Negative conflict of jurisdiction over administrative compensation enforcement penalties resolved in favor of the court of appeal as the executing court

Decizia nr. 1951/2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 06 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. X şi XXIII din Legea nr. 2/2013 a trimis dosarul privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., domiciliată, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin prezenta acţiune s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata de penalităţi, ca urmare a neexecutării sentinţei civile nr. 4847 din 03 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Instanţa de executare competentă să oblige la plata despăgubirilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este Curtea de Apel Bucureşti, care a pronunţat în primă instanţă hotărârea cu privire la care reclamantul susţine că nu a fost executată.

Prin art. X al Legii nr. 2/2013 s-a prevăzut că acţiunea în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Tribunalul a apreciat că modificarea de competenţă efectuată prin art. X din Legea nr. 2/2013, ulterior rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 4874 din 03 decembrie 2010, chiar dacă este de imediată aplicare, conform art. XIII din Legea nr. 554/2004, vizează doar cererile având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia, după cum se prevede expres în lege, nu şi acţiunile ce au ca obiect sancţionarea pentru neexecutarea sentinţelor pronunţate în aceste litigii.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În prezenta cauză, fondul litigiului de contencios administrativ a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4874 din 03 decembrie 2010, prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi a fost obligată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind despăgubirile, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 C. proc. civ.

Despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului, conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, potrivit art. 2 lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Compania Naţională pentru Compensarea Imobilelor este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Compania Naţională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2014.