Administrative liability for lost profits and moral damages from erroneous electronic route allocation: absence of causal link and competence of the issuing authority.

Decizia nr. 2844/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale cauzate de către aceasta urmare a şedinţei de atribuire electronica din data de 30 aprilie 2008, cu privire la câştigarea traseului Galaţi-Constanţa, cod traseu 237, cursa 9, de către SC B. SRL având în vedere sentinţa civilă nr. 3355 din 03 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2008, irevocabilă, urmare respingerii recursului declarat de Autoritatea Rutieră Română ca nefondat, prin decizia nr. 4571 din 23 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 3355 din 03 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2008, instanţa de fond a constatat eroarea Autorităţii Rutiere Române în privinţa rezultatului şedinţei de atribuire electronică a traseului Galaţi-Constanţa, cod traseu 237, cursa 9, urmare căruia aceasta a declarat câştigătoare SC B. SRL şi a hotărât anularea parţială a rezultatului şedinţei de atribuire electronică din data de 30 aprilie 2008, în ceea ce priveşte câştigarea traseului Galaţi-Constanţa, cod traseu 237, cursa 9, de către pârâta SC B. SRL.

A arătat reclamanta că despăgubirile reprezintă:

- beneficiul nerealizat în suma de 210.000 euro ce constă în faptul că pe o perioada de aproximativ 1 an şi jumătate, respectiv de la momentul în care pârâta a dispus atribuirea electronică a traseului Galaţi-Constanţa, cod traseu 237, cursa 9, către SC B. SRL şi până la momentul deciziei nr. 4571 din 23 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă, prin care a fost respins recursul formulat de către Autoritatea Rutieră Română ca nefondat, moment de la care a putut să beneficieze de exploatarea traseului Galaţi-Constanţa, cod traseu 237, cursa 9, urmare declarării câştigătorului procedurii de atribuire a traseului şi atribuirii licenţei de transport către SC A. SRL şi emiterii licenţei arătate de către pârâta Autoritatea Rutieră Română, operaţiuni subsecvente deciziei nr. 4571 din 23 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe traseul care a făcut obiectul atribuirii din data de 30 aprilie 2008 societatea a operat ca transportator de persoane încă din anul 1998, înregistrând curse zilnice dus-întors pe acest traseu, cu cel puţin două autovehicule a câte 16 locuri pentru pasageri. În sezonul estival, datorită afluxului mare de călători, societatea suplimenta de regulă cursele aferente acestui traseu cu o maşină sau două.

În acest context, începând din luna noiembrie a anului 2009 de când societatea a început să opereze din nou pe acest traseu şi pe parcursul anului 2010, din activitatea economic-financiară aferentă acestei curse a reieşit un beneficiu de 210.000 euro, care se evidenţiază financiar în primul semestru al anului 2011.

- daune morale acordate SC A. SRL, în cuantum de 200.000 euro constând în atingerea adusă în rândul masei clientelare, a imaginii şi reputaţiei societăţii, urmare declarării necâştigătoare a acestui traseu, având în vedere istoricul curselor efectuate pe acest traseu în decurs de 10 ani de zile, cu excepţia anului 2008-2009 când nu li s-a atribuit licenţa de transport, precum şi notorietatea dobândită, urmare serviciilor profesioniste şi de calitate pe care le-au oferit clienţilor de-a lungul timpului printr-o prestaţie exemplară şi lipsită de orice fel de incidente.

A susţinut reclamanta că cererea formulată îndeplineşte condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtei prin caracterul subsecvent pe care îl are în raport cu acţiunea prin care a solicitat anularea rezultatului şedinţei de atribuire electronică din data de 30 aprilie 2008.

La termenul din data de 09 decembrie 2011 reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul cuantificării în RON a sumelor ce fac obiectul acţiunii, după cum urmează: despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat şi pierderea suferită - 868.707 RON şi daune morale - 827.340 RON.

Acţiunea a fost precizată şi la termenul din data de 25 mai 2012, reclamanta precizând perioada de timp în care s-a realizat prejudiciul efectiv, perioada de timp în care s-a calculat prejudiciul şi modalitatea de calcul a prejudiciului.

Legal citată, pârâta Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 6064 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut aspectul potrivit căruia rezultatul şedinţei de atribuire din data de 30 aprilie 2008 nu a fost stabilit de pârâtă, ci de către Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale, instituţie ce a avut calitatea de parte în cauza nr. x/2/2008, în care a fost pronunţată sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 3355, pe care reclamanta îşi întemeiază acţiunea accesorie de despăgubiri.

