Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2408/2015 AI generated

Third-party intervention appeals rejected as unfounded, upholding inadmissibility ruling

Case Number Decizia nr. 2408/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The appellants' appeals were dismissed as unfounded, upholding in full the lower court's 30 April 2015 ruling that rejected as inadmissible the principal voluntary intervention applications filed by thirteen third parties; the challenged ruling thus remains in force. The dispute arose in an administrative litigation before the Bucharest Court of Appeal, where the interveners sought to join an existing case, and they appealed the rejection, arguing procedural defects (failure to call them at the hearing and to allow them to present conclusions) and substantive error in the admissibility analysis. The High Court of Cassation and Justice held that the lower court had complied with Article 64(1)–(2) of the Civil Procedure Code, as only the claimant answered at the nominal roll and received the floor, and that the rejection was correct because the intervention applications did not meet the conditions of Article 61(2) of the same code, the lower court having properly assessed the scope of intervention, the interveners' own interest, and the link between the intervention and the main claim. The decision is final, rendered under Article 496 and Article 488 of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law No. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 61 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 C. proc. civ, Art. 496 C. proc. civ., republicat; Third-party intervention appeals rejected as unfounded, upholding inadmissibility ruling: The dispute arose in an administrative litigation before the Bucharest Court of Appeal, where the interveners sought to join an existing case, and they appealed the rejection, arguing procedural defects (failure to call them at the hearing and to allow them to present conclusions) and substantive error in the admissibility analysis. The High Court of Cassation and Justice held that the lower court had complied with Article 64(1)–(2) of the Civil Procedure Code, as only the claimant answered at the nominal roll and received the floor, and that the rejection was correct because the intervention applications did not meet the conditions of Article 61(2) of the same code, the lower court having properly assessed the scope of intervention, the interveners' own interest, and the link between the intervention and the main claim. The decision is final, rendered under Article 496 and Article 488 of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law No. 554/2004.

Keywords

AI generated
third-party claim administrative error procedural defect substantive errors hearing of the parties article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ., republicat

Legal basis for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2408/2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin încheierea de la data de 30 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenţie voluntară principală formulate de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M.

Cererile de recurs. Principalele argumente invocate

Prin cererile de recurs formulate de A., B., C., D., E., F. şi G. a fost criticată hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

Recurenţii au arătat faptul că instanţa de fond nu a dispus strigarea petenţilor, care au formulat cereri de intervenţie în cauză, deşi erau prezenţi în sală 8 din cei 13 petenţi, astfel încât nu li s-a acordat cuvântul şi nu au putut pune concluzii în legătură cu cererile de intervenţie principală, formulate în dosar.

Cu privire la fondul recursului

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurenţi prin motivele de recurs şi, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, va menţine încheierea pronunţată în totalitate, pentru considerentele ce urmează:

Instanţa de recurs constată că instanţa de fond a comunicat cererile de intervenţie formulate în cauză, fiind respectat dreptul la un proces echitabil, iar, la termenul din data de 30 aprilie 2015, contrar celor susţinute de recurenţi, aşa cum rezultă din practicaua încheierii atacate, la apelul nominal al părţilor a răspuns numai reclamantul N., căruia instanţa i-a acordat cuvântul pe cererile de intervenţie voluntară principală, formulate în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că au fost respectate prevederile art. 64 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., republicat, astfel încât critica recurenţilor privitoare la nerespectarea procedurii prevăzute de dispoziţiile legale nu poate fi admisă de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a analizat admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenţie formulate şi, constatând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (2) C. proc. civ., republicat, le-a respins ca inadmisibile.

Or, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea admisibilităţii în principiu domeniul de aplicare a intervenţiei, interesul propriu al terţilor şi legătura existentă între cererea de intervenţie şi cea principală, astfel încât, întrucât toate aceste elemente obligatorii se regăsesc în motivarea încheierii atacate, instanţa de control judiciar o va menţine în totalitate şi, pe cale de consecinţă, cererile de recurs formulate vor fi respinse ca nefondate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A., B., C., D., E., F. şi G. împotriva încheierii din 30 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2015.