Withdrawal of public procurement financial correction lawsuit; lower court judgment annulled

Decizia nr. 3016/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „A.” SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MMP - Direcţia Generală Autoritatea de Management POS Mediu, anularea Deciziei nr. 136.977 din 4 octombrie 2012, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de societate împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 136490 din 1 august 2012, şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei în sensul anulării notei de constatare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2697 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „A.” SA şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 136.977 din 4 octombrie 2012 şi Nota de constatare nr. din 1 august 2012.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2. a declarat recurs pârâtul MMP (reorganizat ca Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), solicitând casarea acesteia şi respingerea, pe fond, a cererii reclamantei.

În motivarea recursului declarat, s-a arătat că SC „A.” SA, beneficiar al proiectului „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Teleorman”, a atribuit prin procedură de licitaţie deschisă Contractul de lucrări nr. 8307 din 1 iulie 2011 „Extinderea şi reabilitarea staţiei de tratare a apei potabile în aglomerările Roşiorii de Vede, Zimnicea şi Videle” cu încălcarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, anume „utilizarea unui criteriu restrictiv pentru calificarea şi selecţia ofertelor”.

Recurentul a argumentat că hotărârea instanţei de fond, care a reţinut că cerinţele minime de calificare stabilite de reclamantă prezintă relevanţă în raport cu natura şi complexitatea contractului şi respectă prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, este nelegală şi netemeinică.

Astfel, cerinţele impuse prin secţiunea 5.4. din Fişa de date a achiziţiei, privind capacitatea tehnică şi profesională sunt, în fapt, menite să restrângă accesul la procedura de atribuire, având ca efect încălcarea prevederilor art. 8 din H.G. nr. 925/2006, ale art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 şi ale art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din acelaşi act normativ, referitoare la promovarea concurenţei între operatorii economici şi garantarea tratamentului egal între aceştia.

În aceste condiţii, în mod justificat şi legal intimata-reclamantă a fost sancţionată, în baza dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, cu aplicarea unei corecţii financiare de 5% din valoarea fără TVA (12.462.350 RON) a Contractului de lucrări nr. 8307 din 1 iulie 2011.

II. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi considerentele Înaltei Curţi

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 28 aprilie 2015, Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor, la data de 6 octombrie 2015.

La termenul de judecată de astăzi, 6 octombrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunţare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-reclamantă, iar, în temeiul art. 406 C. proc. civ., cu privire la cererea intimatei-reclamante de renunţare la judecata acţiunii, incidente procedurale care fac inutilă în tot expunerea detaliată şi cercetarea în fond a recursului declarat în cauză.

1. Cu privire la excepţia lipsei interes a recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor europene

Conform celor menţionate la pct. I.1, se constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Deciziei nr. 136.977 din 4 octombrie 2012, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de societate împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 136490 din 1 august 2012, şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei în sensul anulării notei de constatare.

Prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia nr. 136.977 din 4 octombrie 2012 şi Nota de constatare nr. 136490 din 1 august 2012.

Pârâtul, reorganizat la data exercitării căii de atac, ca Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, iar, la data pronunţării prezentei decizii, ca Ministerul Fondurilor europene (conform art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 85/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale) a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30 octombrie 2013.

În susţinerea excepţiei lipsei de interes în promovarea recursului, intimata-reclamantă invocă Nota nr. 4812/AK din 19 septembrie 2014 emisă de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, susţinând faptul că, potrivit acestei note, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 15/2013, suma reprezentând corecţia financiară stabilită prin nota de constatare contestată în cauză, a fost preluată la bugetul de stat.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes”. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia, iar interesul trebuie să fie „determinat, legitim, personal, născut şi actual”, conform art. 33 C. proc. civ. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-pârât prin cererea de recurs rezidă, finalmente, în casarea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă, cu consecinţa menţinerii actelor administrative contestate ca legale şi temeinicie.

În condiţiile în care Nota nr. 4812/AK din 19 septembrie 2014 emisă de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice nu produce efecte nici în privinţa legalităţii ori temeiniciei actelor contestate în litigiu şi nici în privinţa hotărârii judecătoreşti, fiind emisă după pronunţarea acesteia, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât justifică un interes în susţinerea recursului, fiind neîntemeiată excepţia invocată de intimata-reclamantă.

2. Cu privire la cererea intimatei-reclamante SC „A.” SA de renunţare la judecata acţiunii

Conform prevederilor art. 406 C. proc. civ.:

„Art. 406 - (1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunţă la judecată la primul termen la care părţile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunţarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părţi. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunţă la judecată, instanţa va acorda pârâtului un termen până la care să îşi exprime poziţia faţă de cererea de renunţare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunţare.

(5) Când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

(6) Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.”

Prin cererea înregistrată la Registratura generală sub nr. 8566 din 27 februarie 2015, intimata-reclamantă a solicitat instanţei să ia act de faptul că înţelege să renunţe la judecata acţiunii.

Înalta Curte constată că cererea de renunţare la judecata acţiunii a fost formulată de intimata-reclamantă cu respectarea prevederilor art. 406 alin. (1) - (3) şi (5) - (6) C. proc. civ., motiv pentru care instanţa va lua act de renunţarea reclamantei la judecata acţiunii şi va dispune anularea Sentinţei civile nr. 2697 din 20 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor europene, invocată de intimata-reclamantă SC „A.” SA

Ia act de renunţarea reclamantei SC „A.” SA la judecata acţiunii.

Anulează Sentinţa civilă nr. 2697 din 20 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2015.

Procesat de GGC - LM