Securitate worker status via suppression of privacy rights through political surveillance under Emergency Ordinance No. 24/2008

Decizia nr. 4210/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin cererile din 24 octombrie 2005 şi din 20 ianuarie 2010, formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi prin cererea din 07 februarie 2008, adresată de dl. B. şi prin cererea din 10 octombrie 2008, adresată de dl. C., s-a solicitat verificarea pârâtului A., care la data cererilor avea funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererile fiind legale faţă de prevederile art. 33 alin. (1) şi art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

Reclamantul a mai arătat că pârâtul A., având gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, a dispus recrutarea unui colaborator pentru a încadra o serie de „elemente tinere” din oraşul Olteniţa, care fuseseră semnalate că încercaseră să ia legătura cu postul de radio „Europa Liberă”, iar, în urma aprobării recrutării, pârâtul a procedat la instruirea şi dirijarea sursei pe lângă numitul P.V., semnalat cu manifestări negative, sursa furnizând două note informative, una dintre acestea fiind exploatată de conducerea Serviciului 1.

S-a mai arătat de către reclamant că într-un alt dosar, în care pârâtul avea gradul de lt. maj. în cadrul U.M. X Bucureşti (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă), acesta a propus recrutarea unei surse care să asigure „cunoaşterea în timp a stării de spirit în rândul personalului muncitor din cadrul Sectorului reparaţii”.

Reclamantul a susţinut că pârâtul a pătruns prin dirijarea colaboratorului în intimitatea persoanelor urmărite strict pentru motive politice, fără legătură directă cu profilul antiterorist al compartimentului pe care îl conducea, relevantă fiind nota informativă despre N.D. care „comentează ştiri difuzate de postul de radio Europa Liberă”, pe marginea căreia pârâtul a propus informarea secretarului Consiliului Politic al Direcţiei Aviaţiei, iar în urma acordului primit, persoana este luată în supraveghere informativă şi după strângerea mai multor materiale referitoare la poziţia necorespunzătoare faţă de regimul comunist pârâtul propune documentarea activităţii prin „audierea colegilor săi (...) în vederea avertizării”.

Faţă de cele de mai sus, reclamantul a apreciat că sunt asigurate condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii, şi anume:

- reclamantul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989, întrucât a avut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, în 1978, iar din 1981 a fost încadrat la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă Bucureşti,

- în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, şi anume dreptul la viaţă privată garantat de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, care s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat reţeaua informativă din subordine pe lângă persoanele semnalate cu comentarii negative, pe lângă cei care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul A. a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 280 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că în mod legal reclamantul a demarat procedura prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008 de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la pârâtul A., în raport de prevederile art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008.

Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru se putea constata calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât, conform prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, s-a reţinut că din înscrisurile depuse de reclamant la dosar rezultă că pârâtul a avut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, în perioada 1978-1979 şi în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă Bucureşti, în perioada 1981-1982, fiind îndeplinită prima condiţie prevăzută de textul legal menţionat.

Instanţa a constatat că în cauză este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, întrucât pârâtul, în calitatea de mai sus, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, a instrumentat dosarul nr. x, în care l-a recrutat ca şi colaborator pe numitul D., printre motive fiind şi acelea că în anturajul acestuia este văzut deseori numitul E., semnalat de către sursa „S” că în timpul liceului a încercat să ia legătura cu postul de radio „Europa Liberă” şi F., auditor al unor posturi de radio străine.

Curtea a reţinut, în esenţă, că prin activităţile desfăşurate de pârât, de a dirija sursele informative în anturajul personal al persoanelor urmărite şi a obţine informaţii legate de opiniile lor personale, acesta a îngrădit dreptul la viaţă privată al acestor persoane, drept ce era garantat de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dar şi de art. 33 din Constituţia României din anul 1965.

Curtea a apreciat că este neîntemeiată susţinerea pârâtului referitoare la faptul că scopul acestor activităţi era asigurarea securităţii statului, lupta împotriva terorismului şi spionajului, întrucât scopul urmărit de pârât era acela de a obţine informaţii în vederea descoperirii şi sancţionării persoanelor ce aveau atitudini ostile regimului comunist (o astfel de atitudine fiind ascultarea de către cetăţeni a postului de radio „Europa Liberă”) şi care nu avea vreo legătură cu lupta împotriva terorismului sau spionajului.

Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiate şi apărările pârâtului privind respectarea legislaţiei, regulamentelor militare şi ordinelor superiorilor, având în vedere că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea Securităţii prin aducerea la cunoştinţă publică a lucrătorilor Securităţii, indiferent dacă aceştia au încălcat sau nu reglementările în vigoare cu privire la atribuţiile de serviciu, o astfel de condiţie nerezultând din dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noţiunea de lucrător al Securităţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod netemeinic s-a admis acţiunea formulată de C.N.S.A.S., atâta timp cât afirmaţiile incriminatoare, potrivit cărora ar fi îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, sunt nedovedite.

Recurentul arată că reclamantul şi instanţa de fond au făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din O.U.G. nr. 24/2008, din care rezultă că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiect al unui dosar din care rezultă că au fost urmăriţi de Securitate.

Subliniază recurentul că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se face numai cu privire la ofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea, iar în cauza de faţă atât acţiunea în constatare, cât şi nota de constatare anexată acesteia, au avut în vedere cererile de verificare - în general - formulate de B. şi C., persoane care nu au avut nici o legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurentul pârât, individualizate în respectiva notă de constatare.

Arată recurentul că, în raport de probatoriul administrat, B. şi C. nu pot avea calitatea de subiect al unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmăriţi de Securitate, concret de către recurentul-pârât prin activităţile interpuse de către acesta.

Recurentul apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de fond realizând o interpretare greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7), (9) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată şi completată prin Legea nr. 293/2008.

Arată recurentul că instanţa de fond trebuia să stabilească în mod concret faptul că acesta ar fi contribuit la completarea dosarului de urmărire a persoanelor respective - B. şi C., dar în contradicţie cu nota de constatare, cât şi conform celorlalte acte aflate la dosarul cauzei, rezultă că recurentul a contribuit la cererea de instrumentare a dosarelor altor persoane, care nu au formulat cerere de verificare în temeiul art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

Apreciază recurentul că instanţa de fond nu a manifestat rol activ pentru eliminarea acestor contradicţii şi nu a obligat reclamantul să probeze afirmaţia că recurentul-pârât ar fi contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care a cerut verificarea acestuia, cerinţă care constituia o condiţie de legalitate pentru sesizarea instanţei în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Concluzionează recurentul că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal sau nu este motivată în drept, deoarece din modul de redactare al hotărârii nu se poate determina dacă legea a fost sau nu aplicată, astfel încât instanţa de recurs trebuie să constate că în legislaţia în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate nu exista un text care să justifice soluţia dată în speţă.

În acest sens, recurentul arată că instanţa nu a motivat calitatea de lucrător al Securităţii care a desfăşurat activitate prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, faţă de calitatea de lucrător al Securităţii care a desfăşurat activităţi de antiterorism în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate a O.N.U. şi alte convenţii şi Tratate Internaţionale pe linia antiterorismului.

Arată recurentul că lipsa de temei legal denotă că o hotărâre nu este fondată pe nici un text de lege, iar, în speţă, hotărârea este motivată pe baza art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008, care se referă la lucrător de securitate, dar nu la lucrător de securitate de antiterorism.

Apreciază recurentul, în esenţă, că este greşită aplicarea normei care nu este incidentă în cauză, în speţă norma prevăzută de art. 2 lit. a) din Legea nr. 293/2008 şi nu aplicarea normei prevăzute de legile speciale, respectiv Legea nr. 535/2004 pentru prevenirea şi combaterea terorismului, Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională, precum şi Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Se mai arată în motivele de recurs că, faţă de prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., este eronată aprecierea instanţei în sensul că recurentul şi-a motivat întâmpinarea în baza legilor de prevenire şi combatere a terorismului în loc de legea pentru deconspirarea securităţii a poliţiei politice, această interpretare fiind dată cu încălcarea legii şi constituind motiv de casare, întrucât încalcă principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Arată recurentul că instanţa a încălcat normele imperative pe linia prevenirii şi combaterii terorismului, puse în aplicare prin lucrători ai Securităţii, faţă de alţi lucrători ai Securităţii care au desfăşurat activităţi care au suprimat sau îngrădit drepturile fundamentale ale omului.

Mai arată recurentul că O.U.G. nr. 24/2008 şi Legea nr. 293/2008 au fost adoptate tardiv, după 22 de ani de la Revoluţia din 1989 şi aduc prejudicii demnităţii şi integrităţii persoanelor nevinovate prin lipsa împrejurării că au făcut parte din Serviciile de Informaţii fără să fi săvârşit acte grave care să încalce Constituţia României.

Subliniază recurentul că în perioada 1973-1980, la B.J. Ilfov şi 1980-1986, în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, a avut calitatea de militar, supunându-se regulamentelor militare, angajamentului şi jurământului dat pentru respectarea Constituţiei, fiind simplu lucrător şi că în această perioadă nu a exercitat o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale, iar nimeni nu a avut de suferit prin activitatea sa.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C.proc.civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul cererilor din 24 octombrie 2005 şi din 20 ianuarie 2010, formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, al cererii din 07 februarie 2008, adresată de dl. B. şi al cererii din 10 octombrie 2008, adresată de dl. C., s-a procedat la demararea procedurii de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., care avea funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data formulării cererilor, în raport de prevederile art. 33 alin. (1) şi art. 3 lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.

În urma analizării înscrisurilor depuse în probaţiune la dosar, prima instanţă a ajuns la concluzia că ambele condiţii impuse de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securităţii, sunt îndeplinite în speţă.

Această concluzie este corectă şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

În cuprinsul memoriului de recurs, partea nu a negat nici calitatea de lucrător al Securităţii şi nici autenticitatea înscrisurilor întocmite în această calitate în instrumentarea dosarelor avute în vedere de reclamant.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Faţă de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, consideră că, în cauză, sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de „lucrător al Securităţii”.

Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiţii pentru a se putea reţine calitatea invocată:

- persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989.

Or, în speţa dată, această condiţie este asigurată, deoarece pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989, întrucât a avut gradul de locotenent major în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Ilfov, Serviciul 1, în perioada 1978-1979, iar din 1981 a fost încadrat la Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă Bucureşti (perioada 1981-1982);

- în calitatea menţionată la punctul 1 să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Şi această condiţie este asigurată prin acţiunile pârâtului, deoarece în această calitate a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, şi anume dreptul la viaţă privată garantat de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, îngrădire care s-a produs în momentul în care Securitatea a dirijat reţeaua informativă din subordine pe lângă persoanele semnalate cu comentarii negative, pe lângă cei care audiază şi colportează ştirile posturilor de radio străine.

Aşadar, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin activităţile desfăşurate, de a dirija sursele informative în anturajul personal al persoanelor urmărite şi a obţine informaţii legate de opiniile lor personale, pârâtul, ofiţer al fostei securităţi, a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului reglementate şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la viaţa privată.

Este lipsit de relevanţă faptul că încălcările respective aveau temei legal sau regulamentar, respectiv că încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale reglementate de Constituţia în vigoare la aceea dată se producea ca urmare a respectării de către pârât a instrucţiunilor ierarhice primite.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, potrivit căreia cererile de verificare nu îndeplinesc condiţiile pentru a justifica promovarea acţiunii în contencios, Înalta Curte constată că, la cerere, verificarea poate fi făcută exclusiv în condiţiile art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, potrivit cărora:

„(7) Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(8) De drepturile prevăzute la alin. (1)-(7) beneficiază soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorii săi testamentari. De aceste drepturi beneficiază în primul rând soţul supravieţuitor şi după aceea rudele în ordinea proximităţii legăturii de rudenie. În cazul rudelor de acelaşi grad, au acces la dosar toţi în mod egal, iar în cazul publicării dosarului sau elementelor din dosar, este nevoie de consimţământul tuturor”.

