Stolen-flagged vehicle blocks registration; refusal upheld as appeal fails

Decizia nr. 4291/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la data de 12 noiembrie 2012, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, a solicitat eliberarea unei cărţi de identitate a vehiculului şi a unui certificat de autenticitate pentru autoturismul cumpărat în data de 10 august 2010 de la B., pentru suma de 4.400 euro, fiind cumpărător de bună credinţă, pentru utilizarea vehiculului cumpărat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 315 din 10 iunie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a constatat că, în prezenta cauză, se pune problema analizării caracterului justificat al refuzului pârâtului de eliberare a documentelor solicitate de către reclamantă.

Analizând dispoziţiile legale incidente, Curtea a reţinut că eliberarea certificatului de autenticitate este posibilă doar în măsura în care autoturismul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional. Autovehicul reclamantei figurează ca fiind furat din Franţa începând cu data de 28 decembrie 2009 şi, în consecinţă, nu se poate emite certificatul de autenticitate.

În plus, Curtea a constatat că prin rezoluţia nr. x/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reclamantă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (4) C. pen.

Prin această rezoluţie, Parchetul nu a dispus în sarcina Registrului Auto Român obligaţia de a elibera documentele administrative solicitate de reclamantă necesare pentru înmatricularea autoturismului.

Astfel fiind, Curtea a constatat că în mod corect s-a menţionat în adresa emisă de pârât că documentele a căror eliberare se solicită ar putea fi eliberate doar în măsura în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad ar dispune în acest sens.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta A. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 21 din H.G. nr. 1391/2006 in care parata putea sa emită un act definitiv sau provizoriu pentru folosirea autovehiculului cumpărat „până la finalizarea cercetărilor”, în cazul în care sunt suspiciuni că autoturismul ar fi fost furat sau dacă se cere o despăgubire în acest sens. Potrivit aceluiaşi act normativ menţionat pe dispoziţie se va înscrie existenţa cercetărilor pentru furt din data de 28 decembrie 2009.

În speţa, după verificările din Dosarul nr. x/P/2010, nu există o certitudine că autoturismul cumpărat legal a fost într-adevăr furat. Există date certe comunicate de autorităţile din Franţa că vânzătoarea autoturismului a declarat mincinos acest furt pentru a obţine despăgubiri de la Compania de asigurări care nu a făcut nici un demers pentru a-şi recupera suma cu care a fost păgubită de către vânzătoare. Fapta pentru care vânzătoarea putea fi trasă la răspundere nu este infracţiunea de furt, aşa cum precizează instanţa de fond, ci eventual o infracţiune de înşelăciune în dauna firmei asigurătoare.

În concluzie, susţine recurenta, se impune în faţa acestor motive să se dispună pârâtei să elibereze actul prin care poate să-şi folosească maşina ca drept de proprietate definitiv sau provizoriu, fapt care prin referatul organului de cercetare penală din 28 iunie 2011 propune că pot să dispun de autoturismul cumpărat în mod legal şi de bună credinţă.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Reclamanta a solicitat pârâtului Registrul Auto Român eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi certificatului de autenticitate pentru autoturism.

Ca urmare a acestei cereri, Registrul Auto Român a comunicat reclamantei că, în urma efectuării operaţiunii de identificare a autoturismului anterior menţionat, s-a constatat că vehiculul figurează furat din Franţa începând cu data de 28 decembrie 2009.

În aceeaşi adresă de comunicare din 11 septembrie 2012, pârâtul precizează că rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad din data de 19 iulie 2011 emisă în Dosarul nr. x/P/2010 nu conţine dispoziţii în sarcina Registrului Auto Român cu privire la posibilitatea eliberării documentelor administrative anterior menţionate necesare derulării operaţiunilor de înmatriculare.

Reclamanta a formulat prezenta acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea adresei din 11 septembrie 2012, precum şi obligarea pârâtului de a elibera cartea de identitate a autovehiculului anterior precizat şi a certificatului de autenticitate pentru acelaşi autoturism.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că refuzul autorităţii nu poate fi considerat ca nejustificat, reclamanta neopunând un interes legitim.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de lit. i) a aceluiaşi articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Recurenta-reclamantă nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea pârâtului de a răspunde sau a soluţiona cererile sale, deoarece răspunsurile transmise de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În cauza dedusă judecăţii nu îi poate fi imputată pârâtului împrejurarea că nu a procedat la comunicarea unui răspuns favorabil reclamantei, iar faptul că solicitările reclamantei nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

Nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Prin urmare, din împrejurările cauzei nu poate fi identificată o vătămare a dreptului de petiţionare al recurentei-reclamante, ca efect direct al conduitei pârâtului Registrul Auto Român, analizată prin prisma prevederilor legale invocate în motivarea recursului.

