Tax assessment annulment quashed and remanded for retrial due to inadequate reasoning.

Decizia nr. 2802/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual.

1.1. Prin acţiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2013,iniţial pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 341/118/2013, reclamanta SC A. SRL - prin administrator judiciar MG B. IPURL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, a solicitat anularea Deciziei nr. 190 din 2 iulie 2012, apreciată ca fiind nelegală şi netemeinică şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere care să ţină seama de criticile formulate pe calea contestaţiei ce a fost respinsă prin decizia atacată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în sarcina sa, prin Decizia de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012 emisă de către pârâtă, s-a stabilit în mod suplimentar, cu titlu de TVA şi impozit pe profit şi accesorii ale acestora, plata sumei de 5.881.912 RON, măsură apreciată ca fiind netemeinică şi nelegală în raport cu prevederile legislaţiei în materie şi a documentelor prezentate de către reclamantă în cadrul inspecţiei fiscale la care aceasta a fost supusă.

Reclamanta a arătat că a formulat contestaţie administrativă, respinsă prin Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012 şi că, în mod netemeinic şi nelegal, pârâta a înlăturat cea mai mare parte a motivelor de fapt şi de drept ce au stat la baza contestaţiei promovate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată F-CT 412 din 28 martie 2012 nr. 3206 din 28 martie 2012.

1.2. Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepţie, a invocat necompetenţa materială a instanţei, iar, prin Sentinţa civilă nr. 2492 din 23 aprilie 2013, Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Reclamanta, prin precizări depuse la dosar la data de 21 octombrie 2013, învederează că solicită:

- desfiinţarea Deciziei nr. 190 din 2 iulie 2012 de soluţionare a contestaţiei;

- anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012, emisă în urma încheierii Raportului de Inspecţie Fiscală;

- anularea parţială a Raportului de Inspecţie Fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 3206 din 28 martie 2012;

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere care să ţină seama de criticile formulate pe calea prezentei contestaţii pentru: impozitul pe profit stabilit ca urmare a majorării profitului impozabil cu venituri suplimentare în sumă de 94.570.74 RON şi cheltuieli stabilite drept nedeductibile în sumă de 1.175.626 RON şi accesoriile aferente, cât şi tva stabilită suplimentar în sumă de 3.086.026 RON (TVA colectată suplimentar în sumă totală de 2.972.851 RON şi TVA fără drept de deducere în sumă totală de 113.175 RON).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 165/CA din 1 octombrie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar MG B. IPURL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa;

- a anulat Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012 emisă de pârâtă;

- a anulat parţial Decizia de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012 şi Raportul de inspecţie fiscală din 28 martie 2012;

- a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că acţiunea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

1) În ceea ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 1.457.707 RON, ce a rezultat în urma recalculării profitului impozabil şi a impozitului pe profit ca urmare a stabilirii de către organul de inspecţie fiscală de venituri suplimentare în sumă de 7.975.085 RON ( 54.828 RON + 305.818 RON + 7.614.439 RON ) şi cheltuieli nedeductibile în sumă de 1.491.188 RON, prin Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012 emisă de pârâtă s-au constatat următoarele:

- referitor la suma de 7.614.439 RON, s-a reţinut că cele trei facturi din care rezultă au fost înregistrate eronat ca avans procurare materiale (în cont 419), deşi reprezintă lucrări efectuate, înregistrarea lor corectă fiind în contul 704.

Critica formulată de contestatoare a fost în sensul că nu toată suma aferentă facturilor a fost înregistrată în contul 419, respectiv suma de 94.570,74 RON a fost deja înregistrată de societate în conturile de venit şi, prin urmare, trebuia scăzută din valoarea totală de 7.614.439 RON a veniturilor stabilite suplimentar.

Pârâta a respins ca neîntemeiată aceasta critică întrucât, pentru facturile în cauză, suma de 94.570,74 RON este aferentă unor situaţii de plată distincte (pentru care se menţionează „producţie”) nefiind inclusă în situaţiile de plată în sumă totală de 5.445.512 RON, pentru care se înscrie la explicaţii „ procurare”.

Instanţa de fond a respins această critică a reclamantei, reţinând că, potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză, această sumă de 94.570,74 RON nu a fost inclusă de organul fiscal în totalul veniturilor suplimentare stabilite în sumă de 7.614.439 RON.

2) În ceea ce priveşte cheltuielile nedeductibile în sumă de 1.491.188 RON:

a) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 30.000 RON, reprezentând cheltuieli cu sponsorizarea, a fost respinsă contestaţia întrucât s-a reţinut că potrivit Declaraţiei nr. 101/2008 societatea a înregistrat pierdere fiscală în sumă de 403.474 RON.

