Tax on harmful health activities: application of statutory time limit ending July 2003 and binding scope of prior cassation decision

Decizia nr. 3042/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 521/CA din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat în parte decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în ceea ce priveşte taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii şi obligaţiile fiscale aferente acestei taxe, pentru suma de 613.859 RON reprezentând taxă şi pentru suma de 691.983 RON reprezentând accesorii, a menţinut actele contestate pentru celelalte sume, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na B. şi a obligat reclamanta să achite diferenţa de onorariu de 915 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală, s-au stabilit în sarcina reclamantei diferenţe suplimentare de plată în sumă de 636.816 RON, aferente taxei asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii în temeiul art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 467/2002 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii, precum şi majorări de întârziere aferente de 733.141 RON.

Împotriva acestei decizii de impunere, SC A. SA a formulat contestaţie prin care a criticat faptul că la stabilirea obligaţiei suplimentare la fondul „Taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii” în sumă de 636.816 RON nu s-a ţinut cont şi de plăţile efectuate în valoare de 74.751 RON, contestaţie respinsă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008.

Având în vedere sumele contestate atât în procedura administrativ-fiscală prealabilă, cât şi în faţa instanţei de judecată, precum şi dispoziţiile instanţei de control judiciar, obligatorii în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a constatat că este învestită cu o contestaţie împotriva obligaţiilor fiscale suplimentare de plată stabilite cu titlu de taxă asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii şi a majorărilor de întârziere aferente acestei taxe.

Curtea a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea reclamantei prin care solicită extinderea cercetării legalităţii actelor administrativ fiscale contestate şi cu privire la majorările de întârziere în valoare de 274.505 RON pentru TVA lunar şi în valoare de 202.505 RON pentru vărsămintele de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

Întrucât aceste sume nu au făcut obiectul contestaţiei adresate organului fiscal şi nici obiectul acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ, ele nu au fost analizate nici de prima instanţă şi nici de instanţa de recurs, care a statuat obligaţia de a se verifica şi apărarea reclamantei în sensul că nu ar fi datorate majorările de întârziere pentru intervalul de timp pentru care se datorează taxa asupra activităţilor dăunătoare pentru sănătate, iar nu toate majorările de întârziere stabilite prin decizia de impunere.

Prin urmare, instanţa supremă a trasat limitele rejudecării în sensul că aceasta vizează stabilirea taxei şi a accesoriilor aferente pe perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, pentru care s-a constatat necesitatea suplimentării materialului probator.

Din concluziile suplimentului la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă că reclamanta datorează pentru perioada indicată taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii în procent de 2% din vânzări în cuantum de 114.147,53 RON din care a fost achitată suma de 91.217,67 RON, rămânând o diferenţă de achitat de 22.956,86 RON.

Pentru sumele datorate şi neachitate de reclamantă expertul a calculat accesorii rămase de plată la suma menţionată în sumă de 41.158,35 RON.

În ceea ce priveşte accesoriile, Curtea a constatat că, prin încheierea din 01 aprilie 2002 pronunţată în Dosarul nr. x/COM/2002 al Tribunalului Constanţa s-a dispus, la cererea debitoarei, deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de SC A. SA Medgidia, planul de reorganizare fiind confirmat prin sentinţa nr. 5637 din 09 septembrie 2002.

În raport de dispoziţiile art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, modificată prin O.G. nr. 38/2002 şi ale art. 41 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că pentru sumele datorate cu titlu de taxă asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii în perioada 01 august 2002-01 iulie 2003 reclamanta datorează accesoriile prevăzute de legea specială, în cuantum de 41.158,35 RON.

Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de reclamantă sunt întemeiate în parte, a fost admisă în parte acţiunea, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi anulată în parte decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul A.N.A.F., doar în ceea ce priveşte taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii şi obligaţiile fiscale aferente acestei taxe, pentru suma de 613.859 RON reprezentând taxă şi pentru suma de 691.983 RON reprezentând accesorii, urmând ca reclamanta să rămână obligată pentru suma de 22.956,86 RON - taxă şi 41.158,35 RON - accesorii.

