Bar association resolution confusing disciplinary exclusion with statutory loss of lawyer status for professional indignity

Decizia nr. 2088/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, sub nr. x/2/2012 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Neamţ şi U.N.B.R., a solicitat instanţei să dispună anularea Hotărârii nr. 199 din 14 octombrie 2011 a Consiliului Baroului Neamţ şi a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R., precum şi reînscrierea reclamantei în Tabelul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Prin aceeaşi acţiune, reclamanta a solicitat şi suspendarea actelor contestate până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În motivarea acţiunii reclamanta arată, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 85/2010 a Curţii de Apel Bacău, definitivă prin Decizia nr. 2.990/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus condamnarea sa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, fiind aplicată şi o pedeapsă accesorie.

Ulterior, prin Decizia nr. 185 din 12 august 2011, Consiliul Baroului Neamţ a dispus reînscrierea reclamantei în Tabelul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei, dar ulterior Consiliul Baroului a emis Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2011 prin care s-a dispus excluderea din profesia de avocat în raport de dispoziţiile art. 27 lit. c) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 58 lit. c) din Statut.

Reclamanta apreciază că Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului Neamţ este nelegală şi încalcă principiul autorităţii de lucru judecat, având în vedere că prin Decizia nr. 184/2010 a Baroului s-a stabilit că nu există un caz de nedemnitate.

În opinia reclamantei, măsura dispusă prin deciziile contestate, contravine dispoziţiilor legale care reglementează exercitarea profesiei de avocat dar şi principiul unicităţii tragerii la răspundere pentru o singură faptă principiul legalităţii.

Prin Sentinţa nr. 82/2013 a Curţii de Apel Bacău, instanţa a dispus declinarea de competenţă a soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, având în vedere emitentul actului contestat - Consiliul Baroului Neamţ.

Tribunalul Neamţ, prin Sentinţa civilă nr. 353 din 31 octombrie 2013, a admis excepţia de necompetenţă materială, cauza fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Bacău, având în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prin aceeaşi sentinţă, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea stabilirii competenţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23/2014 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, după stabilirea competenţei materiale în favoarea sa, prin Sentinţa nr. 128/2014, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Neamţ şi U.N.B.R..

A dispus anularea Hotărârii nr. 199 din 14 octombrie 2011 a Consiliului Baroului Neamţ şi a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R., fiind respinsă cererea privind reînscrierea în Tabelul avocaţilor definitivi cu drept de exerciţiu a profesiei de avocat. Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea de suspendare a executării actelor contestate.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 85 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bacău, definitiv prin Decizia penală nr. 2.990 din 3 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, calitatea de avocat a reclamantei a fost suspendată pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă ca pedeapsă complementară, respectiv în condiţiile şi pe durata cât a executat pedeapsa.

Prin Hotărârea nr. 184 din 26 noiembrie 2010, Consiliului Baroului Neamţ, s-a luat măsura suspendării pe perioada interdicţiei dispusă prin sentinţa penală, iar prin Hotărârea nr. 185 din 12 august 2011 s-a dispus reînscrierea reclamantei A. pe tabelul avocaţilor definitivi dar şi intenţia de a relua discuţia privind "situaţia de nedemnitate".

Argumentele reclamantei, vizând tardivitatea Hotărârii contestaţiei nr. 199 din 14 octombrie 2011 nu au fost reţinute de instanţă, având în vedere că temeiul de 15 zile invocat nu este un termen de decădere ci unul de recomandare, iar curgerea termenului menţionat este condiţionată de îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 26 alin. (3) din Statut, obligaţie pusă în sarcina reclamantei în sensul de a prezenta baroului hotărârea judecătorească de condamnare, definitivă.

Din conţinutul Adresei din 17 august 2011 a rezultat că Hotărârea nr. 185 din 12 august 2011 de reînscriere în barou a fost luată fără ca pârâta să fie în posesia hotărârilor penale motivate.

Prin Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2011 s-a dispus excluderea reclamantei din profesia de avocat pentru nedemnitate.

Art. 14 alin. (1) lit. a) din lege arată că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Art. 27 alin. (1) lit. d) arată că avocatului îi încetează calitatea dacă a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Statutul profesiei reglementează la art. 26 aspectele de ordin procedural care trebuie urmate de organele profesiei şi de avocatul în cauză, atunci când acesta din urmă se află în situaţia de nedemnitate şi deci, de încetare a calităţii.

În conţinutul hotărârii contestate au fost reţinute ca temei al excluderii reclamantei din profesia de avocat, dispoziţiile art. 27 lit. c) şi d) din lege, respectiv art. 58 alin. (1) lit. c) şi d) din Statut care reglementează două cazuri de încetare a calităţii de avocat şi anume: prima ipoteză este aceea când împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară (lit. c)), iar cea de-a doua vizează cazul când avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Aşadar, în oricare din cele două ipoteze, Consiliul baroului putea dispune doar încetarea calităţii de avocat.