Instanţa de fond a reţinut critica formulată de reclamantă, apreciind că aceasta este susţinută de concluziile raportului de expertiză contabilă.

Astfel, s-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că expertul a menţionat că societatea a încheiat anul 2008 cu o pierdere fiscală de 403.474 RON şi nu se încadra în prevederile art. 21 alin. (4) lit. p) din C. fisc., însă organul de inspecţie fiscală a schimbat rezultatul financiar fiscal al SC A SRL, stabilind venituri suplimentare în sumă de 7.838.323 RON şi un impozit pe profit suplimentar de 1.336.287 RON.

b) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 17.742 RON a fost respinsă contestaţia motivat de faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare, cheltuielile aferente achiziţionării unui mijloc fix se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării, iar diferenţa rămasă neacoperită, rezultată din vânzarea acestor mijloace fixe, este nedeductibilă fiscal.

Instanţa a reţinut critica formulată de contestatoare, apreciind că, pe de o parte, Codul Fiscal menţionează expres care sunt cheltuielile nedeductibile la calculul impozitului pe profit, iar, pe de altă parte, Decizia Comisiei Fiscale nr. 2/2004 întăreşte concluzia potrivit căreia diferenţa dintre valoarea fiscală de intrare a unui mijloc fix amortizabil şi amortizarea fiscală sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

c) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 298.168 RON a fost respinsă contestaţia, întrucât nu s-a reţinut că lucrările au fost refacturate prin factura nr. 8300509 din 30 iunie 2010 emisă către SC C. SRL, nefiind consemnate lucrările de conservare, decofrare şi stivuire popi metalici + grinzi.

Instanţa nu a reţinut critica formulată de contestatoare, apreciind că aceasta nu a făcut dovada corespondenţei dintre înscrisurile tehnice din situaţia de lucrări refacturate de SC D. SRL către SC A. SRL şi cele refacturate de SC A. SRL către SC C. SRL.

d) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 212.800 RON, ce reprezintă servicii de consultanţă şi management facturate către SC E. S.R.L. a fost respinsă contestaţia întrucât la facturile întocmite nu au fost anexate situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate sau orice alte materiale care să dovedească prestarea efectivă a serviciilor, precum şi necesitatea efectuării acestor cheltuieli, conform pct. 48, titlul II, cap. II din H.G. nr. 44/2004.

Criticând soluţia organului de administrare fiscală, reclamanta a susţinut că necesitatea efectuării cheltuielilor este justificată de specificul activităţii desfăşurate de societate, însă, având în vedere faptul că reclamanta nu a adus dovezi în sensul celor afirmate, instanţa a respins critica formulată.

e) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 297.489 RON, reprezentând cheltuieli aferente lucrărilor de construcţii facturate de SC F. SC G. SRL, C&P H. Grup SRL a fost respinsă contestaţia, motivat de faptul că pentru serviciile prestate nu au fost încheiate contracte de subcontractare a lucrărilor de construcţii pentru obiectivele menţionate şi nu au fost încheiate procese verbale de recepţie parţială sau finală pentru situaţiile de plată anexate avizate de cele două societăţi şi de către dirigintele de şantier, care să ateste faptul că lucrările au fost efectiv prestate.

Critica formulată de reclamantă a fost reţinută de instanţa de fond, aceasta apreciind că este susţinută de concluziile raportului de expertiză contabilă.

Astfel, s-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că expertul a menţionat că serviciile au fost efectiv prestate, executate în baza unui contract, justificarea prestării efective a serviciilor s-a efectuat prin situaţii de lucrări acceptate de părţi şi, prin urmare, cheltuielile înregistrate de SC A. SRL în baza documentelor analizate sunt eligibile, întocmai prevederilor pct. 48 din H.G. nr. 44/2004.

f) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 223.809 RON şi de 65.294,16 RON, înregistrate de reclamantă în baza situaţiilor de lucrări emise de furnizori, a fost respinsă contestaţia motivat de faptul că a creditat contul 408 „facturi de primit ”, fără a avea la bază un document justificativ potrivit legii.

Critica formulată de reclamantă a fost reţinută de instanţă, aceasta apreciind că este susţinută de concluziile raportului de expertiză contabilă.