Rezultatele atribuirii din 30 aprilie 2008 privind traseul interjudeţean Galaţi-Constanţa, cursa 9, cod traseu 237, nasc în mod concret, drepturi şi obligaţii, respectiv dreptul operatorului de transport declarat câştigător a executa traseul şi obligaţia instituţiei competente de a elibera licenţa pentru traseu operatorului căruia i s-a atribuit traseul de către A.S.S.I. în cadrul şedinţei de atribuire, potrivit prevederilor art. 55 alin. (1) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1892/2006 cu modificările ulterioare.

A mai reţinut prima instanţă că prin sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 3355, Curtea de Apel Bucureşti a anulat licenţa de traseu eliberată SC B. SRL, unicul act administrativ emis de pârâtă, în mod subsecvent, ca urmare a anulării parţiale a rezultatului şedinţei de atribuire din data de 30 aprilie 2008 stabilit de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale în ceea ce priveşte cursa 9 a traseului 237 Galaţi-Constanţa.

În ceea ce priveşte existenta unei culpe, curtea a reţinut că pârâta a făcut către Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informationale toate demersurile necesare modificării rezultatului atribuirii din 30 aprilie 2008 în sensul admiterii solicitării SC A. SRL de modificare a rezultatului atribuirii, însă Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale nu a înţeles să dea curs demersurilor pârâtei, aspect confirmat de cele comunicate de aceasta prin adresa din 10 iunie 2008.

Aşadar, nu poate fi reţinută vreo culpă în sarcina pârâtei, în condiţiile în care nu avea competenţa legală de a modifica rezultatele atribuirii stabilite în şedinţele de atribuire ori modificarea punctajelor stabilite de sistemul gestionat de A.S.S.I.

Prin adresa din 25 iunie 2008, pârâta a fost nevoită a comunice reclamantei că Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale a înţeles să menţină rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008, astfel cum a fost stabilit şi făcut public de această instituţie, caz în care se impune respectarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 51 alin. (1) din Ordinul M.T.C.T. nr. 1892/2006.

Cât priveşte existenţa unui raport de cauzalitate între prejudiciu şi actul administrativ anulat de instanţa de contencios administrativ printr-o sentinţa definitivă şi irevocabilă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Natura acţiunii în despăgubiri formulată în materia contenciosului administrativ este specială întrucât nu este o acţiune de sine stătătoare, ci este o acţiune accesorie cererii de anulare a rezultatului şedinţei de atribuire din 30 aprilie 2008.

Prin sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 3355, instanţa nu a dispus eliberarea licenţei de traseu către SC. A. SRL, Curtea de Apel respingând acest capăt de cerere, motivat de faptul ca Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale trebuia să procedeze la declararea ca şi câştigător a şedinţei de atribuire, iar subsecvent pârâta să elibereze licenţa pentru cursa 9 a traseului 237.

Licenţa eliberată SC B. SRL nu a fost anulată pentru motive de nelegalitate, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 51 alin. (1) din Ordinul M.T.C.T nr. 1892/2006, ci, în mod subsecvent, ca efect al anulării rezultatelor atribuirii din 30 aprilie 2008 stabilite şi făcute public de către Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale.

Aşa fiind, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii instituite prin legea contenciosului administrativ, nefăcându-se dovada existenţei acestora.

A mai reţinut curtea faptul că acordarea despăgubirilor în condiţiile în care reclamanta a beneficiat ulterior de exploatarea traseului, urmare a atribuirii către reclamantă a licenţei asupra acestui traseu, ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză.

Recursul

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că sentinţa recurată nu conţine motivele pe care se sprijină, în analiza cererii de despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2005, aceasta cuprinzând de fapt motive privind acţiunea principală de anulare a actului administrativ nelegal, acţiune care însă se bucură de autoritate de lucru judecat, aceasta fiind soluţionată irevocabil la un moment anterior.

A susţinut, de asemenea, că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura acestuia. Astfel, instanţa de fond a înţeles să se pronunţe pe reglementari juridice evaluate deja şi raporturi juridice trecute deja prin controlul legalităţii a două instanţe şi soluţionate irevocabil.

Instanţa de fond trebuia să analizeze întrunirea cumulativă a celor trei condiţii specifice cererii de despăgubiri formulată din perspectiva prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2005, respectiv: existenţa unui act administrativ nelegal anulat de instanţă, producerea unui prejudiciu şi dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamantă, pe baza analizei fondului cauzei făcută deja de instanţele judecătoreşti în soluţionarea cererii de anulare a actului administrativ nelegal.

În mod nelegal însă, instanţa de fond a procedat la judecata fondului cauzei şi nu la judecata accesoriului acesteia, interpretând reglementările specifice în materie complet eronat şi dintr-o cu totul altă perspectivă decât cea necesară pentru soluţionarea cererii de despăgubire.

