Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2475/2015 AI generated

Validity of county council consultation requirement for inter-community transport route licenses under public transport coordination law

Case Number Decizia nr. 2475/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed the administrative lawsuit filed by an inter-community transport development association, overturning the Court of Appeal’s partial annulment and ordering the dismissal of the action as unfounded, thereby upholding the challenged provisions of the 2007 Ministerial Order on local public transport services as amended in 2011. The dispute centered on whether the requirement for the county council’s opinion in the issuance of route licenses for transport services across inter-community association jurisdictions violated the 2007 Law on Local Public Transport Services. The High Court ruled that the lower court’s interpretation was illegal, holding that the county council possesses statutory coordination and regulation powers over inter-city public transport services, which inherently includes the authority to issue consultative opinions to ensure harmonization between local and county-level transport networks, as grounded in the 2007 Law on Local Public Transport Services and the 2001 Law on Local Public Administration.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 16 alin. (4) din Legea nr. 92/2007, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Validity of county council consultation requirement for inter-community transport route licenses under public transport coordination law: The dispute centered on whether the requirement for the county council’s opinion in the issuance of route licenses for transport services across inter-community association jurisdictions violated the 2007 Law on Local Public Transport Services. The High Court ruled that the lower court’s interpretation was illegal, holding that the county council possesses statutory coordination and regulation powers over inter-city public transport services, which inherently includes the authority to issue consultative opinions to ensure harmonization between local and county-level transport networks, as grounded in the 2007 Law on Local Public Transport Services and the 2001 Law on Local Public Administration.

Keywords

AI generated
transport law local authority statutory requirement action for annulment public order grounds administrative authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis for the court's decision to grant or dismiss the administrative action in the final orders.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule governing the effects of the cassation appeal and the re-judgment of the case in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2475/2015

Asupra recursurile de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară a Transportului Public Râmnicu Sărat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea art. 11 alin. (11) teza ultimă, art. 17 lit. h) teza ultimă şi art. 271 teza ultimă din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007, cum a fost modificat prin Ordinul nr. 182/2011.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 25 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului Public - ATRAS, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Afacerilor Interne, a anulat art. 11 alin. (11) ultima teză din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007, modificat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 182/2011, respectiv „cu avizul Consiliului Judeţean” şi a respins cererile de anulare a art. 17 lit. h) ultima teză şi art. 271 teza ultimă din acelaşi ordin, ca neîntemeiate.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 25 din 11 februarie 2014, au formulat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

Prin cererea de recurs Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond, respingerea acţiunii în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi în subsidiar, ca neîntemeiată.

Recurentul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice arată în motivarea căii de atac că punctele din Ordinul nr. 182/2011 a căror nelegalitate a fost invocată de intimata-reclamantă au fost emise în baza şi în executarea prevederilor art. II din Legea nr. 163/2011 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înfiinţarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanţarea şi controlul funcţionării serviciilor de transport public în comune, oraşe, municipii, judeţe şi în zonele asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară şi care abilita M.A.I. să emită norme metodologice de aplicare a actului administrativ.

Dispoziţiile legale a căror nelegalitate a fost constatată de instanţa de fond sunt în deplin acord cu art. 16 alin. (4) din Legea nr. 92/2007 care prevăd următoarele: „consiliile judeţene coordonează şi cooperează cu consiliile locale cu privire la asigurarea şi dezvoltarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate de interes judeţean şi pentru corelarea acestuia cu serviciile de transport public local de persoane la nivelul localităţilor”.

Cererile de intervenţie formulate în cauză

în favoarea recurentului pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii.

În cauză au formulat cereri de intervenţie accesorie operatorii de transport rutier SC A. SRL şi SC B. SNC cu sediul în comuna Zărneşti, judeţul Buzău, în sprijinul recurentului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

La termenul din data de 12 iunie 2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Consiliul Judeţean Buzău cu motivarea că aceasta este autoritatea publică vizată de norma legală contestată şi au fost respinse cererile de intervenţie accesorie formulate de SC A. SRL şi SC B. SNC, având în vedere că litigiul priveşte anularea unor norme juridice şi nu raporturi juridice individuale sau aspecte legate de programul de transport local.

Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 06 martie 2015, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de casare şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Controlul de legalitate declanşat de intimata-reclamantă Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului Public - ATRAS vizează dispoziţiile art. 11 alin. (11) teza ultimă, art. 17 lit. h) teza ultimă şi art. 271 teza ultimă din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007, pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, modificată prin Ordonanţa nr. 182/2011.