S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că expertul a menţionat că situaţiile de lucrări au fost acceptate de părţi, serviciile fiind recepţionate şi înregistrate în contabilitate la momentul efectuării lor, aşa cum prevede şi Legea contabilităţii, respectiv contabilitatea de angajamente şi fără a deţine facturi, acestea fiind emise ulterior de furnizori, respectiv că aceste sume privind situaţiile de lucrări au fost înregistrate pe veniturile societăţii prin facturile emise către SC C. SRL şi I. SRL.

g) pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 30.324 RON, reprezentând cheltuieli cu primele de asigurare a Complexului, a fost respinsă contestaţia motivat de faptul că asigurarea nu priveşte un activ al societăţii, acesta fiind al SC A. SRL.

Instanţa de fond a reţinut critica formulată de reclamantă, apreciind că din interpretarea clauzelor contractelor de antrepriză şi de asigurare rezultă că costurile cu asigurarea au fost costuri necesare derulării contractului de antrepriză, urmare căruia reclamanta a înregistrat venituri impozabile, îndeplinind astfel condiţiile prevăzute de Codul fiscal pentru a fi cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit.

3) În ceea ce priveşte Taxa pe Valoarea Adăugată, în sumă de 3.086.026 RON:

a) Curtea a constatat că nu este justificată colectarea TVA în sumă de 2.429.769 RON, întrucât, potrivit raportului de expertiză contabilă, nota contabilă nr. 10, înregistrată de societate în luna decembrie 2010, nu are implicaţii fiscale, deoarece nu a avut loc transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi proprietar şi deci nu a avut loc o livrare de bunuri sau prestări de servicii, nu se îndeplineşte condiţia de facturare, înregistrarea sumelor în conturile de „clienţi incerţi” nu reprezintă o livrare de bunuri sau prestări de servicii care să justifice colectarea de TVA.

b) Referitor la situaţiile de lucrări neacceptate de către beneficiarul SC A. SRL, expertul contabil a precizat faptul că societatea reclamantă în mod greşit a emis factură, contravaloarea lucrărilor nerecepţionate ar fi trebuit să se evidenţieze în contabilitate la cost prin formula contabilă 332 „Servicii în curs de execuţie” = 712 „Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie”, iar colectarea TVA ar fi trebuit să intervină la recepţia finală. Astfel, societatea nu are obligaţia să colecteze TVA aferent în sumă de 543.082 RON.

c) Având în vedere faptul că instanţa a admis contestaţia pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 297.489 RON reprezentând cheltuieli aferente lucrărilor de construcţii facturate de SC F. SC, G. SRL, C&P H. Grup SRL, instanţa de fond a constatat că în mod greşit organul fiscal a reţinut că societatea a dedus în mod eronat TVA în sumă de 56.523 RON.

d) Având în vedere faptul că instanţa a respins contestaţia pentru cheltuielile nedeductibile în sumă de 298.168 RON întrucât nu s-a făcut dovada corespondenţei dintre înscrisurile tehnice din situaţia de lucrări refacturate de SC D. SRL către SC A. SRL şi cele refacturate de SC A. SRL către SC C. SRL, instanţa a constatat că în mod corect organul fiscal a reţinut că societatea a dedus în mod eronat TVA în sumă de 56.652 RON.

e) În ceea ce priveşte dreptul de deducere pentru TVA aferent facturilor emise în sumă de 8.719 RON, instanţa a reţinut punctul de vedere al reclamantei, susţinut de concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit căruia, la data întocmirii Raportului de inspecţie fiscală - martie 2012, societatea avea acest drept, întrucât sumele facturate de către această societate au fost recuperate prin refacturare cu TVA, către o altă societate.

Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012 emisă de pârâtă şi a anulat parţial Decizia de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012 şi Raportul de inspecţie fiscală din 28 martie 2012, în limita celor expuse.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere, instanţa a apreciat că este nefondat, reţinând că organul administrativ fiscal urmează să-şi exercite atribuţiile prevăzute de lege, conform deciziei instanţei de judecată.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei-intimate ca nefondată.

În drept au fost invocate prevederile art. 299 alin. (1), ale art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., iar prin motivele de recurs dezvoltate au fost înfăţişate următoarele critici ale hotărârii atacate:

- deşi în considerentele hotărârii recurate prima instanţă reţine în mod corect că organul de soluţionare a contestaţiilor, prin Decizia nr. 190/2012, a menţinut actul de control privind impozitul pe profit în sumă de 1.457.707 RON, rezultat în urma recalculării pe baza stabilirii de către organul de inspecţie fiscală de venituri suplimentare în sumă de 7.975.085 RON, totuşi în dispozitivul hotărârii, în mod nelegal instanţa a dispus admiterea acţiunii şi anularea în totalitate a Deciziei nr. 190 din 2 iulie 2012;

