Recovery of EU-funded project costs on disputed expense eligibility: lower court judgment quashed and case remanded for failure to address legal arguments

Decizia nr. 2932/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 8 noiembrie şi înregistrată sub nr. 4768/97/2011, reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, a solicitat instanţei să dispună următoarele:

- Anularea în parte a Deciziei OIPOSDRU - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 180025 din 12 ianuarie 2011 prin care s-a soluţionat Contestaţia nr. 346 din 26 noiembrie 2010;

- Anularea în parte a Deciziei OIPOSDRU - Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 180352 din 5 iunie 2011 prin care a fost soluţionată Contestaţia nr. 201 din 24 ianuarie 2011;

- Anularea Procesului-verbal de constatare nr. 180714 din 28 iunie 2011 şi a Notei de debit nr. 3 prin care a fost stabilit în sarcina reclamantei un debit de 46.269,13 RON.

La data de 31 martie 2012, reclamata a formulat cerere precizatoare a acţiunii şi o cerere de introducere în cauză a Ministerului Muncii şi a AMPOSDRU.

În motivarea acţiunii, reclamanta apreciază că actele enumerate mai sus sunt nelegale şi netemeinice, dezvoltând în susţinerea acţiunii atât aspecte de fond cât şi de formă.

Prin Sentinţa civilă nr. 2420/CA/2012 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus declinarea de competenţă a soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la faptul că actele a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică centrală.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Sentinţa nr. 421/2012 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea de competenţă în favoarea Tribunalului Hunedoara, apreciind că relevant în stabilirea competenţei este valoarea creanţei ce se tinde a fi recuperată.

Totodată, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă ivit între cele două instanţe.

Prin Decizia nr. 5796/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara şi Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, în calitate de beneficiar, a încheiat contractul de finanţare POSDRU/42/4.1//G/22315 cu Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (AMPOSDRU) şi Organismul Intermediar pentru „Dezvoltarea Resurselor Umane (OIPOSDRU).

Acest contract a avut ca obiect finanţarea programului „Sisteme de afişare electronică a informaţiilor privind piaţa muncii” având o valoare totală eligibilă de 934.961 RON, proiectul fiind implementat în perioada 1 iulie 2009 - 28 februarie 2010 iar pentru recuperarea cheltuielilor eligibile nerambursabile au fost formulate de către reclamantă două cereri de rambursare, astfel Cererea nr. 1 pentru suma de 159.498,38 RON fiind certificată de OIPOSDRU suma de 154.241,77 RON fiind virată beneficiarului suma de 115.681,33 şi cererea de rambursare nr. 2 pentru suma de 729.309,52 RON, OIPOSDRU Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, certificând pentru rambursare doar suma de 9.009,52 RON ca fiind eligibilă.

Astfel, a fost întocmit Procesul-verbal nr. 180661 din 4 noiembrie 2010, în baza căruia a fost reconsiderate verificările deja efectuate asupra cheltuielilor cuprinse în cererea de rambursare nr. 1 versiunea 2 şi în cererea de rambursare nr. 2 şi, pe baza sumelor certificate, a fost recalculat bugetul final al contractului de finanţare, stabilind totalul cheltuielilor eligibile la 145.551,64 RON, fiind considerate explicit neeligibile cheltuielile privind plata serviciilor în baza convenţiilor civile. Continuând verificările privind încadrarea în limitele procentuale a cheltuielilor de tip FEDR şi indirecte, s-a reţinut că aceste cheltuieli solicitate şi rambursate sunt în cuantum de 62.257 RON. Această valoare, raportată la valoarea cheltuielilor eligibile finale, s-a stabilit a reprezenta un procent de 42,77%, în condiţiile în care potrivit clauzelor contractuale aceste cheltuieli erau limitate la 10% din valoarea eligibilă a contractului.

Din totalul cheltuielilor eligibile de 145.551,64 RON, suma de 83.294,64 RON reprezintă cheltuială eligibilă mai puţin FEDR şi întrucât suma de 83.294,64 RON reprezintă 90% din totalul cheltuielilor eligibile certificate final, a rezultat că procentul de 10%, privind cheltuielile tip FEDR este reprezentat de suma de 9.254,96 RON.