S-au menţinut actele contestate pentru celelalte sume şi, în temeiul art. 274 şi 276 C. proc. civ., având în vedere admiterea parţială a pretenţiilor reclamantei, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 213 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de d-na B. şi a obligat reclamanta să achite diferenţa de onorariu de 915 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 521/CA din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Astfel, prin criticile formulate în susţinerea căii de atac promovate recurenta-pârâtă a susţinut, că instanţa de fond, în mod greşit a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, considerând faptul că aceasta nu este ţinută a plăti debitul, majorările şi penalităţile de întârziere indicate în decizia nr. 360 din 21 octombrie 2008, în condiţiile în care:

Prin decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., organul de soluţionare a contestaţiilor a stabilit faptul că în mod legal organele de inspecţie fiscală au stabilit o diferenţă suplimentară în sumă de 636.816 RON aferentă perioadei 01 august 2002-31 decembrie 2005, întrucât în urma analizei obligaţiei de plată s-a constatat că aceasta este în cuantum de 669.454 RON rezultată ca diferenţă între obligaţia stabilită de 744.21 RON şi suma de 74.751 RON achitată de reclamantă.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că, în perioada supusă verificării, respectiv 01 august 2002-21 decembrie 2005, reclamanta a obţinut venituri din producţia de băuturi alcoolice (vinuri liniştite) pentru care avea obligaţia să achite taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, în sumă de 744.210 RON.

Deoarece reclamanta în perioada verificată a obţinut venituri din producţia de băuturi alcoolice, îi sunt aplicabile prevederile art. 1 şi art. 31 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 22/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 467/2002.

Având în vedere respectivele prevederi legale, reclamanta avea obligaţia să constituie contribuţia privind taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii în cotă de 2% din veniturile obţinute din producţia de băuturi alcoolice după deducerea accizelor şi a taxei pe valoare adăugată.

Cu ocazia inspecţiei fiscale, s-a constatat că societatea a realizat venituri impozabile în sumă de 37.210.509 RON, pentru care trebuia să declare o taxă asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii în sumă de 744.210 RON şi să o achite integral bugetului general consolidat al statului.

Având în vedere că reclamanta a declarat numai suma de 107.394 RON ca şi taxă asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, din care a achitat suma de 74.751 RON, în mod temeinic şi legal organele fiscale au stabilit, prin decizia de impunere nr. 322/2008, o diferenţă suplimentară în sumă de 636.816 RON, aferentă perioadei 01 august 2002-31 decembrie 2005.

Mai arată recurenta că hotărârea instanţei de fond se bazează exclusiv pe constatările raportului de expertiză fiscală efectuat în cauză, fără a se ţine cont de obiecţiunile formulate de autoritatea recurentă.

În cauză, intimata-reclamantă SC A. SA a formulat întâmpinare, în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondat, şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, susţinând în acest sens că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză.

În acest sens, intimata-reclamantă arată că organele de inspecţie fiscală au impus, în sarcina sa, pe nedrept, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 22/1992, introdus prin O.U.G. nr. 57/2003, plata taxei asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii pentru perioada 01 iulie 2003-31 decembrie 2005 şi majorări de întârziere aferente, în condiţiile în care respectiva obligaţie de plată a existat numai pentru perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, aşa cum a constatat şi precizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011, pronunţată în primul ciclu procesual al cauzei.

Aşadar, se susţine că instanţa de fond a constatat că prin actele emise organele fiscale au stabilit ilegal în sarcina societăţii intimate, să plătească, fără a datora taxa asupra activităţii dăunătoare sănătăţii în valoare de 636.816 RON şi majorări de întârziere în valoare de 733.141 RON în condiţiile în care această taxă era inclusă în accize, potrivit O.G. nr. 22/1992, fapt confirmat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin decizia nr. 5748/2011 a stabilit că societatea datorează taxa asupra activităţii dăunătoare sănătăţii doar pentru perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, pentru restul intervalului de timp supus verificării fiscale, anume 01 iulie 2003-21 decembrie 2005, societatea fiind exceptată de plata taxei.

