Tax refund refusal quashed; authority ordered to decide 7.5M RON claim on merits, ancillary claims dismissed as premature.

Decizia nr. 2522/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, constatarea refuzului nejustificat al D.G.A.M.C. de soluţionare favorabilă a cererii de restituire impozit înregistrată de reclamantă în 06 iunie 2013, refuzului nejustificat al D.G.A.M.C. de emitere a actelor administrativ fiscale prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, iar, în subsidiar, împotriva refuzului nejustificat al D.G.A.M.C. de soluţionare conform dispoziţiilor art. 211 şi urm. C. proc. fisc. a contestaţiei administrative înregistrată de reclamantă în 29 iulie 2013, solicitând instanţei să dispună:

1. constatarea dreptului reclamantei la restituire a sumei de 7.517.800 RON, conform cererii de restituire;

2. constatarea caracterului nejustificat şi nelegal al refuzului D.G.A.M.C. de emitere a actelor administrativ fiscale necesare pentru realizarea restituirii de impozit solicitate de reclamantă, acte prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004;

3. obligarea pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat reclamantei, respectiv să fie obligate pârâtele la:

- restituirea către SC A. SA a sumei de 7.517.800 RON, reprezentând impozit achitat în trecut, peste valoarea reală a sarcinilor fiscale şi

- plata despăgubirii pentru lipsa de folosinţă a banilor, egală cu dobânda în cuantumul prevăzut de art. 120 C. proc. fisc., aplicată asupra sumei nerestituite, de la data la care ar fi trebuit soluţionată favorabil cererea de restituire (45 de zile de la data depunerii) şi până la data plăţii efective.

În subsidiar, dacă se va respinge capetele 1-3 de cerere, indiferent de motiv, a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea contestaţiei administrative conform dispoziţiilor legale.

Prin sentinţa nr. 475 din 12 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, având ca obiect „refuz soluţionare cerere”, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv faptul că sentinţa atacată prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se arată că în raport de obiectul cauzei respectiv contestarea refuzului nejustificat al intimatei de a soluţiona cererea de restituire a sumei de 7.517.800 RON, instanţa de fond în mod nelegal prin aplicarea dispoziţiilor art. 34 C. fisc. şi a art. 116 C. proc. civ. a apreciat că nu au operat compensările din oficiu (de drept) invocate de urgenţă şi că dreptul recurentei la restituirea sumei solicitate era prescris la data cererii de restituire 06 iunie 2013.

Recurentul-reclamant arată că în mod greşit şi nelegal prima instanţă a apreciat ca legal refuzul intimatei de a soluţiona cererea de restituire, refuz exprimat prin adresa din 02 iulie 2013 pe două considerente primul viza prescripţia dreptului de a cere restituirea şi al doilea cererea de restituire este lipsită de obiect în raport de un dosar aflat pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care are ca obiect aceeaşi situaţie juridică.

Cu privire la prescripţia dreptului de a cere restituirea creanţei se arată că nu sunt îndeplinite condiţiile deoarece dreptul reclamantei de a cere restituirea creanţei fiscale s-a născut dreptul la restituirea sumelor achitate indirect prin compensare cu titlu de impozit anticipat.

Conform art. 135 C. proc. civ. termenul de prescripţie al dreptului de a cere restituirea acestei sume a început să curgă de la data de 01 ianuarie 2010, anul următor depunerii declaraţiei - 15 aprilie 2004 şi în consecinţă reclamanta apreciază că acesta urmează să se împlinească la 31 decembrie 2014, nefiind prescris dreptul la data formulării cererii 06 iunie 2013.

În ceea ce priveşte compensarea invocată de reclamantă se arată că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 34 C. fisc. în ceea ce priveşte existenţa compensării care nu a fost recunoscută a fi operat de drept în lipsa depunerii la dosar a unor note de compensare.

Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată depunându-se acte în soluţionarea recursului.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 19 februarie 2015 recursul a fost admis în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În termenul de amânare a pronunţării ambele părţi au depus concluzii scrise.

Analizând recurs declarat, în raport de motivele invocate Curtea apreciază pentru următoarele considerente că acesta este fondat, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte aprecierea legalităţii soluţionării cererii de restituire impozit înregistrat la 06 iunie 2013.

Curtea apreciază că soluţia recurată, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei-recurente, în ceea ce priveşte cererea formulată în subsidiar având ca obiect refuzul nejustificat de a soluţiona administrativ pe fond cererea de restituire, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 135 C. proc. fisc. în ceea ce priveşte aplicarea ca prescrisă a cererii de restituire în faza administrativă de soluţionare.

Curtea apreciază că în mod nelegal prin soluţia recurată, prima instanţă a confirmat soluţia administrativă de soluţionare a cererii de restituire, comunicată prin adresa din 02 iulie 2013 prin care cererea reclamantei-recurentei a fost apreciată în mod greşit ca prescrisă şi ca lipsită de obiect în raport de soluţia unui dosar având ca obiect sentinţa civilă nr. 318 din 23 ianuarie 2013 aflat în recurs.

