Jurisdictional conflict over EU rural development funding: Material competence based on the issuing authority’s county-level status despite central ministry involvement

Decizia nr. 1948/2014

Asupra conflictul negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7470 din 18 noiembrie 2013 Tribunalul Timiş a declinat soluţionarea cererii privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P., Oficiul Judeţean de Plăţi Pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit Timiş, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 8 şi 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicarea a legii privind C. proc. civ., potrivit cărora „cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel”.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 40 din 17 februarie 2014, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu intimatele Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza pentru soluţionarea acestuia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că actul vătămător privind neacordarea punctajului corespunzător la criteriul de selecţie S7 este reprezentat de notificarea înregistrată în 04 aprilie 2012, act emis de Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Prin urmare, actul atacat este emis de o autoritate de nivel judeţean, împrejurare aptă să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (…) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Actul vătămător privind neacordarea punctajului corespunzător la criteriul de selecţie S7 este reprezentat de notificarea înregistrată în 04 aprilie 2012, act emis de Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, autoritate de nivel judeţean, împrejurare aptă să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Prin art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin art. 54 din Legea nr. 76/2012 au fost atribuite în competenţa de primă instanţă a curţilor de apel toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, însă, actul administrativ a cărui anulare se solicită în cauza de faţă nu provine de la o autoritate publică centrală, ci judeţeană, anume Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş.

Prin urmare, Înalta Curte constată că actele administrative ce fac obiectul acţiunii de faţă nu se înscriu în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 în forma actuală, ci intră în competenţa tribunalelor, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din acelaşi act normativ, astfel că soluţionarea în fond a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL şi pârâtul Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş este de competenţa Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL şi pârâtul Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş în favoarea Tribunalului Timiş, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2014.