- în mod greşit şi pe baza unei interpretări eronate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 571/2003 a reţinut instanţa de fond, referitor la cheltuielile nedeductibile în sumă de 1.491.188 RON, că pentru 5 (cinci) categorii de sume ce intră în totalul acesteia se poate stabili că sunt cheltuieli deductibile (cele prevăzute la pct. 2 a, b, c, f şi g);

- nu se putea reţine că sunt deductibile cheltuielile care nu au la bază un document justificativ potrivit legii, conţinutul minimal obligatoriu pentru formularul de factură fiind cel prevăzut la art. 155 alin. (5) din C. fisc.;

- hotărârea primei instanţe este criticabilă şi în ceea ce priveşte TVA colectată suplimentar, în sumă de 2.429.769 RON, pentru care s-a apreciat că înregistrarea efectuată prin nota contabilă nr. 10 este eronată, neavând implicaţii fiscale întrucât nu a avut loc transferul dreptului de a dispune de bunuri astfel încât înregistrarea sumelor în conturile de clienţi incerţi nu reprezintă o livrare de bunuri care să justifice colectarea de TVA;

- hotărârea instanţei de fond este eronată şi în ceea ce priveşte celelalte sume pentru care s-a apreciat că societatea are drept de deducere pentru TVA raportat la documentele aflate în dosar, eronat analizate şi interpretate.

4. Apărările intimatei-reclamante

SC A. SRL, prin lichidator judiciar MG B. SPRL, a formulat întâmpinare la recursul autorităţii pârâte prin care, în esenţă, susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe a solicitat respingerea motivelor de recurs înfăţişate, ca neîntemeiate.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante, faţă de prevederile legale incidente dar şi de apărările intimatei-pârâte şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de faţă este fondat, în sensul şi pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Instanţa de control judiciar reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza ultimă, coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ce atrage, urmare admiterii recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Reclamanta-intimată SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea cererii, astfel cum a fost ulterior precizată, de anulare a Deciziei nr. 190 din 2 iulie 2012 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012, privind obligaţiile fiscale suplimentare, majorări şi penalităţi stabilite în baza Raportului de inspecţie fiscală din data de 28 martie 2012 (RIF).

După cum s-a reţinut şi de către prima instanţă, prin precizările depuse la data de 21 octombrie 2013, reclamanta intimată a arătat că solicită desfiinţarea Deciziei nr. 190 din 2 iulie 2012 precum şi anularea doar parţială a Deciziei de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012 şi a RIF-ului care a stat la baza emiterii deciziei, cu obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii de impunere care să ţină seama de criticile formulate.

Înalta Curte reţine că, în contextul soluţionării prezentului recurs este relevantă împrejurarea că prin Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012, reţinându-se că obiectul criticilor şi contestărilor societăţii reclamante îl reprezintă obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere, în sumă totală de 5.881.912 RON, reprezentând (i) 3.355.556 RON TVA stabilită suplimentar de plată, (ii) 261.726 RON dobânzi/majorări de întârziere TVA, (iii) 1.457.707 RON impozit pe profit şi (iv) 806.923 RON majorări de întârziere impozit pe profit, s-au dispus următoarele:

- respingerea ca nemotivată a contestaţiei reclamantei pentru impozitul pe profit stabilit ca urmare a majorării profitului impozabil cu venituri stabilite suplimentar în sumă totală de 7.825.686 RON şi respectiv pentru TVA stabilită suplimentar în sumă totală de 255.602 RON;

- respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei pentru impozitul pe profit stabilit ca urmare a majorării profitului impozabil cu venituri stabilite suplimentar în sumă de 94.570,74 RON şi cheltuieli stabilite drept nedeductibile în sumă de 1.175.626 RON şi accesorii aferente şi respectiv pentru TVA stabilită suplimentar în sumă totală de 3.086.026 RON;

- desfiinţarea parţială a deciziei de impunere pentru o serie de alte sume, expres arătate, cu privire la care, însă, instanţa de fond, dată fiind natura hotărârii atacate, nu a indicat fără echivoc, că nu formează obiectul prezentei acţiuni.

Pornind aşadar de la aceste premise factuale, Înalta Curte constată, cu prioritate, că în considerentele hotărârii ce formează obiectul recursului de faţă, judecătorul fondului a menţionat că acţiunea reclamantei este întemeiată în parte şi drept consecinţă actele administrativ fiscale atacate urmează a fi anulate numai în parte.