Prima instanţă a admis în parte cererea reclamantei considerând că dispoziţiile art. 111 alin. (11) din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007 modificat prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 182/2011, respectiv „cu avizul consiliului judeţean” contravin dispoziţiilor Legii nr. 92/2004, lege care nu abilitează consiliul judeţean să emită avize pentru eliberarea licenţelor de transport pentru programele de transport local.

Concluzia Curţii de apel nu este însuşită de instanţa de control judiciar.

Potrivit dispoziţiilor legale contestate - art. 11 alin. (11) din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 353/2007: „În cazul transportului public local de persoane prin curse regulate desfăşurat pe raza de competenţă a unităţilor administrativ teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, licenţa de traseu se eliberează de către compartimentul sau serviciul specializat, cu avizul consiliului judeţean”.

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 353/2007 a fost emis în baza şi în executarea Legii nr. 92/2007 - Legea serviciilor de transport public local.

Conform disp.art. 16 alin. (3) lit. a) din legea mai sus menţionată, consiliile judeţene sunt obligate să înfiinţeze autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să organizeze şi să reglementeze, să coordoneze şi să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate, desfăşurat între localităţile judeţului, inclusiv în cazul în care acestea au înfiinţat o asociaţie de dezvoltare comunitară, precum şi să înfiinţeze societăţi de transport public judeţean de persoane prin curse regulate necesare, dacă acestea nu există.

Serviciile de transport public local se organizează de către autorităţile administraţiei publice locale pe raza lor de competenţă [art. 1 alin. (4) din Legea nr. 92/2007], iar consiliul judeţean coordonează consiliile locale cu privire la asigurarea şi dezvoltarea serviciului de transport de persoane prin curse regulate de interes judeţean [art. 16 alin. (4)].

Coroborând cele două texte rezultă că serviciul de transport public de persoane prin curse regulate între localităţile judeţene revine în competenţa de reglementare a consiliului judeţean, care coordonează activitatea consiliilor locale în ceea ce priveşte serviciul de transport public local de persoane.

Pornind de la funcţia avizului (opinia pe care emitentul actului administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii să o solicite altor organe ale administraţiei publice sau unor organisme de specialitate - avizul consultativ) şi având în vedere disp. art. 16 alin. (4) din Legea nr. 92/2007, care conferă consiliilor judeţene atribuţii de coordonare a serviciului public de transport de persoane prin curse regulate de interes judeţean şi de corelare a acestora cu serviciile de transport public local de persoane la nivelul localităţii, concluzia instanţei de fond în sensul că printre atribuţiile consiliului judeţean nu se află emiterea unor avize, este nelegală.

Astfel, reglementările citate conduc univoc spre concluzia susţinută de recurente şi intervenient, că scopul emiterii avizului prevăzut de art. 11 alin. (11) din Ordinul nr. 353/2007 de către consiliul judeţean, este în esenţă realizarea unei armonizări a serviciului de transport public faţă de emiterea unor licenţe de traseu de către asociaţiile de dezvoltare intercomunitară pentru trasee comune cu cele din programul judeţean de transport.

În sprijinul acestei teze sunt şi dispoziţiile Legii nr. 215/2001 care reglementează competența autorităţilor administraţiei publice locale. Astfel, consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean (serviciul public de transport fiind unul dintre acestea), iar în realizarea acestei atribuţii emite avize, acorduri şi autorizaţii conform art. 9.1 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001.

În consecinţă, dispoziţiile legale contestate în prezenta cauză, sunt legale şi au fost emise tocmai pentru că în realizarea atribuţiilor sale de coordonare, reglementare şi controlare a serviciului public judeţean de transport persoane prin curse regulate între localităţile judeţului, consiliul judeţean emite avize la eliberarea licenţelor de traseu de către asociaţiile de dezvoltare inter-comunitară.

În ceea ce priveşte critica legată de greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, Înalta Curte apreciază că aşa cum judicios a reţinut şi prima instanţă, Ministerului Afacerilor Interne are legitimare procesuală în cauză, întrucât este emitentul actului contestat.

Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate şi cererea de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean Buzău, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 25 din 11 februarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Admite cererea de intervenţie formulată de Consiliul Judeţean Buzău.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară a Transportatorului Public ATRAS, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2015.