A susţinut recurenta existenţa legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal, respectiv licenţa de transport emisă nelegal de pârâta A.R.R. datorită culpei exclusive a acestei instituţii şi prejudiciul cauzat societăţii recurente, motivate şi precizat prin acţiunea introductivă de instanţă.

S-a mai invocat de către recurentă faptul că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Astfel, s-a arătat că instanţa de fond a analizat în mod nelegal fondul cauzei, respectiv litigiul iniţiat de părţi la un moment anterior prin care s-a solicitat şi s-a dispus de către instanţă anularea actului administrativ nelegal, respectiv licenţa de transport pentru traseul Galaţi-Constanţa, cod traseu 237, cursa 9, stabilind culpe diferite şi interpretând eronat raporturile juridice dintre părţile din acel litigiu. De asemenea, nu a analizat una dintre condiţiile sine-qua-non ale acţiunii în despăgubire formulată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2005, respectiv existenţa prejudiciului, instanţa neprocedând de altfel la cercetarea acestui aspect în cursul judecării cauzei prin nedispunerea efectuării unei expertize de specialitate în cauză, iar în privinţa celorlalte 2 condiţii le desfiinţează efectiv prin analiza nelegală a acţiunii din alte perspective.

Totodată, prin sentinţa recurată instanţa a respins şi cererea de daune morale motivat de faptul că nu s-a făcut dovada acestora, însă instanţa nu a procedat în cercetarea judecătorească la analizarea probelor şi, mai mult decât atât, a respins ca nefondat capătul principal de cerere privind daunele materiale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Considerentele şi soluția instanței de recurs

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Litigiul are ca obiect plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, în soluţionarea recursului, a constatat că instanţa de fond, în aprecierea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, a analizat cererea de plată a unor despăgubiri formulată de reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 19 din lege, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii pârâte, respectiv existenţa unui act administrativ nelegal, anulat de instanţă, un prejudiciu suferit de reclamantă care trebuie dovedit şi legătura de cauzalitate între actul nelegal şi prejudiciul suferit de reclamantă.

Din această perspectivă, s-a apreciat în mod judicios că acţiunea formulată de reclamantă nu îndeplineşte cumulativ condiţiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităţii pârâte, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă şi emiterea actului administrativ anulat.

Repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate printr-un act administrativ nelegal este menită să asigure protecţia efectivă a drepturilor şi intereselor legitime lezate ca urmare a conduitei autorităţii publice, prin înlăturarea tuturor consecinţelor acesteia.

La baza stabilirii răspunderii patrimoniale a autorităţii publice stă culpa acesteia, concretizată în emiterea unui act nelegal sau în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar constată, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, că pârâta A.R.R. nu avea competenţa legala de a modifica rezultatele atribuirii stabilite în şedinţele de atribuire ori modificarea punctajelor stabilite de sistemul gestionat de A.S.S.I., motiv pentru care a întreprins pe lângă A.S.S.I. toate demersurile necesare modificării rezultatului atribuirii din 30 aprilie 2008.

Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informationale a înţeles, însă, să menţină rezultatul atribuirii din 30 aprilie 2008.

De asemenea, este de reţinut că licenţa de traseu eliberată SC B. SRL de către pârata A.R.R. s-a realizat urmare a atribuirii de către A.S.S.I. în favoarea acestui operator de transport rutier a acestui traseu, iar actul administrativ emis de pârâtă a fost anulat în mod subsecvent, ca urmare a anularii parţiale a rezultatului şedinţei de atribuire din data de 30 aprilie 2008 stabilit de A.S.S.I.

În ceea ce priveşte despăgubirile morale solicitate de reclamantă, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că acestea nu sunt în nici un fel justificate, având în vedere lipsa oricăror dovezi privind eventuala ştirbire a imaginii reclamantei în domeniul afacerilor.

Pe de altă parte, se reţine că prin atribuirea licenţei de traseu reclamantei, societăţii i s-a acordat o satisfacţie echitabilă.

Nu în ultimul rând, afectarea imaginii recurentei-reclamante în relaţiile cu clienţii nu poate constitui un argument pentru a conchide existenţa unui prejudiciu moral, recunoscut de jurisprudenţă ca fiind reprezentat de consecinţele negative de ordin psihic sau moral, cauzate prin fapta ilicită, de unde rezultă concluzia că un atare prejudiciu nu poate fi reclamat decât de o persoană fizică.

Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, aşa încât soluţia de respingere a cererii reclamantei pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 6064 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 iunie 2014.