretate în sensul că Administraţia Fondului pentru Mediu şi-a confirmat şi ulterior emiterii raportului de inspecţie al Gărzii Naţionale de Mediu poziţia că reclamanta nu datorează contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu.

A solicitat reclamanta a se observa, de către instanţa de control judiciar, că la emiterea certificatelor în discuţie Administraţia Fondului pentru Mediu a avut în vedere acest din urmă raport, or poziţia constantă anterioară a Administraţiei Fondului pentru Mediu, în aplicarea prevederilor legale privind datorarea de către recurentă a contribuţiei de 2%, a fost în sensul că reclamanta nu datorează această contribuţie, aspectul fiind confirmat de raportul de inspecţie al Gărzii Naţionale de Mediu şi certificatele de atestare ulterioare în care aceste obligaţii nu figurează, şi care astfel au preluat constatările raportului şi au constatat că reclamanta nu datorează contribuţiile la Fondul pentru Mediu.

Prin urmare, a concluzionat recurenta că în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. proc. fisc. judecătorul fondului a menţinut acte administrative în care organele fiscale nu şi-au respectat angajamentele anterior luate privind interpretarea prevederilor legale faţă de situaţia fiscală a reclamantei, prin actele administrative anterior emise (raportul de inspecţie fiscală a Gărzii Naţionale de Mediu şi certificatele de atestare fiscală), şi nici nu au aplicat unitar legislaţia fiscală cu privire la aceeaşi situaţie, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate motivele şi argumentele mai sus relevate reclamanta a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1713 din data de 27 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa modificării în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată de Compania Naţională a Uraniului SA, şi a obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În drept au fost invocate de către recurentă prevederile art. 299, art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.

În cauză a depus întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimata Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond ca temeinică şi legală.

Referitor la susţinerile reclamantei potrivit cărora dioxidul de uraniu produs, fiind substanţă radioactivă, nu ar intra sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 196/2005 şi în consecinţă nu poate face obiectul contribuţiei de 2% la Fondul pentru Mediu, s-au învederat de către intimată următoarele:

La nivelul anilor 2007-2011 îşi găsesc aplicabilitate mai multe acte normative în ceea ce priveşte obligaţia aferentă substanţelor chimice periculoase pentru mediu introduse pe piaţa naţională, respectiv art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 30-32 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 91 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1607 din 17 decembrie 2008.

Interpretarea recurentei în sensul că nu ar fi introdus pe piaţa naţională substanţe chimice periculoase pentru mediu a fost apreciată ca contravenind prevederilor pct. 11 din Anexa nr. 1 la Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia sintagma de „introducere pe piaţa naţională a unui produs” este definită ca fiind „acţiunea de a face disponibil pe piaţa naţională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu. (…)”.

În acelaşi sens a amintit intimata şi prevederile legale aplicabile anterior intrării în vigoare a Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006 cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost aprobate prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1032 din 10 martie 2011, anume pct. 91 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578 din 06 iunie 2006, astfel cum a fost modificat prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1607 din 17 decembrie 2008, potrivit căruia prin introducere pe piaţă se înţelege „acţiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piaţa naţională, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii şi/sau utilizării”.

A susţinut intimata că având în vedere că întreaga legislaţie aplicabilă Fondului pentru Mediu are la bază principiul „poluatorul plăteşte” rezultă intenţia vădită a legiuitorului ca prin reglementarea obligaţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia de declarare şi de plată să revină tuturor operatorilor economici care introduc pe piaţa românească substanţe chimice clasificate ca fiind periculoase pentru mediu prin actele normative specifice, în scopul asigurării controlului în ceea ce priveşte gestionarea acestor substanţe.

Or, în urma inspecţiei fiscale desfăşurate la societatea recurentă s-a reţinut că aceasta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu fiind comercializat pe bază de factură către S.N. Nuclearelectrica. În acest mod, recurenta introduce pe piaţa naţională produsul dioxid de uraniu (UO2), această activitate generând în sarcina Companiei Naţionale a Uraniului SA obligaţia de a calcula contribuţia de 2% reglementată la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de a declara şi plăti lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat respectiva activitate.