S-a concluzionat că diferenţa dintre suma rambursată reclamantei în urma cererii nr. 1 versiunea 2 în cuantum de 115.861,33 RON şi suma finală ce se cuvenea acesteia în cuantum de 69.412,20 RON se impune a fi recuperată, reclamanta fiind obligată să restituie suma de 46.449,13 RON, fiind emisă Nota de debit nr. 180667 din 5 noiembrie 2010.

Împotriva procesului-verbal şi a notei de debit, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost admisă prin Decizia nr. 180025 din 12 ianuarie 2011, anulându-se atât procesul-verbal, cât şi nota de debit atacată, iar celelalte solicitări referitoare la cererea de rambursare nr. 2 au fost respinse, dispunându-se concomitent emiterea unui nou proces verbal şi a unei noi note de debit.

Ulterior, s-a emis Procesului-verbal nr. 180039 din 18 ianuarie 2011 şi Nota de debit nr. 180042 din 19 ianuarie 2011, cu aceleaşi constatări de fapt şi aceleaşi dispoziţii.

Împotriva procesului verbal şi a notei de debit reclamanta a formulat contestaţie, care a fost admisă prin Decizia din 5 aprilie 2011, a OIPOSDRU, dispunându-se anularea acestor acte şi respingerea celorlalte cereri.

În final s-a emis Procesul-verbal de constatare nr. 180714 din 28 iunie 2011 şi Nota de debit nr. 180721 din 29 iunie 2011, acte care au fost contestate de asemenea de reclamantă.

Instanţa de fond, în raport de criticile formulate a reţinut legalitatea actelor contestate.

Cu privire la incompatibilitatea funcţionarilor se reţine că, Codul de procedură fiscală conţine în totalitate norme de procedură fiscală şi norme de competenţă, astfel că poate fi suplinit numai cu norme de procedură civilă propriu zise şi eventual de competenţă, în măsura compatibilităţii lor. Ori normele pe care reclamanta le consideră incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 C. proc. civ., sunt de norme de organizare judiciară, ce sunt incompatibile cu activitatea de inspecţie fiscală specifică, şi ca urmare funcţionarilor instrumentatori ai procesului verbal contestat nu le sunt aplicabile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care are o sferă specifică şi se referă la actul de judecată propriu-zis.

Potrivit art. 4 din contract „Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite de: H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, de Ordinul comun al ministerului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POSDRU, cu comunicările şi completările ulterioare, de Ghidul Solicitantului, de prezentul contract, de instrucţiunile AMPOSDRU, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile.”

Instrucţiunile AMPOSDRU la care se referă norma contractuală se referă la instrucţiuni cu valoare normativă şi nu se referă la împrejurarea că ori de câte ori s-ar face verificări este obligată a solicita şi obţine instrucţiuni concrete cu privire la eligibilitatea lor, întrucât potrivit art. 17.70 din acordul de delegare de funcţii privind implementarea POSDRU 2007 - 2013 încheiat între AMPOSDRU şi OIPOSDRU, acest din urmă organism beneficiază de autonomie de acţiune în îndeplinirea atribuţiilor ce i-au fost delegate.

Nu au fost apreciate ca întemeiate nici criticile vizând eligibilitatea cheltuielilor legate de încheierea convenţiilor civile. OIPOSDRU a considerat cheltuielile aferente activităţii de management a proiectului respectiv manager de proiect, responsabil financiar, consilier juridic, responsabil resurse umane, responsabil implementare, expert contabil, secretar economic, în mod temeinic, numai experţilor cooptaţi pe termen scurt sau lung, funcţie de necesităţile programului fiind permisă cooptarea în cadrul acestuia pe bază de contract de muncă sau de convenţie civilă, aşa cum rezultă din Ghidul solicitantului.

Membrii echipei de management, personalul administrativ, de secretariat şi personalul auxiliar în care se includ cei menţionaţi în procesul-verbal, se impuneau a fi angajaţi pe bază de contract de muncă, cu excepţia consilierului juridic pentru care Coringendum-ul nr. 4 la Ghidul solicitantului nr. 42 prevedea o derogare, respectiv posibilitatea desfăşurării activităţii în baza unui raport de serviciu în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

Ori în condiţiile în care toţi membrii echipei de management, personalul administrativ, de secretariat şi personalul auxiliar au fost angajaţi pe bază de convenţie civilă şi remuneraţi în baza acestora, în mod temeinic cheltuielile astfel angajate au fost declarate neeligibile.