Cu privire la "excluderea din profesie", vorbim în acest caz de o sancţiune disciplinară care vizează o abatere disciplinară, acţiunea se judecă în primă instanţă după anumite reguli de procedură de către comisia de disciplină a baroului (art. 265 şi urm. din Statut) pe baza anchetei disciplinare efectuate de către Consiliul baroului.

Instanţa disciplinară pronunţă o decizie disciplinară prin care se aplică o sancţiune disciplinară (decizia de excludere).

Curtea a reţinut că, în raport de temeiurile de drept indicate în hotărârea contestată, datele speţei stabilesc un caz de încetare a calităţii de avocat, iar nu de excludere din profesie. Măsura excluderii din profesie se ia de către Comisia de disciplină şi doar pe baza deciziei disciplinare definitive, iar Consiliul Baroului constată încetată calitatea de avocat (art. 27 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995) în baza deciziei.

Ca urmare, Consiliul Baroului Neamţ nu avea competenţa de a pronunţa o hotărâre de excludere din profesie, ci doar de a exercita acţiunea disciplinară.

Temeiurile indicate în hotărâre indică faptul că ne aflăm într-un caz de încetare a calităţii de avocat ca urmare a condamnării acestuia pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, în condiţiile legii.

Textul art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 prevede că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, pe când art. 27 din lege şi art. 58 din Statut se referă la situaţia în care calitatea avocatului încetează dacă a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Aşadar, nu se indică în mod explicit care sunt infracţiunile pentru care condamnarea definitivă îl face pe autor nedemn de a mai îndeplini calitatea de avocat.

Condamnarea definitivă reprezintă o exprimare generică ce lasă la latitudinea factorului de decizie să aprecieze când infracţiunea este gravă ori mai puţin gravă sau când infracţiunea aduce atingere prestigiului profesiei.

Astfel, legiuitorul nu cuantifică gravitatea faptei şi nici nu defineşte situaţiile în care se aduce atingere profesiei, lăsând o marjă largă de posibilităţi şi de aprecieri (Decizia nr. 629/2011 a Curţii Constituţionale care se aplică mutatis mutandis).

Deşi cazul reglementat de art. 27 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995 apare ca o consecinţă logică a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, faptul că legiuitorul nu cuantifică gravitatea faptei şi nici nu defineşte situaţiile în care se aduce atingere profesiei, lasă o marjă largă de posibilităţi şi aprecieri organului de decizie, motiv pentru care o astfel de hotărâre trebuie să reflecte aprecierile acestuia asupra demnităţii avocatului.

Nu se poate face o analiză a hotărârii judecătoreşti de condamnare, dată fiind prezumţia de veridicitate a acesteia, însă Consiliul Baroului trebuie să cerceteze, să aprecieze şi să decidă dacă fapta penală respectivă este sau nu compatibilă cu exercitarea în continuare a profesiei de avocat. Acesta este şi motivul pentru care Consiliul a apreciat ca fiind necesar a fi prezentate hotărârile judecătoreşti motivate, neputând dispune asupra cazului doar pe baza soluţiei de condamnare în sine. De altfel, şi procedura reglementată prin art. 26 alin. (4) din Hotărârea nr. 64/2011, prevede că, Consiliul Baroului examinează hotărârile judecătoreşti, respectiv înscrisurile care privesc condiţiile încetării profesiei practicate şi va aprecia asupra demnităţii avocatului.

În aceste condiţii nu se poate identifica dacă a fost examinată efectiv şi constatată situaţia de nedemnitate şi care a fost raţionamentul Consiliului Baroului pe baza căruia şi-a fundamentat soluţia, limitându-se doar la a lua act de soluţia din Sentinţa penală nr. 85 din 22 iunie 2010.

Ca urmare, instanţa a reţinut că Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2011 nu răspunde exigenţelor prevăzute de art. 26 alin. (4) din Statut, deoarece nu examinează efectiv demnitatea avocatului aşa cum a procedat Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr. 376 din 3 martie 2012. Se impune atât anulare a acestei hotărâri, cât şi a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R. de soluţionare a contestaţiei, prin această din urmă decizie neputându-se substitui motivarea hotărârii Consiliului Baroului Neamţ.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 128 din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, a formulat recurs pârâtele Baroul Neamţ şi U.N.B.R..

Ambele recurente au solicitat instanţei, admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., U.N.B.R. arată că actul contestat îndeplineşte condiţiile de fond şi formă, conţine o măsură corespunzătoare din perspectiva oportunităţii.