În raport de situaţia de fapt şi de susţinerile părţilor, Curtea apreciază că în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire, pe fond în faza administrativă, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 deoarece atât prin adresa din 02 iulie 2013, cât şi prin răspunsul la contestaţia prin adresa din 20 august 2013, autoritatea pârâtă nu a soluţionat pe fond cererea de restituire a sumei de 7.517.800 RON invocând prescripţia dreptului şi lipsa de obiect a cererii.

Curtea apreciază că ambele apărări invocate în faza administrativă sunt greşite şi nelegale, recurenta-reclamantă având dreptul de a-i fi analizată pe fond cererea de restituire care nu i-a fost respinsă printr-o decizie pe fond, motivată în fapt şi în drept în raport de dispoziţiile art. 211 C. proc. fisc. şi ale Ordinului nr. 1899/2014.

Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile art. 135 C. proc. fisc. în cauză prescripţia dreptului de a cere restituirea sumei a început să curgă de la data de 01 ianuarie 2010, astfel încât la data cererii de restituire din prezenta cauză - 06 iunie 2013, termenul de 5 ani nu era împlinit.

Problema existenţei sale nu a compensării sumei reprezintă o chestiune de fond care nu a fost analizată pe fond în faza administrativă de soluţionare, Curtea apreciind că evidenţierea acestei creanţe, corectă sau nu a fost menţionată şi în raportul de inspecţiei fiscală din 23 august 2011.

Prin acţiunea reclamantei recurente astfel cum a fost formulată, în ceea ce priveşte cererea subsidiară, s-a solicitat obligarea soluţionării contestaţiei administrative având ca obiect cererea de restituire impozit înregistrată în 06 iunie 2013 vizând suma de 7.517.800 RON, Curtea apreciind că această cerere subsidiară este fondată deoarece cererea de restituire nu a fost analizată pe fond, în sensul atât al legalităţii dreptului, cât şi al temeiniciei (cuantumului) acestui drept în condiţiile în care fiecare din părţi au poziţii contrare privind aplicarea dispoziţiilor art. 34 C. fisc. şi a art. 116 C. proc. fisc.

În ceea ce priveşte aprecierea din adresa contestată din 02 iulie 2013 în sensul că cererea de restituire este lipsită de obiect, Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reţinută lipsa de obiect a cererii de restituire.

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 23 ianuarie 2013 acţiunea reclamantei, ca obiect mai complex, decât în prezenta cauză, acţiunea a fost soluţionată pe excepţia prescrierii cererii în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 nedefinitivă şi care nu poate fi opusă, ca autoritate de lucru judecat, în prezenta cauză pentru a se putea susţine că prezenta cerere de restituire formulată în 2013 a rămas sau este lipsită de obiect. Aceasta cu atât mai mult cu cât din actele depuse de părţi nu rezultă analizarea pe fond a cererii de restituire, atât în adresa din 10 noiembrie 2011, cât şi din adresa din 02 iulie 2013 fiind apreciată ca prescris dreptul de a cere restituirea, în raport de situaţia litigioasă a compensării unor creanţe din anii 2007-2008.

Pentru motivele expuse, Curtea apreciază că în cauză adresa din 02 iulie 2013 şi răspunsul din 20 august 2013 reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de restituire în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pe motiv că în mod greşit cererea de restituire nu a fost analizată pe fond fiind apreciază greşit ca fiind prescrisă sau lipsită de obiect.

Curtea urmează a aprecia ca întemeiată acţiunea reclamantei-recurente, pe cererea subsidiară formulată urmând a se constata refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de restituire şi a obliga intimata-pârâtă D.G.A.M.C. să soluţioneze pe fond cererea de restituire impozit înregistrat în 06 iunie 2013 vizând suma de 7.517.800 RON.

Celelalte capete de cerere vizând ca obiect recunoaşterea acestui drept şi obligarea la restituirea acestei sume plus dobânda aferentă prin hotărâre judecătorească, apar ca prematur formulate şi urmează a fi respinse ca atare în condiţiile în care autoritatea administrativă competentă nu s-a pronunţat pe fondul cererii de restituire, atât pe legalitatea cât şi temeinicia (cuantumului) sumei solicitate, printr-o decizie motivată conform art. 211-215 C. proc. fisc.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa atacată şi în consecinţă va constata refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de restituire şi va obliga intimata-pârâtă D.G.A.M.C. să soluţioneze pe fond cererea de restituire impozit înregistrat în 06 iunie 2013 vizând suma de 7.517.800 RON.

Va respinge celelalte capete de cerere ca prematur formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinţei nr. 475 din 12 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, pe cale de consecinţă, constată refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de restituire şi obligă intimata-pârâtă D.G.A.M.C. să soluţioneze pe fond cererea de restituire impozit înregistrată în 06 iunie 2013, vizând suma de 7.517.800 RON.

Respinge celelalte capete de cerere, ca prematur formulate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2015.