Faptul că solicitările reclamantei nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 şi nici nu conferă dreptul la despăgubiri pentru repararea pagubei, conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ.

Astfel, împrejurarea că reclamanta este nemulţumită de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, în acord cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, constantă în sensul că: „faptul că răspunsul autorităţii publice nu îl satisface pe petiţionar, deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorităţii publice, care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale”.

În examinarea legalităţii sentinţei fondului, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, care arată că „Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea şi certificarea autenticităţii acestora, după caz, de către Regia Autonomă Registrul Auto Român, organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”.

Art. 11 pct. 8 din O.G. nr. 78/2000 precizează că: „În sensul prezentei ordonanţe termenii de mai jos au următorul înţeles:

8. certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticităţii;”

De asemenea, art. 13 alin. (2) şi (6) din O.G. nr. 78/2000 precizează că

„(2) Certificarea autenticităţii unui vehicul rutier constă, după caz, în:

a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale şi/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate;

b) atestarea identităţii vehiculului în raport cu datele menţionate în cartea de identitate a acestuia;

c) atestarea faptului că vehiculul nu figurează ca dat în urmărire pe plan intern sau internaţional, la data efectuării certificării autenticităţii, potrivit bazei de date puse la dispoziţia R.A.R. de autorităţile competente din România;

d) atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima înmatriculare în România).

(6) Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticităţii, în raportul de verificare eliberat se menţionează motivele deciziei R.A.R.”

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, având în vedere situaţia de fapt expusă.

Refuzul autorităţii publice pârâte de a elibera documentele solicitate în vederea înmatriculării autovehiculului în cauză apare ca fiind justificat, deoarece acesta figura ca fiind dat în urmărire internaţională conform bazei de date aflate la dispoziţia autorităţilor competente din România.

Deoarece în speţă autovehiculul figura în baza de date ca fiind vehicul furat, autoritatea pârâtă nu putea elibera certificatul de autenticitate şi cartea de identitate.

Înalta Curte apreciază că pârâtul Registrul Auto Român a fost obligat să protejeze interesul public privind efectuarea operaţiunilor impuse la calificarea autenticităţii vehiculelor, iar prejudiciul pretins de recurenta-reclamantă nu este o consecinţă directă a situaţiei prezentate mai sus, ci, potrivit dispoziţiilor art. 1339 C. civ., răspunderea pentru evicţiune o poartă proprietarul anterior al autoturismului care nu i-a prezentat recurentei-reclamante adevărata situaţie juridică a autoturismului.

Fiind prevăzută de lege posibilitatea intimatului-pârât de a refuza în situaţii concrete eliberarea certificatului de autenticitate, rezultă că dreptul de apreciere al autorităţii a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Faţă de obiectul acţiunii dedusă judecăţii, se constată că instanţa de fond a respectat limitele învestirii sale şi în consecinţă, este nefondată critica adusă în cererea de recurs privind omisiunea de pronunţare asupra dispoziţiile art. 21 din H.G. nr. 1301/2006.

Acest articol prevede însă doar înmatricularea autovehiculului până la finalizarea cercetărilor, iar nu şi eliberarea certificatului de autenticitate pentru un autovehicul care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 13 din O.G. nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Susţinerile din recurs privind prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului la data încheierii actului de vânzare-cumpărare sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, având ca obiect raportul de autoritate stabilit între recurent şi regia autonomă intimată, competentă în aplicarea legii privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere.

În consecinţă, prezentul litigiu nu vizează raporturile juridice născute din actul de vânzare-cumpărare a autoturismului faţă de care autoritatea intimată are calitatea de terţ şi nu-i sunt opozabile apărările şi excepţiile pe care le poate invoca dobânditorul de bună-credinţă al unui bun mobil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 315 din 10 iunie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.