Civil vs. administrative jurisdiction over service contracts with public authorities: nature of agreement and party status

Decizia nr. 1915/2014

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări, obligarea acesteia la plata sumei de 27.774 RON, reprezentând debit principal, şi 1.623,32 RON, reprezentând dobândă legală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 18298 din 27 septembrie 2013, a admis excepţia de necompetenţă materială, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 339 din 05 februarie 2014, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii constă în obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând preţul unor servicii prestate de către reclamant în lunile august, noiembrie şi decembrie 2011, conform contractului de prestări servicii din 01 martie 2011, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din 01 august 2011.

În speţă, pentru stabilirea competenţei, este necesară calificarea juridică a acţiunii deduse judecăţii, calificare ce se face în raport cu natura juridică a raportului juridic ce face obiectul cererii; astfel, nu este suficient în acest sens a se constata calitatea de autoritate administrativă a pârâtei, pentru a se deduce că acest litigiu este unul de contencios administrativ, deoarece şi autorităţile administrative pot încheia acte de natură civilă.

Or, simpla raportare din art. 1.2 la contractul de finanţare nu conduce la considerarea prezentului contract ca fiind un contract încheiat în executarea acestuia şi având aceeaşi natură juridică; contractul dedus judecăţii are natura unui contract de prestări servicii, contract de natură civilă, din conţinutul acestuia nereieşind că au fost avute în vedere anumite condiţii speciale sau restricţii din dreptul administrativ legate de selectarea cocontractantului; nici prin obiectul său nu este un contract administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul acţiunii îl reprezintă obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Calificări la plata sumei de 29.397,32 RON, debit principal şi dobânda legală, concretizată în preţul serviciilor prestate de către reclamant în lunile august, noiembrie şi decembrie 2011, conform contractului de prestări servicii din 01 martie 2011 şi actului adiţional din 01 august 2011.

Între părţi a fost încheiată o convenţie civilă de prestări servicii.

Potrivit art. 1.2 din contract, serviciile se prestează pentru buna desfăşurare a contractului de finanţare X, semnat de către beneficiar (pârâtă) cu M.M.F.P.S. - AMPOSDRU.

Litigiul de faţă s-a născut ca urmare derulării contractului civil de prestări servicii, iar încheierea anterioară a unui contract de finanţare între pârâtă şi Ministerul Muncii, nu influenţează asupra naturii juridice a contractului civil.

Astfel, dacă urmare încheierii unui contract administrativ se încheie ulterior şi unul civil, acesta din urmă este guvernat de legile şi principiile aplicabile obiectului prestaţiilor la care părţile s-au obligat.

Chiar dacă una dintre părţi face parte din categoria autorităţilor publice, aceasta nu conduce la concluzia că orice act încheiat este un act administrativ tipic sau asimilat, pentru a se putea aplica dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată.

În mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că simpla raportare din art. 1.2 la contractul de finanţare nu duce la considerarea că şi convenţiile civile ulterioare au natura unui contract administrativ.

Contractul civil de prestări servicii nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor sau achiziţiilor publice.

În speţă, prestatorul s-a obligat, în calitate de expert, să implementeze la nivel naţional anumite programe de formare, serviciile oferite neîndeplinind condiţiile referitoare la prestarea serviciului public.

Mai mult, prin art. 6 alin. (2) din contract, înseşi părţile au stabilit ca în caz de imposibilitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, litigiul să se soluţioneze de instanţa civilă competentă de la sediul beneficiarului.

2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 20 şi urm. C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Calificări, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2014.