Administrative litigation: Negative jurisdictional conflict resolved by assigning case to first-instance tribunal due to county-level authority act

Decizia nr. 1952/2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă din 09 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, în faţa Tribunalului Bucureşti, reclamanta a precizat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Iaşi, acesta fiind autoritatea ce a soluţionat contestaţia administrativă.

Învestit prin declinare, prin sentinţa nr. 198 din 28 ianuarie 2013, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă astfel încât a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, suspendând judecata cauzei pe perioada soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iaşi a avut în vedere natura actului contestat şi poziţia centrală a autorităţii publice pârâte în ierarhia organizării administrative.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Având în vedere că obiectul litigiului îl reprezintă anularea scrisorii emisă de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţia Iaşi, autoritate publică judeţeană, instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Tribunalul Iaşi.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată (17 ianuarie 2013) nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii ce au intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Conform art. 725 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, în vigoare la momentul introducerii acţiunii pe rolul Tribunalului Bucureşti, „Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile”.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL şi pârâţii Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri şi Ministerul Economiei este de competenţa Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL şi pârâţii Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri şi Ministerul Economiei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2014.