De asemenea, potrivit art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, aprobat prin hotărârea nr. 2/2008 a C.N.S.A.S.

„(1) Petiţionarul îndreptăţit, luând cunoştinţă de conţinutul dosarului, poate solicita în scris C.N.S.A.S. demararea procedurilor pentru a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

(2) C.N.S.A.S. comunică petiţionarului îndreptăţit identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, numai dacă aceasta poate fi stabilită cu certitudine.

(3) Pe baza cererii prin care se solicită stabilirea identităţii lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, depusă la Direcţia comunicare, Direcţia investigaţii întocmeşte o notă de constatare a identităţii lucrătorilor sau colaboratorilor Securităţii. Nota de constatare a identităţii va conţine atât numele real şi celelalte date de identitate, cât şi numele conspirativ, acolo unde este cazul. Dacă lucrătorul sau colaboratorul Securităţii a deţinut mai multe nume conspirative, nota de constatare a identităţii va consemna distinct fiecare situaţie în parte. De asemenea, se vor consemna documentele şi informaţiile identificate în cursul desfăşurării investigaţiilor, care au condus la stabilirea identităţii persoanei.

(4) Nota de constatare a identităţii se înaintează Colegiului C.N.S.A.S., prin secretarul acestuia. Colegiul C.N.S.A.S., în maximum 15 zile de la înregistrarea la Secretariat, ia în discuţie nota de constatare a identităţii şi, după caz:

a) aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei comunicare redactarea, în termen de 15 zile lucrătoare, a unei comunicări către petiţionarul îndreptăţit, prin care i se transmit datele de identitate ale colaboratorului sau lucrătorului Securităţii, precum şi numele conspirative, acolo unde este cazul;

b) infirmă nota de constatare şi dispune Direcţiei investigaţii reluarea procedurilor specifice de investigare a fondului arhivistic şi/sau a corespondenţei cu foştii deţinători de arhivă şi cu Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, pentru identificarea documentelor şi informaţiilor necesare soluţionării cererii.”

Deci, cu alte cuvinte, din interpretarea dispoziţiilor legale şi regulamentare citate mai sus, rezultă că în procedura de urmat se succed două cereri:

- cererea prin care se solicită stabilirea identităţii lucrătorilor Securităţii şi colaboratorilor acesteia care au desfăşurat activităţi la instrumentarea dosarului persoanei îndreptăţite să formuleze cererea [art. 27 alin. (3) din Regulament] şi,

- o a doua cerere formulată de persoana îndreptăţită prin care să se solicite verificarea existenţei sau inexistenţei calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său [art. 27 alin. (5) din Regulament].

Conform dispoziţiilor art. 3. lit. l) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

„Art. 3 - Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii:

l) judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv cei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, judecătorii, procurorii şi prim-grefierii de la instanţele şi parchetele civile şi militare;”

Înalta Curte constată că în cauză au fost depuse de către intimatul-reclamant cererile de verificare care au stat la baza demarării procedurii de verificare, conf. art. 3 lit. l) din O.U.G, nr. 24/2008, aprobată şi completată prin Legea nr. 293 din 14 noiembrie 2008.

Odată cu depunerea materialelor care au stat la baza notei de constatare şi a acţiunii în constatare, au fost depuse cererile din 24 octombrie 2005 şi din 20 ianuarie 2010, formulate de Consiliul Superior al Magistraturii, precum şi cererea din 07 februarie 2008, adresată reclamantului de dl. B. şi cererea din 10 octombrie 2008, adresată de dl. C., prin care se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor la care petenţii au avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Prin urmare, Înalta Curte constată că procedura a fost urmată întocmai, iar susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca pârâtul să fie considerat lucrător al fostei Securităţi.

Astfel, susţinerile reclamantului sunt probate cu înscrisurile depuse la dosar şi dovedesc faptul că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit drepturi fundamentale ale cetăţenilor.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 280 din 23 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2014.