Recurenta nu contestă că nedemnitatea profesională, se află în competenţa consiliului, conform art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 şi art. 26 din Statut, iar încetarea calităţii de avocat şi excluderea din profesie intră în competenţa comisiei disciplinare, dar apreciază că dacă se va face abstracţie de aspectele terminologice, stabilite formal de legiuitor, dar nerespectate prin actul contestat, se poate observa că dispozitivul actului este singurul care produce efecte. Chiar dacă terminologic, măsura era încetarea calităţii de avocat, în esenţă, prin excluderea dispusă, consiliul nu s-a îndepărtat de la finalitatea corespunzătoare, respectiv pierderea calităţii de avocat şi înlăturarea din profesie, astfel că nu se poate reţine o nelegalitate a măsurii aplicate.

Recurentul Baroul Neamţ, în dezvoltarea motivelor de recurs, a prezentat pe larg situaţia de fapt fără a aduce critici cu privire la sentinţa recurată, concluzionând ca la adoptarea Hotărârii nr. 199/2011 au fost avute în vedere cele două hotărâri penale - fond şi recurs - iar condamnarea petentei pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, reprezintă principalul considerent al luării măsurii de încetare a calităţii de avocat.

Prin Hotărârea nr. 199/2011, atacată de petentă, transpare şi aspectul constatării incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, cât şi incidenţa art. 27 lit. d) din acelaşi act normativ privind încetarea calităţii de avocat pentru nedemnitate.

Intimata A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este temeinică şi legală.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în limitele criticilor formulate şi ţinând cont de dispoziţiile legale incidente se constată că recursurile sunt nefondate.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită în baza Legii nr. 554/2004 să analizeze legalitatea Hotărârii nr. 199 din 14 octombrie 2011 a Consiliului Baroului Neamţ şi a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R..

Se reţine că la adoptarea hotărârilor contestate, s-a avut în vedere Sentinţa penală nr. 85 din 22 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 2.990 din 3 septembrie 2010, prin care petenta A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin aceeaşi sentinţă instanţa a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Anterior, Consiliului Baroul Neamţ, prin Decizia nr. 184 din 26 noiembrie 2010 a dispus suspendarea din exercitarea profesiei de avocat a d-nei A. pe perioada interdicţiei de a profesa dispusă de către Curtea de Apel Bacău, iar pentru Hotărârea nr. 185 din 12 august 2011 s-a dispus reînscrierea pe Tabelul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare, începând cu data de 26 august 2011.

La data de 14 octombrie 2011 prin Hotărârea nr. 199 a Consiliului Baroului Neamţ s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 27, lit. c) şi d) din Legea nr. 51/1995 şi art. 58 lit. c) şi d) din Statut, excluderea din profesia de avocat a d-nei A. începând cu data de 14 octombrie 2011 pentru nedemnitate, iar prin Decizia nr. 376 din 3 martie 2012 Consiliul U.N.B.R. a dispus respingerea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 199/2011.

Este evident, în raport de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat că "Nedemnitatea" şi "excluderea" sunt două instituţii distincte care nu se pot confunda.

Excluderea din profesie, ca sancţiune "disciplină" intră în competenţa Comisiei de disciplină pe baza deciziei disciplinare, iar în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, Consiliul Baroului constată încetarea calităţii de avocat.

Chiar recurenta U.N.B.R. precizează în motivele de recurs că, nedemnitatea profesională este în competenţa consiliului şi atrage conform art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1965 şi art. 26 din Statutul profesiei de avocat, încetarea calităţii de avocat, iar excluderea din profesie este o măsură corespunzătoare răspunderii disciplinare, care intră în competenţa comisiei de disciplină, dar apreciază că "se poate face abstracţie de aspectele terminologice" finalitatea fiind aceeaşi.

Nedemnitatea şi excluderea sunt două instituţii distincte, competenţa de aplicare este diferită şi totodată procedura, situaţie în care instanţa de contencios administrativ învestită cu verificarea legalităţii actelor emise, nu poate face "abstracţie" de încălcarea unor dispoziţii legale cu motivarea că atât încetarea calităţii cât şi excluderea din profesie "au aceeaşi finalitate".

Este de observat că recurentele prin recursul declarat nu au formulat nici o critică din perspectiva dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. indicând formal dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9.

Instanţa de fond a prezentat pe larg situaţia de fapt şi drept, iar "motivarea amplă" de care face vorbire recurenta U.N.B.R. nu poate constitui motiv de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârii recurate.

Consiliul Baroului, în raport de dispoziţiile art. 27 lit. c) şi d) din Legea nr. 51/1995 şi art. 58 alin. (1) lit. c) şi d) din Statut putea să constate încetarea calităţii de avocat, excluderea din profesie, fiind o sancţiune disciplinară.

Fără a relua argumentele expuse pe larg de prima instanţă, argumente însuşite şi de instanţa de recurs se constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente şi a actului dedus judecăţii fără a se schimba natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că motivele de recurs întemeiate formal pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

Ca urmare, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii Baroul Neamţ şi U.N.B.R. împotriva Sentinţei nr. 128 din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Baroul Neamţ şi U.N.B.R. împotriva Sentinţei nr. 128 din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2015.

Procesat de GGC - N