Jurisdictional conflict over forestry personnel termination: appellate court barred from ex officio raising material incompetence when first-instance court resolved the dispute on the merits

Decizia nr. 3006/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 403 din 17 aprilie 2014, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a admis contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 367 din 10 septembrie 2013 emisă de intimatul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, a dispus anularea deciziei contestate şi reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate şi a obligat intimatul către contestator la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorul de la data emiterii deciziei contestate şi până la data pronunţării prezentei sentinţe şi în continuare până la reintegrarea în funcţia deţinută.

Prin încheierea de şedinţă din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a transpus Dosarul nr. x/116/2013 (Număr în format vechi y/2014) în ceea ce priveşte soluţionarea apelului formulat de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice împotriva Sentinţei civile nr. 403 din 17 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/116/2013, în contradictoriu cu intimatul A. la secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2014 a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 136 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Sentinţa civilă nr. 403 din 17 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în Dosarul nr. x/116/2013, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 367 din 10 septembrie 2013 emisă de intimatul Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice.

S-a dispus anularea deciziei contestate şi reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei contestate. A fost obligat intimatul la plata către contestator a drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei contestate şi până la data pronunţării prezentei sentinţe şi în continuare până la reintegrarea în funcţia deţinută.

La termenul din 16 decembrie 2013 tribunalul din oficiu a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a completului specializat în litigii de muncă având în vedere că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 52 alin. (3) din O.U.G. nr. 59/2000, iar prin Încheierea din aceeaşi dată a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională a completului şi în baza art. 99 alin. (2) din Hotărârea nr. 385/2005 privind Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea primului complet specializat reţinându-se că deciziile emise potrivit Statutului personalului silvic se soluţionează de complete specializate în contencios administrativ şi a solicitat contestatorului să-şi motiveze cererea de chemare în judecată în raport de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 incidente în cauză.

După declinarea cauzei în favoarea completelor specializate în materia contenciosului administrativ au fost administrate probatorii, iar sentinţa a fost motivată prin raportare la dispoziţiile art. 188/1999, republicată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Bucureşti.

În cadrul motivelor de apel s-a invocat faptul că sentinţa ar fi nelegală pentru că ar fi dată cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 425 NCPC şi a fost criticată soluţia Tribunalului Călăraşi în ceea ce priveşte fondul cauzei.

Se poate observa că nu este invocată necompetenţa instanţei de contencios administrativ ca motiv de nelegalitate al sentinţei atacate.

Apelul fiind înregistrat iniţial pe rolul Secţiei a VIII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost transpus dosarul la Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, dar aceasta şi-a declinat competenţa în favoarea primei secţii sesizate.

În Încheierea de declinare a Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti s-a precizat că se impune declinarea în favoarea Secţiei a VII-a a Curţii de Apel Bucureşti prin analizarea excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, potrivit art. 131 NCPC, litigiul fiind unul de muncă şi nu de contencios administrativ.

S-a spus şi că necompetenţa primei instanţe nu s-a acoperit în condiţiile art. 130 alin. (2) NCPC întrucât iniţial a fost sesizat un complet competent să soluţioneze conflicte de muncă şi că greşita repartizare pe secţii este asimilată unei probleme de competenţă prin dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (4) NCPC.

În primul rând se constată că într-adevăr, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are de soluţionat un conflict negativ de competenţă între secţii specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Potrivit art. 136 alin. (1) „Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere” iar alin (2) „Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul”.

În speţă, aceste condiţii sunt îndeplinite pentru că există conflict negativ de competenţă între Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar instanţa în faţa căruia s-a ivit conflictul este secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. „Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe”.

Cu alte cuvinte, dacă necompetenţa materială ori teritorială de ordine publică nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, instanţa sesizată rămâne competentă să soluţioneze cauza, iar invocarea ulterioară a excepţiei de necompetenţă nu mai este posibilă nici în faţa instanţei de recurs.

Plecând de la aceste dispoziţii, se constată că, cu nerespectarea acestora, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a invocat, din oficiu, ca instanţă de recurs, excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea altei secţii.

Trebuie precizat că, deşi iniţial a fost sesizat un complet competent să soluţioneze conflicte de muncă, acesta şi-a invocat, din oficiu, necompetenţa şi prin Încheierea din 16 decembrie 2013 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă - complet specializat de litigii de muncă a fost admisă excepţia de necompetenţă funcţională şi declinată competenţa în favoarea unui complet specializat în materia contenciosului administrativ.

După înregistrarea cauzei pe rolul completului specializat în materia contenciosului administrativ al Tribunalului Călăraşi a fost invocată de către reclamant excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ şi de către instanţă din oficiu, dar la termenul din 10 aprilie 2014 - după ce s-a luat act că reclamantul a renunţat la această excepţie, instanţa a acordat părţilor cuvântul pe fondul cauzei.

În aceste condiţii nu se poate considera că în cauză s-ar fi ivit o problemă legată de a posibilă greşită repartizare pe secţii ce ar putea fi asimilată unei probleme de competenţă prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. pentru că nu suntem în prezenţa unui conflict de competenţă între complete specializate ale aceleiaşi instanţe.

Pentru că art. 136 alin. (1) şi (4) C. proc. civ. nu distinge şi în cazul conflictelor de competenţă între complete specializate ale aceleiaşi instanţe sunt aplicabile regulile referitoare la invocarea excepţiei de necompetenţă în faţa primei instanţe, la declinarea competenţei şi la soluţionarea conflictelor de competenţă, iar în cauză completul specializat în materia contenciosului administrativ nu a declinat competenţa în favoarea celui specializat pe litigii de muncă, ci a soluţionat cauza pe fond, luând act că reclamantul a renunţat la excepţia necompetenţei materiale a acestui complet.

Prin urmare, completul specializat în materia contenciosului administrativ s-a considerat competent să soluţioneze în fond cauza cu care a fost sesizat prin declinare de către un complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă.

În raport de toate aceste aspecte se impune a se analiza în ce măsură instanţa de control judiciar ar putea să invoce, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei de fond sau în ce condiţii s-ar putea invoca necompetenţa materială în faţa acesteia.

Faţă de dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale exclusive a primei instanţe, dar ea va putea fi invocată ca motiv de apel sau recurs, dar numai în condiţiile în care una dintre părţi a ridicat excepţia necompetenţei materiale ori teritoriale exclusive, iar prima instanţă a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra ei.

De aceea se poate aprecia că, fără a respecta dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, deşi nu putea s-o facă.

Pentru că litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de un complet specializat în materia contenciosului administrativ, iar acesta nu a invocat necompetenţa materială în soluţionarea litigiului şi nici părţile nu au invocat această excepţie în faţa instanţei de fond, dar şi pentru că art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu dă posibilitatea invocării din oficiu a necompetenţei materiale de către instanţa de control judiciar, calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de fond va fi soluţionată de către secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti - ca instanţă ierarhic superioară primei instanţe ce s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice şi intimatul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2015.

Procesat de GGC - LM