Conform art. 4 din contract, un reper normativ al aprecierii cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului îl reprezintă respectarea dispoziţiilor Ordinului comun al ministerului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POSDRU.

Conform art. 8 din acest act normativ „Pentru cheltuielile cu cazarea, transportul şi diurna se aplică următoarele reguli specifice de eligibilitate:

a) În cazul personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de finanţarea acestora, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în cadrul localităţii, în interesul serviciului, drepturile acestora se stabilesc potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului ….”

Ori reclamantei tocmai nerespectarea acestei norme i se reproşează, pentru funcţionarii publici delegaţi în cadrul programului şi care constituiau grupul ţintă, astfel că instanţa de fond a apreciat că în mod temeinic cheltuielile cu cazarea a acestora au fost declarate neeligibile.

Incidenţa acestui act normativ este indiscutabilă în opinia instanţei fiind necesar şi suficient ca la momentul conduitei reclamantei, care a fost calificată neregulă, acest act normativ să fie în vigoare. Abrogarea lui ulterioară, ceea ce a făcut ca la momentul întocmirii actului de control contestat să fie în vigoare actul normativ abrogator, cu aceeaşi sferă de activitate, nu duce la concluzia că aprecierea eligibilităţii cheltuielilor să fie în funcţie de actul nou normativ, fără a face o aplicare retroactivă a acestuia.

Cu privire la criticile de neconformitate a legislaţiei naţionale aplicabile în raport de Regulamentul CE nr. 1081/2006 al Parlamentului european şi al Consiliului din 5 iulie 2006, privind fondul social european, instanţa a apreciat că sunt declarative şi vagi, nepermiţând să facă o analiză concretă a acestora.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 56/2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, a formulat recurs, reclamanta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara, prin care a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi instanţă, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată.

În dezvoltarea motivelor de casare, recurenta arată că prin acţiunea formulată a invocat mai multe motive de nelegalitate a actelor administrate contestate, dar instanţa de fond nu a analizat motivele dezvoltate la pct. 2, 4, 5 din acţiune. Astfel, nu a fost analizat motivul de nelegalitate vizând dispoziţiile art. 4 din contractul de finanţare, mărginindu-se a aprecia că instrucţiunile părţii contractante, AMPOSDRU, se referă la instrucţiuni cu valoare normativă, nefiind analizată nici eligibilitatea cheltuielilor de cazare în privinţa cuantumului având în vedere că în prima cerere de rambursare toate cheltuielile de cazare au fost apreciate ca eligibile şi decontate.

De asemenea, nu au fost analizate criticile vizând cheltuielile din prima cerere de rambursare, apreciate ca fiind eligibile, după care s-a revenit prin raportare la o altă bază de calcul, ce a modificat cuantumul, fără lămurirea corectă a aspectului eligibilităţii cu personalul şi cazarea.

Cu privire la motivele de modificare a sentinţei recurate, se apreciază că soluţia instanţei de fond este în contradictoriu cu probatoriul administrat în cauză, instanţa interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile legale incidente.

Un prim aspect de aplicare greşită a legii vizează modul de soluţionare a aspectelor de incompatibilitate a funcţionarilor, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. raportat la art. 39 lit. b) şi c) C. fisc. şi nu dispoziţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

Instanţa s-a mărginit a aprecia că normele incidente în cauză, respectiv art. 27 pct. 7 sunt norme de organizare judecătorească, inaplicabile funcţionarilor, fără a analiza incidenţa dispoziţiilor art. 9 lit. b) şi c) C. proc. fisc. invocate în susţinerea acţiunii.

Soluţia instanţei de fond este greşită şi cu privire la eligibilitatea cheltuielilor, funcţie de prevederile contractului de finanţare, respectiv art. 4 din Contractul nr. 42/4.1/G/22315.

Cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza convenţiilor civile sunt eligibile în raport de dispoziţiile art. 4 din contract, H.G. nr. 759/2007, Ordinul Comun al Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3/185/2008, cu Ghidul solicitantului, ţinând cont şi de poziţia exprimată a AMPOSDRU prin Adresa nr. E 553 din 22 decembrie 2010, actul normativ invocat în apărare nefiind analizat.

Instanţa de fond nu a analizat în nici un fel faptul că, cheltuielile au fost prevăzute în bugetul proiectului la capitolul „Resurse Umane” din anexa 2, fiind adoptate prin contractul de finanţare şi auditate de un auditor extern care a confirmat realitatea şi regularitatea cheltuielilor.

În acelaşi timp nu s-a ţinut cont că plata serviciilor prezentate în baza convenţiilor civile sunt în acord cu prevederile Ordinului comun nr. 3/185/2008.

În mod greşit s-a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordinul comun menţionat, fără a se arăta în ce constă încălcarea respectivă.

Nu se poate şti care este cuantumul cheltuielilor cu cazarea, apreciate a fi eligibile şi care este cuantumul celor neeligibile, atâta timp cât prin actele contestate nu se precizează, iar în privinţa primei cereri de rambursare, cheltuielile cu cazare au fost apreciate ca fiind eligibile în totalitate.

Contractul de finanţare prevede cheltuiala cu cazarea personalului, cheltuieli ce sunt eligibile atât din perspectiva dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007 cât şi din cea a Ordinului nr. 1117/2010, art. 2 lit. b).

Prin urmare, nu se poate reţine că sunt neeligibile în bugetul final al proiectului implementat, acele cheltuieli de cazare a personalului instruit pentru implementarea proiectului cu finanţare europeană, pentru care părţile şi-au dat acordul că sunt eligibile, cheltuieli pentru care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de H.G. nr. 759/2007.

Faptul că, cheltuielile sunt eligibile rezultă din probatoriul administrat, probe din care rezultă modul injust în care pârâtul OIPOSDRU a apreciat eligibilitatea cheltuielilor din cele două cereri de rambursare 1 şi 2, în raport de contractul de finanţare şi Ghidul Solicitantului, respingând cererea de rambursare nr. 2 şi, în acelaşi timp neconsiderând neeligibilitatea cheltuielilor din cererea de rambursare nr. 1 pentru care în urma recalculării s-a dispus restituirea sumei de 46.441,13 RON.

Având în vedere că prin respingerea cererii de rambursare nr. 2 şi a reconsiderării ca fiind neeligibile cheltuielile cu plata serviciilor prestate în baza unor convenţii civile şi a cheltuielilor de cazare, din cererea de rambursare nr. 1, procentul cheltuielilor de tip FEDR a fost raportat la o altă bază de cheltuieli eligibile, aşa încât este indubitabil că admiterea contestaţiei sub aspectul eligibilităţii cheltuielilor cu personalul şi cu cazare constituie temeiul justificativ al reconsiderării procentului cheltuielilor de tip FEDR ca fiind eligibil în totalitate (maxim 10% din totalul costurilor de proiect). Este de reţinut că OIPOSDRU a reconsiderat eligibilitatea cheltuielile proiectului după ce acesta a fost implementat, ignorând faptul că anterior şi-a dat acordul asupra tuturor cheltuielilor efectuate, iar auditul proiectului a confirmat eligibilitatea tuturor cheltuielilor cuprinse în cele două cereri de rambursare.

Intimaţii, au formulat întâmpinare şi concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând argumentele expuse pe larg şi în primul ciclu procesual.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate se constată că recursul este fondat.

Este de remarcat că prin recursul declarat, recurenta a dezvoltat atât motive de casare cât şi motive de modificare, raportându-se la dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele de recurs urmând a fi analizate în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. şi din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii atunci când nu se arată motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit care au fost argumentele avute în vedere în măsură să susţină soluţia pronunţată, este esenţială, fiind de natură a convinge părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea hotărârii.

În speţa de faţă se observă că instanţa de fond a omis să examineze toate apărările recurentei expuse la pct. 2, 4 şi 5 din acţiunea principală prin raportare la cererea precizatoare formulată pentru termenul din 31 ianuarie 2012.

