Proportionality of administrative fines for public ethnic slurs in a longstanding neighborhood dispute

Decizia nr. 2891/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi C., anularea Hotărârii nr. 451 din 17 iulie 2013 emisă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. x/2013, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii atât pentru A., cât şi pentru B.

2. Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 672 din 26 februarie 2014 a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminări, D. şi C.

3. Recursul declarat de reclamanţii B. şi A.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat recurs reclamanţii, invocând motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (5) şi (8) C. proc. civ..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

• Martorii audiaţi de instanţa de fond se află în relaţii de duşmănie cu reclamanţii, în cauză fiind făcută dovada existenţei mai multor plângeri penale. Mai arată recurenţii că declaraţiile martorilor au fost date la indicaţiile părţilor.

• Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material. Astfel, pentru a putea fi reţinută incidenţa disp. art. 152 lit. c) C. pen., în ceea ce priveşte săvârşirea faptei în public trebuia dovedită intenţia părţilor ca fapta să fie auzită sau văzută şi ca rezultatul să se fi produs faţă de două sau mai multe persoane. Or, în cauză, susţin reclamanţii, nu rezultă o astfel de intenţie după cum nu rezultă nici numărul persoanelor care au asistat la un asemenea eveniment.

• Instanţa de fond nu a ţinut seama de principiul în dubio pro reo, ignorându-l cu desăvârşire.

• Instanţa de fond nu a apreciat probele unele prin altele, selectând doar aspectele defavorabile reclamanţilor, încălcând astfel dreptul la apărare al acestora.

4. Procedura de filtrare şi de judecată a recursului

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) Noul C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 februarie 2015, în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Intimaţii-pârâţi D. şi C. au depus punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 martie 2015, completul filtru a înlăturat critica formulată de intimaţi cu privire la nerespectarea termenului de declarare a recursului şi a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

A fost admis în principiu recursul în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ. şi a fost fixat termen de judecată pe fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Mai întâi se impune a se preciza că, deşi recurenţii şi-au încadrat criticile formulate în motivele de casare de la pct. 5 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., în realitate acestea vizează doar ultimul punct, întrucât recurenţii critică modalitatea în care judecătorul fondului a dat eficienţă probelor administrate.

Înalta Curte reţine că prin Hotărârea nr. 451 din 17 iulie 2013 emisă de CNCD s-a constatat săvârşirea unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi s-a dispus sancţionarea reclamanţilor B. şi A. cu câte 400 RON amendă contravenţională.

Hotărârea CNCD a fost emisă ca urmare a petiţiei formulată de pârâţii D. şi C., vecinii reclamanţilor care au arătat faptul că aceştia se comportă într-o manieră rasistă, creând o atmosferă umilitoare şi ofensatoare la adresa lor, prin folosirea unor expresii precum „ţigan împuţit ..., jegos …, cioară”; „nu suport ţiganii pentru că miros urât … am bani suficienţi să te distrug …”.

Prin acţiunea formulată reclamanţii susţin că şi în situaţia în care ar fi existat un comportament care să atragă constatarea unei contravenţii, fapta nu poate fi sancţionată, întrucât nu a avut loc „în public”, iar martorii propuşi de petenţi nu au fost prezenţi la conflictul generat de intimatul-pârât D., ci ulterior, după ce un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului la solicitarea reclamantei B.

În plus, reclamanţii au susţinut că aplicarea unei sancţiuni trebuie făcută individual, raportat la fapta fiecărui contravenient, or în cauză nu se face distincţie între faptele celor doi reclamanţi, atribuindu-li-se ambilor acelaşi comportament şi aceleaşi expresii, fără distincţie.

Curtea de apel a considerat acţiunea în întregime nefondată, achiesând atât la încadrarea faptei în prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cât şi la modalitatea de individualizare a sancţiunii aplicate de către CNCD.

Soluţia pronunţată de către instanţa de fond este însuşită parţial de Înalta Curte, doar în ceea ce priveşte constatarea săvârşirii unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenţie conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii, ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Trecând peste motivarea lacunară a Hotărârii CNCD contestată, ce nu a fost însă criticată de părţi, instanţa de fond a apreciat că folosirea de către reclamanţi a expresiilor imputate, aşa cum a rezultat şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, reprezintă un comportament ce vizează atingerea demnităţii pârâţilor D. şi C. şi crearea unei atmosfere degradante, umilitoare sau ofensatoare pentru aceştia, legat de apartenenţa pârâţilor la etnia romă.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, judecătorul fondului a apreciat că nu există elemente pentru care faptele de discriminare săvârşite de reclamanţi, să poată fi apreciate ca fiind de gravitate redusă, de natură a considera suficientă aplicarea sancţiunii avertismentului, menţionând că reclamanţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor şi nu au luat măsuri pentru înlăturarea consecinţelor acestora.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a ignorat însă că reclamanţilor le-a fost aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii în acelaşi cuantum, deşi recurentul A. are un grad redus de implicare în săvârşirea faptei imputate.

Mai mult decât atât nu a avut în vedere circumstanţele de fapt, starea conflictuală veche confirmată de agenţii de poliţie în cuprinsul „fişei de intervenţie la eveniment” din data de 17 decembrie 2012, data săvârşirii faptei de discriminare.

Agenţii de poliţie care s-au deplasat la faţa locului au consemnat că între familiile care locuiesc în imobilul situat la adresa respectivă există o stare conflictuală veche cunoscută şi în cadrul Secţiei de Poliţie nr. 3.

De asemenea, conform Adresei nr. 6560.3/C din 18 ianuarie 2013 emisă de Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Control Disciplină în Construcţii, precum şi nr. 947689 din 6 decembrie 2012 emisă de MAI - Poliţia Sectorului 1, Secţia 3 Poliţie, rezultă că litigiile dintre părţi sunt determinate de modul de folosire a părţilor comune ale imobilului în care locuiesc şi durează de ani de zile.

În respectivele conflicte au fost implicaţi, pe lângă pârâţi şi martorii audiaţi în cauză, respectiv E., F.

În aceste condiţii, în raport de circumstanţele în care au fost săvârşite faptele, Înalta Curte reţine că aplicarea unor sancţiuni constând în amendă contravenţională în cuantum de câte 400 RON pentru fiecare dintre reclamanţi este excesivă, impunându-se înlocuirea acestora cu „avertisment”, conform disp. art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi, anulând în parte Hotărârea CNCD nr. 451 din 17 iulie 2013 în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate reclamanţilor pe care le înlocuieşte cu „avertisment”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. şi A. împotriva Sentinţei nr. 672 din 26 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, D. şi C.

Anulează, în parte, Hotărârea nr. 451 din 17 iulie 2013 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate reclamanţilor pe care le înlocuieşte cu „avertisment”.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM