Challenge to denial of court of appeal professional grade dismissed based on res judicata effect.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the challenge (contestație) filed by a judge against Decision No. 1253/20 November 2014 of the Plenary of the Superior Council of Magistracy, which had rejected her request to recognize the professional grade of court of appeal judge based on her prior service as a magistrate-assistant at the supreme court (22 March 2004 – 20 November 2006); the decision is final, and the Council’s rejection remains in force. The dispute concerned the administrative refusal to grant the higher professional grade, the claimant arguing that her role was assimilated in rank and salary to a court of appeal judge, and that the Council’s decision contradicted prior recognition of a tribunal judge grade. The decisive legal basis was the positive effect of res judicata under Article 431(2) of the Civil Procedure Code: although the exception of res judicata (Article 431(1)) failed for lack of identity of object (different challenged decisions), the identical legal issue—whether the claimant was entitled to recognition of the court of appeal grade—had already been definitively settled by Decision No. 4948/6 November 2009, and the court was bound to follow that prior ruling without re-examining the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 431 alin. (1) C. proc. civ, art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993, art. 69 din Legea nr. 92/1992, art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, art. 432 alin. (1) C. proc. civ; Challenge to denial of court of appeal professional grade dismissed based on res judicata effect: 1253/20 November 2014 of the Plenary of the Superior Council of Magistracy, which had rejected her request to recognize the professional grade of court of appeal judge based on her prior service as a magistrate-assistant at the supreme court (22 March 2004 – 20 November 2006); the decision is final, and the Council’s rejection remains in force. The dispute concerned the administrative refusal to grant the higher professional grade, the claimant arguing that her role was assimilated in rank and salary to a court of appeal judge, and that the Council’s decision contradicted prior recognition of a tribunal judge grade. The decisive legal basis was the positive effect of res judicata under Article 431(2) of the Civil Procedure Code: although the exception of res judicata (Article 431(1)) failed for lack of identity of object (different challenged decisions), the identical legal issue—whether the claimant was entitled to recognition of the court of appeal grade—had already been definitively settled by Decision No. 4948/6 November 2009, and the court was bound to follow that prior ruling without re-examining the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the court's jurisdiction and for resolving the appeal against the CSM decision.
Basis for the court's jurisdiction over administrative disputes and the applicable procedure.
Full text
Decizia nr. 2864/2015
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul contestaţiei.
Obiectul contestaţiei, declarată în termen legal de contestatoarea A., îl constituie Hotărârea nr. 1253 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a dispus respingerea solicitării doamnei A., judecător la Tribunalul Bucureşti, referitoare la recunoaşterea gradului profesional de judecător de curte de apel, ca urmare a faptului că în perioada 22 martie 2004 - 20 noiembrie 2006 a funcţionat ca magistrat asistent la instanţa supremă, fiind salarizată ca judecător de curte de apel.
2. Motivele contestaţiei.
S-a învederat, prin contestaţia formulată de A., că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât deşi prin Hotărârea nr. 795/2006 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a recunoscut contestatoarei gradul de judecător de tribunal, pe motiv că a îndeplinit funcţia timp de 2 ani şi 10 luni, în perioada 1 martie 1993 - 5 decembrie 1995, acum prin hotărârea contestată i se respinge cererea similară, cu toate că a îndeplinit o funcţie asimilată ca rang şi salarizare judecătorului de curte de apel timp de 2 ani şi 7 luni, în perioada 22 martie 2004 - 20 noiembrie 2006.
S-a mai relevat, prin contestaţie, că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi datorită faptului că nesocoteşte dreptul câştigat al contestatoarei în ceea ce priveşte salarizarea, fiind contrară principiilor consacrate prin art. 102 - 105 din Legea nr. 303/2004 incidente în cazul expirării mandatului sau al eliberării din motive neimputabile.
Mai mult decât atât, s-a susţinut de către contestatoare că hotărârea atacată nu este motivată în nici un fel în legătură cu ”eventuale drepturi dobândite în virtutea calităţii de magistrat asistent”, limitându-se practic la argumentaţia privind diferenţierea noţiunilor de ”rang şi salarizare” faţă de cea de ”grad”, fără nicio referire concretă la aplicarea acestora în speţă.
Pentru motivele mai sus precizate, contestatoarea A. a solicitat admiterea contestaţiei şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii contestatoarei de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel - ca ”rang şi salarizare”, având în vedere faptul că a activat într-o funcţie asimilată timp de aproape 3 ani, în perioada 22 martie 2004 - 20 noiembrie 2006.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată.
3. Apărările intimatului Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin întâmpinare depusă la dosar intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a solicitat pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, iar în subsidiar a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1253 din data de 20 noiembrie 2014 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins solicitarea contestatoarei de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a făcut trimitere la dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi la Decizia civilă nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a considerat că sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat, existând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că în mod temeinic şi legal pin hotărârea contestată a fost respinsă cererea formulată de contestatoare având ca obiect recunoaşterea gradului de judecător de curte de apel, în condiţiile în care asimilarea magistraţilor asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca rang şi salarizare cu judecătorul de curte de apel, vicepreşedinte de tribunal, respectiv preşedintele de tribunal trebuie înţeleasă în sensul că magistraţii asistenţi beneficiau doar de salarizarea corespunzătoare acestor funcţii şi nicidecum de gradul de judecător de curte de apel sau de funcţia de conducere. Astfel, înaintarea pe loc în funcţia de conducere, în sensul art. 37 alin. (3) din Legea nr. 56/1993 în forma în vigoare la data de 22 martie 2004 (data numirii contestatoarei în funcţia de magistrat asistent), nu presupune dobândirea efectivă a funcţiei de conducere, ci numai obţinerea drepturilor salariale.