Nemotivarea hotărârii în privinţa aspectelor invocate de reclamantă la pct. 2, 4 şi 5 din acţiune împiedică exercitarea controlului judicios, punând instanţa de recurs în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei în întregul său, reclamanta-recurentă suferind o vătămare care nu poate fi înlăturată.

Este de reţinut că părţile litigante au încheiat contractul de finanţare POSDRU/42/4.1/G/22315, iar la art. 4 s-a stabilit „eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului” prin raportare la H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, la ordinul comun al Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi Ministrul Economiei şi Finanţelor nr. 3/185/2008 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei de cheltuieli eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin POSDRU, la Ghidul Solicitantului, la contractul părţilor, la instrucţiunile AMPOSDRU, precum şi alte dispoziţii legale aplicabile.

Prin H.G. nr. 759/2007, la art. 2 sunt enumerate condiţiile ce trebuie îndeplinite, ca o cheltuială efectuată de beneficiari, în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, să fie considerată eligibilă, iar la art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ sunt definite cheltuielile generate de administraţie.

Art. 13 din H.G. nr. 759/2007, face trimitere la art. 34 alin. (2) din regulamentul Consiliului nr. 1083/2006; art. 7 alin. (3) şi (8) din Regulamentul nr. 1080/2006 al Parlamentului european şi al Consiliului; art. 3 alin. (7) şi art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1081/2006.

La art. 11 din Regulamentul nr. 1081/2006 şi la art. 7 din Regulamentul nr. 1080/2006 sunt stabilite regulile de eligibilitate a cheltuielilor.

Nu trebuie omis nici faptul că prin Ghidul Solicitantului, la pct. 14 sunt stabilite regulile generale de eligibilitate a cheltuielilor, lista categoriilor şi subcategoriile de cheltuieli eligibile, lista cheltuielilor neeligibile, plafoanele maxim de referinţă ale cheltuielilor de personal.

Prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi al Ministerului Finanţelor nr. 3/185/2008 se stabilesc atât categoriile de cheltuieli eligibile (art. 2) cât şi condiţiile cumulative pentru ca această cheltuială să fie considerată eligibilă (art. 3).

De asemenea, la art. 8 sunt stabilite regulile speciale de eligibilitate pentru diferite categorii de cheltuieli aferente managementului şi implementarea POSDRU, Anexa 6 enumerând cheltuielile eligibile.

Pornind de la obligaţiile contractuale stabilite de părţi prin contractul de finanţare, legislaţia comunitară şi naţională menţionată mai sus, instanţa de fond avea obligaţia de a analiza eligibilitatea cheltuielilor în raport de dispoziţiile legale invocate de reclamanta - recurentă în cererea precizatoare fila 188 dosar fond, respectiv contractul de finanţare încheiat de părţile litigante, H.G. nr. 759/2007, Ghidul solicitantului, Ordinul comun al Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi al Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3/185/2000 şi Regulamentul CE nr. 1081/2006 şi 1081 al Parlamentului european şi al Consiliului.

Instanţa de fond nu a analizat eligibilitatea creanţei în raport de legislaţia naţională şi comunitară menţionată, ţinând cont şi de contractul părţilor, nu a stabilit care este cuantumul cheltuielilor de cazare ca fiind eligibile în raport de critica reclamantei care arată că în prima cerere de rambursare au fost considerate ca fiind exigibile toate cheltuielile de cazare şi care au fost considerentele pentru reconsiderarea cheltuielilor şi la ce bază de calcul au fost raportate cheltuielile de tip FEDR.

Întrucât legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate se analizează în funcţie de motivele de fapt şi drept reţinută de prima instanţă, motive care trebuie să fie în concordanţă cu argumentele părţilor, probele administrate şi dispoziţiile legale naţionale şi comunitare, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanţa de recurs nu poate verifica legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate.

Nemotivarea hotărârii în raport de toate criticile formulate şi toate capetele de cerere expuse, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situaţia în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara împotriva Sentinţei nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

Având în vedere admiterea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea pe fond a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara împotriva Sentinţei nr. 56 din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM