Fiscal interest on tax refunds: appeal dismissed, lower court order confirmed

Decizia nr. 3186/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 293 din 29 aprilie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în sensul obligării D.G.F.P. Cluj şi la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 565.310 RON, determinate potrivit art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., începând cu data de 07 august 2012 şi până la data restituirii efective.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, la data de 01 august 2012 şi-a precizat acţiunea, solicitând restituirea sumelor prelevate de la fisc până la acel moment, în cuantum de 632.505 RON şi dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 07 august 2012 şi până la data restituirii efective. Deşi instanţa s-a pronunţat asupra cererii de restituire a debitului principal, a omis să se pronunţe şi asupra cererii de obligare la plata dobânzii fiscale.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.

Hotărârea Curţii de Apel

Prin sentinţa civilă nr. 454 din 19 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 293 din 29 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/33/2012, cerere formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Cluj, reprezentata prin director general B.

A dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 293/2013 a Curţii de Apel Cluj, cu următoarea dispoziţie:

Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale.

Obligă pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a dobânzii fiscale aferente sumei de 372.553 RON, determinată conform art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., începând cu a 61-a zi de la data comunicării deciziei de impunere nrdin 03 aprilie 2012 emisă de D.G.F.P. Cluj şi până la data restituirii efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii...”

Raportat la aceste dispoziţii legale, Curtea de apel a constatat că, prin precizarea de acţiune depusă, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea organului fiscal la restituirea sumei de 632.505 RON, actualizate cu dobânda fiscală prevăzută de art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., de la data formulării cererii de restituire şi până la data restituirii efective.

Prin sentinţă s-a admis în parte cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, obligând pârâta D.G.F.P. Cluj să restituie reclamantei suma de 305.358 RON, fără a se pronunţa, însă şi asupra cererii de acordare a dobânzilor legale în materie fiscală, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile legale citate anterior cu privire la admisibilitatea cererii de completare a dispozitivului.

Or, în condiţiile în care cererea de restituire a debitului principal a fost admisă doar în parte, pârâta D.G.F.P. Cluj fiind obligată la restituirea sumei de 305.358 RON, reprezentând diferenţa dintre suma de 372.553 RON, achitată cu O.P. din 24 iulie 2012 şi suma de 67.195 RON, datorată de reclamantă cu titlu de impozit pe profit, TVA şi accesorii, evident că şi dobânzile în materie fiscală datorate de pârâtă sunt aferente tot sumei de 305.358 RON şi nu celei solicitate de reclamantă, respectiv 632.505 RON.

În privinţa momentului de la care acestea sunt datorate, prima instanţă a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 111, art. 117 şi art. 120 C. proc. fisc., din care rezultă că acestea sunt datorate din a 61-a zi de la comunicarea deciziei de impunere şi până la data restituirii efective.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, recurenta arată următoarele:

- scriptul intitulat „precizare a acţiunii în contencios administrativ” înregistrat la dosarul cauzei la data de 01 august 2012, nu a fost comunicat instituţiei pârâte, astfel încât nu au fost în măsură să îşi exprime poziţia procesuală faţă de acest petit.

- reclamanta a solicitat dobânda fiscală prevăzută de art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., direct în faţa instanţei de judecată, fără ca aceasta să fie solicitată şi cu prilejul formulării contestaţiei, în cadrul procedurii prealabile. Faţă de această împrejurare, recurenta consideră că formularea acestui capăt de cerere este inadmisibilă şi trebuia respins ca atare.

- prima instanţă a modificat petitul formulat de societatea reclamantă, obligând organul fiscal la plata dobânzii aferente sumei de 372.553 RON, începând cu a 61-a zi de la data comunicării deciziei de impunere, deşi reclamanta a solicitat plata dobânzilor de la momentul formulării acestui petit prin precizarea la acţiune din data de 01 august 2012.

- textele legale invocate de instanţa de fond, respectiv art. 124 alin. (2), art. 120 alin. (7), art. 111 şi art. 117, în justificarea soluţiei de acordare a dobânzii legale nu au aplicabilitate în cauză.

Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind necomumcarea cererii precizatoare privind obligarea la acordarea dobânzii fiscale prevăzută de art. 124 alin. (2) şi art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, din perspectiva următoarelor aspecte:

- cererea precizatoare fost depusă la dosarul instanţei de fond la data de 01 august 2012, iar cauza a fost soluţionată la data de 29 aprilie 2013, interval de timp în care au existat mai multe termene de judecată la care autoritatea pârâtă avea posibilitatea să invoce necomunicarea actului procedural menţionat şi solicite acest lucru. De altfel, instanţa de fond a luat act de depunerea cererii precizatoare, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 07 august 2012, astfel încât susţinerea recurentei că a luat cunoştinţă de acest înscris la momentul la care reclamanta a formulat cererea de completare a dispozitivului nu poate fi primită ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

În acest sens, Înalta Curte mai reţine şi că recurenta-pârâtă a avut posibilitatea şi chiar şi-a exercitat dreptul de a formula apărări concrete faţă de petitul cererii precizatoare, prin întâmpinarea depusă la dosarul curţii de apel, aceasta neînţelegând însă să aducă argumente în combaterea fondului cererii precizatoare, limitându-se doar să arate că prin contestaţia administrativă nu au fost solicitate aceste dobânzi.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că în cadrul contestaţiei administrative, reclamanta nu a solicitat şi acordarea dobânzii aferente sumelor achitate, Înalta Curte constată că faţă de succesiunea în timp a actelor administrativ-fiscale contestate, dar şi a actelor întocmite de societate în urma emiterii primelor, o astfel de cerere nu putea face obiectul procedurii prealabile administrativ-fiscale.

Astfel, din actele dosarului rezultă că soluţionarea contestaţiei administrative s-a efectuat prin decizia nr. 471 din 8 iunie 2012, iar reclamanta a achitat o parte din debitele stabilite prin decizia de impunere contestată la data de 24 iulie 2012, după introducerea acţiunii în contencios administrativ (12 iulie 2012). Prin urmare, la momentul formulării contestaţiei administrative, reclamanta nu avea temei să ceară acordarea dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 alin. (2) C. proc. fisc., atâta vreme cât nu efectuase încă nicio plată în temeiul actului administrativ fiscal contestat.

Pe de altă parte, prin contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere, contribuabilul poate cere anularea actului administrativ-fiscal, cererile vizând obligarea organului fiscal la plata unor dobânzi, daune, etc, având caracter accesoriu şi putând fi cerute instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, nici această critică nu poate fi reţinută ca aspect de nelegalitate al hotărârii recurate.

Recurenta-pârâtă susţine, de asemenea, prin cererea de recurs că instanţa de fond nu s-a pronunţat strict pe petitul cererii precizatoare, modificând-o, în sensul că reclamanta a solicitat acordarea dobânzii fiscale începând cu data formulării cererii prin acţiunea precizatoare, iar instanţa a acordat-o începând cu a 61-a zi de la data comunicării deciziei de impunere.

Se mai invocă de-asemenea, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 124 alin. (2), art. 120 alin. (7) şi ale art. 117 C. proc. fsc., prevederi care, în opinia recurentei nu sunt incidente speţei, aspect, pe care recurenta nu l-a invocat în faţa primei instanţe, prin întâmpinarea depusă la dosar.

Analizând dispoziţiile legale pe care instanţa de fond le-a avut în vedere în soluţionarea cererii precizatoare, Înalta Curte constată că acestea au incidenţă în speţa dedusă judecăţii, iar prima instanţă le-a aplicat în mod corect, criticile formulate fiind nefondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. (1) C. proc. fisc.: „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau de la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (2): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.

Din interpretarea logico-juridică şi coroborată a celor două texte precitate rezultă că legiuitorul a înţeles ca pentru ipoteza prevăzută de art. 124 alin. (1) C. proc. fisc. se aplică doar termenul prevăzut de art. 117 alin. (2) din acelaşi cod nu şi la ipoteza reglementată de acest din urmă articol şi care se referă strict la persoanele fizice, nefiind, deci incidente reclamantei - contribuabil persoană juridică.

Prin urmare, art. 124 alin. (1) reglementează dreptul contribuabilului (persoană fizică sau juridică) la acordarea dobânzii pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget cu trimitere la termenul de 60 de zile prevăzut de art. 117 alin. (2) din acelaşi cod.

Având în vedere că prin sentinţa nr. 293 din 29 aprilie 2013 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3178 din 10 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), Curtea de Apel Cluj a dispus anularea în parte a deciziei de impunere din 03 aprilie 2012 şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 305.358 RON achitată de societatea reclamantă, Înalta Curte reţine că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi (2) C. proc. fisc., privind dreptul la dobândă al contribuabililor pentru sumele de restituit de la buget.

Având în vedere că soluţia de anulare a deciziei de impunere îşi produce efectele ex tunc, respectiv de la emiterea acesteia, Înalta Curte constată, că au fost aplicate corect şi dispoziţiile art. 117 alin. (2) la care face trimitere art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit legii dobânda fiind datorată de la ziua următoare expirării termenului de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere şi nu de la data solicitării acestei dobânzi, astfel încât nu se poate reţine că instanţa a modificat petitul cererii precizatoare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 454 din 19 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 septembrie 2014.