Recourse against denial of degree recognition and job placement for lack of reasoned judgment violating fair trial standards

Decizia nr. 1938/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Centrul de Concurs nr. 2 Argeş - Centrul Şcolar Special, a solicitat recunoaşterea diplomei de licenţă eliberată de Universitatea „B.” din Bucureşti - Facultatea de Sociologie-Psihologie (învăţământ la distanţă), precum şi a suplimentului la diplomă, repartizarea sa ca titular pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Şcolii Speciale Costeşti, corespunzător rezultatelor obţinute la concursul de titularizare sesiunea august 2012, precum şi la emiterea deciziei de titularizare corespunzătoare.

Prin întâmpinările formulate, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 20 februarie 2013, s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind repartizarea reclamantei ca titular pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Şcolii Speciale Costeşti şi emiterea deciziei de titularizare, care a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1056 din 20 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca neîntemeiată, a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Argeş şi Centrul de Concurs nr. 2 Argeş - Centrul Şcolar Special Câmpulung, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, este neîntemeiată, raportat la faptul că în contencios administrativ calitate procesuală activă are oricine se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri (art. 1 din Legea nr. 554/2004).

În cauză, calitatea procesuală a reclamantei este justificată pe deplin, aceasta solicitând cenzurarea refuzului pârâţilor de repartizare pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Şcolii Speciale Costeşti, corespunzător rezultatelor obţinute la concursul de titularizare sesiunea august 2012.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că reclamanta este absolventă a Facultăţii de Sociologie-Psihologie din cadrul Universităţii „B.” din Bucureşti (învăţământ la distanţă), conform diplomei de licenţă emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Instanţa a apreciat că diploma de licenţă obţinută de reclamantă este valabilă, în condiţiile în care nici o autoritate administrativă sau instanţă judecătorească nu s-a pronunţat în sensul revocării sau constatării nulităţii sau anulării acesteia, astfel că răspunsul pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului conţinut în adresa din 05 octombrie 2012, prin care reclamantei nu i se recunoaşte calitatea de absolventă a cursurilor Universităţii „B.”, este de natură să o prejudicieze în drepturile sale recunoscute de lege, determinat de faptul că diploma de licenţă nu a fost anulată până la data pronunţării hotărârii.

Instanţa de fond a apreciat că apărările pârâţilor privind acreditarea sau neacreditarea formei de învăţământ pe care a urmat-o reclamanta nu se circumscriu obiectului acţiunii, deoarece acţiunea formulată în prezenta cauză nu priveşte anularea diplomei de licenţă, numai în această situaţie apărările putând fi întemeiate pe considerente legate de acreditarea sau neacreditarea formei de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului recurenta arată că practic, instanţa de fond recunoaşte că diploma obţinută există şi se bucură de prezumţia de legalitate, însă în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să consfinţească aceste susţineri printr-un acord între considerente şi dispozitiv, se află în situaţia anterioară promovării cererii de chemare în judecată, în care instituţiile pârâte îi refuză recunoaşterea diplomei.

Recurenta consideră că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că se impune respingerea cererii de chemare în judecată, întrucât din considerentele sentinţei rezultă că aprecierile privind validitatea diplomei de licenţă au fost însuşite de instanţa de fond, că instituţiile pârâte în mod greşit refuză să recunoască diploma de licenţă şi să îi recunoască drepturile ce decurg din aceasta.

Recurenta mai susţine că în lipsa unei constrângeri ce ar putea rezulta dintr-o hotărâre judecătorească care să oblige pârâtele la recunoaşterea diplomei de licenţă şi a drepturile derivate din aceasta, instituţiile pârâte vor refuza în continuare să-i recunoască studiile şi diploma obţinută şi implicit vor refuza şi repartizarea sa, ca titular, pe postul de profesor psihopedagog - specialitatea psihopedagogie specială în cadrul Şcolii Speciale Costeşti, corespunzător rezultatelor obţinute la concursul de titularizare sesiunea august 2012, precum şi emiterea deciziei de titularizare corespunzătoare (cerere ce face obiectul capătului de cerere disjuns - Dosar nr. x/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal).

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece prima instanţă nu a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la soluţia de a pronunţat-o.

Mai precis, instanţa nu a cerut precizări după disjungere, dacă primul capăt de cerere, respectiv cererea de recunoaştere a diplomei urmează să fie judecată în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei Naţionale sau şi cu celelalte pârâte.

În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.

Ori, aşa cum s-a arătat deja, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care se regăseşte şi în cauza Albina contra României, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse spre analiză.

În baza prevederilor art. 11 din Constituţia României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, aşa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care judecătorul naţional are obligaţia legală de a aplica atât prevederile Convenţiei, cât şi cele ale jurisprudenţei Curţii, care împreună se constituie în blocul de convenţionalitate.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanţa de fond să stabilească cadrul procesual, urmând ca hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerinţele legii, în sensul analizării apărărilor formulate de toate părţile implicate în litigiu.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1056 din 20 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2014.