Mai susţine intimata-reclamantă că în contextul prezentat, a normelor legale şi a actelor doveditoare aflate în dosar, respectând limitele rejudecării trasate de instanţa supremă prin decizia nr. 5748/2011 prima instanţă s-a pronunţat legal şi temeinic în sensul anulării în parte a actelor administrativ fiscale contestate.

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente în cauză, constată că nu subzistă în litigiu motivele de nelegalitate invocate, soluţia de admitere în parte a acţiunii, pronunţată de instanţa de fond - în limitele rejudecării stabilite prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal - fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă prin cererea de recurs a criticat hotărârea instanţei de fond, în principal, sub aspectul aprecierii probatorului administrat în cauză, în concret însuşirea integrală a concluziilor suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză şi neprimirea obiecţiunilor formulate, şi în mod formal soluţia pronunţată pe fondul raportului juridic dedus judecăţii, prin reluarea argumentelor expuse prin conţinutul actelor administrativ fiscale contestate, prin întâmpinarea şi cererea de recurs depuse în primul ciclu procesual al cauzei, fără a ţine cont de limitele judecăţii stabilite prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care în urma casării hotărârii recurate s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, şi de precizările formulate de societatea intimată în debutul celui de-al doilea ciclu procesual, la data de 31 ianuarie 2012.

În acest context, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile referitoare la modul de interpretare a probatorului administrat în cauză, atâta timp cât prin obiecţiunile formulate cu privire la răspunsul formulat de expert la obiectivele nr. 1-2 recurenta-pârâtă a criticat cuantumul obligaţiile fiscale principale şi accesorii stabilite în sarcina societăţii intimate, cu titlu de taxă asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, prin prisma perioadei de calcul (01 august 2002-31 decembrie 2005, aşa cum este reţinută de organele de inspecţie fiscală) şi nu a modului de calcul al acestora, fără a ţine, astfel, cont de faptul că prin decizia nr. 5748 din 29 noiembrie 2011, pronunţată în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a stabilit în mod irevocabil că reclamanta datorează taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii doar pentru perioada 01 august 2002-01 iulie 2003, pentru restul intervalului de timp supus reverificării fiscale (01 iulie 2003-21 decembrie 2005) societatea fiind exceptată de la plata taxei.

În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate cu privire la concluziile expuse de expertul desemnat în cauză, la obiectivul nr. 3 este lesne de observat că prin încheierea de şedinţă din 19 septembrie 2012 instanţa de fond a admis respectivele obiecţiuni, expertul formulând un răspuns la data de 16 octombrie 2012, cu privire la care recurenta-pârâtă, care, de altfel, nici nu s-a mai prezentat în faţa instanţei de fond, nu şi-a mai exprimat, însă, un punct de vedere.

Totodată, legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond nu este afectată nici prin prisma criticilor formulate pe fondul cauzei, în condiţiile în care argumentele expuse prin cererea de recurs, de altfel preluate ad literam din cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual, nu ţin cont de considerentele deciziei nr. 5748/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs formulată recurenta-pârâtă prezintă succesiunea emiterii actelor administrativ fiscale contestate în cauză (decizia nr. 360 din 31 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. şi decizia de impunere nr. 322 din 04 august 2008 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de inspecţie fiscală), constatările şi concluziile respectivelor acte, în justificarea legalităţii obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina societăţii intimate pentru perioada 01 august 2002-31 decembrie 2005, fără a se face vreo trimitere la considerentele deciziei nr. 5748/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost stabilită ca şi perioadă de calcul pentru obligaţia de plată a taxei asupra activităţilor dăunătoare intervalul 01 august 2002-01 iulie 2003, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (2) din O.G. nr. 22/1992, introdus prin O.U.G. nr. 57/2003 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 158/2001, intrată în vigoare la 01 iulie 2003.

Se reţine că recurenta pârâtă, prin cererea de recurs, a invocat numai formal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi nu a formulat critici concrete cu privire la considerentelor de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea hotărârii recurate, în limitele stabilite de instanţa de control judiciar prin hotărârea de casare, cu respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză, şi că este legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 521/CA din data de 14 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 521/CA din 14 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie2014.