Consiliul Superior al Magistraturii a mai susţinut că reclamanta nu s-ar putea prevala de speranţa legitimă în a dobândi gradul profesional de curte de apel, absenţa parcurgerii procedurii de promovare reglementată de art. 69 din Legea nr. 92/1992, respectiv de art. 43 - 45 din Legea nr. 303/2004, iar pe de altă parte prin recunoaşterea gradului profesional pretins s-ar crea o evidenţă diferenţă de tratament, discriminatorie şi foarte gravă în raport cu toţi ceilalţi magistraţi din România cărora nu li s-a recunoscut în aceleaşi condiţii vreun grad profesional, cu încălcarea principiului legalităţii.
În fine, a mai arătat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii că între hotărârea contestată şi Hotărârea nr. 795/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu există identitate de raţionament juridic, prin această ultimă hotărâre făcându-se - urmare constatării faptului că contestatoarea în perioada 1 martie 1993 - 5 decembrie 1995 a îndeplinit funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti - aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, republicată, conform cărora magistratul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit.
4. Analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a motivelor de anulare invocate prin contestaţie şi a apărărilor formulate prin întâmpinare.
4.1. Înalta Curte reţine, în litigiu, că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, prin întâmpinare, excepţia autorităţii de lucru judecat, făcând trimitere la dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi susţinând că prin raportare la Decizia nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sunt întrunite cele trei cerinţe avute în vedere de art. 432 alin. (1) C. proc. civ., anume identitatea de părţi, obiect şi cauză.
Prin Decizia nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 105 din data de 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care, la punctul 2, a fost respinsă cererea recurentei de recunoaştere a gradului profesional de judecător de curte de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ”(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritate de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ”Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”.
Se constată, în cauză, urmare a unei analize riguroase, că nu sunt întrunite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, privită ca excepţie procesuală şi reglementată ca atare de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi că nu poate fi primită excepţia invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât deşi există incontestabil identitate de părţi şi de cauză juridică nu este prezentă identitate de obiect, în condiţiile în care în prezentul litigiu este atacată cu contestaţie Hotărârea nr. 1253 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe când în cadrul litigiului soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal obiect al recursului l-a constituit Hotărârea nr. 105 din data de 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
4.2. Pe de altă parte, se constată că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a relevat, prin întâmpinare, că în ambele litigii s-a solicitat, de către reclamanta A., recunoaşterea gradului profesional de curte de apel, că în fapt chestiunea litigioasă dedusă judecăţii este aceeaşi cu cea care a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi că se impune a se da eficienţă principiului autorităţii de lucru judecat, ce corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate într-un alt litigiu.
Sub acest aspect, Înalta Curte observă că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), şi că hotărârea este prezumată a exprima adevărul neputând fi contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).
Prin urmare, efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni, una stricto sensu reprezentând autoritatea de lucru judecat (bis de eadem) ca excepţie procesuală, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceiaşi cauză (exclusivitatea) şi care este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., şi lato sensu reprezentând puterea de lucru judecat (res judicata) ca efect pozitiv, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea) şi care este reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care dispune că ”Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”.
Astfel, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei chestiuni juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii în litigiul pendinte, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece în caz contrar s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Cu alte cuvinte, dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, în sensul dat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat, cu efect pozitiv, în forma prezumţiei, presupune identitate de chestiuni litigioase tranşate prin hotărâre şi prin urmare, din raţiuni de ordine şi stabilitate juridică, nu se poate concepe ca într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior să se statueze în mod diferit.
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefundat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 105 din data de 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea recurentei, judecător în funcţie, de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, şi că obiect al contestaţiei deduse judecăţii în prezentul litigiu îl constituie Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1253 din data de 20 noiembrie 2014, prin care a fost respinsă o nouă solicitare a contestatoarei, întemeiată în esenţă în fapt şi în drept pe aceleaşi împrejurări invocate prin prima cerere, de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel.
Or, indiscutabil în litigiu există identitate între părţi şi între chestiunea litigioasă dezlegată prin Decizia nr. 4948 din data de 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal (recunoaşterea în favoarea reclamantei, fost magistrat-asistent la instanţa supremă, a gradului profesional de judecător de curte de apel), astfel că se impune, pentru a se da eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., respingerea contestaţiei formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 1253 din data de 20 noiembrie a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, fără a se mai proceda la analiza pe fond a motivelor din acţiune şi a celorlalte apărări ale intimatului.
5. Hotărârea Înaltei Curţi.
Având în vedere cele mai sus arătate, din care rezultă că nu sunt întemeiate motivele de anulare, invocate în cauză, şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 29 alin. (7) - (9) din Legea nr. 317/2005 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea contestaţiei formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1253 din data de 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1253 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2015.
Procesat de GGC - LM