Pe de altă parte, intimata a precizat că H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase transpune în totalitate prevederile Directivei nr. 67/548/CEE. Acest act normativ, s-a arătat, are ca principal scop stabilirea la nivel naţional, în mod unitar şi coerent, a principiilor pentru clasificarea substanţelor periculoase, precum şi norme de etichetare şi ambalare a acestora, în vederea introducerii pe piaţă a substanţelor periculoase, iar în Anexa nr. 2 „Lista substanţelor periculoase” la H.G. nr. 1408/2008 şi în anexa nr. VI „Clasificarea şi etichetarea armonizate ale anumitor substanţe periculoase” din Regulamentul nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi de abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE şi nr. 1999/45/CEE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se regăseşte clasificarea uraniului şi a compuşilor de uraniu, dioxidul de uraniu fiind un compus al acestei substanţe (nr. index 092-001-00-8 şi respectiv 092-002-0-3). Totodată, în fişa cu date de securitate elaborată de producător este menţionat faptul că aceasta respectă prevederile Directivei nr. 67/548/CEE şi ale Directivei nr. 99/45 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea preparatelor periculoase.

A constatat intimata Administraţia Fondului pentru Mediu că atât timp cât compuşii de uraniu sunt menţionaţi în cele două anexe ca fiind clasificaţi periculoşi pentru mediu, recurenta intră pe cale de consecinţă sub incidenţa textelor de lege indicate mai sus şi are obligaţia de a calcula contribuţia de 2% reglementată la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările şi completările ulterioare, de a o declara şi plăti lunar, până la data de 24 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

Referitor la certificatele de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu pe care Administraţia Fondului pentru Mediu le-a eliberat reclamantei în cursul anilor 2007 şi 2008 a învederat intimata că aceste documente urmează regimul juridic stabilit prin Ordinul M.M.G.A. nr. 594 din 09 iunie 2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu, astfel că în vederea eliberării acestora au fost consultate declaraţiile privind obligaţiile la Fondul de Mediu depuse de către contribuabil şi documentele de plată întocmite.

Drept urmare, eliberarea respectivelor certificate a fost efectuată pe baza evidenţei informatizate pe plătitor şi nu în urma unei activităţi de inspecţie fiscală care, potrivit art. 94 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, are drept obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora.

Recursul declarat de reclamanta Compania Naţională a Uraniului SA împotriva sentinţei civile nr. 1713 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În mod întemeiat instanţa de fond a procedat, prin sentinţa atacată, urmare interpretării şi aplicării corecte a legii la circumstanţele de fapt ale cauzei, şi cu o motivare completă şi convingătoare, la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta Compania Naţională a Uraniului SA, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 184 din data de 04 decembrie 2012 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri şi Recuperare Creanţe - Serviciul Evidenţă şi Recuperare prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia nr. 9542 din 25 octombrie 2012 formulată de Compania Naţională a Uraniului SA, şi anularea Deciziei de impunere nr. 386 din 04 octombrie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul de Mediu stabilite de inspecţia fiscală prin raportul de inspecţie fiscală nr. 387 din 04 octombrie 2012 emis de Direcţia Venituri din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, decizie prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei următoarele obligaţii de plată:

- obligaţie fiscală principală stabilită cu titlu suplimentar pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 în valoare de 6.754.378 RON;

- dobânzi de întârziere calculate pentru perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 3.992.099,25 RON;

- penalităţi de întârziere pentru perioada 25 mai 2007-04 septembrie 2012 în valoare de 1.013.156,70 RON.

Se constată, în litigiu, că în perioada 22 mai 2012-05 septembrie 2012 inspectorii Administraţiei Fondului pentru Mediu, în baza avizului de inspecţie fiscală nr. 139629 din data de 21 mai 2012, au efectuat inspecţia fiscală la Compania Naţională a Uraniului SA având ca obiect verificarea modului de constituire şi de întocmire a declaraţiilor lunare privind obligaţiile de plată la veniturile Fondului pentru Mediu pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011, verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei fiscale şi contabile pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011, şi verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora, pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011.

În urma controlului efectuat s-au făcut următoarele constatări:

- în perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 societatea a introdus pe piaţa naţională substanţe chimice clasificate ca fiind periculoase pentru mediu - uraniu în pulbere de UO2 - iar această activitate a generat în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată a contribuţiei reglementată de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- pentru perioada 01 ianuarie 2007-31 decembrie 2011 societatea reclamantă datorează astfel la bugetul Fondului pentru Mediu taxa pentru emisiile de poluanţi în atmosferă ce afectează factorii de mediu, provenite de la sursele mobile, reglementată de art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece aceasta înregistrează cheltuieli cu combustibilului în contabilitatea firmei.

Drept urmare, a fost întocmita raportul de inspecţie fiscală nr. 387/2584 din 04 octombrie 2012 şi decizia de impunere nr. 387/258443 din 04 octombrie 2012 prin care s-a stabilit în sarcina societăţii o creanţă la Fondul pentru Mediu în cuantum total de 11.759.634 RON, compusă din:

- contribuţie datorată: 6.754.378 RON;

- dobânzi (majorări de întârziere) datorate: 3.992.100 RON;

- penalităţi de întârziere datorate: 1.013.156 RON.

Ulterior, prin Decizia nr. 184 din 04 decembrie 2012 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri şi Recuperare Creanţe - Serviciul Evidenţă şi Recuperare a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de Compania Naţională a Uraniului SA împotriva Deciziei de impunere nr. 387/258443 din 04 octombrie 2012.

Înalta Curte reţine, în primul rând, că nu sunt întemeiate criticile recurentei reclamante Compania Naţională a Uraniului SA referitoare la cuprinderea în sentinţa atacată a unor considerente contradictorii, circumscrise motivului de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prima instanţă relevând cu claritate, în sentinţa recurată, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea judecătorului cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, inclusiv argumentele care au stat la baza aprecierii că substanţele radioactive care sunt excluse de la clasificare, ambalare şi etichetare în condiţiile H.G. nr. 1408/2008 sunt substanţe periculoase pentru mediu, în sensul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Se constată, pe de altă parte, că nu sunt întemeiate nici criticile din recurs subsumate motivului de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., anume aplicarea greşită a legii, întrucât judecătorul fondului a statuat în mod corect, prin sentinţa recurată, în sensul netemeiniciei acţiunii reclamantei şi a caracterului legal şi temeinic al constatărilor şi concluziilor din actele administrative atacate.

Iniţial, art. 1 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu prevedea că veniturile Fondului pentru mediu se constituie din o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor.

Începând cu data de 23 iulie 2010, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 15/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 167/2010, art. 1 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu a fost modificat, în sensul stabilirii că veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici.

În Capitolul VI „Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006” din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 578/2006 al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor s-a prevăzut că:

„Art. 39. - Operatorii economici care introduc pe piaţă substanţe clasificate ca fiind periculoase pentru mediu au obligaţia de a calcula şi a plăti la Fondul pentru Mediu o contribuţie de 2% din valoarea acestora.

Art. 40. - Substanţele pentru care se datorează contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, marcate cu simbolul „N”, şi sunt prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobate prin H.G. nr. 490/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor.

Art. 41. - (1) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu reprezintă valoarea de vânzare şi/sau valoarea de import al substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(2) Substanţele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu importate, inclusiv cele destinate utilizării/consumului propriu, se consideră introduse pe piaţă în momentul importului.

(3) În cazul producătorilor interni, introducerea pe piaţă este acţiunea de a face disponibile, pentru prima dată, substanţele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, în vederea distribuirii şi/sau utilizării.

Art. 42. - Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, se declară şi se plăteşte lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitate”.

Prin Ordinul nr. 1607/2008 al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile a fost modificat şi completat Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul de Mediu, art. 40 din anexă având următorul cuprins „Art. 40 - Substanţele pentru care se datorează contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, prin actele normative specifice în vigoare, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor”. De asemenea, prin acelaşi ordin s-a introdus la anexa la metodologie, după pct. 9, un nou punct, pct. 91, cu următorul cuprins: „91. Introducere pe piaţă - acţiunea de a face disponibil un produs pentru prima dată pe piaţa naţională, contra cost sau gratuit, în vederea distribuirii şi/sau utilizării”.

În fine, în Capitolul VI „Modul de calcul al contribuţiei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare” din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 al Ministerului Mediului şi Pădurilor s-a prevăzut că:

„Art. 30. - Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională substanţe clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu au obligaţia de a calcula şi de a plăti la Fondul pentru Mediu o contribuţie de 2% din valoarea acestora.

Art. 31. - Substanţele pentru care se datorează contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu sunt cele clasificate ca fiind periculoase pentru mediu prin actele normative specifice în vigoare.

Art. 32. - (1) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu în cazul producătorilor interni reprezintă valoarea de vânzare a substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

(2) Baza de calcul la care se aplică contribuţia de 2% la Fondul pentru Mediu în cazul introducerii pe piaţa naţională prin achiziţie din afara acestui spaţiu reprezintă valoarea de achiziţie a substanţelor clasificate ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională, inclusiv cele destinate utilizării/consumului propriu, exclusiv taxa pe valoarea adăugată.

Art. 33. - Contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se declară şi se plăteşte lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea”.

În anexa la metodologia aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 al Ministerului Mediului şi Pădurilor s-a precizat, la pct. 11, semnificaţia termenului specific „Introducere pe piaţa naţională a unui produs”, care „este acţiunea de a face disponibil pe piaţa naţională, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării, inclusiv utilizării/consumului propriu. Produsele fabricate, în baza unui contract, exclusiv pentru un operator economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune în România în numele său, se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acesta. În cazul produselor provenite dintr-un alt stat, oricare ar fi regimul vamal al acestora, sunt considerate ca introduse pe piaţa naţională numai ambalajele care devin deşeuri pe teritoriul naţional. Produsele achiziţionate din afara spaţiului naţional, inclusiv produsele destinate utilizării/consumului propriu, se consideră introduse pe piaţa naţională în momentul achiziţiei.”

Instanţa de fond interpretat corect dispoziţiile legale mai sus menţionate şi a statuat în mod just, prin considerentele sentinţei recurate, în sensul că prevederile art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005, cu modificările şi completările ulterioare, îi sunt aplicabile reclamantei, întrucât prevederile invocate de recurentă, anume cele ale art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase, şi ale Ordinului preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, nu prezintă relevanţă în dezlegarea chestiunii litigioase.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. h) din H.G. nr. 1408/2008, hotărâre care instituie cadrul legal pentru clasificarea, ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase pentru om şi mediu, în vederea introducerii pe piaţă a acestora, stabilesc că prevederile hotărârii menţionate nu se aplică „substanţelor radioactive, reglementate de Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu completările ulterioare, şi de Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 944/2001 pentru aprobarea Normelor privind supravegherea medicală a persoanelor expuse profesional la radiaţii ionizante, cu completările ulterioare”, dar această împrejurare nu poate conduce la concluzia limitării aplicării dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu doar la substanţele reglementate/clasificate de H.G. nr. 1408/2008 şi cuprinse în Anexa nr. 2, atâta timp cât art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005 (act normativ cu forţă juridică superioară unei hotărâri de guvern şi unui ordin, şi de la care nu se poate deroga printr-un act normativ inferior) are un conţinut clar şi neechivoc - contribuţia de 2% ce constituie venit la Fondul pentru Mediu se constituie prin raportare la „valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţă de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate la producerea medicamentelor”, respectiv la „valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici”.

Susţinerile recurentei reclamante în sensul că nu este îndeplinită condiţia ca substanţa să fie clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu prin acte normative specifice nu pot fi primite, în condiţiile în care, pe de o parte, excluderea expresă a substanţelor radioactive de la aplicarea prevederilor H.G. nr. 1408/2008 nu s-a făcut pe motiv că aceste substanţe nu ar fi periculoase pentru mediu ci pentru că acestea beneficiază de o reglementare distinctă sub aspectul ambalării şi etichetării, şi, pe de altă parte, calificarea compuşilor de uraniu ca fiind substanţe periculoase pentru mediu este determinată nu numai prin Anexa 2 la H.G. nr. 1408/2008 ci şi printr-o normă din dreptul Uniunii Europene direct aplicabilă în dreptul intern, anume Anexa nr. VI - Clasificarea şi etichetarea armonizate ale anumitor substanţe periculoase din Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi a amestecurilor, de modificare şi abrogare a Directivelor nr. 67/548/CEE şi 1999/45/CE, precum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006, cu modificările şi completările ulterioare, anexă în care se regăseşte uraniul şi compuşii de uraniu, deci inclusiv dioxidul de uraniu care este un compus al uraniului, nr. index 092-001-00-8 şi 092-002-0-3.

Judecătorul fondului a reţinut corect că este întrunită şi condiţia introducerii pe piaţa naţională a unor substanţe de către un operator economic, neavând relevanţă împrejurarea că reclamanta acţionează exclusiv pentru a asigura combustibilul nuclear necesar Centralei Nucleare de la Cernavodă în conformitate cu strategia naţională. Or, reclamanta are calitatea de producător, produsul dioxid de uraniu a fost comercializat pe bază de factură către S.N. Nuclearelectrica, iar această acţiune se încadrează în noţiunea de introducere pe piaţă, astfel cum a fost definită prin art. 41 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 578/2006 al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, prin pct. 91 din anexa la metodologie, introdus prin Ordinul nr. 1607/2008 al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile de modificare şi completare a Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul de Mediu, şi prin pct. 11 din anexa la Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu aprobată prin Ordinul nr. 1032/2011 al Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Apărările reclamantei recurente, întemeiate pe dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 11/2003 privind gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Administraţia Fondului pentru Mediu nu are competenţe în asigurarea controlului privind gestionarea deşeurilor radioactive, nu sunt de natură a justifica nelegalitatea actelor administrative contestate, întrucât stabilirea legalităţii şi a temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate se face prin raportare dispoziţiile actului normativ care reglementează obligaţia fiscală în analiză, anume O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, şi nu la acte normative care reglementează punctual alte aspecte, referitoare la modul de gestionare a deşeurilor radioactive şi de control a activităţilor nucleare.

În fine, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici argumentele recurentei reclamante vizând nelegalitatea hotărârii pronunţate de curtea de apel pe motivul încălcării dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. proc. fisc., întrucât, pe de o parte, eliberarea certificatelor fiscale - care s-a făcut în temeiul Ordinului nr. 594/2006 pentru aprobarea Certificatului de atestare fiscală privind obligaţiile la Fondul pentru Mediu, pe baza declaraţiilor privind obligaţiile depuse la Fondul pentru Mediu depuse de contribuabil şi a documentelor de plată întocmite, iar nu în urma unei activităţi de inspecţie fiscală - nu înlătură dreptul instituţiei pârâte de a efectua inspecţia fiscală, în condiţiile legii, pentru a verifica legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor, respectarea prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea după caz a bazelor de impunere, şi stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente, pentru o perioadă determinată, iar, pe de altă parte, raportul de inspecţie al Gărzii Naţionale de Mediu, la care recurenta face referire, nu este relevant, fiind încheiat la data de 20 octombrie 2005, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu (la 30 decembrie 2005).

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Compania Naţională a Uraniului SA împotriva sentinţei civile nr. 1713 din data de 27 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Compania Naţională a Uraniului SA împotriva sentinţei civile nr. 1713 din 27 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2014.