În dispozitivul hotărârii însă, printr-o menţiune lapidară, se arată, cu privire la Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012, că se dispune anularea acesteia, ceea ce, în mod rezonabil, semnifică anularea integrală a actului.

Totodată este de remarcat că, în analiza întreprinsă cu privire la categoriile de sume ce compun cheltuielile nedeductibile ce au servit drept temei pentru veniturile suplimentare stabilite în sarcina societăţii, instanţa de fond, pe de o parte, întreprinde o analiză extrem de succintă pentru fiecare dintre aceste categorii, iar pe de altă parte, în mod evident, are în vedere, preponderent, concluziile cuprinse în raportul de expertiză contabilă, fără a indica însă, în ce măsură atare concluzii concordă cu prevederile legale aplicabile.

Raportat la complexitatea situaţiei de fapt şi la argumentele înfăţişate de ambele părţi cu referire la aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentei, pe care le apreciază ca fiind subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În ciuda faptului că recurenta-pârâtă nu a indicat în mod expres printre temeiurile de drept arătate ce susţin exercitarea căii de atac de faţă şi prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., reţine incidenţa acestui motiv de nelegalitate, coroborat cu prevederea cuprinsă în art. 312 alin. (3) C. proc. civ., atrasă, în primul rând de motivarea necorespunzătoare a hotărârii primei instanţe, derivând din caracterul incomplet, neomogen şi lipsit de claritate al considerentelor înfăţişate în cuprinsul sentinţei pronunţate, cu referire la motivele de nulitate invocate vizând şi analiza prevederilor legale evocate în cuprinsul actelor atacate.

Potrivit art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., exigenţa motivării unei hotărâri impune prezentarea în manieră coerentă şi efectivă a examenului critic al instanţei menit a susţine rezultatul deliberării dar şi concordanţa argumentelor cu aspectele deduse judecăţii şi, finalmente, cu măsurile cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Procesul civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 § 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, include, inter alia, dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, în sensul de a fi corect examinate susţinerile lor de către instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, aceasta implică, mai cu seamă în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hotărârea CEDO în Cauza Albina c. României şi hotărârea CEDO în Cauza Gheorghe c. României).

Raportat la consideraţiunile generale şi teoretice expuse, se reţine că, o primă ipoteză a motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se regăseşte în cauză are în vedere motivarea incompletă şi în mod evident neclară a hotărârii, întrucât nu se indică cu precizie nici sumele efective pentru care se dispune anularea actelor atacate, respectiv sumele principale şi corespondentul lor în accesoriile de asemenea menţionate în respectivele acte (e.g. dobânzi, majorări de întârziere, penalităţi) după cum nu se arată nici limitele în care sunt menţinute actele atacate.

Totodată, Înalta Curte reţine că este deplin incidentă în cauză şi ipoteza contradicţiei între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, în sensul că din cuprinsul considerentelor rezultă că acţiunea este întemeiată în parte, iar în dispozitiv se menţionează doar „anularea Deciziei nr. 190 din 2 iulie 2012 şi anularea parţială a Deciziei de impunere nr. 3206 din 28 martie 2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 28 martie 2012”.

Chiar dacă menţiunea „admiterii în parte” a acţiunii reclamantei intimate, din dispozitiv ar putea fi corelată cu respingerea unui capăt de cerere distinct, vizând obligarea recurentei la emiterea unei noi decizii de impunere, o atare interpretare nu este evidentă şi nici nu poate fi deplin acreditată, câtă vreme, din cuprinsul considerentelor rezultă că nu toate „criticile reclamantei”, astfel cum le denumeşte judecătorul fondului, raportat la Decizia nr. 190 din 2 iulie 2012, au fost reţinute (a se vedea pag. 6 - 7 din motivarea sentinţei)

Ambiguităţile şi neconcordanţele sus-arătate echivalează cu nemotivarea hotărârii, făcând practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, pentru respectarea efectivă iar nu doar formală a dreptului părţilor la cele două grade de jurisdicţie, a cerinţelor impuse de art. 261 alin. (1) C. proc. civ. dar şi de art. 6 § 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări, Înalta Curte, admiţând recursul de faţă va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a cerceta în mod efectiv şi argumentele recurentei rămase necercetate, invocate şi în cuprinsul cererii de recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce nu vor mai fi analizate în prezenta decizie, dată fiind soluţia adoptată de instanţa de control judiciar faţă de apărările intimatei-reclamante şi de probele administrate, în vederea clarificării tuturor situaţiilor de fapt şi prin aplicarea corectă a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 165/CA din 01 octombrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM