Extraordinary appeal against Securitate worker classification ruling dismissed as unfounded

Decizia nr. 3014/2015

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 3546 din 28 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

- respinge excepţia necompetenţei teritoriale;

- respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant;

- respinge excepţia nulităţii cererii;

- respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâtul A.;

- admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârâtul A. şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii;

- admite acţiunea promovată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în contradictoriu cu pârâtul A., constatând calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa acestuia.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.1. a declarat recurs pârâtul A., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- instanţa de fond nu a verificat legalitatea notei de constatare întocmită de CNSAS, în sensul că această notă a fost întocmită pe baza unei cereri tip completată de petenţi, care au solicitat verificarea calităţii de lucrători ai securităţii a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor lor, fără a se indica numele acestora prin cerere. Acest fapt echivalează cu o verificare din oficiu a calităţii de lucrător al securităţii;

- instanţa nu a soluţionat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a petentului B. care a decedat în mai 2010, cu mai mult de 15 luni înainte de întocmirea notei de constatare;

- în mod greşit s-a reţinut că prin măsurile dispuse în privinţa petentului C. au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Prin „Raportul cu propuneri de luare în preocupare a lui C. în vederea trimiterii cu sarcini în exterior” s-a preconizat luarea în preocupare a persoanei menţionate pentru a i se stabili posibilităţile informative şi dacă acesta corespunde criteriilor de selectare în vederea colaborării, sau să se opteze pentru o simplă pregătire contrainformativă, având în vedere că se precizează ca persoana respectivă să fie trimisă la specializare în SUA pe probleme de nutriţie;

- soluţionarea cauzei s-a făcut şi în baza unor documente secrete depuse de CNSAS, la care, în calitatea sa de pârât, nu a avut acces;

- instanţa de fond nu a avut în vedere cadrul legal în care se desfăşura activitatea securităţii anterior anului 1989 (existenţa unor limitări legale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale).

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 5 - 9 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.U.G. nr. 24/2008 şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al CNSAS, aprobat prin Hotărârea Colegiului CNSAS nr. 2/2008 (Hotărârea CNSAS nr. 2/2008).

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 3061 din 26 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.1, reţinând următoarele:

Sub aspectul criticilor formulate în legătură cu procedura prealabilă desfăşurată în cadrul CNSAS, acestea sunt neîntemeiate, deoarece cererile persoanelor urmărite (C. şi B.) cuprind manifestarea de voinţă valabilă a acestora de a se face verificări cu privire la calitatea de lucrător al securităţii a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor, nefiind necesară nominalizarea acestora.

În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a petentului B. aceasta este o problemă nerelevantă în cauză, deoarece materialul probator reţinut de instanţa de fond se referă în mod exclusiv la dosarul de urmărire al celuilalt petent, respectiv C.

De asemenea, concluziile instanţei de fond nu au fost fundamentate pe unele documente cu caracter secret depuse pe parcursul procesului de către CNSAS, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privinţa drepturilor sale procesuale, din acest motiv.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte caracterul măsurilor dispuse de pârâtul-recurent, este evidentă încălcarea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de gândire în privinţa numitului C., chiar dacă informaţiile obţinute nu au condus la o condamnare penală a acestuia. Este de precizat că respectiva persoană nu a mai reuşit să se deplaseze în străinătate în scop profesional, ca urmare a informaţiilor obţinute pe parcursul supravegherii sale. Astfel, pârâtul a propus următoarele măsuri: -„Trecerea la contactarea sistematică a lui <D.> de către lt. col. E. şi mr. A., urmărindu-se atât exploatarea informativă, cât şi apropierea sa faţă de organele noastre, în vederea creării condiţiilor pentru recrutare”; „întreprinderea unor măsuri complexe de verificare, folosindu-se reţeaua informativă existentă şi mijloacele speciale, precum şi iniţierea unor combinaţii împreună cu unitatea de profil din UM 0544 Bucureşti”;

Măsurile propuse de către pârât au fost puse în aplicare aşa cum rezultă şi din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin reţeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor şi discuţiilor interioare prin intermediul telefonului (I.C.D.T.).

Recurentul a mai invocat cadrul legal în vigoare anterior anului 1989, arătând că art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile, dar şi alte acte normative prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce ţineau de securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi morala publică. În speţă, însă, activitatea în sistemul de informaţii a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influenţe negative din Occident, iar acest lucru este sancţionat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activităţi aveau o bază legală.

3. Contestaţia în anulare formulată împotriva hotărârii instanţei de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2. a formulat contestaţie în anulare A. în temeiul art. 318 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de recurs nu a luat în considerare motivele de recurs invocate în sensul celor arătate în continuare.

Astfel, se susţine că instanţa de fond nu a analizat legalitatea notei de constatare întocmită de CNSAS, în raport cu prevederile O.U.G. nr. 24/2008 şi ale Hotărârii CNSAS nr. 2/2008, calitatea petenţilor C. şi C. şi nici activităţile concrete pe care le-a desfăşurat şi din care să rezulte, pe baza probelor, că ar fi îngrădit ilegal drepturi şi libertăţi. Totodată, se afirmă că instanţa nu a analizat susţinerile din recurs referitoare la faptul că CNSAS nu a respectat procedura impusă de O.U.G. nr. 24/2008 şi de Hotărârea CNSAS nr. 2/2008.

În acest sens, contestatorul susţine că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de recurs nu au luat în considerare solicitarea sa de depunere la dosarul cauzei, conform art. 112 şi art. 172 C. proc. civ., a tuturor documentelor şi înscrisurile la care se face referire în Nota de constatare şi în cererea introductivă. Mai mult decât atât, se arată că, în hotărârea instanţei de recurs se justifică, în mod nelegal, faptul că hotărârea instanţei de fond nu a fost fundamentată pe respectivele documente, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privinţa drepturilor sale procesuale din acest motiv. Sub acelaşi aspect, contestatorul susţine că nu a fost indicat temeiul legal, în condiţiile în care decizia trebuie să fie fundamentată pe probe, iar nu pe prezumţii sau presupuneri.

Tot sub aspectul depunerii celor 11 documente solicitate, deşi aprobate de instanţa de fond în prima sa alcătuire, sentinţa şi, ulterior, decizia au fost date fără ca aceste probe să fie analizate în totalitatea lor şi mai ales fără să fie arătat motivul pentru care au fost înlăturate, fiind eludată o hotărâre a instanţei le fond, respectiv o încheiere de şedinţă.

Prin motivele de recurs, contestatorul arată că a arătat etapele obligatoriu de parcurs din punct de vedere procedural, conform prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 şi ale Hotărârii CNSAS nr. 2/2008 şi a invocat excepţia de nulitate a tuturor actelor emise de CNSAS cu nerespectarea prevederilor art. 22-27 din Regulament, excepţie care nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nici nu a fost analizată în conţinutul deciziei atacate cu contestaţie în anulare, cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, contestatorul susţine că întreaga argumentaţie a concluziilor din Nota de constatare, sentinţa de fond şi decizia de recurs au ca suport „Raportul cu propuneri de luare în reocupare a lui C. în vederea trimiterii cu sarcini în exterior” şi invocă necunoaşterea legislaţiei specifice muncii de informaţii, cu precădere în domeniul informaţiilor externe, legislaţie care este aplicabilă, indiferent de sistemul de guvernare: în acest sens, sunt expuse aspecte referitoare la domeniul informaţiilor secrete cu privire la recrutarea personalului. Totodată, contestatorul susţine că în mod greşit în hotărârea instanţei de recurs s-a reţinut, în absenţa unor mijloace de probă, că C. nu a mai reuşit să se deplaseze în străinătate în scop profesional, ca urmare a informaţiilor obţinute pe parcursul supravegherii sale şi că persoana verificată ar fi blocat deplasarea lui C. în străinătate, expunând aspecte referitoare la deplasarea la specializare în străinătate.

Contestatorul menţionează că a invocat în apărare prevederile art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile, dar şi alte acte normative care prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce ţineau de securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi moralitatea publică, aspecte care au stat la baza unor decizii în materie ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa de recurs, fără suport legal, a concluzionat că activitatea în sistemul de informaţii a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influenţe negative din occident, iar acest lucru este sancţionat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activităţi aveau o bază legală.

În concluzie, contestatorul susţine că nici în fond şi nici în recurs nu a fost analizată situaţia sa în sensul că nu a avut niciun fel de implicare şi mai ales participare la supravegherea petentului C., care se afla în preocuparea (prin dosar de verificare) a serviciului de informaţii interne de mai mulţi ani. Contestatorul afirmă că implicarea sa a fost dispusă, prin ordin, strict sub aspectul analizării posibilităţii angrenării în activitatea de informaţii externe în perspectiva plecării în străinătate a persoanei respective, domeniu care intră în sfera de activitate a grupei 0544, însă, nefiind corespunzătoare acestei activităţi, s-a renunţat, tot pe bază de ordin, la atragerea în activitatea informativă, iar, în acest context, nu au fost vizate şi nici nu au fost urmărite activitatea şi preocupările cultice şi/sau de altă natură ale acestei persoane.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Conform celor expuse anterior, contestaţia în anulare este formulată în temeiul art. 318 C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivele contestaţiei în anulare sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

În cauză, criticile cuprinse în contestaţia în anulare se referă, în esenţă, la omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele de recurs şi dezvoltările acestora.

Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs. Se observă, că instanţa, pronunţând decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare, a răspuns criticilor din recursul formulat de A. pe care le-a încadrat, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., realizând şi o examinare a cauzei sub toate aspectele în temeiul art. 3041 C. proc. civ.

În atare condiţii, nu pot fi primite susţinerile contestatorului în sensul că instanţa ar fi omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, în sensul prevederilor art. 318 C. proc. civ.

Totodată, se observă că, pe calea prezentei contestaţii în anulare, sunt invocate critici cu privire atât la hotărârea primei instanţe, cât şi la hotărârea instanţei de recurs, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor incidente cauze şi la aprecierea probatoriului administrat, reprezentând veritabile critici referitoare la fondul cauzei, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 3061 din 26 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Însă, analiza aspectelor de fapt şi de drept invocate de contestator referitoare la fondul cauzei excede cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, în care se reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că „în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3061 din 26 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2/2011, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2015.

Procesat de GGC - LM